$$$

 S-a întâmplat în 27 decembrie…

- Sfântul Apostol, Întâiul Mucenic şi Arhidiacon Ştefan

- 1391: Prima menţiune documentară a „logofătului” (şeful cancelariei domneşti) în Ţara Românească 

- 1571: S-a născut Johannes Kepler, astronom şi matematician german, unul dintre fondatorii astronomiei moderne; pe baza observaţiilor sale şi ale profesorului său, astronomul danez Tycho Brahe, a descoperit legile de mişcare ale planetelor în jurul Soarelui, pe orbite eliptice (legile lui Kepler).

- 1585: A murit poetul francez Pierre de Ronsard, principal reprezentant al Pleiadei (şcoală literară franceză din secolul XVI) („ Ode”, „Amoruri”) (n.11.101524)

- 1654: S-a născut Jakob Bernoulli, matematician elveţian; în urma cercetărilor sale asupra şirurilor de numere a ajuns la celebra inegalitate care îi poartă numele - „Inegalitatea lui Bernoulli" (d.16.08.1705). Jakob Bernoulli s-a născut în oraşul Basel. La 21 de ani şi-a luat doctoratul în teologie, dar din 1682s-a hotărât să se dedice complet matematicii. În 1687 a fost numit profesor la Universitatea din Basel deţinând această poziţie până la moarte. La Universitatea din Basel, el a început cu fratele lui mai tînăr, fiindui şi elev, Johann Bernoulli să se ocupe şi să aplice calculul infinitezimal a lui Gottfried Leibniz.Jakob Bernoulli a contribuit în mod semnificativ la • dezvoltarea teoriei probabilităţii • calculul variaţiilor • la cercetarea şirului infinit. • este fondatorul Teoriei Ecuatiilor Diferentiale • s-a preocupat cu problemele izoperimetrice • cercetarea unor curbe particulare(brahistohrona, leniscata, spirala logaritmica s.a.)Lui îi aparţine noţiunea de integrală. În urma cercetărilor sale asupra şirurilor a ajuns la celebra inegalitate care îi poartă numele (Inegalitatea lui Bernoulli).

- 1784: Horea şi Cloşca, conducătorii răscoalei ţărăneşti din Transilvania (declanşate la 2 noiembrie acelaşi an şi înfrânte o lună mai târziu), sunt prinşi şi închişi la Alba Iulia (la 31.I.1785 va fi prins şi Crişan; primii doi au fost traşi pe roată la 28.II.1785, pe platoul „La furci" din Alba Iulia, iar Crişan s-a spânzurat în închisoare)

- 1816: A avut loc, la Iaşi, din iniţiativa lui Gheorghe Asachi, prima reprezentaţie teatrală în limba română; o trupă românească (copiii boierilor moldoveni Ghica şi Sturza) a prezentat piesa într-un act „Mirtil şi Hloe", pastorală dramatizată de scriitorul francez Jean-Pierre Claris de Florian după elveţianul Salomon Gessner

- 1822: S-a născut Louis Pasteur, chimist şi biolog francez; fondator al microbiologiei moderne; a elaborat principiile asepsiei şi a pus bazele imunologiei.

 - 1831: Charles Darwin se îmbarcă în călătoria sa istorică la bordul navei regale HMS Beagle. Darwin a plecat în expediţie pe 27 decembrie 1831, la bordul navei Beagle, voiaj în decursul căruia avea să înceapă formularea teoriei evoluţioniste. Călătoria a durat aproape cinci ani, perioadă în care Darwin a efectuat o multitudine de studii şi investigaţii geologice şi naturaliste. El şi-a notat minutios toate observaţiile şi speculaţiile teoretice corespunzătoare. Cercetarea ştiinţifică amănunţită pe care a efectuat-o asupra speciilor de animale şi a fosilelor a constituit punctul de reper în scrierea unor cărţi, precum „Originea speciilor” sau „Originea omului”.Lungul traseu al expediţiei a inclus insula Santiago din cadrul Insulelor Capului Verde (16 ianuarie - 8 februarie 1832), insula Fernando de Noronha, atinge coasta sud-americană în portul Bahia şi o jalonează până în extremitatea sudică a Ţării de Foc (martie 1832 - aprilie 1834), cu frecvente opriri şi cercetarea amănunţită a unor zone (îndeosebi în Patagonia şi Ţara de Foc).După ce trece de strâmtoarea Magellan, expediţia face cercetări pe coasta chiliană, Darwin realizând şi o excursie în interiorul continentului, prilej cu care traversează Anzii (de la Santiago de Chile la Mendoza în Argentina).Următorul popas, foarte important pentru Darwin, este făcut în Insulele Galapagos (15 septembrie - 20 octombrie 1835), prilej cu care studiază straniile creaturi din această regiune (broaştele ţestoase uriaşe, iguanele marine, cca. 70 de specii de păsări etc.), care vor juca un rol important în formularea teoriei sale evoluţioniste.În continuare, itinerariul navei Beagle include multe insule şi arhipelaguri din Pacific (printre care Touamotou, Tahiti, Noua Zeelandă ş.a.). După escale şi cercetări pe continentul australian şi în Insula Tasmania, expediţia se reîntoarce prin Oceanul Indian şi pe la Capul Bunei Speranţe, cu o traversare a Atlanticului spre ţărmurile braziliene.În cele 57 de luni cât a durat expediţia, Darwin a adunat un vast material geologic, paleontologic, zoologic, botanic, etnografic etc. Observaţiile şi reflecţiile făcute i-au permis nu numai formularea teoriei evoluţioniste, ci şi a altor teorii privind mişcarea scoarţei terestre, formarea recifilor coraligeni, a insulelor vulcanice. Cu alte cuvinte, nu numai speciile evoluează, ci şi Pământul se modifică în timp.Ca o recunoaştere a valorii sale ca naturalist, Darwin este numit în 1838 secretar al Societăţii de Geologie, funcţie pe care a deţinut-o până în 1841.

- 1832: S-a născut Pavel Mihailovici Tretiakov, critic, umorist şi colecţionar de artă rus, fondatorul Galeriei de artă plastică care îi poartă numele. 

- 1856: S-a născut André Gédalge, compozitor şi pedagog francez; printre elevii săi s-a numărat şi George Enescu (m. 1926)

- 1877, 27.XII. / 1878, 8.I: A murit Nikolai A. Nekrasov, poet şi jurnalist rus (n. 1821) 

- 1892: S-a pus prima piatră la temelia Catedralei Sfântul Ioan Evanghelistul din New York, considerată cea mai mare catedrală din lume

- 1896: S-a născut romancierul american Louis Bromfield (m. 1956) 

- 1897, 27.XII / 1898, 8.I: S-a născut Tudor Vianu, critic şi istoric literar, filosof şi estetician; membru al Academiei Române (m. 1964); a fost director general al Comisiei Naţionale pentru UNESCO, director general al Bibliotecii Academiei Române, director al Teatrului Naţional din Bucureşti; a scris studii de estetică şi stilistică, memorialistică, a analizat din punct de vedere estetic fenomenul literar românesc şi universal („Arta şi frumosul”, „Arta prozatorilor români”) (d.21.05.1964).

-1901: S-a născut Marlene Dietrich, figură legendară a cinematografului, actriţă de film, teatru, music–hall, operetă, cântăreaţă americană de film de origine germană (filmele: „Îngerul albastru”, „Stigmatul răului”) (d.06.05.1992) Marlene Dietrich (n. 27 decembrie 1901 Schöneberg (astăzi în Berlin) – d. 6 mai 1992, Paris) a fost o actriţă şi cântăreaţă de origine germană.Este prima actriţă germană care a ajuns celebră în Hollywood. De-a lungul carierei, Dietrich s-a reinventat constant, începând a fi cântăreaţă de cabaret, fată din cor şi actriţă în filme germane, în Berlinul anilor '20, stea de la Hollywood de-a lungul anilor '30, şi în final, o interpretă internaţională, devenind una din idolii secolului XX.

- 1906: S-a născut Emil Giurgiuca, poet (d.03.03.1992)

- 1907: S-a născut Willem van Otterloo, dirijor şi compozitor olandez (m. 1978) 

- 1909: D.A. Sturdza, pe motive de boală, se retrage din partid şi de la şefia PNL-ului; I.I.C. Brătianu este numit în funcţia de prim-ministru  

- 1913: A murit Infanta Antónia a Portugaliei, fiica reginei Maria a II-a a Portugaliei şi mama regelui Ferdinand al României (n. 17.02.1845)  

- 1923: A murit Gustave Eiffel, inginer francez (n. 1832), promotor de seamă al construcţiilor metalice; a construit vestitul turn din Paris care-i poartă numele.Turnul Eiffel este o construcţie faimoasă pe schelet de oţel din Paris ce măsoară 324 m înălţime. Turnul a devenit simbolul Franţei cel mai răspândit la nivel mondial. A fost conceput de către Émile Nouguier, Maurice Koechlin şi Stephen Sauvestre, angajaţi la Eiffel et Co. Gustave Eiffel, iniţial reticent cu privire la proiect, a devenit ulterior un mare susţinător al său şi a cumpărat brevetul. Turnul, care poartă numele său, este una dintre principalele destinaţii turistice ale Parisului şi lumii, cu mai mult de 5,5 milioane de vizitatori anual. Turnul şi-a primit cel de-al 200.000.000 vizitator la 28 noiembrie 2002.Structura a fost construită între anii 1887-1889 (după o tehnologie descoperită de inginerul român Gheorghe Pănculescu) din fier forjat. Aceasta urma să servească drept arc de intrare la Expoziţia Universală (1889), un târg mondial ce sărbătorea centenarul Revoluţiei franceze. A fost inaugurat la 31 martie 1889 şi deschis pentru public la 6 mai. 300 de muncitori au unit 18.038 de piese de oţel, folosind două milioane jumătate de nituri. Când a fost construit era cea mai înaltă clădire din lume. Întreţinerea turnului include utilizarea a 50 de tone de vopsea maro închis, la fiecare 7 ani. Depinzând de temperatura aerului, Turnul Eiffel îşi schimbă înălţimea cu câţiva centimetri datorită contracţiei şi dilatării structurii metalice.Cel puţin la începuturile sale, publicul a întâmpinat cu multă reticenţă această construcţie, considerând-o inestetică. Astăzi însă este considerat drept simbolul oraşului şi una dintre cele mai frapante piese de artă arhitecturală din lume. Unul dintre clişeele hollywoodiene este priveliştea de la o fereastră pariziană, care întotdeauna include Turnul Eiffel. La început, Eiffel a primit permisiunea de a lăsa monumentul „în viaţă” timp de 20 de ani, dar ţinând cont că oferea o serie de beneficii în domeniul comunicaţiilor, s-a renunţat la demontarea sa. doilea nivel se poate face atât pe scări, cât şi cu liftul, în schimb accesul la ultimul nivel se face exclusiv cu liftul. Clădirea, unde lucrează 500 de persoane este deschisă publicului pe tot parcursul anului. Turnul Eiffel este înscris ca monument istoric din 24 iunie 1964 şi face parte din patrimoniul mondial UNESCO din 1991. În 1876, Gustave Eiffel a construit Podul Eiffel, la Ungheni. Podul Eiffel este un pod metalic peste Prut dintre Ungheni (Republica Moldova) si comuna Ungheni (Romania). Podul feroviar de peste Prut de la Ungheni a fost construit în perioada 1876-1877.Multumit de calitatea podului, Scarlat Pastia (jurist şi filantrop român, care a îndeplinit funcţia de primar al municipiului Iaşi între anii 1877-1879) apeleaza tot la Gustave Eiffel pentru a construi in 1882 si Grand Hotel Traian din Iaşi. Imobilul a fost construit în stil neoclasic francez, pe o structură metalică (la acea vreme o noutate), având coloane de fontă şi platforme metalice.Lucrările de construcţie s-au derulat între anii 1879-1882, fiind executate de firma condusă de Eiffel.El poate fi admirat şi astăzi. După planurile lui s-a ridicat şi mausoleul familiei politicianului Petre P. Carp, de pe moşia conacului din Ţibăneşti, Iaşi.         

- 1925, 27/28: A murit poetul rus Serghei Esenin (n. 1895) Lirica sa este contemplativă, de expresie modernă, caracterizată prin imagism şi o mare varietate de tonuri afective, de la perceperea cosmică a naturii ruse până la evocare miturilor vechi păgâne şi creştine, de la nostalgia satului până la fronda faţă de formele civilizaţiei oraşului.

