Jurnalul Cristinei

luni, 4 mai 2026

&&&

S-a întâmplat în 4 mai 1904: La această dată, începea construcţia Canalului Panama. Considerat a fi una din cele mai mari realizări ale secolului al XX-lea, Canalul Panama asigură legătura între 160 de țări și 1.700 de porturi din întreaga lume. Această „scurtătură”, care nu e deloc scurtă, având 80 de kilometri lungime, e „aur” pentru navigatori. Îi scutește de traseul care dă ocol întregii Americi de Sud și le permite să facă o economie de peste 12.000 de kilometri. Canalul, care folosește un sistem de ecluze pentru a ridica vasele, a fost considerat, la vremea lui, cel mai mare proiect ingineresc. A fost demarat de Statele Unite ale Americii, la 4 mai 1904, împlinind astfel o idee veche de câteva secole.

În 1513, exploratorul spaniol Vasco Nunez de Balboa a fost primul european care a decoperit că Istmul Panama era doar o mică limbă de pământ între Oceanul Atlantic și Oceanul Pacific. Descoperirea lui Balboa a dat startul unor noi expediții, în căutarea unui curs natural de apă care să lege cele două oceane. În 1534, negăsind nicio variantă creată de natură pentru a trece dintr-o parte în alta, conducătorul Sfântului Imperiu Roman, Carol al V-lea, a ordonat efectuarea unui studiu pe teren, pentru a evalua posibilitatea de a construi un asemenea pasaj. Echipa care a ajuns la fața locului a ajuns și la concluzia că un proiect atât de amplu era irealizabil. În secolele ce au urmat, ideea de a construi o cale de legătură între cele două oceane a încolțit în diverse țări, dar nicio încercare serioasă nu a fost pusă în practică, până în anii 1880. În 1881, o companie franceză condusă de Ferdinand de Lesseps, un fost diplomat care a contribuit la proiectul Canalului Suez, a început săpăturile în zona Panama. Proasta organizare, problemele tehnice și bolile tropicale au fost doar câteva din obstacolele întâmpinate. De Lesseps planificase amplasarea canalului la nivelul mării, fără ecluze, așa cum fusese gândit și Canalul Suez, însă lucrările s-au dovedit mult mai dificile decât anticipase.

Gustave Eiffel, creatorul celebrului turn din Paris, care îi poartă numele, a fost angajat pentru a proiecta ecluzele necesare. Din păcate, compania lui De Lesseps a intrat în faliment, după ce proiectul înghițise mai bine de 260 de milioane de dolari și se excavaseră peste 60 de milioane de metri cubi de pământ. Eșecul tentativei de a realiza pasajul a provocat un scandal de proporții în Franța. De Lesseps, fiul său, Charles, împreună cu Eiffel și alți manageri au fost acuzați de fraudă și proastă gestionare a fondurilor. În 1893, au fost găsiți vinovați, condamnați la închisoare și amendați, deși sentințele au fost ulterior revocate. După ce apele s-au liniștit, Eiffel s-a retras din afaceri și s-a dedicat cercetării științifice, iar Ferdinand de Lesseps a murit în 1894.

În același an, o nouă companie franceză a preluat ce mai rămăsese în urma falimentului, cu intenția de a continua proiectul Canalului Panama, însă a renunțat în scurt timp.Tot în acea perioadă, Statele Unite, care își doreau foarte mult o legătură între cele două oceane, din motive atât economice, cât și militare, considerau Nicaragua o variantă mai bună decât Panama. Această viziune avea să se schimbe, însă, în curând, grație eforturilor unui inginer, Philippe-Jean Bunau-Varilla, care fusese implicat în ambele proiecte franceze din Panama. La sfârșitul anilor 1890, Bunau-Varilla a început o activitate de lobby pe lângă legiuitorii americani, pentru a-i convinge să achiziționeze acțiunile franceze din Panama.În același timp, arăta că în Nicaragua nu există condiții prielnice și din cauza vulcanilor activi.

În 1902, Congresul SUA a autorizat cumpărarea activelor franceze. În anul următor, Columbia, din care Panama făcea parte la acea vreme, a refuzat să semneze un document oficial prin care să autorizeze construirea canalului.Panamezii, încurajați de Bunau-Varilla și cu acordul tacit al președintelui Theodore Roosevelt, s-au revoltat și au declarat independența statului Panama. La scurt timp, secretarul de stat american, John Hay și Bunau-Varilla, în calitate de reprezentant al guvernului provizoriu panamez, au negociat Tratatul Hay-Bunau-Varilla, care conferea Statelor Unite dreptul de a utiliza o porțiune de teren de peste 800 de kilometri pătrați, pentru a construi canalul.În total, Statele Unite puneau la bătaie 375 de milioane de dolari pentru proiect, bani care includeau și zece milioane ca plată către statul panamez pentru semnarea tratatului din 1903 și cele 40 de milioane necesare pentru achiziționarea activelor franceze.

La mai bine de un secol după finalizarea Canalului Panama, o legătură între oceane prin Nicaragua rămâne încă o posibilitate demnă de luat în calcul. În 2013, o companie chineză a anunțat că a încheiat o înțelegere cu guvernul din Nicaragua, urmând să plătească 40 de milioane de dolari pentru drepturile de a construi o asemenea autostradă acvatică. În anii ce au urmat finalizării canalului, au crescut tensiunile dintre americani și panamezi, legate de controlul regiunii. În 1964, panamezii s-au revoltat din cauză că li s-a interzis să își înalțe propriul steag lângă cel american, în zona canalului. Din acest motiv, Panama a întrerupt temporar relațiile diplomatice cu SUA, până în 1977, când președintele Jimmy Carter și generalul panamez Omar Torrijos au semnat tratatul prin care controlul asupra canalului era redat statului Panama, în etape, respectiv un control bilateral, până în 1999, după care era transferat integral panamezilor. În același timp, tratatul dădea dreptul Statelor Unite de folosi forța armată împotriva oricăror tentative care amenințau neutralitatea canalului.

