Știu... Nu mi-ai spus-o niciodată, dar știu... Am fost mereu odorul tău, bijuteria ta vie. Tocmai pentru că am fost copilul tău dorit. Nu mi-ai spus direct că mă iubești decât în rare ocazii, dar mereu mi-ai oferit ajutorul tău necondiționat. Ai avut grijă să nu-mi lipsească nimic, deși ție nu ți-ai oferit destul. Ai luptat pentru viață, atât cât s-a putut, tocmai ca să mi-o pui mie întru sprijin și ajutor.
Știu că, deși fizic nu-mi mai ești alături, îmi ești aproape ca spirit plin de dragoste. Mă privești duios de undeva de sus, din depărtări, dintr-o stea îndepărtată, dar care este cu siguranță steaua mea norocoasă. Pentru că acolo ești tu, mereu tu, privindu-mă în fiecare clipă, supraveghindu-mi pașii uneori încă stângaci prin viață.
Uneori simt nevoia să-ți ofer și eu un semn de dragoste.... Ca un gând de dragoste necondiționată. Cel mai ușor mi-ar fi să-ți ofer toate gândurile bune, toate sentimentele tandre și toată duioșia de care sunt în stare, dar simt că nu este întru totul de ajuns. Ce aș putea alege, ca dar fizic, dinspre mine înspre tine pentru a întări legătura dintre noi? Cred că cel mai bine s-ar potrivi una dintre cele câteva sau mai multe bijuterii cu stocare inteligenta de la Anyoli.
Ce ar fi mai potrivit să-ți ofer din inima mea, cu toată dragostea? Poate doar un colier cu perle naturale inteligente, ca un șirag de lacrimi calde, pentru a-l așeza pe pieptul tău, tocmai pentru a-l purta cât mai aproape de inimă. Ar fi legătura perfectă dintre noi, de la inimă la inimă, o legătură plină de puritate, de alb, de căldură, de viață, de dragoste.
Cu siguranță este un cadou unic, personal și personalizat. Unic ca și iubirea dintre mamă și fiică. Plin de feminitate, de eleganță și distincție, un cadou care ți s-ar potrivi de minune. Un cadou cu o puternică valoare sentimentală. dar și simbolică. M-aș bucura să-ți facă cu adevărat plăcere să-l primești și să-l porți mereu.
Îți aduci aminte? Cândva mi-ai dăruit un set de bijuterii din perle naturale. Un colier și o brățară. Mi-au plăcut, dar (copil prostuț!) nu prea le-am purtat. Dacă reținerea mea de a le purta a fost oarecum de înțeles în copilărie și adolescență, mai apoi... nu știu de ce am evitat să le port. Într-o vreme poate au rămas uitate într-o cutie de bijuterii. Mai apoi, cred, ideea a fost că, purtându-le, mi-ar fi putut trezi amintirea încă dureroasă că nu mai ești lângă mine, pentru a te bucura de bucuria mea, văzând că port darul primit de la tine.
Acum parcă mi-aș dori să purtăm amândouă bijuterii din perle, ca pe lacrimi de fericire că, dincolo de timp și spațiu, s-a restabilit o legătură extrem de puternică între noi. O legătură puternică între mamă și fiică ce nu s-a rupt niciodată ci s-a întărit și mai mult, din ce în ce mai mult.
Știu... Nu ne-am spus niciodată suficient de mult că ne iubim. Și cât de mult ne iubim. Poate că nu ne-am exteriorizat gândurile și sentimentele prin vorbe. Dar o legătură puternică a existat cu siguranță între noi. Gândeam la fel, trăiam la fel, simțeam la fel. Gândurile fiecăreia dintre noi trecea spre cealaltă de parcă nu ar fi existat granițe între noi. Nu ne puteam ascunde una față de cealaltă chiar dacă, prin absurd, am fi vrut acest lucru. Nu ne-am spus niciodată suficient de mult că ne iubim, dar ne-am arătat din plin dragostea ce ne-o purtam una celeilalte. Și ne-o vom arăta mereu dincolo de orice limită.
Aș vrea să-ți ofer acest cadou simbolic cândva împreună cu doar câteva cuvinte: Te iubesc din tot sufletul, măicuța mea dragă!
Articol scris pentru SuperBlog 2021
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu