Jurnalul Cristinei

sâmbătă, 27 iunie 2026

&&&

S-a întâmplat în 25 iunie1894: S-a născut, la Sibiu, Hermann Oberth, fizician, matematician şi inventator german din România, considerat unul dintre fondatorii astronauticii moderne. În 1938 s-a stabilit la Viena şi, ulterior, în Germania. A fost membru post-mortem al Academiei Române din 1991.

Hermann Julius Oberth (n. Sibiu - d. 28 decembrie 1989, Nürnberg) a fost unul dintre părinţii fondatori ai rachetei şi astronauticii. Născut la Sibiu, Hermann Oberth a fost, pe lângă rusul Konstantin Țiolkovski şi americanul Robert Goddard, unul dintre cei trei părinţi fondatori ai ştiinţei rachetelor şi astronauticii. Cei trei nu au colaborat niciodată, în mod activ, concluziile cercetărilor lor fiind în mod esenţial identice, deşi cercetarea a avut loc în mod independent. În 1922, lucrarea sa de doctorat despre ştiinţa rachetelor a fost respinsă, fiind considerată utopică.

Lucrarea a fost totuşi tipărită folosind fonduri private şi a produs controverse în presă. Hermann a comentat ulterior că s-a abţinut, în mod deliberat, să scrie o altă lucrare de doctorat, cu scopul declarat de a deveni un om de ştiinţă mai valoros decât cei care i-au respins-o, chiar fără a fi recunoscut de aceştia. Oberth a fost un critic al sistemului de învăţământ al vremii, comparându-l cu o maşină cu farurile aţintite înapoi, lipsită de viziune de viitor.În 1923, Hermann Oberth a publicat cartea Racheta în spaţiul interplanetar, iar în 1929, Moduri de a călători în spaţiu.

În anii 1928-1929, Hermann a lucrat la Berlin în calitate de consultant ştiinţific la primul film din istorie cu acţiune care se desfăşura în spaţiu: Femeile de pe Lună. Filmul a fost produs de UFA-Film Co., în regia lui Fritz Lang şi a avut un succes enorm în popularizarea noii ştiinţe a rachetelor.În toamna lui 1929, Hermann Oberth a lansat prima sa rachetă cu combustibil lichid, numită Kegeldüse. În aceste experimente a fost asistat de studenţi de la Universitatea Tehnică din Berlin, printre care se afla şi Wernher von Braun. La construirea primei rachete de mari dimensiuni din lume, numită A4, dar cunoscută astăzi mai degrabă sub numele V-2, s-au folosit 95 dintre invenţiile şi recomandările lui Hermann Oberth.

La sfârşitul războiului, Hermann Oberth lucra la complexul WASAG, de lângă Wittenberg, la rachete cu combustibil solid, pentru apărare aeriană. După terminarea războiului şi-a mutat familia la Feucht, lângă Nürnberg. În 1948, lucra în calitate de consultant independent şi scriitor în Elveţia. În 1950, a încheiat în Italia munca pe care o începuse la WASAG. În 1953, s-a întors la Feucht pentru a ajuta la publicarea cărţii sale Omul în spaţiu în care descria ideile sale legate de un reflector spaţial, o staţie spaţială, o navă spaţială electrică şi costume de cosmonaut. Între timp, Wernher von Braun fondase un institut pentru explorare spaţială în Statele Unite ale Americii, la Huntsville, Alabama, unde i s-a alăturat şi Hermann Oberth. Aici Hermann Oberth a fost implicat într-un studiu numit „Dezvoltarea tehnologiei spaţiale în următorii zece ani”. La sfârşitul lui 1958, Hermann Oberth, din nou în Feucht, a găsit timpul să îşi pună pe hârtie şi să publice gândurile sale legate de posibilităţile tehnologice ale unui vehicul lunar, o catapultă lunară, un elicopter şi un avion silenţios şi altele.

În anul 1960, a lucrat la Convair, în calitate de consultant tehnic de-a lungul dezvoltării rachetelor Atlas, în Statele Unite. Hermann Oberth s-a retras în 1962, la vârsta de 68 de ani. Criza petrolului din 1977 l-a făcut să se concentreze asupra surselor alternative de energie, aceasta ducând la concepția planului unei centrale eoliene. Principalele sale activități, după ce s-a retras, au fost însă legate de filosofie, Hermann Oberth mai scriind încă niște cărți legate de acest subiect. În 1972 şi 1974 va veni şi în România la invitaţia Academiei Române. A fost ulterior ales membru al Academiei Române post-mortem. Hermann Oberth s-a stins din viață la 28 decembrie 1989, la vârsta de 95 de ani, la Feucht. Hermann Oberth s-a căsătorit în jurul vârstei de 35 de ani cu Tilli Oberth (născută Hummel), cu care a avut patru copii, dintre care un băiat a murit pe front în al Doilea Război Mondial, iar o fată a murit curând după aceea, în august 1944, într-un accident de muncă.