Constructorii acestei căi de comunicație au avut de înfruntat obstacole serioase, inclusiv un teren neprietenos, clima caldă, chiar toridă, ploi abundente și boli tropicale. Primele încercări franceze s-au soldat cu moartea a peste 20.000 de oameni. Nici proiectul american nu a putut evita pierderile de vieți omenești: între 1904 și 1913, aproximativ 5.600 de muncitori au fost răpuși de boli sau accidente Mulți au fost victime ale malariei și febrei galbene.Pe atunci, se credea că aceste boli sunt provocate de mizerie și de aerul poluat.La începutul secolului XX, medicii au început să înțeleagă rolul țânțarilor în răspândirea acestor maladii și, în consecință, să identifice modalități mai eficiente de prevenire. Au fost drenate zonele mlăștinoase, reducând astfel zona de împerechere a insectelor și au fost instalate plase împotriva țânțarilor, ceea ce a contribuit decisiv la reducerea numărului de bolnavi.

Între 13.000 şi 14.000 de ambarcațiuni utilizează acest traseu în fiecare an. Cele mai numeroase sunt vasele americane, urmate de cele din China, Chile, Japonia, Columbia și Coreea de Sud. Fiecare vapor aflat în tranzit plătește o taxă, în funcție de dimensiuni și capacitate. Pentru cele mai mari se poate ajunge și la sume de peste 400.000 de dolari. Cel mai mic tarif plătit vreodată a fost de 36 de cenți, achitat în 1928 de aventurierul american Richard Halliburton, care a traversat canalul înot. Anual, canalul produce venituri de circa două miliarde dolari. În medie, traversarea durează între 8 și 10 ore, iar sistemul de ecluze ridică vasul la 25 de metri peste nivelul mării. Căpitanii nu sunt lăsați să facă manevre de capul lor, pentru că un pilot special pregătit preia controlul navigației și ghidează vasul. În 2010, Canalul Panama a fost traversat de nava cu numărul un milion, de la deschidere.

În 2007, o lucrare de mari proporții a fost demarată, pe baza unui proiect în valoare de 5,25 miliarde de dolari. Obiectivul: lărgirea canalului, astfel încât să poată găzdui și vasele uriașe ale prezentului, adică cele care depășesc dimensiunile ecluzelor, de 35 metri lățime și 300 de metri lungime. Se pregătea, astfel, terenul pentru nave care transportau de trei ori mai multă marfă decât cele mai mari de până atunci. Președintele panamez în exercițiu la acea dată, Martín Torrijos, a lansat ideea în data de 24 aprilie 2006, arătând că astfel Panama va fi propulsată printrele statele de primă mână ale lumii.Proiectul a fost aprobat prin referendum național. Inițial s-a anunțat că va fi finalizat în august 2014, pentru aniversarea centenarului. Evident, termenele de finalizare nu sunt niciodată respectate, însă panglica variantei noi a canalului a fost, în cele din urmă, tăiată la 26 iunie 2016. Extinderea a dublat capacitatea canalului și a avut un impact semnificativ asupra comerțului maritim internațional.

Surse:

https://www.agerpres.ro/flux-documentare/2014/08/15/documentar-canalul-panama-un-secol-de-la-inaugurare-11-13-50

https://www.scribd.com/doc/204184924/Canalul-Panama

https://istoriiregasite.wordpress.com/2010/04/11/canale-maritime-canalul-panama/

https://adevarul.ro/international/in-lume/un-secol-inaugurarea-canalului-panama-schimbat-fata-pamantului-pretul-mortii-27000-muncitori-1_53dccd9d0d133766a8f1dfe9/index.html

https://publimix.ro/blog/caleidoscop/1904- Canalul-Panama

&&&

S-a întâmplat în 4 mai1942: În această zi, începea bătălia de la Marea Coralilor, în Oceanul Pacific. După atacul de la Pearl Harbor, forţele japoneze au avansat rapid, deplasându-se spre Pacificul de sud-est şi Australia. Bătălia din Marea Coralilor a fost prima mare bătălie navală în care marina japoneză a eşuat în mod semnificativ. Bătălia de la Midway, două luni mai târziu, a fost adevăratul moment de cotitură în campaniile din Pacific, deşi în niciun moment cele două forțe navale nu s-au confruntat in mod real, aceasta confruntare devenind prima bătălie majoră a portavioanelor.

Bătălia din Marea Coralilor, purtată între 4–8 mai 1942, a fost o bătălie navală majoră a războiului din Pacific, purtată între forţele navale imperiale japoneze şi forţele aeriene şi navale aliate, din Statele Unite şi Australia, în timpul celui de-al doilea război mondial. Bătălia s-a consacrat ca fiind prima bătălie navală în care portavioanele inamice s-au atacat direct unele pe celelalte, şi, de asemenea, a fost prima bătălie navală în care flotele inamice nu s-au zărit şi nu au tras direct una asupra celeilate. Într-o încercare de a-şi întări poziţia în Pacificul de Sud, forţele Imperiului Japonez au decis să invadeze şi să ocupe Port Moresby din Noua Guinee şi Tulagi din Insulele Solomon aflate la sud-est. Planul a fost numit Operaţiunea MO şi a implicat câteva unităţi importante ale flotei japoneze, inclusiv trei portavioane, pentru a asigura apărarea aeriană a flotei invadatoare, sub comanda lui Shigeyoshi Inoue. Statele Unite au aflat despre planul japonez prin interceptarea comunicaţiilor şi au trimis două portavioane însoţite de crucişătoare americane şi australiene sub comanda amiralului Frank J. Fletcher pentru a opri ofensiva japoneză. În zilele de 3 şi 4 mai, forţele japoneze au invadat şi ocupat Tulagi, deşi câteva din navele de război de sprijin au fost surprinse şi scufundate sau doar avariate de avioanele de pe portavionul Yorktown. Fiind avertizate de acum de prezenţa portavioanelor americane în zonă, portavioanele japoneze au intrat în Marea Coralilor cu intenţia de a găsi şi de a distruge forţele navale aliate.

Începând cu data de 7 mai, portavioanele ambelor părţi au executat atacuri aeriene în două zile consecutive. În prima zi, Statele Unite au scufundat portavionul japonez Shōhō, iar japonezii au scufundat un distrugător şi au avariat grav un petrolier (care ulterior a fost lăsat să se scufunde). În ziua următoare, portavionul japonez Shōkaku şi portavionul American Lexington (care a fost şi evacuat) au fost avariate, iar portavionul Yorktown a fost deteriorat. Cum ambele părţi au suferit pagube mari concretizate în pierderea unor avioane şi avarierea sau distrugerea unor portavioane, flotele s-au retras din zona de conflict.

Pentru că a pierdut apărarea aeriană asigurată de portavioane, Inoue a retras flota din Port Moresby cu intenţia de a ataca mai târziu. Deşi a fost o victorie tactică a japonezilor din punct de vedere al numărului navelor scufundate, bătălia se va dovedi a fi o victorie strategică a aliaţilor pentru mai multe motive. Expansiunea japoneză, care părea de neoprit până în acel moment, a fost respinsă pentru prima dată. Mult mai important, portavioanele japoneze Shōkaku şi Zuikaku, unul avariat, iar celălalt cu numărul de avioane împuţinat, urmau să fie incapabile să se implice în bătălia de la Midway, care urma să aibă loc în luna următoare, asigurând astfel egalitatea în ceea ce priveşte numărul de avioane între cei doi adversari, fapt care va contribui în mod semnificativ la victoria Statelor Unite în acea bătălie.

Pentru că japonezii au pierdut portavioane în bătălia de la Midway, nu au putut să invadeze de pe ocean Port Moresby. Două luni mai târziu, aliaţii au profitat de vulnerabilitatea strategică a japonezilor şi au lansat Campania din Guadalcanal care, împreună cu Campania din Noua Guinee, a dus la spargerea defensivei japoneze în Pacificul de Sud şi a fost un factor important pentru înfrângerea Japoniei în cel de-al doilea război mondial. Marea Coralilor (Coral Sea) este o mare care este legată de Pacificul de Sud, situată în afara Marii Bariere de Corali, la nord-est de Australia şi nord de Marea Tasmaniei. Din anul 1969 această regiune unde se află lagune şi atolii (insule de corali în formă de inel) cei mai mari din lume, aparţine de teritoriul australian.

Surse:

Henry, Chris (2003).The Battle of the Coral Sea. Annapolis, Maryland: Naval Institute Press

https://www.britannica.com/event/Battle-of-the-Coral-Sea

https://www.scribd.com/document/378184137/B%C4%83t%C4%83lia-Din-Marea-Coralilor

http://www.magazin.ro/content/view/11431/8/

https://ro.unionpedia.org/i/B%C4%83t%C4%83lia_din_Marea_Coralilor

https://www.history.navy.mil/browse-by-topic/wars-conflicts-and-operations/world-war-ii/1942/battle-of-cor al-sea.html

&&&

S-a întâmplat în 4 mai 1955: În această zi, a trecut în eternitate, la Paris, George Enescu, compozitor, violonist, pianist, dirijor şi pedagog; membru de onoare (1916), membru titular (1932) şi membru titular onorific (1948) al Academiei Române; după instaurarea dictaturii comuniste în ţară se stabileşte definitiv la Paris. George Enescu (născut la 19 august 1881, în comuna Liveni-Vârnav din jud. Dorohoi – actualmente George Enescu, Botoşani) este considerat cel mai important muzician român.

Considerat a fi un copil-minune, micul Jurjac (aşa cum îi spuneau familia şi cei apropiaţi), visa să devină compozitor încă de la vârsta de cinci ani: „Lucru curios: nu ştiam nimic, nu ascultasem nimic sau prea puţin, nu am avut pe lângă mine vreo persoană să mă influenţeze şi, totuşi, de copil, am avut această idee fixă de a fi compozitor. De a fi numai compozitor”, îi declara mai târziu George Enescu lui Bernard Gavoty, critic muzical şi jurnalist de radio.La vârsta de trei ani a avut una dintre experienţele muzicale hotărâtoare, când a auzit întâmplător, pentru prima oară, un taraf cântând într-o staţiune balneară situată în apropierea satului natal. Impresionat de ceea ce auzise, copilul a încercat a doua zi să imite instrumentele tarafului: vioara printr-un „fir de aţă de cusut pe o bucată de lemn” (Amintirile lui G. Enescu, de B. Gavoty), ţambalul cu ajutorul unor beţe de lemn, iar naiul, suflând printre buze.

Primele noţiuni muzicale le primeşte de la tatăl său, la vârsta de patru ani. Văzând preocuparea pentru arta sunetelor, părinţii îi dăruiesc viitorului muzician o mică vioară cu trei coarde. Supărat că nu este luat în serios şi că nu a primit o vioară adevărată, copilul aruncă jucăria în foc. Abia după ce primeşte vioara mult visată, începe să cânte după ureche, pe o singură coardă, cu un singur deget, melodii auzite în sat. În 1886, Eduard Caudella, compozitor şi profesor la Conservatorul din Iaşi, remarcă talentul deosebit al lui George Enescu şi îi sfătuieşte pe părinţii acestuia să-şi îndrepte copilul către studii muzicale. Dovezi ale primelor încercări de compoziţie datează din anul următor, 1887, când Enescu avea numai şase ani.

Între 1888 şi 1894, George Enescu studiază la Conservatorul din Viena, cu profesori renumiţi ai vremii precum Siegmund Bachrich şi Josef Hellmesberger Junior (vioară), Ernst Ludwig (pian) şi Robert Fuchs (armonie, contrapunct şi compoziţie). La recomandarea lui Josef Hellmesberger Jr., profesor de vioară şi fiul directorului Conservatorului din Viena, George Enescu este trimis de tatăl său să studieze la Paris. Astfel, se perfecţionează la Conservatorul din Paris (1895 – 1899) sub îndrumarea profesorilor José White şi Martin-Pierre-Joseph Marsick la vioară, Jules Massenet şi Gabriel Fauré la compoziţie, Ambroise Thomas şi Théodore Dubois la armonie şi André Gédalge la contrapunct.

