$$$

 Studentul intră într-o mică prăvălie de mezeluri și, de după tejghea, zări o tânără frumoasă, cu ochii înlăcrimați. Se miră că era singurul client, o privi cu atenție și o întrebă:

– Dar unde sunt stăpâna și fiica ei?

– Monsieur Bonnier a socotit că e mai bine să se odihnească. E un om foarte grijuliu.

– Obosite, după numai două săptămâni de la deschidere?

– Așa a hotărât el. Doriți ceva anume?

– Da, puțină șuncă. Îmi pare rău că vă veți închide curând. Monsieur a avut înțelepciunea să organizeze această afacere, și încă nu rău, dar… Iertați-mă, m-am bucurat sincer că lângă casa unde locuiesc s-a deschis o asemenea prăvălie minunată. Iar acum sunt mâhnit.

– Monsieur Bonnier nici nu se gândește să închidă.

– Atunci, fie cum spuneți. Dar am pentru el vești proaste.

Peste trei zile, studentul reveni după șuncă. La tejghea se afla însuși monsieur Bonnier.

– Cum merg vânzările, monsieur? – întrebă studentul.

Negustorul, încruntat, făcu un gest deznădăjduit și mormăi:

– Merg prost. Și, la naiba, nu pricep de ce! Am ales cea mai frumoasă vânzătoare, de care nu-ți poți lua ochii!

– Monsieur, aveți o amantă fermecătoare, dar tocmai aici este greșeala. Ea nu-și are locul în prăvălie. Aduceți înapoi soția și fiica, și lucrurile se vor așeza de la sine. Pentru întâlniri cu domnișoara, găsiți alt loc și altă vreme.

– De unde atâta istețime la tine? Te-au trimis concurenții? – întrebă Bonnier, cu sprânceana întunecată.

– Nu, sunt doar un student ce vine să cumpere puțină șuncă. Mi-ar părea rău dacă ați închide și v-ați ruina.

– M-am certat cu soția și cu fiica. Au aflat totul despre… legătura mea.

– Afacerea e mai importantă, monsieur. Împăcați-vă cu ele și veți vedea că norocul se întoarce.

Bonnier îl privi uimit.

– Monsieur, eu studiez o știință nouă – psihologia. Iar această știință arată limpede că ați făcut totul greșit. Cele mai multe dintre clientele dumneavoastră sunt bucătărese istovite de muncă, și le rănește să vadă în fața lor o fată frumoasă, care pare lipsită de griji, chiar și plângând. Pentru ele fiecare vizită devine o înțepătură în inimă.

– Și atunci, le place soția mea cea urâtă?

– N-aș spune că e urâtă, monsieur. E doar mai matură decât amanta dumneavoastră. Mezeluri, delicatese – nu se cuvine să le vândă o fată palidă și firavă. Nu negustoriți cu boala, monsieur! Soția dumneavoastră are obrajii rumeni ca aceste cârnați… – Studentul arătă spre ei. – Ea trezește amintirea mamei, a dăruitoarei de hrană. Iar oamenilor le place să simtă această căldură.

– La naiba, nu m-am gândit așa! Dar la mine vin și alții, nu doar bucătărese.

– Bărbații nu intră, monsieur, decât dacă sunt singuri și săraci, ca mine. De cele mai multe ori îi aduc soțiile. Exemplul unei familii întregi este esențial. Iar vestea despre amanta dumneavoastră s-a răspândit în tot cartierul. Nicio nevastă nu agrează ca bărbatul său să se uite la o femeie a altuia. Chiar dacă intră din întâmplare, ies degrabă – și nu mai revin.

– Cum ziceai că se cheamă știința asta?

– Psihologie, monsieur. Împăcați-vă cu soția, aduceți-o înapoi și, peste trei zile, când voi veni, va trebui să aștept la rând. Și nu mă voi supăra – îmi place prăvălia.

Peste trei zile, studentul se întoarse. Totul se petrecuse întocmai cum spusese: cumpărătorii nu lipseau, iar el așteptă șapte minute până primi șunca. Soția și fiica lui Bonnier păreau obosite, dar fericite.

Peste o jumătate de an, studentul se însură cu fiica negustorului și părăsi studiile. Socoti că știa destul – și, probabil, așa era. Urmașii lor încă mai vând delicatese cu mare succes. Dacă veți trece prin cartierul Les Halles, gustați… o desfătare desăvârșită!

Édouard-Jean Dambourgez (1844–1931), „Mezeluri la Les Halles”