&&&

 S-a întâmplat în 1 iulie 2004: Sonda spaţială Cassini-Huygens a intrat pe orbita saturniană. Cassini-Huygens este o navă spaţială/sondă spaţială robotizată lansată împreună de NASA si ESA care studiază în prezent planeta Saturn şi sateliţii săi naturali. Nava spaţială Cassini este proiectată de NASA şi a fost denumită după astronomul italiano-francez Giovanni Domenico Cassini. Agenţia Spaţială Europeană (ESA) a realizat sonda spaţială Huygens, numit după astronomul, matematicianul şi fizicianul olandez Christiaan Huygens. Misiunea Cassini–Huygens a fost lansată în data de 15 octombrie 1997, fiind compusă din sonda orbitală Cassini (NASA) și sonda de aterizare Huygens (ESA).Pentru manevre de asistență gravitațională, misiunea a trecut pe lângă Venus de două ori (26 aprilie 1998, 24 iunie 1999), Pământ (18 august 1999) și Jupiter (30 decembrie 2000). 

După aproape șapte ani de călătorie prin Sistemul Solar, sonda a intrat pe orbita planetei Saturn în data de 1 iulie 2004. Sonda Huygens a reușit să aterizeze cu bine pe suprafața satelitului Titan în data de 14 ianuarie 2005.La 1 iulie 2004 sonda Cassini-Huygens a efectuat manevra IOS (Inserţia Orbitală Saturniană) intrând astfel pe orbită în jurul planetei Saturn. În prealabil sonda a studiat în detaliu sistemul iar în iunie 2004 a realizat un zbor apropiat în jurul lunii Phoebe, trimiţând înapoi imagini de înaltă rezoluţie şi alte date. În urma zborului în jurul lui Titan (cea mai mare lună saturniană), sonda a capturat imagini radar înfăţişând lacuri mari, contururi de ţărmuri, insule şi munţi. 

Sonda a parcurs două zboruri complete în jurul lui Titan înainte de a se desprinde de sonda Huygens la 25 decembrie 2004. Huygens a coborât pe suprafaţa lunii pe 14 ianuarie 2005 trimiţând înapoi o mulţime de date colectate în timpul coborârii în atmosferă şi după aterizare. În 2006 NASA a anunţat că sonda Cassini a găsit dovezi care indică prezenţa unor rezervoare de apă lichidă care erup sub formă de gheizere pe luna Enceladus. Imaginile arată jeturi de particule de gheaţă emise din zona polară sudică a lui Enceladus fiind proiectate direct în orbită în jurul lui Saturn. Andrew Ingersoll de la Institutul Tehnologic din California susţine că  „mai există şi alte luni care prezintă oceane de apă lichidă acoperite de straturi de gheaţă cu grosimi de ordinul kilometrilor. Diferenţa în acest caz este că apa de pe Enceladus se află doar la câteva zeci de metri sub suprafaţă". 

În mai 2011, oamenii de ştiinţă de la NASA au susţinut în urma unei conferinţe despre satelitul Enceladus, că această lună pare a fi cel mai propice loc pentru viaţă aşa cum o ştim noi din sistemul solar.Fotografiile trimise de Cassini au condus la alte descoperiri semnificative şi anume existenţa unui inel planetar nou aflat la exterior de inele principale saturniene.Se crede că originea acestui inel se datorează unui impact dintre un meteorit şi două dintre lunile lui Saturn. În iulie 2006 Cassini a oferit dovezi care indică lacuri de hidrocarburi lângă polul nord al lunii Titan. 

În martie 2007, alte imagini au dezvăluit „mări" de hidrocarburi, cea mai mare dintre ele fiind de dimensiunea Mării Caspice.În octombrie 2006 sonda a detectat o furtună ciclonică cu un diametru de 8.000 de kilometri şi cu un ochi central vizibil, la polul nord pe Saturn. Din 2004 până în 2009, sonda a descoperit şi confirmat opt noi sateliţi naturali. Misiunea sa primară s-a încheiat în 2008 odată cu completarea a 74 de orbite în jurul lui Saturn. Misiunea a fost prelungită până în septembrie 2010 şi apoi până în 2017 pentru un studiu complet al anotimpurilor pe Saturn.

Sonda spațială Cassini s-a dezintegrat în atmosfera planetei Saturn în data de 15 septembrie 2017, la ora 11:55:46 UTC. După aproape 20 de ani petrecuți în spațiu, sonda a încheiat o misiune ce a transformat complet cunoștințele noastre despre sistemul saturnian și a deschis calea pentru viitorii cercetători robotici ai Sistemului Solar. Deși Cassini a dispărut în gigantul gazos, ultimele date transmise ar trebui să ofere noi detalii despre Saturn.

Surse:

https://www.natgeo.ro/articole/stiinta/astronomie/7456-drumul-lui-cassini-intre-pamant-si-saturn

https://scinews.ro/misiunea-cassini-huygens/

https://stiintasitehnica.com/glorioasa-misiune-cassini/

https://www.nasa.gov/mission_pages/cassini/main/index.html

https://www.agerpres.ro/sci-tech/2017/04/26/sonda-spatiala-cassini-a-patruns-intre-planeta-saturn-si-inelele-sale-ultima-faza-a-misiunii-sa le-16-52-09

&&&

 1 iulie - Ziua muzicilor militare din România. Prima fanfară militară a fost înfiinţată la Iaşi, la 1 iulie 1831, în cadrul „Strajei Pamânteşti".În 1864, în cadrul administraţiei centrale a Ministerului de Război, a luat fiinţă o secţie specială ce avea în subordine toate fanfarele militare. Secţia a stat la baza constituirii ulterioare a Inspectoratului Muzicilor Militare. În 1867, în cadrul Ministerului de Război se instituie funcţia de „inspector general al muzicilor militare", funcţie în care este numit căpitanul Eduard Hübsch. În cei aproape 30 de ani cât Hübsch a fost inspector al muzicilor militare au fost elaborate regulamentele speciale destinate formaţiilor de fanfară şi s-a asigurat muzicilor militare un nou statut în cadrul oştirii.

În perioada de după războiul de independenţă s-a hotărât ca la fiecare regiment de dorobanţi să se constituie câte o muzică militară sub denumirea de „fanfară". Începând cu 26 mai 1895, la conducerea muzicilor militare, în funcţia de inspector, este numit Iosif Ivanovici, autorul celebrului vals „Valurile Dunării". Ivanovici a înzestrat muzicile militare cu instrumente noi, a introdus un repertoriu valoros şi divers, sprijinind în acelaşi timp activitatea de pregătire a viitorilor instrumentişti militari. 

La 10 octombrie 1936, a fost înfiinţată „Şcoala elevilor muzicanţi militari", instituţie menită să asigure pregătirea şi formarea personalului muzicilor militare. La 10 decembrie 1941, Inspectoratul Muzicilor Militare a fost restructurat, funcționând, în continuare, pe lângă Direcția Superioară a Infanteriei, sub denumirea Serviciul Muzicilor Militare. La 25 martie 1949, acesta s-a transformat în Secția Muzicilor Armatei, iar în 1965, în Inspectoratul General al Muzicilor Militare, ulterior — Inspectoratul General al Muzicilor Militare (1 mart. 1990). La 15 octombrie 2001 a devenit Serviciul Muzicilor Militare.

În paralel cu perfecţionarea organizatorică şi în plan profesional a muzicilor militare, la 15 iunie 1954 a luat fiinţă Muzica Reprezentativă a Armatei, formaţie de referinţă în viaţa culturală a armatei şi a ţării. Condusă de doi ofiţeri-dirijori şi având în compunere 70 de subofiţeri-instrumentişti, formaţia poate interpreta creaţii ce acoperă genuri muzicale diverse, cum sunt: marşuri, suite, concerte, uverturi, simfonii, opere, jazz, muzică uşoară şi folclor muzical naţional.

La mulţi ani tuturor celor ce activează sau au activat în muzica militară românească!

Surse:

https://www.mapn.ro/cpresa/continuarearhiva.php?id=3067

http://www.ziare.com/stiri/mapn/fanfara-militara-implineste-181-de-ani-1176181

http://www.romania-actualitati.ro/muzica_militara_romaneasca_183_de_ani_de_la_aparitie-77409

https://www.romaniaregala.ro/jurnal/ceremonie-dedicata-impliniri-a-185-de-ani-de-la-infiintarea-muzicii- militare/

&&&

 S-a întâmplat în 1 iulie…

- Ziua muzicilor militare în România; după aplicarea Regulamentului Organic din 1/13.VII.1831, în structura noilor batalioane de „miliţii" ale Armatei permanente au intrat, începând slujba sub drapel, şi „ostaşii muzicanţi" (o fanfară era formată, conform prevederilor vremii, dintr-un tambur, 24 de muzicanţi şi opt toboşari)

- 1594: A murit Petru Șchiopul, domn al Moldovei. Petru Şchiopul era strănepotul Domnitorului Vlad Tepeş şi a fost Domnitor al Moldovei de trei ori (1574-1577; 1578-1579; 1582-1591).Domnia acestuia a fost marcată de perioade foarte tulburi care se datorau mai ales Imperiului Otoman, motiv pentru care, ultima perioadă a vieţii o trăieşte în exil şi trece la cele veşnice la 1 iulie 1594.

- 1646: S-a născut Gottfried Wilhelm Leibniz, matematician şi filosof german. Gottfried Wilhelm Freiherr von Leibniz (n. Leipzig, d. 14 noiembrie 1716, Hanovra), a fost un filosof şi matematician german, unul din cei mai importanţi filosofi de la sfârşitul secolului al XVII-lea şi începutul celui de al XVIII-lea, unul din întemeietorii iluminismului german. În matematică, Leibniz a introdus termenul de „funcţie" (1694), pe care l-a folosit pentru a descrie o cantitate dependentă de o curbă. Alături de Newton, Leibniz este considerat fondatorul analizei matematice moderne.

- 1751: A apărut primul volum din „Enciclopedia franceză", cu litera A, sub redacţia iluminiştilor Diderot şi D'Alambert

- 1770: Cometa Lexell, descoperită de astronomul Charles Messier, trece la doar 0,015 unităţi astronomice (2,2 milioane kilometri) de Pământ, cel mai aproape dintre toate cometele observate de-a lungul istoriei. 

- 1787: A murit compozitorul german Wilhelm Friedemann Bach, fiul compozitorului Johann Sebastian Bach (n. 1710) 

- 1788: S-a născut Jean-Victor Poncelet, matematician şi inginer francez; contribuţii în domeniul geometriei proiective şi în mecanica aplicată.Jean-Victor Poncelet (nd. 22 decembrie 1867) a fost un matematician, inginer francez şi director al celebrului institut de învăţământ superior, École Polytechnique. Prin contribuţiile sale, a revigorat domeniul geometriei proiective, al cărui pionier a fost Gérard Desargues. Printre contribuţiile sale notabile, putem menţiona: aplicaţiile în geometria proiectivă ale noţiunii de pol şi polară, ale relaţiei de conjugare armonică, studii asupra teoremei lui Feuerbach, asupra numerelor complexe sau despre principiul dualităţii în geometria proiectivă.

- 1804: S-a născut scriitoarea franceză George Sand (numele real: Amandine-Aurore-Lucile Dupin). Amantine (sau „Amandine") Lucile Aurore Dupin, mai târziu Baroană (în franceză, baronne) Dudevant (1 iulie 1804 – 8 iunie 1876), cel mai bine cunoscută sub pseudonimul său literar George Sand, a fost o scriitoare şi feministă franceză.

 -1822, 1/13: Restabilirea domniilor pământene prin numirea, de către Poarta Otomană, a lui Ioan (Ioniţă) Sandu Sturdza în Moldova (1822-1828), şi a lui Grigore Dimitrie Ghica (1822-1828) în Ţara Românească; se punea astfel capăt regimului fanariot, instaurat în 1711 în Moldova şi în 1716 în Ţara Românească

- 1863: Războiul civil american: Incepe batalia de la Gettysburg 

- 1866: A fost promulgată prima Constituţie a României (în vigoare - cu unele modificări din 1879, 1884 şi 1917 - până în 1923, când a fost înlocuită de Constituţia României Mari), redactată după modelul Constituţiei Belgiei din 1835, considerată atunci a fi cea mai avansată pe plan european 

- 1872: S-a născut Louis Blériot, aviator şi constructor francez de avioane; a realizat, în premieră, primul zbor între Europa continentală şi Marea Britanie (a traversat Canalul Mânecii cu avionul, la 25.VII.1909) (m. 1936) 

- 1875: S-a născut Mario Roques, lingvist şi filolog francez; printre preocupările sale s-a numărat şi studierea limbii şi literaturii române; a condus Institutul de Filologie Română din cadrul Facultăţii de Litere din Paris şi a fost mai mulţi ani director al revistei „România"; membru corespondent străin al Academiei Române (1914) (m. 1961) 

- 1877: A murit Simeon Marcovici, profesor, publicist şi traducător; adept al convingerilor Şcolii Ardelene şi ale lui Gheorghe Lazăr despre însemnătatea şcolii, a răspândirii cărţii, a ştiinţei, pentru luminarea naţiei; promotor al învăţământului în limba română (n. 1802) 

- 1878, 1/13: S-a încheiat Congresul de la Berlin (început la 1/13.VI.1878), convocat în vederea revizuirii Tratatului de la San Stefano (semnat la 19.II/3.III.1878 şi care punea capăt războiului ruso-româno-turc de la 1877-1878); au participat reprezentanţii celor şapte Mari Puteri, România nefiind admisă cu participare oficială; Congresul îi recunoştea, însă, independenţa şi drepturile asupra Dobrogei (a cărei frontieră sudică urma să fie trasată de o comisie internaţională), Deltei Dunării şi Insulei Şerpilor, cu condiţia acceptării de către România a încorporării sudului Basarabiei în Imperiul Ţarist

- 1/13 1878:  Este trimisă o Notă circulară a Ministerului Afacerilor Străine către agenţiile diplomatice ale României de la Paris, Roma, Viena, Berlin, Sankt-Petersburg şi Belgrad, prin care diplomaţii români erau chemaţi să ceară guvernelor respective transformarea agenţiilor diplomatice şi a consulatelor generale din Bucureşti în legaţii şi ridicarea la acelaşi grad a agenţiilor diplomatice româneşti din capitalele menţionate  

- 1879: S-a născut istoricul literar italian Ramiro Ortiz; din 1909 a fost profesor la Catedra de Limba şi Literatura Română a Universităţii din Bucureşti şi director al Institutului Cultural Italian din Bucureşti; a tradus în limba italiană din creaţia eminesciană; membru de onoare străin al Academiei Române (1934) (m. 1947). Ramiro Ortiz a fost profesor la Universitatea Bucureşti, Facultatea de Litere şi Filozofie, aici a întreprins studii de italienistică şi comparatistică. În 1934 este numit membru de onoare al Academiei Române. A fost unul dintre maeştrii lui George Călinescu, omul care a avut cea mai mare înrîurire asupra tânărului critic.

-1881, 1/13: A apărut (până în aprilie-mai 1891, cu întreruperi), la Iaşi, „Contemporanul", revistă politică, culturală, ştiinţifică şi literară (legată de ideologia socialistă din România), sub conducerea lui Ioan Nădejde (1881-1885) şi apoi a lui Vasile Gh. Morţun (1885-1891), avându-l ca mentor pe Constantin Dobrogeanu-Gherea

- 1882, 1/13: Statul român a răscumpărat calea ferată Cernavodă-Constanţa şi portul Constanţa de la o companie engleză căreia Turcia i le concesionase în 1857 (la 10.XII.1882 se va forma o Direcţie pentru exploatarea căii ferate, cu sediul la Constanţa) 

 - 1896: A murit scriitoarea americană Harriet Beecher Stowe. Harriet Beecher Stowe (14 iunie 1811 – 1 iulie 1896) a fost o aboliţionistă şi scriitoare americană. Romanul lui Stowe, Coliba unchiului Tom (1852) înfăţişează viaţa african-americanilor sub sclavie; romanul a fost foarte bine primit în SUA şi Anglia dar şi-a atras ura celor din sudul Statelor Unite care erau în favoarea sclaviei. 

- 1899: S-a născut Thomas A. Dorsey, compozitor şi pianist afro-american, considerat părintele muzicii gospel; a reprezentat, împreună cu Mahalia Jackson, epoca de aur a acestui gen muzical (m. 1993)

- 1899: S-a născut Charles Laughton, actor şi regizor american de film de origine britanică (m. 1962)

- 1899: S-a născut Konstantinos Tsatos, jurist, filosof şi om politic grec (preşedinte al R. Elene între 1975 şi 1980); membru de onoare străin al Academiei Române (1980) (m. 1987)

- 1902: S-a născut regizorul american de film William Wyler, clasic al cinematografului hollywoodian (m. 1981) 

- 1902: Apare, la Budapesta (1902-1906, bilunar), revista pentru cultură, literatură şi artă „Luceafărul", animată de tinerii universitari români din Budapesta: Al. Ciura, O. Goga şi O. C. Tăslăoanu; revista va apărea şi la Sibiu (1906-1914, bilunar; 1934-1939, lunar; serie nouă: 1941-1944) şi Bucureşti (1919-1920, lunar) 

- 1904: A murit George Frederic Watts, pictor si sculptor englez . George Frederic Watts (n.23 februarie 1817) a fost un popular pictor şi sculptor englez victorian, asociat mişcării simboliste. 

 - 1906: S-a născut Estée Lauder (numele adevărat - Josephine Ester Mentzler), fondatoarea companiei americane de cosmetice care-i poartă numele, înfiinţate în anul 1946 (m. 2004). 

- 1908: Nicolae Iorga înfiinţează Universitatea Populară de la Vălenii de Munte

- 1916: S-a născut Olivia de Havilland, actriţă americană. Olivia Mary de Havilland (n. 1916) este o mare actriţă de film, câştigătoare a premiului Oscar pentru „Cea mai bună actriţă” în 1947 şi 1950. S-a născut în Japonia din părinţi britanici, iar din 1941 este cetăţeană a Statelor Unite ale Americii.

- 1920: Se înfiinţează, la Sibiu, Şcoala Militară de Ofiţeri Activi de Infanterie (inaugurată la 19 decembrie), în prezent Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” 

- 1921: A fost înfiinţat Partidul Comunist Chinez

- 1923: A fost înfiinţată Divizia 2 Munte ale cărei tradiţii sunt continuate azi de Brigada 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa” din Braşov

- 1925: S-a născut Ion Maxim, critic literar, poet şi prozator (m. 1960) 

- 1926: S-a născut François-Régie Bastide, scriitor şi diplomat francez (m. 1996)

- 1926: S-a născut economistul american Robert W. Fogel, laureat al Premiului Nobel pentru Economie pe 1993, împreună cu conaţionalul său Douglass C. North, pentru a fi reînnoit investigaţia istoriei economice prin aplicarea metodelor cantitative pentru explicarea schimbului economic şi instituţional

- 1926: S-a născut compozitorul german Hans Werner Henze

- 1929: S-a născut scriitorul Costache Olăreanu (m. 2000)

- 1931: S-a născut actriţa franceză de film Leslie Caron 

- 1933: S-a născut medicul neurochirurg Leon Dănăilă; este cel care a folosit primul în România, încă din 1961, microscopul operator, care a revoluţionat chirurgia vasculară; membru al Academiei Române

- 1934: S-a născut Sydney Pollack, regizor, actor şi producător american de film. Sydney Pollack (m. 26 mai 2008) a fost un regizor, producător şi actor american, câştigător al premiului Oscar. A regizat mai bine de 21 de filme, a jucat în peste 30 de filme şi a produs peste 44 de filme. A încetat din viaţă răpus de un cancer pe data de 26 mai 2008.

- 1934: S-a născut regizorul şi producătorul francez de film Claude Berri (numele real: Claude Langmann) (m. 2009)

- 1935: A fost înfiinţată Academia de Medicină din România, al cărei fondator a fost dr. Daniel Danielopolu 

- 1938: S-a născut medicul Nicolae Ghilezan; contribuţii în domeniul oncologiei clinice şi al tratamentului multidisciplinar al cancerului; membru corespondent al Academiei Române 

- 1941: S-a născut farmacologul american Alfred G. Gilman; a studiat moleculele descoperite de conaţionalul său Martin Rodbell, a identificat şi purificat (1985) proteinele G, determinând rolul lor în transmiterea semnalelor între celulele organismului uman; Premiul Nobel pentru Medicină pe 1994, împreună cu Martin Rodbell

- 1946: S-a născut actriţa Aimée Iacobescu.

- 1947: S-a născut Dan Verona (numele la naştere: Neculai Creţu), poet, prozator şi traducător; realizator, din 1972, de emisiuni culturale la Radiodifuziunea Română (cu o întrerupere în perioada 1988-1990)

- 1960: S-a născut bas-baritonul Sever Barnea 

- 1961: S-a născut lady Diana, prinţesă de Wales, fosta soţie a prinţului moştenitor Charles al Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord (m. 1997, într-un accident rutier la Paris)                                  

- 1961: S-a născut atletul american Carl Lewis, multiplu campion olimpic (10 medalii, dintre care 9 de aur, la Olimpiadele din 1984 şi 1996) şi mondial (8 medalii de aur şi una de bronz, între anii 1981 şi 1993) la săritura în lungime

- 1967: S-a născut Pamela Anderson, actriţă. 

- 1971: A murit William Lawrence Bragg, fizician australian, laureat al Premiului Nobel. Sir William Lawrence Bragg (n. 31 martie 1890) a fost un fizician australian care a câştigat Premiul Nobel pentru Fizică împreună cu tatăl său Sir William Henry Bragg în 1915. Bragg este cel mai bine cunoscut pentru rezultatele sale în domeniul difracţiei razelor X pe cristale, în urma cercetărilor începute la Universitatea din Cambridge în 1912. Legea pe care a descoperit-o, şi care va purta numele său, a făcut posibil calculul poziţiei relative a atomilor în cadrul unui cristal prin analiza modului în care acesta difractă fasciculele de raze X (şi mai târziu fasciculele de neutroni sau electroni). În urma discuţiilor cu tatăl său, acesta a construit la Universitatea din Leeds (Anglia) primul spectrometru cu raze X.

- 1972: A murit, la Paris, Basil Munteanu, istoric literar şi comparatist; redactor responsabil al revistei „Revue de littérature comparée"; a publicat, la Paris, o „Panoramă a literaturii române contemporane" pentru străinătate; membru corespondent al Academiei Române din 1939 (n. 1897).Basil (Vasile) Munteanu s-a născut la Brăila în 9 noiembrie 1897. Obţine bacalaureatul în 1916 şi un an mai târziu devine sublocotenent. Absolvă în cadrul Universităţii din Bucureşti filologia modernă (franceza) cu „magna cum laude” (1920). Este bibliotecar la Biblioteca Academiei şi apoi membru al Şcolii Române din Fontenay-aux-Roses, condusă de Nicolae Iorga (1923-1925).Întors în ţară, (1939) îşi ia doctoratul în litere la Universitatea din Bucureşti, devine membru corespondent al Academiei Române şi titularul Catedrei de Limbă şi Literatură Franceză (după moartea lui Charles Drouhet).Pleacă pentru totdeauna, la Paris (1946), împreună cu soţia Emanuela (Episcopescu). Ocupă funcţia de director adjunct al Şcolii Române din Fontenay-aux-Roses, devenind şi membru al Centre National de la Recherche Scientifique. Din 1952 este secretar de redacţie al Revue de Littérature Comparée. Se stinge din viaţă la 1 iulie 1972, Paris. 

- 1979: Sony lansează primul walkman 

- 1990: A intrat în vigoare Tratatul de stat privind uniunea economică, monetară şi socială dintre RFG şi RDG (semnat la 18.V.1990, la Bonn). La 9.XI.1989 a căzut Zidul Berlinului şi au fost deschise frontierele intergermane, primul pas al reunificării celor două state, proces desăvârşit la 3.X.1990 (după al Doilea Război Mondial, la 7.IX.1949, a fost proclamată RFGermania - cu capitala la Bonn, în urma unificării zonelor de ocupaţie americană, franceză şi engleză; la 7.X.1949 a fost proclamată R D Germană - cu capitala la Berlin, în zona de ocupaţie sovietică); Zidul Berlinului a despărţit cele două părţi, de Est şi de Vest, ale oraşului; în esenţă, acesta constituia şi graniţa dintre Europa Occidentală şi Europa Centrală şi de Est (dominată de comunism), un simbol al scindării politice a continentului

- 1990: A murit economistul Victor Jinga, profesor la Academia de Înalte Studii Comerciale şi Industriale din Cluj, autorul monumentalei lucrări „Probleme fundamentale ale Transilvaniei"; pentru convingerile sale politice a fost întemniţat, între anii 1949 şi 1963, în închisorile comuniste (n. 1901) 

- 1991: A avut loc, la Praga, ultima consfătuire a Comitetului Politic Consultativ al statelor participante la Tratatul de la Varşovia (Tratatul de prietenie, colaborare şi asistenţă mutuală între ţările socialiste europene, denumit astfel după locul unde a fost semnat); la Praga a fost adoptat comunicatul privind încetarea valabilităţii Tratatului semnat la 14.V.1955 şi a Protocolului cu privire la prelungirea duratei de valabilitate, semnat la 26.IV.1985, tot la Varşovia 

- 1996: A intrat în vigoare Legea care garantează dreptul la eutanasie în teritoriul de nord al Australiei, prima lege de acest fel din lume 

- 1996: S-a sinucis, cu o supradoză de medicamente, actriţa americană Margaux Hemingway, nepoata celebrului scriitor american Ernest Hemingway (n. 1954) 

- 1997: Colonia britanică Hong Kong a revenit oficial sub suveranitatea R. P. Chineze, ca regiune administrativă cu statut special, pe baza Declaraţiei chino-britanice semnate la 19.XII.1984 (Anglia a obţinut insula Hong Kong prin Tratatul anglo-chinez de la Nanjing, încheiat la 29.VIII.1842) 

- 1997: A murit actorul american de film Robert Mitchum (n. 1917) 

-1998: A murit Dumitru Berciu, istoric şi arheolog; specialist în arheologie preistorică; membru de onoare al Academiei Române (n.27.I.1907)  

- 1999: A murit Edward Dmytryk, regizor şi producător american de film (n. 1908)

- 1999: A murit Guy Mitchell (numele real: Al Cernick), cântăreţ pop şi actor american de origine croată (n. 1927)

 - 2000: România devine membru al Comisiei Europene pentru Turism, organizaţie ce are drept scop promovarea Europei ca destinaţie turistică pe pieţele de pe alte continente 

- 2000: A fost dat în folosinţă podul Øresund, care leagă Suedia de Danemarca; cu o lungime totală de peste 16 km, podul (inclusiv un tunel) reprezintă o dublă legătură (cale ferată şi autostradă) între cele două ţări

- 2000: A murit actorul de film american Walter Matthau (n. 1920)

- 2001: A murit pianista poloneză Halina Czerny-Stefanska (n. 1922)

- 2002: A murit medicul chirurg Pius Brânzeu; activitate ştiinţifică concretizată în peste 200 de comunicări prezentate la congrese naţionale şi internaţionale; preocupări de filosofia medicinei şi de etică medicală; membru titular al Academiei Române din 1990 (n. 1911)

- 2004: A murit Marlon Brando, actor şi regizor de film american (n. 1924) 

- 2004: De la această dată, programul 3 al Radiodifuziunii Române, cunoscut în prezent sub numele de Radio3net, emite doar pe Internet; programul 3 a fost înfiinţat în 1973; după reorganizarea Radiodifuziunii din 1990 s-a numit Radio România Tineret, iar din 2.XII.1996 a devenit canal de sine stătător 

- 2004: Sonda spaţială Cassini-Huygens a intrat pe orbita saturniană.

- 2005: A avut loc denominarea monedei naţionale; 10.000 lei vechi au devenit 1 leu nou

- 2009: A murit Karl Malden, actor american (n. 1912), premi at cu Oscar în 1951 pentru rolul lui Mitch din „Un tramvai numit dorinţă"

$&

 S-a întâmplat în 29 iunie 120: La această dată, o diplomă militară descoperită la castrul Porolissum (azi, satul Moigrad din judeţul Sălaj) menţionează pentru prima dată un guvernator al Daciei Superior, Cn. Minucius Faustinus Sex. Iulius Severus. 

Încă în perioada când se afla în Dacia, Traian organizează provincia: acordă Lex Provinciae, prin care se stabilesc hotarele, conducerea, trupele care vor staţiona aici, impozitele pe care provincia trebuie să le plătească. Emisiunile monetare din anul 112 au legenda DACIA AUGUST[I] PROVINCIA, dovedind că noua cucerire era o provincie imperială. Prin prezenţa în acest teritoriu a legiunilor XIII Gemina, IV Flavia Felix şi probabil I Adiutrix, titulatura guvernatorului provinciei era aceea de legatus Augusti pro praetore (vir consularis), ales dintre foştii consuli, exercitându-şi atribuţiile militare şi juridice în numele împăratului. Cassius Dio în Istoria romană (LII, 23) precizează că durata obişnuită a guvernării unui Legatus Augusti pro praetore într-o provincie era de cel puţin trei ani şi cel mult cinci ani. Puternica armată de ocupaţie rămasă în Dacia după plecarea împăratului era pusă sub comanda generalului Iulius Sabinus (menţionat în diploma din 14 octombrie 109), succedat în anul 108 sau 109 la guvernarea provinciei de D. Terentius Scaurianus. Prin 113 i-a succedat C. Avidius Nigrinus, urmat în 117 de C. Iulius Quadratus Bassus, fost guvernator al Spaniei. Faptul că Traian, plecând în Orient, retrage multe trupe auxiliare şi le transferă în armata provinciei Pannonia poate fi explicat ca urmare a instaurării păcii în noua provincie, probabil şi la hotarele acesteia. Traian acordă o atenţie deosebită Daciei în cadrul politicii imperiale la Dunărea de Jos şi de Mijloc. Situaţia se schimbă brusc după moartea împăratului, prin declanşarea unor puternice mişcări ale sarmaţilor şi populaţiei locale. Revolta sarmaţilor iazigi stabiliţi la vest de Tisa are loc concomitent cu atacuri ale roxolanilor. Atât de grave sunt tulburările încât noul împărat Hadrian este pe punctul de a abandona Dacia. În anul 117, Hadrianus trimite în Moesia trupele aduse din Orient, ca urmare a atacurilor violente îndreptate împotriva Daciei şi Pannoniei Inferior. Situaţia se agravează odată cu moartea naturală a guvernatorului consular al provinciei, C. Iulius Quadratus Bassus. Pentru a reprima revolta iazigilor, în fruntea trupelor este numit generalul Q. Marcius Turbo, acesta având o practică de reprimare a răscoalelor din Egipt şi Cirenaica. Însuşi împăratul este nevoit să se deplaseze în zona aflată în primejdie. Turbo va fi numit praefectus al Pannoniei inferior şi al Daciei; funcţie care se pare că a deţinut-o până la înfrângerea sarmaţilor şi plecarea împăratului la Roma (ipoteză M. Macrea). Pentru ca Turbo să poată prelua conducerea celor două provincii, fusese numit prefect al Egiptului (generalul fiind de rang ecvestru, putea comanda doar trupe auxiliare, dar cu noul titlu preia comanda unei armate formate din legiuni şi trupe auxiliare). Hadrian încheie pace cu regele roxolan, iar până în vara anului 118 iazigii sunt zdrobiţi. După definitivarea reprimării revoltelor, în anul 119 pleacă la Roma. Apărând evidentă necesitatea reorganizării teritoriilor de la nordul Dunării, Hadrian revine la concepţia politică a lui Augustus: „o politică defensivă în cadrul limitelor existente”. 

Diplomele militare datate la 29 iunie 120 descoperite la Căşei (Cluj), Moigrad (Sălaj) şi Românaşi (Sălaj) sunt primele care dovedesc schimbări în organizarea administrativă a Daciei, ca urmare a evenimentelor menţionate, respectiv existenţa Daciei Superior, cuprinzând probabil cea mai mare parte a Daciei Traiane. În ceea ce priveşte Dacia Inferior, existenţa sa este atestată pentru prima oară de diploma din 22 martie 129 descoperită în anul 1842 în satul Grodjibod (Dolj). Datorită denumirii celor două provincii Superior – Inferior, părerea unanimă a cercetătorilor este că ele au fost create concomitent, probabil prin anii 118- 119. Dacia Superior cuprindea Banatul şi Transilvania, cu excepţia zonei de sudest. Hadrian transferă la Singindunum în Moesia Superior legiunea IV Flavia Felix, în Dacia Superior rămânând doar legiunea XIII Gemina cu centrul la Apulum. După această schimbare, comandantul legiunii XIII Gemina, Legatus Augusti Legionis era în acelaşi timp şi guvernatorul Daciei Superior, având titlul de legatus Augusti pro praetore (vir praetorius), având doar rang pretorian, (ajungea la consulat doar după guvernarea Daciei) deoarece provincia deţinea doar o singură legiune (XIII Gemina), secondat de un Procurator Augusti din ordinul ecvestru, pentru problemele de ordin administrativ-financiar. Dacia Inferior cuprindea Oltenia, colţul de sud-est al Transilvaniei şi fâşia din Muntenia aflată la vest de linia Flămânda-Rucăr şi era condusă de un Procurator Augusti vice praesidis din ordin ecvestru. După unele ipoteze, Daciei Inferior i-ar fi putut aparţine o zonă mai mare a Olteniei: ori întreaga Oltenie apuseană la vest de Jiu, ori partea de sud (zona Drobetei), ori partea de nord-vest. Muntenia şi sudul Moldovei vor fi evacuate de romani, aceştia mulţumindu-se cu supravegherea lor. 

Alte două diplome militare, una descoperită în castrul de la Gherla în anul 1971 şi a doua lângă satul Čovdin (Serbia), ambele datate în vara anului 123 (10 august), indică existenţa unei a treia provincii, Dacia Porolissensis, plasată în nordul Daciei Traiane, în teritoriul aflat la nord de cursul superior al Mureşului, râul Arieş, până la Munţii Meseşului şi râul Someş. Privitor la momentul apariţiei noii provincii există următoarele ipoteze: a) Dacia Porolissensis a apărut din necesitatea de a constitui aparte zona de nord-vest a Daciei Superior în împrejurările datorate războiului cu iazigii din anii 118-119. Cea de a treia provincie a apărut în urma reorganizării în două etape, chiar dacă perioada dintre constituirea lor a fost de scurtă durată(I. Piso, Cluj). După cercetătorul clujean, diploma de la Gherla nu poate proba apariţia provinciei în 119, ci oricând între 119-123. Provincia Dacia Porolissensis a fost constituită către anul 124, momentul vizitei lui Hadrian în Dacia. Dacia Porolissensis a fost creată concomitent cu celelalte două provincii (C. Petolescu, Bucureşti). Asemeni Daciei Inferior era condusă de un procurator Augusti, provenind din ordinul ecvestru (Flavius Italicus) (aveau în subordine doar trupele auxiliare din provinciile ce le guvernau). Dacia Porolissensis îşi va menţine atât numele cât şi aceeaşi întindere teritorială – la nord cursul superior al Mureşului şi de la Arieş până la Munţii Meseşului şi cursul râului Someş – inclusiv în timpul lui Marcus Aurelius. Din 124 este certă existenţa celor trei provincii, Dacia Porolissensis avându-şi reşedinţa la Napoca (cercetătorul clujean N. Gudea nu este de aceeaşi părere, luând în considerare faptul că oraşul Porolissum a dat denumirea întregii provincii). Constituirea Daciei Porolissensis s-a realizat din raţiuni de ordin militar, provincia fiind un puternic bastion întărit al apărării romane, înfipt în mijlocul lumii barbare. Prin prezenţa sa, apărarea Imperiului era mult uşurată şi asigura liniştea în zona Dunării de Mijloc şi de Jos, precum şi la sudul Dunării. De aceea, provincia a avut de la început armata sa proprie, deosebită de cea a Daciei Superior – Exercitus Daciae Porolissensis, alcătuită din trupe auxiliare conduse de un procurator Augusti vice praesidis (ca şi Dacia Inferior). Diploma de la Gherla menţionează două alae şi şase cohorte, ulterior existând două alae şi douăsprezece cohorte şi cel puţin trei numeri; efectivul trupelor staţionate în Dacia ajungând la 13.000 de soldaţi. Scurta perioadă de linişte este întreruptă de conflictele cu dacii liberi din anii 143, 156-157. Îndeosebi cele desfăşurate spre sfârşitul domniei lui Antoninus Pius (156-157) provoacă grele pierderi. Sunt aduse noi trupe în Dacia, se fac masive lăsări la vatră a veteranilor epuizaţi. 

În urma luptelor lui Antoninus Pius cu dacii liberi, noul împărat Marcus Aurelius şi-a asociat la domnie pe fratele său prin adopţie, Lucius Verrus, numindu-l Caesar şi Augustus şi „atunci pentru prima dată Imperiul Roman a început să aibă doi Augusti” (SHA, Vita Marci Aureli, 7). În primii ani de domnie a celor doi Augusti se fac lăsări la vatră din trupele auxiliare, atestate de diplomele militare descoperite, referitoare la armata Daciei Porolissensis (Diplomele D XVIII-XXI în IDR I). În anul 166 se declanşează aşa numitele războaie marcomanice. Barbarii vor iniţia atacuri asupra limes-ului dunărean al Imperiului, fiind afectate treptat toate provinciile limitrofe Dunării. Se consideră că adevărata cauză a războaielor marcomanice a constituit-o începutul migraţiei gotice care a produs mari mişcări de populaţie în toate direcţiile şi o serie de presiuni asupra triburilor barbare aliate romanilor. Noile împrejurări vor determina în Imperiu regrupări de trupe şi alte schimbări. 

Surse:

Preda, Constantin (coord.) - Enciclopedia arheologiei şi istoriei vechi a României vol.1, Editura Enciclopedică, Bucureşti 1994 

https://www.researchgate.net/publication/216613432_Din_istoria_militara_a_Daciei_Porolissensis_trupele_auxiliare

https://litere.uvt.ro/litere-old/vechi/documente_pdf/cursuri/bejan/dacia%20felix.pdf

http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Dacia_Superior

http://www.scivajournal.ro/pdf/sciva%202003-2005/23%20CCPet olescu.pdf

**

 S-a întâmplat în 29 iunie 1521: La această dată, a fost redactat primul text în limba română, cu caractere slavone (primul text care s-a păstrat) - „Scrisoarea lui Neacşu din Câmpulung" către Johannes (Hans) Benkner, judele Braşovului. 

Scrisoarea a fost descoperită în 1894 de Friedrich Stenner în arhivele din Braşov unde se păstrează şi astăzi şi a fost redactată cel mai probabil în 29 sau 30 iunie 1521 la Dlăgopole (numele slavon al oraşului Câmpulung-Muscel). În scrisoare nu este menţionată data, stabilirea acesteia făcându-se pe baza evenimentelor istorice descrise şi a persoanelor implicate.         

Astfel, la Câmpulung-Muscel, a fost redactat primul document scris, compact şi unitar, din câte sunt cunoscute până astăzi in limba română: Scrisoarea lui Neacşu ot Dlăgopole (Câmpulung Muscel). Scrisoarea conţine un secret de mare importanţă, avertizându-l pe Johannes Benkner, judele Braşovului, despre o invazie a turcilor asupra Ardealului şi Ţării Româneşti ce tocmai se pregătea la sudul Dunării.Din acea vreme mai există şi alte documente istorice privind campania de cucerire a Ungariei a sultanului Soliman al II-lea. 

Iată ce-i scria Neacșu judelui Braşovului:„Mudromu I plemenitomu, I cistitomu I bogom darovanomu jupan Hanăş Bengner ot Braşov mnogo zdravie ot Nécşu ot Dlăgopole.” (Introducere în slavonă: „Preaînţeleptului şi cinstitului şi de Dumnezeu dăruitului jupân Hanăş Bengner din Braşov, multă sănătate din partea lui Neacşu din Câmpulung”).

I pak (adică „şi iarăşi”) dau ştire domnie tale za (adică „despre”) lucrul turcilor, cum am auzit eu că împăratul au eşit den Sofiia, şi aimintrea nu e, şi se-au dus în sus pre Dunăre.

 I pak să ştii domniia ta că au venit un om de la Nicopole de miie me-au spus că au văzut cu ochii lor că au trecut ciale corăbii ce ştii şi domniia ta pre Dunăre în sus.

I pak să ştii că bagă den toate oraşele câte 50 de omin să fie de ajutor în corăbii.

I pak să ştii cumu s-au prins neşte meşter(i) den Ţarigrad cum vor treace ceale corăbii la locul cela strimtul ce ştii şi domniia ta.

I pak spui domniie tale de lucrul lui Mahamet beg, cum am auzit de boiari ce sunt megiiaş(i) şi de generemiiu Negre, cum i-au dat împăratul sloboziie lui Mahamet beg, pe io-i va fi voia, pren Ţeara Rumânească, iară el să treacă.

I pak să ştii domniia ta că are frică mare şi Băsărab (adică Neagoe Basarab) de acel lotru de Mahamet beg, mai vârtos de domniile voastre.

I pak spui domniietale ca mai marele miu, de ce am înţeles şi eu. Eu spui domniietale iară domniiata eşti înţelept şi aceste cuvinte să ţii domniiata la tine, să nu ştie umin mulţi, şi domniile vostre să vă păziţi cum ştiţi mai bine.

I bog te veselit.Amin.” (Încheiere în slavonă: „Şi Dumnezeu să te bucure. Amin”)

Documentul original pe hârtie, cu pecete aplicată pe verso, se referă la mişcările militare ale Otomanilor la Dunăre şi trecerea lui Mohammed-Beg prin Ţara Românească.Autorul ei este un Neacşu Lupu din Câmpulung. Cu numele întreg îl cunoaştem încă din timpul domniei lui Vlad cel Tânăr (1510-1512), dintr-un document care îl menţionează ca având un proces de datorii cu negustorii braşoveni. Se pare că el însuşi făcea negoţ cu mărfuri turceşti şi avea oameni (printre alţii chiar pe ginerele său, Negre, pomenit în textul scrisorii) anume de le petreceau din sudul Dunării prin Ţara Românească şi de aici în oraşele din Transilvania. Aşa s-ar explica legatura lui cu jud ele Braşovului care şi-l făcuse corespondent informator în legătură cu manevrele armatelor turceşti. Despre adresant, Ioan, Johannes ori Hans, Hanăş, Benkner, Bengner, Beagnăr – în funcţie de pronunţiile română, germană sau maghiară ale acestui nume – ştim că era judele primul magistrat, Burgermeister-ul cetăţii Braşovului. 

Documentele arată că ocupa această funcţie şi în 1511, dar şi multă vreme după data primirii scrisorii de la Neacşu din Câmpulung. Împreună cu alţi doi fruntaşi ai comunităţii săseşti, Fuchs şi Honterus (acesta din urmă fiind celebrul predicator şi cărturar, militantul cel mai activ al lutheranismului), întemeiase la Braşov o „moară” de hârtie, prima întreprindere de acest fel de pe teritoriul românesc. Ştia bine româneşte şi încuraja scrisul în limba română, îndemnând pe români la îmbraţişarea lutheranismului, cum aflăm din Cronicon Fuchsis-Lupinae Oltarium (editată de J.Trausch în 1848). În acest sens Coresi îl şi pomenea în predoslovia Evangheliarului de la 1560.

Împăratul despre care Scrisoarea informează că „au eşit den Sofiia”, nu este altul decât Soliman al II-lea Magnificul, supranumit şi Cuceritorul ori Legislatorul, cel mai mare sultan al turcilor din toate timpurile. Sub domnia lui imperiul atinge culmea puterii militare şi politice. În vremea Scrisorii… pregătea marea campanie de cucerire a Ungariei, campanie ce va lua sfârşit în 1525, odată cu bătălia de la Mohacs. Obişnuia să pună să i se ţină un jurnal de campanie foarte amănunţit. Graţie acestui jurnal, raportat de istorici, scrisoarea boierului Neacşu a putut fi datată foarte precis: 29 sau 30 iunie 1521, când sultanul ordona ieşirea armatelor sale din Sofia. Dealtminteri privind pregătirile lui Soliman şi ale generalului său Mehamet-beg, la sudul Dunării, există încă vreo 15 scrisori din aceeaşi vreme, în latineşte, adresate de regele Ungariei, Ludovic al II-lea Iagelonul, papei, regilor Angliei şi Poloniei, ca şi vasalilor săi din Transilvania.

Mehamet-beg, „lotrul”, era sângeapul Nicopolei, cunoscut şi sub numele de Mehmet, fiul lui Ali-beg Mihaloglu, unul dintre cei mai activi colaboratori ai sultanului. În aprilie 1508, instala pe tronul Ţării Româneşti pe Mihnea zis „cel rău”, peste doi ani, în 1510, garanta pentru Vlăduţ, fiul lui Vlad Călugărul, mijlocind împăcarea cu partida Craioveştilor, în martie-mai 1522, izgonea pe Theodosie, fiul lui Neagoe Basarab, instaura, pentru scurt timp administraţia turcească, cu paşale şi subpaşale, numiţi să guverneze oraşele şi satele ţării etc. „Băsărăb” este Neagoe Basarab care urcase pe tronul Ţării Româneşti în 1512 şi avea să mai domnească până la 15 septembrie 1521, când murea, la numai trei luni de la evenimentele la care ne referim.

Spre deosebire de primele documente ale altori limbi, limba scrisorii lui Neacşu este foarte puţin deosebită de româna vorbită astăzi. Excepţie fac numai formulele de introducere şi de încheiere ale mesajului ce trebuia transmis, se vede, cu cea mai mare repeziciune şi claritate, fără intermediul vreunui scrib, la mijloc fiind un document secret de mare importanţă. Din capul locului se observă precizia şi laconismul expresiei. Slavonismul „I pak” ( =şi, şi iarăşi, din nou, de asemenea) ne poate conduce la bănuiala că misiva din 29-30 iunie 1521 urma altora de aceaşi natură. Această concluzie duce şi adaosul din afirmaţia că: „că au trecut ceale corăbii ce ştii şi domniia ta”. Formula „I pak” este utilizată aici cam în felul latinismului modern „idem”, dar şi, în lipsa regulilor şi semnelor de punctuaţie, pentru marcarea începutului fiecăreia din cele şapte fraze care compun textul. Caracterul eminamente oral al mesajului se poate observa prin intrarea grabnică în subiect, „dau ştire domniei tale”, ori prin expresia la pers. I şi a III-a „cum am auzit eu”, „au venit un om de la Nicopole de mie mi-au spus că au văzut cu ochii”, „cum am auzit de boiari şi de genere-miiu Negre”.

 Perfect inteligibil, până într-atât încât chiar fără glosar am putea deduce înţelesurile celor două cuvinte slavoneşti, textul prezintă totuşi câteva caracteristici specifice limbii de la începutul secolului al XVI-lea: clară, concisă, cursivă, expresivitatea limbii române în Scrisoarea lui Neacşu este datorată şi elementelor latine. Fondul latin, arată lingviştii care se ocupă cu statistica, reprezintă 92,31%, cu o frecvenţă absolută de 89,47%. Se mai constată că, din cele 112 unităţi ale textului, 67 cuvinte de origine latină pot fi aflate şi în alte șapte limbi neolatine. Concluzia este că limba română, la momentul apariţiei ei în scris, era pe deplin şi de multă vreme participantă la panromanismul european.Peste mai bine de un veac, Miron Costin avea să spună: „Ce sosiră aceste cumplite vremi de acmu, de nu stăm de scrisori, ce de griji şi de suspinuri.”

Ca multe alte documente privind istoria culturii naţionale, Scrisoarea boierului Neacşu a fost re-descoperită şi pusă în valoare de neobositul Nicolae Iorga, la începutul secolului nostru, în Arhivele Braşovului, după ce fusese, în fapt, descoperită de arhivistul braşovean Friedrich Stenner la 1894. În oricât de grele condiţii, apărut mai întâi sub pana unui câmpulungean – în chiar inima teritorului românesc, care era purtătorul graiului celui mai apropiat de forma literară viitoare a limbii naţionale – cuvântul românesc scris îşi va lua zborul şi va străluci în capodopere cu nimic mai prejos de ale altor popoare, la cronicari, la Cantemir, la Ion Budai Deleanu, Alecsandri, Eminescu, Creangă, Sadoveanu, Arghezi, până în zilele noastre.

Surse:

Arhivele Naționale ale României - Brașov, Fond Primăria orașului Brașov, Colecția de documente Stenner, Seria 1 - Slavo-română, Nr. 472  – Arhiva Medievală a României.

Ion Rotaru, Literatura română veche, Bucureşti, 1981

http://www.cimec.ro/Istorie/neacsu/rom/scrisoare.htm

https://identitatea.ro/o-epistola-veche-de-cinci-secole-scrisoarea-lui-neacsu-din-campulung-cel-mai-vechi-document-scris-limba-romana-ce-rezistat-pana-azi/

https://foaienationala.ro/scrisoarea-lui-neacu-din-cmpulung-1521-primul-text-limba-romn.html

https://muzeulcampulung.ro/sectia-istorie/scrisoarea-lui-neacsu

http://www.cimec.ro/Istorie/neacsu/rom/default.htm

&&

 S-a întâmplat în 29 iunie 1521: La această dată, a fost redactat primul text în limba română, cu caractere slavone (primul text care s-a păstrat) - „Scrisoarea lui Neacşu din Câmpulung" către Johannes (Hans) Benkner, judele Braşovului. 

Scrisoarea a fost descoperită în 1894 de Friedrich Stenner în arhivele din Braşov unde se păstrează şi astăzi şi a fost redactată cel mai probabil în 29 sau 30 iunie 1521 la Dlăgopole (numele slavon al oraşului Câmpulung-Muscel). În scrisoare nu este menţionată data, stabilirea acesteia făcându-se pe baza evenimentelor istorice descrise şi a persoanelor implicate.         

Astfel, la Câmpulung-Muscel, a fost redactat primul document scris, compact şi unitar, din câte sunt cunoscute până astăzi in limba română: Scrisoarea lui Neacşu ot Dlăgopole (Câmpulung Muscel). Scrisoarea conţine un secret de mare importanţă, avertizându-l pe Johannes Benkner, judele Braşovului, despre o invazie a turcilor asupra Ardealului şi Ţării Româneşti ce tocmai se pregătea la sudul Dunării.Din acea vreme mai există şi alte documente istorice privind campania de cucerire a Ungariei a sultanului Soliman al II-lea. 

Iată ce-i scria Neacșu judelui Braşovului:„Mudromu I plemenitomu, I cistitomu I bogom darovanomu jupan Hanăş Bengner ot Braşov mnogo zdravie ot Nécşu ot Dlăgopole.” (Introducere în slavonă: „Preaînţeleptului şi cinstitului şi de Dumnezeu dăruitului jupân Hanăş Bengner din Braşov, multă sănătate din partea lui Neacşu din Câmpulung”).

I pak (adică „şi iarăşi”) dau ştire domnie tale za (adică „despre”) lucrul turcilor, cum am auzit eu că împăratul au eşit den Sofiia, şi aimintrea nu e, şi se-au dus în sus pre Dunăre.

 I pak să ştii domniia ta că au venit un om de la Nicopole de miie me-au spus că au văzut cu ochii lor că au trecut ciale corăbii ce ştii şi domniia ta pre Dunăre în sus.

I pak să ştii că bagă den toate oraşele câte 50 de omin să fie de ajutor în corăbii.

I pak să ştii cumu s-au prins neşte meşter(i) den Ţarigrad cum vor treace ceale corăbii la locul cela strimtul ce ştii şi domniia ta.

I pak spui domniie tale de lucrul lui Mahamet beg, cum am auzit de boiari ce sunt megiiaş(i) şi de generemiiu Negre, cum i-au dat împăratul sloboziie lui Mahamet beg, pe io-i va fi voia, pren Ţeara Rumânească, iară el să treacă.

I pak să ştii domniia ta că are frică mare şi Băsărab (adică Neagoe Basarab) de acel lotru de Mahamet beg, mai vârtos de domniile voastre.

I pak spui domniietale ca mai marele miu, de ce am înţeles şi eu. Eu spui domniietale iară domniiata eşti înţelept şi aceste cuvinte să ţii domniiata la tine, să nu ştie umin mulţi, şi domniile vostre să vă păziţi cum ştiţi mai bine.

I bog te veselit.Amin.” (Încheiere în slavonă: „Şi Dumnezeu să te bucure. Amin”)

Documentul original pe hârtie, cu pecete aplicată pe verso, se referă la mişcările militare ale Otomanilor la Dunăre şi trecerea lui Mohammed-Beg prin Ţara Românească.Autorul ei este un Neacşu Lupu din Câmpulung. Cu numele întreg îl cunoaştem încă din timpul domniei lui Vlad cel Tânăr (1510-1512), dintr-un document care îl menţionează ca având un proces de datorii cu negustorii braşoveni. Se pare că el însuşi făcea negoţ cu mărfuri turceşti şi avea oameni (printre alţii chiar pe ginerele său, Negre, pomenit în textul scrisorii) anume de le petreceau din sudul Dunării prin Ţara Românească şi de aici în oraşele din Transilvania. Aşa s-ar explica legatura lui cu jud ele Braşovului care şi-l făcuse corespondent informator în legătură cu manevrele armatelor turceşti. Despre adresant, Ioan, Johannes ori Hans, Hanăş, Benkner, Bengner, Beagnăr – în funcţie de pronunţiile română, germană sau maghiară ale acestui nume – ştim că era judele primul magistrat, Burgermeister-ul cetăţii Braşovului. 

Documentele arată că ocupa această funcţie şi în 1511, dar şi multă vreme după data primirii scrisorii de la Neacşu din Câmpulung. Împreună cu alţi doi fruntaşi ai comunităţii săseşti, Fuchs şi Honterus (acesta din urmă fiind celebrul predicator şi cărturar, militantul cel mai activ al lutheranismului), întemeiase la Braşov o „moară” de hârtie, prima întreprindere de acest fel de pe teritoriul românesc. Ştia bine româneşte şi încuraja scrisul în limba română, îndemnând pe români la îmbraţişarea lutheranismului, cum aflăm din Cronicon Fuchsis-Lupinae Oltarium (editată de J.Trausch în 1848). În acest sens Coresi îl şi pomenea în predoslovia Evangheliarului de la 1560.

Împăratul despre care Scrisoarea informează că „au eşit den Sofiia”, nu este altul decât Soliman al II-lea Magnificul, supranumit şi Cuceritorul ori Legislatorul, cel mai mare sultan al turcilor din toate timpurile. Sub domnia lui imperiul atinge culmea puterii militare şi politice. În vremea Scrisorii… pregătea marea campanie de cucerire a Ungariei, campanie ce va lua sfârşit în 1525, odată cu bătălia de la Mohacs. Obişnuia să pună să i se ţină un jurnal de campanie foarte amănunţit. Graţie acestui jurnal, raportat de istorici, scrisoarea boierului Neacşu a putut fi datată foarte precis: 29 sau 30 iunie 1521, când sultanul ordona ieşirea armatelor sale din Sofia. Dealtminteri privind pregătirile lui Soliman şi ale generalului său Mehamet-beg, la sudul Dunării, există încă vreo 15 scrisori din aceeaşi vreme, în latineşte, adresate de regele Ungariei, Ludovic al II-lea Iagelonul, papei, regilor Angliei şi Poloniei, ca şi vasalilor săi din Transilvania.

Mehamet-beg, „lotrul”, era sângeapul Nicopolei, cunoscut şi sub numele de Mehmet, fiul lui Ali-beg Mihaloglu, unul dintre cei mai activi colaboratori ai sultanului. În aprilie 1508, instala pe tronul Ţării Româneşti pe Mihnea zis „cel rău”, peste doi ani, în 1510, garanta pentru Vlăduţ, fiul lui Vlad Călugărul, mijlocind împăcarea cu partida Craioveştilor, în martie-mai 1522, izgonea pe Theodosie, fiul lui Neagoe Basarab, instaura, pentru scurt timp administraţia turcească, cu paşale şi subpaşale, numiţi să guverneze oraşele şi satele ţării etc. „Băsărăb” este Neagoe Basarab care urcase pe tronul Ţării Româneşti în 1512 şi avea să mai domnească până la 15 septembrie 1521, când murea, la numai trei luni de la evenimentele la care ne referim.

Spre deosebire de primele documente ale altori limbi, limba scrisorii lui Neacşu este foarte puţin deosebită de româna vorbită astăzi. Excepţie fac numai formulele de introducere şi de încheiere ale mesajului ce trebuia transmis, se vede, cu cea mai mare repeziciune şi claritate, fără intermediul vreunui scrib, la mijloc fiind un document secret de mare importanţă. Din capul locului se observă precizia şi laconismul expresiei. Slavonismul „I pak” ( =şi, şi iarăşi, din nou, de asemenea) ne poate conduce la bănuiala că misiva din 29-30 iunie 1521 urma altora de aceaşi natură. Această concluzie duce şi adaosul din afirmaţia că: „că au trecut ceale corăbii ce ştii şi domniia ta”. Formula „I pak” este utilizată aici cam în felul latinismului modern „idem”, dar şi, în lipsa regulilor şi semnelor de punctuaţie, pentru marcarea începutului fiecăreia din cele şapte fraze care compun textul. Caracterul eminamente oral al mesajului se poate observa prin intrarea grabnică în subiect, „dau ştire domniei tale”, ori prin expresia la pers. I şi a III-a „cum am auzit eu”, „au venit un om de la Nicopole de mie mi-au spus că au văzut cu ochii”, „cum am auzit de boiari şi de genere-miiu Negre”.

 Perfect inteligibil, până într-atât încât chiar fără glosar am putea deduce înţelesurile celor două cuvinte slavoneşti, textul prezintă totuşi câteva caracteristici specifice limbii de la începutul secolului al XVI-lea: clară, concisă, cursivă, expresivitatea limbii române în Scrisoarea lui Neacşu este datorată şi elementelor latine. Fondul latin, arată lingviştii care se ocupă cu statistica, reprezintă 92,31%, cu o frecvenţă absolută de 89,47%. Se mai constată că, din cele 112 unităţi ale textului, 67 cuvinte de origine latină pot fi aflate şi în alte șapte limbi neolatine. Concluzia este că limba română, la momentul apariţiei ei în scris, era pe deplin şi de multă vreme participantă la panromanismul european.Peste mai bine de un veac, Miron Costin avea să spună: „Ce sosiră aceste cumplite vremi de acmu, de nu stăm de scrisori, ce de griji şi de suspinuri.”

Ca multe alte documente privind istoria culturii naţionale, Scrisoarea boierului Neacşu a fost re-descoperită şi pusă în valoare de neobositul Nicolae Iorga, la începutul secolului nostru, în Arhivele Braşovului, după ce fusese, în fapt, descoperită de arhivistul braşovean Friedrich Stenner la 1894. În oricât de grele condiţii, apărut mai întâi sub pana unui câmpulungean – în chiar inima teritorului românesc, care era purtătorul graiului celui mai apropiat de forma literară viitoare a limbii naţionale – cuvântul românesc scris îşi va lua zborul şi va străluci în capodopere cu nimic mai prejos de ale altor popoare, la cronicari, la Cantemir, la Ion Budai Deleanu, Alecsandri, Eminescu, Creangă, Sadoveanu, Arghezi, până în zilele noastre.

Surse:

Arhivele Naționale ale României - Brașov, Fond Primăria orașului Brașov, Colecția de documente Stenner, Seria 1 - Slavo-română, Nr. 472  – Arhiva Medievală a României.

Ion Rotaru, Literatura română veche, Bucureşti, 1981

http://www.cimec.ro/Istorie/neacsu/rom/scrisoare.htm

https://identitatea.ro/o-epistola-veche-de-cinci-secole-scrisoarea-lui-neacsu-din-campulung-cel-mai-vechi-document-scris-limba-romana-ce-rezistat-pana-azi/

https://foaienationala.ro/scrisoarea-lui-neacu-din-cmpulung-1521-primul-text-limba-romn.html

https://muzeulcampulung.ro/sectia-istorie/scrisoarea-lui-neacsu

http://www.cimec.ro/Isto rie/neacsu/rom/default.htm

&&

 S-a întâmplat în 29 iunie1819: La această dată, s-a născut Nicolae Bălcescu, istoric şi scriitor, fruntaş al Revoluţiei de la 1848 din Muntenia. Nicolae Bălcescu (n. Bucureşti - d. 29 noiembrie 1852, Palermo, Italia) a fost istoric, scriitor, om politic, lider al mişcării revoluţionare de la 1848 în Ţara Românească. Exponent al generaţiei paşoptiste, Bălcescu s-a numărat printre fondatorii societăţii secrete „Frăţia” şi „Societăţii studenţilor români” de la Paris, prin intermediul cărora a promovat ideile liberale moderne de organizare a statului. Opera sa, „Românii supt Mihai-Voevod Viteazul”, publicată postum, este una dintre operele ilustrative pentru ideologia naţională a secolului al XIX-lea prin conturarea mitului unităţii naţionale înfăptuite de voievoul Mihai Viteazul.

Nicolae Bălcescu provenea dintr-o familie înstărită, fiind fiul cel mare al pitarului Barbu Bălcescu şi al Zincăi Petrescu. A mai avut un frate, Barbu Bălcescu. Rămâne orfan de tată de la vârsta de cinci ani. În 1826, mama sa îl dă în grija unui arhimandrit grec, de unde deprinde primele cunoştinţe de limba română şi greacă. Pasionat de istorie încă de mic copil, începând cu 1832 Bălcescu se înscrie la Colegiul „Sfântul Sava” din Bucureşti, perioadă în care leagă o bună prietenie cu Ion Ghica. Printre profesorii săi se numără Florin Aaron şi Ion Heliade Rădulescu. De asemenea, în casa părintească, bănăţeanul Eftimie Murgu îi predă un curs de filosofie.

După absolvirea studiilor liceale cu „distincţiune” (1838), adolescentul Nicolae Bălcescu optează pentru o carieră militară şi se înscrie în categoria cadeţilor din miliţie. Aici a iniţiat un curs pentru gradele militare inferioare, însă activitatea i-a fost interzisă de autorităţi. Atras de ideile politice liberale promovate de colonelul Ion Câmpineanu şi Heliade Rădulescu în cadrul Societăţii Filarmonice (1833 - 1837), Bălcescu participă alături de mentorii săi la o conjuraţie împotriva domnitorului Alexandru D. Ghica, condusă de marele boier Dimitrie Filipescu.Iniţiativa a fost dejucată de autorităţi, iar protagoniştii au fost arestaţi, judecaţi şi condamnaţi la închisoare. 

Bălcescu a fost depus într-o chilie de la Mănăstirea Mărgineni, suferind o detenţie severă. Aici contractează o boală de plămâni care îi va fi fatală în numai câţiva ani. După instalarea lui Gheorghe Bibescu pe tronul Munteniei, Bălcescu este amnistiat şi eliberat din detenţie pe 21 februarie 1843. În toamna aceluiaşi an, împreună cu Christian Tell şi Ion Ghica, Nicolae Bălcescu fondează Societatea „Frăţia”, sub lozinca „Dreptate, Frăţie”, cu scopul de a iniţia o mişcare care să reformeze din temelii Principatele Române.Printre membrii mişcării s-au mai numărat Alexandru G. Golescu, Gheorghe Magheru, Cezar Bolliac, Ion I. Negulici şi alţii. După acest moment, Bălcescu se dedică studiului istoriei naţionale, debutând în 1844 cu lucrarea „Puterea armată şi arta militară de la întemeierea Principatului Valahiei şi până acum”. Cercetează numeroase lăcaşuri de cult şi hrisoave de pe toate teritoriile locuite de români, iar în 1845 înfiinţează împreună cu August Treboniu Laurian revista „Magazin istoric pentru Dacia”, unde publică manuscrise, cronici şi letopiseţe de o mare însemnătate ştiinţifică. 

