£££

 LECȚIA DE ISTORIE prezentată de profesorul Viorel Guțu– 20 decembrie: Moartea Sfântului Mucenic Ignatie.

Sfântul Mucenic Ignatie este pomenit în calendarul creștin ortodox la data de 20 decembrie, dată la care în anul 107, el a murit în Amfiteatrul de la Roma, fiind sfâșiat de fiare, din porunca împăratului Traian. Sfântul Ignatie a fost unul dintre părinții apostolici ai biserici creștine, primind învățătura de credință direct de la sfinții apostoli, mai precis de la Sfântul Evanghelist Ioan. Sfântul Ignatie a fost numit de creștini, Teoforul, adică purtătorul credinței de Dumnezeu, iar tradiția spune că Iisus Hristos le-a spus ucenicilor săi că numai credința ne ajută atunci când dăm de greu si numai având o inimă curată, asemenea pruncilor, omul poate să se apropie de Dumnezeu. După cum am mai spus, Sfântul Ignatie a trăit în vremea împăratului roman Traian și a fost hirotonit episcop al cetății Antiohia din Siria, însă a fost închis pentru faptul că a refuzat să se lepede de credința sa și să aducă jertfe zeilor păgâni. Astfel, Sfântul Ignatie a fost arestat și trimis la Roma, unde a fost chinuit vreme îndelungată, însă documentele vremii dovedesc că în timpul supliciului, credinciosul Ignatie a suportat cu demnitate toate chinurile la care a fost supus. Nemulțumit că nu reușește să-l determine să se lepede credință, împăratul Traian a decis ca Sfântul Ignatie să fie aruncat în cușca leilor din Amfiteatrul de la Roma, pentru a fi mâncat de fiare. După groaznica sa moarte, câțiva creştini au adunat în taină rămășițele sale pământeşti şi le-au dus în Antiohia, unde au fost îngropate cu mare cinste. În România, în calendarul popular, în ziua Sfântului Ignatie există o tradiție, cea a sacrificării porcilor pentru Crăciun și în special a celor de culoare neagră, după un anumit ritual. Astfel, în ziua de Ignat, gospodina se scoală de dimineață şi începe pregătirile pentru sacrificarea porcului după o veche tradiție ce începe cu purificarea locului unde are loc sacrificarea, prin tămâierea și prin stropirea acelui spațiu cu apă sfințită. De asemenea, tot în cadrul acestui ritual, sacrificarea porcului se face în anumite ore ale zilei, respectiv după răsăritul soarelui sau înainte de apus, iar după ce animalul este sacrificat, i se crestează semnul crucii pe frunte, iar copiilor care participă la acest ritual, li se face și lor semnul crucii pe frunte, cu sângele animalului sacrificat, în credința că acei copii vor fi rumeni în obraji şi vor fi ocoliți de boli pe parcursul noului an.

£££

 LECȚIA DE ISTORIE prezentată de profesorul Viorel Guțu - 21 decembrie: Mitingul din Piața Palatului, inițiat de Ceaușescu în decembrie 1989.

La data de 21 decembrie 1989, Nicolae Ceauşescu a convocat la Bucureşti un mare miting, în sprijinul poziţiei sale față de evenimentele de la Timişoara. Aflat în balconul C.C. al P.C.R., Nicolae Ceauşescu a început să le vorbească oamenilor adunaţi în Piaţa Palatului, iar la un moment dat în timpul discursului, din mulţime s-a auzit un zgomot puternic, apoi huiduieli și ţipete, iar transmisiunea de televiziune a fost întreruptă. A fost reluată pentru scurtă vreme, timp în care românii au putut vedea cum soţii Ceauşescu încercau cu disperare să tempereze mulţimea. Mitingul a devenit imediat unul anticomunist, iar mulţimea strânsă în piață a rupt cordoanele forţelor de ordine şi a început să strige împotriva lui Ceauşescu. Cuprins de panică, Ceaușescu se retrage în clădirea Comitetului Central și cere mobilizarea forţelor armate pentru lichidarea manifestaţiilor de la București și din țară. Pe parcursul zilei însă, tot mai mulţi oameni ies în stradă și încep să manifesteze împotriva regimului, iar seara în Piaţa Romană și la Sala Dalles, forţele de ordine operează arestări și trag în manifestanţi, înregistrându-se primii morți și răniți în București. În fața acestei situații, sute de persoane se vor regrupa la Universitate și vor ridica baricade, care în cursul nopţii au fost sparte cu tancurile și TAB-urile armatei. În cursul nopții de 21 decembrie, în centrul Bucureștiului sunt detaşaţi soldaţi ai Unităţii Speciale de Lupta Antiteroristă și ofiţeri de Securitate îmbrăcaţi în haine civile, care încep să tragă asupra manifestanților de pe clădiri sau străzile laterale, înregistrându-se astfel numeroși morți și răniți. Măcelul din centrul Bucureștiului va continua până în jurul orei 3.00 dimineața, când manifestanţii vor fi împrăştiaţi ori arestaţi de forțele de represiune fidele lui Ceaușescu și regimului său.

