#$$

 S-a întâmplat în 21 februarie 1904: În această zi, a plecat în eternitate pictorul Sava Henţia; participant la Războiul de independenţă (1877-1878), a pictat, ca un veritabil corespondent de război, numeroase scene de campanie. Născut în anul 1848, anul revoluţiei paşoptiste, el este contemporan cu afirmarea naţiunii moderne româneşti în plan european. Aspectele complexe ale acestor transformări se vor reflecta, inerent, si în planul expresiei artistice, iar pictorul Sava Henţia le va înregistra cu interes si sensibilitate. Prin opera sa a avut o contribuţie semnificativă la consolidarea structurală a noii arte orientată spre modernitatea înţeleasă în raport cu idealurile naţionale si noul statut european al ţării.

Pictorul care a scris o poezie tăcută este și Sava Henția, pictorul roman a văzut lumina zilei pe 1 februarie 1848, la Sebeşel, judetul Alba. Povestea familiei sale este una tulburătoare, căci Sava Henția a fost al optulea din cei 14 copii din familia preotului Ilie Henția și ai Anei Dănilă, care a supraviețuit. După absolvirea școlii primare în 1862, Sava Henția se stabilește la București, fiind adus aici de unchiul său dinspre mamă, fotograful Zaharia Dănciulescu.

Anul 1863 a fost unul sumbru pentru tânărul pictor Sava Henția. În acest an viața lui s-a schimbat radical, marcându-i întreaga existență. În acest an, artistul aflat la început de drum s-a îmbolnăvit de febră tifoidă și, din cauza tratamentului cu chinină, a rămas surd pe viață. Din cauza acestei întâmplăni nefaste, la școală, tânărul artist era scutit de multe alte materii, în afara celor de specialitate, având această scutire din partea administrației școlii, datorită talentului său absolut remarcabil. În perioada în care a studiat la București, tânărul Sava a fost elevul lui Theodor Aman, pictorul, graficianul, pedagogul și academicianul român, care este considerat primul artist modern în adevăratul sens al cuvântului.După adâncirea în tainele picturii la București, artistul obține o bursă de studii la Paris, unde s-a înscris la „Académie des Beaux-Arts”, devenind elevul pictorului Alexandre Cabanel. 

La terminarea studiilor, tânărul plin de aspirații revine la București, unde este numit în 1873 profesor de desen și caligrafie la Azilul de Orfane „Elena Doamna”.Participând la Războiul de Independenţă (1877-1878), fiind martor oculat al acelor scene sângeroase, artistul pictează numeroase scene de campanie, fiind considerat un adevătrat reporter de război care a așezat pe pânză istoria României. Din acea perioadă au rămas desenele Soldat călare, Trecerea Dunării la Corabia, Lângă Lagărul din Calafat. Alte desene au devenit ulterior compoziţii executate în acuarelă şi ulei, între care se reliefează lucrările Întâlnirea şi Transport de provizii pe front.Perioada Războiului de Independență i-a marcat cariera artistică, definitivându-i stilul ce a lăsat amprente semnificative pe manuscrisele istorice ale picturii românești.

Urmându-și vocația, Sava Henția a dăruit și altor discipoli din harul său artistic, fiind primul profesor al pictoriţei Ottilia Michail Oteteleşanu (între 1899 si 1903). Fiind și un împătimit al picturii murale, Sava Henția i-a parte între anii 1901-1902 la lucrările de restaurare din Mănăstirea de la Brebu, participând la refacerea picturii altarului.De asemenea, în interiorul bisericii ortodoxe de zid a cimitirului (sec. XVIII) din municipiul Sebeș există lucrări ale lui Sava Henția.Și în pronaosul Mănăstirii Cernica se găsesc portretele ctitorilor acestei biserici, operă a pictorului.Moștenirea sa artistică cuprinde peste 500 lucrări, atât compoziții mitologic – alegorizante, opere de inspirație mitologică și istorică, portrete, șcene de război, vânătoare, natură statică și pictură murală.

Patrimoniul său artistic este expus astăzi în mai multe muzee, printer care se numără: Muzeul Colecțiilor de Artă din București, Muzeul orășenesc „Ioan Raica” din Sebeș, Muzeul de Artă „Casa Simian” din Râmnicu Vâlcea, Muzeul de Artă din Constanța, Muzeul „Teohari Antonescu” din Giurgiu, Muzeul de artă din Brașov, Muzeul de artă județean Prahova „Ion Ionescu-Quintus” din Ploiești.La 21 februarie 1904 steaua artistului s-a stins, iar memoria lui a vrut să fie păstrată vie în localitatea sa natală, Sebeșel, acolo unde a existat Casa memorială „Sava Henția”, înscrisă pe lista monumentelor istorice. Însă, din nefericire casa s-a degradat continuu, iar în noaptea de 23/24 septembrie 2001 s-a dărâmat acoperișul casei. Din casa în care spiritual acestui filosof al picturii s-a păstrat intact nu a mai rămas decât o parte din zidul exterior.Ca rezultat, Casa memorială a fost scoasă de pe lista monumentelor istorice din județul Alba.

Totuși, memoria acestui mare corifeu al picturii românești rămâne să ocupe o pagină importantă în marea carte a culturii neamului. Oamenii îngemănați cu frumosul se nasc rar, dar se nasc anume atunci când poporul are cea mai mare nevoie să-și scalde sufletul în cultură, iar Sava Henția a fost pictorul care a venit să picteze frumosul în sufletele generației de altă dată, dar mai pictează și acum. Sava Henţia rămâne pentru pictura românească un reper încă insuficient cunoscut pentru a se constitui într-un adevărat model.Operele sale, printr-o selecţie riguroasă, acompaniază sub aspectul calităţilor profesionale cu creaţiile contemporanilor săi Nicolae Grigorescu si Ion Andreescu. Cred că posteritatea datorează memoriei artistului o reabilitare, o repunere în valoare a operei sale prea repede uitată şi care merită a fi studiată şi cunoscută.

Surse:

Ion Frunzetti: Arta românească a secolului al XIX-lea, Editura Meridiane, București 1991

Adrian-Silvan Ionescu: Mișcarea artistică oficială în România secolului al XIX-lea, Noi - media print (NMP), București, 2008

http://www.anuarulsargetia.ro/noi-contributii-la-cunoasterea-vietii-si-activitatii-pictorului-sava-hentia

https://www.edusoft.ro/sava-hentia-pictor-al-independentei-si-filosof-al-picturii/

https://www.dacoromania-alba.ro/nr69/sava.htm

$$$

 S-a întâmplat în 21 februarie1916: La această dată, la Verdun, în Franţa, a început cea mai distrugătoare bătălie din timpul Primului Război Mondial, soldată cu aproximativ un milion de victime, bătălie care s-a încheiat, în decembrie 1916, prin respingerea definitivă de către armata franceză a atacurilor germane. Deși s-a încheiat, oficial, cu o victorie franceză, bătălia de la Verdun n-a adus părții învingătoare niciun avantaj strategic important. În zece luni de lupte cumplite confruntarea dintre trupele franceze şi germane a degenerat într-o chestiune de prestigiu. Oficial, au câştigat francezii, dar masacrul a atins proporţii de necrezut, iar dealurile din jurul Verdunului au rămas devastate pentru totdeauna. Câmpurile de bătălie, forturile, tranşeele din păduri,„oraşul care a murit pentru Franţa" şi enormele cimitire francezo-germane sunt astăzi un mare memorial.

În anul 1916 războiul trecuse deja de la faza ofensivă la cea defensivă, de rezistenţă, iar luptele se mutaseră în tranşee. În jurul Verdunului erau douăzeci de fortificatii majore şi altele patruzeci mai mici care protejau graniţa istorica de est a Franței. Germanii cunoşteau rolul Verdunului de simbol al rezistenţei, intenţionau însă prin strategia dezvoltată de şeful Statului Major german Erich von Falkenhayn să atace la Verdun într-o lupta de uzură care să provoace pagube cât mai mari armatei franceze, slăbită de cei doi ani de război şi la limita posibilităților sale.Nemţii intenţionau să atragă trupele franceze în contra-atacuri şi contra-ofensive şi să le distrugă sub focul masiv al artileriei grele, alimentată cu mari cantităţi de muniţie aduse pe căile ferate care ajungeau chiar la 24 de kilometri de linia frontului. Dar generalul Philippe Pétain, apărător al Verdunului alături de generalul Robert Nivelle, a regândit strategia artileriei şi infanteriei franceze. Pétain a ordonat ca nu va exista nici o retragere, ci doar contra-atacuri, în ciuda faptului că trupele se aflau sub focul masivelor bombardamente ale artileriei germane.

