Când nostalgia vremurilor trecute mă cuprinde, iau în palmă cristalele de chihlimbar din pandantivele şi colierele din casă. Simţindu-le căldura în palmă, le simt parcă în momentele când mi-au fost dăruite. Le simt atârnând la gâtul meu, pe piept... Și aș vrea să simt că îmi dau puterea să merg mai departe pe drumul vieții, de parcă nu m-ar fi părăsit nici tinerețea și nici prietenii vechi ce mi-au fost cândva alături și aproape trup și suflet.
Îmi pun la încheietura mâinii o brățară mică de perle și simt ca și cum s-ar fi prelins câteva lacrimi albe pe braț, înșiruindu-se cuminte înconjurându-mi antebrațul ca si o strângere blândă de mână. Parcă ar fi spus discret: „Suntem aici!Suntem mereu aici pentru tine!”
Încă visez și aș vrea să am puterea pietrelor semiprețioase de a încălzi sufletul, încălzind pielea pe care o ating.
Aș vrea să am puterea chihlimbarului de a da căldura preluată de la soarele ce i-a împrumutat galbenul său străveziu...
Aș vrea să am versatilitatea ochiului de tigru...
... sau strălucirea amăgitoare, hipnotizatoare a ochiului de pisică ...
... și privirea pătrunzătoare a ochiului de șoim cu care să pătrund până în gândurile și sufletul oamenilor, ghicindu-le ideile, intențiile și temerile, pentru a încerca măcar să le înțeleg și să pot să empatizez cu ele...
Aș vrea să am culoarea aparent înșelătoare a turcoazului pentru a-mi ascunde sub ea gândurile și intențiile tocmai pentru a nu le arăta cu ușurință celor din jurul meu și de a-i surprinde la timpul potrivit.
Știu și simt puterea tainică a cristalelor. Le ador cu privirea și le iubesc cu sufletul tocmai pentru viața lor aparte pe care o împărtășesc cu cei care și-o doresc.
Articol scris pentru SuperBlog2021
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu