$$$

 S-a întâmplat în 26 februarie1940: În această zi, a murit pictorul român Nicolae Tonitza. Nicolae Tonitza (n. 13 aprilie 1886, Bârlad - d. Bucureşti) a fost un pictor şi grafician român, interpret al „tristeţelor luxuriant colorate" şi al unor sincere simţăminte de revoltă mocnită şi îndelung resemnată. Pictura lui Tonitza a rămas de-a lungul timpului o mărturie a genialităţii sale, o revelaţie a idealului şi frumosului, dovada unor valori spirituale autentice. Ochii copiilor pictați de Tonitza, sunt mărturia cea mai elocventă a poeziei unice pe care artistul a adus-o în arta plastică românească.

Nicolae Tonitza s-a născut la 13 aprilie 1886, la Bârlad, judeţul Vaslui, fiind primul dintre cei cinci copii ai Anastasiei și ai lui Neculai Toniță – comerciant. A urmat Şcoala primară de băieți nr. 2 din Bârlad, apoi Gimnaziul real „Manolache K. Epureanu” din localitatea natală, dovedind încă din copilărie calităţi remarcabile de caricaturist şi desenator.În anul 1902 este înscris la Şcoala Normală de Belle-Arte de la Iaşi, în clasa pictorului Gr. Gheorghe Popovici, avându-l ca profesor şi pe Emanoil Bardasare, iar printre colegi pe Ștefan Dimitrescu și Leon Viorescu, de care îl va lega o lungă şi trainică prietenie. Tonitza nu a obţinut însă diploma de absolvire deoarece participă în ultimul an la o grevă a studenților. În anul 1903 cunoaște Italia, în cadrul unei excursii a studenților de la Arheologie din București, condusă de profesorul Grigore Tocilescu, apoi, un an mai târziu pictează, împreună cu Ştefan Dimitrescu, biserica din Grozăveşti, judeţul Bacău.

În anul 1905 lucrează la decorarea capelei Palatului Mitropoliei din Iaşi, alături de Emanoil Bardasare, iar în 1907 pleacă la Műnchen, unde este admis, un an mai târziu, la Konigliche Baterische Akademie der Bilden der Kunste – fosta Academie Regală Bavareză de Arte Frumoase, actualmente Academia de Arte Frumoase din München – , la clasa profesorului Hugo von Habermann.În această perioadă îşi expune lucrările la Kunstverein din München, însă trimite caricaturi la revista Furnica și îşi face debutul publicistic cu articolul „Importanța criticii de artă”, în revista „Arta română” din Iași. În anul 1909 abandonează studiile şi pleacă din Germania în Italia, în vară, şi Franţa, în toamnă, lucrând o perioadă alături de Ed. Jean Aman, frecventează atelierul lui Pierre Laprade și face studii după pictori celebri.În perioada de doi ani cât a stat la Paris, Tonitza execută multe peisaje, remarcându-se prin calitățile de colorist și prin prospețimea senzațiilor care îl consacră drept un pictor extrem de original.În anul 1911 se reîntoarce în țară, mai întâi la Bârlad și mai târziu la Iași, unde predă desen pentru o scurtă perioadă, ca suplinitor la Liceul militar. În acelaşi an participă la expoziția „Tinerimii artistice” şi creează seria de lucrări numită „Din viaţa celor umili“.

În anul 1912 îşi încheie studiile la Școala națională de Belle-Arte și obține prin concurs diploma de „pictor bisericesc”, urmând ca mai apoi să decoreze bisericile din Scorțeni, Siliște, Poeni, Văleni și altele. În acelaşi an, participă la Expoziţia artiştilor în viaţă, unde obţine premiul al III-lea. În anul 1913 pictează câteva capele mortuare, lucru pe care îl face şi în perioada următoare în Ilfov, Valea Rea, Silişte, Galbeni, Poeni, Bragadiru, Griviţa şi Durău. În acelaşi an se căsătorește cu Ecaterina Climescu cu care va avea doi copii, Catrina și Petru.Apoi renunţă pentru o perioadă la pictură, din motive financiare, timp în care lucrează ca redactor la ziarul „Iașul”. În anul 1916 expune la București un număr de 94 de picturi și desene, împreună cu Ștefan Dimitrescu, apoi este mobilizat și trimis pe front, unde cade prizonier în luptele de la Turtucaia (1-6 septembrie 1916), de unde va fi trimis în lagărul de prizonieri din Kirjali, din Bulgaria.

După încheierea războiului se stabilește la București, unde participă la expoziții și ilustrări de cărți şi colaborează la publicații de orientare socialistă cu desene și cronici artistice. În anul 1918 participă la Expoziţia Arta Română, la Iaşi, iar în 1921 are prima expoziţie personală alături de Şt. Dimitrescu şi Camil Ressu.În perioada 1921-1924 locuiește la Vălenii de Munte, devine redactor la revista Artele Frumoase şi începe să lucreze olărit. În anul 1922 călătorește în Transilvania, unde îl cunoaște pe pictorul sătmărean Aurel Popp, cu care va lega o prietenie strânsă şi cu care avea să poarte o corespondență impresionantă. Un an mai târziu are a doua expoziţie personală şi participă, de asemenea, la Salonul Umoriştilor, iar în 1924 părăseşte Vălenii de Munte şi organizează o nouă expoziţie personală. În acelaşi an expune la Bienala din Veneția iar în 1925 se retrage din asociația „Arta Română” și – împreună cu Francisc Șirato, Oscar Han și Ștefan Dimitrescu – întemeiază „Grupul celor patru” – grup care realizează prima expoziţie în 1926, urmată de ediţiile din 1927 şi 1928, dar şi de altele, până în anul 1934.Tonitza expune apoi la Căminul Artei, iar în 1929 participă la Expoziţia Internaţională de la Barcelona, unde primeşte Marele Premiu. Au urmat nenumărate expoziţii personale, colective, şi un număr impresionant de biserici pictate.Participă, de asemenea, la expoziţiile din străinătate de la Amsterdam – în anul 1930 – şi Bruxelles – 1935. 

În anul 1933 ocupă catedra de pictură la Academia de Belle-Arte din Iași, rămasă vacantă în urma decesului prietenului său Ștefan Dimitrescu, apoi merge la Balcic unde îşi descoperă atracţia deosebtă pentru peisajele marine şi unde pictează împreună cu Francisc Șirato, în 1933 şi 1934.În anul 1937 este numit rector al Academiei de arte frumoase la Iaşi, însă apoi se îmbolnăveşte grav.La 26 februarie 1940 trece la cele veşnice, după o grea suferinţă.Printre lucrările sale reprezentative ne putem aminti de naturile statice – „Vas cu trandafiri“, 1927-1929, „Natură statică cu icoană“, 1927-1928 – scene de interior – „Cerdacul”, 1924 sau „Vatra“, 1925, nuduri – „Nud la malul mării“ sau „Nud“, 1926, peisaje – „Peisaj bucureştean“, 1925 sau „Vedere din Bucureşti, iarna“, 1925, peisaje dobrogene, portrete de copii – „Fata pădurarului“, 1924, sau „Cap de copil“, clovni – „Pagliaccio“ sau „Clovn“ şi portrete / autoportrete – „Portretul lui Gala Galaction“, 1921, sau „Autoportret“, 1923.

Pe piaţa de artă din ţara noastră, Tonitza este artistul care a dat una dintre cele mai valoroase lucrări din toate timpurile – opera sa „În iatac” fiind adjudecată la o licitaţie în iarna lui 2011 cu nu mai puţin de 290.000 de euro. Primul în acest top este Ştefan Luchian, pictura sa „Două fete” fiind vândută, în aprilie 2013, cu suma-record de 300.000 de euro. Pe locurile următoare în topul celor mai bine vândute lucrări sunt creaţia lui Nicolae Grigorescu „Ţărăncuţă odihnindu-se”, care în acelaşi an – 2011 – a fost adjudecată cu suma de 270.000 de euro şi creaţia lui Luchian „Tufănele galbene” adjudecată la 170.000 de euro în decembrie 2013. În fapt Tonitza este cel mai bine vândut artist pe piaţa de artă din România în ultima perioadă, în anul 2012 fiind vândute 60 de lucrări ale artistului – la o valoare totală de peste 1,4 milioane de euro, în 2013 – 48 de lucrări la un preţ cumulat de peste 900.000 de euro, iar în 2014 – 38 de lucrări, cu o cifră cumulată de aproape 600.000 de euro. 

În 2015, Tonitza a fost detronat de pe locul I al vânzărilor, pictorul Theodor Aman a avut vânzări de 425.132 de euro la cele câteva zeci de sesiuni organizate de casele de licitaţii din ţară, fiind vândute 73 de opere semnate de Aman, iar pe locul doi se situează Nicolae Tonitza cu 27 de lucrări cumpărate la suma totală de 342.676 de euro, iar pe locul trei Nicolae Grigorescu cu 12 opere, adjudecate la suma totală de 279.500 de euro.

Surse:

http://jurnaluldedrajna.ro/nicolae-tonitza-pictor-adept-hedonist-al-impresionismului/

https://radioromaniacultural.ro/portret-nicolae-tonitza-un-geniu-al-tristetelor-luxuriant-colorate/

https://www.artmark.ro/stiri/tag/nicolae-tonitza/

https://destepti.ro/pictorul-nicolae-tonitza-si-expresionismul

http://www.unitischimbam.ro/nicolae-tonitza/

https://radioromaniacultural.ro/portret-nicolae-tonitza-un-geniu-al-tristetelor-luxuriant-colorate/

$$$

 S-a întâmplat în 26 februarie 1971: La această dată, a murit Fernandel (Fernand Joseph Désiré Contandin), actor de film francez (n. 1903). Creatorul unui personaj bonom și inofensiv, de o ingenuitate la limita precarității intelectuale, interpretul ideal al filmelor lui Marcel Pagnol, Fernandel i-a datorat acestuia consacrarea la mijlocul anilor '30. Părinții săi făceau parte din lumea artistică, apărând în vodevilurile la modă, acest lucru făcându-l pe Fernandel să aibă contact cu scena încă din copilărie. La vârsta de 12 ani, a debutat într-un rol în „Marceau ou les enfants de la révolution de Anicet Bourgeois" la teatrul Chave. În 1915, tatăl său s-a îmbolnăvit, iar Fernandel a fost nevoit să lucreze pentru întreținerea familiei.

A lucrat într-o bancă, ulterior într-o fabrică de săpun, iar în timpul rămas apărea în diverse ipostaze de cântăreț ori cabaretist în cafenele sau pe scenele teatrelor Eldorado, Châtelet și Palais de cristal din Marsilia. De asemenea, a apărut, în spectacole de revistă și în operete.A devenit foarte repede un comic celebru și vedeta cea mai populară a cinematografiei franceze, jucând în peste o sută de filme, talentul și inteligența asigurându-i acest succes. Pseudonimul Fernandel, cu care s-a identificat până la finele vieții, i s-a datorat modului în care soacra sa exclama când acesta venea să o viziteze pe fiica sa, Henriette Manse (care i-a devenit soție în 1925), respectiv „Voila le Fernand d'elle!".

Cariera sa cinematografică a început în anul 1930, când a fost ales de către regizorul Marc Allégret, pentru filmul „Le Blanc et le Noir". În același an, a jucat un rol în filmul „On purge bébé", după o piesă de Georges Feydeau. Au urmat peliculele „Angele" (1934), „Regain" (1937), „Le Schpountz" (1938) și „La Fille du puisatier" (1940).Având un zâmbet larg, un om care a știut să-i facă pe oameni să râdă, chiar dacă avea mai multe motive să plângă, Fernandel a devenit foarte repede unul dintre cei mai populari actori de comedie ai generației sale, mărturie fiind peliculele „Le Rosier de Madame Husson" (1932), „Les Gaietés de l'escadron" (1932), „Un de la légion" (1936), „François Premier" (1937).În 1939 s-a înrolat, iar în 1940 și-a reluat cariera cinematografică, iar prestațiile sale au atras un public numeros. Succesele cinematografice nu l-au împiedicat să aibă și o carieră de cântăreț, apărând în numeroase comedii muzicale, multe dintre ele transformate ulterior în filme.Fernandel a regizat și câteva filme, însă nu s-a bucurat de același succes. Dintre peliculele regizate de acesta se remarcă „Simplet" (1942), „Adrien" (1943), „Adhémar ou le jouet de la fatalité" (1951).

În perioada următoare a devenit celebru interpretând rolul preotului italian Don Camillo într-o serie de filme bazate pe romanele lui Giovannino Guareschi. Seria a început cu „Le Petit Monde de Don Camillo" (1951) și a luat sfârșit cu „Don Camillo en Russie" (1965). Au urmat roluri în „Ali Baba et les Quarante voleurs" (1954), „L'Auberge rouge" (1951), „La Vache et le Prisonnier" (1959). În 1963, Fernandel a făcut un parteneriat cu un alt simbol al cinematografiei franceze, Jean Gabin, formând compania de producție de film Gaffer. Fernandel a făcut patru filme pentru Gaffer și a apărut o singură dată alături de Jean Gabin, în 1964, în pelicula „L'Age ingrat".În anii '60, cariera sa a înregistrat un declin, iar filmele din această perioadă nu au mai avut același impact, primind o serie de critici. Suferind de cancer, a fost obligat ca, la 66 de ani, să se retragă din cinematografie. A murit la 26 februarie 1971, la Paris.

Fernandel a reprezentat un talent unic, multe dintre filmele sale fiind mult vizionate și în prezent, continuând să amuze și să încânte cu stilul său unic. Pentru activitatea sa cinematografică a primit distincțiile Cavaler al Legiunii de Onoare (1953) și Grand Prix de l'Académie du disque (1968).

Surse:

Dicționar de Cinema, Univers Enciclopedic, 1997

https://www.cinemagia.ro/actori/fernandel-164359/

https://www.ziarulmetropolis.ro/fernandel-45-de-ani-de-la-moartea-marelui-actor-francez/

https://www.britannica.com/biography/Fernandel

https://www1.agerpres.ro/flux-documentare/2016/02/26/documentar-45-de-ani-de-la-moartea-actorului-francez-fernandel-07-36-45

$$$

 S-a întâmplat în 26 februarie1991: În această zi, a murit Dimitrie Ioan Mangeron, matematician, membru corespondent, din 1990, al Academiei Române (n. 15/28 noiembrie 1906, Chișinău - d. Iași). A urmat şcoala primară la Ungheni şi studiile secundare la Liceul „Alecu Russo” din Chişinău. Între 1923-1930 a urmat studiile universitare la Facultatea de Ştiinţe la Secţia Matematică a Universităţii din Iaşi. Între 1930-1932, el beneficiază de o bursă în Italia unde, sub îndrumarea renumitului matematician Mauro Picone realizează o teză de doctorat în domeniul ecuaţiilor diferenţiale. Revenit în ţară – după efectuarea unui scurt stagiu de perfecţionare la Universitatea din Götingen (Germania) – D.I. Mangeron îşi începe cariera la Universitatea ieşeană ca asistent, iar din 1936 este conferenţiar la disciplina de analiză matematică. Începând cu anul 1937 se mută la Şcoala Politehnică din Iaşi, unde activează ca profesor de matematici speciale şi de mecanică teoretică. 

Studiul ecuaţiilor cu derivate parţiale a fost principalul său domeniu de cercetare în care, singur sau împreună cu mulţi dintre elevii şi colaboratorii săi, a publicat sute de lucrări ştiinţifice în reviste de prestigiu din ţară şi străinătate. O serie de rezultate îi poartă numele, dacă e să numim doar ecuaţiile poli-vibrante, denumite apoi Ecuaţii Mangeron, care au constituit un punct de plecare în cercetările altor matematicieni. Poliglot, plin de entuziasm şi spirit de iniţiativă, a legat numeroase prietenii cu oameni de ştiinţă de pretutindeni fiind invitat să conferenţieze sau să ţină cursuri la universităţi de prestigiu din Germania, Italia, Canada, Brazilia, URSS, Japonia etc. 

