$$$

 S-a întâmplat în 15 martie 1945: În timpul celui de-al doilea război mondial, armata română ducea lupte grele pentru eliberarea oraşului cehoslovac Banska-Bystrica. În a doua etapă a ofensivei, trupele române au acționat pe trei direcții: pe valea râului Hron (Corpul 2 Armată), peste crestele Munților Metalici Slovaci cu Diviziile 6 Infanterie și 1 Cavalerie (flancul drept al Corpului 6) și spre Banská Bystrica cu Diviziile 3 și 18 Infanterie, ulterior și 9 Infanterie (flancul stâng al Corpului 6). Ofensiva a fost reluată la 25 februarie, după modelul clasic, cu pregătire de artilerie. După lupte extrem de grele, la 15 martie trupele sovietice au eliberat Zvolen, după ce unitățile române reușiseră să fixeze flancurile apărării. Constituirea pe malul vestic al Hronului a unui cap de pod, adânc de 5-7 km, a creat condiții favorabile reluării ofensivei spre Banská Bystrica. 

La 15 martie, spre acest important centru politic, administrativ, economic și nod de comunicații din centrul Slovaciei înaintau șapte divizii române și trei sovietice. Timp de zece zile, orașul a fost atacat din diferite direcții. La 24 martie, asaltul asupra localității a fost purtat de Diviziile 9 Infanterie română și 232 Infanterie sovietică, germanii fiind nevoiți să se retragă. În operația Zvolen-Banská Bystrica, desfășurată în trei etape (10-24 februarie, 25 februarie-14 martie și 15-25 martie 1945), Armata 4 Română a acționat pentru lichidarea intrândului făcut de frontul inamic la est de Hron, asigurând flancurile pentru înaintarea spre părțile central-vestice ale Slovaciei, cu importante centre miniere și industriale. De precizat este faptul că militarii Armatei 4 au luptat în condiții nu prea prielnice, create de arestarea generalului Avramescu, comandantul Armatei 4, de către NKVD, la începutul lunii martie.

În tot acest timp, Armata 1 Română a participat la operațiile sovietice desfășurate împotriva trupelor germano-ungare din munții Javorina, pilonul de rezistență al Armatei 8 Germane și dominați de înălțimi împădurite, cu puține posibilități de pătrundere. Armata 54 Sovietică urma să declanșeze o operație de învăluie, Armatei 1 Române revenindu-i rolul de a ataca frontal. Generalul Nicolae Macici a decis să folosească trupele Corpului 7 Armată pentru lovitura principală. Nici soarta acestuia nu a fost cu mult diferită de cea a lui Avramescu....Peste scurt timp avea să fie la rându-i arestat și acuzat de coordonarea execuțiilor de după atentatul de la Odesa. A fost condamnat la moarte la 22 mai 1945, pedeapsă comutată de regele Mihai la închisoare pe viață, el decedând la 15 iunie 1950 în penitenciarul Aiud.

Ofensiva a fost declanșată la 29 ianuarie și stopată la 7 februarie, în urma rezistenței trupelor germano-ungare. După regrupări de forțe, ofensiva a fost reluată la 10 februarie. Bine așezați în defensivă, apărătorii nu au cedat, lupte extrem de grele fiind purtate pentru fiecare adăpost și din tranșee în tranșee.Pozițiile inamice de la Omerov Laz, unde se găsea fostul poligon de trageri al armatei cehoslovace, nu a putut fi cucerit. Noul comandant al Armatei 1, generalul Vasile Atanasiu (fost comandant al Corpului 3 Armată în operația pentru cucerirea Odesei), a decis schimbarea direcției de efort pe flancul drept.Zona fortificată de la Omerov Laz a fost cucerită la 18 februarie, dar luptele au avut mai degrabă un caracter local. Ofensiva a fost reluată la 25 februarie, pe fondul presiunii sovietice din flancul stâng. Inamicul a fost respins din munții Javorina. Continuând operațiile, trupele române au dat lupte grele la începutul lunii martie, Divizia 2 Munte atacând frontal la Pliešovce cu lupte apropiate în care s-au folosit grenadele și, în final, la baionetă. Ofensiva a continuat apoi spre Hron până la 18 martie, când Înaltul Comandament Sovietic a decis trecerea Armatei 1 Române pe poziții defensive. 

Luptele din munții Javorina, date în perioada 29 ianuarie-4 martie 1945 și pătrunderea spre Hron, între 5-18 martie 1945 au fost purtate de peste 70.000 de militari români, din care au fost pierduți peste 16.000 (circa 20% din efectiv). Tot în munții Javorina, dar în compunerea Armatei 53 Sovietice, a acționat și Divizia „Tudor Vladimirescu-Debrețin”, formată pe teritoriul Uniunii Sovietice din prizonieri de război. Sovieticii au continuat să acuze trupele române de non-combat. Generalul Managarov, comandantul Armatei 53 Sovietice, s-a plâns mareșalului Malinovski că diviziile române „nu înaintează în ritm normal”, asta în condițiile în care luptele s-au purtat pe un teren muntos, accidentat, împădurit și înzăpezit. Mareșalul sovietic a acuzat Marele Stat Major român că armata nu-și îndeplinește obligațiile din Convenția de armistițiu. Generalul Constantin Sănătescu a răspuns printr-o analiză a luptelor purtate de armata română, arătând că acuzele erau nefondate.

La sfârșitul lunii martie, Armatele 1 și 4 Române au fost din nou implicate în operații ofensive de proporții. La 26 martie, unitățile Armatei 4 au atacat în zona centrală a munților Fatra Mare. Din nou, germanii au opus o rezistență înverșunată; aflat în prima linie, noul comandant al Armatei 4, generalul Nicolae Dăscălescu, a fost rănit în primele zile ale ofensivei. Între timp, Armata 1 a acționat între Hron și Morava. Acțiunea de forțare a Hronului a fost declanșată în zorii zilei de 25 martie, prin surprindere, fără pregătire de artilerie. Diviziile 10 și 19 infanterie au constituit un cap de pod ce avea să fie dezvoltat ulterior, în aprilie 1945.

Surse:

https://crispedia.ro/batalia-de-la-zvolen-banska-bystrica-10-februarie-25-martie-1945/

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/armata-romana-in-cehoslovacia

http://armataromaniei.ro/armata/50/14800728555545831764145973813935

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/foto-document-pentru-slovaci-romanii-sunt-eliberatorii

http://www.rador.ro/2015/04/08/opera%E1%B9%ADiunile-armatei-a-4-a-romana-pentru-cucerirea-mun%E1%B9%ADilor-tatra-mica-9-aprilie-5-mai-1945/

$$$

 S-a întâmplat în 15 martie1964: În această zi, a murit Al. O.Teodoreanu (Păstorel), poet, prozator (n. 1894). Fratele scriitorului Ionel Teodoreanu, prozatorul, eseistul şi poetul Alexandru O. Teodoreanu, este cunoscut pentru romanul său „Hronicul măscăriciului Vălătuc“, un tablou de moravuri scris în cheie umoristică, populat de o serie de personaje colorate caracterizate prin intermediul farsei. Cartea a primit cronici preponderent favorabile în presa vremii atunci când a fost publicată, în 1928, criticul George Călinescu comparând-o cu opera lui Rabelais – „Gargantua şi Pantagruel“.

Născut în 1894 în Dorohoi, Alexandru O. Teodoreanu a studiat la Iaşi, plecând să lupte pe front în timpul primului război mondial înainte de a şi lua licenţa în Drept, în 1920. Începuse însă să colaboreze cu diferite publicaţii literare din toată ţara, printre care şi „Adevărul literar şi artistic", „Bilete de papagal", „Revista Fundaţiilor Regale" sau „Gazeta literară". Volumul de debut, „Hronicul măscăriciului Vălătuc", a fost recompensat cu premiul Academiei Române. Acestuia i-au urmat două volume de epigrame - „Strofe cu pelin de mai pentru/contra Iorga Neculai" şi „Vin şi apă", trei cărţi de proză - „Mici satisfacţii", „Un porc de câne" şi „Bercu Leibovici" şi două volume de publicistică intitulate „Tămâie şi otravă". A publicat, de asemenea, versuri, reunite în volumul „Caiet", apărut în 1938.

De asemenea, împreună cu Adrian Maniu, a scris basmul dramatizat „Rodia de aur", pus în scenă la Naţionalul bucureştean în anii 1929-1930.Seria generoasă de epigrame pe care a scris-o i-a adus lui Alexandru O. Teodoreanu porecla „Păstorel", devenită pseudonim ocazional. Iată versurile în care autorul explică provenienţa acestui pseudonim: „Am păstorit în viaţă vinuri rare / De-aceea îmi şi zice Păstorel / Şi de la Grasa pân-la Otonel / Le-am preţuit, pe rând, pe fiecare". Scriitorul a murit în 1964 la Bucureşti. Făcuse, de asemenea, parte, începând cu 1930, din conducerea Teatrului Naţional din Iaşi, alături de Mihail Sadoveanu şi Demostene Botez, şi lucrase în cadrul Editurii Fundaţiilor Regale, din anul 1934. Pasiunea sa de gurmand şi iubitor de vinuri se baza pe calităţile sale gustative remarcabile. 

Este îndeobşte cunoscut faptul că Păstorel Teodoreanu era chemat întotdeauna să arbitreze orice dispută în domeniul identificării şi categorisirii degustării produselor obţinute din struguri, adică vinuri şi coniacuri. Calităţile sale gustative şi experienţa deosebit de variată şi complexă pe care o avea în degustarea vinurilor româneşti, în special, îl făcea capabil să identifice cu o „precizie uluitoare" nu numai soiul de vin, podgoria şi anul fabricaţiei, dar şi alte amănunte, cum ar fi orientarea geografică a locului pe care se găsea via din care se fabricase vinul, cât de pur era acesta (în sensul folosirii unei singure varietăţi de, să zicem, Muscat Otonel), regimul pluvial al anului respectiv în locul unde se găsea via etc. A scris şi un „Tratat despre vinuri, coniacuri şi tehnica degustării acestora”, care din păcate, rămânând doar în manuscris, este astăzi considerat pierdut.

Surse:

http://www.autorii.com/scriitori/alexandru-osvald-teodoreanu/

http://www.viatasiopera.ro/teodoreanu-pastorel/biografie.html

http://www.ziare.com/cultura/cultura-romaneasca/cine-a-fost-boemul-nonconformist-pastorel-teodoreanu-documentar-1308405

https://crispedia.ro/alexandru-o-pastorel-teodoreanu/

$$$

 S-a întâmplat în 15 martie 1986: În această zi, a murit actorul Alexandru Giugaru. Unul dintre cei mai mari actori de comedie, Alexandru Giugaru s-a născut la 23 iunie 1897, la Huşi, judeţul Vaslui. A urmat cursurile Liceului Cuza Vodă din oraşul natal şi apoi în 1926 a absolvit Conservatorul de Artă Dramatică din Bucureşti. A desfăşurat o prodigioasă activitate teatrală pe scena Teatrului Naţional Bucureşti şi a interpretat o serie de personaje comice, adesea cu o notă grotesc-caricaturală, multe dintre acestea din repertoriul caragialian. Printre piesele în care a smuls ropote de aplauze pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti s-au numărat „O noapte furtunoasă" (1942) regia Jean Georgescu, „O scrisoare pierdută" (1953) regia Sică Alexandrescu şi Victor Iliu şi „D'ale carnavalului" (1958) regia Aurel Miheles şi Gheorghe Naghi, în care i-a avut parteneri de scenă pe Grigore Vasiliu Birlic, Ion Finteşteanu, Radu Beligan, Elvira Godeanu.

Cu „Revizorul'' de Gogol a mers în turneu la Moscova, cu „Bădăranii'' de Carlo Goldoni - în turneu la Veneţia.Unul din multele sale roluri memorabile a fost cel din piesa „Conu Leonida faţă cu reacţiunea'', interpretată în travesti alături de Grigore Vasiliu Birlic. S-a remarcat şi în piesa de teatru „Coana Chiriţa'' de Tudor Muşatescu, în „Take, Ianke şi Cadâr'' regizată de Ion Finteşteanu, „Nevestele vesele din Windsor''.Vocea sa inconfundabilă şi jocul extrem de natural l-au recomandat şi pentru roluri în filme. Prima peliculă în care a apărut a fost „Legenda celor două cruci" (1925), în regia lui Ghiţă Popescu şi a lui Eftimie Vasilescu.

A mai jucat în filme precum „Păcală şi Tândală la Bucureşti" (1925) în regia lui Aurel Petrescu, „Venea o moară pe Siret" (1929) regia Martin Berger, „Directorul nostru" (1955) regia Jean Georgescu, „Popescu 10 în control" (1955) regia Traian Fericeanu, „Două lozuri" (1957) regia Aurel Miheles şi Gheorghe Naghi, „Telegrame" (1959) regia Aurel Miheles şi Gheorghe Naghi, „Bădăranii" (1960) regia Sică Alexandrescu şi Gheorghe Naghi, „Post-restant" (1961) regia Gheorghe Vitanidis, „Doi băieţi ca pâinea caldă" (1962) regia Andrei Călăraşu, „Mofturi 1900" (1964) regia Jean Georgescu, „Haiducii" (1965) regia Dinu Cocea, „Corigenţa domnului profesor" (1966) regia Haralambie Boroş, „Răpirea fecioarelor" (1967) regia lui Dinu Cocea. În anul 1964, a obţinut titlul de „Actor emerit'' şi „Premiul de Stat''. A fost căsătorit şi a avut doi copii. A murit la Bucureşti, la 15 martie 1986.

Surse:

https://www.cinemagia.ro/actori/alexandru-giugaru-3646/

http://www.vremeanoua.ro/alexandru-giugaru-huseanul-care-a-insufletit-ca-nimeni-altul-personajele-lui-caragiale

https://www.agerpres.ro/documentare/2018/11/08/romani-celebri-actorul-de-comedie-alexandru-giugaru--207103

https://www.ziarulmetropolis.ro/alexandru-giugaru-o-figura-fabuloasa-a-teatrului-romanesc/

$$$

 S-a întâmplat în 15 martie…

- „Ziua mondială a drepturilor consumatorilor"; stabilită, în 1985, printr-o rezoluţie a Adunării Generale a ONU, 

- Se deschide oficial „Luna Pădurii" (15 martie-15 aprilie); manifestările organizate în această perioadă îşi propun să sensibilizeze atât publicul, cât şi factorii decizionali cu privire la importanţa pădurilor, a rolului lor esenţial în menţinerea echilibrului ecologic.

- „Ziua Internaţională împotriva violenţei poliţiei”

- 44 î. Hr.: Împăratul roman Iuliu Cezar este asasinat de Marcus Brutus, Decimus Brutus şi alţi câţiva senatori romani. 

-1412: Încheierea acordului secret de la Lublau dintre Polonia şi Ungaria, care reprezenta un mare pericol pentru Moldova, fiind primul acord de împărţire a unui teritoriu românesc în sfere de influenţă. La domnia Moldovei în acea perioadă se afla Alexandru cel Bun, domn paşnic şi bun gospodar, vasal credincios al regelul Poloniei – Vladislav Iagello. Acordul nu a fost aplicat, datorită faptului că Alexandru cel Bun şi-a onorat întotdeauna obligaţiile rezultate din acceptarea suzeranităţii regelui polon apărându-i de turci pe poloni, fără să ştie de existenţa acordului de la Lublau

-1493: Cristofor Columb se întoarce în Spania după prima sa călătorie în America. Cristofor Columb (italiană Cristoforo Colombo, portugheză Cristóvão Colombo, spaniolă Cristóbal Colón, n. între august şi octombrie 1451 – d. 20 mai 1506) a fost un navigator italiano-spaniol. A navigat spre vest peste Oceanul Atlantic în căutarea unei rute spre Asia, dar şi-a câştigat reputaţia descoperind un nou continent, America, în perioada precolumbiană fiind cunoscută numai Lumea Veche.

- 1830: S-a născut scriitorul Paul Heyse; contribuţii majore în evoluţia nuvelei; Premiul Nobel pentru literatură pe 1910. Paul Johann Ludwig von Heyse (n. Berlin - d. 2 aprilie 1914, München) a fost un scriitor german, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1910. Heyse şi-a asigurat un loc bine definit în istoria literaturii datorită contribuţiei aduse, atât practic cât şi teoretic, la evoluţia nuvelei.

- 1831: S-a născut Pantazi Ghica, prozator, dramaturg şi publicist; secretar particular al lui Nicolae Bălcescu, s-a numărat printre comisarii pentru propagandă ai Revoluţiei de la 1848-1849; frate cu prozatorul Ion Ghica (m. 1882) 

- 1848: A avut loc, la Budapesta, declanşarea revoluţiei maghiare împotriva dominaţiei habsburgice. 15 martie este una din cele trei sărbători naţionale maghiare.