După moartea sa, s-a deschis la Feucht Muzeul Spațial „Hermann Oberth" iar în 1994, la 100 de ani de la naștere, la Mediaș, s-a deschis Casa Memorială „Hermann Oberth".Societatea Hermann Oberth aduce laolaltă oameni de știință, cercetători și astronauți din toată lumea pentru a-i continua opera.

„Dorinţa mea dintotdeauna a fost aceea ca, prin opera mea, să pot face cinste ţării mele şi populaţiei din care mă trag, să fiu şi să rămân un bun sas transilvănean. Şi dacă astăzi, voi, dragii mei compatrioţi, puteţi fi puţin mândri de mine, atunci aceasta constituie pentru mine suprema satisfacţie. Fie ca astronautica să contribuie ca oamenii acestei planete să se înţeleagă mai bine, să facă viaţa lor mai armonioasă şi plină de sens” (Hermann Oberth, pentru Televiziunea Română)

Surse:

*** Enciclopedia marilor personalităţi, Editura Geneze, 2000

Nagy, Viorica - Hermann Oberth, Biblioteca Judeţeană ASTRA Sibiu, Seria Personalia, nr. 16, Sibiu, 2007

-Mărculeț, I, Mărculeț, V. (2014): Hermann Oberth - o viață închinată științei, „Simpozionul Municipal Interdisciplinar „Destine”, 9 aprilie 2014, secțiunea 2, Geografie, Istorie și Științe sociale, București.

http://www2.rosa.ro/index.php/ro/rosa/istoric/126-hermann-oberth

https://www.historia.ro/sectiune/portret/articol/hermann-oberth-parintele-navigatiei-spatiale

https://jurnalul.antena3.ro/campaniile-jurnalul/redescoperirea-romaniei/hermann-oberth-parintele-astronauticii-512750.html

https://www.art-emis.ro/personalitati/hermann-oberth-un-pionier-al- zborului-cosmic

&&&

S-a întâmplat în 25 iunie1901: În această zi, a decedat Alexandru Candiano-Popescu. Alexandru Candiano-Popescu (n. 27 ianuarie 1841, Lipia, Buzău), a fost avocat, ziarist și general al armatei române, fondatorul ziarelor „Perseverența” și „Democrația”, dar și inițiatorul mișcării republicane antidinastice din 20 august 1870, cunoscută și sub denumirea de „Republica de la Ploiești”.

A absolvit Şcoala Militară de Ofiţeri din Bucureşti la 10 iulie 1857, ca sublocotenent de artilerie, parcurgând ierarhia militară până la gradul de căpitan. A participat la detronarea lui Cuza, la 11 februarie 1866. În 1867 a demisionat din armată, urmând studii juridice in Italia şi înfiinţând două ziare, „Perseverenţa” şi „Democraţia”. Fiind considerat un agitator politic, a fost arestat de trei ori, inclusiv o dată în Austro-Ungaria, unde a petrecut câteva săptămâni în închisoarea din Arad. Având un pronunţat spirit de frondă, în august 1870, el a condus mişcarea republicană de la Ploieşti împotriva lui Carol I. Mişcarea a fost înfrântă, iar el împreună cu alţi 40 participanţi a fost pus sub acuzare, fiind însă achitaţi de tribunalul din Târgovişte. La 24 mai 1875, Ion C. Brătianu, Mihail Kogălniceanu, A.G. Golescu, Gheorghe Vernescu, Tache Anastasiu, C. Fusea, Alexandru Candiano-Popescu, Anastase Stolojan, Gheorghe Chitu, C.G. Pascov şi N.C. Furculescu şi-au pus semnătura pe un program politic care atesta fondarea Partidului Naţional Liberal.

Mobilizat în 1877, a participat la Războiul pentru Independenţă, remarcându-se la comanda Batalionului 2 Vânători în celebrul atac pentru cucerirea redutei Griviţa 1. Citându-l pe ordinul de zi a armatei pentru comportarea eroică avută la comanda Batalionului 2 Vânători, generalul Alexandru Cernat, ministrul de război, aprecia faptul că acesta, înrolat ca voluntar în război, s-a oferit să conducă batalionul „nefiind chemat la comanda acestuia”. Pentru faptele sale de arme a fost avansat la gradul de locotenent-colonel şi decorat cu cele mai înalte ordine şi medalii: „Steaua Romaniei” în gradul de ofiţer, „Virtutea Militară” de aur, „Trecerea Dunării”, „Apărătorilor Independenţei” şi „Crucea Sf. Gheorghe”. În 1894 este avansat la gradul de general de brigadă.