Ca profesor, el a atras admiraţia studenţilor, în jurul său creându-se numeroase legende. A fost membru în peste 25 de societăţi ştiinţifice internaţionale de matematică, mecanică aeronautică şi astronautică. Datorită unor opţiuni politice din tinereţe şi a regimului comunist pe care l-a traversat, recunoaşterea academică în ţară a venit târziu, în 1991, când a fost ales membru corespondent al Academiei Române. A încetat din viaţă în Iaşi la 26 februarie 1991.

Lucrări:

Mecanica rigidului (Ed.Tehnică, București, 3 vol., 1978-1980-1981) - în colaborare cu prof.dr.Nicolae Irimiciuc

Sopra un problema al contorno per un'equazione differenziale non lineare alle derivate parziali di quarto ordine con le caratteristiche reali doppie. Rendiconti Accad. d. L. Roma (6) 16, 305-310, 1932

Sur certains problemes а la frontière pour une classe d'equations aux dérivées partielles d'ordre superieure. C.R. Acad. Sci., Paris, 204, 94-96.

Corespondență cu tangenta isoclină.I, II. Gaz. mat., București, 47, 208-212, 257-261. 1942

Über Beziehungen zwischen Lösungen partieller Differentialgleichungen unterschiedlicher Typen und über gewisse neue Funktionenklassen bezüglich polyvibrierender Gleichungen. (Spanish).Math.Notae 21(1968/69), 95-103 (1970). - coautor: Mehmet N. Oguztöreli

Symmetrical branched systems vibrations. (English) Mem. Sect. Stiint., Ser. IV 12, No.1, 43-57 (1989/1991). - coautori: prof.dr. ing. Ioan Goia și lect.dr. Sorin Vlase

-peste 600 de alte lucrări.

Surse:

George Ștefan Andonie - Istoria matematicilor în România,Ed. Științifică, București, 1966-1967, vol. 2-3

Nicolae Irimiciuc - D. I. Mangeron, un profesor între profesori, Ed. Glasul Bucovinei, Iași, 1995

https://mec.tuiasi.ro/diverse/marturii.pdf

http://150.uaic.ro/personalitati/matematica/dimitrie-ioan-mageron/

&&&

 S-a întâmplat în 26 februarie…

– 1561: A murit scriitorul spaniol Jorge de Montemayor (sau de Montemor) (n. cca 1520)

- 1564: S-a născut Christopher Marlowe, cel mai important poet şi dramaturg englez de dinainte de Shakespeare 

– 1723: A murit scriitorul englez Thomas d’Urfey (n. 1653)

- 1770: A murit Giuseppe Tartini, violonist şi compozitor italian, unul dintre creatorii şcolii violonistice moderne (n. 1692)

- 1802: S-a născut scriitorul francez Victor Hugo (m. 1885), reprezentant ilustru al romantismului din secolul al XIX-lea („Mizerabilii”, „Notre Dame de Paris”) (m. 23.05.1885) 

- 1808: S-a născut graficianul, pictorul si sculptorul francez Honore Daumier. Honoré Daumier (n. Marseille - d. 10 februarie 1879, Valmondois) a fost un pictor, sculptor, caricaturist și litograf francez. Daumier a lăsat în urma sa lucrări plastice din mai multe categorii de opere. În timpul vieţii, cariera de grafician şi caricaturist va umbri creaţia sa în domeniul picturii şi al sculpturii. După moartea sa, va fi recunoscut ca unul dintre marii pictori ai secolului al XIX-lea.

- 1829: S-a născut Levi Strauss, creatorul jeans-ilor. În 1853 a avut ideea fabricării pantalonilor rezistenţi (din foaie de cort), pentru căutătorii de aur şi, din 1883, pentru cow-boy - marca Levi's (m. 1902).. 

- 1834: A murit Alois (Aloys) Senefelder, inventatorul german al procedeului numit litografiere (metodă de reproducere şi de multiplicare pe hârtie a textelor, desenelor, figurilor etc., prin utilizarea de negative imprimate sau desenate pe o piatră specială, calcaroasă) (n. 6.11.1771)

-1838: S-a născut (la Cristineşti/Hotin, azi în Ucraina) Bogdan Petriceicu Hasdeu, filolog, scriitor, folclorist, istoric şi publicist; îi revine meritul de a fi aşezat pe baze ştiinţifice filologia românească; a relevat fondul autohton al limbii române (substratul dacic); a proiectat un vast dicţionar al limbii române (Etymologicum Magnum Romaniae, elaborat până la cuvântul „bărbat”), conceput ca o enciclopedie de cunoştinţe lingvistice, filologice, folclorice, istorice, geografice şi literare; unul dintre fondatorii folcloristicii comparate în România; membru titular al Academiei Române din 1877, vicepreşedinte al acestui for în mai multe rânduri (m. 1907)

- 1840: S-a născut diplomatul american Eugen Schuyler; în 1880 a fost numit însărcinat cu afaceri al SUA în capitala României; bun cunoscător al realităţilor româneşti şi al istoriei poporului român; membru corespondent străin al Academiei Române din 1885 (m. 1890)

- 1842: S-a născut astronomul francez Camille Flammarion, fondator (1887) al Societăţii Astronomice Franceze; autor a numeroase lucrări de popularizare ştiinţifică (m. 1925) 

- 1866, 26.II / 10.III: Încep lucrările Conferinţei de la Paris a celor şapte mari puteri europene (până în 23.V/4.VI.1866), convocate pentru a discuta problema Principatelor Unite, a căror unire nu fusese recunoscută decât pe timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza

- 1880: S-a născut (într-o familie de armeni) pictorul Apcar Baltazar (Balthazar) (m. 1909).Apcar Baltazar (grafiat şi Abgar Baltazar) (n. Bucureşti – d. 26 septembrie 1909, Bucureşti) a fost un pictor şi critic de artă român, de origine armeană.Opera sa picturală este cantitativ mică, deoarece moare tânăr, la numai 29 de ani, după prima sa expoziţie. Lucrări ale sale se găsesc în muzeul Simu, altele fiind în colecţii particulare (Dr. Severeanu, Lazăr Munteanu, Al. Râşcanu, Onic Zambaccian, Paucker, la fratele pictorului etc.). Câteva panouri decorative realizate de Baltazar se află la Paris, în colecţia Dr.Dieulafoy.

- 1891: S-a înfiinţat Societatea (Asociaţia) Arhitecţilor Români (a cărei continuatoare este Uniunea Arhitecţilor din România); primul preşedinte al Societăţii a fost Alexandru Orăscu (1891-1894)

- 1896: Becquerel descoperă radioactivitatea naturală.

- 1900: S-a născut Jean Negulesco, regizor american de film de origine română; de formaţie pictor, a lucrat la Paris (1918-1929) pe lângă Modigliani, Picasso, Giacometti ş.a; stabilit ulterior în America, a devenit un celebru colecţionar de artă; ca regizor, a realizat, la Hollywood, numeroase melodrame şi comedii sentimentale; membru de onoare din străinătate al Academiei Române (1992) (m. 1993).

- 1900: S-a născut (la Chişinău, azi în R. Moldova) compozitorul Vadim Şumski (m. 1956)

- 1902: S-a născut compozitorul român de origine maghiară Kozma Géza (m. 1985) 

- 1902: S-a născut scriitorul şi publicistul francez Vercors (Jean Bruller)

–1903: S-a născut Jean Moscopol (numele real: Ioan Moscu), cântăreţ de muzică uşoară, compozitor şi epigramist; se numără în galeria marilor trubaduri pe care i-a avut România interbelică (m. 1980)

-1903: A murit Richard Jordan Gatling, inventator american.Gatling a fost un inventator american din secolul al XIX-lea, care şi-a împrumutat numele invenţiei sale de căpătâi, cea despre care se poate afirma că a revoluţionat arta războiului.Este vorba despre prima mitralieră funcţională din istorie. 

-1916: Pachebotul francez „Le Provence" este torpilat.La 26 februarie 1916, in timp ce transporta 1800 de soldaţi, nava este torpilată în largul Capului Matapan din Mediterana de către submarinul german U 35.Nava s-a scufundat rapid, făcând aproape 1000 de victime.

- 1919: Marele Canion devine parc national

– 1919: S-a născut Constant Tonegaru, poet din al doilea val al avangardei româneşti; deținut în închisorile comuniste (m. 1952)

-1925: S-a născut matematicianul Nicolae Dinculeanu, stabilit în SUA; în activitatea sa ştiinţifică s-a aplecat asupra teoriei măsurii, proceselor stocastice, analizei funcţionale; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 2003

- 1926: S-a născut istoricul Gheorghe Platon; cercetări şi lucrări referitoare îndeosebi la istoria modernă a României; membru titular al Academiei Române din 1993 (m. 2006).

- 1927: Înfiinţarea, la Bucureşti, pe lângă Ministerul Sănătăţii şi Ocrotirii Sociale, a Institutului de Igienă şi Sănătate Publică 

– 1927: A murit violonistul-lăutar Cristache Ciolac, unul dintre primii creatori ai folclorului orăşenesc (n. 1870)

– 1928: S-a născut Ariel Sharon, general şi om politic israelian; fostul premier israelian (2001-2006) a rămas în istorie ca artizanul invaziei din Liban, în anul 1982, în calitatea de ministru al apărării (1981-1983), dar şi ca premierul care a decis retragerea trupelor şi desfiinţarea coloniilor din Fâşia Gaza, în 2005 (m. 2014, după opt ani în care a fost în comă)

- 1930: S-a născut pianistul italian de origine rusă Lazar Berman (m. 2005)

– 1930: S-a născut medicul Ioan Drăgan, considerat „părintele” medicinei sportive din România; fost director al Centrului Naţional de Medicină Sportivă (1966-1986); el este cel care a pus bazele Agenţiei Naţionale Anti-Doping (m. 2010)

- 1932: S-a născut Johnny Cash, cântăreţ american de muzică country şi rock (m. 2003); de-a lungul a 50 de ani de carieră, a înregistrat peste 400 de albume (m. 12.09.2003) 

- 1935: S-a născut sculptorul Napoleon Tiron

- 1940: S-a născut actorul Alexandru Repan

- 1940: A murit pictorul român Nicolae Tonitza.

– 1943: S-a născut Marin Toma, economist şi profesor; a avut un rol deosebit în evoluţia profesiunii contabile; membru fondator şi preşedinte (aproape două decenii) al Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România (m. 2012)

- 1944: În zilele de 26 şi 27 februarie, a avut loc o întrevedere Hitler – Antonescu (la castelul Klessheim), în urma căreia, convins de fidelitatea mareşalului, Führerul a ordonat suspendarea planului Margarethe II (de ocupare a României, pentru a împiedica orice încercare a acesteia de desprindere de Reich). Înaltul Comandament german începuse elaborarea planului „Margarethe II” la 26.I.1944

- 1952: Premierul Winston Churchil anunţa ca Marea Britanie şi-a produs propria bomba atomică 

–1953: S-a născut Michael Bolton (nume real: Michael Bolotin), cântăreţ, compozitor, actor şi producător american; cunoscut prin baladele soft-rock

– 1954: S-a născut Recep Tayyip Erdoğan, om politic turc, președinte al Turciei (din 2014), fost prim-ministru al Turciei (2003-2014)

- 1955: S-a născut compozitorul de muzică uşoară Virgil Popescu

- 1963: S-a născut interpreta de muzică uşoară Elena Cârstea

– 1969: A murit Karl Jaspers, filosof existenţialist şi psihiatru german; a avut o influenţă majoră asupra teologiei, psihiatriei şi filosofiei moderne (n. 1883)

- 1971: A murit Fernandel (Fernand Joseph Désiré Contandin), actor de film francez (n. 1903)

- 1982: A murit regizorul japonez Tienosuke Kinugasa (n. 1896) 

- 1988: A fost dată publicităţii o declaraţie a Guvernului SUA prin care se anunţa hotărârea de a retrage României clauza naţiunii celei mai favorizate, cu data de 3.VII.1988. Hotărârea era determinată de înrăutăţirea, în fiecare an, a vieţii locuitorilor, de nerespectarea tot mai accentuată a obligaţiilor asumate prin Actul de la Helsinki (1975) privind drepturile şi libertăţile cetăţeneşti. Peste numai două zile, la 28 februarie, Guvernul de la Bucureşti anunţa printr-o declaraţie că România renunţă la clauza naţiunii celei mai favorizate în relaţiile cu SUA

– 1991: A murit Dimitrie Ioan Mangeron, matematician, membru corespondent, din 1990, al Academiei Române (n. 1906).

-1993: La Istanbul, reprezentanţii parlamentelor din nouă ţări – Albania, Armenia, Azerbaidjan, Georgia, Moldova, România, Federaţia Rusă, Turcia şi Ucraina – au adoptat „Declaraţia privind instituirea Adunării Parlamentare a Cooperării Economice a Mării Negre” (APCEMN). În iunie 1995, Grecia s-a alăturat Adunării ca al zecelea membru cu drepturi depline.Bulgaria a devenit al unsprezecelea membru cu drepturi depline în iunie 1997. Adunarea Parlamentară este compusă din 70 de parlamentari reprezentând toate cele unsprezece ţări membre ale Cooperării Economice a Mării Negre. Adunarea Populară din Egipt, Parlamentul francez, Bundestagul, Knesset-ul şi Consiliul Naţional al Republicii Slovace au statut de observatory

-1993: A avut loc primul atentat (cu bombă) la baza unuia dintre cele două turnuri gemene din Manhattan, parte integrantă a complexului comercial World Trade Center din New York, simbolul puterii financiare a SUA. Atentatul s-a soldat cu şase morţi şi peste 1.000 de răniţi. Opt ani mai târziu, la 11 septembrie 2001, două avioane Boeing deturnate de terorişti afiliaţi reţelei Al-Qaida au lovit turnurile gemene, transformând World Trade Center într-o ruină

– 1999: A murit Cristian Popişteanu, istoric (contribuţii la istoria diplomaţiei şi a relaţiilor internaţionale) şi publicist (comentator de politică externă la Radio România Actualităţi; unul dintre fondatorii revistei „Lumea”, în 1963; redactor-şef al revistei „Magazin istoric” între anii 1969 şi 1999) (n. 1932)

– 1999: A murit Jean Coulomb, geofizician şi meteorolog francez; importante cercetări privind climatologia sahariană; s-a interesat şi de problemele geofizice ale României, mai ales în domeniile geomagnetismului şi seismologiei; membru de onoare străin al Academiei Române din 1991 (n. 1904)

- 2005: A murit creatorul primului computer MacIntosh, Jef Raskin; pionier în domeniu, a folosit o interfaţă grafică şi mouse-ul pentru a face mai simplă utilizarea computerelor (n. 1943)

- 2010: A murit artistul decorator Filaret Oloier (n. 1935)

- 2011: A murit juristul Victor Anagnoste; preşedinte al Uniunii Avocaţilor din România (1990 – 1999), preşedinte de onoare al Uniunii Naţionale a Barourilor din România, senator ales pe listele FSN (1990 – 1992); soţul actriţei Gina Patrichi (n. 1928) 

– 2013: A murit Naarghita (numele la naştere: Maria Amarghioalei), cântăreaţă de muzică indiană (n. 1939)

– 2015: A murit Sergiu Adam, poet, prozator şi traducător (din literatura rusă) (n. 1936)

_$$

 Când am împlinit 70 de ani, m-am întors cu privirea asupra drumului meu și m-am gândit:

„Ei bine, se pare că linia de sosire nu mai este departe.”

Și atunci, ce urmează?

Multe dintre lucrurile în care am crezut cu toată ființa s-au dovedit a fi doar iluzii frumos împodobite.

Copiii?

Au propriile lor vieți.

Sănătatea?

Se scurge mai repede decât apa dintr-o găleată spartă.

Statul?

Doar cifre seci la știri și promisiuni fără sfârșit.

Bătrânețea nu mângâie.

Ea lovește exact acolo unde doare mai tare — în speranță.

Și am tras concluzii.

Aspre, amare, dar dureros de limpezi.

Concluzia nr. 1: Copiii nu te salvează de singurătate

Suntem obișnuiți să credem:

„Vor crește copiii și bătrânețea va fi luminoasă. Vor fi alături.”

Sună frumos.

Doar că realitatea e alta.

Copiii au serviciu, credite, griji, propriii lor copii.

Iar tu aștepți un telefon ca pe o sărbătoare.

Telefonul tace săptămâni întregi, iar apoi vine un mesaj scurt:

„Salut, mamă. Totul e bine.”

Și te bucuri — sunt vii, sunt sănătoși.

Dar golul din suflet nu se micșorează.

Am înțeles:

copiii sunt o bucurie, dar nu o „asigurare” împotriva singurătății.

Concluzia nr. 2: Sănătatea nu este veșnică

Altădată aș fi alergat fără să clipesc, fie ploaie, fie viscol.

Astăzi cântăresc de trei ori dacă merită să pornesc la drum.

Pentru că puterile nu mai sunt aceleași.

Și, dintr-odată, pricepi:

sănătatea nu e un fundal al vieții, ci capitalul ei principal.

Concluzia nr. 3: Pensia și banii

Aici, cred, explicațiile sunt de prisos.

Pensia nu înseamnă viață, ci supraviețuire.

Dacă te sprijini pe stat, îți sapi singur groapa.

Ani la rând am crezut:

„Statul n-o să mă lase.”

Ha!

Te lasă. Și încă te mai și împinge.

Între facturi, medicamente — și adio.

A fost nevoie, așadar, să-mi caut alte sprijinuri.

Și mi-am formulat propriile reguli.

Nu sunt despre visare — sunt despre realitate.

Cele 5 reguli dure ale mele pentru viața de după 70 de ani

1. Banii sunt mai siguri decât copiii

Nu vă supărați, dar acesta este adevărul:

copiii sunt iubire.

Siguranța financiară e responsabilitatea ta.

Concluzia e una singură:

trebuie să pui deoparte singură. Chiar și puțin.

Aceasta este libertatea.

2. Sănătatea este meseria ta principală

Nicio treabă din lume nu mai contează dacă nu ai puterea să te ridici din pat.

Plimbări, puțină mișcare, mai puțină sare și zahăr —

sună banal, dar funcționează.

Bolile nu aleg,

însă îi ocolesc mai des pe cei care au grijă de ei înșiși.

3. Bucuria este ceva ce îți creezi singură

Așteptarea este dușmanul.

Aștepți un telefon, atenție, daruri —

și de fiecare dată dezamăgirea te așteaptă la colț.

Fericirea trebuie să ți-o dăruiești singură:

o cină gustoasă, o carte bună, muzica preferată.

Să știi să te bucuri de una singură —

cea mai bună vaccinare împotriva tristeții.

4. Bătrânețea nu este o scuză pentru slăbiciune

Am văzut oameni de vârsta mea transformați în veșnici văicăritori.

Știți care e rezultatul?

Până și cei apropiați fug de ei.

Slăbiciunea nu trezește compasiune.

Ea epuizează.

Oamenii îi respectă pe cei

care rezistă, chiar și atunci când le este greu.

5. Lasă trecutul și trăiește prezentul

Cea mai periculoasă capcană este „pe vremuri”.

Pe vremuri iarba era mai verde,

iar mezelurile mai gustoase…

Dar „pe vremuri” nu se mai întoarce.

Există doar „acum”.

Și învăț să trăiesc astăzi,

nu să aștept ca viața să se întoarcă în anii ’80.

Libertatea și puterea sunt în mâinile tale

Bătrânețea este un examen.

Și nimeni nu-l poate susține în locul tău.

Ori accepți viața așa cum este

și îți construiești reguli noi.

Ori stai pe canapea, te plângi

și aștepți ca cineva să vină să te salveze.

Dar nu va veni nimeni.

De aceea, trăiește astfel

încât fiecare zi să fie a ta, nu a altcuiva.

Vrei — învață.

Vrei — călătorește.

Vrei — răsfață-te.

Pentru că o a doua viață în acest trup nu va mai exista.

$¢$

 S-a întâmplat în 25 februarie 1707: În această zi, s-a născut Carlo Goldoni, dramaturg Italian. Carlo Goldoni s-a născut la Veneţia, Republica Veneţia, azi Italia. Era fiul unui medic veneţian. La vârsta de nouă ani a scris primul eseu, la 14 ani fugea de la şcoală și se alătura unei trupe de teatru ambulant. A absolvit apoi colegiul iezuit din Pavia, a studiat limba franceză. În timpul studiilor la Colegiul Ghislieri, a scris o poezie satiră numita Colossus, la adresa doamnelor din Pavia și a fost exmatriculat, s-a înscris la Universitatea din Pavia pentru a studia dreptul.

În 1730 scria „Gondolierul Veneţian”. A practicat avocatura la Veneţia in perioada 1731-1733 şi la Pisa în perioada 1744-1748, a avut câteva funcţii diplomatice, preocuparea sa de bază a fost scrierea de piese pentru Teatrul San Samuele din Veneţia. A scris în 1732 tragedia Amalasunta, jucată la Milano, în 1736 pleca la Genova şi se căsătorea cu Nicoletta Conio. A scris în această perioadă librete pentru operă. În 1737 devenea director al Teatrului Sf. Ioan Gură de Aur, în prezent Teatrul Malibran, in 1739 devenea consul al Republicii Genova la Veneţia.A scris piesa de succes Arlechin, slugă la doi stăpâni, in 1738 scria prima comedie, L'Umo di mondo.

