vineri, 22 august 2025

$$$

 "SINDROMUL DUNNING - KRUGER – De ce analfabeții sunt mândri, tupeiști și convinși că le știu pe toate.


Introducere


E o întrebare veche și recurentă, adesea exprimată cu revoltă: „De ce toți proștii sunt atât de siguri pe ei?” De ce cei care nu au lecturi, nu au educație, nu au autocontrol, ba chiar dau dovadă de agresivitate și ignoranță crasă, sunt în același timp plini de ei, zgomotoși, cu impresii de superioritate? Iar paradoxul cel mai amar e că, în spațiul public, aceste figuri devin dominante, iar oamenii cu adevărat competenți, modești și raționali ajung marginalizați, tăcuți sau ironizați.


Acest articol își propune să explice psihologic, sociologic și biologic această anomalie socială aparent inexplicabilă: de ce analfabeții funcționali (sau chiar totali) nu doar că nu-și conștientizează limitele, dar par să fie chiar mândri de ele.


1. Efectul Dunning-Kruger: prostul nu știe cât de prost e


Psihologii David Dunning și Justin Kruger au descris în 1999 un fenomen devenit celebru: persoanele incompetente au tendința de a-și supraestima propriile abilități, tocmai pentru că nu au suficiente cunoștințe încât să își înțeleagă lacunele.


Cu alte cuvinte: prostul nu e doar prost, ci și prea prost ca să știe că e prost.


Această metacunoaștere – capacitatea de a reflecta asupra propriei înțelegeri – lipsește. Astfel, omul simplu, neinstruit, agresiv și superficial poate avea impresia că știe totul despre orice pentru că nu e capabil să distingă complexitatea reală a lucrurilor. Iar această incapacitate naște tupeu.


2. Cultura tupeului ca strategie de supraviețuire


În multe medii sociale dominate de violență, sărăcie sau lipsă de modele intelectuale, agresivitatea, nu inteligența, devine cheia succesului. Dacă trăiești într-un cartier unde regulile sunt dictate de cine țipă mai tare, cine e mai brutal, cine impune frică, atunci tu ca individ înveți că „a fi deștept” e mai puțin util decât a fi tupeist.


Tupeul devine o armură socială. Prostia e camuflată în obrăznicie. Iar în lipsa unui sistem care valorizează meritul autentic, apare o selecție inversă: cu cât ești mai gălăgios și mai sigur pe tine, cu atât ai mai multe șanse să te impui – chiar dacă ceea ce spui e absurd.


3. Educația precară și validarea socială greșită


Mulți dintre cei care afișează o mândrie nejustificată provin din medii unde: cărțile sunt batjocorite,limbajul articulat e considerat „fiță”, agresivitatea verbală e considerată „șmecherie”,iar empatia e echivalată cu slăbiciunea.


În acest ecosistem, nu cultura e premiată, ci spectacolul prostiei. Rețelele sociale amplifică fenomenul: cu cât ești mai scandalos, mai obraznic și mai agramat, cu atât ești mai „viral”. De aici derivă o validare falsă, care hrănește egoul celor cu capacități limitate.


4. Confuzia între forță și valoare


Prostul agresiv e confundat deseori cu liderul. De ce? Pentru că majoritatea oamenilor nu mai au răbdare să asculte sau să înțeleagă. Caută siguranță în certitudini. Iar cel care urlă că „știe el cum stau lucrurile” – chiar dacă e complet rupt de realitate – pare, în ochii mulțimii, mai sigur pe el decât omul subtil, care recunoaște nuanțele și îndoiala.


Tupeul e confundat cu încrederea. Ignoranța, cu „bunul-simț”. Aroganța, cu „leadershipul”.


5. Sălbăticia psihologică și lipsa inhibiției


Când un om nu a fost domesticit emoțional prin cultură, empatie, educație și rușine, el rămâne un animal sălbatic, condus de impulsuri primare: dominare, frică, reacție, teritoriu. Lipsa inhibiției este percepută ca libertate, când de fapt este doar dezumanizare nereflectată.


Analfabetul tupeist urlă în gura mare nu pentru că are ceva de spus, ci pentru că nu știe ce înseamnă rușinea. El confundă sinceritatea cu obrăznicia, autenticitatea cu vulgaritatea, și șmecheria cu superioritatea.


6. Mândria proștilor: un mecanism de apărare


Este mult mai greu să recunoști că nu știi decât să te convingi că ceilalți „se dau deștepți”. De aceea, prostul devine mândru de condiția lui. Asta îl scutește de introspecție, de rușine, de efort. Devine agresiv cu cei care știu mai mult, nu pentru că simte superioritate, ci pentru că simte pericol.


În inconștient, știe că nu se ridică la nivelul lor, dar, neputând accepta asta, atacă. Aroganța devine armă. Atitudinea „șmecheră” devine armură.


Concluzie


Analfabetul nu își dă seama că e analfabet pentru că nu are instrumentele cognitive, culturale și emoționale ca să-și evalueze propriile limite. Tupeul, mândria, agresivitatea și aroganța sunt produse ale unei societăți care nu mai premiază cultura, ci spectacolul superficialității. Efectul Dunning-Kruger, sărăcia emoțională, lipsa de rușine și validarea toxică din mediile sociale transformă prostia în virtute.


Iar în această lume, tăcerea înțeleptului devine complice, iar vocea analfabetului devine lege."

Text preluat de pe internet

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

$$$

 ISTORIA - CEA MAI FRUMOASĂ POVESTE. 22 August 1456: A început a doua domnie a lui Vlad Țepeș în Țara Românească. La vârsta de 17 ani, susți...