Din perioada studiilor la Paris datează cele patru „simfonii de şcoală”, Poema Română op. 1 (1897) pentru orchestră şi cor bărbătesc,Sonata nr. 1 pentru pian şi vioară în Re major, op. 2 (1897),Suita nr.1, în sol minor, în stil vechi pentru pian, op. 3 (1897), Sonata nr.2 pentru pian şi vioară în fa minor, op. 6 (1899), lucrări care i-au adus recunoaşterea tânărului compozitor George Enescu.Deşi ceea ce îşi dorea cel mai mult era să compună muzică şi nu să devină un virtuoz al viorii, studiul, perseverenţa şi participarea la concursurile de vioară organizate la Conservatorul din Paris i-au adus lui Enescu premiul al II-lea în 1898 şi, un an mai târziu, premiul I – cu care a absolvit, la 24 iulie 1899, clasa de vioară la Conservatorul din Paris; cu această ocazie, i s-a dăruit o preţioasă vioară Bernardel, inscripţionată cu numele său. În calitate de interpret a înfiinţat şi condus, la Paris, două formaţii de muzică instrumentală: un trio cu pian (1902) şi un cvartet de coarde (1904).A concertat în Germania, Ungaria, Spania, Portugalia, Marea Britanie şi SUA.

Cele mai cunoscute compoziţii ale lui George Enescu datează din primii ani ai începutului de secol XX. Printre acestea se numără cele două Rapsodii Române (1901-1902), Suita nr.1 pentru orchestră în Do major, op. 9 (compusă în 1903 şi interpretată în 1911 de Orchestra Filarmonicii din New York, sub bagheta renumitului compozitor şi dirijor Gustav Mahler) sau Simfonia nr.1 în Mi bemol major, op. 13 (1905). În 1913 a instituit şi susţinut din fonduri personale Premiul naţional de compoziţie George Enescu, acordat anual până în 1946. Organizat în vederea încurajării creaţiei româneşti, acest concurs de compoziţie oferea câştigătorilor, alături de sume de bani generoase, şansa interpretării lucrărilor în concerte. George Enescu a fost de asemenea membru fondator (1920) şi preşedinte (1920 – 1948) al Societăţii Compozitorilor Români din Bucureşti. În anii primului război mondial, în paralel cu activitatea de creaţie, Enescu a susţinut concerte în România pentru răniţii din spitale. După război a reluat turneele în calitate de violonist şi dirijor în Elveţia, Franţa, Olanda, Spania, SUA, Portugalia, Canada etc.

Muzicianul a dirijat Orchestra Simfonică George Enescu din Iaşi (al cărei fondator este, în perioada 1918-1920), dar şi orchestrele Societăţii Filarmonica Română (1898 – 1906), Ministerului Instrucţiunii Publice (1906 – 1920) şi Filarmonicii din Bucureşti (1920 – 1946). Deseori Enescu era invitat la Castelul Peleş din Sinaia de către regina Elisabeta a României (al cărei pseudonim literar era Carmen Sylva), pentru a susţine concerte şi recitaluri de vioară. O serie de lieduri în limba germană reprezintă rezultatul colaborării pe plan artistic dintre compozitorul Enescu şi regina-scriitoare. Cea mai îndrăgită lucrare a compozitorului, la care a lucrat mai bine de zece ani, este opera Oedip, op. 23. Terminată în 1931, aceasta i-a fost dedicată Mariei Rosetti-Cantacuzino, cea care va deveni, în 1937, soţia lui George Enescu.

În perioada lucrului la opera sa Oedip, George Enescu a terminat o serie de lucrări simfonice şi camerale, reprezentative pentru stilul de maturitate al compozitorului: Simfonia nr. 2 în La major, op. 17 (1914), Suita pentru orchestră nr. 2 în Do major, op.20 (1915), Simfonia nr. 3 î Do major, op. 21 (1918 – 1921), precum şi Cvartetul de coarde îm Mi bemol major, op. 22, nr. 1 (1920), Sonata pentru pian în fa diez minor, op. 24, nr. 1 (1924), Sonata pentru pian şi vioară nr. 3, în la minor, în caracter popular românesc, op. 25 (1926). Au urmat Sonata pentru pian şi violoncel în Do major, op. 26, nr. 2, dedicată marelui violoncelist Pablo Casals, Suita sătească nr. 3 în Re major, op. 27 (1939), două simfonii neterminate (reconstituite şi orchestrate de compozitorul Pascal Bentoiu), Cvartetul de coarde în Sol major, op. 22 nr. 2 (1951), Simfonia de cameră pentru 12 instrumente soliste, op. 33 (1954) şi Vox Maris, op. 31, poem simfonic pentru cor mixt cu solo de tenor şi soprană, orchestră mare (1954).

Recunoaşterea şi renumele internaţional i-au oferit lui George Enescu numeroase ocazii de a susţine cursuri de interpretare muzicală, stilistică, analiză şi forme muzicale la École Normale de Musique din Paris, École Instrumentale „Yvonne Astruc” din Paris, Accademia Musicale Chigiana din Siena (Italia), Universitatea din Illinois (SUA), The Mannes Music School din New York, la Brighton şi Bryanstone (Anglia) etc. A predat cursuri de compoziţie la Universitatea Harward din Cambridge, Massachussets (SUA) şi Conservatoire Américain din Fontainbleau (Franţa). Yehudi Menuhin, Christian Ferras, Ivry Gitlis, Ida Haendel sau Arthur Grumiaux sunt doar câţiva dintre cei mai cunoscuţi violonişti care s-au perfecţionat în arta interpretativă sub îndrumarea lui George Enescu.Printre distincţiile ce i s-au acordat în semn de preţuire şi recunoaştere se regăsesc: titlurile de ofiţer şi cavaler al Legiunii de Onoare a Franţei (1913, 1936), Membru de onoare (1916) şi Membru activ (1933) al Academiei Române din Bucureşti, Membru corespondent la Académie des Beaux Arts din Paris (1929), Accademia Nazionale di Santa Cecilia din Roma (1931), Institut de France din Paris (1936) şi Academia de Arte şi Ştiinţe din Praga (1937).

În perioada ce a urmat celui de-al doilea război mondial, George Enescu părăseşte definitiv România şi locuieşte la Paris, unde se stinge din viaţă în 1955.S-a stins din viață la Paris în noaptea dintre 3 și 4 mai 1955. A fost înmormântat în cimitirul Père-Lachaise din Paris, într-un cavou de marmură albă, aflat la poziția 68. Memoria marelui muzician român este perpetuată prin Festivalul Internaţional care-i poartă numele, prin diferite simpozioane desfăşurate în România şi în străinătate şi nu în ultimul rând prin expoziţii, concerte şi publicaţii realizate în cadrul Muzeului Naţional „George Enescu” din Bucureşti. Compozitorul, dirijorul, violonistul, pianistul şi profesorul George Enescu (1881 – 1955) rămâne în istorie drept unul dintre cei mai de seamă oameni de cultură ai secolului XX; şi-a asumat rolul de ambasador al muzicii atât în ţară, cât şi în lume şi s-a implicat în promovarea muzicii româneşti, contribuind la recunoaşterea internaţională a compozitorilor, dirijorilor şi interpreţilor din România.

Surse:

George Sbârcea: Povestea vieții lui George Enescu, Editura Ion Creangă, București, 1982

Viorel Cosma: George Enescu în memoria timpului - evocări, amintiri, însemnări memorialistice, Editura Casa Radio, București, 2003

Mihai Cosma: George Enescu - destinul unui geniu/ George Enescu - the destiny of a genius, Editura Coresi, București, 2005

Vasile Tomescu: George Enescu - un geniu al artei sunetelor, Institutul Cultural Român, București, 2005

https://www.georgeenescu.ro/georgeenescu-ro_doc_20_george-enescu-date-biog rafice_pg_0.htm

&&&

S-a întâmplat în 4 mai 1955: În această zi, s-a născut interpreta de muzică uşoară Mihaela Runceanu. Mihaela Runceanu (d. 1 noiembrie 1989, București) a fost o cântăreață română de muzică ușoară și profesoară de canto la Școala Populară de Artă din București.

Valentina-Mihaela Runceanu s-a născut la Buzău. În 1970, a absolvit cursurile la școala elementară de pe lângă Liceul de muzică și arte plastice din Buzău. Profesor de vioară: Eufrosina Tomescu, soția directorului școlii, Constantin Tomescu. Urmează Liceul de muzică și arte plastice din Buzău, pe care îl absolvă, ca șefă de promoție, în 1974. În perioada liceului, cântă în orchestra simfonică a orașului, care se afla pe lângă Casa orășenească de cultură. Alături de Orchestra Simfonică din Buzău, efectuează un turneu de câteva săptămâni în Cehoslovacia și în Ungaria.

În 1972 câștigă Premiul I la concursul „Tinerețea Buzoiană" cu piesa „Anilor" de Petre Magdin, prima recunoaștere publică a vocației de solist de muzică ușoară. În 1974 este admisă la Conservatorul de muzică „Ciprian Porumbescu" (clasa profesor Victor Giuleanu), cu media 9,95; urmează, în paralel, cursurile școlii Populare de Artă din București (pe care o absolvă în 1977), clasa de canto condusă de profesoara Nina Bercaru.În 1975 câștigă Trofeul „Steaua litoralului", Constanța, obține premiul I la Festivalul „Constelații vâlcene", Râmnicu Vâlcea și debutează la Radio cu o piesă, în primă audiție, a compozitorului George Grigoriu.

În februarie 1976, Mihaela Runceanu trece cu brio de prima etapă la concursul TV „Steaua fără nume". În 1976, Obține Premiul I la Festivalul „Lotca de aur", Brăila, Premiul II la „Festivalul artei studențești" din Galați, Premiul II la concursul „București’76". La cea de-a IX-a ediție a „Festivalului tinereții de la Amara”, care s-a desfășurat în stațiunea Amara (Ialomița) în perioada 5 - 8 august 1976, Mihaela Runceanu câștigă „Trofeul Tinereții”. În 1978, Mihaela Runceanu absolvă Conservatorul de muzică „Ciprian Porumbescu", Facultatea de pedagogie, muzicologie, compoziție, cu lucrarea „Muzica ușoară românească și rolul său în societatea contemporană" – coordonator prof. Al. Leahu. În perioada 1978-1979, activează ca profesoară de vioară la Școala generală de muzică din Brăila. Cântă cu formațiile „Solaris" și „Mefisto" din localitate.

În perioada 1979-1980, activează ca profesoară de vioară la Liceul de muzică și arte plastice din Buzău, pe care îl absolvise cu numai șase ani în urmă. Face parte din formația „Nona”, condusă de profesorul Xenti Stănescu. În toamna anului 1980, Mihaela Runceanu devine profesoară la Școala Populară de Artă din București. Co-repetitor la aceeași clasă, compozitorul Ionel Tudor. Dintre cei care i-au fost elevi se numără: Marina Florea, Silvia Dumitrescu, Dana Dorian, Gianina Olaru, Carmen Trandafir, Adrian Enache, Mădălina Manole, Nicola, Paula Mitrache, Miki (fosta solista a trupei K-pital), Maria Botta, Marinela Chelaru de la grupul „Vouă” ș.a. În perioada 1980-1989, Mihaela Runceanu cântă la unele dintre cele mai renumite restaurante din București, cum ar fi: „Intercontinental”, „București”, „Continental”, „Salonul spaniol”, „Dorobanți”, „Melody” precum și la „Internațional” Sinaia și Timișoara. De asemenea, în fiecare vară, în timpul vacanțelor, cântă pe litoral numai la restaurante de mâna întâi. În 1984, melodia „E-adevărat, iubirea mea”, preluată din repertoriul internațional, devine primul mare succes al Mihaelei Runceanu.

La concursul „Melodii’84” (care a avut loc la începutul anului 1985), melodia „Să crezi în dragostea mea” (Ion Cristinoiu/Roxana Popescu) obține premiul I la secțiunea „Prime audiții". Acesta este momentul în care Mihaela Runceanu devine una dintre cele mai apreciate și de succes soliste ale României.Începând cu 1985, Mihaela Runceanu participă la un număr mare de spectacole organizate în București (în special la Sala Radio sau Sala Polivalentă) sau în ţară, numele ei devenind o garanție sigură a calității spectacolelor respective. Este solicitată tot mai des pentru înregistrări la Radio, Televiziunea Română și Electrecord. A efectuat turnee în Cehoslovacia (1973), Ungaria (1973), Bulgaria, URSS (1984), Cuba (1985) și RDG (1987).

Pe data de 28 octombrie 1989, Mihaela Runceanu participă la spectacolul-maraton de mare succes „Start Melodii’89”, care are loc la Sala Radio. Mihaela Runceanu are un succes uriaş, fiind bisată de trei ori. De emoție, Mihaela va îngenunchea la aplauzele publicului. Acesta este ultimul spectacol susținut de Mihaela Runceanu. Pe 30 octombrie 1989, a apărut la Electrecord, „Pentru voi, muguri noi", cel de-al treilea disc al artistei. Pe 1 noiembrie, în jurul orei 1:00 a.m., Mihaela Runceanu este asasinată în garsoniera sa din București situată pe Șoseaua Mihai Bravu. Pe data de 2 noiembrie, la doar 36 de ore de la comiterea crimei, Daniel Cosmin Ștefănescu este prins și arestat. Pe 4 noiembrie 1989 Mihaela Runceanu este înmormântată la cimitirul „Dumbrava” din Buzău.

În mai 1990 se naște Fan-Club-ul Mihaela Runceanu, înființat de ziaristul Mihai Bogatu. Primul Fan-Club din România. Cu această ocazie Mihai Bogatu publică broșura „Adevărul în cazul Mihaela Runceanu". În 1991, apare cartea „Mihaela Runceanu - Un cântec ucis”), scrisă de Nicolae Peneș și publicată la Editura Monteoru. Cartea va fi reeditată în 1993, la Editura Divers Press din București. Tot în 1991, apare cartea „Pagini din procesul asasinului Mihaelei Runceanu”, scrisă de Nicolae Peneș. Cartea reunește toate relatările procesului crimei care au apărut în ziarul „Senator” din Buzău.În perioada 24-26 mai 1991 are loc La Buzău are loc prima ediție a Festivalul de muzică ușoară „Mihaela Runceanu”. În luna noiembrie 2004, Mihaela Runceanu a fost declarată post-mortem cetățean de onoare al municipiului Buzău.

Surse:

Caraman – Fotea, Daniela, Meridianele cântecului, București, Editura Muzicală, 1989

Caraman – Fotea, Daniela și Andrei, Titus, Alternative Pop Dance, București, Editura Humanitas Educațional, 2003

Peneș, Nicolae, Viața și moartea Mihaelei Runceanu, București, Editura Divers Press, 1993

Peneș, Nicolae, Pagini din procesul asasinului Mihaelei Runceanu, 1991

http://www.mihaela-runceanu.ro

http://mihaelarunceanu.blogspot.com

https://playtech.ro/stiri/ucigasul-mihaelei-runceanu-si-a-refacut-viata-la-10-ani-de-la-eliberare-cum-a-scapat-atat-de-usor-36110

https://evz.ro/ucigasul-mihaelei-runceanu-din-nou-in-fat a-justitiei.html

$$$

S-a întâmplat în 4 mai…

– „Ziua Naţională a Inimii”; se sărbătoreşte din 1997, anual, la iniţiativa Academiei de Ştiinţe Medicale. „Ziua Mondială a Inimii” este sărbătorită la 29 septembrie

- 1471: Războiul celor două roze: Bătălia de la Tewkesbury: Eduard al IV-lea învinge armata familiei Lancaster şi îl omoară pe Eduard, Prinţ de Wales. Războiul celor Două Roze (1455–1485) este numele sub care mai este cunoscut războiul civil purtat cu intermitenţă pentru tronul Angliei între susţinătorii Casei de Lancaster şi cei ai Casei de York. Amândouă casele regale erau ramuri ale Casei Regale Plantagenet, avându-l ca strămoş comun pe regele Edward al III-lea. Numele generic de Războiul celor Două Roze nu a fost folosit în perioada în care conflictul a avut loc, ci mai târziu, avându-şi originea în formele şi culorile blazoanelor celor două case regale: Trandafirul roşu de Lancaster ( şi Trandafirul alb de York (.

- 1493: Papa Alexandru al VI-lea împarte Lumea Nouă intre Spania şi Portugalia. Edictul ratificat ulterior la 7 iunie 1493, printr-un acord între spanioli şi portughezi, va fi cunoscut sub numele de Tratatul de la Tordessillas.

- 1646: A apărut, la Iaşi, primul cod de legi tipărit în limba română (şi unul dintre primele coduri de legi apărute într-o limbă naţională din Europa), „Cartea românească de învăţătură de la pravilele împărăteşti şi de la alte giudeţe”.A fost urmat, în 1652, de codul muntenesc „Îndreptarea legii”, tipărit la Târgovişte. Traducătorii celor două cărţi au fost Eustratie logofătul şi Daniil Andrei Panonianul (Ardeleanul)

– 1655: S-a născut inventatorul italian Bartolomeo Cristofori, considerat creatorul pianului; în 1698 a realizat un prim „cembalo a martelletti” (clavecin cu ciocănele), apoi, spre 1710, primul său pianoforte, din care și azi se mai păstrează un exemplar datând din 1720, la Metropolitan Museum din New York (m. 1731)

- 1675: Regele Charles (Carol) al II-lea al Angliei ordonă construirea Observatorului Regal Greenwich.

- 1770: S-a nãscut pictorul şi desenatorul francez Francois Gerard, care prin lirismul său anunţa romantismul (m.11.I.1837).

- 1814: Napoleon I este exilat pentru 100 de zile pe insula Elba. Napoleon Bonaparte a fost exilat pe Insula Elba, după campania dezastruoasa din Rusia. Napoleon I a sosit la Portoferraio, pe Insula Elba, la vest de Italia, unde a ramas până la întoarcerea sa în Franţa, pe 26 februarie 1815. După căderea Imperiului, Tratatul de la Fontainebleau (11 aprilie 1814), a acordat deplina suveranitate insulei pe care Napoleon a cucerit-o în 1802. Insula a devenit parte integranta a Italiei în1860 si aparţine regiunii Toscana.

- 1825: S-a născut Sir Thomas Henry Huxley, biolog britanic; adept convins al lui Darwin, a fost primul zoolog care a afirmat consecinţa aplicării darwinismului asupra antropogenezei (descendenţa omului din maimuţă) (m. 1895)

– 1827: S-a născut exploratorul britanic John (Hanning) Speke; expediţii în Himalaya, Tibet, Somalia; explorând Africa Centrală a descoperit lacurile Tanganyika şi Victoria (1858), stabilind că ultimul reprezintă unul dintre izvoarele Nilului (m. 1864).

