$$$

 Oamenii strălucesc. Nu la figurat, ci la propriu. Poate că nu observăm cu ochiul liber, dar fiecare celulă din corpul nostru emite în mod constant o lumină extrem de slabă – o sclipire tăcută, invizibilă, dar reală. Nu este magie, ci știință. Corpul uman, în complexitatea lui uimitoare, generează o formă subtilă de radiație luminoasă ca urmare a proceselor biochimice care au loc clipă de clipă în interiorul nostru. Acest fenomen se numește biofotonică – o emisie naturală de lumină care izvorăște din viața însăși. Fiecare reacție metabolică, fiecare efort celular, lasă în urmă o scânteie minusculă, prea slabă pentru a o vedea, dar suficient de adevărată pentru a fi măsurată.

Și totuși, de ce nu vedem această strălucire? Răspunsul este simplu: pentru că lumina emisă de corpul nostru este de aproximativ 1000 de ori mai slabă decât pragul minim de sensibilitate al retinei umane. Este ca și cum am încerca să ascultăm o șoaptă în mijlocul unui uragan. Avem nevoie de tehnologie ca să o detectăm – camere specializate, capabile să capteze și cele mai fine particule de lumină. Iar odată ce au fost folosite aceste dispozitive, descoperirea a fost fascinantă: fața umană este partea corpului care strălucește cel mai mult. Mai exact, zonele frunții, obrajilor și nasului sunt cele mai intense din punct de vedere fotonic. Iar intensitatea acestei lumini nu este constantă – ea atinge un vârf natural între orele 15:00 și 16:00, urmând ritmul nostru circadian, acel ceas intern care ne reglează somnul, starea de vigilență și multe alte procese vitale.

Această lumină nu este un simplu efect optic sau un accident biologic. Este o mărturie a vieții care pulsează în interiorul fiecărei celule. Biofotonii reflectă starea de sănătate a organismului, nivelul stresului oxidativ, dar și alte semnale subtile – uneori chiar și starea emoțională. Când suntem calmi, când suntem echilibrați, corpul emite altfel de radiație față de momentele de stres, boală sau suferință. Cu alte cuvinte, corpul nostru nu doar trăiește – el radiază. Este o formă tăcută, elegantă, de comunicare internă, o expresie a vieții care curge prin noi fără întrerupere.

Chiar dacă nu o putem vedea cu ochii, această lumină există, persistentă și misterioasă, în fiecare moment. Ea este mereu acolo, indiferent dacă o conștientizăm sau nu. Este ca o prezență invizibilă care ne însoțește – un semn că suntem făcuți din mai mult decât carne și oase. Poate că această lumină interioară este ceea ce strămoșii noștri simțeau instinctiv atunci când spuneau că cineva „are o aură” sau „îți luminează ziua doar intrând în cameră”. Poate că e intuiția care recunoaște ceea ce ochii nu pot vedea – o strălucire subtilă a sufletului, vizibilă doar pentru cei care privesc cu inima.

În fiecare zi, fără să știm, purtăm în noi o lumină tainică, tăcută, dar reală, ca o candelă aprinsă în profunzimea ființei noastre. Fie că suntem fericiți sau triști, puternici sau fragili, această lumină nu se stinge. Poate că nu va fi niciodată percepută în mod direct, dar ea ne amintește, în tăcerea ei strălucitoare, că suntem mai mult decât simple corpuri – suntem ființe de lumină, în cel mai real și literal sens al cuvântului.

Oamenii strălucesc. Chiar dacă nu avem încă ochii potriviți ca să vedem, poate avem sufletul potrivit ca să simțim.

Și asta, uneori, e mai mult decât suficient.