$$$

 Etimologia cuvântului Bacalaureat

Primul Război Mondial secătuise bătrânul continent, avântul socio-economic impunea cunoștințe bine cimentate și de oră recentă.

Etimologia cuvântului Bacalaureat este interesantă şi vă spun şi de ce: Bacalaureat este un împrumut din limba franceză, adică ,,baccalaureat”. În franceză, originar, cuvântul era folosit pentru candidații care năzuiau la o carieră militară în cavalerie. Cuvântul era adus din latinescul ,,bacca laurea” care înseamnă, mot a mot, ,,boabe de laur” (de fapt, coroana de lauri). Deci un bacalaureat era un tânăr în căuatrea gloriei, în drum spre a-și însuși propriile boabe de laur (frunze de laur).

Astăzi, sensul (care se regăsește și în alte limbi, precum ,,bachillerato” în spaniolă sau ,,baccalaureato” – în italiană) este acela de examen. Sau un rând de examene mai multe discipline care încheie anii de liceului. Desigur, bacalaureatul îți permite să te înscrii la facultate.

Termenul de bacalaureat a apărut și a fost folosit încă din Evul Mediu. Astfel, bacalaureatul era prima diplomă (înainte de licență și de doctorat) acordată de Universitatea din Paris, numită și Universitas magistrorum et scholarium parisiensium (în 1215), respectiv viitoarea și vestita Sorbona.

Mult mai târziu, când Universitatea din Paris a fost desființată în timpul Revoluției Franceze (prin decretul din 15 septembrie 1793) și înlocuită cu o serie de mari școli (École polytechnique, Conservatoire national des arts et métiers, École normale supérieure, École des beaux-arts), bacalaureatul a dispărut și el. Cu toate acestea, Napoleon avea să pornească o reformă profundă a educației care va duce la… reapariția bacalaureatului. Prin legea din 1 mai 1802, Napoleon a creat liceele. Dar, a căutat să înființeze și o instituție de învățământ public capabilă să reunească toate cursurile oferite în Franța: de la învățământul primar la cel superior.

Acest lucru a dus la crearea „Universității imperiale” prin legea din 10 mai 1806, care nu se dorea a fi o instituție de învățământ superior, ci mai degrabă „un organism responsabil exclusiv de învățământul și educația publică pe întreg teritoriul Imperiului”.

În fapt, decretul din 17 martie 1808 a fost cel care a înființat cu adevărat Universitatea Imperială, care fusese conturată cu doi ani mai devreme. Acest decret a conferit universității monopolul asupra îvățământului. Iată ce spunea Articolul 1 din actul de înființare:

„Învățământul public din întregul Imperiu este încredințat exclusiv Universității”.

Universitatea imperială a devenit astfel responsabilă pentru asigurarea viitorului pe termen lung al meseriei de profesor, deoarece a organizat controlul competențelor didactice prin crearea unor diplome universitare – bacalaureat, licență și doctorat – care au devenit condițiile obligatorii de acces la profesia de profesor.

Din acel moment, statul a exercitat controlul asupra educației prin intermediul profesorilor și nu al instituțiilor, după cum spuen Articolul 3:

„Nimeni nu poate deschide o școală sau preda în public fără a fi membru al Universității Imperiale și fără a fi absolvit una dintre facultățile acesteia”.

Bacalaureatul, diplomă universitară

Acordat de facultăți, bacalaureatul a fost conceput ca o primă diplomă universitară. Acest lucru se datorează faptului că bacalaureatul are dubla distincție de a confirma sfârșitul învățământului secundar și de a deschide ușa către învățământul superior.

Și Articolul 19 spune:

„Pentru a fi admis la examenul de bacalaureat în cadrul Facultății de Litere, trebuie: 1) să aveți cel puțin șaisprezece ani împliniți; 2) să răspundeți la toate întrebările predate în clasele superioare ale liceelor”.

Inițial, au fost create două bacalaureate: bacalaureatul ès lettres pentru facultățile de litere și bacalaureatul ès sciences pentru facultățile de științe, cu condiția ca, pentru acesta din urmă, candidatul să fie deja titular al bacalaureatului ès lettres :

Art. 22: „Nu veți obține bacalaureatul în cadrul facultății de științe decât după ce ați obținut același titlu în cadrul facultății de litere și după ce ați răspuns la întrebările de aritmetică, geometrie, trigonometrie rectilinie, algebră și aplicații ale acesteia la geometrie.

Până în 1830, examenul de bacalaureat ès lettres consta doar în probe orale din autori greci și latini, retorică, istorie, geografie și filosofie. Prima sesiune a bacalaureatului a avut loc în 1809: au fost acordate 32 de diplome de bacalaureat, dintre care 31 în arte și una în științe. Nota 1.000 a fost trecută în 1811, cu 983 de bacalaureați ès lettres și 43 de bacalaureați ès sciences.

Bacalaureatul a fost introdus pentru fete în 1919, la o sută unsprezece ani de la introducerea bacalaureatului pentru băieți în 1808.

Acesta a devenit identic pentru ambele sexe abia în 1924.

În cele din urmă, abia în 1971, noile licee au devenit sistematic mixte. În ceea ce privește École Polytechnique, fondată în 1794, aceasta și-a deschis porțile pentru fete în 1972.

Bacalaureatul în România

În sistemul de învăţământ românesc, BAC-ul a fost adus în 1925 de Constantin Anghelescu, un medic chirurg originar din oraşul Buzău, dar și om politic și viziunea sa era una către marele progres. Să nu uităm, Angelescu a fost și Prim-ministru al României între 29 decembrie 1933 și 3 ianuarie 1934, precedat de Ion Duca, succedat de Gheorghe Tătărăscu. Între 1922-1928 și 1933-1937 a fost ministrul instrucțiunii publice. Între 30 decembrie 1933 și 3 ianuarie 1934 a fost primul ministru interimar al României, dar a fost cel dintâi ministru plenipotențiar al României la Washington, începând cu ianuarie 1918.

Primul examen de Bacalaureat dat pe teritoriul României avea două sesiuni: una de vară , care avea loc între 25 iunie şi 10 iulie, şi una de toamnă, programată între 15 şi 30 septembrie.

Probele orale erau mai temute decât probele scrise. Elevii aveau de susţinut trei examene scrise, fiecare dintre probe fiind eliminatorie.

Doar 15 din cei 30 înscrişi la BAC-ul din 1925 au promovat.

Mircea Eliade a susținut primul BAC din România: „Sunt aproape sigur trecut”

Mircea Eliade a fost unul dintre elevii care a avut ocazia să dea primul examen de BAC de pe teritoriul ţării noastre. Amintirile şi emoţiile trăite în preajma examenului maturităţii le-a povestit, câţiva ani mai târziu, în cartea autobiografică ,,Romanul adolescentului miop”.

„Ne-a înspăimântat mult noul bacalaureat: suntem cea dintâi serie. Cei care învăţau înainte, acum, se surmenează. Nimeni nu ştie ce se va petrece precis la bacalaureat. Profesorii şi-au pierdut calmul, băieţii sunt înspăimântaţi. În loc de comisia amabilă, aleasă din profesorii liceului, cu care am copilărit şi care ne cunosc, vom întâlni comisii severe, care ne vor cântări în trei minute, definindu-ne suficienţi sau insuficienţi pentru Universitate”, spunea Mircea Eliade.

,,Să mă văd eu cu patalamaua la mână”, visa Eliade, pe vremea când era un adolescent. ,,Patalamaua”, diploma de bacalaureat, era visul tuturor celor care se aflau în pragul „examenului maturităţii”. Astfel, adolescentul miop care ajungea un celebru romancier şi unul dintre cei mai apreciaţi specialişti din lume în istoria religiilor a aşteptat examenul maturităţii înspăimântat, după ce în sesiunea din vară se picase pe capete. Și a „tocit” toată vara, din această cauză…

,,Au început atunci zilele de nelinişte pentru bacalaureat. În vară au căzut mulţi şi din pricina unor întrebări stupide. Ceea ce nu m-a înspăimântat destul ca să recitesc pe vacanţă cărţile ultimilor patru ani de liceu. Am încercat să precizez ceea ce trebuia să ştiu şi ceea ce ştiam. Scriam subiectele pe o listă, iar lista era fără sfârşit, şi timpul meu prea scurt, şi voinţa mea îndoielnică”, povesteşte romancierul în ,,Romanul adolescentului miop”. Eliade învăţa ,,dureros” şi era „neliniştit”, după cum povesteşte el însuşi în roman. La probele scrise, susţinute primele, au trecut toţi colegii lui Eliade.

Cele mai mari emoţii le-a avut prima generaţie care a susţinut bacalaureatul la probele orale. Romancierul povesteşte groaza cu care în ziua probelor orale a intrat în curtea liceului:

,,Îmi priveam tovarăşii: tremurau, cu buzele albe, cu gâturile reci, cu tâmplele supte. Eu eram palid şi îmi torturam ochelarii. M-a surpins înciudat că lipsea catedra. Profesorii s-au aşezat pe scaune. Noi, între-o bancă, unul lângă altul. Eram calm, prea calm. Am început cu limba şi literatura română”, povesteşte Eliade despre ziua probelor orale. După probele orale, Eliade şi-a calculat media, pe un colţ de zid al liceului. ,,Îmi dă în orice caz şase. Sunt aproape sigur trecut”, a concluzionat scriitorul după probele orale.

La momentul afişării notelor, Eliade a exclamat: ,,Am scăpat! Am scăpat!”. Autorul ,,Nopţilor de Sânziene” a fost singurul elev promovat în toamnă la liceul său, scrie Adevărul.

Pentru corectitudinea examenului existau comii numite de minister, fiecare având câte 7n membri.

,,Materiile fundamentale” erau limba şi literatura română, istoria românilor, geografia României, instrucţia civică şi o limbă modernă (la alegere). Acestora li se mai adăugau ,,alte două materii speciale”, în fucţie de liceul dorit. La acel moment, liceul era foarte dificil de absolvit, Bacalaureatul fiind cu adevărat un examen greu.

Legea acelei vremi stipula: ,,Absolvenții liceelor de Stat sau particulare, (ale confesiunilor, comunităților și ale particularilor) cu sau fără drept de publicitate, care doresc să continue studiile în învățământul superior, trebuie să depună un examen de bacalaureat. Scopul acestui examen este de a verifica cunoștințele dobândite de elevi la materiile de studii cele mai importante și mai ales de a dovedi influența studiilor făcute asupra formării cugetării lor, deci, cu chipul acesta a selecționa dintre absolvenții liceului pe cei care dovedesc că sunt în stare să urmeze cu folos studiile de specializare universitare”.

În timp însă, mai marii învăţământului de la noi s-au axat mai degrabă pe cantitate şi nu pe calitate.

Dacă în 1925, doar 30 de elevi susţineau ,,examenul maturităţii”, în 1939 cifra ajunsese la 7716 de elevi înscrişi în învăţământul liceal.

În fiecare an, sute de mii de tineri din România susţin examenul de Bacalaureat.

La noi, înainte ca bacalaureatul să fie impus, absolvenții de liceu își finalizau studiile prezentând în fața clasei o dizertație. Aceasta era construită pe baza unei teme ce era aleasă din programă.

Bacalaureatul în alte ţări

În Franţa, bacalaureatul, care diferă în funcţie de filieră, este de trei tipuri: bacalaureatul general, bacalaureatul tehnologic şi bacalaureatul profesional.

Germania: Abitur (din limba latină: ābitō, ābitere „a pleca”) este examenul final, organizat pentru tinerii adulți din Germania, la încheierea studiilor secundare, de obicei după 12 sau 13 ani de școlarizare. Este echivalentul german al bacalaureatului.

În Elveţia, termenul nu e cel de “bacalaureat”, ci de “maturitate federală”, sau: examen de maturitate.

Spaţiul fost sovietic a cunoscut la rândul lui un echivalent al bacalaureatului, ca un examen de maturitate; este ceea ce în Rusia se mai numeşte încă Единый государственный экзамен (Examenul unificat de stat).

GaoKao (Marele Test) este bacalaureatul pentru chinezi. A fost introdus în 1952, dar are o vechime de sute de ani. Este susținut anual, de aproape 10 milioane de tineri şi face diferenţierea între ei. GaoKao are trei probe principale – chineză, matematică şi engleză – şi una specifică profilului terminat de fiecare elev. Este alcătuit în mare parte, din teste grilă, pentru eficientizarea procesului de corectare, care presupune verificarea unui volum mult prea mare de lucrări. Şi tocmai din acest motiv, pentru numărul uriaş de elevi din sălile de clasă, supravegherea a devenit o problemă.

Profesorii controlează dronele de pe tabletă, fără a mai fi nevoiţi să se plimbe prin clasă. Pe lângă stresul obişnuit, căci s-a dovedit statistic că GaoKao este unul dintre cele mai traumatizante examene din lume, elevii au acum de înfruntat şi „zburătoarele”, care, cel puţin de această dată, nu vor fi de partea lor.

Pentru a exclude această practică a copiatului, chinezii vor să implementeze un sistem modern, prin care dronele să verifice bună desfăşurare a examenului şi să prindă rapid trişorii. Ar fi pentru prima dată când dronele ar fi folosite în învăţământ, alte unităţi şcolare preferând să verifice corectitudinea prin clasicele camere de suprav

eghere.

Sursa: Autor Cătălin Dumitrescu - Internet