$$$

 Încă un geniu al literaturii franceze (după La Fontaine) este celebrat zilele acestea, și anume MARCEL PROUST, de la nașterea căruia au trecut 153 de ani 

Gruia Hermes

Unul dintre cei mai controversați scriitori ai secolului XX, autorul faimoasei opere „În căutarea timpului pierdut”, Valentin Louis Georges Eugène Marcel Proust – acesta este numele complet al scriitorului – este considerat, pe bună dreptate, un proeminent reprezentant al modernismului în literatura franceză și cel mai de seamă novator al romanului din sec. XX.

Viitorul prozator și filozof s-a născut într-o familie care făcea parte din cercul caselor bogate și celebre ale Parisului. Marcel era un copil bolnăvicios – de la vârsta de 9 ani, pe parcursul întregii vieți, l-au chinuit atacurile de astm. Maladia a lăsat o amprentă serioasă asupra caracterului său, Proust fiind o persoană retrasă și ursuză. Băiatul a studiat într-unul dintre cele mai vechi licee din capitala Franței – Condorcet. Tânărul Marcel nutrea o pasiune aparte față de filozofie și literatură, lăsându-se absorbit ore în șir de lucrările care îl captivau. Hârjoneala, jocurile copilărești, companiile colegilor sau prietenilor îl lăsau indiferent. Despre caracterul lui Proust putem afla cel mai bine dintr-un chestionar, pe care l-a completat când avea, probabil, 13-14 ani. În acele vremuri, erau la modă diverse "anchete" care circulau liber atât printre copii, cât și adulți și care au lăsat mărturii interesante despre semnatari. Răspunsurile lui Marcel surprind prin profunzime și judecăți mature – calități rare pentru un adolescent.

După absolvirea liceului, Proust a fost înrolat în armată. Atunci a decis să-și continue studiile, astfel regăsindu-se ulterior printre studenții Facultății de Drept de la Sorbona. Paralel, Marcel putea fi deseori văzut în saloanele mondene, printre nobilimea și intelectualitatea vremii.

În timpul unei seri de creație, Proust l-a întâlnit pe scriitorul Anatole France, care l-a inspirat și l-a încurajat să scrie, tot el ajutându-l să publice, în 1896, prima colecție de povestiri și schițe, intitulată „Les Plaisirs et les Jours” (Plăcerile și zilele). France a scris o introducere la carte, lăudând stilul și modul de gândire al prozatorului începător. Din acel moment, se poate considera, probabil, începutul biografiei scriitoricești a lui Marcel Proust.

În pofida opiniei favorabile a lui Anatole France, debutul literar al lui Proust a fost apreciat negativ de către critici care au calificat drept diletantă lucrarea lui Marcel. Autorul a fost într-atât de afectat de comentariile caustice, în special ale poetului și prozatorului Jean Lorrain, încât l-a provocat pe acesta la un duel.

Câțiva ani mai târziu, în 1892, Proust a decis să-și întemeieze o revistă proprie, cu denumirea „Le Banquet” (de remarcat în acest context colaborarea scriitorului cu alte periodice, precum „Le Mensuel”, „La Revue Blanche” etc.). 

Marcel și-a încercat pana în versuri, prezentând în 1884 o colecție de poezie, destinată unui cerc select de public rafinat. Criticii s-au făcut a nu observa această carte, stigmatizându-l pe poet drept un amator.

Totuși, atitudinea răuvoitoare a specialiștilor nu a frânt spiritul de creație al scriitorului și, din fericire, Proust nu a renunțat la calea aleasă. În 1885, Marcel a început să lucreze la prima sa operă de mare anvergură – romanul „Jean Santeuil”. Peste patru ani, Proust a abandonat narațiunea, dar mai târziu, a reluat și a șlefuit multe dintre subiectele acesteia pentru cărțile ce au urmat.

În 1907, ziarul „Figaro” a publicat un articol semnat de Marcel Proust, în care scriitorul și-a expus poziția privind sentimentul de vinovăție și particularitățile memoriei umane. Această temă, care îl preocupa major pe Proust, a devenit ulterior cheie în ciclul de romane, sub genericul „À la recherche du temps perdu” (În căutarea timpului pierdut), la care a început să lucreze tot în 1907. Inițial, autorul intenționa să împartă lucrarea în trei bucăți și să o publice în două volume.

Proust a lucrat patru ani asupra primei versiuni a seriei. În 1911, scriitorul a finalizat, precum planificase, trei lucrări care s-au regăsit ulterior în ciclu. Din păcate, niciun editor nu a acceptat să publice epopeea lui Marcel Proust, cu excepția lui Bernard Grasset, dar pe contul autorului. Încă o condiție a editorului, impusă lui Proust, a fost de a reduce simțitor versiunea originală.

În timpul Primului Război Mondial, Proust a revizuit lucrările și a scris un alt roman, „Du côté de chez Swann”. Nici această narațiune nu i-a încântat pe contemporanii săi. Totuși, Proust și-a continuat opera, completând epopeea cu încă câteva lucrări. În 1919, romanul „ À l’ombre des jeunes filles en fleurs” a fost reeditat (simultan cu alte părți ale ciclului), aducându-i lui Marcel Proust Premiu „Goncourt”.

Dar nici această prestigioasă distincție nu a contribuit la schimbarea opiniei nihiliste față de scriitor. Aprecierile binemeritate și adevărata glorie au venit după moartea acestuia. Scriitorul Somerset Maugham susținea că ciclul „În căutarea timpului pierdut” este cea mai bună operă a vremii, iar colegul său Graham Greene l-a clasat pe Proust printre cei mai buni romancieri ai secolului XX. „Arta proustiană nu este interesantă decât de excepție, de ceea ce nu poate fi «tipizat»”, remarca R. M. Alberes.

Ciclul de romane „În căutarea timpului pierdut” s-a dovedit a fi cu adevărat monumental. Proust a reușit în timpul vieții să publice șapte lucrări, pe ale căror pagini sunt dezvăluite aproximativ două mii de caractere. Din păcate, moartea prematură l-a împiedicat să își finalizeze colecția, astfel că ultimele volume au apărut grație implicării fratelui scriitorului. 

Lucrările lui Proust, care nu au fost recunoscute în timpul vieții sale, au dobândit după moartea scriitorului statutul de epocale. Opera proustiană a fost dezmembrată în citate, iar reflecțiile și observațiile filozofice ale autorului încă reprezintă subiecte de discuții și polemici.

Opera lui Marcel Proust în colecția BNRM: https://tinyurl.com/u9uray7h