– 1837: S-a născut Theodor Rosetti, jurist, publicist şi om politic; ministru în mai multe rânduri; prim-ministru (1888-1889); guvernator al Băncii Naţionale (1890-1895); s-a numărat printre fondatorii Societăţii literare „Junimea”; membru de onoare al Academiei Române din 1891 (m. 1923). Unele surse dau ca dată a naşterii 5/17.V.1837

–1840: S-a născut chirurgul şi profesorul Constantin Dimitrescu-Severeanu; întemeietor de învăţământ chirurgical, iniţiatorul chirurgiei viscerale, a contribuit, din plin, la dezvoltarea chirurgiei româneşti (m. 1930)

- 1856: S-a născut Theodor D. Speranţia, scriitor şi folclorist; s-a numărat printre întemeietorii şi primii colaboratori ai revistei „Contemporanul" (1881-1888); datorită strădaniilor sale, în 1901, s-au pus, în Bucureşti, bazele primului muzeu etnografic; membru corespondent al Academiei Române din 1891 (m. 1929)

- 1874: S-a născut inginerul american Frank Conrad, specialist în radiofonie; un experiment al său din 1919, o transmisie radio, a ajutat compania Westinghouse din Pittsburgh să fondeze postul de radio KDKA, primul post de radio din istorie (m. 1941)

- 1875: S-a născut Dumitru Drăghicescu, filosof, sociolog şi om politic liberal; după terminarea primului război mondial s-a aflat alături de Nicolae Titulescu la Liga Naţiunilor Unite; ambasador al României în Mexic (1934-1936), a fost primul trimis român într-o ţară latino-americană (m. 1945)

- 1886: Chicago: Afacerea Haymarket, un miting care a degenerat.Afacerea Haymarket (denumită şi masacrul din Haymarket) a fost o demonstraţie ce a avut loc în ziua de marţi, 4 mai 1886, în Piaţa Haymarket din Chicago, Statele Unite.

– 1888: S-a născut baritonul şi profesorul Aurel Costescu-Duca; unul dintre fondatorii Operei Române (m. 1955)

– 1891, 4/16: A murit omul politic Ion C. Brătianu; ministru şi prim-ministru în mai multe rânduri; lider al grupării liberale radicale, a pus bazele Partidului Naţional Liberal (1875), pe care l-a condus până la sfârşitul vieţii; a avut un rol important în elaborarea şi aplicarea sistemului constituţional parlamentar democratic; Guvernele conduse de el au iniţiat măsuri de consolidare a monarhiei, pentru stimularea industriei şi organizarea finanţelor ş.a; membru de onoare al Academiei Române din 1885 (n. 1821)

- 1899: S-a născut industriaşul şi sportivul german Fritz von Opel. A câştigat raliuri moto, auto şi în curse de nave cu motor. A pilotat, în 1928, primul 'avion-fuzee' (m. 8 apr. 1971)

- 1902: S-a nãscut prozatoarea Elena Iordache-Streinu (m. 1995).

- 1904: Începe construcţia Canalului Panama.

-1904: Inginerul James Royce şi Sir Charles Stewart Rolls au pus bazele companiei Rolls-Royce, producătoare de maşini de excelenţă. Din 1998 numele de marcă Rolls–Royce a fost achiziţionat de către BMW.

- 1907: S-a născut Maxence Van Der Meersch, un scriitor francez aproape uitat; a primit, în anul 1936, Premiul Goncourt (m. 1951)

- 1919: În China, s-a declanşat „Mişcarea 4 Mai”, prima mişcare studenţească importantă din istoria Chinei. Studenţii au demonstrat în Piaţa Tiananmen din Beijing, China protestând împotriva Tratatului de la Versailles prin care se transferau teritorii chineze Japoniei

- 1921: S-a născut dirijorul şi compozitorul Mircea Basarab (m. 1995)

- 1922: S-a născut prozatorul şi traducătorul Vlad Muşatescu; autor de romane poliţiste, în registru parodic (m. 1999)

- 1924: S-a născut pianista rusă Tatiana Nikolaeva (m. 1993)

- 1925: S-a născut Paul H. Stahl, etnosociolog francez de origine română; stabilit în Franţa în 1969; fiul sociologului Henri H. Stahl şi frate cu scriitoarea Henriette Yvonne Stahl (m. 2008)

- 1926: S-a născut Geta Brătescu, artist vizual; opera sa artistică include lucrări de grafică, desen, colaj, fotografie şi ilustraţie de carte.Geta Brătescu primeşte în 2008 titlul de Doctor honoris causa al Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti, acordat pentru remarcabila sa contribuţie la dezvoltarea artei românesti contemporane. De asemenea, Geta Brătescu este director artistic al revistei de literatură şi artă „Secolul 20/21".

-1927: Se înfiinţa Institutul de Cercetări şi Staţiuni Agronomice din România, prin Decretul nr.1205, promulgat de regele Ferdinand (organizator şi primul director, Gheorghe Ionescu-Siseşti).Din 1962, a figurat cu denumirea de Institutul de Cercetări Agricole, iar din 1969, se numeşte Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Sisești”

– 1928: S-a născut Mohamed Hosni Mubarak, general şi om politic egiptean; al patrulea preşedinte al Republicii Arabe Egipt; ca vicepreşedinte al Egiptului şi-a asumat preşedinţia ţării după asasinarea lui Anwar Sadat, la 14 octombrie 1981; la 11 februarie 2011, la 18 zile de la declanşarea revoluţiei egiptene (în ianuarie 2011), Mubarak a fost înlăturat de la conducere, puterea fiind preluată de armată; a fost judecat pentru fapte de corupţie şi abuz de putere şi închis din 2014 până în 2017

- 1928: S-a născut (la Lencăuţi/Hotin, azi în Ucraina) Leon Baconski, istoric şi critic literar; frate cu poetul Anatol Emilian Baconski

-1929: S-a nãscut (la Bruxelles) actriţa americană de film Audrey Hepburn (m.1993)

- 1931: Se constituie, la Bucureşti, Partidul Evreiesc din România, având drept scop promovarea intereselor populaţiei evreieşti şi conservarea fiinţei ei naţionale, pronunţându-se, totodată, pentru rămânerea în ţară a populaţiei evreieşti şi participarea ei activă la viaţa politică (preşedinte – Theodor Fischer; preşedinte de onoare – Adolf Stern). În 1938 şi-a încetat activitatea.