£££

 LECȚIA DE ISTORIE prezentată de profesorul Viorel Guțu - 22 decembrie: Revoluția română din 1989 - Fuga lui Nicolae Ceaușescu.

În dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989, după o noapte însângerată pe străzile Bucureștiului, muncitorii de pe marile platforme industriale au ocupat Piața Universității, iar cu puțin înainte de ora 10.00, Ceaușescu a convocat, în sediul C. C. al P.C.R., ultima ședință a Comitetului Politic Executiv. El a anunțat că datorită situației extrem de grave, a hotărât să instituie starea de necesitate în întreaga țară. Populația a început însă să ocupe piața din fața sediului Comitetului Central, astfel că la ora 11 în piață erau peste 50.000 de oameni, iar în orele care au urmat numărul lor s-a mărit la peste 100.000. În jurul orei 11:30, Ceaușescu a încercat să se adreseze mulțimii de la balconul clădirii Comitetului Central, dar a fost întâmpinat cu un val de dezaprobare și furie, moment în care manifestanții strânși în fața sediului Comitetului Central au forțat ușile și au pătruns în clădire, determinându-l pe Ceaușescu să fugă cu un elicopter de pe acoperișul instituției. La orele amiezii, la radio și televiziune s-a transmis vestea fugii dictatorului, ceea ce a provocat valuri de bucurie în întreaga țară, iar sute de mii de romani au ieșit pe străzile marilor orașe pentru a saluta căderea regimului comunist în România.

£££

 LECȚIA DE ISTORIE - 23 decembrie: Executarea „călăului” Lavrenti Beria.

Lavrenti Beria a fost cea mai influentă personalitate a guvernării staliniste, de numele său fiind legate crime oribile și atrocități inimaginabile. Având aceiași origine etnică ca și Stalin și dovedind și o cruzime înfiorătoare, Beria va fi cooptat în rândurile conducerii sovietice, devenind în scurt timp, cel mai fidel aliat al lui Stalin. În timpul războiului, Beria a fost implicat în Masacrul de la Katyn, când au fost asasinați aproximativ 22.000 de ofițeri polonezi, iar după război, el este cel care a întocmit şi supervizat construirea cumplitelor lagăre de exterminare, cunoscute sub denumirea de gulaguri, fiind de asemenea cel care a coordonat arestarea, anchetarea sumară și executarea a milioane de oameni nevinovaţi din perioada stalinistă. După moartea lui Stalin, în martie 1953, Beria a devenit prim-vicepremier, iar în afară de această funcţie, mai deţinea si portofoliul Afacerilor Interne, însă visul sau cel mai mare era să-i urmeze lui Stalin la conducerea Uniunii Sovietice. Însă conştienţi de periculozitatea lui Beria, ceilalţi membri marcanți ai conducerii URSS, respectiv Gheorghi Malenkov, Gheorghi Jukov şi Nikita Hruşciov l-au acuzat de trădare și l-au arestat pe data de 26 iunie 1953, fiind încarcerat inițial într-o închisoare militară din Moscova, apoi într-un buncăr al cartierului general al districtului militar al capitalei sovietice. După ce l-au judecat în secret, într-o ședință specială a Curții Supreme de Justiție a Uniunii Sovietice, Beria a fost condamnat la moarte și a fost executat prin împușcare la data de 23 decembrie 1953. Însă potrivit unor depoziții făcute de membrii completului de judecată, la pronunțarea sentinței, Beria a căzut în genunchi și a cerut îndurare, însă a fost executat imediat, cadavrul său fiind ulterior incinerat, iar cenușa aruncată la canal,iar familia sa – soția și fiul – au fost trimiți într-un lagăr din estul Siberiei.

£££

 

Expresia „spirit de turmă” este folosită des, dar rareori a fost ilustrată mai brutal și mai bizar decât în 2005, în estul Turciei. În localitatea Gevas, provincia Van, a avut loc un incident care a șocat întreaga lume și a lăsat familiile de fermieri locale în pragul ruinei.

Totul a început într-o dimineață aparent liniștită, în timp ce ciobanii se așezaseră să ia micul dejun, lăsând turma să pască nesupravegheată. La un moment dat, din motive care rămân necunoscute, o oaie s-a desprins de grup și s-a aruncat într-o râpă adâncă de 15 metri.

Ceea ce a urmat sfidează logica de supraviețuire. Văzând exemplul primei oi, restul turmei a reacționat instinctiv și a urmat-o orbește. O avalanșă vie de lână s-a revărsat peste marginea stâncii. Oile au sărit una după alta, fără ezitare, până când numărul celor căzute a ajuns la cifra incredibilă de 1.500.

