MEMORIE CULTURALĂ - PETRACHE POENARU
Petrache Poenaru s-a născut la data de
10 ianuarie 1799, Benești, județul Vâlcea
– 2 octombrie 1875, București si a fost un pedagog, unul din organizatorii învățământului național, inventator, revoluționar pașoptist, inginer și matematician român, membru titular al Academiei Române.
Petrache Poenaru a plecat la rugămințile lui Tudor Vladimirescu să studieze la Viena, iar apoi la Paris, unde a studiat filologia și științele tehnice.
În timpul studiilor brevetează primul toc rezervor din lume, mai întâi la Viena, apoi la Paris (brevet 3208, din 25 mai 1827), cu titlul Condeiul portăreț fără sfârșit, alimentându-se însuși cu cerneală (plume portable sans fin, qui s'alimente elle-même avec de l'encre). Invenția nu a fost, însă, produsă în serie, de aceea, titlul de inventator al stiloului este atribuit lui Lewis Edson Waterman.
La 15 septembrie 1830, se deschide în Anglia prima cale ferată din lume, care va face legătura între Liverpool și Manchester. La 27 octombrie 1831 tânărul Petrache Poenaru, spunea printre altele:
“Am făcut această călătorie cu un nou mijloc de transport, care este una din minunile industriei secolului... douăzeci de trăsuri legate unele cu altele, încărcate cu 240 de persoane sunt trase deodată de o singură mașină cu aburi...”
A fost unul dintre organizatorii învățământului național românesc, fondatorul Colegiului Național Carol I din Craiova.
În tinerețe a fost secretarul personal al lui Tudor Vladimirescu iar ulterior, revenind în țară după călătorii și studii tehnice, s-a implicat în domenii legate de învățământ, administrație și inovație.
Între 1834 - 1836 a insistat pentru introducerea Sistemului Metric Zecimal în Țara Românească. Împreună cu alți oameni de seamă a contribuit la înființarea în 1835 la Pantelimon a Școlii de Agricultură.
Din poziția de membru al Eforiei Școlilor Naționale în 1867 devine co-fondator al Școlii de Poduri și Șosele (actuala Universitate Tehnică de Construcții din București).
În 1870, spre sfârșitul vieții sale, a fost ales membru al Academiei Române.
Foaia de propagandă a armatei lui Tudor Vladimirescu, apărută la inițiativa sa, a însemnat nu numai primul ziar românesc de propagandă, așa după cum îi arată și numele, dar și unul dintre primele exemple din istoria presei scrise din România de prezentare corectă a idealurilor revoluționare ale lui Tudor.
Petrache Poenaru a participat la Revoluția de la 1848 și a făcut parte din Comisia pentru liberarea robilor. A semnat P. Poenaru pe primul comunicat al comisiei, din 12 iulie 1848, alături de Iosafat Snagoveanul și Cezar Bolliac (document original la Muzeul Național de Istorie a României). Din 1856 a fost venerabilul unei loji masonice bucureștene.
Devine un apropiat al domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Dintre descendenții cunoscuți se poate aminti scriitoarea Alice Voinescu (1885 – 1961) născută la Turnu Severin.
Fosta stație de metrou Semănătoarea îi poartă acum numele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu