$$_

 Când am ajuns la ușa fiului meu și a nurorii mele, nu am mai bătut, am intrat direct. Ei îmi spuseseră în repetate rânduri:

— Nu mai ciocăni, mamă, ești de-a casei. Intră direct.

Așa am făcut în acea zi de duminică. Am intrat direct. Venisem la ei să le aduc ciorbă de perișoare și plăcintă cu mere proaspăt scoasă din cuptor. Însă când am ajuns la ușa dormitorului lor, am auzit că vorbeau chiar despre mine. Nora mea i-a zis fiului meu ceva ce m-a făcut să rămân acolo lângă ușă ca o stană de piatră!

Era o dimineață frumoasă de octombrie. Mă trezisem devreme să gătesc pentru copiii mei dragi. Am făcut o oală mare cu ciorbă de perișoare - cum îi plăcea lui Vlad de când era mic - și o tavă de plăcintă cu mere din grădina mea.

De curând, Amalia născuse o fetiță frumoasă foc, pe Natalia. Mă duceam adesea pe la ei, de două-trei ori pe săptămână. Locuiam la doar 20 de minute de mers pe jos și era o mare bucurie pentru mine să-mi văd nepoțica.

Eram și eu în sfârșit bunică! La 62 de ani, după ce mă rugasem ani de zile să-mi vadă băiatul așezat la casa lui. Mă topeam când o vedeam pe micuța Natalia - avea ochii mari ai tatălui ei și zâmbetul dulce al mamei.

Am ajuns la ușa lor cu sacoșa grea de bunătăți. Am împins ușa și am intrat în hol. Casa mirosea a pudră de talc pe- mirosul care-mi încălzea inima.

M-am îndreptat spre dormitor să le spun că am venit, dar când am ajuns la ușă, am auzit-o pe nora mea vorbind. Vocea ei se auzea clar:

— Vlad, vreau să-ți spun ceva important.

De obicei nu sunt o persoană băgăcioasă, care să asculte pe la uși. Dar ceva în tonul ei m-a făcut să mă opresc. Poate vorbeau despre nepoțică? Poate era ceva medical și aveau nevoie de ajutor?

Am rămas lângă ușă, cu mâna pe clanță.

— Ce e, draga mea? am auzit vocea fiului meu.

— Vlad, i-a spus ea cu voce caldă, dacă vreodată mama ta va ajunge la pat, neputincioasă, să știi că voi avea mare grijă de ea. O voi îngriji cu tot dragul și o voi hrăni și cu lingura de va fi nevoie. Căci are un suflet de aur.

Mi-am dus mâna la gură să-mi înăbușesc uimirea. Ochii mi s-au umplut instant de lacrimi.

Amalia a continuat cu vocea parcă tremurâmdu-i de emoție:

— Știi, nu ți-am povestit niciodată în detaliu despre prima mea căsătorie. Cealaltă soacră a mea era ca un ghimpe pentru mine. Zilnic încercam să o mulțumesc, să fac lucrurile pe placul ei, dar niciodată nu auzeam o vorbă bună de la ea, ci doar nemulțumiri.

Am auzit-o suspinând.

— Dacă îi făceam cafeaua, îmi zicea că e prea tare sau prea slabă. Dacă îi găteam ceva, ba că e prea sărat, ba că nu sunt fierte bine legumele. Mereu găsea ceva de criticat.

— Adesea când intra în casa mea, trebuia să mă prezint ca la inspecție. Se uita dacă e praful șters bine, dacă totul e pus în ordine.

Mi s-a strâns inima. Biata fată, prin ce trecuse!

— Însă mama ta... Vlad, mama ta e cu totul altfel. De câte ori a venit la noi, a venit cu mâncare ca să nu mă mai chinui eu să gătesc. Când eram obosită după nopțile nedormite cu Natalia, venea și îmi făcea curățenie în casă.

Vocea i se înmuiase și mai mult.

— Dacă a văzut ceva în neregulă, mi-a zis cu blândețe. Îți amintești când am ars friptura în prima săptămână după ce am venit din maternitate? Era să plâng de nervi și oboseală. Mama ta doar a râs și mi-a zis: "Lasă, draga mea, pregătesc eu repede ceva. Se mai întâmplă să greșești.”

— Mama e specială, a spus Vlad cu drag.

— Când a văzut că nu știu să înfășez bine bebelușul, m-a învățat cu o bunătate și o calmitate de nedescris. Nu m-a judecat, nu mi-a spus că sunt o mamă proastă. Mi-a arătat cu răbdare, de mai multe ori.

Am simțit cum lacrimile îmi curg șiroaie pe obraji. Le ștergeam în tăcere cu mâna.

