sâmbătă, 25 ianuarie 2025

***

 Ne vin Strămoșii...


Privește, române, spre ceruri albastre,

Glasuri de îngeri cobor dintre astre,

Adieri de aripi rup vălul norilor,

Trezind din tăcere colbul veacurilor.


Cornuri răsună, ca un vuiet de ape,

Ecouri ce veșnic stânca s-adape, 

Ne vin Strămoșii, aduși de porumbei,

Să ne-aducă speranță, voință de eroi.


Din văzduh coboară cuvinte de tunet,

Până-n rădăcină, tulpina-i răsunet,

În cântul doinelor pe dealuri pustii,

E chemare-n rugi plânse la răspântii.


Ridică-te și mergi, n-ai sufletul frânt,

În tine arde focul cuvântului sfânt.

Nu-ți pleca fruntea sub greul durerii,

Prin tine curge Lumina Învierii.


Fii stâncă-n furtună, fii ramuri spre cer,

Române, ești tăria ce-nvinge prăpădul.

Din lutul umil sculptează viitorul,

Din cântecul nostru păstrează-adevărul.

Sofia  Antimir * 25 Ianuarie 2025

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

$$$

 Balenele își hrănesc puii cu un lapte care are consistența pastei de dinți sau a untului moale. Având un conținut de grăsime de până la 50%...