- 1925: S-a născut Michel Piccoli, actor de film francez

- 1942: A murit americanul William G. Morgan, inventatorul voleiului (combinând elemente din baschet, baseball şi tenis, Morgan a inventat, în 1895, pe când era antrenor la Y.M.C.A - Asociaţia Creştină a Tinerilor, un joc devenit foarte popular) (n. 1870) 

- 1943: S-a născut Joan Manuel Serrat, cantautor catalan 

- 1945: A fost înfiinţată Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare - BIRD (cunoscută mai mult sub numele de Banca Mondială - BM), în urma ratificării, de către 28 de state, a Acordului cu privire la înfiinţarea FMI şi BIRD, adoptat la Conferinţa monetară şi financiară de la Bretton Woods/SUA (1-22.VII.1944); BM devine, la 26.VI.1946, agenţie specializată a ONU, însă funcţionează independent (România a devenit membră a BM la 15.XII.1972) 

- 1945: A fost creat Fondul Monetar Internaţional - FMI, în urma ratificării, de către 28 de state, a Acordului cu privire la înfiinţarea FMI şi BIRD, adoptat la Conferinţa monetară şi financiară de la Bretton Woods/SUA (1-22.VII.1944); funcţionează oficial de la 1.III.1947; FMI devine agenţie specializată a ONU la 15.XI.1947 (România a devenit membră a FMI la 15.XII.1972) 

- 1945: Coreea a fost divizată 

- 1948: S-a născut actorul francez de film Gérard Depardieu. Gérard Xavier Marcel Depardieu este unul dintre cei mai cunoscuţi actori francezi. El a câştigat mai multe premii, incluzând o nominalizare pentru un Academy Award pentru rolul său din Cyrano de Bergerac şi premiul Globul de Aur pentru Cel Mai Bun Actor din Green Card.

- 1956: S-a născut atleta Doina Melinte; fost preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Sport şi Tineret (aflată în structura Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului), cu rang de secretar de stat; campioană olimpică la proba de 800 m (Los Angeles, 1984) şi mondială la proba de 1500 m (Roma, 1987) şi 1500 m indoor (Indianapolis, 1987 şi Budapesta, 1989)

 - 1959: A murit actorul Ion Manolescu; membru fondator (1919) al primului Sindicat al artiştilor dramatici şi lirici din România, alături de Nicolae Leonard, Lucia Sturdza-Bulandra şi Gheorghe Storin (n. 1881)

- 1977: A murit Alexandru Ciucurencu, pictor român, membru corespondent al Academiei Române.

- 1978: În Spania se instaurează democraţia după 40 de ani de regim dictatorial 

-1989: Presa publică Decretul-lege nr. 2 privind constituirea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Frontului Salvării Naţionale (CFSN) şi a consiliilor teritoriale ale FSN, ca organe ale puterii de stat; a fost ales Biroul Executiv al CFSN (condus de Ion Iliescu - preşedinte şi Dumitru Mazilu - vicepreşedinte)

- 1989: URSS şi SUA (prin ambasadori) şi Marea Britanie (prin telegramă a primului ministru) transmit sprijinul pentru schimbările şi noile autorităţi din România; declaraţii de recunoaştere a Frontului Salvării Naţionale au mai făcut guvernele din: Canada, Polonia, Ungaria, Bulgaria, Argentina, Columbia, Vietnam ş.a.

- 1990: A murit medicul veterinar Vasile Gheţie; lucrări în domeniul morfologiei animale; considerat iniţiatorul şi conducătorul şcolii româneşti de anatomie comparată a animalelor domestice; membru al Academiei Române (n. 1903) 

- 1991: A fost deschis pentru marele public Muzeul Naţional Cotroceni, având un pronunţat caracter memorialistic.

- 1999: Revista americană Time l-a desemnat pe Albert Einstein personalitatea secolului XX.Preşedintele Franklin Delano Roosevelt şi Mahatma Gandhi au ocupat poziţiile doi, respectiv trei ale clasamentului.

- 2000: Cu ocazia împlinirii a 2000 de ani de creştinism şi a sfârşitului de mileniu, Banca Naţională a României a pus în circulaţie o monedă comemorativă din aur, având un tiraj de numai 1.000 de exemplare

- 2002: A murit George Roy Hill, regizor american de film, scenarist, actor şi producător (n. 1921)

-2003, 27/28: A murit actorul britanic de film Alan Bates (n. 1934)

- 2004: S-a produs o explozie cosmică puternică în urma erupţiei unei stele neutronice, care a afectat ionosfera Pământului  

- 2006: A murit Mihai Andrei, primul redactor-şef al Agenţiei de presă Rador a S.R.R. (1990-1996); a fost una dintre cele mai mari voci ale „Jurnalului" Radiodifuziunii Naţionale; a publicat romanul „De ce tocmai eu?" şi romanul memorialistic „Din viaţa fascinantă a Radioului" (postum, 2007) (n. 1937)

- 2007, 27/28: A murit actriţa Clody Bertola (n. 1913)

- 2007: A murit Jerzy Kawalerowicz, regizor, scenarist şi actor polonez de film (n. 1922)

- 2007: A murit, în urma unui atentat sinucigaş cu bombă în cursul unei manifestaţii electorale, în Rawalpindi, Benazir Bhutto, prim-ministru al Pakistanului din 1988 până în 1990 şi din 1993 până în 1996; după ce s-a reîntors din exil în octombrie 2007, a devenit liderul opoziţiei politice (n. 1953, în Karachi, provincia Sindh din Pakistan)

$$$

 HOMER

Poetul grec Homer este creditat cu faptul că a fost primul care a scris poveștile epice „Iliada” și „Odiseea”, iar impactul poveștilor sale continuă să reverbereze în cultura occidentală.

Poetul grec Homer s-a născut cândva între secolele al XII-lea și al VIII-lea î.Hr., posibil undeva pe coasta Asiei Mici. Este faimos pentru poemele epice Iliada și Odiseea , care au avut un efect enorm asupra culturii occidentale, dar se știu foarte puține lucruri despre presupusul lor autor.

Misterul lui Homer

Homer este un mister. Poetul epic grec căruia i se atribuie Iliada și Odiseea este o enigmă în măsura în care se regăsesc fapte reale din viața sa. Unii cercetători cred că a fost un singur om; alții cred că aceste povești emblematice au fost create de un grup. O variantă a ideii de grup provine din faptul că povestirea era o tradiție orală, iar Homer compila poveștile, apoi le recita pe de rost.

