$$$

 S-a întâmplat în 17 februarie1923: În această zi, s-a stins din viaţă, la Iaşi, Teodor T. Burada, istoriograf al teatrului şi al muzicii, etnograf şi muzicolog român. Din 1885 s-a dedicat activităţii muzicale şi etnografice. Are meritul de a fi pus bazele muzicologiei româneşti, prin editarea, în 1875, a primului periodic denumit „Almanah muzical”. A publicat Istoria teatrului în Moldova (3 vol., 1915-1922). A elaborat primele lucrări despre obiceiurile românilor cu prilejul naşterii, nunţii şi înmormântării şi studii asupra multor instrumente muzicale populare.

Teodor T. Burada (n. 3 octombrie 1839, Iaşi - d. Iaşi) a fost membru corespondent al Academiei Române, fiind muzicolog, folclorist, etnograf, violonist, memorialist şi istoric al teatrului. În anul 1884, el a descoperit fragmente de ceramică şi figurine de teracotă în apropierea satului Cucuteni din judeţul Iaşi, fapt care a dus la descoperirea Culturii Cucuteni, o cultură neolitică importantă a Europei între 5000 Î. Hr. şi 2750 Î. Hr. Cărturar de formaţie enciclopedică, în permanent contact cu evenimentele culturale din epocă, Burada a moştenit de la tatăl său, Teodor (Tudorachi) Burada, mare vornic în Moldova, talentul de memorialist, iar de la mama sa Maria (născută Isăcescu), aparţinând unei vechi familii de boieri moldoveni, înclinaţia spre muzică, literatură şi limbi străine. Şi-a făcut primele studii în casa părintească, având profesori iluştri precum V.A. Urechia şi Grigore Cobălcescu. A intrat, în 1856, cadet la Şcoala Militară, pe care o părăseşte după un an, trecând ca elev la Academia din Iaşi (fosta Academie Mihăileană). În 1860 şi 1861 era student la Facultatea de Drept a Universităţii din Iaşi, ţinând în acelaşi timp, gratuit, un curs de violină la Conservator. Pentru a-şi perfecţiona studiile, pleacă la Paris, unde urmează cursurile Facultăţii de Drept şi Conservatorul de Muzică, fiind primul student din Moldova înscris la această instituţie. Licenţiat în drept în 1865, se întoarce în ţară în anul următor. Până în 1885 ocupă funcţii în magistratură la Roman, Galaţi, Focşani şi Iaşi.Stabilit definitiv în Iaşi din 1871, este numit în 1877, profesor de teorie şi solfegiu la Conservator. În 1885 demisionează din magistratură, pentru a rămâne doar profesor de muzică, şi se dedică cu pasiune preocupărilor pedagogice până la pensionarea sa, în 1903. Între timp, organiza în scopuri educative concerte populare gratuite. Cu acelaşi scop a scos la Iaşi, între 1875 şi 1877, un „Almanah muzical”. A colaborat la publicaţii prestigioase („Convorbiri literare”, „Revista pentru istorie, arheologie şi filologie”, „Românul”, „Arhiva” etc.) şi a făcut parte din numeroase societăţi culturale, printre care Junimea (1878), Societatea „Amicii artelor” (1886), Societatea Ştiinţifică şi Literară din Iaşi, pe care o va conduce în intervalele 1903-1906 şi 1908-1914. A fost membru corespondent al Academiei Române (1887), propus de B.P. Hasdeu.