— O iubesc, Vlad, de parcă ar fi propria mea mamă. E un înger mama ta! 

— Știu, draga mea. Sunt norocos că am crescut cu ea.

— Și eu sunt norocoasă că am găsit-o. După coșmarul cu fosta soacră, credeam că toate soacrele sunt la fel. Dar mama ta mi-a arătat că pot exista și soacre care să te iubească ca pe propriul copil.

Am rămas acolo lângă ușă încremenită, cu lacrimi de bucurie curgându-mi pe obraji. Inima îmi era plină până la refuz. Nu știam că nora mea mai fusese căsătorită și că avusese ghinionul cu o așa soacră.

Acum înțelegeam de ce fusese atât de rezervată la început, de ce părea mereu tensionată când veneam în vizită în primele luni. Biata fată se aștepta probabil la critici și controale.

Dar când am auzit acele cuvinte frumoase despre mine, mi s-a încălzit sufletul. Doamne, ce bucurie! Să aflu că nora mea mă vede ca pe un înger, că e recunoscătoare pentru tot ce fac pentru ea!

Mi-am șters lacrimile de bucurie, mi-am dres vocea și am bătut ușor în ușă.

— Se poate?

— Mamă! Intră, te rog! a strigat Amalia cu voce veselă.

Am pășit în dormitor cu un zâmbet larg. Ei stăteau în pat, cu micuța Natalia între ei.

— Dragii mei, am venit cu bunătăți! Ciorbă de perișoare și plăcintă caldă!

— Mamă, ce bine că ai venit! a exclamat Amalia sărindu-mi în brațe.

M-a îmbrățișat atât de strâns și sincer încât am simțit că iar o să plâng. Fiul meu zâmbea larg văzându-ne.

— Ești un înger, mamă soacră! Nu trebuia să te deranjezi să gătești pentru noi.

— Ce deranj, draga mea? E o bucurie pentru mine. Haideți repede să mâncați cât e cald. O țin eu pe micuța Natalia.

Am luat-o pe nepoțică în brațe cu delicatețe infinită. Mirosea a bebeluș - cel mai dulce miros din lume. În timp ce ei mâncau în bucătărie, eu o legănam pe Natalia, cântându-i încet același cântec pe care i-l cântam lui Vlad când era mic.

— E delicioasă ciorba, mamă! a strigat Vlad din bucătărie. Ca întotdeauna!

— Și plăcinta e divină! a adăugat Amalia.

— E făcută cu dragoste, draga mea. Asta e ingredientul secret.

După ce au mâncat, au venit înapoi în sufragerie. Amalia s-a așezat lângă mine pe canapea.

— Mamă soacră, îți mulțumesc pentru tot ce faci pentru noi. Nu știu ce m-aș fi făcut fără tine în primele săptămâni cu Natalia.

— Amalia dragă, i-am spus eu luându-i mâna, tu ești fiica pe care nu am avut-o. Mă bucur că te pot ajuta. Și să știi că orice ai nevoie, oricând, sunt aici.

Ea m-a privit cu ochii plini de lacrimi.

— Chiar ești un înger. Vlad e atât de norocos că te are ca mamă. Și eu sunt norocoasă că te am ca soacră.

În acea după-amiază am rămas cu ei până seara. Am vorbit și ne-am bucurat de acele momente petrecute împreună.

Pe drumul spre casă, în întunericul serii, zâmbeam ca o adolescentă. Doamne, ce noră bună mi-ai dat! Care mă vede ca pe un înger, care e recunoscătoare pentru orice gest mic.

Când am ajuns acasă, m-am așezat în fotoliul meu preferat și m-am gândit la viață. La cât de norocoasă sunt. Am un fiu minunat, o noră ca o fiică și o nepoțică sănătoasă.

Și am învățat o lecție importantă - că bunătatea și blândețea se întorc întotdeauna la tine. Că atunci când tratezi pe cineva cu dragoste și respect, acea persoană îți va fi recunoscătoare pe viață.

În acea noapte m-am rugat pentru Amalia, pentru fosta ei soacră care nu știuse să aprecieze ce noră minunată avea, și pentru toate soacrele și nurorile din lume să găsească calea spre înțelegere și iubire.

Morala poveștii: 

Dragă noră, ascultă mereu de soacra ta ori de câte ori te învață ceva cu blândețe. Ea are experiență și ani mulți în care a trecut prin multe. Dragă soacră, fii blândă și bună cu nora ta, căci în anii grei ai bătrâneții, ea va fi sprijinul tău. O relație frumoasă între soacră și noră e o binecuvântare pentru întreaga familie și se construiește cu răbdare, înțelegere și multă iubire.❤️

Dacă ai citit povestea în întregime, nu uita să ne spui cum ți s-a părut.❤️✨🤗