A scris versuri (Când n-aveam ce face - 1866), cântece de război şi un volum de memorii „Amintiri din viaţa-mi”. În 1879 devine prefect al poliției Bucureștiului timp de patru luni. Deși participase la mișcarea antidinastică, el este, între anii 1880-1892, adjutant al regelui Carol I. În 1894 este avansat la gradul de general de brigadă.

Nici azi nu se știe prea bine cum au stat lucrurile cu „Republica de la Ploiești” a lui Candiano-Popescu. Când s-a pus în fruntea încercării de a-l detrona pe regele Carol I, Candiano era căpitan de artilerie. A murit general al armatei române, după un parcurs furtunos în viață. Arestat pentru sedițiune și asta nu numai în România, ci și în Ungaria, după ce a scăpat, suspect de repede, de acuzațiile că a făcut și a dres împotriva orânduirii, când cu Republica sa, Candiano-Popescu și-a încercat norocul în avocatură și gazetărie. După povestea cu republica eșuată, Candiano n-a fost degradat, a plecat din armată vrând să-și facă o carieră în civilie.

Declarat erou al războiului, Candiano-Popescu se vede cu pieptul plin de decorații și nu mult după aceea, ajunge în poziția de adjutant al regelui pe care încercase să-l detroneze. Personajul făcuse parte și din conspirația care l-a dat jos de pe tron pe Cuza și se pare că asta i-a făcut pe fondatorii Partidului Liberal să-l ia între ei în grupul lor de inițiativă. Asta deși îl calomniase intens în ziarele sale pe Kogălniceanu, unul dintre părinții acestui partid și care dezavuase lovitura de stat căreia îi căzuse vodă Cuza victimă. Când Candiano a fost numit adjutant al regelui, Mihai Eminescu i-a „pictat” în negru pe liberali în „Timpul” cu acuzația că lîngă rege fusese adus un ofițer care încercase să doboare monarhia cu republica lui de la Ploiești. În „Boborul”, Caragiale dă de înțeles că republica lui Candiano-Popescu nu fusese decît un imens caraghioslâc politic, soldat la Ploiești cu chefuri și beții publice.

Mai recent se vehiculează păreri care spun că rețeaua republicană ar fi fost mult mai mare și că, de fapt, Candiano-Popescu ar fi încurcat voit momentul declanșării loviturii de stat, în înţelegere fiind cu monarhiștii. Asta le-ar fi dat timp autorităților să lichideze republica și să-i facă pe ceilalți conjurați să se astâmpere. Poate că așa or fi stat lucrurile și Candiano-Popescu era, în realitate omul monarhiei, care-i făcuse cu viclenie pe republicani să-l pună în fruntea lor, ca ofițer revoltat de domnul străin ce părea. La timpul potrivit nu s-a găsit nimeni care să se întrebe ce hram purta Candiano-Popescu. Era un monarhist vosit în republican sau un republican care devenise un fidel al monarhiei? Probabil că, la fel ca în cazul asasinării lui Barbu Catargiu pe dealul Mitropoliei, nu vom afla niciodată.

Surse:

Bacalbaşa, C., Bucureştii de altădată, vol. I, (1871-1877), Editura Eminescu, Bucureşti, 1987

Bejancu, Gh., col, Ceauşescu, I., lt.-col., Mocanu, V., lt.-col., Olteanu, C., col.‚ Asalt la redute. Eroi ai războiului pentru independenţă, Editura Militară, Bucureşti, 1969,

Florian Gheorghe, Mihai Popescu, conf.univ. dr. Ion Rotaru, Prezenţe militare în ştiinţa şi cultura românească. Mic dicţionar, Editura Militară, Bucureşti, 1982

http://www.ziare.com/cultura/documentar/republica-de-la-ploiesti-a-lui-candiano-popescu-documentar-1086658

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/alexandru-candiano-popescu-un-personaj-cat-o-intreaga-clasa-politica

https://radioromaniacultural.ro/gaudeamus-cine-a-fost-de-fapt-cand iano-popescu/

&&&

S-a întâmplat în 25 iunie 1937: În această zi, s-a născut actorul Dorel Vişan. Dorel Vişan s-a născut la Tăuşeni, judeţul Cluj. A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografie „Ion Luca Caragiale'' din Bucureşti, în 1965. După absolvire a fost angajat la Teatrul Naţional din Cluj-Napoca, unde a desfăşurat o importantă activitate teatrală interpretând peste 40 de roluri în teatru, de la Moliere la Shakespeare, de la Marivaux la Buchner.

