$$$

 Scrisoare către țara pe linie moartă 

           

Adrian Pãunescu

Toate-ale tale sunt sfinte,

Dar părăsite cu voia,

Leagăne, vieți și morminte ,

Lideri ce au paranoia .

Țară de cumpene depline,

Țară cu plaiuri și raiuri,

Este o boală în tine,

Vine un grai fără graiuri .

Încă în râuri ai pește ,

Încă ai oameni în case,

Și Dumnezeu te iubește,

Parcă n-ar vrea să se lase .

Dar te distrugi în gâlceavă

Și te urăști cu ardoare ,

Măduva ta e bolnavă ,

Lanțuri îți cresc la picioare .

Și, că la câini, ți se-aruncă

Pâine străină în gură ,

Nu ai nici dreptul la muncă,

Vai, și cinstiții tăi fură .

Ești ca un bâlci la răscruce ,

Dusă mereu în ispită ,

Să te dezveți a produce ,

Până vei fi răstignită .

Narcotizată de-aceea

Să ți se mistuie vatra,

Ai părăsit lumea-a treia,

Ca să ajungi în a patra .

Poate e ultima oară,

Când te mai afli pe hartă,

Țară uitată-ntr-o gară,

Țară pe linie moartă.

Un semafor dă de veste

Cum că dezastrul se-ngroașă 

Nu numai moarte îți este,

Linia-i sinucigașă .

Nu mai există nici șine,

Că să pornești vreodată,

Nimeni nu pleacă, nu vine,

Ai înghețat la erată .

Scări și ferestre sunt sparte,

Gara e toată ruină ,

Totul miroase a moarte

Și la păianjeni se-nchină .

Un țiuit ce rănește

Fără sfârșit se aude ,

Cum te consumă câinește,

Țară lipsită de rude . 

Necunoscute păcate

Ai ispășit totdeauna,

Vai, cum le ai tu pe toate,

Fără să guști pe niciuna .

Poate e ultima oară 

Când te mai afli pe hartă,

Țară uitată-ntr-o gară,

Țară pe linie moartă.