$$$

 Legenda Privighetorii și Vestea Învierii

Se spune că, la începuturi, privighetoarea era o pasăre smerită, cu un penaj șters și un glas obișnuit, aproape neobservată de restul lumii. În noaptea cea sfântă a Învierii, ea se afla în grădina Ghetsemani, veghind în tăcere lângă mormântul pecetluit.

În zori, pe când roua încă acoperea pământul, privighetoarea a simțit o vibrație neobișnuită. Cu ochii ei mici, a zărit un spectacol ce depășea orice închipuire: piatra grea de la intrarea mormântului fusese dată la o parte, iar o lumină albă, orbitoare, izvora din interior.

Înțelese pe loc că moartea fusese învinsă. Inima ei mică bătea cu atâta putere, încât simțea că va pocni dacă nu va împărtăși această bucurie cu întreaga lume.

Dorind să anunțe tuturor că „Minunea s-a petrecut!”, micuța pasăre a încercat să strige, dar vocea ei era prea slabă pentru a trezi firea. Atunci, s-a rugat cu ardoare către Univers și Divinitate:

„Dă-mi, Doamne, o putere să pot vesti această lumină! Fă-mă să fiu auzită până la marginile pământului, pentru ca nimeni să nu mai fie trist astăzi.”

Impresionată de curajul și iubirea acestei făpturi neînsemnate, Divinitatea i-a atins gâtlejul. În acea clipă, penajul ei a rămas la fel de simplu — semn al smereniei — dar i-a fost dăruit cel mai măiestru glas de pe pământ  

 Prin cântecul ei nepământean, ea a pornit să anunțe în toate cele patru zări că Hristos a Înviat, iar moartea a fost călcată în picioare.

Se spune că melodia ei era un omagiu atât de pur adus renașterii, încât munții s-au cutremurat de bucurie, iar apele râurilor s-au oprit din curgere ca să o asculte. Fiecare notă era o fărâmă din acea lumină pe care rândunica o văzuse prima, iar privighetoarea o transformase acum în sunet.

De atunci și până astăzi, legenda spune că privighetoarea este prima care simte apropierea Sărbătorii Învierii.

Cântă noaptea pentru a ne aminti că, oricât de întuneric ar fi, lumina este aproape.

 Se zice că în fiecare an, în preajma Paștelui, ea se întoarce din țările calde cu o nerăbdare sfântă. Vocea ei, care imită suspinul, dar și extazul, ne anunță că minunea s-a petrecut din nou.

Se spune că cine ascultă cântecul privighetorii, primește în suflet o fărâmă din liniștea și speranța pe care pasărea a simțit-o atunci, la gura mormântului gol.

HRISTOS A ÎNVIAT.