$$$

 Via Iulia Gorneanu

1 SEPTEMBRIE- ZIUA LUI SIMEON STÂLPNICUL 

#calendarulstravechi

Chiar dacă astăzi e de neimaginat, vreme de o mie de ani monahismul stâlpnicilor a fost o formă de asceză foarte des întâlnită în Orient, în Ghetsimani existând o „mânăstire aeriană” ce număra aproape 100 de coloane. Pe 1 septembrie –când calendarul popular consemnează începutul Anului Nou Biblic - e prăznuit Sfântul Simion Stâlpnicul, cel care „toată viața lui a stat într-un picior pe un stâlp înalt și cu mâinile ținea pământul să un cadă” (T. Pamfile).

Legendele povestesc că Simion Stâplnicul este cel care urcă oamenii la cer pe o scară nemărginită, ține pe umerii săi stâlpii pământului, stăpânește vânturile și cutremurele, ajută la pronosticul vremii și sporește rodul toamnei. Oamenii îi cinstesc ziua pentru că au auzit din bătrâni că Sfântul îi transformă pe necredincioși în stâlpi de piatră, le înțepenește picioarele și le surpă casele. 

În calendarul creștin există trei Sfinți viețuitori pe stâlp care poartă numele de Simeon Stâlpnicul. Ziua de astăzi îl prăznuiește pe cel dintâi, cunoscut și ca Simeon Stâlpnicul cel Bătrân. Suspendat între cer și pământ, deschizător de drum pentru această formă bizară de ascetism, Sfântul Simion Stâplnicul apare în nenumărate legende și povești populare.  

Cărțile sfinte spun că preacuviosul Părinte Simeon Stâlpnicul (390-459) s-a născut într-o familie de păstori dintr-un sat din Capadocia. A ales din tinerețe drumul pustniciei extreme, a locuit luni de zile într-un puț secat, apoi pe vârful unui munte din Antiohia, urmând ca cea de-a doua parte a vieții să și-o petreacă pe un stâlp înălțat chiar de el. Acolo a viețuit peste 37 de ani în post și rugăciune, între cer și pământ, pe o coloană de 18 metri, supus ploii și arșiței, hrănindu-se doar cu linte și apă. A fost întâiul Părinte Stâlpnic, tămăduitor și îndrumător a mii de credincioși. Se povestește că Sfântul nu îngăduia apropierea femeilor de stâlp, excepție nefăcând nici măcar mama lui, Marta, care – înţelegându-i dorința – s-a călugărit în vecinătate iar după moarte a fost îngropată la baza coloanei fiului său. 

Viața lui Simeon Stâplnicul a incitat imaginația țăranului român, iar icoanele și frescele bisericilor - care îl zugrăveau aproape suprarealist în vârful unei coloane înalte - au născut unele dintre cele mai surprinzătoare povești. Culeasă în urmă cu un veac de Elena Niculiță–Voronca, legenda Sfântului Simeon Stâplnicul pare să nu mai aibă nicio legătură cu istoria faptelor lui: 

„Simion Stâlpnicul ține ceriul și pământul, el e pe vânt; poartă vânturele. El are așa, o bute și, când știe el, îi dă drumul vântului din bute. Zice că a fost avut un copil și a murit. El, de jale mare, s-a mâniat pe Dumnezeu și n-a vrut să deie drumul vântului în lume, zicea: „Mi-ai luat tu copilul meu, n-am să dau nici eu la lume vânt!” Ce l-a rugat Dumnezeu, ce a trimis pe alți sfinți, dară el nu voia și pace… Amu se făcuse așa pe lume că nici nu mai puteau trăi oamenii de necurățenii și de boli, căci vântul e ca o scăldătoare, curăță totul. A venit până la atâta, că a trimis Dumnezeu pe toate dobitoacele, pănă și pe paseri a trimis la el. Vine rândul și la cucoș; merge și cucoșul: „De ce nu dai drumul vântului, Sfinte Simioane, căci uită-te ce rău e pe lume?” „Nu dau! Pentru că mi-a luat Dumnezeu copilul.” „Ara, ce poznaș mai ești, pentru aceea nu-i dai drumul? Da mie câți copii mi-a luat Dumnezeu? Dară mie nici nu-mi pasă; dacă moare unul, fac altul în loc!”, și ia un pui și-i sucește capul. „Vezi ce-am făcut? Încă azi fac altul și până în trei săptămâni vei videa ce pui am să fac! Ia, așa fă și dumneata!” Sf. Simion să uită la cucoș și începe a râde: „Că bine zici, pe nimene n-am ascultat, dar pe tine am să te ascult!” Si a luat și a dat drumul la vânt. Dar șepte ani de zile vânt nu fusese prin lume, cât a jelit el copilul lui. Și de aceea, când moare cineva, se jălește șepte ani și pe urmă se uită. Dumnezeu, după ce i-a făcut cucoșul treaba asta, l-a chemat la dânsul și i-a zis: „Pentru că mi-ai făcut tu așa un bine, îți dau de la mine, ca să poți ține patruzeci de femei și prin sat să îmbli”, și de atunci e cucoșul așa de voinic.” (Elena Niculiță-Voronca – Datinile și Credințele poporului român, adunate și așezate în ordine mitologică)

Fotografie - Kurt Hielscher, ROMANIA