$$$

 BUDDY HOLLY

3 februarie 1959 a fost o zi friguroasă de iarnă cu temperaturi mult sub zero grade. În această zi, trei cântăreți de rock and roll americani, Buddy Holly, Ritchie valens și J.P.Richardson, au murit într-un accident aviatic lângă Cleat Lake, Iowa, împreună cu pilotul Roger Peterson. Această zi a fost ulterior denumită „Ziua în care muzica a murit” de către Don McLean, în cântecul său, „American Pie”.

Muzicienii se aflau în turneul „Winter dance Party” și aveau concerte în fiecare seară. Drmul dintre orașe era parcurs cu un autobuz școlat în care condițiile de transport erau atât de proaste, încât bateristul trupei, Carl Bunch, a fost nevoit să se interneze în spital din cauza degerăturilor. Noaptea, artiștii dormeau pe unde apucau, unii pe scaunele incomfortabile, alții pe plasele pentru bagaje, care de cele mai multe ori se rupeau. Șoselele înzăpezite erau atât de anevoioase, încât, de multe ori, ajunși la destinație, băieții coborau din autobuz și urcau direct pe scenă după zeci de ore de drum.

Pe 2 februarie 1959, în jurul orei 18, Buddy Holly, împreună cu colegii săi serveau masa într-un restaurant din apropierea arenei „Surf Ballroom” din localitatea Clear Lake, Iowa, locul în care aveau să cânte în acea seară. După masă, Holly, aflând că autobuzul de turneu avea din nou defecțiuni, i-a cerut managerului „Surf Ballroom” să- aranjeze o cursă charter pentru a ajunge mai repede la Moorhead, Minnesota, destinația următorului concert. Distanța de 800 de kilometri pe șosea era prea mult.

Managerul a sunat firma de aviație Dwyer Flying Service din Mson City, astfel că trupei i s-a pus la dispoziție un avion Beech Bonanza, model 35, cu patru locuri. Avionul ce avea să-i ducă la moarte.

Pe numele său real Charles Hardin Hooley, s-a născut pe 7 septembrie 1936 în orașul Lubbock din statul american Texas. Porecla „Buddy” a căpătat-o de la mama sa (Ella Pauline Drake), care considera că „Charles Hardin este un nume prea lung pentru un băiețel atât de mic”. Buddy Holly a cântat în public pentru prima dată în perioada în care era elev la școala J.T.Hutchinson din orașul natal. În copilărie studiase vioara și pianul, însă primele acorduri la chitară le-a învățat de le fratele său Travis. Un moment important pentru artist l-a reprezentat concertul din anul 1955 susținut de Elvis Presley în Lubbock.

În 1955, participă la un spectacol în Nashville, alături de Bill Halley and His Comets și este remarcat de Eddie Crandall, un căutător de talente, care îi obține lui Holly un contract (ianuarie 1956) cu Decca Records. Artistul își formează propria formație, The Crickets, din care făceau parte Buddy Holly (voce și chitară), Niki Sullivan (chitară), Joe B. Mauldin (bas) și Jerry Alisson (tobe). Pe parcursul anului 1956 înregistrează mai multe piese pentru Decca Records, însă nici una nu obține succesul așteptat și, în ianuarie 1957, casa de discuri decide încetarea colaborării. Semnează contracte cu Brunswick Records și Coral Records, ambele fiind studiouri de înregistrare auxiliare ale Decca Records, iar în toamna anului 1957, piesa „That’ll Be the Day” ajunge pe prima poziție în topurile americane și britanice. Au urmat, până în februarie 1959, o serie de hituri, unele cu notabile inovații în materie de tehnică vocală și de utilizare a unor instrumente specifice muzicii clasice în orchestrarea unor piese pop-rock, cum sunt: „True Love Ways”, Not Fade Away”, Rave On”, „Peggy Sue”, „Peggy Sue Got Married”, „Raining in My Heart”, „You’re the One” sau „Crying, Waiting, Hopping”.

+n 1958 a urmat turneul din Marea Britanie, turneu cu o influență majoră asupra cântăreților britanici, în discografia cărora se vor regăsi elemente de stil și prelucrări ale pieselor lansate de Buddy Holly and The Crickets. În același an, cântărețul se căsătorește cu Maria Elena Santiago, jurnalist muzical din New York, care-l va inspira în scrierea piesei „True Love Ways”.

În scurta sa carieră, Buddy Holly a fost un adevărat pionier al muzicii rock and roll, după care s-au inspirat artiști ca Bob Dylan, Beatles și Rolling Stones. Printre altele a creat tiparul pentru formula tipică de formație rock: două chitare, bas și tobe. Criticul Bruce Eder l-a supranumit „cea mai influentă forță creativă a rock and roll-ului în perioada sa de început”.

Turneul „Winter Dance Party” avea să se întindă de-a lungul a trei săptămâni și a debutat pe 23 ianuarie 1959 în Milwaukee. Printre starurile ce-și găseau locul pe afiș se aflau Frankie Sardo, Dion & The Belmonds, Bobby Vee & The Shadows, Jimmy Clanton, Fabian & Frankie Avalon, Ritchie Valens, J.P.Richardson, Buddy Holly & The Crickets, într-o formulă revizuită. Spectacolele se desfășurau în fiecare seară, fără nici o zi de pauză.

Pe 2 februarie 1959, caravana a ajuns în Clear Lake, Iowa. Spectacolul de la „Surf Ballroom” a debutat cu Frabkie Sardo, urmat de J.P.„Big Bopper” Richardson și Rirchie Valens. După o scurtă pauză, pe scenă au urcat Dion & The Belmonts, iar în final, la ora 22.40 i-a venit rândul lui Buddy Holly. Recitalul său a început premonitiv cu melodia „Gotta Travel On” și s-a încheiat cu „Brown Eyed Handsome Man” Buddy a fost rechemat în final pentru bis, astfel că la ora 23.30, artistul avea să ofere publicului ultimul său cântec, „La Bamba”.

La miezul nopții, Buddy Holly împreună cu basistul Waylon Jennings și chitaristul Tommy Allsup sunt gata să plece spre aeroportul din Mason City pentru a zbura spre Fargo, cel mai apropiat aeroport de Moorhead. În ultimă instanță, Buddy îl trimite pe Allsup înapoi în clădire pentru a mai verifica odată dacă totul este OK. În camera verde din culise acesta se întâlnește cu Ritchie Valens, care semna autografe. Ritchie, care ura la fel ca toți ceilalți autobuzul, i-a propus lui Tommy să-i ofere lui locul din avion. 

Chitaristul a scos o monedă de 50 de cenți și a decis să tragă la sorți cine va merge cu avionul. Tommy Allsup a pierdut. Waylon Jennings, de asemenea, a renunțat la locul său din avion, în favoarea lui J.P. Richardson „The Big Bopper”, care era răcit.

Când Buddy a aflat că Waylon a renunțat la locul său din avion, i-a reproșat: „Sper să îngheți cu tot cu autobuz!”., la care Waylon i-ar fi răspuns: „Și eu sper să vă prăbușiți cu avionul ăla!”. Acest schimb de replici, deși a fost rostit în glumă, îl va bântui pe Jennings mulți ani înainte.

12.10 AM. Prin viscol și fulgi răzleți de zăpadă, Buddy Holly, J.P.Richardson și Ritchie Valens sunt conduși de managerul „Surf Ballroom”, Carroll Anderson, spre aeroportul municipal Mason City.

12.40 AM: Artiștii ajung la aeroport și-și achită biletele de drum: 36 de dolari de căciulă. Cei trei schimbă câteva cuvinte cu tânărul pilot Roger Peterson și proprietarul avionului, Jerry Dwyer, prezent la fața locului, după care se îmbarcă la bordul avionului Beech Bonanza, construit în 1947. Vremea de zbor este nefavorabilă, însă pasagerii par să treacă cu vederea acest amănunt. Holly alege locul din față, lângă pilot, Valens și J.P. se așează în spate.

12.55 AM. Avionul staționează câteva minute bune pe pista de decolare, după care își ia zborul. Când ajinge la altitudinea de 240 de metri, Peterson execută o manevră de întoarcere de 180 de grade, direcționând aparatul de zbor spre nord. De la nivelul solului, Dwyer observă luminița de pe coada avionului într-o ușoară cădere, însă consideră că este o iluzie optică.

1.00 AM. La 8 kilometri nord-vest de aeroport, avionul se prăbușește în lanul înghețat de fasole al fermierului Albert Juhl. Din cauza traumelor multiple, Buddy Holly (22 de ani), Ritchie Valens (17 ani), J.P.Richardson „The Big Bopper” (28 de ani) și pilotul Roger Peterson (21 de ani), mor pe loc.

5.16 AM. Turnul de control anunță dispariția avionului. Jerry Dwyer alertează autoritățile din Minneapolis după numeroase încercări fără succes de a-l contacta pe Peterson prin radio. Alarma vine după ce proprietarul Dwyer Flying Service nu a primit nici o confirmare cum că avionul Bonanza ar fi fost interceptat de vreun radar pe ruta de zbor.

6.41 AM. American Air Force Search and Rescue Coordination Center intră în alertă.

9.35 AM. Jerry Dwyer pornește cu avionul personal pe ruta pe care trebuia să o urmeze Peterson și localizează aparatul de zbor prăbușit pe câmpul înghețat. Contactează turnul de control și survolează zona până la apariția poliției și a ambulanței.

Primul ajuns la locul dezastrului este șeriful Jerry Allen. Descoperă epava avionului proptită într-un gard de sârmă și trei cadavre întinse în afara navei. Pilotul, fără viață, a rămas strâns ăntre fiarele contorsionate.

În buzunarele pantalonilor lui Big Bopper aichetatorii au găsit o pereche de zaruri, inelul de logodnă, o pană de chitară și 202,53 dolari. În servieta artistului era o jumătate de sticlă de whisky, câteva aspirine, un pieptene, o oglindă, câteva corzi de chitară și hârtii scrise cu versuri de melodii.

Veștile circulă repede, astfel că la locul accidentului, pe lângă membrii comisiei de anchetă, își fac apariția diferire persoane, unii reporteri, alții curioși. Carroll Anderson, cel ce îi condusese cu mașina pe artiști la aeroport cu câteva ore în urmă și martor la decolare, face identificarea oficială a cadavrelor. Doctorul Ralph Smiley, după ce examinează locația, își dă acordul ca rămășițele celor trei muzicieni să fie transportate la o casă funerară din Clear City. Conform procedurilor federale, corpul lui Peterson este dus pentru autopsie la Mercy Hospital din Mason City.

Din investigațiile ulterioare s-a constat că în momentul impactului cu solul, acul accelerației era blocat la viteza de 240 km/oră. Avionul s-a răsturnat și a mai alunecat alți 170 de metri pe gheață înainte de a se opri într-un gard de sârmă dela marginea proprietății lui Juhl. Trupurile lui Holly și Valens se aflau lângă avion, Richardson fusese aruncat peste gard, în lanul de porumb învecinat, iar Peterson rămăsese în interior.

Anchetatorii au concluzionat că prăbușirea a fost cauzată de o combinație între o eroare de pilotaj și vremea nefavorabilă. Peterson nu era calificat încă să piloteze în condiții meteo în care avionul se pilotează doar pe baza instrumentelor și fără informații vizuale. Rapotul final al Civil Aeronautica Board a arătat că Peterson făcuse cursurile de pilotaj cu instrumente pe avioane echipate cu giroorizont cu orizont artificial, diferit total de giroorizontul de pe avionul Bonanza. Cele două tipuri de instrument indică poziția avionului în zbor într-o manieră total opusă; comisia de anchetă a considerat ca aceasta l-ar fi putut face pe Peterson să creadă că urca, când de fapt el cobora. S-a descoperit și că Peterson nu a fost avertizat corespunzător privind condițiile meteo de pe traseu, informații care, date fiind limitările cunoscute și de eș, ar fi putut să-l determine să amâne zborul.

Înmormântarea lui Buddy Holly s-a desfășurat sâmbătă, 7 februarie, începând cu orele 14.00 la Tabernacle Baptist Church din Lubbock, Texas și a fost oficiată de reverendul Ben D.Johnson, cel care îl cunoscuse cu doar șase luni în urmă. Printre miile de persoane îndoliate prezente, la căpătâi i-au stat Jerry Allison, Joe B. Mauldin, Niki Sullivan, Bob Montgomery, Sonny Curtis, Phil Everly șa. După serviciul religios, Buddy a fost înmormântat în cimitirul din Lubbock, orașul său natal. Soția sa, Maria Elena Santiago, însărcinată în luna a doua, dărâmată de durere, nu a participat la eveniment și nici nu a vizitat mormântul vreodată. La scurt timp, a pierdut și copilul.

The Big Bopper a fost înmormântat în Forest Lawn Cemetry din Beaumont, vineri, 6 februarie 1959. Din Germania, Elvis Presley, care își satisfăcea stagiul militar, i-a trimis o coroană de trandafiri galbeni în formă de chitară. Ritchie Valens a fost înmormântat pe 7 februarie în Mission Cemetery din San Fernando, California.

În 1988, Ken Paquette, un admirator din Wisconsin al muzicii anilor ’50, a construit un monument din inox ce reprezintă o chitară de oțel și trei discuri, fiecare disc cu numele fiecăruia dintre cei trei cântăreți. Monumentul se află pe terenul agricol unde cei trei muzicieni și-au pierdut viața.

În zona de acces spre locul prăbușirii se află un semn în formă de ochelari.

Paquette a mai creat un monument similar din oțel, în memoria cântăreților, aflat lângă Riverside Ballroom din Green Bay, Wisconsin, unde cântaseră Holly, Valens și Richardson în noaptea de 1 februarie 1959.. Acest al doilea monument fost dezvelit în ziua de 17 iulie 2003.