joi, 16 noiembrie 2017

Cafeaua care mi-a schimbat viata


E seara tarzie de toamna si o plimbare romantica prin parc parca nu-si gaseste locul in viata mea acum. Cu o cafea mare si aburinda in fata mea, incerc sa astern cateva ganduri din strafundul unor amintiri indepartate pe hartie. Scrisoare de amor la o cafea? Am trecut de mult de varsta scrisorilor romantice de amor; si totusi simt nevoia sa imi pun amintirile pe hartie pentru sufletul pereche care s-a ivit in viata mea, schimbandu-mi drumul spre un destin fericit in doi.
 cafeaMa "agatasesi" in mediul virtual. Recunosc si pledez "vinovat": stateam destul de mult in mediul online; internetul era ca a doua viata pentru mine si nu in sensul rau al cuvantului. Ma documentam in domeniul profesional, scriam destul de mult, ascultam muzica... Aveam destul de mult de cautat timp de o ora sau mai multe pe zi... Zi de zi... Asa cum aveam sa aflu ulterior de la tine aveai aceeasi "boala" de a sta ore in sir online, ascultand, cel mai ades, muzica. Aceeasi muzica pe care o ascultam si eu in timp ce citeam sau scriam, raspandind cuvintele in imensul mediu virtual.
Ma "agatasesi" pe o retea de socializare... Sau poate pe un portal specializat.... Apoi, pentru a ne fi comunicarea mai usoara, ne-am mutat conversatia pe messenger. Am inceput sa descoperim ca aveam puncte comune: primul lucru descoperit era ca... ne duceam viata in acelasi oras, dar nu ni se intretaiasera drumurile. E drept ca eu eram mai putin sociabila, mai retrasa; drumurile mele se intindeau intre casa, servici si cumparaturi; de altceva nu prea aveam chef sa imi gasesc timp. E la fel de adevarat ca tu disparusesi din oras pe anumite perioade in cautarea unui loc de munca. Dar eram din acelasi oras si ne duceam viata tot aici in ultimul timp.
Probabil asta ti-a starnit curiozitatea si ai vrut sa ne cunoastem mai bine.Ca intr-un joc am inceput sa ne aratam fata, mai intai prin fotografii. Urmatorul pas l-ai facut tu: mi-ai propus o intalnire scurta la o cafea. Era primul pas pentru cunoasterea in viata reala. Am acceptat, desi eram reticenta in ceea ce priveste infiriparea unei relatii; e cam greu sa convingi un burlac inrait sa renunte la viata lui solitara.
Si totusi, din curiozitate, am acceptat intalnirea. Poate si din amuzament; o intalnire cu un necunoscut (pana atunci!) la o cafea era putin cu totul altceva decat sa bei cafea la birou, ca un robot in timpul lucrului, alaturi de colegi si totusi de unul singur.
Dupa 1-2 zile, asa cum convenisem, ne-am intalnit. Am intrat intr-un mini-bar si am luar fiecare cate o monodoza de cafea, din care, cu putina apa clocotita, am transformat-o in doua cesti de cafea aburinda. Nu era solutia ideala, dar era pretextul de a ne aseza la o masa sa stam putin de vorba. A fost o discutie scurta, destul de timida, rezervata, mai mult de tatonare. Dar a fost primul pas care a spart gheata. Cafeaua am baut-o repede; singura ei  "calitate" fiind temperatura suficient de ridicata pentru a ne incalzi putin in acea dupa-amiaza racoroasa. Apoi ne-am retras impreuna spre casa, convenind sa mentinem o vreme legatura.
Si am mentinut legatura. Atat in mediul online, cat si telefonic. Ba chiar de cateva ori ne-am mai reintalnit pe drumul dintre servici si casa; tocmai bine sa stam pe o banca in parculetul din centru, tot cu o cafea in mana. Ce mai... Se parea ca ceea ce ne legase pana atunci era cafeaua bauta in afara casei. Pana cand cafeaua fierbinte a topit acea pojghita de gheata ce mai ramasese intre noi. Taria cafelei ne desteptase simturile si am simtit nevoia sa prelungim intalnirea acasa la unul dintre noi. Normal a fost sa ne intalnim la cel care locuia cel mai aproape de locul intalnirilor noastre din micul parculet, caci nu puteam rezista tentatiei de a prelungi intalnirea de cafea. Si cum acel "cineva" eram eu... te-am primit in intimitatea casei mele... Si in viata mea, caci de atunci nu ti-am mai dat drumul sa pleci.
De atunci formam un cuplu fericit. O familie... Iar ceea ce ne-a legat (cafeaua!) face in continuare parte din viata noastra. Si ce poate fi mai fermecator decat sa ai la indemana in fiecare dimineata ratia obisnuita de cafea boabe pe care sa le rasnesti, eliberand in toata casa aroma cafelei proaspat prajite pe care sa o transformi in acea licoare intunecata si fierbinte pe care sa o savurezi impreuna cu persoana iubita...
Poate ca vom derula acelasi ritual zi de zi, pana la adanci batranete. Parca ma vad alaturi de tine, dragul meu: doi batranei ce isi duc viata frumos si tihnit, aducandu-si aminte in fiecare dimineata, la cafea, de clipele petrecute in tinerete in parc cu cafeaua in mana, apoi crescandu-ne impreuna copii, nepotii... Si totul incepand cu o ceasca de cafea prelungita apoi repetat, la infinit, pana la sfarsitul vietii si dincolo de ea.
Articol scris pentru SuperBlog 2017

Jurnalul 25 de ani... Poveste: Ce eram acum 25 de ani si ce sunt in prezent

Acum o luna am acceptat urmatoarea provocare de la Jurnalul: sa povestesc despre ce eram acum 25 de ani si ceea ce sunt in prezent. Am accep...