Din 1748 a început să scrie pentru Teatrul Sant'Angelo, condus de actorul Girolamo Medebac şi în acelaşi an se juca Văduva Veselă la acest teatru, din 1753 până in 1762, a scris pentru Teatrul San Luca, în prezent Teatrul Carlo Goldoni, comediile La locandiera (1753), Le baruffe chiozzote (1762), În 1762, Goldoni aplecat la Paris, s-a implicat in politică. A predat limba italiană prinţeselor din palatul Versailles, fiicele fiicele regelui Ludovic al XV-lea, la in 1783 începea sa scrie Mémoires, lucrare autobiografică finalizată in 1787. A rescris ulterior toate piesele sale concepute in limba franceză, pentru publicul veneţian: Il ventaglio (1764), Il burbero di buon cuore (1893). A scris peste 200 de lucrări, piese de teatru, librete pentru operă, versuri. Carlo Goldoni a murit la 6 februarie 1793, în Paris, Franţa.

Surse:

http://www.italialibri.net/autori/goldonic.html

http://www.orizonturiculturale.ro/ro_studii_Costin-Tuchila-si-Pusa-Roth-despre-Goldoni.html

https://biografieonline.it/biografia-carlo-goldoni

https://www.britannica.com/biography/Carlo-Goldoni

http://biografii.famouswhy.ro/carlo_goldoni/

$$$

 S-a întâmplat în 25 februarie 1817: La această dată, avea loc deschiderea oficială a „Muzeului Brukenthal” din Sibiu, cel mai vechi muzeu din România. Organizat în palatul cunoscutului om politic şi colecţionar de artă sas din Transilvania Samuel von Brukenthal. Baronul Samuel von Brukenthal (1721-1803) a fost singurul exponent al comunităţii săseşti transilvănene căruia i s-au atribuit importante funcţii publice în cadrul statului austriac condus de împărăteasa Maria Theresa (1717 – 1780), cea dintâi funcţie ocupată fiind aceea de cancelar aulic al Transilvaniei. 

Perioada petrecută la Viena în această calitate coincide cu perioada constituirii colecţiei sale de pictură, menţionată în 1773 în Almanach de Vienne drept una dintre cele mai valoroase colecţii particulare ce putea fi admirată în mediul cultural vienez al vremii.Colecţiile iniţiale ale baronului von Brukenthal (constând din pinacotecă, cabinet de stampe, bibliotecă şi o colecţie numismatică) au luat naştere cu precădere în intervalul de timp dintre anii 1759 şi 1774.Se cunosc puţine informaţii privind modul lor de constituire, primele înregistrări referitoare la achiziţii de tablouri în documentele familiei Brukenthal apărând în 1770, dată la care nucleul pinacotecii trebuie să fi fost deja format. Numit Guvernator al Marelui Principat al Transilvaniei, funcţie pe care a ocupat-o între anii1777 şi 1787, Samuel von Brukenthal construieşte la Sibiu un palat în stilul Barocului Târziu, după modelul palatelor vieneze. Întreaga structură a Muzeului Naţional Brukenthal de astăzi a evoluat în timp dintr-un nucleu unic: colecţiile baronului Samuel von Brukenthal şi dintr-o locaţie unică: Palatul Brukenthal.

Deoarece nu a avut descendenţi direcţi rămaşi în viaţă, baronul von Brukenthal lăsa moştenire prin testament palatul, colecţiile şi restul averii sale unui descendent în linie masculină dintre persoanele cu care se înrudea. În cazul în care urmaşii săi aveau să moară la rândul lor fără a avea copii, familia stingându-se, averea urma să fie preluată de Biserica Evanghelică, iar palatul să devină un muzeu deschis publicului larg, eveniment petrecut în anul 1817. Pe parcursul secolului al XIX-lea, principala preocupare a muzeului a fost aceea de conservare a patrimoniului existent şi de lărgire a colecţiilor principale prin intermediul achiziţiilor, dar şi de înfiinţare de noi colecţii mai ales în sfera culturii săseşti. În anul 1948, muzeul a fost naţionalizat, devenind proprietatea statului comunist român. Tot în anul 1948, Societatea Transilvăneană pentru Ştiinţele Naturii din Sibiu îşi încetează activitatea, muzeul aflat sub patronajul acesteia fiind inclus în patrimoniul naţional. În anul 1957, Muzeul de Ştiinţele Naturii devenea parte a Muzeului Brukenthal. Muzeul de Vânătoare „August von Spiess” s-a deschis în anul 1966.1972 este anul deschiderii Muzeului Farmaciei. În anul 1988 a fost inaugurată Secţia Istorie a Muzeului Naţional Brukenthal, în prezent Muzeul de Istorie, în Casa Altemberger. Galeria de Artă Contemporană a Muzeului Naţional Brukenthal este cea mai recentă locaţie (2006).

Surse:

http://stiri.tvr.ro/brukenthal-de-la-baroc-la-gps-muzeul-s-a-deschis-pe-25-februarie-1817_40787.html

http://ghidulmuzeelor.cimec.ro/id.asp?k=537

https://www.descopera.ro/cultura/13887201-ziua-in-care-s-a-deschis-oficial-muzeul-brukenthal-cel-mai-vechi-muzeu-din-romania-tur-virtual

http://www.sibiunews.net/articole/18-cultura/10853-sibieni-pregatiti-va-de-sarbatoare-25-februarie1817-deschiderea-oficiala-a-muzeului-brukenthal-cel-mai-vechi-muzeu-din-romania.html