21 februarie 1916, ora 7:15... Bătălia a început la Le Bois Des Caures, lângă Verdun, şi timp de nouă ore germanii au bombardat frontul cu două milioane de obuze. A fost doar începutul masacrului...Până la sfârşitul lunii martie artileria germana a provocat inamicului pierderi cel puţin tot atât de grele ca şi cele proprii. În plus, începutul, la 1 iulie 1916, a bătăliei de pe Somme, a forţat armata germană să aducă trupe de la Verdun, slăbind astfel presiunea asupra armatei franceze. Câmpul de luptă a fost nu mai mare de 10 km pătraţi şi din punct de vedere strategic, spun istoricii războiului,nu poate exista nici o justificare pentru pierderile atroce suferite de ambele părţi, decât faptul că batălia a degenerat într-o chestiune de prestigiu atât pentru francezi cât şi pentru germani.Istoricii războiului spun ca în bătălia de la Verdun s-au tras peste 14 milioane de obuze. Câte două sute pentru fiecare victimă.

Germanii i-au subestimat pe francezi. Verdunul a rezistat tuturor asalturilor, iar bătălia a rămas cunoscută şi pentru remarca „Ils ne passeront pas” (Ei NU vor trece), făcută de generalul Robert Nivelle, apărător al oraşului alături de un alt mare general, Philippe Pétain. Devastatoarea bătălie de zece luni de la Verdun, cu numele de cod Judecata, dat de germani, a rămas în istorie şi sub numele de Abatorul deoarece numărul de morți, răniţi şi dispăruţi s-a ridicat la cifre de necrezut: aproximativ 550.000 pentru francezi şi 430.000 pentru germani (estimările diferă, pornind de la 710.000 şi mergând până la un maxim de 980.000). Bombardamentele neîntrerupte au devastat frumoasele coline din jurul Verdunului şi din pădurile verzi au rămas doar nişte trunchiuri arse şi contorsionate, iar câmpurile au fost acoperite de gropi adânci, umpute repede de apa ploilor, în care şi-au găsit moartea mii şi mii de soldaţi.

Moartea era peste tot. Între cei ucişi aici au fost şi Émile Driant - scriitor şi politician devenit ofiţer al armatei franceze, Kiffin Rockwell - pionier al aviaţiei şi primul pilot american ucis în Primul Război Mondial, sau Franz Marc – unul din cei mai importanți pictori ai expresionismului german, înrolat în armata germană şi iniţiator al camuflajului militar, ucis de schijele unui obuz în 4 martie 1916. Memorialul Verdun a fost ridicat în anii 1960, cu finanţarea scriitorului francez Maurice Genevoix, veteran al Primului Război Mondial, grav rănit în bătălia Marne. Este un memento zguduitor, aminteşte atât de combatanţii francezi cât şi de cei germani, dar şi de civilii care şi-au pierdut atunci viaţa. Este şi muzeu militar, expune armament francez şi german, vehicule militare şi echipamente utilizate în bătălie. În timp, a devenit însă mai mult un muzeu educaţional decât monument comemorativ, în efortul autorităţilor franceze de a-i conştientiza pe tineri asupra ororilor războiului.

Surse:

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/batalia-de-la-verdun

https://www.rfi.ro/cultura-93249-accent-pe-istorie-razboi-mondial-batalia-verdun

http://www.rador.ro/2016/07/01/documentar-100-de-ani-de-la-batalia-de-pe-somme-campania-care-a-rapit-1-milion-de-vieti/

https://www.dw.com/ro/verdun-r%C4%83zboiul-din-r%C4%83zboi/a-19290418

http://www.cunoastelumea.ro/cicatricile-primului-razboi-mondial-batalia-de-la-verdun-mica-parcela-de-pamant-neimportanta-din-punct-de-vedere-strategic-pentru-care-nemtii-si-francezii

http://stiri.tvr.ro/1916-verdun-cea-mai-lunga-batalie-si-una-din-cele-mai-devastatoare-din-istorie_50902.html#view

$$$

 S-a întâmplat în 21 februarie 1961: În această zi, a venit pe lume un om fain, alpinistul şi geologul Constantin Ticu Lăcătuşu, sportiv de performanţă; preşedinte al Clubului Montan Român; este primul român care a atins, la 17.V.1995, vârful Everest (a făcut parte, împreună cu alţi 14 alpinişti din şapte ţări, din expediţia „Himalayan Experience 8000/1995 Everest International Expedition”); în opt ani şi 166 zile a urcat pe cele mai înalte vârfuri ale celor şapte continente.

„Nu știu cum să mă definesc. Poate: alpinistul, geologul Ticu Lăcătușu. Este foarte greu de spus, nu știu, sunt un tip normal căruia îi plac viața și aventura. Pe de altă parte, nu îmi fac planuri pe termen lung. Cu o singură excepție, atunci când mi-am propus să urc toate vârfurile de pe cele șapte continente.Pentru viitor, important ar fi să continuu să fac expediții inedite, deosebite”, se descrie cu modestie Ticu.

S-a născut la data de 21 februarie 1961, în municipiul Piatra Neamț. Liceul îl urmează tot în Piatra Neamț, la liceul „Petru Rareș”, iar în 1986 absolvă Facultatea de Geologie din București. Două persoane, își amintește Ticu, i-au insuflat pasiunea pentru alpinism: profesorul său de matematică de la liceul „Petru Rareș” (alături de care obișnuiau ei, elevii, să meargă pe munte și care preda atât de bine matematica, încât toți au intrat din prima la facultate) și un mare chirurg, tot din orașul său, o persoană care excela în domeniul profesional, fiind în egală măsură un îndrăgostit de munte. Se știe că, până în 1989, nu era suficient să fii pasionat și să-ți dorești să iei cu asalt un munte, mai trebuiau și aprobări, care nu se obțineau, și faptul de-a fi lăsat să ieși din țară, ceea ce nu se întâmpla. După 90, însă, zările erau deschise, vârfurile puteau fi cucerite. Constantin Lăcătușu este singurul român care a urcat pe cele mai înalte vârfuri ale celor șapte continente, în opt ani și 166 de zile, începând cu vârful Elbrus (5642 m), în 1990, și terminând cu Masivul Vinson (4897 m), la 10 decembrie 2001:

- iunie 1990: Elbrus (5.642 m).

- 4 februarie 1995: Kilimanjaro (5.895 m) - ruta Marangu

-17 mai 1995: Everest (8.848 m) - premieră românească, ruta Pasul de Nord - creasta nordică - creasta nord-estică. [2]

-16 februarie 1996: Aconcagua (6.962 m) - ruta normală.

-4 iunie 1997: McKinley (Denali) (6.194 m) - prima ascensiune a unei echipe românești, ruta West Butress.

-25 aprilie 2000: Puncak Jaya (Piramida Carstensz) (4.884 m) - premieră românească, ruta Messner (creasta Estică).

-10 decembrie 2001: Masivul Vinson (4.897 m) - ruta normală.

Pentru că a văzut atât de multe peisaje fascinante și a auzit atât de multe povești pline de înțelesuri, Constantin Lăcătușu a decis prezinte oamenilor lumea prin proprii lui ochi, așa că a ajuns să fie și realizator de documentare. Filmele lui au fost realizate în toată lumea fiind și premiate mare parte din ele. Astfel că, în anul 1994, a fost distins cu „Trofeul Fair Play”, acordat de Comitetul Olimpic Român pentru acţiunea de salvare din Everest, iar în 1999 a primit marele premiu „Cel mai bun sportiv al anului”. A fost distins şi cu premii de televiziune, în calitate de cameraman: Premiul APTR pentru film-document („Alison Hargreaves – Regina Everestului” (1996), Marele Premiu la Gala APTR pentru documentarul „Alaska – Ultima Frontieră” şi Premiul APTR pentru documentar etnografic („Ţara Şerpaşilor – Lumea de dincolo de nori”),

Surse:

https://www.lacatusu.ro

https://www.europafm.ro/alpinistul-constantin-lacatusu-la-aniversare/

http://miscareaderezistenta.ro/calendar/astazi-este-ziua-ta-constantin-ticu-lacatusu-48977.html

https://adevarul.ro/locale/piatra-neamt/Inca-premiera-mai-cunoscut-alpinist-roman-ticu-lacatusu-conduce-noua-expeditie-himalaya-1_5c504f62df52022f7521d729/index.html

https://www.facebook.com/constantin.lacatusu

https://editiadedimineata.ro/povestea-primului-roman-care-a-atacat-everestul-constantin-lacatusu-la-24-de-ani-de-la-marea-performanta/

$$$

 S-a întâmplat în 21 februarie…

– „Ziua Internaţională a Limbilor Materne”, marcată, sub egida UNESCO, începând din anul 2000, pentru a proteja şi revigora bogata diversitate culturală prin promovarea limbilor străine ca formă de comunicare, interacţiune şi înţelegere între popoare; la origine a fost Ziua Mişcării pentru Limbă, comemorată în Bangladesh începând din 1952, în amintirea studenţilor ucişi de poliţie, deoarece au militat pentru recunoaşterea limbii bengali în Pakistan, care cuprindea pe atunci şi teritoriul de astăzi al statului Bangladesh

–1613: Mihail Romanov, fiul patriarhului Moscovei, a fost ales ţar al Rusiei (1613-1645) şi a întemeiat dinastia Romanov, care a domnit în Rusia până la Revoluţia din februarie 1917, când ultimul ţar, Nicolae (1894-1917), a fost detronat şi executat de bolşevici împreună cu familia (21.II/3.III)

– 1677: A murit Baruch (latinizat Benedictus de) Spinoza, filosof raţionalist olandez; unul dintre iniţiatorii filosofiei moderne (n. 1632)

– 1791: S-a născut Karl Czerny, compozitor, pedagog şi pianist austriac (m. 1857)

– 1805: S-a născut Timotei Cipariu, preot greco-catolic, cărturar umanist de talie europeană şi filolog; considerat unul dintre întemeietorii filologiei româneşti; a jucat un rol de prim-plan în Revoluţia de la 1848 din Transilvania; membru fondator al ASTREI (1861); membru fondator al Societăţii Academice Române din 1866, vicepreşedinte al acestui for (1867-1872) (m. 1887)

– 1836: S-a născut compozitorul francez Léo Delibes (m. 1891)

– 1841: S-a născut Nicolae Quintescu, critic literar, filolog şi traducător; membru titular al Academei Române din 1877, vicepreşedinte al acestui for (1884-1885; 1909-1912) (m. 1913)

– 1844: S-a născut organistul şi compozitorul francez Charles-Marie Widor (m. 1937). 

– 1852, 21.II / 4.III: A murit prozatorul şi dramaturgul rus Nikolai Vasilievici Gogol (n. 1809)

– 1864: S-a născut Virgil Oniţiu, prozator, publicist şi traducător; îi revine meritul de a fi înfiinţat Fondul „Coresi”, destinat să ajute profesorii în editarea manualelor; membru corespondent al Academiei Române din 1902 (m. 1915)

– 1865: S-a născut Anton Bacalbaşa, prozator, traducător, publicist (întemeietorul revistei „Adevărul literar”; împreună cu Ion Luca Caragiale a editat prima serie/1893 a revistei umoristice „Moftul român”) (m. 1899)

– 1876: S-a născut Teodor Teodorescu, compozitor de muzică populară şi psaltică, dirijor şi profesor (m. 1920)

– 1881: S-a născut juristul Anibal Teodorescu; contribuţii în domeniul dreptului administrativ; membru corespondent al Academiei Române din 1945 (m. 1971)

– 1866: S-a născut medicul şi bacteriologul german August von Wassermann; cercetări în domeniul microbiologiei; cunoscut pentru descoperirea, în 1906, a reacţiei ce-i poartă numele (serodiagnosticul sifilisului) (m. 1925)

– 1885: S-a născut Sacha Guitry, actor şi regizor de teatru şi de film francez de origine rusă (m. 1957)

– 1887: S-a născut poeta simbolistă şi pictoriţa Claudia Millian-Minulescu; merite în promovarea relaţiilor culturale româno-franceze; soţia poetului Ion Minulescu (m. 1961)

– 1893: S-a născut chitaristul spaniol Andrés Segovia (m. 1987)

– 1903: S-a născut Anaïs Nin, scriitoare americană de origine franceză (m. 1977)

– 1903: S-a născut scriitorul francez Raymond Queneau; este cunoscut mai ales ca fiind autor al romanului „Zazie dans le métro” şi drept cofondator al Oulipo, un grup de autori care îi include pe Italo Calvino, Georges Perec şi Harry Mathews (m. 1976)

–1907: Intrarea în vigoare a Legii pentru organizarea Marinei comerciale (21.II/6.III)

– 1904: A murit pictorul Sava Henţia; participant la Războiul de independenţă (1877-1878), a pictat, ca un veritabil corespondent de război, numeroase scene de campanie (n. 1848)

– 1907: S-a născut Wystan Hugh Auden, poet şi dramaturg englez, considerat printre cei mai importanţi şi influenţi scriitori ai secolului al XX-lea (m. 1973) – 110 ani

– 1912: A murit Émile Lemoine, inginer şi matematician francez (n. 1840

–1914: S-a născut juristul Vasile Gionea; specialist în drept constituţional, dreptul muncii şi drept economic; deputat PNŢCD (1990-1992); vicepreşedinte al Comisiei de redactare a Constituţiei României; preşedinte al Curţii Constituţionale a României (1992-1995); membru de onoare al Academiei Române din 1993 (m. 1999)

- 1916: La Verdun, în Franţa, a început cea mai distrugătoare bătălie din timpul primului război mondial, soldată cu aproximativ un milion de victime, care s-a încheiat, în decembrie 1916, prin respingerea definitivă de către armata franceză a atacurilor germane. Deși s-a încheiat, oficial, cu o victorie franceză, Bătălia de la Verdun n-a adus părții învingătoare niciun avantaj strategic important

– 1921: S-a născut filosoful american John Rawls (m. 2002)

– 1924: S-a născut Robert Mugabe, preşedintele Republicii Zimbabwe din 1987; fost prim-ministru al statului între anii 1980 – 1987

– 1926: A murit Heike Kamerlingh Onnes, fizician olandez, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1913 (n. 1853)

– 1929: S-a născut actorul şi scenaristul mexican Roberto Gómez Bolaños, supranumit „Chespirito”, unul dintre cei mai iubiţi actori de comedie latino-americani, cu o carieră de peste 40 de ani (m. 2014)

– 1933: S-a născut cântăreaţa, pianista şi compozitoarea afro-americană Nina Simone (numele real: Eunice Kathleen Waymon), numită şi „regina muzicii soul” (m. 2003)

– 1937: S-a născut regele Harald al V-lea al Norvegiei (încoronat la 21.I.1991)

– 1937: S-a născut pictorul Ilie Boca 

– 1938: A murit astronomul american George Ellery Hale; unul dintre fondatorii astronomiei solare moderne; a inventat (1891) spectroheliograful şi a construit (1897) primul telescop-turn din lume; a descoperit existenţa câmpului magnetic al Soarelui (1908) şi a emis o teorie cu privire la originea petelor solare (n. 1868)

– 1941: A murit Sir Frederick Grant Banting, fiziolog şi farmacolog canadian; contribuţii la descoperirea şi introducerea terapeutică a insulinei; Premiul Nobel pentru Medicină în anul 1923, împreună cu scoţianul John Macleod (n. 1891). De fapt descoperitorul insulinei este medicul român Nicolae Paulescu (1869-1931); acesta a publicat, în august 1921, rezultatele cercetărilor sale privind insulina; abia peste 50 de ani va fi recunoscută prioritatea lui Paulescu în descoperirea insulinei faţă de canadianul Frederick G. Banting şi scoţianul John J. R. Macleod, care au anunţat descoperirea insulinei în decembrie 1921 şi pentru care au luat Premiul Nobel pentru Medicină în anul 1923

– 1945: S-a născut scriitoarea, jurnalista şi profesoara Ana Maria Sireteanu; a fost director al postului Radio România Cultural între anii 1996 şi 2002 (m. 2014)

– 1946: S-a născut actorul britanic Alan Rickman (m. 2016)

–1947: Omul de ştiinţă american Edwin H. Land (1909 – 1991), și-a prezentat la Optical Society of America, din New York, invenția sa, Polaroid Land Camera, primul aparat de fotografiat la minut

– 1948: În perioada 21 – 23 februarie, Congresul de unificare a Partidului Comunist Român cu Partidul Social Democrat şi de constituire a partidului unic (Partidul Muncitoresc Român) desăvârşea evoluţia către instaurarea regimului monopartid, de tip totalitar, în România. Secretar general al CC al PMR a fost ales Gh. Gheorghiu-Dej

–1961: Fondarea Agenţiei de Presă Novosti (APN), agenţia principală de informaţii şi de presă a instituţiilor sovietice. APN a rezultat din transformarea Sovinfoburo (Biroul Sovietic de Informaţii), creat în iunie 1941. Printr-un decret al preşedintelui sovietic Mihail Gorbaciov, din 27.VII.1990,APN a fost transformată în Novosti Information Agency/Agenţia de Informaţii Novosti (IAN).În septembrie 1991, aceasta, împreună cu RIA (Russian Information Agency/Agenţia Rusă de Informaţii) vor forma RIA Novosti (Russian Information Agency Novosti/ Agenţia Rusă de Informaţii Novosti). La data de 9 decembrie 2013, printr-un decret al preşedintelui rus, Vladimir Putin, a fost înfiinţată agenţia „Rossia Segodnia” („Rusia astăzi”), prin reorganizarea vechii agenţii RIA Novosti şi a postului de radio „Vocea Rusiei”

– 1961: S-a născut alpinistul şi geologul Constantin Lăcătuşu, sportiv de performanţă; preşedinte al Clubului Montan Român; este primul român care a atins, la 17.V.1995, vârful Everest (a făcut parte, împreună cu alţi 14 alpinişti din şapte ţări, din expediţia „Himalayan Experience 8000/1995 Everest International Expedition”); în 8 ani şi 166 zile a urcat pe cele mai înalte vârfuri ale celor şapte continente

– 1972: A murit Georgi Adamovici, poet şi critic literar rus (n. 1892) 

–1974: A fost adoptată o nouă constituţie a Iugoslaviei. Provinciile autonome Kosovo şi Voivodina au primit drepturi republicane. Iosip Broz Tito a fost ales preşedinte al Iugoslaviei pe viaţă. Această prevedere a fost eliminată în 1990, când statele succesoare ale Iugoslaviei şi-au adoptat propriile constituţii: Constituţia Croaţiei, Constituţia Serbiei şi Constituţia Sloveniei

– 1984: A murit scriitorul rus Mihail Şolohov; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1965 (n. 1905)

– 1991: A murit psihologul Vasile Pavelcu; contribuţii în domenii precum: problema personalităţii şi afectivităţii, statutul ştiinţific al psihologiei, învăţarea şcolară ş.a.; membru titular al Academiei Române din 1974 (n. 1900, la Costuleni/jud. Lăpuşna, azi în R. Moldova)

– 1995: A murit Cristian Popescu, poet, eseist şi publicist (n. 1959)

–1997: Adoptarea Legii nr. 35/1997 privind funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului din România, menită să protejeze drepturile şi libertăţile cetăţenilor de eventualele abuzuri venite din partea administraţiei publice, promulgată la 17 martie 1997

– 1999: A murit dirijorul Liviu Cavassi (n. 1921)

– 2013: A murit cineastul rus Aleksei Gherman, considerat de către critici „gurul cinematografului rus (din perioada sovietică), o legendă vie, cel mai important cineast rus după Tarkovski sau chiar mai important decât acesta şi mai interesant” (n. 1938)

– 2013: A murit Magic Slim (numele real: Morris Holt), chitarist şi cântăreţ american de blues (n. 1937)

– 2015: A murit actorul şi regizorul italian Luca Ronconi, considerat unul din inovatorii teatrului contemporan atât italian cât şi european (n. 1933)

– 2015: A murit muzicianul american de jazz Clark Terry, un maestru al trompetei recompensat cu Premiul Grammy; unul dintre muzicienii cu cele mai multe discuri înregistrate din istoria muzicii jazz (n. 1920)

– 2015: A murit istoricul Camil Bujor Mureşanu; în cercetările sale a abordat o problematică diversă, de la istoria medievală a României la istoria modernă universală; membru titular al Academiei Române din 2000 (n. 1927)

– 2016: A murit compozitorul şi muzicologul Pascal Be,ntoiu; expert în muzica lui George Enescu (n. 1927)

$$$

 ETICA VIRTUȚII

1) Aristotel și etica virtuții:

Etica virtuții, așa cum a fost susținută de filosoful grec Aristotel, este un cadru filosofic care pune accentul pe cultivarea trăsăturilor de caracter virtuoase ca cheie pentru a duce o viață împlinită și sănătoasă din punct de vedere moral. Aristotel credea că scopul final al existenței umane este eudaimonia, adesea tradusă prin „fericire” sau „înflorire”. Potrivit lui, atingerea eudaimoniei necesită cultivarea virtuților, care sunt obiceiuri de caracter care ghidează indivizii spre excelență morală.

Aristotel a identificat două tipuri de virtuți: virtuți intelectuale și virtuți morale. Virtuțile intelectuale, cum ar fi înțelepciunea și raționamentul practic, sunt dezvoltate prin educație și gândire rațională. Pe de altă parte, virtuțile morale, precum curajul, onestitatea și generozitatea, sunt forjate prin practică și obișnuință. Aristotel a susținut că indivizii ar trebui să caute „calculul just” între exces și deficiență atunci când vine vorba de virtuți. De exemplu, curajul este echilibrul dintre imprudență și lașitate.

În etica virtuții, accentul se mută de la etica bazată pe reguli sau consecințialism la importanța caracterului unui individ. Aristotel credea că, acționând în mod constant în conformitate cu virtuțile, indivizii vor face în mod natural alegeri virtuoase din punct de vedere moral. Caracterul virtuos devine o busolă călăuzitoare pentru luarea deciziilor etice, permițând oamenilor să navigheze prin situații complexe cu integritate și virtute. Acest lucru contrastează cu abordările care evaluează acțiunile exclusiv pe baza rezultatelor lor.

Etica virtuții a lui Aristotel pune, de asemenea, un accent puternic pe rolul comunității și al educației. El credea că un caracter virtuos este cultivat într-un mediu de susținere care încurajează obiceiurile corecte și conduita etică. Acest aspect comunitar evidențiază interconectarea indivizilor și responsabilitatea lor comună în promovarea unor vieți virtuoase.

2) Stoicii și etica virtuții:

Stoicii, o altă școală de gândire proeminentă în filosofia antică, au îmbrățișat și ei etica virtuții ca aspect fundamental al cadrului lor filosofic. Stoicismul, fondat de Zenon din Citium, pune un accent puternic pe viața în conformitate cu natura și pe dezvoltarea virtuților ca cheie pentru atingerea liniștii și a excelenței morale.

Pentru stoici, scopul suprem al vieții este atingerea eudaimoniei, o stare de înflorire și pace interioară. Cu toate acestea, spre deosebire de Aristotel, stoicii credeau că eudaimonia se obține trăind în armonie cu ordinea naturală a universului, mai degrabă decât urmărind bunuri sau plăceri externe. Această aliniere cu natura se realizează prin cultivarea virtuților.

Stoicii au identificat patru virtuți cardinale: înțelepciunea (sophia), curajul (andreia), dreptatea (dikaiosyne) și cumpătarea (sophrosyne). Aceste virtuți sunt văzute ca piatra de temelie a unei vieți virtuoase, iar practicarea lor duce la o stare de virtute morală și echilibru emoțional. Stoicii credeau că prin raționalitate și autodisciplină, indivizii pot depăși emoțiile negative și pot atinge o stare de liniște cunoscută sub numele de ataraxie.

O trăsătură distinctivă a eticii virtuții stoice este perspectiva lor asupra evenimentelor externe ca fiind în afara controlului unui individ, în timp ce singurul lucru aflat sub controlul cuiva este propria atitudine și răspuns la acele evenimente. Această filozofie încurajează indivizii să se concentreze asupra caracterului și virtuții lor, mai degrabă decât să se lase influențați de circumstanțe externe. Stoicii pledează pentru dezvoltarea unei atitudini de acceptare și reziliență în fața provocărilor.

Etica virtuții stoice este adesea asociată cu conceptul de „persoană înțeleaptă” - cineva care a atins virtutea perfectă și trăiește în deplină conformitate cu natura. Deși recunosc că atingerea unei astfel de stări este o provocare, stoicii credeau că progresul continuu către virtute este realizabil și valoros. Acest accent pe autoperfecționarea continuă se aliniază cu principiile fundamentale ale eticii virtuții.

3) Principii principale ale eticii virtuții:

Principiile principale ale eticii virtuții se învârt în jurul cultivării și exprimării trăsăturilor de caracter virtuoase ca fundament pentru luarea deciziilor etice și o viață înfloritoare. Spre deosebire de alte cadre etice care se concentrează pe reguli sau consecințe, etica virtuții plasează dezvoltarea caracterului în prim-plan. Centrală acestei abordări este convingerea că indivizii ar trebui să se străduiască să întruchipeze virtuțile care le ghidează acțiunile și interacțiunile. Aceste virtuți nu sunt doar concepte teoretice, ci mai degrabă obiceiuri practice de comportament care sunt perfecționate prin practică și repetiție.

Un principiu cheie al eticii virtuții este accentul pus pe „mediul de aur”. Acest principiu sugerează că virtuțile se situează între exces și deficiență, încurajând indivizii să găsească o cale de mijloc echilibrată în comportamentul lor. De exemplu, curajul este calea de mijloc dintre imprudență și lașitate, iar generozitatea se află între extravaganță și zgârcenie. Acest echilibru urmărește să evite extremele și promovează moderația, cultivând un caracter echilibrat.

Un alt principiu este rolul exemplelor morale sau al modelelor de urmat. Etica virtuții încurajează indivizii să-i imite și să învețe de la cei care exemplifică trăsături virtuoase. Observarea și interacțiunea cu persoane virtuoase poate inspira creșterea personală și poate ajuta la dezvoltarea unor obiceiuri etice. Învățarea din experiențele și înțelepciunea acestor modele de urmat contribuie la cultivarea propriului caracter virtuos.

În plus, etica virtuții recunoaște că luarea deciziilor etice este sensibilă la context. Spre deosebire de regulile rigide sau principiile universale, virtuțile se adaptează la nuanțele situațiilor specifice. Această flexibilitate permite o abordare mai nuanțată și mai realistă a dilemelor morale, deoarece indivizii își folosesc virtuțile pentru a naviga prin circumstanțe complexe și variate.

Mai mult, etica virtuții subliniază importanța comunității și a contextului social. Virtuțile nu se dezvoltă izolat, ci sunt modelate de mediul în care trăiesc indivizii. Comunitățile joacă un rol vital în cultivarea trăsăturilor de caracter virtuoase prin valori, norme și așteptări comune. Acest aspect comunitar consolidează interconectarea indivizilor și responsabilitatea reciprocă în promovarea unui comportament virtuos.

4) Gânditorii musulmani și etica virtuții:

Gânditorii musulmani au contribuit semnificativ la dezvoltarea și aplicarea eticii virtuții în cadrul filosofiei și teologiei islamice. Etica virtuții se aliniază bine cu învățăturile islamice, punând accent pe cultivarea trăsăturilor de caracter virtuoase pentru a atinge excelența morală și o legătură strânsă cu Dumnezeu (Allah). De-a lungul istoriei islamice, savanții și filozofii au explorat principiile eticii virtuții în raport cu învățăturile și valorile islamice.

În gândirea islamică, conceptul de „ihsan” reflectă urmărirea excelenței și a virtuții în toate aspectele vieții. Această noțiune este derivată dintr-un hadith binecunoscut al profetului Mahomed, care îi încurajează pe credincioși să-L venereze pe Allah ca și cum L-ar vedea, iar dacă nu, să știe că El îi vede. Aceasta surprinde esența eticii virtuții prin promovarea sincerității, a atenției conștiente și a integrității morale în acțiunile fiecăruia.

Gânditori musulmani, precum Al-Farabi, Avicenna (Ibn Sina) și Al-Ghazali, au integrat etica virtuții în operele lor filosofice și teologice. Accentul pus de Al-Farabi pe cultivarea virtuților într-o societate dreaptă și armonioasă se aliniază cu ideea de a contribui pozitiv la comunitate. Explorarea eticii de către Avicenna în magnum opus-ul său „Cartea vindecării” (Kitab al-Shifa) aprofundează dezvoltarea caracterului moral ca fiind esențială pentru perfecțiunea umană. Operele lui Al-Ghazali, inclusiv „Renașterea științelor religioase” (Ihya' Ulum al-Din), se concentrează pe dimensiunea spirituală interioară a eticii virtuții, subliniind importanța autopurificării și a creșterii spirituale.

Virtuțile subliniate în etica virtuților islamice sunt adesea paralele cu virtuțile clasice, cum ar fi curajul, dreptatea și cumpătarea. Cu toate acestea, etica islamică introduce și virtuți specifice credinței, cum ar fi „taqwa” (conștiința de Dumnezeu), „sabr” (răbdarea) și „husn al-khulq” (bunele maniere). Aceste virtuți reflectă importanța alinierii acțiunilor și intențiilor cuiva la învățăturile și valorile islamice.

Etica virtuții islamice pune accentul pe urmărirea virtuților ca pe un proces continuu de auto-îmbunătățire și dezvoltare personală. Musulmanii sunt încurajați să lupte continuu spre excelență morală, căutând mulțumirea lui Allah printr-o conduită virtuoasă. Acest lucru se aliniază cu înțelegerea mai largă a eticii virtuții, care privește dezvoltarea caracterului ca pe o călătorie pe tot parcursul vieții.

5) Martha Nusbaum și etica virtuții:

Martha Nussbaum, o filosofă contemporană, a adus contribuții remarcabile în domeniul eticii virtuții prin lucrările sale perspicace pe această temă. Abordarea sa asupra eticii virtuții, adesea denumită „abordarea capacităților”, extinde înțelegerea tradițională a virtuților pentru a cuprinde capacitățile umane și dezvoltarea lor într-un context social și politic mai larg.

Abordarea capacităților a lui Nussbaum identifică un set de capacități umane centrale, necesare indivizilor pentru a duce o viață demnă și împlinită. Aceste capacități includ aspecte precum viața, sănătatea corporală, afilierea, rațiunea practică și implicarea emoțională. Nussbaum susține că aceste capacități formează fundamentul unei societăți juste și etice, iar virtuțile joacă un rol esențial în a permite indivizilor să își exercite și să își îmbunătățească aceste capacități.

În lucrarea sa „Fragilitatea bunătății”, Nussbaum critică etica tradițională a virtuții, argumentând că aceasta poate fi inadecvată în abordarea complexităților și vulnerabilităților vieții umane. Ea subliniază importanța recunoașterii și abordării incertitudinilor și provocărilor inerente cu care se confruntă indivizii. Abordarea lui Nussbaum urmărește să ofere un cadru mai cuprinzător care să recunoască diversele circumstanțe și limitări pe care le întâlnesc oamenii.

Mai mult, contribuțiile lui Nussbaum la etica virtuții se extind la explorarea emoțiilor și a rolului acestora în luarea deciziilor morale. Ea susține că emoțiile nu sunt simple perturbări ale rațiunii, ci surse valoroase de informații care contribuie la judecata etică. Perspectivele lui Nussbaum subliniază interconectarea dintre emoții și virtuți, evidențiind necesitatea de a înțelege și gestiona emoțiile în urmărirea unui trai virtuos.

Opera lui Nussbaum subliniază, de asemenea, intersecția dintre etica virtuții și filosofia politică. Ea susține că o societate dreaptă ar trebui să promoveze dezvoltarea capacităților umane, permițând indivizilor să își exercite virtuțile și să ducă vieți înfloritoare. Abordarea sa se aliniază cu ideea că structurile sociale și politice ar trebui concepute pentru a sprijini indivizii în cultivarea trăsăturilor de caracter virtuoase și în realizarea potențialului lor.

6) Etica virtuții acum:

„Etica virtuții acum” se referă la aplicarea contemporană și relevanța eticii virtuții în lumea noastră modernă. Într-o perioadă caracterizată de progrese tehnologice rapide, diversitate culturală și provocări etice complexe, etica virtuții continuă să ofere perspective și îndrumări valoroase persoanelor care doresc să navigheze prin dileme etice și să ducă vieți semnificative.

Unul dintre punctele forte cheie ale eticii virtuții în zilele noastre este accentul pus pe dezvoltarea caracterului și creșterea personală. Într-o lume în care informațiile și oportunitățile sunt abundente, etica virtuții încurajează indivizii să cultive virtuți care promovează empatia, integritatea și raționamentul moral. Această abordare promovează luarea deciziilor etice, înrădăcinate pe o fundație solidă de virtuți care pot rezista fluxurilor schimbătoare ale normelor societale.

Etica virtuții abordează, de asemenea, complexitățile societății noastre globale interconectate. Pe măsură ce oameni din culturi și medii diverse interacționează, etica virtuții oferă un cadru pentru valori comune și principii etice comune. Concentrându-se pe virtuți care transcend granițele culturale, cum ar fi onestitatea, compasiunea și dreptatea, etica virtuții poate contribui la promovarea înțelegerii și cooperării între diferite comunități.

În plus, era digitală a adus noi provocări etice, cum ar fi comportamentul online, preocupările legate de confidențialitate și implicațiile etice ale inteligenței artificiale. Etica virtuții oferă o perspectivă holistică care se extinde dincolo de soluțiile bazate pe reguli, încurajând indivizii să reflecteze asupra impactului acțiunilor și alegerilor lor asupra lor înșiși și asupra celorlalți. Aceasta ridică întrebări despre virtuțile relevante în domeniul virtual și despre modul în care acestea ar trebui să ne ghideze interacțiunile în spațiile digitale.