Stilul lui Homer, oricine ar fi fost el, se încadrează mai degrabă în categoria poetului menestrel sau a baladistului, spre deosebire de un poet cultivat, produsul unui moment literar fervent, cum ar fi un Virgil sau un Shakespeare. Poveștile au elemente repetitive, aproape ca un cor sau un refren, ceea ce sugerează un element muzical. Cu toate acestea, operele lui Homer sunt desemnate ca poezie epică mai degrabă decât lirică, care era inițial recitată cu o liră în mână, în aceeași manieră ca și reprezentațiile rostite.

Toate aceste speculații despre cine a fost el au condus inevitabil la ceea ce este cunoscut sub numele de Întrebarea Homerică - dacă a existat cu adevărat. Aceasta este adesea considerată a fi cel mai mare mister literar.

Când s-a născut Homer?

Multe speculații în jurul datei nașterii lui Homer din cauza lipsei de informații reale despre el. Presupunerile privind data nașterii sale variază de la 750 î.Hr. până la 1200 î.Hr., aceasta din urmă deoarece Iliada cuprinde povestea Războiului Troian, așa că unii cercetători au considerat potrivit să-l plaseze pe poet și cronicar mai aproape de momentul evenimentului respectiv. Însă alții cred că stilul poetic al operei sale indică o perioadă mult mai târzie. Istoricul grec Herodot (cca. 484–425 î.Hr.), adesea numit părintele istoriei, l-a plasat pe Homer cu câteva secole înaintea sa, în jurul anului 850 î.Hr.

O parte a problemei este că Homer a trăit înainte de existența unui sistem de datare cronologică. Jocurile Olimpice din Grecia clasică au marcat o epocă, anul 776 î.Hr. fiind un punct de plecare pentru calcularea perioadelor de patru ani pentru eveniment. Pe scurt, este dificil să dai cuiva o dată de naștere atunci când s-a născut înainte de a exista un calendar.

Unde s-a născut Homer?

Încă o dată, locul exact al nașterii lui Homer nu poate fi stabilit cu precizie, deși acest lucru nu îi împiedică pe cercetători să încerce. A fost identificată ca fiind Ionia, Smirna sau, în orice caz, pe coasta Asiei Mici sau pe insula Chios. Însă șapte orașe îl revendică pe Homer ca fiu al lor natal.

Există însă o oarecare bază pentru unele dintre aceste afirmații. Dialectul în care sunt scrise Iliada și Odiseea este considerat grec asiatic, mai exact ionic. Acest fapt, coroborat cu mențiuni frecvente ale fenomenelor locale, cum ar fi vânturile puternice care bat dinspre nord-vest din direcția Traciei, sugerează, consideră cercetătorii, o familiaritate cu acea regiune care nu ar putea însemna decât că Homer provenea de acolo.

Dialectul îi reduce durata de viață, coincidând cu dezvoltarea și utilizarea limbajului în general, dar Iliada și Odiseea au fost atât de populare încât acest dialect a devenit norma pentru o mare parte a literaturii grecești de acum înainte.

Cum era Homer?

Practic fiecare aspect biografic atribuit lui Homer este derivat în întregime din poeziile sale. Se crede că Homer a fost orb, bazat exclusiv pe un personaj din Odiseea , un poet/menestrel orb pe nume Demodocos. O lungă disertație despre cum Demodocos a fost primit la o adunare și a încântat publicul cu muzică și povești epice despre conflicte și eroi, aduse cu multă laudă, a fost interpretată ca un indiciu al lui Homer despre cum a fost propria sa viață. Drept urmare, multe busturi și statui au fost sculptate reprezentându-l pe Homer cu părul des și creț și barbă și ochi fără vedere.

„Homer și Sofocle au văzut clar, au simțit cu atenție și s-au abținut de la multe”, a scris Lane Cooper în lucrarea sa din 1917, Geniul grec și influența sa: eseuri și extrase selectate , atribuindu-i scriitorului o viață emoțională. Dar el nu a fost primul și nici ultimul. Nenumărate încercări de a recrea viața și personalitatea autorului din conținutul poemelor sale epice i-au preocupat pe scriitori timp de secole.

„Iliada” și „Odiseea”

Cele două poeme epice ale lui Homer au devenit hărți rutiere arhetipale în mitologia lumii. Poveștile oferă o perspectivă importantă asupra societății umane timpurii și ilustrează, în anumite aspecte, cât de puține s-au schimbat. Chiar dacă Iliada în sine pare nefamiliară, povestea asediului Troiei, a războiului troian și a răpirii Elenei, cea mai frumoasă femeie din lume, de către Paris, sunt toate personaje sau scenarii familiare. Unii cercetători insistă că Homer cunoștea personal câmpia Troiei, datorită acurateței geografice din poem.

Odiseea își reia activitatea după căderea Troiei. Alte controverse privind autorul provin din stilurile diferite ale celor două poeme narative lungi, indicând faptul că au fost compuse la un secol distanță, în timp ce alți istorici susțin că au fost compuse la doar decenii distanță – structura mai formală a Iliadei este atribuită unui poet aflat la apogeul puterii sale, în timp ce abordarea mai colocvială, romanescă, din Odiseea este atribuită unui Homer în vârstă.

Homer și-a îmbogățit povestea descriptivă cu utilizarea generoasă a comparației și metaforei, ceea ce a inspirat o lungă carieră de scriitori. Metoda sa de structurare a fost să înceapă de la mijloc – in medias res – și apoi să completeze informațiile lipsă prin amintiri.

Cele două poeme narative apar în literatura modernă: cea a lui Homer Odiseea lui Homer are paralele în Ulise de James Joyce , iar povestea sa despre Ahile din Iliada este reflectată în Prăbușirea lui Gondolin de J. R. R. Tolkien . Chiar și filmul fraților Coen , O, frate, unde ești?, folosește Odiseea .

Alte lucrări i-au fost atribuite lui Homer de-a lungul secolelor, în special Imnurile homerice , dar, în cele din urmă, doar cele două opere epice au rămas în mod durabil ale sale.

Moştenire

„Platon ne spune că, în vremea sa, mulți credeau că Homer era educatorul întregii Grecii. De atunci, influența lui Homer s-a răspândit mult dincolo de granițele Eladei [Grecia]...”, a scris Werner Jaeger în lucrarea sa Paideia: Idealurile culturii grecești . Avea dreptate. Iliada și Odiseea au oferit nu numai semințe, ci și îngrășământ pentru aproape toate celelalte arte și științe din cultura occidentală. Pentru greci, Homer a fost un naș al culturii lor naționale, consemnând mitologia și memoria colectivă în povești ritmice bogate, care au pătruns în imaginația colectivă.

Viața reală a lui Homer poate rămâne un mister, dar impactul foarte real al operelor sale continuă să lumineze lumea noastră de astăzi.

$$$

 IOSIF DIN ARIMATEEA

Iosif din Arimateea a fost un adept al lui Isus din Nazaret , care l-a îngropat în propriul său mormânt după răstignire . În evanghelii , Marcu și Luca l-au identificat ca membru al Sinedriului, Consiliul Evreiesc din Ierusalim . Locația Arimateei nu este cunoscută, dar este identificată în mod tradițional cu mai multe orașe de munte din apropierea Ierusalimului.

Nu auzim nimic despre Iosif din Arimateea în timpul lucrării lui Isus . Evanghelia după Ioan îl descrie ca un discipol secret (de teama conducerii evreiești) și ca cel care a obținut trupul lui Isus de la procuratorul Pontius Pilat . În Evul Mediu, Iosif a devenit asociat cu catedrala din Glastonbury, Anglia , și cu legenda Sfântului Graal.

Moartea și îngroparea lui Isus

Predica lui Isus din Nazaret era că intervenția finală a lui Dumnezeu în istoria omenirii era iminentă, că Împărăția lui Dumnezeu era pe cale să apară. Evangheliile au portretizat povestea lui Isus prin prisma predicțiilor referitoare la acest eveniment din cărțile Profeților lui Israel . Creștinismul timpuriu îl identificase pe Isus cu pasajele despre slujitorul suferind din Isaia . Acest slujitor a fost torturat și ucis pentru neprihănirea sa.

„I s-a dat o groapă cu cei răi și la moartea lui a fost pus un mormânt cu cei bogați, măcar că n-a săvârșit nicio nelegiuire și n-a fost viclenie în gura lui.” (Isaia 53:9)

Dumnezeu l-a înviat apoi pe slujitor și l-a așezat lângă el pe tronul său. Povestea lui Iosif din Arimateea a servit la împlinirea acestei preziceri despre Isus care va fi pus în mormântul unui om bogat.

Răstignirea era o pedeapsă romană unică pentru crima de trădare. Predicarea unui regat care nu era Roma (și, prin urmare, criticarea guvernului roman ) era trădare și a dus la judecarea și răstignirea lui Isus din Nazaret . Romanii doreau ca trădătorii să sufere pentru totdeauna, așa că victimelor răstignirii li s-au refuzat ritualurile tradiționale de înmormântare pentru viața de apoi. Victima rămânea pe cruce timp de câteva săptămâni, până când vulturii o ciuguleau. Oasele erau pur și simplu aruncate într-un șanț din apropiere pentru câinii sălbatici.

Una dintre primele afirmații despre Isus făcute de adepții săi a fost că a fost înviat din morți și mutat pe tronul lui Dumnezeu în ceruri. Învierea era un concept care includea atât trupul, cât și sufletul. Pentru a valida această credință, trupul lui Isus trebuia păstrat în fața procesului obișnuit. Personajul lui Iosif din Arimateea a devenit instrumentul esențial în conservarea trupului său. Abordarea sa către Pontius Pilat este plauzibilă din punct de vedere narativ după procesul și răstignirea lui Isus din Nazaret. Deși era interzisă îngroparea unei victime a răstignirii conform legii romane , magistrații romani erau notori pentru că luau mită. Fiind un om bogat, Iosif putea oferi o astfel de mită, ar fi fost un element de intrigă recognoscibil pentru publicul lui Marcu.

Legendele lui Iosif din Arimateea

În secolul al II-lea d.Hr., mai multe detalii au fost adăugate la povestea lui Iosif prin scrierile lui Irineu, Hipolit , Tertulian și Eusebiu. Ioan Gură de Aur (cca. 347-407 d.Hr.) a fost primul care l-a inclus pe Iosif ca unul dintre cei 72 de ucenici numiți de Isus în Luca 10. Tertulian (cca. 160 - cca. 200 d.Hr.) a susținut că Pilat a scris un raport către Senatul Roman cu detaliile. Au apărut două Acte apocrife ale lui Pilat care îl menționează pe Iosif.

Până în Evul Mediu, Faptele lui Pilat au fost încorporate într-o legendară Evanghelie a lui Nicodim . Nicodim a fost un alt discipol secret menționat doar în Evanghelia lui Ioan. Evanghelia lui Nicodim relatează că evreii l-au închis pe Iosif (pentru că a încălcat legea romană ). În timp ce era acolo, Iosif a avut o viziune cu Isus înviat, confirmând că acum era viu în rai.

Narațiunea lui Iosif din Arimateea

Un text medieval ulterior pretindea că a fost scris chiar de Iosif. În această versiune, Iosif și Nicodim au fost singurii doi care nu au votat pentru condamnarea lui Isus în timpul procesului său în fața Sinedriului evreiesc. Acest text este mai puțin semnificativ în ceea ce privește detaliile despre Iosif, dar oferă istoriei creștine numele și detaliile celor doi „hoți” răstigniți împreună cu Isus. Grecescul lestes ( „bandiți”) a fost tradus greșit în „hoți” în Bibliile englezești. Răstignirea era o pedeapsă pentru trădare; Roma nu răstignia hoții. Lestes , sau bandiții, menționați în text erau membri ai sectei zeloților , care se opuneau autorității romane și atacau convoaiele romane și alți evrei care cooperau cu Roma. Scriitorul a folosit povestea din Evanghelia lui Luca conform căreia al doilea hoț, Dimas, a cerut să fie iertat (Luca 23:39-43). În cele din urmă, a devenit sfânt în creștinismul tradițional .

Legendele arturiene

În secolul al XII-lea, Iosif a fost asociat cu diverse legende despre Regele Arthur și Sfântul Graal. În lucrarea lui Robert de Boron, Iosif d'Arimatie , avem primele detalii despre paharul de la Cina cea de Taină. Conform poveștii, Iosif a fost prezent la cină și a păstrat în secret paharul. Când el și Nicodim au dat jos trupul lui Isus de pe cruce, picături din sângele lui Isus au căzut în pahar. Apoi, Iisus i-a apărut lui Iosif într-o viziune, purtând o imagine a paharului (acum un potir) și l-a însărcinat să-l păstreze. În fiecare zi de închisoare a lui Iosif, un porumbel a lăsat o hostiă în pahar și l-a hrănit pe Iosif.

„ Iosif d'Arimatea” este o istorie destul de lungă și complicată, care include descendenții lui Iosif și călătoria sa finală în Anglia. Acest text și adăugirile din secolul al XIII-lea includ multe detalii despre Iosif. Un astfel de detaliu este că Iosif s-a implicat în mișcare deoarece era unchiul Mariei și stră-unchiul lui Isus. O altă informație importantă este că Iosif și-a făcut banii ca negustor de tablă și avea afaceri în Marea Britanie . Aceasta a fost sursa averii sale. De asemenea, l-a luat pe tânărul Isus într-o călătorie de afaceri în Anglia înainte de începerea slujirii sale. Această poveste nu numai că a explicat cum și-a putut permite Iosif să-l mituiască pe Pilat, dar a ajutat și la furnizarea de detalii despre anii dispăruți ai lui Isus. Folclorul Bisericii Anglicane despre această poveste a fost încorporat în imnul lui Hubert Parry (1848-1918), Ierusalim, bazat pe poemul lui William Blake (1757-1827) din 1804:

„Și acele picioare

au umblat în vremuri de demult pe munții verzi ai Angliei:

Și a fost văzut sfântul Miel al lui Dumnezeu,

Pe pășunile plăcute ale Angliei!”

(Blake, Milton: Un poem în două cărți , Prefață)

Conform lui Iosif d'Arimatie , pe lângă Sfântul Graal, Iosif a adus cu el și o cupă cu sânge și o cupă cu sudoarea lui Isus de pe cruce.

Lui Iosif i se atribuie construirea primelor biserici creștine din Marea Britanie, cea mai faimoasă fiind Catedrala Glastonbury. Tradițiile au apărut conform cărora acesta ar fi fost locul mormântului Regelui Arthur și al lui Guinevere . Cronica Abației Glastonbury de Ioan de Glastonbury din 1350 includea o poveste conform căreia toiagul lui Iosif, atunci când a fost plantat la Glastonbury, s-a transformat în arborele de spini din Glastonbury, care înflorește doar de Crăciun și de Paște .

Iosif a devenit strămoșul lui Percival din legendele Graalului. Într-una dintre poveștile anterioare, el a folosit cupa pentru a oferi în mod miraculos hrană sub formă de pește. Aceasta este originea legendei ulterioare a Regilor Pescari, care erau gardienii Graalului.

Se spune că Iosif din Arimateea a murit la vârsta de 86 de ani, iar șase regi i-au purtat trupul la înmormântare. Iosif din Arimateea este venerat ca sfânt de tradițiile romano-catolică și ortodoxă. El rămâne sfântul patron al antreprenorilor de pompe funebre și pompe funebre.

$$$

 ISADORA DUNCAN

„Firea copilului se vede încă din pântecele mamei. Înainte să mă nasc, mama era extrem de chinuită, iar situaţia ei era tragică…

…Nu putea să mănânce decât stridii la rece și nu putea să bea decât șampanie la gheață. Când sunt întrebată când am început să lucrez, eu răspund: «Încă din pântecele mamei, probabil de la stridii și de la șampanie, hrana Afroditei»”, scrie ea cu un strop de umor, descriindu-și predestinarea. 

Eliberată de constrângeri încă de când era copil, deschisă spre nou, neîncorsetată în coduri de niciun fel – și nici în corset, căci Casa Pionet de la Paris decretase în 1900 renunțarea la acest obiect vestimentar chinuitor –, dansatoarea născută în 1877 la San Francisco, într-o familie de americani cu un strop de sânge irlandez, visa la dansatoarea viitorului și la marea Artă. 

„Arta mea este doar un efort de a exprima adevărul Ființei mele în gest și mișcare. Mi-a luat mulți ani să găsesc chiar și o mișcare absolut adevărată. Cuvintele au un alt sens. În fața publicului care s-a îmbulzit la reprezentațiile mele nu am avut nicio ezitare. I-am dăruit cele mai secrete impulsuri ale sufletului meu. De la început mi-am dansat doar viața mea”. Sunt cuvintele Isadorei Duncan, artista care, fără dubiu, a deschis în artă trasee la care până atunci fusese imposibil să visezi. 

Când a dispărut, la cincizeci de ani, Isadora Duncan trăise și experimentase enorm. Neseparând nicicând viața de artă, ci dimpotrivă, visând încă din adolescență la o artă a mișcării care să nu mai aibă nicio legătură cu baletul, căutând câteva decenii abordări personale ale unei arte ce va rămâne în istorie ca descoperirea ei, dansul, dincolo de ceea ce se cunoaște și se practică, Isadora Duncan a întruchipat un nou fel de a face artă și un nou fel a fi femeie. 

Fetița care se naște la San Francisco dansează, într-adevăr, dintotdeauna. La zece ani, are deja eleve, împreună cu Elizabeth, sora ei. Atât de multe eleve care vor să învețe să danseze, că școala nu mai contează. De altfel, școala va avea întotdeauna o accepțiune profund personală pentru Isadora Duncan, care, de-a lungul vieții, va înființa propriile ei școli de dans, la Paris sau la Moscova. În copilărie, educația nu este sinonimă cu școala, ci cu inițierea făcută în intimitate: „Seara se făcea adevărata mea educație, atunci când mama ne cânta Beethoven, Schumann, Schubert, Mozart, Chopin, când ne citea din Shakespeare, Shelley, Keats sau Burns. Pentru noi, acelea erau ore fermecate.” 

Ce urăște cel mai mult? Baletul, arta aceea rigidă care a decăzut în tehnică și nu mai ajunge la sufletele oamenilor, transformând balerinele în gimnaste, pantomima, teatrul de cabaret, falsitatea convențiilor teatrale și grandoarea operei, artificiul și artificialitatea – în artă, ca și în viață –, conformismul artei și al oamenilor, intoleranța, mercantilismul, falsul. Le detestă și fuge de ele cât de tare poate, croindu-și un drum singular în artă. 

Iubită, uneori chiar adulată de artiști ai momentului, dar și atacată de spirite conservatoare, care nu acceptă schimbarea, Isadora Duncan, n-a fost „copilul timpului” său, ci s-a aflat mereu înaintea timpului, sfidând toate tabuurile sociale, pledând împotriva tuturor restricțiilor din artă și din viață și pentru „amorul liber”. A înființat școli de dans în mai multe orașe din lume, a inflamat burghezia în repetate rânduri, a simțit permanent nevoia să provoace, necenzurându-se pentru a se conforma obiceiurilor și modelor zilei. A dansat în acel stil care o impusese: în picioarele goale, în tunici largi, transparente, pe muzică de Beethoven, Chopin, Wagner etc., urmând o coregrafie personală, care nu e dictată de nicio tehnică și nu etalează nicio tehnică, ci o artă greu de exprimat în cuvinte, care vine din natură. 

Isadora Duncan rămâne una dintre femeile care au schimbat lumea și mentalitățile. Iată câteva fraze din autobiografia ei, care-i rezumă și curajul, și personalitatea, și crezul. 

Era anul 1903, era într-un turneu la Berlin, când Isadora a rostit aceste cuvinte: „Dansatoarea viitorului va fi una al cărei corp și al cărei suflet vor fi crescut în armonie împreună, astfel încât limba naturală a acestui suflet va fi devenit mișcarea corpului. Iată misiunea dansatoarei viitorului. Ea va veni: spiritul liber, care va locui în corpul femeilor noi; mai strălucit decât a fost vreodată vreo femeie; mai frumos decât toate femeile din secolele trecute; cea mai mare inteligență în cel mai liber corp”.

$$$

 JEAN CONSTANTIN

„Pe toată America nu dau eu Constanţa mea”, spunea Jean Constantin, cel mai iubit constănțean de mai multe generații.

Jean Constantin s-a născut la Techirghiol la 21 august 1927, într-o familie cu 9 copii, din mamă grecoaică (Caliopi) şi tată macedonean sârb (Dumitru), actorul a fost cel mai mic dintre băieţi. Numele său de botez era Constantin, după bunicul său patern Costache. Numele de familie original era Zeanu, transformat în Geanu, transcris apoi în Jean, în livretul militar al tatălui său Dumitru.

Ismail, rolul vieţii lui

La vârsta de 17 ani, Jean Constantin începe să muncească în Portul Constanţa, unde este coleg cu Ilarion Ciobanu. Activează în Brigada 3 Constanţa de pe şantierul Bumbeşti-Livezeni. Lucra ca hamal şi numărător de saci. „Noi, puştii, eram şobolanii portului“, râdea artistul.

Jean Constantin şi Ilarion Ciobanu au jucat în brigada artistică portuară, ceea ce i-a adus în atenţia căutătorilor de talente. În 1952 a fost luat în armată la grăniceri, la Turnu Severin, fiind remarcat în ansamblul artistic de viitorul regizor Iulian Mihu.

În 1957 a intrat prin concurs la Teatrul de Stat din Constanţa, unde a activat timp de 30 ani la secţia de estradă Fantasio, coleg cu Dan şi Sida Spătaru, Aurel şi Gelu Manolache, Mariana Cerconi (soţia sa din „Toate pânzele sus“), Ilona Moţica, Gina şi Milidi Tătaru etc.

În anii `50, pe când era angajat al Casei de cultură a sindicatelor, Jean Constantin a locuit în podul imobilului. Dat fiind că nu avea grup sanitar în cămăruţa care i se dăduse, pentru a arunca gunoiul şi a-şi face toaleta, actorul era nevoit să coboare la parter.

Într-o dimineaţă, a fost surprins în pijama de către o delegaţie oficială venită în control. Unul dintre oficiali a întrebat ce e cu actorul, iar după ce i s-a explicat situaţia, acesta a comandat „Să îi repartizaţi imediat o casă!“, scrie Jean Badea, prieten al artistului, în cartea dedicată actorului, „Omul care aduce... hazul“. Astfel, a primit un apartament, aproape de faleză, pe strada Cristea Georgescu, unde avea să locuiască mult timp. 

Actorul a jucat în peste 50 de filme, cum ar fi „Baronul Ecluzei“ (1960), „Răzbunarea haiducilor“(1968), „Zile de vară“ (1968), „Prea mic pentru un război atât de mare" (1969), devenind celebru în anii '70, cu seria de filme de comedie „B(rigada) D(iverse)“, unde a jucat alături de Toma Caragiu, Sebastian Papaiani, Dem Rădulescu, Puiu Călinescu şi Iurie Darie. Unul din cele mai iubite roluri a fost Ismail, din serialul „Toate pânzele sus!“.

Turcul Ismail, care nu se despărţea niciodată de polonicul lui, avea replici savuroase, stâlcite intenţionat în limba română. Au rămas memorabile replicile „Întâi mâncam şi pe urmă luptam“ şi „Ismail mâncam, cu polonicul dădeam“.

Când nu se filma, Jean Constantin era la fel de neobosit ca personajele lui. Într-un interviu pentru „Adevărul“, din vara anului 2018, actriţa Julieta Szönyi, care a interpretat rolul Adnanei în „Toate pânzele sus!“, povestea că Jean Constantin era poate cel mai iubit din întreaga echipă. „Ne spunea mereu glume, avea un farmec cu totul aparte. Când mă întâlnea dimineaţă pe cheu, îmi întindea braţele şi îmi spunea: «Bună dimineaţa, sora mea cea alb㻓.

Românii, convinși că era țigan

Astăzi, mulţi încă sunt convinşi că actorul era rom, lucru infirmat şi de sora actorului, Ileana Jean, profesoară de limba română, care a prezentat, la un moment dat, actele doveditoare ale originilor elene ale familiei. 

Una dintre bucuriile sale a fost chiar şi confuzia că e rom. Sigur, îl ajuta şi înfăţişarea, însă şi naturaleţea cu care îşi juca rolurile de acest fel. Pentru el, era o confirmare că îşi face treaba de actor cum trebuie, „că am jucat convingător şi am convins etnia să creadă că sunt de-al lor“.

Marele actor a murit în data de 26 mai 2010 în apartamentul său din centrul Constanţei. Se pregătea să meargă la o întâlnire cu prietenii săi, pescarii, în Portul Tomis, locul unde Jean Constantin avea şi o barcă botezată după numele mamei sale, Caliopi.

$$$

 HENRI CATARGI

Henri Catargi (6 decembrie 1894, București , România – 19 iulie 1976, București) a fost un renumit pictor român din Brașov .