Cele dintâi cercetări pe care Burada le întreprinde sunt muzicale şi folclorice. A publicat studii de istoria muzicii şi a teatrului, în care a inclus şi teatrul popular (Istoria teatrului în Moldova, I-II, 1915-1922). Îl pasionau inscripţiile descoperite pe zidurile unor biserici vechi şi urmele preistorice din trecutul nostru. Rezultatele acestor cercetări i-au inspirat şi pagini literare, căci, în amintirile publicate mai târziu, în „Arhiva”, se regăsesc, povestite cu umor, unele din împrejurările care l-au dus la descoperirile amintite.Interesându-se de muzica populară, a ajuns să se ocupe şi de alte laturi ale folclorului românesc (Despre întrebuinţarea muzică în unele obiceiuri vechi ale poporului român). A cules bocete şi le-a studiat în cadrul ceremonialului de înmormântare la români, urmărit pe zone geografice, fiind printre primii care au subliniat valoarea bocetului ca specie. Prioritatea o deţine şi în culegerea sau semnalarea unor cântece populare şi obiceiuri la români (Cântecul cununei, Caloianul etc.).Călătorind prin ţară, el a sesizat diferenţele regionale dintre producţiile folclorice. O călătorie în Dobrogea (1880) este prima cercetare folclorică de tip monografic, care prezintă speciile populare în versuri (colinde, descântece, bocete, balade etc.) în cadru istoric, geografic şi etnografic. Pe folclorist nu l-a preocupat în primul rând valoarea literară a materialului cules, ci mai degrabă vechimea lui, iar alteori noutatea tematică. În căutare de urme istorice din trecut, îşi începe, în 1882, peregrinările la românii din Peninsula Balcanică şi Asia Mică. Nicolae Iorga l-a numit, într-o frumoasă caracterizare, „pelerin pe toate plaiurile rătăcirilor româneşti”. Aceste călătorii au avut ca rezultat interesante studii cu caracter etnografic şi folcloric.Concepute monografic, studiile conţin numeroase consideraţii de ordin geografic, istoric, etnografic, folcloric, precum şi poezii, melodii populare şi texte dialectale (Datinile la nunţi ale poporului român din Macedonia, Poezii populare adunate în Macedonia etc.). Singulare erau preocupările sale pentru identificarea urmelor dacice în crestăturile plutaşilor pe cherestele sau ale şalgăilor pe droburile de sare. Din 1905 apare în „Arhiva” ciclul de prezentări etnografice descriptive ale unor obiceiuri de peste an şi practici ale poporului român, grupate sub titlul Privelişti şi datini în Moldova. Autorul le va relua, cu adăugiri, în primul capitol din Istoria teatrului în Moldova.

Burada înţelege teatrul popular într-o concepţie largă, incluzând aici şi alte manifestări cu caracter dramatic: pluguşorul, colinda, steaua. Interesante sunt descrierile minuţioase ale spectacolelor de teatru folcloric (texte, gesturi, mişcări ale actorilor, instrumente). Pentru unele jocuri dramatice (jocul caprei sau turca) este discutată problema originii, sugerându-se legături cu practici asemănătoare la greci şi romani. Sunt descrise, de asemenea, sorcova, jocul cucilor, caloianul, scoaterea cailor domneşti la ceair, nunta ţărănească etc.Operă de informaţie în primul rând, Istoria teatrului în Moldova se încadra unei viziuni largi a autorului asupra istoriei generale a teatrului românesc. Modul de prezentare preferat, acela al unei înşiruiri cronologice pe stagiuni, i-a solicitat ani îndelungaţi de muncă. Paginile de memorialistică şi traducerile întregesc portretul acestui cărturar cu largi disponibilităţi. Relatările pline de umor ale experienţelor încercate în călătoriile sale sunt făcute într-un stil vioi şi antrenant. Pus în situaţii neprevăzute, de cele mai multe ori comice, povestitorul, înzestrat cu mult bun-simţ şi isteţime, găseşte rezolvări fericite.

Burada este primul care a făcut o călătorie la vlahii din Arabia, trimişi acolo de împăratul Justinian. În această amintire, el explică, într-o sinteză, scopul călătoriilor sale la românii din străinătate: „Pe aceşti fraţi ai noştri locuind în ţările străine, purtând greul jug al străinismului, i-am cercetat de aproape, vorbind despre ei în destule scrieri ce am publicat”. A.D. Xenopol, în 1904, aprecia că pe tărâm etnografic, folcloristic, arheologic şi literar, Burada este cel dintâi care s-a interesat de soarta românilor trăitori în diferite ţări, încercând să le redeştepte iubirea pentru muzica şi tradiţiile strămoşilor lor.

Surse:

http://crispedia.ro/teodor-t-burada/

https://www.agerpres.ro/documentare/2019/10/03/o-personalitate-pe-zi-teodor-t-burada-folclorist-etnograf-si-muzicolog--379451

http://www.ucmr.org.ro/Texte/RV-2-2010-12.pdf

http://adevarul.ro/.../va-mai-amintiti-de.../index.html

http://cdn4.libris.ro/.../Opere%20Teodor%20T%20Burada838.pdf

https://culturainiasi.ro/teodor-burada/