luni, 3 noiembrie 2025

$$$

 S-a întâmplat în 3 noiembrie 2000: La această dată, Staţia Spaţială Internaţională începea să funcţioneze. Lansată în 1998, Staţia Spaţială Internaţională este una dintre cele mai ambiţioase colaborări internaționale din istorie. Statele Unite ale Americii, Rusia, Japonia şi Canada împart cu Europa staţia de 360 de tone şi peste 820 de metri cubi de spaţiu sub presiune - spaţiu suficient pentru echipajul de şase persoane şi pentru o gamă largă de experimente ştiinţifice.

Stația Spațială Internațională (The International Space Station, ISS) este o stație spațială experimentală aflată în spațiu. Ea poate servi ca spațiu locuibil pentru un echipaj, post de comandă pentru operații pe orbită în jurul Pământului și ca port de întâlnire și acostare pentru mici nave spațiale. Scopul pentru care este construită este studiul efectelor microgravitației și a menținerii vieții în spațiu și ca platformă de observație astronomică și a Pământului.Fiind plasată pe orbită la o altitudine ce variază între 319,6 km și 346,9 km, este o structură artificială din spațiu care poate fi văzută cu ochiul liber de pe Pământ.Stația Spațială Internațională este un proiect la care participă cinci mari agenții spațiale: NASA (Statele Unite ale Americii), RKA (Rusia), JAXA (Japonia), CSA (Canada) și ESA (o asociație de mai multe țări europene).

Construcţia ISS a început în noiembrie 1998, cu lansarea modulului rusesc Zarya, însă operaţiunile au fost întârziate din cauza pierderii tragice a navei spaţiale Columbia, eveniment care a determinat decizia de a retrage toate navele spaţiale după finalizare staţiei. Ultima parte majoră a staţiei, livrată de o navă spaţială, a fost AMS-02, în mai 2011. ESA este responsabilă de două elemente esenţiale: laboratorul european Columbus şi Vehiculele de Transfer Automat (ATV), nave pentru aprovizionare propulsate în spațiu pe racheta Ariane 5. De origine europeană este și cupola, o structură asemănătoare unui dom cu o fereastră circulară de 80 de cm în diametru, alături de şase alte ferestre laterale. Această cupolă oferă astronauților vizibilitate către toate direcțiile. Brațul robotizat european va fi lansat în 2015 și va deservi modulele rusești. Primul astronaut european a zburat în spaţiu în 1983. Începând cu anul 1998, Centrul European de Astronauţi pregăteşte femei şi bărbaţi pentru misiuni spaţiale. Primul european care a făcut parte dintr-un echipaj pe Staţia Spaţială Internaţională a fost Umberto Guidini, în aprilie 2001.

Staţia Spaţială Internaţională este o platformă ştiinţifică unică ce permite studierea impactului microgravitaţiei şi a altor efecte spaţiale asupra vieţii de zi cu zi, precum şi realizarea unor experimente inovatoare care nu ar putea şi desfăşurate în altă parte. De la punerea în funcţiune şi până la momentul actual, ISS a facilitat realizarea a o serie de descoperiri importante în domeniul sănătăţii, telemedicinei, educaţiei şi observării Pământului din spaţiu, ale căror beneficii pentru umanitate au fost deja demonstrate. Pot fi enumerate aici cercetarea în dezvoltarea de vaccine, imaginile furnizate de staţie sunt utilizate în managementul dezastrelor şi agricultură, programele educaţionale care inspiră viitorii oameni de ştiinţă, ingineri sau exploratori, iar acestea sunt doar câteva exemple ale felului în care acest centru inovator de cercetare întăreşte economia şi îmbunătăţeşte vizibil calitatea vieţii de pe Pământ. De exemplu, pe 13 martie 2011, echipajul aflat la Staţia Spaţială Internaţională a răspuns în timp real situaţiei de criză de pe coasta de est a Japoniei, care a fost zguduită de cutremurul de magnitudine 9.0 Tohoku, unul dintre cele mai puternice înregistrate vreodată, şi care a dat naştere unui tsunami ce a inundat o mare parte a insulei Honshu. Imaginile furnizate de ISS au ilustrat două aspecte unice ale staţiei pentru monitorizarea Pământului şi de răspuns în caz de dezastru. Folosind camere digitale portabile, echipajul are capacitatea de a capta lumina soarelui pe suprafeţe de apă cu o frecvenţă şi un control mai mare decât majoritatea sistemelor prin satelit, fapt care înseamnă o capacitate îmbunătăţită de a detecta şi cartografia apele stătătoare şi de a indica zone de interes în ceea ce priveşte contaminarea mediului şi a sănătăţii. De asemenea, imaginile la rezoluţii cu varietate de pixeli sunt mai uşor de înţeles, nefiind necesară o post-procesare a acestora.Şi în ceea ce priveşte cunoaşterea Soarelui şi a efectelor sale asupra Pământului au fost făcute progrese impresionante datorită suitei de instrumente SOLAR ale Agenţiei Spaţiale Europene, care de pe Staţia Spaţială Internaţională înregistrează aproape întregul spectru de radiaţii solare.

Şi în domeniul sănătăţii au fost obţinute rezultate încurajatoare la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale. În urma unui experiment desfăşurat în anul 2006, cercetătorii au descoperit factorul care împiedică celulele imune să îşi desfăşoare activitatea la parametri optimi, şi anume un transmiţător specific în celulele imune, numit calea Rel/NF-κB, şi care nu mai funcţionează în condiţii de imponderabilitate.

Componentele europene ale ISS sunt:

- COLUMBUS - laboratorul de cercetare atașat permanent la Stația Spațială Internațională, unde au loc experimente în domeniul cercetării multidisciplinare în știința materialelor, fizica fluidelor şi ştiinţele vieţii. În plus, o facilitate externa adăposteşte experimente și aplicații în domeniul științelor spațiale, observarea Pământului și tehnologie.

- Vehiculele de Transfer Automat - de care Staţia Spaţială Internaţională este dependentă, livrările regulate de utilaje şi piese de schimb, dar şi mâncare, aer şi apă, fiind posibile prin intermediul acestora. Încă de la prima misiune, în 2008, vehiculele de Transfer Automat ale Agenţiei Spaţiale Europene au devenit indispensabile pentru ISS.La fiecare aprox.12 luni sunt transportate 7.7 t de marfă de pe portul de lansare din Kourou, Guyana Framceza, la Staţia Spaţială Internaţională, la 340 km deasupra Pământului. Sistemul de navigaţie de înaltă precizie ghidează vehiculul pe o traiectorie către ISS, unde în mod automat va andoca la modulul rus de serviciu al staţiei. ATV-ul va rămâne acolo ca o parte sub presiune şi integrantă a staţiei maxim 6 luni, până la misiunea sa finală: o misiune într-o singură direcţie către atmosfera Pământului, unde va elimina până la 6.4 t de deşeuri de pe staţie.

- Braţul Robotic European - care va lucra cu noul sas rus, pentru a transfera sarcinile utile mici direct din interiorul Staţiei Spaţiale Internaţionale în exteriorul acesteia.

- Sistemul ESA de Management al Datelor - DMS-R - Care oferă orientare, navigaţie şi control pentru întreaga stație, controlul sistemelor de bord şi a subsistemelor, management în caz de eşec şi recuperare, distribuţia timpului şi sincronizare, achiziţie de date şi control pentru sistemele de la bord și experimente

- Node 2 Harmony - un modul presurizat care servește drept pasaj de legătură între laboratorul european Columbus, laboratorul american Destiny și laboratorul japonez Kibo.

-Node-3 Tranquility - care găzduiește echipamentul de susținere a vieții necesar pentru echipajul aflat pe Stația Spațială Internațională. Acolo se afla, de asemenea, şi Cupola.

- Cupola - Modul de observare care oferă echipajului de la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale vizibilitate în controlul braţelor robotice, dar şi o privelişte frumoasă a Pământului, a obiectelor cereşti şi a vehiculelor aflate în vizită. Tot pe Cupola este instalată şi o cameră foto ESA pe un trepied care permite astronauţilor să facă imagini mai clare pe timp de noapte.

Există două centre de control la sol care coordonează contribuţiile europene la Staţia Spaţială Internaţională: Centrul de Control Columnus (Columbus Control Centre - Col-CC), localizat la Centrul de Operaţiuni Spaţiale al Agenţiei Spaţiale Germane (German Space Agency - DLR) în Oberpfaffenhofen, în apropiere de Munchen, şi deschis 24/24, 7 zile pe săptămână, şi Centrul de Control al Vehiculelor Automate de Transfer (Automated Transfer Vehicle Control Centre - ATV-CC). Col-CC controlează şi conduce laboratorul Columbus şi coordonează experimentele europene, iar ATV-CC controlează şi conduce vehiculele de transfer.Majoritatea sistemelor Columbus și ATV-urile sunt operate automat. Sarcina centrelor de control este de a monitoriza performanța operațiunilor și, în caz de modificări sau defecțiuni, de a pregăti și efectua actualizările.

Au avut loc şi incidente:

-14 ianuarie 2014: Astronauţi evacuaţi de pe Staţia Spaţială Internaţională din cauza unei posibile scurgeri chimice.Conform NBC News, miercuri, 14 ianuarie, echipajul aflat la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale a fost forţat să evacueze sectorul american al staţiei în urma unei posibile scurgeri chimice. Echipa s-a mutat în segmentul rusesc al Stației, în vreme ce zona americană a fost sigilată. Substanţa toxică a fost emisă de la un sistem de răcire în atmosfera staţiei” din segmentul aparţinând SUA, au declarat reprezentanţii Agenţiei Spaţiale din Rusia, citaţi de NBC News. NASA a declarat că echipajul Expediţiei 42 se află în siguranţă şi în formă optimă în interiorul segmentului rusesc al Staţiei Spaţiale Internaţionale, ca urmare a unei alarme în sectorul american.Pentru moment nu se ştie încă dacă alarma a fost declanşată de o scurgere sau dacă situaţia se datorează unui senzor defect sau a pornit de la o problemă a unui computer. Conform The Telegraph, incidentul ar putea să întârzie plecarea navei spaţiale de transport Dragon a USA, care a adus provizii la începutul acestei săptămâni. Este posibil ca rezolvarea acestei scurgeri să necesite o ieşire de urgenţă în afara Staţiei Spaţiale Internaţionale.

-Stația Spațială Internațională a experimentat un eveniment similar în mai 2013, când astronauții de la bord au efectuat o ieşire în spaţiu de urgență pentru a rezolva o scurgere de amoniac în sistemul de răcire al laboratorului. Cele 12 State Membre ale Agenţiei Spaţiale Europene care participă până la momentul actual la Staţia Spaţială Internaţională sunt: Belgia, Danemarca, Franţa, Germania, Italia, Olanda, Norvegia, Spania, Suedia, Elveţia, Marea Britanie şi începând cu 2 decembrie 2014 şi România.

ELIPS – European Programme for Life and Physical Sciences în Space - este programul de cercetare al Agenţiei Spaţiale Europene concentrat pe ştiinţa şi aplicaţii în microgravitaţie, care ajută la îmbunătăţirea vieţii pe Pământ şi permite prezenta omenirii pe termen lung în spaţiu.Piatra de temelie a programului ELIPS este Staţia Spaţială Internaţională şi laboratorul european Columbus. Ariile de studiu ştiinţific sunt diverse: de la cercetarea fundamentală la fiziologia umană, de la noi aliaje la rădăcinile plantelor. Programul implica în jur de 1500 de oameni de ştiinţă în sute de experimente, precum şi un număr mare şi divers de utilizatori de cercetare industrială şi dezvoltare. De la începutul programului, în anul 2001, ELIPS a adus numeroase avantaje pentru discipline ştiinţifice diverse, şi implicit pentru cetăţenii europeni. Odată cu finalizarea asamblării Staţiei Spaţiale Internaţionale şi cu existenţa unui echipaj permanent de şase persoane la bordul acesteia, mai mult timp ca niciodată este dedicat experimentelor care nu pot fi desfăşurate pe Pământ. Implicarea europeană în tot ceea ce reprezintă Staţia Spaţială Internaţională este o dovadă a eforturilor industriei europene şi un semn al angajamentului ESA pentru zborul uman în spaţiu şi partenerii săi internaţionali.

Primul experiment românesc la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale, CFS (Colored Fungi în Space), o colaborare între Institutul de Ştiinţe Spaţiale, Institutul de Biologie al Academiei Române şi Universitatea Naţională Tehnica din Atena, a avut loc în februarie 2011, când patru biocontainere conţinând fungi şi spori au fost trimise pe ISS la bordul navei spaţiale Discovery. Experimentul a fost găzduit de Modulul ESA COLUMBUS şi şi-a îndeplinit scopul de a determina efectului microgravitaţiei şi a radiaţiei cosmice asupra creşterii şi supravieţuirii speciilor de fungi coloraţi.Începând cu 2 decembrie 2014 România s-a alăturat Statelor Membre ale Agenţiei Spaţiale Europene care participă la Staţia Spaţială Internaţională: Belgia, Danemarca, Franţa, Germania, Italia, Olanda, Norvegia, Spania, Suedia, Elveţia, Marea Britanie, alături de parteneri din SUA, Rusia, Canada și Japonia.

Surse:

https://www.nasa.gov/mission_pages/station/main/index.html

https://www.esa.int/Our_Activities/Human_and_Robotic_Exploration/International_Space_Station/Where_is_the_International_Space_Station

https://www.issnationallab.org/about/iss-timeline/

https://sites.google.com/site/extraterestriprintrenoi/statia-spatiala-internationala---iss

https://www.descopera.ro/stiinta/17601860-statia-spatiala-internationala-istorie-explorare-univers

https://www.parsec.ro/iss/intro/

http://www2.rosa.ro/index.php/ro/31-esa-cat/804-statia-spatiala-internationala

&&&

 3 noiembrie - „Ziua vânătorilor de munte" din Armata României. La mulți ani tuturor vânătorilor de munte activi, în rezervă sau în retragere! La 3 noiembrie1916, prin Ordinul nr. 294 al Marelui Cartier General Român, Şcoala Militară de Schiori este transformată în Corpul Vânătorilor de Munte și s-a înfiinţat, astfel, prima unitate de Vânători de Munte din Armata României. 

Spaţiul montan a ridicat întotdeauna probleme greu de rezolvat în faţa oamenilor, în general, şi, cu atât mai mult, în faţa forţelor destinate să ducă acţiuni de luptă în astfel de condiţii. Asprimea regiunilor, intemperiilor, densitatea redusă a căilor de comunicaţii, greutăţile în aprovizionare şi distanţele mari între localităţi constituie obstacole importante în faţa desfăşurării acţiunilor militare de către grupările de forţe ce acţionează în spaţiul montan, limitând libertatea de manevră a forţelor, supunându-le la eforturi deosebite, şi reclamând, totodată, mult curaj, pricepere, pregătire specifică de înaltă calitate şi mult profesionalism. 

Mediul alpin impune, dintotdeauna, o anumită „dimensionare” a concepţiei privind întrebuinţarea forţelor şi în special a mijloacelor de luptă.Operaţiile desfăşurate în spaţiul montan şi adiacent acestuia sunt deosebit de grele şi complexe, necesitând din partea tuturor forţelor angajate ingeniozitate, mobilitate în acţiune şi gândire, flexibilitate, capacitate mare de manevră şi deprinderi de adaptare la condiţiile de teren şi climă. Este un lucru îndeobşte cunoscut şi unanim acceptat că un brand puternic supravieţuieşte nu, neapărat, prin numărarea anilor de istorie, ci prin adaptare continuă, inteligentă şi creatoare, la nevoile unui consumator care ar putea să pară capricios, dar care are, firesc, propriile nevoi. 

Avem brand-uri care îşi merită cu prisosinţă şi „vârsta”, şi performanţele obţinute de-a lungul timpului. Ca semn al adaptării continue de care vorbeam. Din păcate, am impresia că noi, ca societate în ansamblu, nu avem, în pofida istoriei noastre de care suntem mândri, mai puţin respect pentru trecut şi pentru ideea de brand pe care nu le putem pune pe toate pe seama regimului comunist De aceea cred că, la noi, se nasc greu brand-urile şi se menţin şi mai greu. Pentru că, din păcate, ne raportăm la o istorie imobilă, închistată şi lipsită de viaţă, fixată în tipare din care nu mai reuşim să ieşim şi nici să învăţăm ceva din lecţiile pe care ar putea să ni le ofere. Un brand de care Armata României se mândreşte l-ar putea constitui unele din trupele sale specializate în acţiuni militare în areal montan- vânătorii de munte. Observaţi că nu spun „trupe de elită” ci trupe specializate dintr-un singur motiv: pentru că acesta este adevărul!...Ar mai fi unul, acela că şi modestia face parte din ethos-ul vânătorilor de munte...„Est modus in rebus”!

Unităţile şi marile unităţi de vânători de munte din Forţele Terestre ale Armatei României sunt trupe specializate pentru lupta în areal montan având în vedere că mediul geografic exercită o influenţă intrinsecă asupra istoriei popoarelor, aşa cum marele nostru istoric A.D. Xenopol sublinia: „Istoria unui popor este în mare măsură determinată de natura în sânul căreia este aşezat. De la această lege firească nu s-a putut sustrage nici poporul român; ba la dânsul înrăurirea naturei s-a arătat cu o putere deosebită”. În momentele de cumpănă ale istoriei, vânătorii de munte au constituit osatura morală a oştirii române, apărându-i onoarea prin fapte de arme de necontestat, demonstrând tuturor că sunt şi vor rămâne forţe de elită ale României. Poate în contradicţie cu ce am spus la început, acum folosesc sintagma „forţe de elită”...Şi asta pentru simplul fapt că au demonstrat, de-a lungul istoriei lor, începută la 3 noiembrie 1916, caracteristicile unei elite militare. 

Indiferent de schimbările survenite de-a lungul timpului, vânătorii de munte au continuat să desfăşoare acelaşi activităţi de pregătire specifice vânătorilor de munte, la standarde ridicate, în încercarea lor de a deveni cei mai buni militari ai Armatei României. Cei ce se pregătesc la poalele Carpaţilor cunosc şi îndrăgesc meseria armelor, ştiu să înfrunte ploaia, viscolul şi gerul năprasnic îndeplinindu-şi misiunile încredinţate fără a da înapoi. Până în 1989, Armata României se baza pe efective de cca 330.000 militari, într-o structură greoaie, lipsită de flexibilitate şi tributară avatarurilor apartenenţei la blocul socialist. Astăzi, după un parcurs marcat de schimbare, aceeaşi armată îşi îndeplineşte misiunile cu câteva zeci de mii de oameni. Parcursul societăţii româneşti după decembrie 1989 a presupus şi presupune, în continuare, acţiuni ferme pentru întărirea funcţiei de reglementare a statului şi a autorităţii instituţiilor sale. Astăzi, misiunea principală a armatei şi, implicit a unităţilor şi marilor unităţi de vânători de munte este de a garanta cetăţenilor României respectarea strictă a drepturilor omului într-un stat suveran, independent, unitar si indivizibil, membru U.E. şi membru cu drepturi depline al NATO, în condiţiile unui regim politic bazat pe democraţia constituţională, sub un strict control democratic civil asupra forţelor armate. 

 Armata României este şi va rămâne una dintre instituţiile fundamentale ale statului şi ale securitătii naţionale, în strânsă concordanţă cu calitatea României de membră a Alianţei Nord-Atlantice. În acest context, vânătorii de munte ai Armatei României au fost şi vor rămâne piloni de sprijin de nelipsit în edificiul oştirii acestui neam. Perioada de după decembrie 1989 s-a constituit, odată cu transformările apărute în societatea românească, într-o etapă de căutări conceptuale şi organizatorice pentru a se stabili rolul armatei şi implicit al trupelor de vânători de munte în cadrul strategiei de securitate naţională. La cumpăna dintre milenii, peisajul geostrategic, unanim caracterizat de majoritatea analiştilor politici şi specialiştilor militari drept versatil, incert, complex şi ambiguu, a provocat, în majoritatea statelor, un amplu proces de revizuire şi adaptare a politicilor de apărare şi de reformulare a strategiilor de securitate naţională, a celor militare şi doctrinare. Integrarea în structurile de securitate colectivă este însoţită de asistenţă mutuală şi garanţii de securitate la nivel bilateral, regional, continental sau transcontinental, lucru ce nu presupune încetarea eforturilor de dezvoltare a conceptului de apărare a ţării prin efort singular. În perioada de după1989, organizarea, subordonarea şi aria de responsabilitate a vânătorilor de munte – ca parte importantă a organismului militar românesc– au fost într-o continuă dinamică, impusă de cerinţele modernizării acestor trupe. Astfel, preocuparea de căpetenie a structurilor de comandă din cadrul marilor unităţi de vânători de munte a constat în anii ‘90 şi constă, în continuare, în organizarea cât mai judicioasă a procesului pregătirii pentru luptă, perfecţionarea procedeelor de acţiune specifice spaţiului montan, realizarea coeziunii pentru luptă în timp scurt la nivelul subunităţilor şi unităţilor, creşterea competenţei organizatorice şi de conducere a cadrelor din comandamente şi din statele majore pentru organizarea şi conducerea operaţiei, luptei şi pregătirii specifice în munţi. 

Sarcina apărării ţării, cu specificul luptei în arealul montan devine acum mai complexă pentru unităţile şi marile unităţi de vânători de munte, necesitând un grad de profesionalizare mai accentuat, cerinţă a contextului politico – militar actual şi de perspectivă. Nu trebuie să uităm că preluarea conceptelor şi principiilor doctrinare ale NATO se realizează prin adaptarea lor la specificul propriu, plecând de la interesele fundamentale ale României. Aceste interese trebuie „acordate” cu vocaţia de libertate şi dezvoltare a poporului român, exprimând apartenenţa sa la spaţiul de civilizaţie europeană. 

Nevoia de a menţine trupele de vânători de munte în Forţele Terestre după 1989 este relevată, punctual şi simplu în câteva idei uşor de „digerat” pentru oricine:

- Vânătorii de munte au tradiţie şi sunt profesionişti în ceea ce fac iar, din punct de vedere geografic, o treime din teritoriul naţional este muntos;

- Trupele de vânători de munte sunt proiectate ca trupe de infanterie uşoară, specializate în operaţii în areal montan şi apte pentru operaţii şi în alte zone sau medii de acţiune;

- Trupele de vânători de munte deţin un nivel înalt de instruire şi au deprinderi specifice în operaţii în areal montan precum şi în schi, alpinism şi operaţiuni în condiţii extreme de timp şi anotimp;

- Unităţile şi subunităţile de vânători de munte deţin un grad mai mare de autonomie în acţiune în comparaţie cu alt tip de trupe, aceasta fiind dată, în primul rând, de caracteristicile arealului montan şi de pregătirea pentru a face faţă provocărilor acestuia;

Nu în ultimul rând, vânătorilor de munte le place să creadă că moralul lor este mai ridicat comparativ cu al altora...de ce? Simplu, pentru că provocarea muntelui îi uneşte...Luând în discuţie istoria de dată mai recentă a vânătorilor de munte, a anilor ’90 şi după aceştia, transformările structurale generate de schimbarea la nivelul întregii armate române au generat şi reduceri cantitative ale dimensiunii trupelor V.M. La începutul anilor ’90 existau mai multe brigăzi V.M., intrate bine pe făgaşul unei existenţe normale pentru o armată de dimensiunea celei româneşti: Brigada 2 Vânători de Munte cu sediul comandamentului la Braşov, Brigada 4 Vânători de Munte cu sediul comandamentului la Curtea de Argeş, Brigada 1 Vânători de Munte cu sediul comandamentului la Bistriţa, Brigada 5 Vânători de Munte cu sediul comandamentului la Alba-Iulia, Brigada 7 Vânători de Munte înfiinţată în 1990 cu sediul comandamentului la Petroşani şi Brigada 61 Vânători de Munte înfiinţată în 1991 cu sediul comandamentului la Miercurea-Ciuc. 

Şi a început diminuarea despre care spuneam anterior...În anul 1997 se desfiinţează: două batalioane din Brigada 7 Vânători de Munte şi, ulterior, brigada în ansamblul ei, în anul 2000, comandamentul Brigăzii 1 Vânători de Munte, în anul 2001 Brigada 4 Vânători de Munte, iar în anul 2006 Brigada 5 Vânători de Munte. Este de rermarcat aici faptul că unităţile acestor structuri care nu au fost desfiinţate au fost subordonate altor mari unităţi din Forţele Terestre, unele mari unităţi de V.M. iar altele de arme întrunite.

În prezent, trupele de vânători de munte se prezintă astfel: Brigada 2 Vânători de Munte „Sarmizegeusa” cu sediul comandamentului la Brașov și Brigada 61 Vânători de Munte „General Virgil Bădulescu” cu sediul comandamentului la Miercurea Ciuc. În acelaşi context al restructurării şi modernizării armatei s-a înscris şi Şcoala de Aplicaţie pentru Vânători de Munte, pregătirea şi specializarea cadrelor urmând a se efectua într-o singură instituţie unificată pentru toate specialităţile (infanterie, vânători de munte, paraşutişti, poliţie militară şi cercetare) la Făgăraş, vânătorii de munte rămânând pe mai departe la Predeal, unde, astăzi, funcţionează Baza de Instruire pentru Vânători de Munte.  

Deschiderea României spre lumea civilizată după 1989 a avut efecte benefice şi asupra armatei, mai ales după semnarea Parteneriatului pentru Pace în 1994. Întâlnirea, la diverse şi numeroase activităţi comune de instruire, în ţară şi peste hotare, cu militari din S.U.A., Marea Britanie, Olanda, Italia, Franţa, Grecia, Germania, Turcia, Iordania, Bulgaria, Ungaria şi multe, multe altele a fost primită în rândul vânătorilor de munte, pe parcursul anilor, cu un justificat interes. Nu e „de ici-colea” să te pregăteşti aproape de la egal la egal cu trupe sau structuri „super-titrate” de pe mapamond gen U.S. Army, Corpul puşcaşilor marini americani, „Beretele Verzi” şi „Navy Seal” americane, cu puşcaşii marini britanici şi cei olandezi din vestita Brigadă 3 Commando a Marii Britanii (cea care a dus greul luptelor din Falkland-ul anilor 80), cu forţele speciale greceşti, turceşti, iordaniene, georgiene cu „alpini” italieni, „gebirgsjager”-ii germani şi cei austrieci ori „chasseurs alpins” francezi, cu trupele de munte ale armatei chineze etc...Asta ca să pomenim doar câteva structuri din armate străine NATO şi non-NATO cu care s-a lucrat foarte bine... 

Ai noştri au apreciat, fără tăgadă, pragmatismul şi dotarea ireproşabilă a partenerilor de exerciţii comune (numărul acestor exerciţii majore de instruire comune depăşind cu mult numărul de câteva sute) dar au constatat cu satisfacţie nedisimulată că pregătirea pentru luptă a militarilor noştri nu este cu nimic mai prejos decât cea a altora, mai ales a trupelor din NATO, la care ne-am raportat în aceşti ani. De remarcat este şi faptul că structurile de vânători de munte, în special Bg. 2 V.M., în cadrul diverselor activităţi de cooperare militară internaţională au primit, începând cu anul 1996, peste șase sute de vizite ale unor delegaţii militare străine, majoritatea de la cel mai înalt nivel de reprezentare militară a statelor respective (miniştri ai apărării, şefii apărării, şefii categoriilor de forţe etc). Majoritatea activităţilor de pregătire comună au fost desfăşurate, mai ales, de către militarii şi subunităţile din Brigada 2 Vânători de Munte „Sarmizegeusa” (într-o proporţie de 3/4 din totalul activităţilor de acest tip desfăşurate de structurile V.M.) fapt ce a fost, în esenţă, benefic atât acestei mari unităţi cât şi celorlalte structuri V.M. mai ales datorită unui bagaj de lecţii învăţate deosebit de consistent care a fost extrem de util mai ales începând cu anul 2005, atunci când s-a considerat că este momentul ca vânătorii de munte să fie dislocaţi în teatrele de operaţii din afara teritoriului statului român. 

Astfel, este notabilă participarea, cu succes, a unor plutoane, companii şi batalioane din Brigada 2 Vânători de Munte la misiunile în afara graniţelor ţării, în cadrul misiunilor ROFND, UNAMI şi ISAF din teatrele de operaţii din Kossovo, Irak şi Afganistan. Este de remarcat faptul că Bg. 2 V.M. şi-a rotit de mai multe ori batalioanele V.M. în Teatrul de operaţii din Afganistan, fiind prima brigadă din Forţele Terestre care şi-a rotit succesiv şi în ciclu complet de rotaţie în acest dificil teatru de operaţii batalioanele sale de manevră. Nu este mai puţin adevărat că un număr important de militari vânători de munte de toate gradele au participat, în decursul anilor, începând cu anul 1993, la misiuni individuale în comandamente şi structuri diverse în Angola, Somalia, Congo, Sudan, Kossovo, Bosnia, Irak, Afganistan etc. Trebuie să ne aducem aminte, dacă ne raportăm la participarea la misiunile executate în Afganistan, că preţul plătit de vânătorii de munte a fost destul de mare în ceea ce priveşte eroii căzuţi la datorie şi răniţii în acţiunile militare. Astfel, merită cu psisosinţă să-i amintim şi pe cei căzuţi la datorie acolo, departe de ţară:

- din Batalionul 33 Vânători de Munte „Posada”: Slt. (p.m.) MARCU AUREL în anul 2007 şi Slt.(p.m.) BĂDICEANU FLORIN în anul 2010;

- din Batalionul 30 Vânători de Munte „Dragoslavele”:slt.(p.m.) ALEXANDRESCU DRAGOŞ în anul 2008;

- din Batalionul 21 Vânători de Munte „General Leonard Mociulschi”:slt.(p.m.) CHIRA CLAUDIU în anul 2009;

- din Batalionul de Sprijin Logistic al Bg. 2 V.M.:Slt.(p.m.) LEU VALERICĂ în anul 2010;

- din subunităţi de brigadă ale Bg. 2 V.M. :Slt.(p.m.) CARACUDĂ PAUL şi Slt.(p.m.) CIOBOTARU DAN în anul 2010;

- din Batalionul 265 P.M. dar participant la misiune cu B.21 V.M.:

Mr.(p.m.) UNGURAŞ VASILE în anul 2009

Acestora li s-au mai adăugat şi mai multe zeci de răniţi în acţiunile militare din Afganistan. Evoluţia vânătorilor de munte a întâmpinat în această perioadă de după 1990 şi o serie de vicisitudini de ordin structural, logistic şi financiar, generate de condiţiile concrete ale evoluţiei şi transformărilor suferite de întreaga armată română. Nu întotdeauna structurile organizatorice au corespuns nevoilor reale de pregătire pentru operaţii şi luptă în munţi, suportul financiar şi material fiind şi el grevat de lipsurile de ordin structural şi funcţional ale economiei naţionale, care nu a reuşit întotdeauna să asigure un buget adecvat nevoilor de apărare. Urmarea firească a fost desfiinţarea, aşa cum aminteam anterior, între anii 1998 şi 2006 a patru brigăzi de vânători de munte. Chiar dacă acum, vânătorii de munte sunt mai puţini ca număr şi structuri (prea puțini, în opinia mea), nu înseamnă că rolul lor s-a redus ca importanţă, ci dimpotrivă. Sarcina apărării ţării, cu specificul luptei în arealul montan devine acum mai complexă pentru unităţile şi marile unităţi V.M., necesitând un grad de profesionalizare mai accentuat, cerinţă a contextului politico – militar actual şi de perspectivă.

Surse:

„Istoria Brigăzii 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa”, Ed. Univers Ştiinţific, Bucureşti, 2003, plus alte câteva lucrări din istoria V.M. la care am colaborat, articole în diverse reviste din ţară şi de peste hotare…Plus câteva decenii de viaţă petrecute în această mare unitate a Armatei României…

$$$

 S-a întâmplat în 3 noiembrie…

- Ziua vânătorilor de munte din Armata României; la 3 noiembrie1916, prin Ordin al Marelui Cartier General Român, Şcoala Militară de Schiori este transformată în Corpul Vânătorilor de Munte.

 1493: Celebrul navigator Cristofor Columb a ajuns pe insula Waitikubuli, pe care a numit-o „Insula Dominica”

- 1500: S-a născut Benvenuto Cellini, artist italian (monumentele Perseu, Nimfa de la Fontainebleu; bustul lui Cosimo I; lucrarea de orfevrărie Solniţa lui Francisc I; memorii: „Viaţa lui Benvenuto Cellini, povestită de el însuşi”). Benvenuto Cellini (n. Florenţa - d. 13 februarie 1571 în Florenţa) a fost un giuvaiergiu, sculptor şi un renumit reprezentant al manierismului italian.In secolul al XIX-lea Cellini, după o perioadă de câteva sute de ani de uitare a operelor lui, este din nou descoperit, fiind azi considerat după perioada antică unul dintre cei mai mari sculptori, fiind un „uomo universale“ tipic al renaşterii italiene.El a influenţat perioada renaşterii ca manierist, sculptor, bijutier, scriitor şi compozitor.   

- 1600: A murit Richard Hooker, teolog englez. Este considerat, împreună cu Thomas Cranmer şi Matthew Parker, un co-fondator al gândirii teologice anglicane (n. 1554)

- 1643: A murit Paul Guldin, astronom şi matematician elveţian. Paul Guldin, pe numele adevărat Habakkuk Guldin (n. 12 iunie 1577) a fost un matematician şi astronom elveţian.De numele său se asociază aşa-numita teoremă a lui Guldin, care permite calcului ariei şi volumului unui corp de revoluţie. 

- 1718: S-a născut John Montagu, conte de Sandwich, politician, inventator şi explorator britanic, al cărui nume l-au purtat, o vreme, Insulele Hawaii, considerat inventatorul sandwich-ului (d. 23.09.1792) Contele de Sandwich a deţinut mult timp funcţia de „prim lord al Amiralităţii”, cea mai înaltă funcţie militară din Regatul Unit al Marii Britanii. Lui i se atribuie, ca să spunem aşa, „inventarea” sandviciului, pe la 1762.Cartofor înrăit, acesta nu se lasă dus de la masa de joc nici pentru a mânca.Aşa stând lucrurile, a pretins a se găsi o modalitate de a-i fi servită hrana chiar la masa de joc, ajungându-se la celebrele preparate care-i poartă numele. El a cerut ca pâinea cu brânză şi carne să îi fie aduse la masa unde juca jocuri de societate. El a pus ingredientele între feliile de pâine, pe care le ţinea într-o mână, în timp ce în cealaltă avea cărţile de joc.Ceilalţi jucători au cerut „la fel ca Sandwich”. 

- 1801: S-a născut compozitorul italian Vincenzo Bellini (m. 1835) 

- 1810: La teatrul „San Moise” din Veneţia este prezentată opera „La Cambiale di matrimonio“ de Gioacchino Rossini.

- 1834: A fost fondat în Bucureşti Muzeul de Istorie Naturală şi Antichităţi, astăzi Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa”; actuala clădire, care adăposteşte colecţiile muzeului, a fost inaugurată în prezenţa Regelui Carol I, la 24.05.1908.Prin decretul princiar nr.142 din 3 noiembrie 1834, semnat de domnitorul Alexandru Ghica (1834-1842), este fondat „Museul Naţional" din Bucureşti. 

- 1843: S-a născut Mihail Romano, ofiţer român, Erou al Războiului de Independenţă (d. 1877) 

- 1859: S-a născut Jean Jaurès, figură reprezentativă a socialismului francez, fondatorul ziarului „l'Humanité” şi al Partidului Unit Socialist Francez (asasinat la 31.07.1914) 

- 1860: A avut loc deschiderea oficială a cursurilor la Colegiul Naţional „Matei Basarab" din Bucureşti 

- 1863: A apărut, la Bucureşti, prima revistă umoristică editată de B.P. Hasdeu, „Aghiuţă" (până la 17 mai 1864, săptămânal) 

- 1864: A murit poetul brazilian Antônio Gonsalves Dias (n. 1823)

- 1866: S-a născut Traian Demetrescu, poet, prozator şi publicist (m. 1896)

- 1869: A murit Andreas Kalvos, poet grec. Andreas Kalvos (n. 1792 - d. 3 noiembrie 1869) a fost un poet şi dramaturg grec, alături de Dionysios Solomos, cel mai însemnat al liricii neogreceşti din secolul al XIX-lea.

-1883: Spania: Antonio Gaudí, arhitectul modernist, primeşte aprobarea de a continua construcţia „templului” barcelonez Sagrada Familia.

- 1892: A murit compozitorul francez Florimond Hervé (n. 1825) 

- 1900: A murit Eufrosina Popescu, actriţă şi cântăreaţă; a cântat, sub pseudonimul Marcolini, pe scenele unor teatre muzicale din Veneţia, Florenţa, Milano, Nisa, Paris (n. 1821) 

- 1900: S-a născut filosoful francez Pierre Mesnard; specialist în politologie şi limbi orientale; la începutul carierei a fost lector de limba franceză pe lângă Universitatea din Iaşi; membru corespondent străin al Academiei Române (1939) (m. 1969) 

- 1901: S-a născut André Malraux, romancier, eseist şi om politic francez. André Malraux, nume schimbat din André Berger (n.Paris - d.23 noiembrie 1976, Créteil) a fost un scriitor, ziarist şi om politic francez.În tinereţe a dus o viaţă foarte aventuroasă, angajându-se şi în agitaţiile politice de diferite nuanţe.

- 1903: S-a născut Walker Evans, fotograf american (d. 10.04.1975) 

-1905: S-a născut Lois Mailou Jones, considerată o pionieră printre pictorii afro-americani (m. 1998)

- 1909: S-a născut actorul Marcel Anghelescu. Marcel Anghelescu (n. Craiova - d. 22 februarie 1977, Bucureşti) a fost un celebru actor român de teatru şi film. A interpretat roluri de compoziţie, cu predilecţie comice (Pristanda din O scrisoare pierdută de Caragiale, Nebunul din Regele Lear de Shakespeare) pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti. A fost laureat al Premiului de stat şi a fost distins cu titlul de „Artist al poporului”

- 1909: S-a născut istoricul literar Ion Dumitru Lăudat; fiind la origine cursuri universitare, cărţile lui se caracterizează printr-o sistematizare riguroasă a materialului, prin expunerea clară şi obiectivă a faptelor (m. 1996)

- 1914: A murit poetul austriac George Trakl, unul dintre cei mai de seamă reprezentanţi ai curentului expresionist timpuriu („Fata Morgana", „Dansul morţilor") (n.03.02.1887)

- 1919: Istoricul Vasile Pârvan îşi inaugurează cursul de istorie la nou înfiinţata Universitate a Daciei Superioare din Cluj cu prelegerea: „Datoria vieţii noastre", în care a adus şi un omagiu jertfei depuse de tinerii ostaşi români la înfăptuirea unităţii naţionale a statului. 

- 1920: Se înfiinţează Şcoala Politehnică din Timişoara

- 1921: S-a născut actorul american de film Charles Bronson (m. 2003). 

- 1922: S-a născut pictorul Doru Bucur (m. 1969).

- 1923: S-a născut istoricul Dan Berindei, membru al Academiei Române, vicepreşedinte al acestui for. Este licenţiat în istorie şi filosofie al Universităţii din Bucureşti(1945), doctor în istorie (1969). Membru al Academiei Române (din 1992). Din 1996 este preşedintele Secţiei de Ştiinte Istorice şi Arheologie al Academiei Române. Din 2006 este vicepreşedinte al Academiei Române.A publicat peste 500 lucrări ştiintifice, din care peste 50 de cărti, în special referitor la istoria politică universală şi românească a secolelor XVIII-XX, precum şi istoria culturii, printre care volumele Revoluţia română din l821 (1991), Societatea românească în vremea lui Carol I(1992), Diplomaţia românească modernă (1995), Revoluţia română din 1848-1849 : Consideraţii şi reflecţii (1997), Românii şi Europa în perioadele premodernă şi modernă (1997) ş.a Din 1990 este membru în biroul Asociaţiei Internaţionale de Istorie Contemporană a Europei. Din 1996 este membru titular străin al Academiei Poloneze de Ştiinţe şi Litere şi tot din 1996 este preşedinte al Comitetului Naţional al Istoricilor din România. Din 2004 este membru al Consiliului Ştiinţific al Institutului Revoluţiei Române.

- 1924: S-a născut istoricul literar Paul Cornea; studii privind preromantismul românesc şi romantismul. A urmat liceul în Bucureşti, la Liceul Evreiesc de Băieţi „Cultura”, unde îl are profesor pe dramaturgul şi eseistul Mihail Sebastian. Este licenţiat în Litere şi Filosofie al Universităţii din Bucureşti în 1948, secţia Sociologie. Devine doctor în filologie în 1971. A deţinut funcţii importante, înainte de 1990, în Consiliul Culturii, în domeniul cinematografiei, şi a fost cercetător la Institutul de Istorie şi Teorie Literară „G. Călinescu”. După 1990 a devenit secretar de stat în Ministerul Educaţiei Naţionale şi decan al Facultăţii de Litere între 1990 şi 1993.Specialist în perioada pre-Romantismului românesc şi a Romantismului.Teoretician literar cu interese în zona literaturii comparate şi ateoriei literare. În prezent este profesor asociat la Facultatea de Litere din Universitatea Bucureşti şi unul dintre cei mai importanţi interpreţi ai fenomenului literar (critică, teoria şi istoria literaturii, comparatism).

- 1925: S-a născut scriitorul german Dieter Wellershoff; în 1960 s-a numărat printre membrii fondatori ai „Şcolii de la Köln" a noului realism, deschizătoare de drumuri pentru literatura descriptivă 

- 1926: S-a născut Iulian Mihu, regizor şi publicist („Muzica e viaţa mea”, „Felix şi Otilia”, „Lumina palidă a durerii”) (d. 29.06.1995) 

-1927:S-a născut actorul polonez de film Zbigniew Cybulski, figură emblematică a cinematografului polonez al anilor '50-'60 (m. 1967) 

- 1931: S-a născut Monica Vitti (Maria Luisa Ceciarelli), actriţă şi regizoare italiană de film (Aventura, Deşertul roşu, Eclipsa)      

- 1936: S-a născut Mircea Moldovan, regizor, autor de filme artistice şi documentare (monografia Blajului). Spectacolele de teatru în regia sa sunt mai puţin numeroase, dar între ele se numără „Horea”, montat la Teatrul de Stat din Turda, spectacol premiat la Festivalul de Teatru de la Oradea. A fost preşedinte al Consiliului Naţional al Audiovizualului (1996-1999) şi membru al Consiliului pentru perioada 2000-2004 (filme: „Ziua cea mai lungă”, „Procesul”, „Pintea ”)

- 1936: A murit (la Paris) compozitorul şi pianistul Filip Lazăr (n. 1894) 

- 1938: S-a născut actorul Radu Panamarenco (m. 2007)

- 1939: A murit Charles Tournemire, compozitor francez (n. 22.01.1870)

-1944: A murit istoricul francez Charles Diehl, fondator al şcolii franceze de studii bizantine; membru de onoare străin al Academiei Române (1919) (n. 1859)

- 1949: A murit colecţionarul american de artă Solomon Guggenheim; în anul 1937 a înfiinţat Fundaţia ce-i poartă numele; aceasta a realizat o reţea de muzee de artă; primul a fost Muzeul Solomon Guggenheim (Muzeul de Artă Modernă) din New York, construit între anii 1956 şi 1959, după proiectul renumitului arhitect Frank Lloyd Wright; 

- 1950: România a aderat la Convenţia cu privire la prevenirea şi reprimarea genocidului, adoptată de Adunarea Generală a ONU la 9.XII.1948 (Convenţia a intrat în vigoare la 12.I.1951) 

- 1954: A murit Henri Matisse, pictor, decorator şi sculptor francez; reprezentant de seamă al fovismului. Henri Matisse (n. 31 decembrie 1869, Le Cateau-Cambrésis - d. Nisa), pictor francez, unul dintre cei mai străluciţi reprezentanţi ai artei secolului al XX-lea şi totodată unul dintre principalii iniţiatori ai artei moderne. Moştenitor al impresionismului şi neoimpresionismului, Matisse dă impuls mişcării fauviste (Fauvismul a fost un curent formalist în pictura franceză de la începutul secolului al XX-lea, care reprezenta lumea concretă în culori violente, folosind tonuri pure şi renunţând la perspectivă), dar este în acelaşi timp un pictor universal, la fel de dezinvolt în cultivarea artei africane, cât şi în creaţia artiştilor renascentişti sau cu operele contemporanilor săi.

