$$$

 🔳Nu degeaba, prof.IOAN AUREL POP - PREȘEDINTELE ACADEMIEI ROMÂNE,

SPUNE CĂ DOVEZILE DESPRE POPORUL ROMÂN SUNT ERADICATE

SISTEMATIC!

1. Sumerologul rus A. Kifisim: „Strămoşii rumânilor au exercitat o influenţă puternică asupra întregii lumi antice, respectiv a vechii Elade, a vechiului Egipt, a Sumerului şi chiar a Chinei”.

*

2. Pitagora (580 î.H – 495 î.H), face zece referiri la valorile superioare ale geţilor. În „Legea 1143” el spune: „Călătoreşte la geţi nu ca să le dai legi, ci să tragi învăţăminte de la ei. La geţi toate pamânturile sunt fără margini, toate pamânturile sunt comune.

*

3. Homer: „Dintre toate popoarele geţii sunt cei mai înţelepţi.”

*

4. Platon (427 – 347 î.H.), elev a lui Socrate şi profesor al lui Aristotel, surprinde în dialogul „CARMIDES” o discuţie între Socrate şi Carmides, în care profesorul îi spune lui Carmides ce l-a învăţat un medic trac când a fost la oaste: „Zamolxe, regele nostru, care este un zeu, ne spune că după cum nu trebuie a încerca să îngrijim ochii fără să ţinem seama de cap, nici capul nu poate fi îngrijit, neţinându-se seama de corp. Tot astfel trebuie să-i dăm îngrijire trupului dimpreună cu sufletul, şi iată pentru ce medicii greci nu se pricep la cele mai multe boli. Pentru că ei nu cunosc întregul pe care îl au de îngrijit. Dacă acest întreg este bolnav, partea nu poate fi sănătoasă căci, toate lucrurile bune şi rele pentru corp şi pentru om în întregul său, vin de la suflet şi de acolo curg ca dintr-un izvor, ca de la cap la ochi. Trebuie deci, mai ales şi în primul rând, să tămăduim izvorul răului pentru ca să se poată bucura de sănătate capul şi tot restul trupului. Prietene, sufletul se vindecă prin descântece. Aceste descântece sunt vorbele frumoase care fac să se nască în suflete ÎNŢELEPCIUNEA”.

Uimitoare aceasta viziune asupra medicinei lui Zamolxe acum mai bine de 2400 de ani!

*

5. Dionisie Periegetul (138 d.H.): „În ceea ce urmează voi scrie despre cea mai mare ţară, care se întinde din Asia Mică până în Iberia şi din nordul Africii până în SCANDIA, ţara imensă a dacilor.”

*

6. Marco Merlini, arheolog italian (n. 1953), spunea referitor la plăcuţele de la Tărtăria: „Oasele ca şi plăcuţele sunt foarte vechi. Acum este o certitudine. Este rândul nostru să gândim că scrierea a început în Europa cu 2.000 de ani înaintea scrierii sumeriene. În România avem o comoară imensă, dar ea nu aparţine numai României, ci întregii Europe.”

*

7. Friedrich Hayer 1899 – filozof austriac: „Rumunii sunt poporul din Europa care s-a născut creştin” (ambasadorul Vaticanului la Bucureşti spunea în aula Academiei acelaşi lucru, şi asta acum câţiva ani).

*

8. Alfred Hofmann 1820 – în „Istoria Pământului”: „Într-adevăr nicăieri nu vei putea găsi o putere de înţelegere mai rapidă, o minte mai deschisă, un spirit mai ager, însoţit de mlădierile purtării, aşa cum o afli la cel din urmă rumun. Acest popor ridicat prin instrucţie ar fi apt să se găsească în fruntea culturii spirituale a Umanităţii. Şi ca o completare, limba sa este atât de bogată şi armonioasă, că s-ar potrivi celui mai cult popor de pe Pamânt. Rumania nu este buricul Pământului, ci Axa Universului.

*

9. Marija Gimbutas – Profesor la Universitatea California din L.A. - Civilizaţie şi Cultură: „România este vatra a ceea ce am numit Vechea Europă, o entitate culturală cuprinsă între 6.500 – 3.500 î.H., axată pe o societate matriarhală, teocrată, paşnică, iubitoare şi creatoare de artă, care a precedat societăţile indo-europenizate, patriarhale, de luptători din epoca bronzului şi epoca fierului.

A devenit de asemenea evident că această străveche civilizaţie europeană precede cu câteva milenii pe cea sumeriană. A fost o perioadă de reală armonie în deplin acord cu energiile creatoare ale naturii.”

*

10. Louis de la Valle Pousin: „Locuitorii de la nordul Dunării de Jos pot fi consideraţi strămoşii Omenirii.”

*

11. Gordon W. Childe: „Locurile primare ale dacilor trebuie căutate pe teritoriul României. Într-adevăr, localizarea centrului principal de formare şi extensiune a indo-europenilor trebuie să fie plasată la nordul şi la sudul Dunării de Jos.”

*

12. Eugene Pittard: „Strămoşii etnici ai Rumunilor urcă neîndoielnic până în primele vârste ale Umanităţii, civilizaţia neolitică reprezintă doar un capitol recent din istoria ţării”.

*

13. Daniel Ruzzo – arheolog sud-american: „Carpaţii sunt într-o regiune a lumii în care se situa centrul european al celei mai vechi culturi cunoscute până în ziua de astăzi”.

*

14. William Schiller – arheolog american: „Civilizaţia s-a născut acolo unde trăieşte astăzi poporul rumun, răspândindu-se apoi spre răsărit şi apus”.

*

15. John Mandis: „Cele mai vechi descoperiri ale unor semne de scriere au fost făcute la Turdaş şi Tărtăria”.

16. Olof Ekstrom: „Limba rumună este o limbă-cheie care a influenţat în mare parte limbile Europei”.

*

17. Universitatea din Cambridge:– În mileniul V î.H. spaţiul carpatic getic era singurul locuit în Europa;

– Spaţiul carpatic, getic, valah a reprezentat în antichitate OFFICINA GENTIUM, a alimentat cu populaţie şi civilizaţie India, Persia, Grecia, Italia, Germania, Franța şi aşa-zisul spaţiu slav;

– VEDELE (RIG V)EDA cele mai vechi monumente literare ale umanităţii au fost create în centrul Europei. Fostul Prim-Ministru al Indiei, Jawaharlal Nehru a scris că: „Vedele sunt opera arienilor care au invadat bogatul pământ al Indiei”.

*

18. Bonfini: „Limba rumunilor n-a putut fi extirpată deşi sunt asezaţi în mijlocul atâtor neamuri de barbari şi aşa se luptă să nu o părăsească în ruptul capului, încât nu s-ar lupta pentru o viaţă cât pentru o limbă”.

*

19. Ludwig Schlozer (Russische Annalen-sec XVIII): „Aceşti volohi nu sunt nici romani, nici bulgari, nici wolsche, ci VLAHI (RUMUNI), urmaşi ai marii şi străvechii seminţii de popoare a tracilor, dacilor şi geţilor, care şi acum îşi au limba lor proprie şi cu toate asupririle, locuiesc în Valachia, Moldova, Transilvania şi Ungaria în număr de milioane”.

*

20. Michelet, Paris 1859, către trimisul lui Cuza: „Nu invidiaţi vechile popoare, ci priviţi pe al vostru. Cu cât veţi săpa mai adânc, cu atât veţi vedea ţâşnind viaţa”.

*

21. Andre Armad: „Într-adevăr acesta este unul din cele mai vechi popoare din Europa…fie că este vorba de traci, de geţi sau de daci. Locuitorii au rămas aceiaşi din epoca neolitică – era pietrei şlefuite – până în zilele noastre, susţinând astfel printr-un exemplu, poate unic în istoria lumii continuitatea unui neam”.

*

22. D’Hauterive (Memoriu asupra vechii şi actualei stări a Moldovei, 1902): „Limba latinească în adevăr se trage din acest grai (primodial), iar celelalte limbi, mai ales rumuna sunt acest grai.

LATINEASCA este departe de a fi trunchiul limbilor care se vorbesc astăzi (aşa zisele limbi latine), aş zice că ea latina, este cea mai nouă dintre toate”.

*

23. Huszti Andras: „Urmaşii geto-dacilor trăiesc şi astăzi şi locuiesc acolo unde au locuit părinţii lor, vorbesc în limba în care glăsuiau mai demult părinţii lor”.

*

24. Bocignolli (1524): „Rumunii despre care am spus că sunt daci”.

*

25. L.A. Gebhardi: „Geţii vorbeau aceeaşi limbă ca dacii şi aveau aceleaşi obiceiuri.

Grecii dădeau atât geţilor din Bulgaria, cât şi dacilor din Moldova, Valahia, Transilvania şi Ungaria acelaşi nume şi credeau că şi geţii şi dacii provin de la traci”.*

*

26. Martin Hochmeister (Siebenburgische Provinziaal Blatter, 1808): „În cele mai vechi timpuri cunoscute, în Transilvania şi în ţările învecinate locuiau dacii, care mai erau numiţi şi geţi şi de la ei a primit actuala Transilvanie împreună cu Moldova,

Muntenia şi regiunile învecinate din Ungaria numele de Dacia”.

*

27. Abdolonyme Ubicini (Les origines de l’histoire roumaine, Paris, 1866): „Dacii sunt primii strămoşi ai rumunilor de azi. Din punct de vedere etnografic dacii par să se confunde cu geţii, aceeaşi origine, aceeaşi limbă. Asupra acestui punct de vedere toate mărturiile din vechime concordă”.

*

28. Universitatea din Cambridge (1922, The Cambridge History of India): „Faza primară a Culturii Vedice s-a desfăşurat în Carpaţi, cel mai probabil, iniţial în Haar-Deal”.

*

29. Jakob Grimm (Istoria limbii germane, 1785-1863): „Denumirile dacice de plante, păstrate la Dioscoride (medic grec din perioada împăraţilor Claudius şi Nero) pot fi găsite şi în fondul limbii germane”.

*

30. Cronicile spaniolilor 25 (pag.179): „Daco-Geţii sunt consideraţi fondatorii spaniolilor”.

*

31. Carol Lundius (Cronica ducilor de Normandia): „Daco-Geţii sunt consideraţi fondatorii popoarelor nordice”.

*

32. Leibnitz (Collectanea Etymologica): „Daco-Geţii sunt consideraţi fondatorii teutonilor prin saxoni şi frizieni, ai olandezilor (daci) şi ai anglilor”.

*

33. Miceal Ledwith (Consilier al Papei Ioan Paul al II-lea): „Chiar dacă se ştie că latinaesca e limba oficială a Bisericii Catolice, precum şi limba Imperiului Roman, iar limba rumună este o limbă latină, mai puţină lume cunoaşte că limba rumună sau precursoarea sa, vine din locul din care se trage limba latină, şi nu invers! Cu alte cuvinte, nu limba rumună este o limbă latină, ci mai degrabă limba latină este o limbă rumună. Aşadar, vreau sa-i salut pe oamenii din Munţii Bucegi, din Braşov, din Bucureşti. Voi sunteţi cei care aţi oferit un vehicul minunat lumii occidentale”.

*

34. Daniel Ruzo (1968): „Am cercetat munţi din cinci continente, dar în Carpaţi am găsit monumente unice dovedind că în aceste locuri a existat o civilizaţie măreaţă, constituind centrul celei mai vechi civilizaţii cunoscute astăzi”.

*

35. Carlo Troya (1784-1858, istoric italian): „Nici un popor din cele pe care grecii le numeau barbare nu au o istorie mai veche şi mai certă ca a geţilor sau goţilor. Scopul lucrării mele, Istorie Getică sau Gotică se împarte în două părţi şi una din ele arată că geţii lui Zamolxe şi ai lui Decebal au fost strămoşii goţilor lui Teodoric din neamul Amalilor.”

*

36. Harald Haarman (specialist în istoria culturii): „Cea mai veche scriere din lume este cea de la Tărtăria (cu mult înainte de scrierea sumeriană;), iar civilizaţia danubiană este prima mare civilizaţie din istorie.”

*

37. Paul Mac Kendrick: „Burebista şi Decebal au creat în Dacia o cultură pe care numai cei cu vederi înguste ar putea-o califica drept barbară”.

„Rumunii sunt membri ai unuia din cele mai remarcabile state creatoare ale antichităţii.”

„Sus în Maramureş există un loc marcat drept centrul bătrânului continent” (Europa de la Atlantic la Urali).

38. William Ryan şi Walter Pitman (geologi, 1995):

„Locul descris de Vechiul Testament ca fiind inundat de potop este cel al Mării Negre”.

*

39. Robert Ballard (explorator, 1999), confirmă cele spuse de Ryan şi Pitman.

*

40. Cavasius (De la Administratione Regni Transilvaniae):

„În Italia, Spania şi Galia, poporul se slujea de un idiom de formaţie mai veche sub numele de lingua rumunească, ca pe timpul lui Cicero”.

41. G. Devoto, G. Wilkie, W. Schiller:

„Barbarii n-au fost numai descoperitorii filosofiei, ci şi descoperitorii tehnicii, ştiinţei şi artei… Trebuie să merg mai departe şi să arăt lămurit că filozofia greacă a furat din filozofia barbară. Cei mai mulţi şi-au făcut ucenicia printre barbari. Pe Platon îl găsim că laudă pe barbari şi aminteşte că atât el cât şi Pitagora au învăţat cele mai multe şi mai frumoase învăţături trăind printre barbari”.

*

42. Clement Alexandrinul (Stromatele):

„În sfârşit o altă greutate de interpretare cu această metodă a unor învăţături din Scriptură constă în aceea că nu le avem şi în limba în care au fost scrise întâia oară… Apoi limba e păstrată şi de popor, nu numai de învăţaţi, pe când înţelesul şi textele le păstrează numai învăţaţii şi tocmai de aceea putem să concepem uşor că aceştia au putut să falsifice înţelesul textelor vreunei cărţi foarte rare pe care o aveau în stăpânire”.

*

43. Emmanuel de Martone (profesor la Sorbona, 1928, în interviul dat lui Virgil Oghină):

„Nu pot să înţeleg la rumuni mania lor de a se lăuda că sunt urmaşi ai coloniştilor romani ştiind foarte bine că în Dacia nu au venit romani, nici măcar italici, ci legiuni de mercenari recrutaţi din toate provinciile estice ale imperiului, chiar şi administraţia introdusă de cuceritori avea aceeaşi obârşie. Voi rumunii sunteţi daci şi pe aceştia ar trebui să-i cunoască rumunii mai bine şi să se laude cu ei, pentru că acest popor a avut o cultură spirituală şi morală înaltă”.

*

44. Marc Pagel (profesor, şef al laboratorului de bio informatică la Universitatea Reading, Anglia):

„Acum 10.000 de ani în spaţiul carpatic a existat o cultură, un popor care vorbea o limbă unică şi precursoare a sanscritei şi latinei”.

*

45. Clemance Royer (în Buletin de la Societe d’Antropologie, Paris, 1879):

„… celţii, germanii şi latinii vin din estul Europei… iar tradiţiile arienilor istorici din Asia îi arată venind din Occident… noi trebuie să le căutam leagănul comun la Dunărea de Jos, în această Tracie pelasgică a cărei limbă o ignorăm”.

*

46. Jean Laumonier (în cartea „La nationalite francaise”, Paris, 1892):

„Românul sau dacul modern este adevăratul celt al Europei Răsăritene”.

*

47. Andre le Fevre (în lucrarea „Les races et les langues”, Paris 1893):

„Celţii bruni cărora etnografia le relevă urma din Dacia pâna în Armric (Bretania) şi Irlanda, galii blonzi… populaţii care vorbeau dialecte indo-europene”.

*

48. Împăratul Iosif al II-lea:

„Aceşti bieţi supuşi rumuni, care sunt fără îndoială cei mai vechi şi mai numeroşi în Transilvania, sunt atât de de chinuiţi şi încercaţi de nedreptăţi de oricine, fie ei unguri sau saşi, că soarta lor, dacă o cercetezi este într-adevar de plâns…”

Sursa: Teodor Ciurariu 

Descoperă povestea reală a vieții pe pământ pe care cei care o conduc din umbră nu doresc să o știi, fiindcă dacă ai cunoaște această parte, nu ai mai putea să fii o persoană inconștientă. Romanul spiritual „Blestemul Tăcerii vol 1 Inițierea” îți aduce învățături spirituale adevărate învelite într-o frumoasă poveste inițiatică.

$$$

 ISTORIA - CEA MAI FRUMOASĂ POVESTE.

22 August 1456: A început a doua domnie a lui Vlad Țepeș în Țara Românească.

La vârsta de 17 ani, susținut de un corp de cavalerie turcească și de un contingent de trupe împrumutate lui de pașa Mustafa Hassan, Vlad Drăculea a luat pentru prima dată domnia Țării Românești. Dar, două luni mai târziu, a fost înfrânt de Vladislav al II-lea, care și-a recăpătat tronul. Pentru a-și asigura a doua și cea mai lungă domnie, Vlad al III-lea a trebuit să aștepte până în august 1456, când a reușit să-și ucidă dușmanul de moarte.

Primul act important de răzbunare a fost indreptat împotriva boierilor din Târgoviște, vinovați de moartea tatălui și a fratelui său. În duminica de Paști a anului 1459, el a arestat toate familiile de boieri care participaseră la petrecerea princiară. Cei mai bătrâni au fost trași în țeapă, iar ceilalți au fost forțați să străbată pe jos drumul de o sută de kilometri din capitală până la Poenari, unde au fost puși să construiască o fortăreață pe ruinele unui avanpost vechi cu vedere la râul Argeș.

Vlad Țepeș a ajuns curând faimos din cauza metodelor sale brutale de pedepsire. Conform detractorilor sași din Transilvania, el ordona deseori ca osândiții să fie jupuiți de piele, fierți, decapitați, orbiți, strangulați, spânzurați, arși, fripți, ciopârțiți, bătuți în cuie, îngropați de vii etc. De asemenea, punea să li se taie victimelor nasul, urechile, organele genitale și limba. Însă supliciul favorit era trasul în țeapă, de la care provine porecla Țepeș, cel care trage în țeapă. Această formă de execuție a folosit-o în anii 1457, 1459 și 1460 contra negustorilor transilvăneni care nu respectaseră legile sale comerciale. Incursiunile pe care le făcea împotriva sașilor din Transilvania erau în același timp și acte de protecționism menite să promoveze activitățile comerciale din Țara Românească. În plus, în acea perioadă era ceva obișnuit ca pretendenții la tronul Țării Românești să găsească sprijin în Transilvania, unde așteptau momentul potrivit pentru a acționa.

_$$

 Haiducul sârb care a luptat alături de Mihai Viteazul a intrat în slujba domnitorului la 75 de ani și a devenit generalul său cel mai de încredere...

În 1595, când majoritatea oamenilor la 75 de ani stăteau la căldură, Baba Novac se întâlnea cu Mihai Viteazul lângă Vârșeț. Bătrânul haiduc avea părul alb ca zăpada și o statură de uriaș, dar în gură nu mai avea niciun dinte - turcii i-i smulseseră cu toții în închisoare.

Cincizeci de ani haiducase prin Munții Balcani, luptând împotriva otomanilor. Când turcii îl prinseseră, îi propuseseră să devină aga la Istanbul și să-și păstreze credința ortodoxă. Refuzase și alegese închisoarea. După doi ani evadase și se întoarse la haiducie.

Prima misiune pentru Mihai l-a transformat în legenda vie: cu 700 de haiduci a trecut Dunărea și l-a pus pe fugă pe Hasan Pașa, luându-i toată comoara și armamentul. Domnitorul rămăsese uimit de curajul bătrânului care părea că nu știe ce înseamnă frica.

În toate bătăliile lui Mihai, Baba Novac era în frunte. La Șelimbăr, în 1599, victoria i se datorează în totalitate lui. Nemaiavând răbdare să aștepte negocierile, a atacat prin surprindere armata cardinalului Bathory. Era bătrân, dar sărea în luptă ca un tânăr de 20 de ani.

Doar cei care l-au cunoscut pot înțelege cu adevărat ce însemna să fii alături de un om care refuzase să se predea turcilor 50 de ani. Mihai îl iubea mai mult decât pe ceilalți generali pentru că Baba Novac era singurul care nu lupta pentru bani, ci din loialitate.

În 1600, când Mihai a cucerit Moldova, l-a trimis pe Baba Novac să-l urmărească pe Ieremia Movilă. Bătrânul general a ocupat Iașul și a instalat o garnizoană acolo. Rapoartele comisarilor împăratului Rudolf îl arată ca pe unul dintre cei mai apreciați ostași.

Te-ai întrebat vreodată cum e să lupți fără dinți în gură și să câștigi bătălii decisive? Pentru că aceea era realitatea lui Baba Novac - un om căruia suferința nu-i frângese spiritul, ci îl făcuse și mai puternic.

În februarie 1601, generalul octogenar a fost arestat la Cluj. Dieta maghiară l-a condamnat la moarte prin ardere pe rug pentru trădare. Execuția a durat o oră și jumătate. L-au ars, apoi l-au tras în țeapă pe Drumul Feleacului.

Când Mihai Viteazul a recucerit Clujul, a mers la locul unde fusese executat Baba Novac și a înfipt un steag în memoria celui mai fidel general al său. Pentru că bătrânul haiduc sârb demonstrase că loialitatea adevărată nu are vârstă și că un om poate să lupte pentru dreptate până în ultima clipă a vieții.

Sursa: Viața de Românas 

https://www.facebook.com/share/p/16s75jR38k/

$__$$

 Domnița Bălașa: Prințesa Evlavioasă, Supraviețuitoarea unei Tragedii și Blestemul care a Lovit un Sultan

În galeria figurilor tragice din istoria României, puține destine sunt la fel de dramatice ca cele ale familiei Brâncoveanu. Dar în spatele martiriului domnitorului Constantin și al celor patru fii ai săi, se află poveștile de o putere extraordinară ale femeilor care au supraviețuit și au purtat mai departe moștenirea familiei. Cea mai de seamă dintre ele a fost Domnița Bălașa, a șasea fiică a voievodului, o femeie a cărei viață a fost o cruce între opulența de la curtea domnească, suferința exilului și o credință de neclintit.

Crescută în epoca de maximă înflorire a Țării Românești, sub domnia tatălui său, Bălașa a cunoscut fastul, cultura și rafinamentul stilului brâncovenesc. A fost căsătorită cu Manolache Lambrino, un boier de rang înalt, și viața ei părea destinată să fie una a privilegiilor. Dar totul s-a prăbușit în 1714, în acea zi fatidică de la Istanbul, când tatăl, soțul și cei patru frați ai săi au fost decapitați din ordinul Sultanului Ahmed al III-lea.

Domnița Bălașa, alături de mama sa, Doamna Marica, și de celelalte surori, a fost martora acestei tragedii. A fost aruncată în închisorile Istanbulului, umilită și forțată să trăiască în sărăcie, după ce întreaga avere a familiei a fost confiscată. A fost o cădere brutală de la cel mai înalt statut la cea mai adâncă deznădejde. După doi ani de exil chinuitor, a reușit să se întoarcă într-o țară schimbată, o țară care nu mai era a Brâncovenilor.

Dar în loc să se lase copleșită de durere, Domnița Bălașa și-a dedicat restul vieții credinței și actelor de caritate. Folosind puțina avere pe care a reușit să o recupereze, a devenit una dintre cele mai mari ctitorițe ale vremii sale. A renovat biserici, a construit aziluri pentru săraci și bolnavi și, cel mai important, a ridicat în București un complex care avea să-i poarte numele: Biserica Domnița Bălașa și așezămintele din jur. A transformat suferința personală într-o sursă de alinare pentru ceilalți.

Legenda Blestemului Brâncovenesc

În popor, s-a născut o legendă puternică, legată de sfârșitul tragic al familiei. Se spune că Doamna Marica, mama sa, l-ar fi blestemat pe sultanul Ahmed al III-lea, cel care i-a ucis familia, ca niciunul dintre urmașii săi să nu moară de moarte bună și să nu se bucure de domnie. Istoria pare să fi ascultat acest blestem. Ahmed al III-lea, liderul unuia dintre cele mai puternice imperii ale lumii, a fost detronat în urma unei răscoale a ienicerilor în 1730, a fost aruncat în închisoare de nepotul său și a murit câțiva ani mai târziu, în captivitate. Mulți dintre succesorii săi au avut, de asemenea, sfârșituri violente. Pentru români, aceasta a fost dovada că dreptatea divină, chiar dacă întârzie, nu uită niciodată.

Domnița Bălașa a trăit până la o vârstă înaintată, murind în 1752. A fost o supraviețuitoare, o femeie care a cunoscut și gloria absolută, și cea mai neagră tragedie, dar care a găsit puterea de a reconstrui și de a lăsa în urmă nu o moștenire a răzbunării, ci una a credinței și a compasiunii.

Ce credeți că este mai impresionant la Domnița Bălașa: forța de a supraviețui unei tragedii atât de mari sau dedicarea sa de a transforma durerea personală în acte de binefacere pentru o întreagă comunitate?

https://www.facebook.com/share/p/1B9xjhJKL7/

$$$

 Când mi-a spus Andrei, fiul meu, că vine la mine să îmi cunosc viitoarea noră, nu am putut dormi toată noaptea. M-am zvârcolit ca un pește pe uscat. Doamne, oare o să-i placă fetei la mine? Oare o să mănânce mâncarea făcută de mâinile mele? Frământările erau ca un stol de păsări în mintea mea.

Nici nu am așteptat să se lumineze și am început pregătirile. Le fac sărmăluțe în foi de varză și viță, ciorbă de curcan și doi cozonaci cu multă nucă și stafide.

Era joi seară când Andrei m-a sunat.

— Mamă, sâmbătă vin cu Larisa să te cunoască. Vrei?

Mi-a stat inima. În sfârșit! După doi ani de relație, urma să cunosc fata care îi furase inima băiatului meu.

— Sigur că vreau, dragul mamei! Abia aștept!

Dar după ce am închis telefonul, m-au cuprins toate temerile. Andrei îmi spusese despre ea - Larisa, 30 de ani, medic rezident la Spitalul Universitar din București. Fată de oraș, educată, care călătorise prin toată lumea.

Ce o zice fata asta crescută la oraș când o păși în căsuța mea de la țară? mă gândeam cu inima strânsă. Casa mea modestă, cu două camere și bucătărie de vară, cu sobă cu lemne și wc în curte. Oare o să-i placă? Oare o să se simtă bine?

Vineri dimineață, la prima oră, am început pregătirile. Am scos varza murată din butoi - cea mai frumoasă, cu frunze mari și subțiri. Am pregătit umplutura - carne tocată de porc și vită, orez, ceapă călită, mărar proaspăt din grădină.

— Să fie mici și strânse, cum îi plac lui Andrei, mi-am zis rulând cu grijă fiecare sărmăluță.

Am pus și câteva în foi de viță. Le-am așezat frumos în oala de lut, cu câteva rânduri de afumătură între ele.

Pentru ciorbă, am ales curcanul cel mai gras din curte. L-am opărit, l-am curățat cu grijă și l-am pus la fiert cu toate zarzavaturile - morcov, pătrunjel, țelină, ceapă. Casa s-a umplut de mirosuri îmbietoare.

Cozonacii i-am frământat cu mâinile mele bătătorite de muncă. Aluat cu ouă multe de la găinile mele, unt, zahăr, coajă de lămâie. Umplutura - nucă măcinată proaspăt și stafide înmuiate în rom.

— Să crească frumos, să fie pufosi, mă rugam în timp ce îi puneam la dospit.

Între timp, am măturat casa de sus până jos. Am scuturat paturile, covoarele țesute de bunica, perdelele croșetate. Am șters praful de pe toate icoanele și fotografiile de familie. Am pus câteva flori din grădină - gura-leului și crăițe - în vaza de pe masă.

Pe la 11, când am auzit mașina oprind la poartă, mi-a tresărit parcă și sufletul în mine. Nu mai avusesem niciodată așa emoții, nici când l-am cunoscut pe tatăl lui Andrei, Dumnezeu să-l odihnească.

Am ieșit în întâmpinarea lor ștergându-mi mâinile de șorț. Andrei coborî primul - băiatul meu frumos, înalt și voinic, în cămașă albastră.

— Mamă! exclamă el îmbrățișându-mă strâns.

Apoi se întoarse spre mașină și o ajută pe Larisa să coboare. Prima impresie - o fată frumoasă, delicată, cu păr castaniu prins într-un coc simplu și ochi mari, verzi. Purta o rochie simplă de vară și sandale joase.

— Bine ați venit, dragii mamei!

Larisa se apropie timid și îmi întinse un buchet imens de crini albi.

— Sărutmâna, mamă! Pentru dumneavoastră!

— Doamne, ce crini frumoși și parfumați! Mulțumesc, draga mea!

Am sărutat-o pe ambii obraji, simțind cum tremură ușor. Era și ea emoționată!

I-am poftit în casă. O vedeam pe Larisa cum se uită discret în jur - la sobă, la icoane, la ștergarele de pe pereți. Avea o expresie curioasă, nu critică.

— Ce frumos e aici! A zis ea când a intrat în camera mare. Așa cald și primitor!

— Mulțumesc, draga mamei. E căsuța noastră de când lumea. Aici s-a născut Andrei.

Am stat puțin de vorbă - despre drumul lor, despre vreme, despre grădină. Larisa punea întrebări, părea sincer interesată.

— Haideți la masă, dragii mei, că v-am pregătit ceva.

I-am dus în bucătăria de vară unde întinsesem masa mare cu fața albă de sărbătoare. Am adus mai întâi ciorba fierbinte.

— Ciorbă de curcan de casă, cu smântână și ardei.

Larisa luă prima lingură și închise ochii.

— Doamne, ce bună e! Nu am mai mâncat așa ceva de când eram mică la bunica!

Inima mi s-a umplut de căldură. După ciorbă, am adus platoul cu sărmăluțe aburinde.

— Sărmăluțe am făcut, dragii mei, cu smântână și mămăliguță.

I-am pus Larisei patru sărmăluțe pe farfurie, dar stăteam cu sufletul la gură. Doamne, o să mănânce? O să-i placă?

Ea tăie cu furculița prima sărmăluță, gustă, și fața i se lumină.

— Sunt divine! Absolut divine!

Și a mâncat tot din farfurie! Apoi m-a rugat timid:

— Mamă, aș mai putea lua două? Sunt cele mai bune sărmăluțe pe care le-am mâncat vreodată!

— Sigur că da, draga mea! Mănâncă cât poftești!

Andrei râdea văzând-o pe Larisa savurând mâncarea.

— Ți-am spus că mama face cele mai bune sărmăluțe din lume!

— Nici la cele mai sofisticate restaurante nu am mâncat așa sărmăluțe bune. Sărut mâna, mamă!

Doamne, ce bucurie să aud asta! M-am mai liniștit, tensiunea din umeri mi s-a topit.

La desert, am adus cozonacul tăiat felii groase, pufos și parfumat.

— Cozonac cu nucă și stafide, după rețeta bunicii.

Larisa a mâncat două felii mari, lăudând fiecare înghițitură.

— Trebuie să-mi dați rețeta! Aș vrea să învăț să fac și eu!

— Sigur, draga mea! Te învăț când vrei. Nu e greu, doar trebuie răbdare și dragoste.

După masă, i-am dus în grădină. Soarele de august încălzea blând, iar grădina era în toată splendoarea - roșii coapte, ardei grași, vinete lucioase.

— Ce grădină frumoasă aveți! exclamă Larisa. Totul e atât de natural, de sănătos!

— Vă dau din toate acum, să luați la București. Sunt crescute doar cu apă și soare, fără chimicale.

Am început să culeg - roșii mari și cărnoase, castraveți fragezi, ardei de toate culorile. Larisa mă ajuta, punând totul cu grijă în sacoșe.

La un moment dat, când eram doar noi două între rândurile de roșii, nu m-am mai putut abține. I-am zis, cu inima deschisă:

— Dragă Larisa, îți spun sincer că nu am închis un ochi aseară. Știam că ești fată de oraș, medic, care a ieșit în lume, la restaurante, în locuri deosebite. Mă temeam că nu o să-ți placă la mine, că nu o să mănânci după mâinile mele. Casa mea e simplă, mâncarea e țărănească...

Nu m-a lăsat să termin. M-a îmbrățișat strâns și mi-a zis cu voce caldă:

— Mamă dragă, m-am simțit minunat aici! Liniște, pace de nedescris și o frumusețe deosebită. Simplitatea asta mi-a lipsit tare mult la București. În fiecare zi mănânc pe fugă, sandwich-uri, salate din plastic. Aici... aici am simțit gustul copilăriei, al bunicii mele care nu mai e. Iar mâncarea e delicioasă, mamă! Ați pus suflet în ea, s-a simțit în fiecare înghițitură.

Mi-au dat lacrimile. Am îmbrățișat-o și eu strâns.

— Ești o fată minunată, Larisa. Andrei e norocos că te-a găsit.

— Eu sunt norocoasă, mamă. Că l-am găsit pe el și că vă am pe dumneavoastră. La părinții mei în București totul e pe fugă, rece. Aici... aici e liniște și căldură adevărată.

Ne-am întors în casă cu brațele pline de legume. Am mai pregătit câteva borcane cu zacuscă și dulceață de caise pentru ei.

La plecare, Larisa m-a îmbrățișat lung.

— Mamă, promit că venim des. Și data viitoare vreau să mă învățați să fac sărmăluțe!

— Când vreți, draga mea. Casa asta e și casa voastră.

Au plecat spre apus, cu mașina plină de bunătăți. I-am urmărit de la poartă cum se îndepărtează, iar Larisa îmi făcea cu mâna pe geamul din spate.

Mi-am șters lacrima de bucurie cu colțul baticului. Îmi simțeam inima plină de fericire. Așa noră tot să ai - care apreciază totul și se bucură de lucrurile simple de la țară! Care nu se uită de sus la casa ta modestă, ci vede căldura și dragostea din ea.

Seara, când m-am culcat în patul meu simplu, am mulțumit lui Dumnezeu pentru ziua minunată. Pentru nora frumoasă la chip și la suflet pe care mi-a trimis-o. Pentru bucuria de pe fața lui Andrei când o privea pe Larisa savurând mâncarea casei părintești.

După două luni, Andrei m-a sunat cu vestea - urmau să se logodească! Și Larisa voia neapărat să facem petrecerea în curtea mea, sub nucul bătrân.

— Mamă, a zis că nicăieri nu s-ar simți mai fericită decât în locul unde a simțit pentru prima dată că face parte dintr-o familie adevărată.

Am plâns de fericire. Casa mea simplă de la țară devenise locul unde inima unei fete de oraș găsise căldura și pacea după care tânjea.

Morala poveștii: 

Simplitatea este mai frumoasă decât toate bogățiile lumii. Casa mică de la țară ascunde mai multă bucurie decât toate palatele lumii. Când primești oamenii cu inimă deschisă și dragoste sinceră, ei vor simți și aprecia acest lucru, indiferent din ce mediu vin. Adevărata bogăție stă în căldura sufletească, în mâncarea făcută cu drag și în a fi primit cu brațele deschise.❤️

Dacă ai citit întreaga poveste, nu uita să ne spui cum ți s-a părut!❤️✨🤗🌺

$$_

 Când am ajuns la ușa fiului meu și a nurorii mele, nu am mai bătut, am intrat direct. Ei îmi spuseseră în repetate rânduri:

— Nu mai ciocăni, mamă, ești de-a casei. Intră direct.

Așa am făcut în acea zi de duminică. Am intrat direct. Venisem la ei să le aduc ciorbă de perișoare și plăcintă cu mere proaspăt scoasă din cuptor. Însă când am ajuns la ușa dormitorului lor, am auzit că vorbeau chiar despre mine. Nora mea i-a zis fiului meu ceva ce m-a făcut să rămân acolo lângă ușă ca o stană de piatră!

Era o dimineață frumoasă de octombrie. Mă trezisem devreme să gătesc pentru copiii mei dragi. Am făcut o oală mare cu ciorbă de perișoare - cum îi plăcea lui Vlad de când era mic - și o tavă de plăcintă cu mere din grădina mea.

De curând, Amalia născuse o fetiță frumoasă foc, pe Natalia. Mă duceam adesea pe la ei, de două-trei ori pe săptămână. Locuiam la doar 20 de minute de mers pe jos și era o mare bucurie pentru mine să-mi văd nepoțica.

Eram și eu în sfârșit bunică! La 62 de ani, după ce mă rugasem ani de zile să-mi vadă băiatul așezat la casa lui. Mă topeam când o vedeam pe micuța Natalia - avea ochii mari ai tatălui ei și zâmbetul dulce al mamei.

Am ajuns la ușa lor cu sacoșa grea de bunătăți. Am împins ușa și am intrat în hol. Casa mirosea a pudră de talc pe- mirosul care-mi încălzea inima.

M-am îndreptat spre dormitor să le spun că am venit, dar când am ajuns la ușă, am auzit-o pe nora mea vorbind. Vocea ei se auzea clar:

— Vlad, vreau să-ți spun ceva important.

De obicei nu sunt o persoană băgăcioasă, care să asculte pe la uși. Dar ceva în tonul ei m-a făcut să mă opresc. Poate vorbeau despre nepoțică? Poate era ceva medical și aveau nevoie de ajutor?

Am rămas lângă ușă, cu mâna pe clanță.

— Ce e, draga mea? am auzit vocea fiului meu.

— Vlad, i-a spus ea cu voce caldă, dacă vreodată mama ta va ajunge la pat, neputincioasă, să știi că voi avea mare grijă de ea. O voi îngriji cu tot dragul și o voi hrăni și cu lingura de va fi nevoie. Căci are un suflet de aur.

Mi-am dus mâna la gură să-mi înăbușesc uimirea. Ochii mi s-au umplut instant de lacrimi.

Amalia a continuat cu vocea parcă tremurâmdu-i de emoție:

— Știi, nu ți-am povestit niciodată în detaliu despre prima mea căsătorie. Cealaltă soacră a mea era ca un ghimpe pentru mine. Zilnic încercam să o mulțumesc, să fac lucrurile pe placul ei, dar niciodată nu auzeam o vorbă bună de la ea, ci doar nemulțumiri.

Am auzit-o suspinând.

— Dacă îi făceam cafeaua, îmi zicea că e prea tare sau prea slabă. Dacă îi găteam ceva, ba că e prea sărat, ba că nu sunt fierte bine legumele. Mereu găsea ceva de criticat.

— Adesea când intra în casa mea, trebuia să mă prezint ca la inspecție. Se uita dacă e praful șters bine, dacă totul e pus în ordine.

Mi s-a strâns inima. Biata fată, prin ce trecuse!

— Însă mama ta... Vlad, mama ta e cu totul altfel. De câte ori a venit la noi, a venit cu mâncare ca să nu mă mai chinui eu să gătesc. Când eram obosită după nopțile nedormite cu Natalia, venea și îmi făcea curățenie în casă.

Vocea i se înmuiase și mai mult.

— Dacă a văzut ceva în neregulă, mi-a zis cu blândețe. Îți amintești când am ars friptura în prima săptămână după ce am venit din maternitate? Era să plâng de nervi și oboseală. Mama ta doar a râs și mi-a zis: "Lasă, draga mea, pregătesc eu repede ceva. Se mai întâmplă să greșești.”

— Mama e specială, a spus Vlad cu drag.

— Când a văzut că nu știu să înfășez bine bebelușul, m-a învățat cu o bunătate și o calmitate de nedescris. Nu m-a judecat, nu mi-a spus că sunt o mamă proastă. Mi-a arătat cu răbdare, de mai multe ori.

Am simțit cum lacrimile îmi curg șiroaie pe obraji. Le ștergeam în tăcere cu mâna.

— O iubesc, Vlad, de parcă ar fi propria mea mamă. E un înger mama ta! 

— Știu, draga mea. Sunt norocos că am crescut cu ea.

— Și eu sunt norocoasă că am găsit-o. După coșmarul cu fosta soacră, credeam că toate soacrele sunt la fel. Dar mama ta mi-a arătat că pot exista și soacre care să te iubească ca pe propriul copil.

Am rămas acolo lângă ușă încremenită, cu lacrimi de bucurie curgându-mi pe obraji. Inima îmi era plină până la refuz. Nu știam că nora mea mai fusese căsătorită și că avusese ghinionul cu o așa soacră.

Acum înțelegeam de ce fusese atât de rezervată la început, de ce părea mereu tensionată când veneam în vizită în primele luni. Biata fată se aștepta probabil la critici și controale.

Dar când am auzit acele cuvinte frumoase despre mine, mi s-a încălzit sufletul. Doamne, ce bucurie! Să aflu că nora mea mă vede ca pe un înger, că e recunoscătoare pentru tot ce fac pentru ea!

Mi-am șters lacrimile de bucurie, mi-am dres vocea și am bătut ușor în ușă.

— Se poate?

— Mamă! Intră, te rog! a strigat Amalia cu voce veselă.

Am pășit în dormitor cu un zâmbet larg. Ei stăteau în pat, cu micuța Natalia între ei.

— Dragii mei, am venit cu bunătăți! Ciorbă de perișoare și plăcintă caldă!

— Mamă, ce bine că ai venit! a exclamat Amalia sărindu-mi în brațe.

M-a îmbrățișat atât de strâns și sincer încât am simțit că iar o să plâng. Fiul meu zâmbea larg văzându-ne.

— Ești un înger, mamă soacră! Nu trebuia să te deranjezi să gătești pentru noi.

— Ce deranj, draga mea? E o bucurie pentru mine. Haideți repede să mâncați cât e cald. O țin eu pe micuța Natalia.

Am luat-o pe nepoțică în brațe cu delicatețe infinită. Mirosea a bebeluș - cel mai dulce miros din lume. În timp ce ei mâncau în bucătărie, eu o legănam pe Natalia, cântându-i încet același cântec pe care i-l cântam lui Vlad când era mic.

— E delicioasă ciorba, mamă! a strigat Vlad din bucătărie. Ca întotdeauna!

— Și plăcinta e divină! a adăugat Amalia.

— E făcută cu dragoste, draga mea. Asta e ingredientul secret.

După ce au mâncat, au venit înapoi în sufragerie. Amalia s-a așezat lângă mine pe canapea.

— Mamă soacră, îți mulțumesc pentru tot ce faci pentru noi. Nu știu ce m-aș fi făcut fără tine în primele săptămâni cu Natalia.

— Amalia dragă, i-am spus eu luându-i mâna, tu ești fiica pe care nu am avut-o. Mă bucur că te pot ajuta. Și să știi că orice ai nevoie, oricând, sunt aici.

Ea m-a privit cu ochii plini de lacrimi.

— Chiar ești un înger. Vlad e atât de norocos că te are ca mamă. Și eu sunt norocoasă că te am ca soacră.

În acea după-amiază am rămas cu ei până seara. Am vorbit și ne-am bucurat de acele momente petrecute împreună.

Pe drumul spre casă, în întunericul serii, zâmbeam ca o adolescentă. Doamne, ce noră bună mi-ai dat! Care mă vede ca pe un înger, care e recunoscătoare pentru orice gest mic.

Când am ajuns acasă, m-am așezat în fotoliul meu preferat și m-am gândit la viață. La cât de norocoasă sunt. Am un fiu minunat, o noră ca o fiică și o nepoțică sănătoasă.

Și am învățat o lecție importantă - că bunătatea și blândețea se întorc întotdeauna la tine. Că atunci când tratezi pe cineva cu dragoste și respect, acea persoană îți va fi recunoscătoare pe viață.

În acea noapte m-am rugat pentru Amalia, pentru fosta ei soacră care nu știuse să aprecieze ce noră minunată avea, și pentru toate soacrele și nurorile din lume să găsească calea spre înțelegere și iubire.

Morala poveștii: 

Dragă noră, ascultă mereu de soacra ta ori de câte ori te învață ceva cu blândețe. Ea are experiență și ani mulți în care a trecut prin multe. Dragă soacră, fii blândă și bună cu nora ta, căci în anii grei ai bătrâneții, ea va fi sprijinul tău. O relație frumoasă între soacră și noră e o binecuvântare pentru întreaga familie și se construiește cu răbdare, înțelegere și multă iubire.❤️

Dacă ai citit povestea în întregime, nu uita să ne spui cum ți s-a părut.❤️✨🤗

$$$

 22 august în cultură și istorie 📜✨

🔹 1862 – Claude Debussy, compozitorul francez care a schimbat pentru totdeauna peisajul muzicii prin impresionismul său sonor, se naște la Saint-Germain-en-Laye. Muzica lui, fluidă, diafană, pare uneori să fie mai aproape de vis decât de realitate.

🔹 1902 – Se naște Leni Riefenstahl, personalitate controversată, dar de necontestat ca artist vizual. Filmele ei au redefinit estetica imaginii în mișcare, rămânând repere tehnice și stilistice în cinematografie.

🔹 1922 – Se încheie războiul greco-turc, eveniment care va redesena harta Orientului Apropiat și va marca profund identitățile naționale din regiune.

🔹 1962 – Lennon și McCartney compun ”Love Me Do”, piesă ce avea să anunțe lumii începutul unei revoluții culturale numite The Beatles.

🔹 1989 – În Cehoslovacia, mișcarea Civic Forum începe să prindă contur, prevestind valul de libertate și adevăr care va doborî regimul comunist.

💭 Gândul zilei:

Adevărul nu are nevoie de aplauze și nici de susținători gălăgioși. El există în sine, simplu și invincibil. Poți să-l amâni, să-l ascunzi, să-l distorsionezi – dar într-o zi, adevărul se întoarce și luminează tot ce i-a stat în cale.

#22August #vibes #autumn #loveislove