Biografie

Născut pe 6 decembrie 1894, la București, Henri Catargi avea să devină unul dintre cei mai importanți artiști români, o influență majoră în lumea artistică națională a secolului XX și o inspirație pentru multe generații tinere de pictori români, fiind cel care a încercat să aducă influențele europene - și mai ales franceze - în arta tradițională românească. Dar dacă mulți înainte și după el au făcut exact asta, Catargi a reușit să creeze un stil original și profund personal, ușor de recunoscut.

S-a stabilit la Paris în 1919 și până în 1922 a studiat arta la Academia Julian și Academia Ranson , sub îndrumarea mai multor profesori importanți ai vremii sale, precum Maurice Denis și Édouard Vuillard . În acea perioadă, a lucrat intens, independent, și a descoperit la Muzeul Luvru lucrările lui Poussin , principala sa influență la acea vreme, pe care le-a copiat și le-a descoperit de nenumărate ori. La început, temele sale erau destul de limitate, în principal peisaje, în timp ce stilul său era în mare parte marcat de tradițiile romantice. În timp, stilul său s-a dezvoltat către unul mult mai modern, creând chiar impresia de trei dimensiuni în lucrările sale. Acesta a fost modul lui Catargi de a se adapta la noua artă, într-un mod mult mai realist.

În această perioadă, principalul interes pentru Henri Catargi a fost culoarea, cu toate nuanțele sale, deși la început a folosit în principal maro, ocru, alb, gri, verde și roșu închis, cu mai multe variații. O paletă de culori destul de limitată, dar care a făcut lucrările sale cu atât mai interesante. Mai târziu, după 1930, a început să includă mai multe culori în compozițiile sale și a început, de asemenea, să sublinieze elemente importante cu linii groase, negre - o idee interesantă care a construit mai multe „repere de atenție” în picturile sale. Punând ceva în fața întregului ansamblu, Catargi a reușit să surprindă și să impresioneze.

De asemenea, a realizat un număr impresionant de schițe și desene, în cerneală sau creioane colorate, precum și în acuarelă, în principal peisaje și figuri feminine, devenind în același timp mult mai popular atât în țara sa, cât și în Europa. A murit în 1976 la București, lăsând în urmă una dintre cele mai bogate selecții de lucrări realizate vreodată de un artist român.

$$$

 ILIE ȘTEFLEA

Ilie Șteflea (11 aprilie 1888 – 21 mai 1946) a fost un general român în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și șef al Statului Major General al României între 20 ianuarie 1942 și 23 august 1944. 

Viața timpurie și cariera

Ilie Șteflea s-a născut în Săliște (lângă Sibiu , în Transilvania , pe atunci parte a Austro-Ungariei ). Greutățile economice au obligat familia sa să se mute în Regatul România, în provincia nou achiziționată Dobrogea de Nord .

Șteflea a urmat școala primară la Medgidia și școlile secundare la Constanța și la Liceul Gheorghe Lazăr din București. Și-a început studiile la Școala Militară de Ofițeri de Infanterie în septembrie 1907, absolvind primul din promoție în 1909. A fost promovat la gradul de sublocotenent și repartizat la Regimentul 34 Infanterie, cu stația la Constanța.

Promovat la gradul de locotenent în 1912, a fost trimis în octombrie 1915 de colonelul Radu R. Rosetti într-o misiune de culegere de informații în Transilvania. Numele de acoperire al lui Șteflea ca spion era Alexandru Ștefănescu și se presupunea că era profesor. A trecut granița și s-a dus la Predeal , aparent din motive de sănătate, apoi în Valea Timișului și Brașov pentru a cumpăra un palton, dar în realitate explora posibile rute de atac pentru o incursiune românească în Austro-Ungaria. 

După intrarea României în Primul Război Mondial în august 1916, Șteflea a primit comanda unei companii de mitraliere în Regimentul 34 Infanterie , având gradul de căpitan . Pe 8 septembrie 1916 a fost rănit la Daidâr (acum Șumești, municipiul Tutrakan ) în timpul bătăliei de la Turtucaia și evacuat în Moldova .

La 1 aprilie 1917 a fost repartizat ca instructor la Școala Militară de Ofițeri de Infanterie din Botoșani , unde a predat tactici de infanterie inspirate din doctrina militară franceză și din experiența sa de război. În acel an a avansat în grad la maior . După război, Șteflea a urmat cursurile Școlii Superioare de Război , absolvind în 1920. După o perioadă de pregătire la Statul Major General, s-a întors să predea la academia militară. În 1925 și-a continuat pregătirea în Franța și a fost promovat la locotenent-colonel , avansând în grad la colonel în 1930 și general de brigadă în 1938.

Al Doilea Război Mondial

După înfrângerea Rebeliunii Legionare din ianuarie 1941, a fost numit comandant al Diviziei a 3-a Infanterie, cu care a participat alături de trupele germane la asediul Odesei din toamna anului 1941. A fost promovat la general-maior în ianuarie 1942 și apoi la general-locotenent în ianuarie 1944. La 20 ianuarie 1942 a fost numit Șeful Statului Major General al României , funcție pe care a ocupat-o până la căderea regimului Ion Antonescu, la 23 august 1944, ca urmare a loviturii de stat a Regelui Mihai . La acea dată, Șteflea a fost numit temporar la comanda Armatei a 4-a (23–31 august 1944).

În septembrie, a fost eliberat din funcție și apoi arestat pe 11 octombrie 1944, datorită cooperării sale strânse cu Antonescu. Din cauza problemelor de sănătate, Șteflea a fost plasat în arest la domiciliu. Medicul său i-a recomandat un tratament pentru afecțiunea sa cardiacă la o stațiune balneară, dar cererea a fost respinsă de Alexandru Bârlădeanu . A murit acasă pe 21 mai 1946. La o lună după moartea sa, Tribunalul Poporului din București a dispus închiderea dosarului lui Șteflea. 

Filiala județeană Sibiu a Asociației Naționale a Personalului Militar în Rezervă și Retragere îi poartă acum numele. 

Premii și decorații

Ordinul Coroanei (cu săbii și panglică de Virtute Militară) 

Ordinul Steaua României (clasa Comandor, cu săbii și panglică a Virtuții Militare) 

Ordinul Mihai Viteazul (clasa a III-a) 17 noiembrie 1941

Ordinul Virtuții Aeronautice (cu săbii, clasa Crucea de Aur) 

Crucea de Fier (clasa a II-a) Germania 12 octombrie 1941

Crucea de Fier (clasa I) 26 martie 1942

Ordinul Virtuții Maritime (clasa I, a II-a și a III-a)