De asemenea, în lucrările sale, Bălcescu nu ezită să abordeze şi unele teme politice sensibile pentru autorităţi, precum cea a ţăranilor iobagi. Din această cauză, aflându-se în primejdie să fie arestat, Bălcescu se refugiază la Paris.În capitala Franţei, Bălcescu se dedică studiului în biblioteci, lucrând la capodopera sa „Românii supt Mihai-Voevod Viteazul”. În paralel cu acestă activitate, el pledează pentru cauza naţională a românilor. Bălcescu a reuşit să strângă în jurul său pe majoritatea tinerilor români aflaţi la Paris, în aceste momente conturându-se viitoarea generaţie paşoptistă: Ion Ghica, Dumitru Brătianu, I. C. Brătianu, C. A. Rosetti, Constantin Daniel Rosenthal, Dimitrie Bolintineanu, şi alţii. În acest context, în anul 1846, în cartierul latin din Paris, se pun bazele „Societăţii studenţilor români”. Preşedinte al organizaţiei este ales Ion Ghica, iar secretar devine C. A. Rosetti.

În februarie 1848, izbucneşte la Paris revolta ce va impulsiona dezlănţuirea avântului revoluţionar în majoritatea statelor europene.Tinerii români aflaţi la Paris se alătură poetului Alphonse Lamartine în mişcarea de răsturnare a regimului condus de regele Ludovic Filip. După calmarea evenimentelor în Franţa, un comitet revoluţionar alcătuit încă din aprilie adoptă planul pentru declanşarea revoltei în Ţara Românească. Locul este ales de Bălcescu la Islaz, o comună de la Dunăre din judeţul Romanaţi. Motivul a fost acela că atât ispravnicul judeţului, Gheorghe Magheru, cât şi comandantul companiei de dorobanţi care avea sub pază portul şi frontiera, căpitanul Nicolae Pleşoianu, era de partea revoluţionarilor.Aşadar, acesta era singurul loc unde autorităţile erau membre ale conjuraţiei.

Preotul satului, Radu Şapcă (popa Şapcă), a fost însărcinat să îi strângă pe săteni şi a organiza o adunare deoarece, spre deosebire de revoluţionari, preotul locului putea comunica cu ţăranii pe înţelesul lor. Pe 9 iunie 1848, Ion Heliade Rădulescu dă citire unei proclamaţii la Islaz, care va constitui programul mişcării revoluţionare din Ţara Românească. Aceasta prevedea independenţa administrativă şi legislativă a poporului român, egalitatea drepturilor politice, emanciparea clăcaşilor, care se fac proprietari prin despăgubire, adunare generală compusă din reprezentanţii tuturor stărilor, domn responsabil ales pe cinci ani ş.a. Proclamaţia a fost totuşi un program moderat, revoluţionarii încercând să facă un compromis între modelul clasic al unei revoluţii şi cerinţele lor adaptate realităţii sociale din Muntenia, în principal de teama unei intervenţii ruseşti în forţă. Încă din primele rânduri, revoluţionarii au încercat să sublinieze că mişcarea nu este îndreptată împotriva suzeranităţii otomane, ci doreau păstrarea autonomiei. În viziunea lor, Rusia încălcase autonomia prin Regulamentele Organice şi actul adiţional. De asemenea, mişcarea era îndreptată împotriva domnului, simbol al influenţei ruseşti în Principate.

Evenimentele au luat amploare, iar pe 11 iunie, ştiind că nu are sprijinul armatei şi sub presiunea mulţimii care scanda în faţa palatului, domnitorul Gheorghe Bibescu semnează proclamaţia. A doua zi, consulul ţarist la Bucureşti protestează împotriva noului regim care desfiinţa Regulamentul Organic. În aceste condiţii, Bibescu a luat decizia abdicării şi a fugit la Braşov, iar pe 13 iunie s-a format guvernul revoluţionar provizoriu, prezidat de mitropolitul Neofit. Nicolae Bălcescu se număra printre secretarii guvernului. Primele măsuri au fost adoptarea drapelului naţional tricolor, ca expresie a suveranităţii de stat, având înscris deviza Dreptate-Frăţie!, înfiinţarea Gărzii Naţionale, Comisiei Proprietăţii, care să reglementeze raporturile dintre clăcaşi şi proprietari, desfiinţarea rangurilor boiereşti şi a robiei, libertatea cuvântului şi a tiparului. De asemenea, au fost trimişi agenţi diplomatici pe lângă cancelariile occidentale pentru a obţine sprijin extern.

Sfârşitul mişcării a apărut odată cu neînţelegerile survenite în Comisia Proprietăţii.Toţii revoluţionarii munteni erau boieri, iar unii nu au fost de acord cu împroprietărirea ţăranilor. De asemenea, mişcarea nu a avut sprijinul maselor, ceea ce a demonstrat că realitatea românească nu s-a potrivit cu doctrina pe care paşoptiştii şi-au însuşit-o în timpul studiilor din Occident. După numeroase tratative cu otomanii, trupele sultanului trec Dunărea la Giurgiu, iar reprezentantul Porţii, Soliman Paşa, este întâmpinat cu fericire şi flori. Explicaţia este că prezenţa turcilor la Bucureşti putea împiedica o intervenţie în forţă a ruşilor. Soliman cere dizolvarea guvernului şi formarea unei locotenenţe domneşti în frunte cu Heliade Rădulescu, Christian Tell şi Nicolae Golescu. Imperiul Ţarist nu a fost de acord cu această soluţie.

Din mai multe surse existente, deşi neconcludente, s-ar spune că ruşii de la Bucureşti ar fi premeditat cumva conflictul de pe Dealul Spirii între trupele otomane şi unităţi române pentru a avea un pretext de a interveni în forţă în Muntenia... Două zile mai târziu, trupele ţariste trec Milcovul, iar până la sfârşitul lunii mişcarea revoluţionară este înfrântă. Majoritatea conducătorilor paşoptişti sunt nevoiţi să se autoexileze, deoarece autorităţile ruso-otomane încep întocmirea de dosare penale finalizate cu condamnări la ani grei de temniţă pentru militanţii revoluţiei.

Nicolae Bălcescu a fugit în Transilvania pentru a urmări de la faţa locului desfăşurarea evenimentelor. Până la sfârşitul anului, Bălcescu mai călătoreşte la Constantinopole, iar în primăvara anului 1849 merge la Debreţin pentru a încerca aplanarea conflictului româno-maghiar. Într-un moment favorabil revoluţiei maghiare, Nicolae Bălcescu încearcă să negocieze cu Lajos Kossuth un proiect de pacificare la Seghedin (2 iulie), însă acesta nu renunţă la ideea unirii Ardealului cu Ungaria. O dublă intervenţie ruso-austriacă înfrânge definitiv mişcarea maghiară, astfel că Transilvania îşi recăpăta vechea autonomie în cadrul Imperiului Habsburgic.

După acest moment, Bălcescu se stabileşte la Paris unde îşi continuă activitatea ştiinţifică. Între timp, starea sănătăţii sale se deteriorează continuu şi în primăvara anului 1852 porneşte spre Constantinopole, de unde se îmbarcă spre Galaţi pentru a pătrunde în Ţara Românească, în speranţa că îşi va mai putea revedea pământul natal, însă autorităţile nu îi dau voie să debarce, astfel încât se întoarce la Constantinopole. Aici, medicii îl sfătuiesc să se stabilească în Italia, deoarece clima era mult mai blândă. În cele din urmă ajunge la Palermo, de unde a trecut la cele veşnice pe 29 noiembrie 1852, la vârsta de 33 de ani.

Opere:

Puterea armată şi arta militară de la întemeierea Principatului Valahiei şi până acum, 1844

Cuvânt preliminariu despre izvoarele istoriei românilor, 1845

Despre starea socială a muncitorilor plugari în Principatele Române în deosebite timpuri, 1846

Drepturile românilor către Înalta Poartă, 1848

Despre împroprietărirea ţăranilor, 1850

Mersul revoluţiei în istoria românilor, 1850

Reforma socială a românilor, 1850

Mişcarea românilor din Ardeal la 1848, 1851

Românii supt Mihai-Voievod Viteazul, 1878, publicat postum de Alexandru Odobescu

Surse:

Neagoe, Stelian - Oameni politici români, Editura Machiavelli, Bucureşti, 2007

http://memorialulbalcescu.ro/nicolae-balcescu/

https://www.historia.ro/sectiune/portret/articol/nicolae-balcescu-sufletul-revolutiei-de-la-1848

https://biblacad.ro/UPC-Balcescu.html

https://radioromaniacultural.ro/revolutia-de-la-1848-170-de-ani-nicolae-balcescu-rol-fruntas-in-declansarea-revolutiei-muntene/

https://adevarul.ro/locale/alexandria/misterul-cadavrului-nicolae-balcescu-osemintele-marelui-revolutionar-fost-aruncate-intr-o-groapa-comuna-1_5672c22 e7d919ed50e52c4bf/index.html