Dorel Vişan are o bogată filmografie, fiind distribuit în peste 50 de filme, producţii româneşti şi internaţionale, între care: „Păcală'' (1974) - filmul de debut al lui Dorel Vişan, „Trecătoarele iubiri'' (1974), „Tănase Scatiu'' (1976), „Mânia'' (1977), „Iarba verde de acasă'' (1977), „Între oglinzi paralele'' (1978), „Gustul şi culoarea fericirii'' (1978), „Drumuri în cumpănă'' (1978), „Întoarcerea lui Vodă Lăpuşneanu'' (1979), „Înainte de tăcere'' (1979), „Bietul Ioanide'' (1979), „Rug şi flacără'' (1980), „Mireasa din tren'' (1980), „O lacrimă de fată'' (1980), „Casa dintre câmpuri'' (1980), „Bună seara, Irina'' (1980), „Semnul şarpelui'' (1981), „Probleme personale'' (1981), „Castelul din Carpaţi'' (1981), „Baloane de curcubeu'' (1982), „Năpasta'' (1982), „Femeia din Ursa Mare'' (1982), „Faleze de nisip'' (1983), „Lovind o pasăre de pradă'' (1984),

A jucat şi în: „Eroii nu au vârstă'' (1984), „Domnişoara Aurica'' (1985), „Furtună în Pacific'' (1985), „Sezonul pescăruşilor'' (1985), „Declaraţie de dragoste'' (1985), „Pădureanca'' (1987), „Moromeţii'' (1987), „Iacob'' (1988), „Un bulgăre de humă'' (1989), „Undeva în Est'' (1991), „Drumul câinilor'' (1991), „Rămânerea'' (1992), „Balanţa'' (1992), „Vulpe - vânător'' (1993), „Cel mai iubit dintre pământeni'' (1993), „Senatorul melcilor'' (1995), „Ultima gară'' (1998), „Fii cu ochii pe fericire'' (1999), „Torniamo a casa'' (1999), '„Zapping'' (2000), „Manipularea'' (2000), „Valsul lebedelor'' (2002), „Turnul din Pisa'' (2002), „Occident'' (2002), „Noro'' (2002), „Magnatul'' (2004), „Sindromul Timişoara - Manipularea'' (2004), „Dallas Pashamende'' (2005), „Sistemul nervos'' (2005), „Ticăloşii'' (2007), „Gala'' (2007), „Inimă de ţigan'' (2007), „The Dot Man'' (2007), „Dincolo de America'' (2008), „Cocoşul decapitat'' (2008).

Dorel Vişan „a excelat prin forţă şi autenticitate în compunerea unor personaje cărora le place să pozeze în oameni de treabă, simpatici, sociabili, dar ale căror gânduri ascunse sunt disimulate cu grijă'', potrivit Dicţionarului de cinema, Editura Univers Enciclopedic apărut în 1997. Pentru rolurile interpretate în filme, Dorel Vişan a primit premii importante - Premiul ACIN pentru filmul „Iacob'', 1988; Premiul UCIN pentru „Senatorul melcilor'', 1955 (pentru prestaţia din acest film Dorel Vişan a primit premiul de interpretare masculină la Festivalul Filmului Mediteranean de la Montpellier-Franţa; Premiul pentru cea mai bună interpretare masculină la Festivalul Filmului Românesc de la Costineşti (1981); Cel mai bun actor al anului acordat de Asociaţia Oamenilor de Teatru (1987); nominalizare pentru cel mai bun actor la Festivalul european al filmului (1988); Premiul de Excelenţă la TIFF pentru activitatea sa neîntreruptă în slujba artei (2003).

În paralel cu activitatea sa artistică de pe scenă şi din filme, a fost şi director al Teatrului „Lucian Blaga'' din Cluj, precum şi profesor la Universitatea 'Babeş-Bolyai.La 30 mai 2002, a fost decorat de Preşedinţia României cu Ordinul naţional Serviciul Credincios în grad de Cavaler, alături de alţi actori, „pentru prestigioasa cariera artistică şi talentul deosebit prin care a dat viaţă personajelor interpretate în filme, dar şi pe scenă, cu prilejul celebrării unui veac de film românesc''. A debutat literar cu poezii, în 1995, publicând patru volume de versuri - „De vorbă cu Domnul'' (1997), „Vremea cireşelor amare'' (1998), „Păcate...'' (2000), „Psalmi'' (2003).Numele său a fost inclus în antologiile „Poeţi clujeni contemporani'' (1997) şi „Un pahar cu lumină.Poeţi contemporani clujeni'' (antologie bilingvă româno-maghiară, 2005).Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj.

