$$$

 PORECLELE SINGURĂTĂȚII 

                  ✍️ADRIAN PĂUNESCU

„Singurătatea care mă condamnă 

Să se numească început de toamnă, Și să se-mbrace în atâtea frunze

Încât să-mi fie gândurile-ascunse.

Dar nu,mai bine altfel să se cheme, 

Ar fi probabil încă prea devreme, Când nici un car povara nu-şi răstoarnă, 

Singurătatea se numeşte iarnă.

Și voi cădea aşa cum se mai cade

În margine de magice balade, 

Şi primăvara mea neomenească, 

În nici un fel n-o să se mai numească.

Şi-apoi de ce mă dor acestea toate? De ce te rebotez, singurătate, 

Când mi-e destul în adâncimea sumbră, 

Că vara mai am dreptul la o umbră?