- 1932: Gangsterul Al Capone este închis în penitenciarul din Atlanta, după ce a fost acuzat de evaziune fiscala.

- 1937: S-a născut harpista britanică de origine spaniolă Marisa Robles

- 1939: S-a născut Amos Oz, prozator şi eseist israelian. În limba română i-au apărut traducerile a şapte romane: Soţul meu, Michael (Polirom, 2005), Cutia neagră (Univers, 2002), Să cunoşti o femeie (Polirom, 2004), Fima (Polirom, 2008), Să nu pronunţi: noapte(Univers, 1997), Pantera din subterane (Univers, 2003) şi Poveste despre dragoste şi întuneric (Humanitas, 2008) - volum premiat cu Premiul France Culture 2004, Premiul Goethe 2005,Rime despre viaţă şi moarte (Humanitas, 2009).În prezent este profesor la catedra de literatură de la Universitatea Ben Gurion din Beer Şeva.

- 1940: S-a născut Grigore (Constantin) Bostan, folclorist şi scriitor român din Ucraina; s-a preocupat de studierea comparată a folclorului românesc, de cercetarea moştenirii literare româneşti din Bucovina şi a literaturii contemporane din această zonă; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1991 (m. 2004)

- 1940: S-a născut Anton Cosma, critic şi istoric literar (m. 1991)

- 1942: S-a născut dirijorul mexican Enrique Bátiz

- 1942: Începutul bătăliei de la Marea Coralilor, în Oceanul Pacific.

- 1943: S-a născut criticul muzical Daniela Caraman Fotea, membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România; realizatoare de programe muzicale, şi iniţiatoare a unor cicluri de emisiuni în cadrul Redacţiei Muzicale a SRR

- 1945: Eliberarea deţinuţilor din lagărul de concentrare Neuengamme, complet evacuat de către armata britanică.

- 1949: S-a semnat acordul americano–sovietic (acordul Jessup-Malik), care a pus capăt blocadei Berlinului. Convenţia a fost semnată de Philip Jessup (SUA) şi Jakow Alexandrowitsch Malik (Rusia), de unde şi numele

- 1953: Ernest Hemingway câştigă premiul Pulitzer pentru Bătrânul şi marea.

-1955: A murit (la Paris) George Enescu, compozitor, violonist, pianist, dirijor şi pedagog; membru de onoare (1916), membru titular (1932) şi membru titular onorific (1948) al Academiei Române; după instaurarea dictaturii comuniste în ţară se stabileşte definitiv la Paris (n. 1881).

- 1955: S-a născut Mircea Tiberian, compozitor, pianist şi interpret de muzică de jazz.

- 1955: S-a născut interpreta de muzică uşoară Mihaela Runceanu (m. 1989)

- 1959: A avut loc, la Los Angeles (SUA), prima ceremonie de decernare a Premiilor Grammy; câştigători: Perry Como, Ella Fitzgerald şi Kingston Trio.Premiile Grammy (în engleză Grammy Awards; prescurtare de la numele original Gramophone Awards) sunt acordate anual de către National Academy of Recording Arts and Sciences din Statele Unite ale Americii pentru realizări deosebite în domeniul înregistrărilor muzicale. Spectacolul decernării lor este unul din cele patru mari spectacole muzicale cu decernări de premii desfăşurate anual în Statele Unite, celelalte fiind Premiile Muzicii Americane (American Music Awards), Premiile Muzicale Billboard (Billboard Music Awards) şi Ceremonia Rock and Roll Hall of Fame Induction Ceremony.Ceremonia acordării premiilor Grammy, desfăşurată de obicei în luna februarie, este considerată a fi echivalentul industriei americane de înregistrări la premiile Oscar pentru industria filmului.

- 1965: Apărea Decretul de constituire al Teatrului pentru copii „Ion Creangă” din Bucureşti. Inaugurarea Teatrului a avut loc la 24.XII.1964 cu premiera „Harap Alb”, în regia lui Ion Lucian, directorul noului teatru

- 1976: S-a născut compozitorul şi interpretul Laurenţiu Duţă, fost component al trupei 3 Sud-Est

- 1977: A murit Dragoş Vrânceanu, poet şi traducător; a tradus în limba română din literatura italiană (din Benvenuto Cellini, Giovanni Pascoli, Eugenio Montale, Mario Luzi, Enrico Emanuelli, Carlo Bo ş.a.); în limba italiană a tradus din Mihai Eminescu, Maria Banuş, Eugen Jebeleanu şi Mihai Beniuc, fiind un intermediar activ între cultura română şi cea italiană (n. 1907)

-1979: Margaret Thatcher (1925 – 2013), om politic conservator britanic, a câştigat alegerile şi a devenit prima femeie prim-ministru din istoria Marii Britanii. A deţinut această funcţie până în noiembrie 1990

- 1980: A murit Iosip Broz Tito, om politic iugoslav, conducătorul rezistenţei iugoslave împotriva fascismului; preşedintele R.S.F. Iugoslavia în perioada 1945-1980 (n.25.V.1892, în Croaţia).

- 1980: A murit Vasile Răşcanu, medic şi fiziolog; cercetările sale au contribuit la creşterea prestigiului şcolii ieşene de fiziologie; bogată activitate de organizare sanitară; membru titular al Academiei Române din 1955 (n. 1885)

- 1981: A murit Iosif Cassian-Mătăsaru, traducãtor din poezia şi proza germanã; tatãl poetei Nina Cassian (n.1896)

- 2002: NASA a lansat satelitul de cercetare Aqua (EOS PM-1) pentru a explora rolul apei în ecosistemul complex al planetei noastre. „Aqua” este primul dintr-un grup de sateliți denumiți „Constelația După-amiezii” și face parte din „Earth Observing System” al NASA

- 2003: A fost dezvelit, la Târgu Mureş, primul monument din România ridicat în memoria victimelor Holocaustului. Monumentul este opera sculptorului Izsak Marton şi a fost realizat în 1947, în memoria victimelor exterminării naziste din Transilvania de Nord, dintre care aproape 6000 proveneau din Târgu-Mureş şi poartă inscripţia bilingvă – engleză şi ebraică – „Remember Holocaus t!”

- 2009: A murit actorul american Dom DeLuise (n. 1933)

$$$

La 4 mai: