$$$

 Când mi-a spus Andrei, fiul meu, că vine la mine să îmi cunosc viitoarea noră, nu am putut dormi toată noaptea. M-am zvârcolit ca un pește pe uscat. Doamne, oare o să-i placă fetei la mine? Oare o să mănânce mâncarea făcută de mâinile mele? Frământările erau ca un stol de păsări în mintea mea.

Nici nu am așteptat să se lumineze și am început pregătirile. Le fac sărmăluțe în foi de varză și viță, ciorbă de curcan și doi cozonaci cu multă nucă și stafide.

Era joi seară când Andrei m-a sunat.

— Mamă, sâmbătă vin cu Larisa să te cunoască. Vrei?

Mi-a stat inima. În sfârșit! După doi ani de relație, urma să cunosc fata care îi furase inima băiatului meu.

— Sigur că vreau, dragul mamei! Abia aștept!

Dar după ce am închis telefonul, m-au cuprins toate temerile. Andrei îmi spusese despre ea - Larisa, 30 de ani, medic rezident la Spitalul Universitar din București. Fată de oraș, educată, care călătorise prin toată lumea.

Ce o zice fata asta crescută la oraș când o păși în căsuța mea de la țară? mă gândeam cu inima strânsă. Casa mea modestă, cu două camere și bucătărie de vară, cu sobă cu lemne și wc în curte. Oare o să-i placă? Oare o să se simtă bine?

Vineri dimineață, la prima oră, am început pregătirile. Am scos varza murată din butoi - cea mai frumoasă, cu frunze mari și subțiri. Am pregătit umplutura - carne tocată de porc și vită, orez, ceapă călită, mărar proaspăt din grădină.

— Să fie mici și strânse, cum îi plac lui Andrei, mi-am zis rulând cu grijă fiecare sărmăluță.

Am pus și câteva în foi de viță. Le-am așezat frumos în oala de lut, cu câteva rânduri de afumătură între ele.

Pentru ciorbă, am ales curcanul cel mai gras din curte. L-am opărit, l-am curățat cu grijă și l-am pus la fiert cu toate zarzavaturile - morcov, pătrunjel, țelină, ceapă. Casa s-a umplut de mirosuri îmbietoare.

Cozonacii i-am frământat cu mâinile mele bătătorite de muncă. Aluat cu ouă multe de la găinile mele, unt, zahăr, coajă de lămâie. Umplutura - nucă măcinată proaspăt și stafide înmuiate în rom.

— Să crească frumos, să fie pufosi, mă rugam în timp ce îi puneam la dospit.

Între timp, am măturat casa de sus până jos. Am scuturat paturile, covoarele țesute de bunica, perdelele croșetate. Am șters praful de pe toate icoanele și fotografiile de familie. Am pus câteva flori din grădină - gura-leului și crăițe - în vaza de pe masă.

Pe la 11, când am auzit mașina oprind la poartă, mi-a tresărit parcă și sufletul în mine. Nu mai avusesem niciodată așa emoții, nici când l-am cunoscut pe tatăl lui Andrei, Dumnezeu să-l odihnească.

Am ieșit în întâmpinarea lor ștergându-mi mâinile de șorț. Andrei coborî primul - băiatul meu frumos, înalt și voinic, în cămașă albastră.

— Mamă! exclamă el îmbrățișându-mă strâns.

Apoi se întoarse spre mașină și o ajută pe Larisa să coboare. Prima impresie - o fată frumoasă, delicată, cu păr castaniu prins într-un coc simplu și ochi mari, verzi. Purta o rochie simplă de vară și sandale joase.

— Bine ați venit, dragii mamei!

Larisa se apropie timid și îmi întinse un buchet imens de crini albi.

— Sărutmâna, mamă! Pentru dumneavoastră!

— Doamne, ce crini frumoși și parfumați! Mulțumesc, draga mea!

Am sărutat-o pe ambii obraji, simțind cum tremură ușor. Era și ea emoționată!

I-am poftit în casă. O vedeam pe Larisa cum se uită discret în jur - la sobă, la icoane, la ștergarele de pe pereți. Avea o expresie curioasă, nu critică.

— Ce frumos e aici! A zis ea când a intrat în camera mare. Așa cald și primitor!

— Mulțumesc, draga mamei. E căsuța noastră de când lumea. Aici s-a născut Andrei.

Am stat puțin de vorbă - despre drumul lor, despre vreme, despre grădină. Larisa punea întrebări, părea sincer interesată.

— Haideți la masă, dragii mei, că v-am pregătit ceva.

I-am dus în bucătăria de vară unde întinsesem masa mare cu fața albă de sărbătoare. Am adus mai întâi ciorba fierbinte.

— Ciorbă de curcan de casă, cu smântână și ardei.

Larisa luă prima lingură și închise ochii.

— Doamne, ce bună e! Nu am mai mâncat așa ceva de când eram mică la bunica!

Inima mi s-a umplut de căldură. După ciorbă, am adus platoul cu sărmăluțe aburinde.

— Sărmăluțe am făcut, dragii mei, cu smântână și mămăliguță.

I-am pus Larisei patru sărmăluțe pe farfurie, dar stăteam cu sufletul la gură. Doamne, o să mănânce? O să-i placă?

Ea tăie cu furculița prima sărmăluță, gustă, și fața i se lumină.

— Sunt divine! Absolut divine!

Și a mâncat tot din farfurie! Apoi m-a rugat timid:

— Mamă, aș mai putea lua două? Sunt cele mai bune sărmăluțe pe care le-am mâncat vreodată!

— Sigur că da, draga mea! Mănâncă cât poftești!

Andrei râdea văzând-o pe Larisa savurând mâncarea.

— Ți-am spus că mama face cele mai bune sărmăluțe din lume!

— Nici la cele mai sofisticate restaurante nu am mâncat așa sărmăluțe bune. Sărut mâna, mamă!

Doamne, ce bucurie să aud asta! M-am mai liniștit, tensiunea din umeri mi s-a topit.

La desert, am adus cozonacul tăiat felii groase, pufos și parfumat.

— Cozonac cu nucă și stafide, după rețeta bunicii.

Larisa a mâncat două felii mari, lăudând fiecare înghițitură.

— Trebuie să-mi dați rețeta! Aș vrea să învăț să fac și eu!

— Sigur, draga mea! Te învăț când vrei. Nu e greu, doar trebuie răbdare și dragoste.

După masă, i-am dus în grădină. Soarele de august încălzea blând, iar grădina era în toată splendoarea - roșii coapte, ardei grași, vinete lucioase.

— Ce grădină frumoasă aveți! exclamă Larisa. Totul e atât de natural, de sănătos!

— Vă dau din toate acum, să luați la București. Sunt crescute doar cu apă și soare, fără chimicale.

Am început să culeg - roșii mari și cărnoase, castraveți fragezi, ardei de toate culorile. Larisa mă ajuta, punând totul cu grijă în sacoșe.

La un moment dat, când eram doar noi două între rândurile de roșii, nu m-am mai putut abține. I-am zis, cu inima deschisă:

— Dragă Larisa, îți spun sincer că nu am închis un ochi aseară. Știam că ești fată de oraș, medic, care a ieșit în lume, la restaurante, în locuri deosebite. Mă temeam că nu o să-ți placă la mine, că nu o să mănânci după mâinile mele. Casa mea e simplă, mâncarea e țărănească...

Nu m-a lăsat să termin. M-a îmbrățișat strâns și mi-a zis cu voce caldă:

— Mamă dragă, m-am simțit minunat aici! Liniște, pace de nedescris și o frumusețe deosebită. Simplitatea asta mi-a lipsit tare mult la București. În fiecare zi mănânc pe fugă, sandwich-uri, salate din plastic. Aici... aici am simțit gustul copilăriei, al bunicii mele care nu mai e. Iar mâncarea e delicioasă, mamă! Ați pus suflet în ea, s-a simțit în fiecare înghițitură.

Mi-au dat lacrimile. Am îmbrățișat-o și eu strâns.

— Ești o fată minunată, Larisa. Andrei e norocos că te-a găsit.

— Eu sunt norocoasă, mamă. Că l-am găsit pe el și că vă am pe dumneavoastră. La părinții mei în București totul e pe fugă, rece. Aici... aici e liniște și căldură adevărată.

Ne-am întors în casă cu brațele pline de legume. Am mai pregătit câteva borcane cu zacuscă și dulceață de caise pentru ei.

La plecare, Larisa m-a îmbrățișat lung.

— Mamă, promit că venim des. Și data viitoare vreau să mă învățați să fac sărmăluțe!

— Când vreți, draga mea. Casa asta e și casa voastră.

Au plecat spre apus, cu mașina plină de bunătăți. I-am urmărit de la poartă cum se îndepărtează, iar Larisa îmi făcea cu mâna pe geamul din spate.

Mi-am șters lacrima de bucurie cu colțul baticului. Îmi simțeam inima plină de fericire. Așa noră tot să ai - care apreciază totul și se bucură de lucrurile simple de la țară! Care nu se uită de sus la casa ta modestă, ci vede căldura și dragostea din ea.

Seara, când m-am culcat în patul meu simplu, am mulțumit lui Dumnezeu pentru ziua minunată. Pentru nora frumoasă la chip și la suflet pe care mi-a trimis-o. Pentru bucuria de pe fața lui Andrei când o privea pe Larisa savurând mâncarea casei părintești.

După două luni, Andrei m-a sunat cu vestea - urmau să se logodească! Și Larisa voia neapărat să facem petrecerea în curtea mea, sub nucul bătrân.

— Mamă, a zis că nicăieri nu s-ar simți mai fericită decât în locul unde a simțit pentru prima dată că face parte dintr-o familie adevărată.

Am plâns de fericire. Casa mea simplă de la țară devenise locul unde inima unei fete de oraș găsise căldura și pacea după care tânjea.

Morala poveștii: 

Simplitatea este mai frumoasă decât toate bogățiile lumii. Casa mică de la țară ascunde mai multă bucurie decât toate palatele lumii. Când primești oamenii cu inimă deschisă și dragoste sinceră, ei vor simți și aprecia acest lucru, indiferent din ce mediu vin. Adevărata bogăție stă în căldura sufletească, în mâncarea făcută cu drag și în a fi primit cu brațele deschise.❤️

Dacă ai citit întreaga poveste, nu uita să ne spui cum ți s-a părut!❤️✨🤗🌺