$$$

 O POVESTE EMOȚIONANTĂ DE VIAȚĂ .......CĂMAȘA DE VĂDUVĂ !!!

Camasa despre care va voi povesti azi mi-a fost data de pomana cu lumanare aprinsa si colac copt pe vatra, de nepoata celei care a cusut-o. 

Acest dar de suflet a fost intregit si de povestea lui dureroasa .

La cei 28 de ani ai lui, Dumitru era asezat la casa lui ,cu nevasta si doi copii .

Era un barbat mandru, harnic si priceput in toate ce tin de gospodaria taraneasca.

Cand i-a venit ordinul de mobilizare in cel al Doilea Razboi Mondial era fericit ca va contribui si el la eliberarea tinuturilor romanesti rupte abuziv din trupul Romaniei . A lasat-o pe Maria si pe cei doi copii ai lor in lacrimi ,dar cu promisiunea ca se vor revedea curand . Incepea un timp cumplit de greu pentru cei ramasi acasa in saracie lucie si nesiguranta zilei de maine . 

Cea mai mare bucurie a Mariei a fost cand a primit prima scrisoare de pe front, in care sotul ei o asigura ca este bine si o ruga sa aiba grija de casa si de copii . A aratat cu mare drag scrisoarea cunoscutilor si parca totul era mai usor . La primarie se afisau mereu liste cu soldatii raniti, morti ,disparuti ,sau luati prizonieri . 

Cu cata spaima mergea sa vada listele ,si cat de bucuroasa era la intoarcere ,cand vedea ca pe liste nu era trecut numele omului ei . Timpul trecea greu si ea astepta cu infrigurare vesti de la el .Vesti au venit ,dar nu de la el, ci de pe listele de la primarie in care era anuntata ca in ianuarie 1943 ,Dumitru al ei fusese dat disparut in luptele de la Stalingrad . In deznadejdea ei se gandea ca poate este o greseala ,ce sa caute el atat de departe de tara . S-a interesat la cei din primarie ,dar nimeni n-o lamurea . Ea tot spera si-i incuraja pe cei mici ca tatal lor va veni din razboi si toate necazurile vor disparea . 

Trecuse un an si jumatate si ea nu avea nicio veste .Parintii si socrii care erau mereu alaturi de ea au hotarat ca ar fi bine sa-i faca lui Dumitru cele de cuviinta pentru cei decedati .A mers la preotul satului si i-a cerut sfatul. Acesta ,vazand disperarea din ochii Mariei i-a spus sa nu-si piarda nadejdea ,dar ca poate sa-i faca parastase numind pe langa numele lui si alt nume al unui decedat din rudele lor .

Cu sufletul cernit ,din toata saracia ,Maria i-a facut lui Dumitru parastasul de inmormantare .Dupa un an de doliu ,Maria a inceput sa fie ceruta de nevasta de barbatii vaduvi care reusisera sa se intoarca de pe front .Unii erau raniti sau schiloditi , altii cu mintea ratacita de grozaviile prin care trecusera . Pentru o femeie singura ,cu doi copii, viata dupa incheierea razboiului era foarte grea .Incepusera cotele obligatorii si nimeni nu tinea seama de situatia ei . Nu erau putini nici cei care o criticau ca se tine mandra si-l asteapta in zadar pe sotul ei ,care probabil si-a gasit o rusoaica frumoasa careia i-a facut si copii .Ea continua sa-i faca pomeni lui Dumitru si-si vedea de amarul vietii . Intr-o zi ,nemaiputand indura umilintele de tot felul s-a hotarat sa-si coasa ,,Camasa de vaduva care nu se va mai recasatori niciodata" . Nu stia cum arata ,dar si-a amintit ca bunica din partea mamei cususe candva o astfel de ie . Cum bunica murise, plina de nadejde a mers la mama ei sa afle ce si cum . Au stat mult de vorba amandoua pana cand mama a inteles ca Maria era hotarata sa ramana singura si sa nu aduca alt barbat in casa omului ei .Spre norocul ei ,camasa nu fusese vanduta pe porumb in Vlasca asa cum fusesera vandute din sat multe ii,fote,cuverturi ,si covoare pe timpul foametei din 1946-1947.Nu era destul de atragatoare . Bunicul murise tanar si mama o lucrase impreuna cu bunica ,afland astfel despre toate intelesurile ei ascunse .Mai erau inca femei care stiau sa o ,,citeasca " . Atunci a aflat Maria ca zborul fluturilor care acopereau aproape toata ia trebuiau sa duca pe aripile lor usoare sufletul celui adormit spre locuri cu verdeata si flori . ,,Furcutele" de pe pieptul iei erau lucrate pentru a curata toate pacatele lui ,dar si ale celei ramase pentru a se putea intalni amandoi curati in ceruri . Multe alte taine ascunse de cei nestiutori a aflat atunci Maria de la mama ei .

O liniste cum demult nu a mai simtit-o i-a cuprins sufletul obidit . S-a hotarat sa coasa doar cu mana ei aceasi ie ca a bunicii ,neuitand sa-i puna la loc doar de ea stiut ,,straja" ,pavaza contra celor rai . 

S-a apucat de lucru si, in doar trei luni aceasta a fost gata . A imbracat-o prima data la parastasul de 7 ani al omului ei . Toti cei care au vazut-o purtand-o i-au inteles si respectat dorinta .

Trecusera cinci luni de la parastas si Maria se pregatea sa mearga la serbarea copiilor imbracata in ia care era de acum ia ei de sarbatoare .

La poarta de la drum ,cainele care incepuse sa latre furios a tacut brusc ,dand din coada . Unul din copii o anunta ca de la poarta, un cersetor vine spre ei . Maria se intoarse , lua o bucata de mamaliga rece si un ou fiert sa i le dea ,mai mult nu avea nici ea. 

Cand ridica privirea vazu pe cineva in zdrente ,numai piele si os,zambindu-i cu ochii in lacrimi ,incercand sa imbratiseze copiii care s-au strans infricosati langa mama lor .Doamne ,ce ochi frumosi ! Dumnezeule ,dar acesta e omul meu intors din morti de rugaciunile mele ,spuse Maria .Copii, este tatal vostru ,el e tatal vostru spunea in nestire Maria ,nestiind daca e vis ,sau realitate .

 In scurt timp ,curtea s-a umplut de oamenii din sat curiosi sa vada cu ochii lor pe cel intors din cea lume. Intrebarile despre soarta lui in tot acest timp nu mai conteneau .Dumitru, asezandu-se istovit de drum si foame pe bancuta facuta chiar de mana lui le spuse cu un zambet trist ,ca vor avea de acum timp pentru a le spune ce este spus . Putine lucruri a putut mai tarziu sa le povesteasca Dumitru despre iadul petrecut ca prizonier in minele de nichel de la Kimpersai, in minele de carbune din Karaganda ,in exploatari forestiere ,pe santiere de constructii si oriunde se cerea forta de munca manuala grea. 

Doar gandul ca undeva ,departe, cineva poate inca se gandea si se ruga pentru el l-a tinut in viata !

,,Ia de vaduva" si-a gasit odihna in lada de zestre si altele i-au luat locul povestind despre starea si sufletul Mariei . 

Text : Preluat de la Cecilia Petrescu(custode la Muzeul Timpului Omului)- Buzau.

...............

Am rămas impresionant de această povestire din viața unei femei - soție - mame de pe timpurile grele ! Cîte suferințe s-au întâmplat în acele vremuri !

Cuvinte grele și frumoase spus.......mi-a duc aminte de ce-mi zicea mereu mama : 

- Foamete să fie........dar război niciodată !!!