Conceptul de „eudaimonia” sau înflorire, esențial în etica virtuții, rămâne relevant astăzi, deoarece oamenii caută să găsească un scop și împlinire într-o lume în rapidă schimbare. Etica virtuții invită indivizii să reflecteze asupra a ceea ce înseamnă să duci o viață bună și asupra modului în care virtuțile pot contribui la bunăstarea și fericirea personală. Într-o epocă în care succesul material și validarea externă au adesea prioritate, etica virtuții ne amintește de valoarea durabilă a virtuților în modelarea unei existențe semnificative.

$$$

 EVANGHELIA LUI IUDA

Undeva în anii 1970 a fost descoperit de către niște săteni, lângă El Minya, în Egipt, un manuscris antic ce conținea o scriere intitulată „Evanghelia lui Iuda”, redactată în limba coptă, probabil după un text grecesc anterior, astăzi pierdut.

După ce-au fost realizate o serie de teste care să certifice valoarea și vechimea papirusului (jumătatea secolului al doilea, până în anul 180 d.Hr.r), în aprilie 2006 documentul a fost dat în cele din urmă publicității pentru prima dată la Washington, la sediul central al National Geographic.

Că a existat o Evanghelie a lui Iuda se știa de mult timp, din scrierile unor apologeți creștini din vechime, care au combătut-o ca eretică. Unul dintre cei care au scris despre ea este Sf. Irineu. Cu toate acestea, deși în mediile teologice existența ei nu reprezenta o noutate, în momentul în care respectiva scriere a fost găsită, ea a fost promovată de către canalele mass-media ca reprezentând o Evanghelie senzațională, capabilă să zguduie din temelii învățătura creștină așa cum o cunoaștem astăzi.

Pentru teologi, care știau din scrierile apologetice ce fel de învățături sunt promovate prin respectiva „Evanghelie”, descoperirea arheologică nu a produs emoțiile pe care le-a produs în rândul publicului general. Pentru cei neavizați, ideile din această scriere se înscriu în curentul senzațional deja cunoscut – Biserica ascunde adevărul și tăinuiește anumite scrieri.

„Evanghelia” de față predă ideea că Iisus i-a cerut lui Iuda să Îl trădeze, ca să se împlinească planul mântuirii omenirii. De asemenea, avem aici și o cosmologie gnostică.

Notă: Manuscrisul nu s-a fost păstrat intact, astfel ca punctele de suspensie marchează lipsa pe alocuri a textului...

Introducere

Relatarea tainică a descoperirii pe care Iisus a făcut-o vorbind cu Iuda Iscarioteanul vreme de o săptămână și trei zile înainte ca El să prăznuiască Paștile.

Slujirea pământească a lui Iisus

Când Iisus a coborât pe pământ, a înfăptuit lucruri și mari minuni pentru mântuirea omenirii. Și pentru că unii umblau pe calea cea dreaptă, în timp ce alții umblau pe căi rele, au fost chemați cei doisprezece ucenici.

El a început să le vorbească despre tainele lumii și despre ceea ce se va petrece la sfârșitul lumii. Nu apărea întotdeauna în fața ucenicilor cu chipul Său obișnuit, ci luând înfățișarea unui copil.

Iisus vorbește cu ucenicii săi. Rugăciunea Sfintei Împărtășanii

Într-o zi, El se afla cu ucenicii Săi în Iudeea și i-a găsit stând împreună și cuprinși de evlavie. Când s-a apropiat de ucenicii Săi, care se rugau deasupra pâinii, El a început să râdă.

Ucenicii I-au spus: Stăpâne, de ce râzi de rugăciunea noastră pentru Împărtășanie? Noi am făcut ceea ce se cuvine.

El le-a răspuns astfel: Eu nu râd de voi. Voi nu faceți aceasta din propria voastră voie, ci pentru că, prin asta, Dumnezeul vostru va fi proslăvit.

Ei au spus: Stăpâne, Tu ești... fiul Dumnezeului nostru.

Iisus le-a spus: Mă cunoașteți voi pe Mine? Adevăr grăiesc vouă, niciun neam dintre cele ce sunt azi printre voi nu Mă va cunoaște.

Ucenicii se mânie

Când ucenicii au auzit aceasta, au început să se mânie și să-l hulească pe El în inimile lor.

Când Iisus a văzut lipsa lor de pricepere, le-a spus: De ce v-a dus tulburarea aceasta la mânie? Dumnezeul vostru, care este înăuntrul vostru și... v-au pricinuit mânie în suflet. Fie ca acela dintre voi care este îndeajuns de puternic printre oameni să scoată la iveală desăvârșirea omenească și să Mi se arate.

Ei toți au răspuns: Noi avem puterea.

Dar sufletele lor nu au avut curajul să I se arate, în afară de Iuda Iscarioteanul. El a fost în stare să stea înaintea Lui, dar nu-L putea privi în ochi, și astfel și-a întors fața.

Iuda I-a spus: Eu știu cine ești și de unde vii. Tu vii din împărăția nemuritoare al lui Barbelo. Și nu sunt vrednic să rostesc numele Celui care te-a trimis aici.

Iisus vorbește cu Iuda între patru ochi

Văzând că Iuda se gândea la ceva care era slăvit, Iisus i-a spus: Depărtează-te de ceilalți și Eu îți voi împărtăși ție tainele împărăției. Tu poți pătrunde acolo , dar te vei întrista nespus. Căci altcineva îți va lua locul, pentru ca cei doisprezece ucenici să poată ajunge din nou la Dumnezeul lor.

Iuda I-a spus: Când îmi vei spune aceste lucruri și când se va ivi marea zi a luminii pentru neamul nostru?

Dar când a spus asta, Iisus a plecat.

Iisus reapare în fața ucenicilor

A doua zi, după ce s-au petrecut acestea, Iisus a venit iar înaintea ucenicilor Săi.

Ei I-au spus: Stăpâne, unde ai fost și ce ai făcut cât timp nu ai fost cu noi? Iisus le-a răspuns: Am fost la un alt mare și sfânt neam.

Ucenicii I-au spus: Doamne, care este acel mare neam care este mai presus de noi și mai sfânt decât noi, și care nu se află pe acest pământ?

Când Iisus a auzit aceasta, a râs și le-a spus: De ce cugetați în inimile voastre la neamul sfânt și puternic? Adevăr grăiesc vouă, nimeni născut din această înălțime nu va vedea acel neam și nicio ceată de îngeri ai stelelor nu va domni peste acel neam, și niciun muritor nu i se va putea alătura, pentru că acel neam nu vine din... care a devenit... Neamul vostru vine din seminția oamenilor... putere care... celelalte puteri... prin care stăpâniți voi.

Când au auzit ucenicii Săi aceasta, s-au mâhnit în inimile lor. Și nu au putut rosti niciun cuvânt.

În altă zi, Iisus a venit la ei. Ei I-au spus: Stăpâne, te-am văzut într-o închipuire, căci am avut vise deosebite... noaptea...

El le-a spus: De ce ați... când v-ați ascuns?

Ucenicii văd templul și vorbesc despre el

Ei au spus: Am văzut o casă mare cu un altar mare înăuntrul ei și doisprezece oameni – ei sunt preoții, am spune noi - și un nume; și o mulțime de oameni așteptând în fața altarului, până ce preoții... și primesc jertfele. Dar noi am stat și am așteptat.

Iisus le-a spus: Cum arată preoții?

Ei au spus: Unii... două săptămâni. Unii își sacrifică copiii, alții pe femeile lor, în rugăciune și smerenie unii cu alții; unii se culcă cu bărbați; unii se dedau la ucideri; unii săvârșesc o mulțime de păcate și nelegiuiri. Iar bărbații ce stau înaintea altarului Îți cheamă numele și, cu toate lipsurile lor, jertfele sunt duse la bun sfârșit.

După ce au spus aceasta, au rămas tăcuți, căci erau tulburați.

Iisus oferă o tâlcuire ascunsă vedeniei templului

Iisus le-a spus: De ce sunteți tulburați? Adevăr grăiesc vouă, toți preoții care stau înaintea acelui altar Îmi cheamă numele. Vă spun încă o dată, numele Meu a fost scris pe această... a neamurilor stelelor prin mijlocirea neamurilor pământești. Iar ei au sădit copaci fără roade, în numele Meu, în chip rușinos.

Iisus le-a spus: Cei pe care i-ați văzut primind jertfele la altar - aceia sunteți voi. Acela este Dumnezeul pe care îl slujiți voi și voi sunteți acei doisprezece oameni pe care i-ați văzut. Vitele pe care le-ați văzut aduse pentru jertfire sunt numeroșii oameni pe care voi îi duceți în rătăcire înaintea acelui altar... Va sta și va chema așa numele Meu și mulțimile de oameni evlavioși îi vor rămâne credincioși. După el, un alt om va sta acolo dintre adulteri, și un altul dintre ucigașii de copii, altul dintre sodomiți și dintre cei ce se înfrânează, și din restul oamenilor plini de nelegiuire și păcat, și acei care spun „Noi suntem precum îngerii.” Ei sunt stelele ce duc totul la bun sfârșit. Căci neamului cel muritor i s-a spus: Priviți, Dumnezeu a primit jertfa voastră din mâinile unui preot, adică un slujitor al răului. Dar este Domnul, Dumnezeul văzduhului care poruncește: În ziua de apoi, ei vor fi făcuți de rușine.

Iisus le-a spus: Nu mai jertfiți... deasupra altarului, întrucât ei se află deasupra stelelor voastre și îngerilor voștri și au ajuns la sfârșit acolo. Așa că lăsați-i să fie ispitiți și lăsați-i să plece... Un brutar nu poate hrăni toată făptura de sub ceruri. Și... lor... și nouă și...

Iisus le-a spus: Nu vă mai luptați cu Mine. Fiecare dintre voi are steaua sa și fiecare... care a venit... pentru pomul... din această înălțime... pentru o vreme... dar cel ce a venit să ude raiul lui Dumnezeu și neamul care va rămâne, pentru că el nu va strica partea aceea din neamul acela ci... pentru veșnicie.

Iuda îl întreabă pe Iisus despre acel neam și despre neamul muritor

Iuda I-a spus: Stăpâne, ce fel de roade aduce acest neam?

Iisus i-a spus: Sufletele fiecărui neam de oameni vor pieri. Dar când acești oameni își vor fi sfârșit timpul împărăției iar duhul îi va părăsi, trupurile lor vor muri, dar sufletele lor vor trăi și vor fi înălțate la cer.

Iuda a spus: Și ce va face restul neamului omenesc?

Iisus a spus: Este cu neputință să semeni semințe în piatră și să culegi apoi roade... Tot așa... neamul cel stricat... și Înțelepciunea cea stricăcioasă... și mâna care a făcut pe oamenii muritori, pentru ca sufletele lor să fie luate la tărâmurile veșnice de sus. Adevărat îți spun... înger... putere vor putea vedea că... cei cărora... neamurile sfinte...

După ce Iisus a spus aceasta, a plecat.

Iuda are o vedenie și Iisus răspunde

Iuda a spus: Stăpâne, așa cum i-ai ascultat pe ei toți, acum asculta-mă și pe mine, căci am avut o vedenie deosebită.

Când Iisus a auzit aceasta, a început să râdă și i-a spus: Tu, cel de-al treisprezecelea duh, de ce te nevoiești așa de mult? Dar vorbește, și Eu te voi asculta.

Iuda i-a spus: În vedenia pe care am avut-o, m-am văzut lovit cu pietre și pedepsit aspru de către cei doisprezece ucenici. Și am ajuns, de asemenea, în locul în care... după Tine. Am văzut o casă... iar ochii mei nu o puteau cuprinde cu privirea. Oameni de seamă o înconjurau și acea casă avea un acoperiș de verdeață, iar în mijlocul ei se afla o mulțime de oameni... spunând: Stăpâne, ia-mă și pe mine alături de acești oameni.

Iisus i-a răspuns: Iuda, steaua ta te-a dus în rătăcire. A continuat: Niciun muritor nu este vrednic să intre în casa pe care tu ai văzut-o, căci acel sălaș este păstrat sfinților. Nici soarele, nici ziua nu vor pătrunde acolo, nici ziua, dar tot ceea ce este sfânt va sălășlui acolo mereu, în tărâmul veșnic, alături de sfinții îngeri. Iată, ți-am împărtășit tainele împărăției și te-am învățat despre greșeala stelelor, și... trimit... către cele douăsprezece înălțimi.

Iuda întreabă despre propria-i soarta

Iuda a spus: Stăpâne, sămânța mea nu se află și ea sub stăpânirea conducătorilor?

Iisus a răspuns și i-a zis: Vino, căci Eu... dar tu vei suferi mult când vei vedea împărăția cerurilor și toate neamurile sale.

Când a auzit aceasta, Iuda a spus: Ce bine mi s-a făcut mie? Căci Tu m-ai pus deoparte pentru acel neam.

Iisus i-a răspuns: Tu vei deveni al treisprezecelea și vei fi blestemat de celelalte neamuri. Și tu vei ajunge să stăpânești peste ele. În zilele de pe urmă, ele îți vor blestema ridicarea către neamul cel sfânt.

Iisus îi împărtășește lui Iuda tainele cosmologiei: Duhul și Cel Prin Sine Zidit

Iisus a spus: Vino, căci îți voi încredința taine pe care niciun om nu le-a văzut vreodată. Căci există un tărâm mare, fără margini, a cărui margine nici îngerii n-o cunosc, în care sălășluiește un mare duh nevăzut, pe care niciun ochi de înger nu l-a zărit, la care niciun gând al inimii nu s-a urcat și care n-a fost nicicând chemat pe nume.

Și atunci un nor luminos apăru acolo. El a spus: Fie ca un înger să se întrupeze acum, pentru a Mă sluji.

Un mare înger, dumnezeiescul prin-sine-zidit, s-a ivit din nor. Din pricina lui, alți patru îngeri s-au arătat dintr-un alt nor și au devenit slujitorii preaslăvitului prin-sine-zidit. Acesta a spus: Să ia trup... și au luat trup. Și a zidit primul corp ceresc pentru a domni peste el. A spus: Să ia trup îngerii, pentru a-l sluji, și un număr mare de îngeri au fost zidiți astfel. A spus: Să fie o înălțime luminată, și aceasta a fost. A zidit și al doilea corp ceresc asupra căruia să domnească, alături de un număr mare de îngeri, pregătiți să-l slujească. Acesta este felul în care au fost făcute și restul înălțimilor luminate. A făcut apoi stăpânirile și a făcut numeroși îngeri pentru a le sluji.

Adamas și corpurile cerești

Adamas se afla în primul nor strălucitor, pe care niciun alt înger nu l-a mai văzut dintre toți cei chemați „Dumnezeu”. El... chip... și după asemănarea acestui înger. A făcut neamul cel neprihănit al lui Seth... doisprezece... douăzeci și patru... A zidit șaptezeci și două de corpuri cerești în neprihănitul neam, potrivit dorinței Duhului. Cele șaptezeci și două de corpuri au zidit la rândul lor trei sute șaizeci de corpuri în neamul cel neprihănit, potrivit dorinței Duhului, astfel încât numărul lor să fie cinci de fiecare.

Cele douăsprezece înălțimi ale celor douăsprezece corpuri cerești sunt părinții lor, cu șase ceruri pentru fiecare înălțime, astfel încât să fie șaptezeci și două de ceruri pentru cele șaptezeci și două de corpuri și pentru fiecare dintre ele, cinci firmamente, pentru toate cele trei sute șaizeci de firmamente. Li s-a dat putere și un număr nemărginit de îngeri, spre slavă și închinare și, după aceea, și duhuri fecioare, spre slava și închinarea tuturor înălțimilor și cerurilor și firmamentelor lor.

Văzduhul, adâncul și lumea de jos

Mulțimea celor veșnice se cheamă văzduh, adică nemărginire, de către Tatăl și cele șaptezeci și două de corpuri cerești care sunt cu Cel-Prin-Sine-Zidit și cu cele șaptezeci și două de înălțimi ale sale. În el a apărut prima făptură omenească cu puterile sale nestricăcioase. Iar înălțimea care s-a ivit cu neamul său, înălțimea înăuntrul căruia se află norul cunoașterii și îngerul, se numește El. Înălțimea... după aceea... a spus: Lăsați doisprezece îngeri să ia trup și să stăpânească peste adânc și peste lumea de jos. Și iată, dintr-un nor s-a ivit un înger a cărui față era ca para focului și al cărui trup era învăluit în sânge. Numele lui era Nebro, care înseamnă „răzvrătit”; alții îl numesc Yaldabaoth. Un alt înger, Saklas, s-a ivit și el din nor. Astfel că Nebro a făcut șase îngeri. La fel și Saklas, pentru a-l sluji, și aceștia la rândul lor au făcut doisprezece îngeri în ceruri, fiecăruia dându-i-se o parte a cerului.

Stăpânirile și îngerii

Cei doisprezece stăpâni au vorbit celor doisprezece îngeri: Fie ca fiecare dintre voi... și lăsați-i... îngeri...

Primul este Seth, căruia i se zice Hristos. Al doilea este Harmathoth, care este... Al treilea este Galila. Al patrulea este Yobel. Al cincilea este Adonaios.

Aceștia cinci sunt cei care au stăpânit peste lumea de jos și, înainte de toate, peste adânc.

Facerea omului

Apoi Saklas a spus îngerilor săi: Să facem o făptură omenească după chipul și asemănarea noastră. L-au zidit pe Adam și pe femeia sa Eva, căreia i se spune în nor, Zoe. Căci după acest nume cheamă toate neamurile pe om și fiecare dintre ele pe femeie o cheamă după aceste nume. Acum Saklas nu... a poruncit... decât... neamurile... Iar stăpânul i-a spus lui Adam: Vei avea o viață lungă alături de copiii tăi.

Iuda întreabă despre soarta lui Adam și a lumii

Iuda îi spuse lui Iisus: Care va fi lungimea zilelor omului?

Iisus a spus: De ce întrebi despre acest lucru, despre Adam și neamul său care și-au trăit viața în locul unde el și-a primit împărăția, cu lungime de zile, cu stăpânul lui?

Iuda i-a spus lui Iisus: Va muri duhul omului?

Iisus a spus: Pentru aceea i-a poruncit Dumnezeu lui Mihail să le dea oamenilor duh, ca un împrumut, ca ei să poată oferi slujire, dar Cel Sfânt i-a poruncit lui Gavriil să dea duh marelui neam fără stăpân peste el, adică duh și suflet. Astfel că restul sufletelor...

Iisus vorbește cu Iuda și cu ceilalți despre pieirea nelegiuiților

...duhul care este în voi să locuiască în acest trup printre neamurile de îngeri. Dar Dumnezeu a făcut astfel încât înțelepciunea să-i fie dăruită lui Adam și celor cu el, astfel încât împărații adâncului și ai lumii de jos să nu domnească peste ei.

Iuda i-a spus lui Iisus: Și ce vor face acele neamuri?

Iisus a spus: Adevăr grăiesc ție, pentru ei toți, stelele sunt cele care desăvârșesc totul. Când Saklas duce la bun sfârșit timpul care i-a fost dat, prima lor stea va lua naștere împreună cu neamurile și ei vor sfârși ceea ce au spus că vor face. Apoi ei vor face desfrânare în numele Meu, își vor omorî copiii și vor... numele Meu... steaua ta peste a treisprezecea înălțime.

După aceea, Iisus a râs.

Iuda a întrebat: Stăpâne, de ce râzi de noi?

Iisus a spus: Nu râd de voi, ci de greșeala stelelor, pentru că aceste șase stele hoinăresc alături de acești cinci luptători și vor pieri toți, alături de făpturile lor.

Iisus vorbește despre cei care sunt botezați. Trădarea lui Iuda

Iuda i-a spus lui Iisus: Iată, ce vor face cei care au fost botezați în numele Tău? Iisus a spus: Adevăr vă grăiesc vouă, acest botez... numele Meu... Adevărat îți spun ție, Iuda, cei ce aduc jertfe lui Saklas... Dumnezeu... tot ce e rău.

Dar tu îi vei întrece pe toți. Căci tu îl vei jertfi pe cel ce Mă înveșmântează. Cornul tău deja s-a făcut auzit, mânia ta a fost stârnită, steaua ta a strălucit puternic și inima ta a...

Adevărat spun... ultima ta... devine... durere... stăpânul, căci va fi pierdut. Și apoi chipul marelui neam al lui Adam va fi preamărit căci, înainte de cer, pământ și îngeri, acel neam este, care vine din tărâmurile veșnice. Iată, ți s-a spus totul. Deschide ochii și privește norul și lumina sa și stelele ce-l înconjoară. Steaua care arată calea este steaua ta.

Iuda și-a ridicat privirea, a văzut norul strălucitor și a pătruns în el. Cei rămași pe pământ au auzit o voce venind dinăuntrul norului, spunând... neam mare...

Încheiere: Iuda îl trădează pe Iisus

Marii lor preoți cârteau pentru că El se dusese în camera de oaspeți pentru a-și face rugăciunea. Dar unii scribi Îl priveau cu atenție, pentru a-L prinde în timpul rugăciunii, căci le era teamă de oameni, care Îl socoteau drept proroc.

S-au apropiat de Iuda și i-au spus: Ce cauți tu aici? Tu ești ucenicul lui Iisus. Iuda le-a făcut pe plac. Și a primit bani și L-a dat pe El în mâna lor.

$$$

 EVOLUȚIA HAMAS

Hamas, o organizație islamistă sunnită, are o istorie complexă, profund împletită cu conflictul palestiniano-israelian și cu lupta continuă pentru statalitate și autodeterminare.

Rădăcinile Hamas pot fi urmărite până la prima Intifada palestiniană, o perioadă de intensă nesupunere civilă și proteste declanșate de moartea a patru muncitori palestinieni. Răspunsul Israelului la Intifada, care a inclus desfășurarea extinsă de soldați și contramăsuri, a atras critici pentru disproporționalitatea sa percepută. În această perioadă, Hamas a început să apară ca o forță semnificativă în politica și rezistența palestiniană.

În timpul războiului arabo-israelian din 1948, fondatorii Hamas au fost forțați să fugă, ceea ce a dus la sentimente anti-israeliene care aveau să devină un principiu fundamental al organizației. Pe măsură ce atacurile inițiale ale grupării împotriva Israelului s-au intensificat, aceasta s-a confruntat cu un răspuns puternic, ceea ce a dus în cele din urmă la scoaterea lor în afara legii.

În special, Hamas a avut inițial dificultăți în a câștiga popularitate pe scară largă în timpul primei Intifade. Cu toate acestea, masacrul de la Hebron s-a dovedit a fi un punct de cotitură, determinând Hamas să ceară răzbunare și ducând la o schimbare a tacticilor sale militante. Acest eveniment a marcat o evoluție semnificativă în abordarea grupării și în influența sa crescândă în rândul palestinienilor.

Hamas a făcut, de asemenea, o schimbare crucială în strategia sa de țintire, abandonând distincția dintre țintele militare și cele civile. Justificându-și acțiunile cu citate religioase din Coran, Hamas și-a continuat campania de atentate sinucigașe cu bombă ca represalii pentru acțiunile israeliene, escaladând tensiunile în regiune.

În ciuda represaliilor neîncetate din partea forțelor israeliene, Hamas a preluat controlul administrativ asupra Fâșiei Gaza după ce a câștigat alegerile, introducând schimbări radicale și pregătind terenul pentru confruntări sporite cu Israelul. Acest lucru a impulsionat și mai mult un ciclu de măsuri de represalii, inclusiv atacuri cu rachete, închiderea granițelor și atacuri aeriene, ducând la escaladarea tensiunilor și a violenței dintre cele două partide.

Chiar și în mijlocul escaladării tensiunilor și violențelor, Hamas a oferit Israelului o armistițiu de zece ani, deși cu condiții care includeau retragerea completă a Israelului din teritoriile palestiniene ocupate și recunoașterea drepturilor palestinienilor. Cu toate acestea, Hamas și-a menținut poziția față de operațiunile armate, refuzând să îndeplinească cerințele formulate pentru ajutor internațional, ceea ce a dus la un impas prelungit.

În contextul acestor evoluții, au existat momente în care Hamas și-a exprimat disponibilitatea de a coopera în rezolvarea conflictului arabo-israelian, inclusiv prin articularea unei viziuni pentru un stat palestinian bazat pe granițele din 1967 și prin demonstrarea deschiderii către dialogul cu comunitatea internațională și cu administrația Obama. Aceste momente au sugerat potențialul unui angajament diplomatic și o cale către o rezoluție pașnică.

Cu toate acestea, complexitatea situației a devenit evidentă în mod evident atunci când Israelul a declarat război Hamas, ceea ce a dus la noi violențe și crize umanitare, deoarece civili neînarmați, ostatici și soldați israelieni capturați au fost transportați în Fâșia Gaza. Regiunea a fost cufundată într-o stare de tensiune și instabilitate sporite, ceea ce a determinat apeluri urgente pentru a se face distincție între civili și combatanți, pentru a atenua impactul conflictului asupra vieților nevinovate.

Traiectoria Hamas de la originile sale în timpul Intifadei până la dinamica sa actuală cu Israelul subliniază natura complexă și interconectată a conflictului palestiniano-israelian. Această istorie în continuă evoluție continuă să modeleze peisajul geopolitic al Orientului Mijlociu, prezentând provocări și oportunități continue pentru pace și stabilitate în regiune.