sâmbătă, 25 ianuarie 2025

***

 PLANSUL UNUI BATRAN


Maria LUCA


De ce mă vreți închis în casă ?

Ce v-am făcut ? Cu ce-am greșit ?

E vina mea că sunt bătrân,

Că sunt de viață copleșit ?


E vina mea că boala asta

A-ntors cu susu-n jos pământul ?

Că sunt spitalele prea pline ?

Nu-i vina mea ! O știe Sfântul !


Am înțeles : o lună, două

Să stau în casă că și voi...

De ce mai mult ? Eu n-am nevoie 

Să-mi bucur sufletul de ploi ?


Și oare nu mi-ar prinde bine

Prin parcuri să mă plimb un pic

Să mă-ncălzească blândul soare

Cât încă pot să mă ridic ?


Nu v-am cerut să-mi dați pomană

Cu bani puțini m-am descurcat

Dar azi mi-e teamă... Ce-am făcut

Să fiu respins și încuiat ?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

$¢_

 „Pune și pe mine lanțul acela, tată...” Mi-a mers la inimă. Un memento blând pentru toți părinții. — „Pune și pe mine lanțul...” a șoptit b...