Deznodământul a fost un amestec de tragedie și miracol statistic. Primele 400 de oi care au atins fundul prăpastiei au murit instantaneu, strivite de impactul cu solul stâncos. Însă sacrificiul lor involuntar le-a salvat pe celelalte. Trupurile oilor căzute au format un strat gros, moale și pufos, o veritabilă „pernă” de amortizare.

Următoarele 1.100 de oi care au sărit au aterizat pe acest morman de lână, supraviețuind căderii cu răni minore. Deși majoritatea turmei a scăpat cu viață, pierderea financiară pentru săteni a fost colosală, estimată la vremea aceea la peste 100.000 de dolari, evenimentul rămânând în istorie drept cel mai puternic exemplu al pericolelor obedienței oarbe.

£££

 

Știi acel miros proaspăt, pământiu și plăcut care umple aerul imediat după o ploaie de vară, mai ales după o perioadă lungă de secetă? Deși spunem că „miroase a ploaie”, în realitate apa care cade din cer este inodoră. Aroma pe care o simțim are un nume științific: Petrichor și este rezultatul unei reacții chimice și mecanice fascinante care are loc la nivelul solului.

Termenul a fost inventat abia în anul 1964 de doi cercetători australieni, Isabel Bear și Richard Thomas, combinând cuvintele grecești petra (piatră) și ichor (sângele zeilor din mitologie). Ei au demonstrat că acest miros este, de fapt, un cocktail chimic format din două ingrediente principale.

Primul ingredient este reprezentat de uleiurile vegetale. În perioadele secetoase, plantele secretă anumite uleiuri care sunt absorbite de sol și de roci. Al doilea ingredient și cel mai puternic, este o substanță organică numită geosmină. Aceasta este produsă de un tip de bacterii comune din sol, numite actinobacterii care sunt folosite și la crearea antibioticelor. Când aceste bacterii mor, ele eliberează geosmina în pământ.

Dar cum ajunge mirosul la nasul nostru? Aici intervine fizica, printr-un mecanism similar cu cel al unui pahar de șampanie. Cercetătorii de la MIT au filmat procesul cu camere de mare viteză. Când o picătură de ploaie lovește solul poros, ea captează bule minuscule de aer la impact. Aceste bule traversează picătura și „explodează” la suprafață, aruncând în atmosferă aerosoli extrem de fini, încărcați cu geosmină și uleiurile plantelor. Vântul preia acești aerosoli și îi transportă rapid.

Un fapt evolutiv interesant este sensibilitatea extremă a nasului uman la acest compus. Strămoșii noștri depindeau de ploaie pentru supraviețuire, așa că am evoluat să detectăm geosmina. Nasul uman este capabil să simtă acest miros într-o concentrație de doar 5 părți la un trilion. Suntem, practic, mult mai sensibili la mirosul de ploaie decât sunt rechinii la mirosul de sânge în apă.

£££

 

Mănăstirea Arbore este singura mănăstire pictată din nordul Moldovei care nu are turlă. Această absență arhitecturală bizară nu este o simplă scăpare a meșterilor zidari, ci ascunde o poveste tragică despre putere, loialitate și trădare în Moldova medievală.

Ctitorul lăcașului nu a fost un domnitor, ci un nobil extrem de influent, pe nume Luca Arbore. Acesta a deținut funcția de „Portar al Sucevei”, echivalentul unui ministru de apărare și comandant al armatei timp de aproape 40 de ani, fiind mâna dreaptă a lui Ștefan cel Mare și apărând cetatea de scaun în fața multor invazii. Construcția bisericii a început în anul 1502. Fiind o ctitorie boierească și nu una domnească, canoanele vremii impuneau o arhitectură mai modestă, dar Luca Arbore a compensat prin pictura exterioară excepțională.

Legenda și istoria se împletesc în jurul motivului pentru care biserica a rămas „neterminată” pe verticală. Deși a servit cu credință sub trei domnitori, sfârșitul lui Luca Arbore a fost unul tragic. În anul 1523, Ștefăniță Vodă, nepotul lui Ștefan cel Mare, un domnitor tânăr și impulsiv, a devenit suspicios față de puterea și influența bătrânului boier. Acuzându-l pe nedrept de trădare, Vodă l-a decapitat pe Luca Arbore la Curtea Domnească din Hârlău, fără nicio judecată prealabilă.

Tradiția spune că, în urma execuției brutale, familia Arbore a rămas îngrozită și îndoliată. Urmașii nu au mai avut curajul să ridice o turlă semeată care să sfideze domnia, lăsând biserica cu un acoperiș simplu, în patru ape, care îi conferă aspectul unui sicriu uriaș de piatră sau al unei nave eșuate.

Chiar și fără turlă, mănăstirea este o capodoperă datorită culorii predominante a frescelor: „Verdele de Arbore”. Această nuanță unică, obținută din plante și minerale printr-o rețetă pierdută, a rezistat ploilor și zăpezilor timp de peste 500 de ani, păstrându-și prospețimea într-un mod care îi uimește pe chimiștii zilelor noastre.