$$$

 MEMORIE CULTURALĂ - GEORGE LESNEA

Poet si traducator roman, George Lesnea, pseudonim al lui George Glod, s-a nascut la Iasi pe 25 martie 1902(d.6 iulie 1979, Iași). Sprijinit de Ionel Teodoreanu si Garabet Ibraileanu, George Lesnea s-a format in cercul revistei “Viata romaneasca”.

La tipografia acestei reviste intra ca ucenic dupa finalizarea studiilor. 

Ulterior ocupa diferite functii, ca: tipograf, functionar la tipografii si edituri, bibliotecar la Baroul Iasi si redactor la Iasul literar. A colaborat la diferite reviste ale vremii, precum: Adevarul literar si artistic, Cuvantul liber, Gandirea, Bilete de papagal, Contimporanul, Convorbiri literare, Romania literara.

George Lesnea a debutat in revista ieseana Gandul nostru in anul 1922, cu poezia "Din adincuri". Debutul editorial a avut loc noua ani mai tarziu, cu volumul "Veac tinar" (1931).

Ca traducator, Lesnea a inceput prin a traduce poezii din Henrik Ibsen (1923) si din Heinrich Heine (1927), dar ulterior s-a orientat spre autorii rusi. A publicat versuri traduse din opera lui Mihail Lermontov in Tribuna ceferista.

In 1934 ii apare volumul "Cantec deplin", urmat patru ani mai tarziu de "Argint" si "Poezii". A mai scris: Cantec (1940), Ceaslov (1940), Izvod (1943), Pomul vietii (1943), Treptele anilor (1962).

Poetul George Lesnea a fost distins in anul 1935 cu Premiul "Demostene Constantinidi" al Academiei Romane, Premiul Societatii Scriitorilor Romani pentru poezie in 1939, Premiul de Stat pentru literatura (1954) si Premiul Special al Uniunii Scriitorilor (1978).

George Lesnea a murit pe 6 iulie 1979 la Iasi si este inmormintat la cimitirul "Eternitatea".

Sursa : Wikipedia 

Tinerețe - George Lesnea

Mi-a mai rămas puţină tinereţe,

mă desfrunzesc de ani ca o livadă,

mi-i palma mâinii scrisă cu tristeţe,

și ochii - tupilaţi lângă baladă.

În mine plopii-şi suie fremătarea,

ca în adâncul inimii să mâie,

obrajii mi-i sărută înserarea,

împrospătând cu stele şi cu grâie.

Cu doina apei curg spre totdeauna,

cu ciocârlia inima mea zboară.

Privesc cum noaptea ia pe umăr luna

ca pe un pui ucis, de căprioară.

Ades simt ghioceii duioşiei

că-mi înfloresc din piept şi din privire,

când bălţile-s ferestrele câmpiei,

prin care văd departe-n amintire.

Trecutul meu e-n ceaţa din dumbravă,

în frunze viitorul meu suspină.

Un nour poartă lebăda-i bolnavă,

scăpând din plisc grăunţe de lumină.

Pare-un surâs al soarelui pământul.

Aleargă cerul după rândunele.

Stau frunte-n frunte ca apusul. Vântul

se plimbă printre gândurile mele.

Ca o icoană-ncepe să s-afume

făptura mea de stinse curcubee

zadarnic însă locul meu în lume

vrea salcia pletoasă să mi-l ieie.