*†*

 Într-o zi, un tânăr s-a așezat în genunchi pe malul unui râu. Și-a cufundat brațele în apă pentru a-și răcori fața, și a zărit deodată chipul morții.

S-a ridicat, cuprins de spaimă, și a întrebat:

— Ce vrei de la mine? Sunt încă tânăr! De ce vii după mine fără să-mi dai mai întâi un semn?

— Nu vin după tine, a răspuns glasul morții. Liniștește-te și întoarce-te acasă, pentru că aștept pe altcineva. N-am să vin la tine fără să-ți dau mai întâi un semn, îți făgăduiesc.

Tânărul s-a întors voios acasă. Au trecut anii, s-a însurat, a avut copii, a trăit o viață liniștită. Într-o zi de vară, aflându-se pe malul aceluiași râu, s-a oprit din nou să se răcorească. A zărit din nou chipul morții. I-a dat binețe și a vrut să se ridice. Dar o putere grozavă îl ținea îngenuncheat la marginea apei. S-a speriat și a întrebat:

— Ce vrei?

— Pe tine, a răspuns glasul morții. De data asta am venit să te iau.

— Dar mi-ai făgăduit că n-ai să vii după mine fără să-mi trimiți mai întâi un semn! Nu ți-ai ținut făgăduiala!

— Ba mi-am ținut-o, a zis moartea.

— Cum așa?

— În mii de chipuri. De fiecare dată când te uitai în oglindă, vedeai alte zbârcituri, tot mai multe și mai adânci, și vedeai cum îți încărunțește părul. Simțeai că sufli din ce în ce mai greu și că te miști din ce în ce mai anevoie. Cum poți spune că nu ți-am dat nici un semn?

Și l-a tras la fundul apei.