- 1873,15/27:A apărut Legea organică prin care erau fixate atribuţiile Ministerului Afacerilor Străine şi ale reprezentanţelor diplomatice ale României în străinătate

- 1876, 15/27: A apărut, la Bucureşti, „Timpul" (1876-1884, 1889-1900 şi 1919-1922), ziarul Partidului Conservator; printre redactori: Mihai Eminescu, Ioan Slavici şi I.L.Caragiale 

- 1886: S-a născut tenorul şi pedagogul Constantin Stroescu (m. 1977) 

- 1892: A fost patentată prima scară rulantă de către Jesse W. Reno din New York

- 1898: A murit Henry Bessemer, inginer, inventator şi industriaş englez, pionier al producţiei de masă a oţelurilor (n.19.I.1813) 

- 1899: Premiera piesei istorice „Cezar şi Cleopatra", de George Bernard Shaw

- 1906: A luat fiinţă compania britanică Rolls Royce.A fost fondată de Charles Stewart Rolls şi Henry Royce pe 15 martie 1906 ca rezultat al unui parteneriat format în 1904.

- 1908: A avut loc, la Paris, prima audiţie a „apsodiei spaniole", de Maurice Ravel 

- 1915: S-a născut (la Râşcani/Bălţi, azi în R. Moldova) Nicolae Botnariuc, zoolog şi biolog; autor a peste 150 de lucrări; a condus colectivul de elaborare a lucrării „Fauna României", ca şi prima expediţie românească transafricană (1970-1971); membru al Academiei Române (m. 2011) 

- 1915: A avut loc, la Bucureşti, prima audiţie a „Simfoniei a II-a în La major op. 17", de George Enescu 

- 1920: S-a născut Donnall Thomas, medic american, laureat al Premiului Nobel pe anul 1990

- 1925: A murit medicul şi bacteriologul german August von Wassermann; cunoscut pentru descoperirea, în 1906, a reacţiei ce-i poartă numele (n. 1866)

- 1930: S-a născut Jores Alfiorov, fizician rus, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 2000 împreună cu Herbert Kroemer pentru dezvoltarea heterostructurilor de semiconductori folosite în opto-electronică şi în electronica de mare viteză. 

- 1936: A murit lingvistul german Hayman Tiktin; preocupat de limba română, a trăit o perioadă la Iaşi; a realizat o serie de lucrări de lingvistică românească („Studii de filologie românească", „Gramatică română", „Manual elementar de limbă română") şi de lexicografie („Dicţionar româno-german"); membru de onoare străin al Academiei Române (1919) (n. 1850) 

- 1937: A murit H. P. Lovecraft, scriitor. Howard Phillips Lovecraft (n. 20 august 1890 în Providence, Rhode Island - d. Providence, Rhode Island) a fost un scriitor american, considerat unul dintre părinţii literaturii fantastice a începutului secolului XX.

- 1939: Ca urmare a intrării trupelor hitleriste în Cehoslovacia, în România s-a decretat mobilizarea generală. Pe întreg teritoriul României au avut loc manifestaţii în sprijinul Cehoslovaciei 

- 1940: A murit Nae (Nicolae) Ionescu, logician, filosof şi publicist; unul dintre principalii reprezentanţi ai „trăirismului", curent de gândire filosofică românească interbelică (n. 1890).

- 1945: Al doilea război mondial: Armata română duce lupte grele pentru eliberarea oraşului cehoslovac Branska-Bystrica 

- 1951: S-a născut Viorela Filip, interpretă de muzică uşoară, textieră şi compozitoare 

- 1954: Debutează programele emise de Studioul teritorial Cluj al Radiodifuziunii Române; între anii 1985 şi 1989 este închis, ca şi celelalte studiouri din ţară, de către regimul comunist; din 22 decembrie 1989 Radio Cluj îşi reia activitatea, alături de celelalte studiouri teritoriale din epocă (Craiova, Iaşi, Tg. Mureş, Timişoara)

- 1956: A avut loc prima reprezentaţie a operetei „My Fair Lady" de Frederick Lowe, la „Mark Hellinger Theatre" din New York; libretul, după piesa „Pygmalion" de Bernard Shaw, este semnat de Alan Jay Lerner 

- 1956: România stabileşte relaţii diplomatice, la nivel de legaţie, cu Birmania (azi Uniunea Myanmar) 

- 1962: A murit Arthur Holly Compton, fizician american. Arthur Holly Compton (n.10 septembrie 1892) a fost un fizician american, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică (1927) pentru descoperirea efectului care îi poartă numele.În fizică, efectul Compton sau împrăştierea Compton reprezintă scăderea energiei (şi creşterea lungimii de undă) a unui foton de raze X sau gama, la înteracţiunea acestuia cu materia. 

- 1964: A murit Al.O.Teodoreanu (Păstorel), poet, prozator (n. 1894).

- 1966: Se constituie, la Bucureşti, Asociaţia Română de Drept Internaţional şi Relaţii Internaţionale (ADIRI) 

- 1968: S-a născut Sabrina (Salerno), cântăreaţă de origine italiană

- 1981: A murit regizorul francez de film René Clair (n. 1898) 

- 1986: A murit actorul Alexandru Giugaru (n. 1897) .

- 1991: A luat fiinţă Fundaţia Europeană Nicolae Titulescu cu scopul de a onora memoria marelui diplomat român, de a stimula şi întreţine interesul pentru viaţa şi activitatea diplomatică a lui Nicolae Titulescu 

- 1997: A murit Viktor Vasarely, pictor, grafician şi sculptor francez de origine maghiară, reprezentant al artei cinetice (n. 1908, la Pecs/Ungaria).Victor Vasarely a fost un artist francez de origine maghiara, considerat a fi tatal Op-Art, o directie in arta modernă in care operele dau naştere unor iluzii optice.

- 2004: A murit actorul francez de film Philippe Lemaire (n. 1927)

- 2004: Oamenii de ştiinţă au raportat descoperirea Sednei, cel mai îndepărtat obiect din Sistemul solar observat până acum.Sedna este o posibilă planetă pitică din sistemul solar.Se pare că este cel mai îndepărtat obiect de Soare din sistemul solar. Când se află la periheliu, Sedna se află la o distanţă de 72 unităţi astronomice. La afeliu, Sedna este la 532 unităţi astronomice depărtare de Soare.Acest obiect face o rotaţie în jurul Soarelui o dată la 10.500 de ani si este ultima descoperita (in 2009) dintre Ceres (1801), Pluto (1929), Eris (2003), Haumea (2004) si Makemake (2005).

- 2004: A murit John Pople, chimist englez, laureat al Premiului Nobel pe anul 1998 (n. 1925)

- 2007: A murit (la Paris, unde se stabilise) pictorul si sculptorul Ion Nicodim (n. 1932).

$$$

 S-a întâmplat în 16 martie 1457: La această dată, a fost executat Ladislau de Hunedoara, fiul mai mare al lui Iancu de Hunedoara, de către nobilimea maghiară. Ladislau Huniade (în maghiară László Hunyadi) (n.1433), a fost fiul lui Iancu de Hunedoara, comandant de oști și nobil. Ladislau a fost primul fiu al lui Iancu de Hunedoara și al lui Erzsébet Szilágyi și a fost fratele mai mare lui Matia (Matei, Mathias), care mai târziu a devenit cunoscut sub numele Matia Corvin, regele Ungariei.

De la o vârstă fragedă și-a urmat tatăl în numeroasele campanii ale acestuia împotriva Imperiului otoman. Ca urmare a bătăliei de la Kosovo din 1448, pentru o perioadă a fost lăsat ca zălog din partea tatălui său în mâinile lui Gheorghe Brankovici (1427-1456), despotul Serbiei. În 1452 Ladislau a făcut parte din delegația care a fost la Viena pentru a primi înapoi pe regele Ungariei Ladislau Postumul al Boemiei și Ungariei. În 1453 era deja ban al Croației și Dalmației.La dieta de la Buda din 1455, Ladislau a renunțat la toate titlurile și funcțiile sale, datorită unor acuzații din partea lui Ulrich Celje (Cillei) și alți dușmani ai familiei sale, dar până la urmă o reconciliere a fost aranjată și Ladislau s-a căsătorit cu Maria, fiica palatinului Ladislau Garai.

După moartea tatălui său (1456), a fost declarat de Ulrich Celje (ajuns la titlul de Căpitan General al Ungariei, poziție cu influență considerabilă) responsabil pentru toate așa-zisele datorii acumulate de Iancu de Hunedoara din partea regatului; dar s-a apărat cu atâta abilitate de aceste alegații la dieta de la Futak (astăzi Novi Sad) din octombrie 1456, încât Ulrich Celje a pretins o reconciliere, promițând că va proteja familia Huniade cu condiția renunțării acestora la toate castelele regale de pe domeniile lor. Un prim pas urma să fie făcut cu cetatea Nándorfehérvár (Belgrad, Serbia), a cărui comandant era însuși Ladislau; Ulrich Celje având intenția să-l însoțească pe rege la Nándorfehérvár, iar acolo să-l asasineze pe Ladislau chiar între zidurile cetății. Ladislau a fost însă prevenit, și în timp ce i-a întâmpinat și găzduit pe regele Ladislaus al V-lea și pe Ulrich, nu a permis intrarea în cetate a armatei de mercenari care-i însoțise. În dimineața următoare (9 noiembrie 1456), Ulrich Celje a fost ucis de oamenii lui Huniade în circumstanțe neclare.Tânărul rege, îngrozit, l-a iertat pe Huniade, și i-a jurat mai târziu mamei acestuia, în timpul unei vizite la castelul Huniade la Timișoara, că va proteja întreaga familie. Ca dovadă a sincerității sale, l-a numit pe Ladislau ministru de finanțe și căpitan-general al regatului. 

Ladislau Huniade a murit în urma unui complot, ucis la ordinul regelui Ungariei, Ladislau Postumul. Regele îi promisese că îl va proteja, însă nu s-a ţinut de cuvânt. Chemat la Buda, Ladislau Huniade este arestat sub acuzaţia de complot împotriva regelui Ladislau V Postumul. A fost condamnat la moarte fără nici un fel de formalităţi legale şi decapitat la data de 16 martie 1457. Potrivit unor legende, mama sa, Elisabeta Szilagyi, ar fi primit vestea morţii fiului ei cel mare, Ladislau, de la un corb. O legendă spune că, în momentul în care Elisabeta a aflat că Ladislau, fiul ei cel mare, a fost decapitat la ordinul regelui Ungariei, Ladislau V Postumul, ea îl blestemă pe rege, iar acesta după un an de la moartea fiului ei a murit în urma unei leucemii galopante. 

Familia Huniazilor avea foarte mulţi duşmani, susţin istoricii, iar pentru că ţinea la cei doi fii ai săi foarte mult, Elisabeta i-a fi sfătuit ca niciodată să nu rămână singuri numai ei doi, de teama unui complot şi pentru că, dacă unul va muri, celălalt să rămână în viaţă. Ladislau de Hunedoara este subiectul unei populare opere maghiare intitulată Hunyadi László, compusă de Ferencz Erkel.

Surse:

Bánhegyi Ferenc: A Hunyadiak dicsősége, Celldömölk, Apáczai Kiadó, 2008.

https://www.gutenberg.org/files/38964/38964-h/38964-h.htm#ar119

https://en.wikisource.org/wiki/1911_Encyclopædia_Britannica/Hunyadi,_László

https://adevarul.ro/locale/hunedoara/blestemul-fiului-mare-ioan-hunedoara-ladislau-huniade-murit-decapitat-sa-si-vada-fratele-tronul-ungariei-1_55a538bcf5eaafab2c920ddc/index.html

https://www.britannica.com/topic/Hunyadi-Laszlo

$$$

 S-a întâmplat în 16 martie1705: În această zi, Antim Ivireanul a fost ales episcop de Râmnic, hirotonisirea având loc în ziua următoare. Una dintre primele măsuri pe care le-a luat în această calitate a fost instalarea unei tipografii la Râmnic. Sfântul Antim s-a născut în Iviria (de unde și numele de Ivireanul) - Georgia de astăzi - în 1650. A fost însă, de tânăr, luat în robie de către turci și dus la Constantinopol. Fiind ulterior eliberat, a trăit în preajma Patriarhiei ecumenice, unde a învățat sculptura în lemn, caligrafia, pictura, broderia, precum și limbile greacă, arabă și turcă; tot acolo s-a călugărit sub numele Antim, iar mai târziu a fost hirotonit ieromonah.

În 1689 a fost adus de către voievodul Constantin Brâncoveanu în Ţara Românească. Aici a învățat limbile română și slavonă, precum și meșteșugul tiparului. În 1691 i s-a încredințat conducerea tipografiei domnești din București, în care au fost imprimate nenumărate cărți de cult, dar și laice.În anul 1696 a devenit egumen al Mănăstirii Snagov, unde a mutat și tipografia domnească. Acolo a tipărit 15 cărți: șapte grecești, cinci românești, una slavonă, una slavo-română și una greco-arabă (Liturghierul greco-arab, în 1701, prima carte din lume tipărită cu caractere arabe). Între 1701 și 1705 și-a reluat activitatea tipografică la București, unde a tipărit alte 15 cărți. Pe data de 16 martie 1705 a fost ales episcop la Vâlcea. În afară de activitatea sa de ierarh, nu a pregetat să continue imprimarea cărților bisericești: astfel, la tipografia de la Mănăstirea Govora, sub îndrumarea sa, au fost tipărite alte nouă cărți (trei românești, trei slavo-române și trei grecești).

La 28 ianuarie 1708 a fost ales mitropolit al Ungrovlahiei (Ţara Românească), fiind instalat în scaunul mitropolitan de la București pe 22 februarie al aceluiași an. Printre alte activități, în această calitate, înființează, ca și la Râmnicu Vâlcea, o tipografie la Târgoviște, unde a tipărit un număr de 18 cărți (11 românești, cinci grecești, una slavo-română și una slavo-româno-greacă), între care se remarcă cele românești.Trebuie subliniat rolul lui Antim Ivireanul în propășirea culturii române. Pe lângă activitatea sa de ierarh al Bisericii din Ţara Românească, el a fost tipograf, redactor, editor și creator de limbaj bisericesc în limba română. Prin cele 63 tipărituri, lucrate de el însuși sau sub îndrumarea sa, în limbi diferite și de o mare diversitate, prin numeroșii ucenici pe care i-a format, este considerat - alături de diaconul Coresi - cel mai mare tipograf din cultura medievală românească.

A avut un rol însemnat în introducerea completă și definitivă a limbii române în slujbele bisericești. Deși româna nu era limba sa nativă, a reușit să creeze o limbă liturgică românească limpede, care a fost înțeleasă de contemporanii săi și este folosită până astăzi. Pe lângă lucrările tipărite, de la Sf. Antim Ivireanul au rămas și câteva manuscrise: Chipurile Vechiului și Noului Testament, adică obrazele oamenilor celor vestiți ce se află în Sfânta Scriptură, în Biblie și în Evanghelie și adunare pe scurt a istoriilor celor ce s-au făcut pe vremea lor... , cu 22 file de text, la care se adaugă 503 portrete în medalion cu personaje biblice, datând din 1709.

Tot în manuscris a rămas și opera sa omiletică, Didahiile (cu 28 predici la diferite sărbători și șapte cuvântări ocazionale).Analiza cărților originale publicate, dar și a celor două manuscrise duce la constatarea că Antim Ivireanul avea nu numai o vastă cultură teologică, ci și una laică, întrucât folosea nu doar citate din Biblie, dar și din filozofii antici.În multe din ele făcea o critică vehementă a moravurilor vremii. Didahiile îl așează pe Antim Ivireanul, fără nici o îndoială, în rândul celor mai de seamă predicatori creștini din toate timpurile.Sf. Antim Ivireanul este și ctitorul mănăstirii cu hramul „Duminica Tuturor Sfinților" din București – numită azi Mănăstirea Antim - pe care a ridicat-o între anii 1713 - 1715 și pe care a înzestrat-o cu toate cele trebuitoare, această mânăstire fiind unul dintre cele mai remarcabile monumente de arhitectură, pictură și sculptură din țara noastră.

Fiind un apărător energic al drepturilor Bisericii și ale poporului român, din pricina atitudinii sale antiotomane, în toamna anului 1716, la cererea domnitorului Nicolae Mavrocordat (primul domn fanariot al Ţării Românești), a fost înlăturat din scaun, închis, caterisit de patriarhul ecumenic și condamnat la exil pe viață în mănăstirea „Sf. Ecaterina" de la Muntele Sinai. Pe drumul spre locul exilului, a fost ucis de ostașii turci din escortă, iar trupul său a fost aruncat în râul Marița, în apropiere de Adrianopol.

Surse:

http://manastireaantim.ro/viata-activitatea-si-opera/

http://ziarullumina.ro/sfantul-ierarh-antim-ivireanul-cu-suflet-de-roman-39124.html

https://doxologia.ro/viata-bisericii/documentar/antim-ivireanul-strainul-care-ne-invatat-limba-romana

http://citateortodoxe.ro/biografie/sfantul-antim-ivireanul

$$$

 S-a întâmplat în 16 martie1815: În această zi, a murit Ioan Piuariu-Molnar, primul medic titrat român (a iniţiat prima publicaţie ştiinţifică medicală românească, „Sfătuire către studenţii în chirurgie", în 1793), filolog (autorul primei gramatici româno-germane) şi traducător (a tradus lucrări de medicină, de istorie, de apicultură); s-a numărat printre cei care au redactat „Supplex Libellus Valachorum" (1791); a fost un excelent precursor în toate domeniile pe care le-a abordat. 

S-a născut în 1749 în localitatea Sadu, din apropriere de Sibiu, în familia preotului Ioan Molnar şi a preotesei Patrasia, care-şi spuneau Piuariu după numele strămoşilor lor. Fratele lui Ioan a fost cunoscutul Popa Tunsu.La vârsta de 34 ani s-a căsătorit cu văduva Ana Regina Arasni, născută Sebastian (d. 1811). A avut cu aceasta o fetiţă, Ioana Regina (n. 1788). Primul său învăţător a fost însuşi tatăl său şi cel mai probabil a învăţat carte românească şi grecească în colonia aromânească de la Sibiu. De acolo a trecut la liceul săsesc din Sibiu, unde a învăţat latina, maghiara şi germana. A absolvit liceul în jurul anilor 1767-1768. După terminarea studiilor, fără a fi absolvit o facultate, s-a dedicat carierei medicale.

Nu se ştie cu exactitate de unde şi de la cine a deprins meseria de oculist, însă relatările sale amintesc de un doctor grec la care ar fi fost ucenic pentru o perioadă de şase ani. Cert este că faima sa de bun oculist s-a răspândit de timpuriu. Între 1769-1770 se afla în Banat, la Orşova, apoi a funcţionat ca medic al regimentului românesc de graniţă I, având sediul la Jupalnic, unde a fost şi dascăl. Conform dispoziţiilor imperiale, pentru a practica medicina este nevoit să se specializeze, astfel că părăseşte Banatul şi merge la studii la Viena. După doi ani de studii la Facultatea de medicină obţine la 24 octombrie 1774 titlul academic de „magistru oculist”, cu drept de a practica oculistica în întreg imperiul austriac. Ioan Molnar devine astfel primul doctor român posesor al unei diplome al celebrei instituţii academice.

După obţinerea celei mai înalte calificări medicale în domeniul oculisticii, se reîntoarce ala Sadu, unde devine în scurt timp foarte cunoscut. În urma cererii sale, în 1776 este angajat de Guberniul Transilvaniei pe postul de „medic al săracilor”, cu salariu fix, pe motiv că era singurul oculist din ţară şi prea puţini pacienţi îşi permiteau să plătească operaţiile. În plus, îi este încredinţată misiunea de a pregăti şi alţi chirurgi oculişti care să fie de folos statului transilvănean. Pentru a-şi îmbunătăţi cunoştinţele, obţine în 1776, cu sprijinul guvernatorului Samuel von Brukenthal, o bursă din partea Cancelariei transilvănene pentru frecventarea cursurilor de chirurgie la Universitatea din Viena. În 1777 a fost numit „medic oculist al Marelui Principat al Transilvaniei” şi „protomedicus” al Ardealului, rang de frunte în ierarhia medicală a ţării. 

Din această postură are posibilitatea să acţioneze pentru a îmbunătăţi starea precară a dotării medicale din Transilvania.În toamna lui 1778 termină studiile la Viena.Dar între timp faima sa se răspândise în toată ţara. Spre exemplu foarte mulţi din minerii din Apuseni, loviţi de boli de ochi prin natura meseriei, sunt vindecaţi de Molnar. Primeşte solicitări numeroase şi din Ţara Românească, unde stă mai multe luni pentru a efectua operaţii.Este chemat şi în Moldova de către principele Alexandru Calimach. De-a lungul anilor va face numeroase călătorii în Muntenia, Moldova şi Bucovina, unde avea numeroşi pacienţi.Pe lângă cei săraci, mineri, foarte mulţi reprezentanţi ai boierimii muntene şi moldovene, ai aristocraţiei şi burgheziei transilvănene îşi găsesc vindecarea la medicul Molnar. În 1780 este cerut la Viena de către feldmareşalul Petru de Gourcy pentru a-i efectua o operaţie de cataractă la ambii ochi. Dintr-un raport al său se arată că numai în anul 1786 a vindecat nu mai puţin de 101 cazuri, ceea ce, pentru condiţiile de atunci, este un număr impresionant. În 1781 s-a mutat la Sibiu şi tot atunci s-a înscris în faimoasa Lojă masonică a Sfântului Andrei, din care făceau parte Samuel von Brukenthal, Martin Hochmeister şi mulţi alţi reprezentanţi ai elitei transilvane.

În 1791 este numit profesor de oftalmologie la Liceul medico-chirurgical din Cluj. Aici organizează catedra de oftalmologie prin intermediul căruia îşi propune să educe studenţii în „arta tămăduirii ochilor”. Lecţia de deschidere a cursului din 1791, publicată apoi în 1793, s-a intitulat „Paraenesis ad auditores chyrurgiae in lyceo regio academico Claudiopolitano habita a Ioanne Molnar de Mullersheim de morbis et medicina oculorum professore publico quum primum sua collegia ordiretur”. Între timp primise titlul nobiliar „de Müllersheim”, în ciuda protestelor Universităţii săseşti. Valeriu Bologa o consideră prima lucrare ştiinţifică scrisă de un român în domeniul medicinei. Molnar este pe bună dreptate considerat cel mai mare oculist din întreg Imperiul austriac. Din şcoala sa vor ieşi numeroşi medici oculişti care vor face un titlu de glorie din faptul că l-au avut ca profesor pe Molnar.

În 1764 l-a însoţit la Viena pe fratele său, Popa Tunsu, care îşi revendica plata de treizeci cruceri pe zi acordată de Curtea imperială şi pe care o pierduse din cauză că făcea agitaţie în favoarea românilor ortodocşi şi împotriva celor greco-catolici. Ambii fraţi au fost arestaţi de autorităţile imperiale şi eliberaţi numai ce s-a obţinut de la Popa Tunsu promisiunea că va înceta agitaţiile.Pe plan cultural şi social se implică în emanciparea ţărănimii, traduce şi popularizează cărţi, încearcă pe toate căile să aducă un sprijin real maselor. În răscoala lui Horea, Cloşca şi Crişan, se implică ca mediator, deşi nu este de acord cu metoda revoluţionară, pe care o consideră dăunătoare intereselor mai mari ale ţăranilor. Raportul întocmit de el este una dintre cele mai fidele descrieri ale stării răsculaţilor. Deşi este un burghez iluminat, un spirit reformist fidel idealurilor iosefiniene, răscoala are un puternic efect asupra ideilor sale cu privire la conştiinţa naţională. Despre acest lucru el va spune: „Noi românii suntem aşa de mulţi în ţara aceasta, încât ar fi de ajuns să ne înarmăm numai cu pietre şi cu bâte, ca să putem deveni stăpânii ei”. Pentru că avea legături cu cele mai înalte cercuri ale aristocraţiei din Transilvania şi de la Viena, va încerca să aducă îmbunătăţiri ale stării populaţiei. În vizita împăratului Iosif al II-lea în Transilvania, Molnar l-a întâmpinat şi întreţinut la Sadu, expunându-i problemele satelor româneşti. 

Sadu, ca şi alte sate româneşti din împrejurimi, se găsea atunci sub jurisdicţia scaunelor săseşti, care prin privilegiile lor împiedicau dezvoltarea economică a satelor de români. În numele săracilor, Molnar trimite petiţii la Viena, face la apel la progres, expune starea jalnică a şcolilor din Transilvania, dând ca exemplu starea bună a celor din Banat, care au dus la o mai mare emancipare a satelor bănăţene faţă de cele din Transilvania sau cazurile transilvănenilor care merg la şcoală în Ţara Românească sau în Moldova din lipsă de şcoli naţionale. Memoriile sale au ca rezultat o rezoluţie a Împăratului care dispune creşterea fondului şcolar pentru naţiunea română şi treptat scoaterea din letargie a Curţii cu privire la problemele românilor. Toate nemulţumirile românilor iau forma unui memoriu de extremă importanţă, numit Supplex Libellus Valachorum, tipărit de Ioan Molnar în 1791.

În 1789 Ioan Molnar încearcă pentru prima dată să înfiinţeze un ziar al românilor cu numele „Wallachische Zeitung fur den Landman” („Foaie românească pentru sătean”). Urmând exemplul maghiarilor şi saşilor care înfiinţaseră propriile organe de presă naţionale, în 1793 încearcă din nou să întemeieze un ziar al românilor, dar se loveşte de refuzul de a primi concesiunea din partea Cancelariei transilvănene. Problema principală o constituiau taxele poştale, care făceau imposibilă răspândirea şi pe care guvernul refuza să le scutească în cazul ziarului valah. Anul următor încearcă acelaşi lucru împreună cu tipograful Paul Iorgovici-Brâncoveanu, dar nu are nici de această dată sorţi de izbândă. Motivul este perfect exprimat de vocea autorităţilor: „Auzindu-se, că proiectatul ziar valah se tipăreşte deja de către un anumit Paul Iorgovici la Viena şi că s-au trimis câteva exemplare lui Gherasim Adamovici….guvernul a notificat starea lucrurilor cancelariei imperiale, făcând în acelaşi timp propunerea să se interzică strict lui Molnar scoaterea ziarului, căci nu are nici o încuviinţare şi anume din motiv că astăzi, când lucrurile se agravează din zi în zi, răspândirea de ziare este inadmisibilă ca or şi când, căci periculoasele idei de eliberare ale francezilor se propagă cu mare iuţeală, încât ori ce apare în ziar, uşor s-ar putea răstălmăci, iar opiniile pot produce sguduirea liniştei publice”. 

Văzând că autorităţile sunt pornite împotriva oricăror încercări de a tipări ziarul de către persoane particulare, a pus bazele unei societăţi ştiinţifice cu numele „Societatea filosoficească a Neamului Românesc din Mare Prinţipatul Ardealului”, la care aderă mai mulţi învăţaţi ardeleni şi din Principate. Prin intermediul asociaţiei, ei încearcă să obţină dreptul de a tipări ziarul prin editorul Barth. Publicaţia urma să fie un „periodic compilat din cărţi de filozofie, matematică, istorie şi geografie”. Autorităţile înţeleg perfect că în spatele asociaţiei se găseşte tot Molnar şi refuză răspândirea ei.Interzicerea proiectului de ziar de inspiraţie iluministă, enciclopedică, a însemnat amânarea cu trei decenii a eforturilor de emancipare ale românilor. Dacă ar fi reuşit, Molnar ar fi devenit tot atât de important ca publicist ca şi George Bariţ. 

Până la sfârşitul vieţii, Molnar şi-a dorit cu obstinaţie scoaterea acestui ziar, pe care nu l-a văzut înfiinţat niciodată. A decedat la 16 martie 1815, la vârsta de 66 de ani, la Sibiu. A fost înmormântat lângă biserica din Sibiu din cartierul iosefin.

Surse:

Popa, Mircea - Ioan Molnar Piuariu, Editura Dacia, Cluj-Napoca 1976

Piuariu-Molnar, Ioan, Retorică adecă învăţătura şi întocmirea frumoasei cuvîntări, Editura Dacia, Cluj-Napoca 1976

http://www.razvanpop.ro/2010/07/11/ioan-piuariu-molnar-10-mari-sibieni/

https://www.bjc.ro/wiki/index.php/Piuariu-Molnar%2C_Ioan

Personalități clujene (1800-2007). Dicționar ilustrat/Dan Fornade. – Cluj-Napoca: Casa Cărții de Știință, 2007