În septembrie 2014, actorul Dorel Vişan a primit titlul de Cetăţean de onoare al comunei Bonţida, comună din care face parte şi satul său natal, Tăuşeni. Titlul a fost acordat în cadrul unei ceremonii organizate la castelul Banffy din Bonţida. Tot în 2014, în 16 decembrie, Dorel Vişan a fost omagiat la aniversarea a 50 de ani de teatru, muzică şi film în spectacolul aniversar „Iată, vin colindători!", la Sala Palatului. În februarie 2015, Dorel Vişan a primit, la Gala Uniunii Autorilor şi Realizatorilor de Film din România (UARF), premiul de excelenţă „pentru creaţii remarcabile în domeniul artei şi cinematografiei".

Surse:

https://www.cinemagia.ro/actori/dorel-visan-3694/

https://radioromaniacultural.ro/documentar-actorul-dorel-visan-implineste-80-de-ani/

http://www.romania-actualitati.ro/dorel_visan_fara_dumnezeu_suntem_nimeni-122836

http://www.humanitas.ro/dorel-visan

https://dilemaveche.ro/sectiune/la-zi-in-cultura/articol/dorel-visan-fisa- de-personaj

&&&

S-a întâmplat în 25 iunie1998: În această zi, avea loc reinstituirea, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.11 din 25 iunie 1998, a Ordinului „Steaua României", cu şase grade (Colan, Mare Cruce, Mare Ofiţer, Comandor, Ofiţer, Cavaler), cel mai înalt ordin naţional românesc, pentru a recompensa serviciile excepţionale, civile şi militare aduse statului şi poporului român.

Ordinul naţional „Steaua României" este cel mai vechi ordin naţional şi a fost creat în 1864.În 1863, reluând discuţiile pentru înfiinţarea unei distincţii româneşti, domnitorul Alexandru Ioan Cuza contactează Casa Kretly, renumită casă de bijuterii, prin intermediul reprezentantului României la Paris. Aceasta va prezenta domnitorului un model de distincţie ce va fi aprobat de domnitor şi comandat în o mie de bucăţi. Iniţial, Ordinul avea cinci grade: Cavaler, Ofiţer, Comandor, Mare Ofiţer şi Mare Cruce.

Cuza hotărâse ca distincţia să se numească „Ordinul Unirii”, urmând să fie instituit şi acordat pe 24 ianuarie 1864, dată la care se împlineau cinci ani de la alegerea sa ca domnitor şi al Ţării Româneşti, moment care marca, de fapt, Unirea celor două principate române. Din această cauză şi deviza ordinului a fost concepută pentru a fi adecvată momentului Unirii: „GENERE ET CORDRES FRATRES” (“FRAŢI PRIN ORIGINI ŞI SIMŢIRI”), iar, pe medalionul avers, erau cifrele „5” şi „24”, date care marcau dubla alegere a domnitorului pe tronurile de la Iaşi şi Bucureşti. Neputând institui şi acorda legal ordinul, Cuza se va mulţumi să inmâneze câtorva dintre apropiaţii săi câteva dintre însemne, dar nu ca o decoraţie propriu-zisă, ci mai mult ca un cadou personal, marea majoritate a însemnelor rămânând depozitate în pivniţele palatului domnesc.

În aprilie 1877, o dată cu izbucnirea conflictului cu Imperiul Otoman, discuţiile pentru instituirea unui ordin românesc se vor relua.Mihail Kogălniceanu, ministrul de externe din cabinetul I.C.Brătianu, se implică (direct şi indirect) în discuţiile purtate în Camera Deputaţilor pe marginea întocmirii proiectului de lege necesar instituirii unui ordin naţional. Dispunându-se, deja, de vechile însemne ale „Ordinului Unirii”, rămase din vremea domniei lui Cuza, se decide ca forma de bază să rămână aceeaşi; se va modifica doar cifra domnească, în locul celei avute de către Cuza aşezându-se cea a regelui Carol I. Deviza ordinului, care nu mai corespundea noului moment istoric, va fi schimbată, alegându-se „IN FIDE SALUS” („ÎN CREDINŢĂ ESTE SALVAREA”).

În ceea ce priveşte numele ordinului, au fost avute în vedere mai multe variante, Kogălniceanu insistând pentru cel de „Steaua Dunării” (preluând, astfel, numele unei publicaţii unioniste pe care o editase); acesta era şi numele ordinului prevăzut prin proiectul legii de instituire pregătită de către Cameră la 9 mai. Denumirea de „Steaua României” a apărut la 10 mai 1877, o dată cu votarea instituirii ordinelor, ca prim act normativ al noului stat suveran România.

Reprezentarea ordinului este următoarea: o cruce bizantină repetată de metal smălţuit în culoarea albastru închis, având în centru un medalion de smalţ roşu cu bordură de culoare albastru închis, înconjurat de o coroană verde de frunze de stejar. Medalionul are pe faţă cifrul regelui Carol I, iar pe bordură inscripţia „IN FIDE SALUS”, iar pe verso anul „1877".Între aripile crucii se află câte o acvilă cruciată din metal, iar deasupra crucii se află coroana regală, de metal. Panglica ordinului este de culoare roşie, cu câte o dungă argintie pe margini. Diferenţele în funcţie de grade sunt:

- la cavaleri şi la ofiţeri mărimea crucii este de 40 milimetri, iar marginile, acvilele cruciate şi coroana sunt din argint la cavaleri, în timp ce la ofiţeri sunt din aur.

- la gradul de ofiţer pe panglică se află o rozetă.

- gradele de cavaler şi ofiţer poartă decoraţia pe partea stângă a pieptului, atât militarii, cât şi civilii, iar civilii în ţinută de gală o poartă pe reverul stâng al fracului.

- la gradul de comandor crucea are dimensiunea de 50 milimetri, marginile, acvilele cruciate şi coroana sunt din aur şi decoraţia se poartă la gât.

- la gradul de mare ofiţer crucea este identică cu cea de la gradul de comandor şi se poartă tot la gât, dar i se adaugă o placă de argint cu dimensiunea de 65 milimetri şi de forma unei stele cu opt raze diamantate. Pe stea este aşezat medalionul din centrul crucii şi cele patru acvile cruciate. Placa se poartă pe partea dreaptă a pieptului.

- pentru gradul clasa I însemnele sunt crucea ordinului, din argint, în dimensiune de 60 milimetri, atârnată la capătul unei lente şi placa ordinului, în formă de stea pătrată, cu raze din argint, în dimensiune de 75 milimetri şi având aplicată în mijloc crucea ordinului. Lenta este de mătase roşie, lată de 120 milimetri, cu o dungă argintie la mijloc, lată de 18 milimetri.Se poartă de umărul drept spre şoldul stâng. Însemnele militare au două spade încrucişate pe crucea ordinului.

- la gradul de mare cruce se adaugă un cordon de panglică în culoarea ordinului, lat de 100 milimetri. Se poartă transversal pe piept, de la umărul drept spre şoldul stâng şi se termină în partea de jos printr-o fundă de care atârnă crucea de comandor, de 60 milimetri. Este însoţită de o placă de argint de 75 milimetri pe care se află crucea ordinului.Placa poartă pe pieptul drept.Însemnele acestui grad, dacă se acordă militarilor, are sub coroana regală două spade încrucişate, cu vârfurile în sus.

Primul regulament al ordinului datează din anul 1885. Al doilea a fost redactat în anul 1906 şi a fixat numărul membrilor la 2.000, dintre care cavaleri 1.000, ofiţeri 720, comandori 200, mari ofiţeri 60 şi mari cruci 20. Atât legea, cât regulamentul acestui ordin au fost modificate radical în anii 1932 şi 1937. Ca toate celelalte decoraţii existente, şi Ordinul „Steaua României” va fi abrogat la începutul anului 1948, după proclamarea Republicii Populare Române.

Surse:

https://canord.presidency.ro/ro/istoric/istoricul-decoratiilor

https://canord.presidency.ro/ro/pagina/ordinul-national-steaua-romaniei1511508728

https://lege5.ro/Gratuit/ge3tmmzv/regulamentul-ordinului-steaua-romaniei-din-25061998

http://revista.biblacad.ro/wp-content/uploads/2018/04/2017-2-2-06-.pdf

https://www.agerpres.ro/flux-documentare/2016/02/10/premii-medalii-distinctii-ordinul-national-steaua-romaniei-in-grad- de-cavaler-17-03-54

X***

S-a întâmplat în 25 iunie…

- 1441: Prima menţiune a Adunării Ţării în Moldova; în Ţara Românească va fi menţionată pentru prima dată în 1522

- 1767: A murit Georg Philipp Telemann, compozitor, dirijor şi organist german (n. 1681) - 1795: S-a înfiinţat „Biroul de longitudini", cu sediul la Paris, având drept scop de a sprijini progresul astronomiei şi aplicaţiile acesteia în navigaţie, geografie şi geodezie.

- 1822: A murit E.T.A. (Ernst Theodor Amadeus) Hoffmann, scriitor şi compozitor romantic german (n. 1776)

- 1852: S-a născut Antoni Gaudi (y Cornet), arhitect şi sculptor spaniol; reprezentant al modern-style-ului, celebru pentru găsirea unor soluţii constructive extrem de îndrăzneţe; principalele sale creaţii se găsesc la Barcelona (m. 1926)

- 1860: S-a născut compozitorul francez Gustave Charpentier (m. 1956)

- 1894: S-a născut (la Sibiu) Hermann Oberth, fizician, matematician şi inventator german din România; considerat unul dintre fondatorii astronauticii moderne; în 1938 s-a stabilit la Viena şi, ulterior, în Germania; membru post-mortem al Academiei Române din 1991 (m. 1989, la Feucht, Germania).

- 1901: A murit Alexandru Candiano-Popescu, avocat, ziarist şi general român (n. 1841).

- 1903: S-a născut scriitorul englez George Orwell (m. 1950)

- 1907: S-a născut Johannes Hans Daniel Jensen, fizician german, laureat al Premiului Nobel. Johannes Hans Daniel Jensen (n. 25 iunie 1907 - d. 11 februarie 1973) a fost un fizician german, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1963.

- 1910: A avut loc, la Paris, premiera baletului „Pasărea de foc" al compozitorului Igor Fiodorovici Stravinski.

- 1911: S-a născut biochimistul american William Howard Stein; împreună cu Stanford Moore şi Christian B. Anfinsen, a obţinut Premiul Nobel pentru chimie pe 1972, pentru studiile despre compoziţia şi funcţionarea enzimei pancreatice (m. 1980)

- 1913: S-a născut poetul francez Aimé Césaire (m. 2008). Unele surse dau ca dată a naşterii 26 iunie 1913

- 1923: S-a înfiinţat Clubul Rapid Bucureşti (atunci CFR Bucureşti)

- 1923: S-a născut Sam Francis, pictor american (d. 1994)

- 1924: S-a născut regizorul american de film Sidney Lumet (m. 2011)

- 1925: S-a născut pictorul Paul Gherasim. Paul Gherasim (n. Boteşti, Suceava) este un pictor român. A studiat desenul cu pictorul Nicolae Dărăscu, iar pictura cu Jean Alexandru Steriade, la Academia de Arte Frumoase din Bucureşti, între anii 1943-1947. Din anul 1946 a participat la principalele expoziţii oficiale. Prima expoziţie personală a avut loc în 1966 la Galeria Galateea. În 1985, Paul Gherasim întemeiază Grupul Prolog, împreună cu Horea Paştina, Mihai Sârbulescu, Cristian Paraschiv şi Constantin Flondor.

1926: S-a născut scriitoarea austriacă Ingeborg Bachmann; opera scriitoarei (lirică, teatru radiofonic şi proză) este marcată de dorinţa de evadare dintr-o existenţă adversă şi năzuinţa către o existenţă plenară („Timpul amânat", „Bunul Dumnezeu din Manhattan", „Malina") (m. 1973)

- 1928: S-a născut istoricul Şerban Papacostea; lucrări privind istoria Evului Mediu în România; membru corespondent al Academiei Române din 1990

- 1931: S-a născut mezzo-soprana Iulia Buciuceanu

- 1937: S-a născut actorul Dorel Vişan. Unele surse dau ca dată a naşterii 23 iunie 1937

- 1950: Începe Războiul Coreei, prin invadarea Coreei de Sud de către trupe nord-coreene (încheiat prin semnarea, la Panmunjon - 27.VII.1953, a armistiţiului dintre R. P. D. Coreeană şi Coreea de Sud) (25 iunie 1950 - 27 iulie 1953)

- 1950: S-a născut Doru Stănculescu, interpret pop-rock şi compozitor

- 1952: S-a născut ziaristul Octavian Ştireanu

- 1955: A fost înfiinţată, la Bucureşti, Biblioteca Centrală de Stat, azi Biblioteca Naţională

- 1957: A fost adoptată Convenţia nr. 105 privind abolirea muncii forţate (România a ratificat-o prin Decretul 213/1957); a intrat în vigoare la 17.I.1959; ea a înlocuit Convenţia cu privire la munca forţată, adoptată la 28.VI.1930, în cadrul Conferinţei Generale a Organizaţiei Internaţionale a Muncii (intrată în vigoare la 1.V.1932)

- 1963: S-a născut George Michael, cântăreţ britanic de origine greacă (numele real: Giorgios Kyriacos Panayiotou)

- 1982: A murit actorul Nicolae Gărdescu (n. 1903)

- 1983: A murit compozitorul argentinian Alberto Ginastera (n. 1916)

- 1984, 25/26: A murit Michel Foucault, istoric şi filosof francez; a cercetat modul în care ştiinţa şi raţiunea au fost folosite în diverse domenii ca instrumente ale puterii (n. 1926)

-1984: Inaugurarea oficială a lucrărilor de construcţie a Casei Republicii şi a Bulevardului „Victoria Socialismului" din Bucureşti

- 1988: A murit Şerban Cioculescu, critic şi istoric literar; membru titular al Academiei Române din 1974. Şerban Cioculescu (n. 7 septembrie 1902, Bucureşti - d. Bucureşti) a fost un caragialeolog, critic şi istoric literar român, profesor la universităţile din Iaşi şi Bucureşti. Urmează liceul la Turnu Severin, obţine licenţa în literatura franceză la Universitatea din Bucureşti (1923); între 1926 - 1928, studii de filologie romanică la Paris. Din 1924 până în 1946 este profesor secundar la liceul din Găeşti; obţine doctoratul în 1945 cu o teză despre Dimitrie Anghel. Membru al Academiei Române din 1974. Debutează în 1923 la Facla literară, scrie cronici literare la Adevărul, Revista Fundaţiilor Regale, Kalende, Viaţa, Curentul literar, Ecoul, România liberă, Ramuri.Debut editorial în 1935, cu Corespondenţa dintre I.L. Caragiale şi Paul Zarifopol; se consacră studierii vieţii şi operei lui I.L. Caragiale. Istoric şi critic literar, bibliofil şi editor, Şerban Cioculescu şi-a orientat scrisul în spiritul filologiei şi al erudiţiei clasice.

Opera:

Studii monografice.Sinteze

Corespondenţa dintre I.L. Caragiale şi Paul Zarifopol (1935)

Viaţa lui Ion Luca Caragiale (1940)

Aspecte lirice contemporane (1942)

Introducere în poezia lui Tudor Arghezi (1946), ediţie revăzută (1971)

Dimitrie Anghel. Viaţa şi opera (1945)

Documente inedite (1964)

Ion Luca Caragiale (1967)

Aspecte literare contemporane (1972)

Caragialiana (1974)

Argheziana (1985)

Eminesciana (1985)

Împreună cu colegii săi de generaţie Tudor Vianu şi Vladimir Streinu, scrie şi editează volumul întâi din Istoria literaturii române moderne (1944).Proiectul a fost, din păcate, abandonat.

Publicistica literară:

Varietăţi critice (1966)

Medalioane franceze (1971)

Amintiri (1973)

Prozatori români (1977)

Poeţi români (1982)

Itinerar critic, vol. I-V, (1973-1989)

Dialoguri literare (1987)

- 1988: A murit Tudor Bugnariu, sociolog şi publicist; membru corespondent al Academiei Române din 1955 (n. 1909, la Budapesta)

- 1992, 25-26: A fost lansat procesul cunoscut drept Cooperarea Economică a Mării Negre (CEMN); şefii de stat şi de guvern din 11 ţări din zona Mării Negre (inclusiv România) au semnat, la Istanbul, „Declaraţia Reuniunii la nivel înalt privind Cooperarea Economică a Mării Negre" şi „Declaraţia de la Bosfor"

- 1995: A murit fizicianul irlandez Ernest T. S. Walton; împreună cu englezul John D. Cockcroft, a realizat prima reacţie nucleară cu particule accelerate în laborator, pentru care au fost distinşi amândoi cu Premiul Nobel pentru fizică pe 1951 (n. 1903)

- 1997: A murit oceanologul francez Jacques-Yves Cousteau; a condus numeroase expediţii oceanografice la bordul navei „Calypso" (din 1952), realizând şi numeroase filmări subacvatice (Lumea tăcerii", „Aventurile navei Calypso"); în 1943, împreună cu Émile Gagnan, a inventat scafandrul autonom; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1990 (n. 1910) - 15 ani

- 1998: Reinstituirea, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.11 din 25 iunie 1998, a Ordinului Steaua României, cu şase grade (Colan, Mare Cruce, Mare Ofiţer, Comandor, Ofiţer, Cavaler), cel mai înalt ordin naţional românesc, pentru a recompensa serviciile excepţionale, civile şi militare aduse statului şi poporului român.

- 2009: A murit actriţa Farrah Fawcett. Mary Farrah Leni Fawcett (n. 2 februarie 1947) a fost o actriţă americană. A devenit cunoscută prin filmul serial Îngerii lui Charlie (1976).A fost şi un sex-simbol, coafura ei fiind copiată de milioane de femei.

- 2009: A murit cântăreţul american Michael Jackson, supranumit „regele muzicii pop" (n. 1958)

- 2010: A murit artistul Wu Guanzhong, considerat părintele picturii chineze contemporane (n. 1919)