-1956: A fost înfiinţată Opera Română din Iaşi, spectacolul inaugural fiind Tosca de Giacomo Puccini. Opera este găzduită de Teatrul Naţional din Iaşi 

-1957: Lansarea, de către U.R.S.S, a primei capsule spaţiale locuite, „Sputnik II", având la bord un câine, Laika, prima fiinţă terestră vie care a navigat în spaţiu (a supravieţuit 7 zile); evenimentul avea loc la doar o lună de la lansarea lui „Sputnik I"

- 1958: La Paris este inaugurat Palatul UNESCO.

- 1959: A murit Andrei Dimitrov Protici, scriitor, critic literar, publicist şi istoric de artă bulgar; membru corespondent străin al Academiei Române (1930) (n. 1875)

- 1967: S-a născut P. S. Sofronie Drincec (prenumele la naştere, Radu-Ştefan), episcop al Episcopiei Oradiei, Bihorului şi Sălajului (din februarie 2007)

- 1970: A murit medicul Ştefan Gh. Nicolau; fondator al şcolii moderne române de dermato-venerologie; membru titular onorific al Academiei Române (n. 1874) 

- 1971, 3-5: A avut loc plenara CC al PCR la care Nicolae Ceauşescu a prezentat „Expunerea cu privire la programul PCR pentru îmbunătăţirea activităţii ideologice, ridicarea nivelului general al cunoaşterii şi educaţia socialistă a maselor"; plenara a marcat o cotitură ideologică şi politică a partidului, în sensul că a pus capăt perioadei de relativă liberalizare ce urmase Congresului al IX-lea al PCR, a marcat începutul perioadei neostaliniste în politica internă, a declanşat o înăsprire a politicii în domeniul culturii şi faţă de intelectuali; plenara a constituit, totodată, semnalul consolidării puterii personale a lui Nicolae Ceauşescu şi al declanşării cultului personalităţii

- 1973: A murit Marc Allégret, regizor francez. Succesul îndelungatei sale cariere se datorează competenţei, precum şi, capacităţii sale de a descoperi talente actoriceşti (Michele Morgan, Daniele Delorme, Gérard Philipe, Jeanne Moreau, Simone Simon) (filme: „Frumoasa aventură“,„Ştrengăriţa”, „Chemarea primăverii”) (n.22.12.1900)

- 1975: Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii inaugurează conducta petrolieră subacvatică prin care a fost adus pentru prima dată petrol din Marea Nordului

- 1983: La nord de Kabul (Afganistan), un convoi militar rusesc a fost atacat într-o ambuscadă în tunelul Salangl, cu o lungime de 2,7 km; şi-au pierdut viaţa peste 2.000 de oameni.

- 1990: A murit geologul Virgil Ianovici; a studiat zăcămintele de mangan şi rocile carbonatate din România; membru corespondent (1963) şi membru titular (ianuarie 1990) al Academiei Române (n. 1900) 

- 1990: A murit Mary Martin, actriţă americană (n. 01.12.1913)

- 1992: Bill Clinton devine al 42-lea preşedinte al Statelor Unite

-1998: A murit scenaristul american Bob Kane (numele real: Robert Khan), creatorul personajului Batman (n. 1915)    

- 1998: Inaugurarea noii Curţi Europene a Drepturilor Omului, care devine unică şi permanentă (Strasbourg)

- 2000: Staţia Spaţială Internaţională începe să funcţioneze.

- 2001: A încetat din viaţă, la Bucuresti, Constantin Mitru (n.1920), publicist şi editor român;frate cu Valeria Mitru-Sadoveanu, a doua soţie a lui Mihail Sadoveanu. 

- 2005: A murit compozitorul Adrian Raţiu (n. 1928) 

-2005: A murit editoarea germană Anne Burda, fondatoarea editurii care-i poartă numele, înfiinţată în 1950 (printre primele publicaţii s-a numărat renumita „Burda Moden") (n. 1909) 

- 2005: Rămăşiţele pământeşti ale lui Nicolai Copernic au fost descoperite într-o catedrală din Polonia

- 2009: A murit Francisco Ayala, unul dintre cei mai cunoscuţi scriitori şi eseişti ai Spaniei (n. 1922)

$$$

 În 1812, un copil de trei ani din Franța, pe nume Louis Braille, s-a rănit la ochi în atelierul tatălui său.

Infecția s-a extins la ambii ochi, iar până la vârsta de cinci ani a orbit complet.

Într-o lume care nu avea școli pentru nevăzători, destinul lui părea deja scris.


Dar Braille a fost admis la o instituție specială din Paris.

Manualele pentru elevii orbi erau atunci niște plăci mari, cu litere în relief. Erau lente, greoaie și imposibil de folosit la scris.


La 12 ani, Louis a aflat de un sistem folosit în armată pentru comunicare pe întuneric, bazat pe puncte și linii.

A lucrat singur ani la rând, adaptând sistemul.

La 15 ani, a inventat alfabetul Braille, un cod simplu, cu șase puncte în relief, suficient pentru orice literă sau simbol.


Profesorii au respins ideea, considerând-o „prea complicată”.

Dar colegii lui orbi au început să o folosească în secret.

După moartea sa, sistemul a fost adoptat în întreaga lume.


Alfabetul Braille e tradus astăzi în peste 120 de limbi.

Un tânăr care n-a mai văzut lumina, dar a inventat un mod prin care ceilalți o pot „ci

ti” cu degetele.

$$$

   


Remember ...Charles Bronson!

Numele la naştere

Charles Dennis Buchinsky.

Născut la data de 3 noiembrie 1921 Ehrenfeld, Pennsylvania, SUA.

Decedat la data de 30 august 2003 (81 de ani)Los Angeles, California, SUA.


Bronson s-a născut într-un cartier sărac de mineri din localitatea Johnstown, statul Pennsylvania. 

Tatăl său a fost un emigrant lituanian de origine tătară, iar mama era de origine lituaniano-americană. Împreună au avut 15 copii.


Tatăl său a murit când Bronson avea doar 10 ani, așa că a fost nevoit să muncească în minele de cărbuni alături de frații săi mai mari, până la începerea stagiului militar.

Plata era 1 dolar pentru fiecare tonă de cărbune.


În 1943, Bronson a intrat în Forţele Aeriene ale SUA și a servit pe frontul din Oceanul Pacific ca mitralior la bordul unui bombardier B-29 Superfortress. 


Datorită originii sale tătare, multă lume a crezut că Bronson este mexican sau metis. 

Aşadar, datorită acestui aspect,el a întruchipat în mod credibil pe ecran mexicani sau indieni americani. 


După terminarea războiului, Bronson a decis să devină actor, nu de amorul artei, ci pentru că a fost impresionat de sumele de bani care se câștigau în domeniu. 

Bronson a fost coleg de cameră cu Jack Klugman, alt actor în devenire. Klugman a declarat mai târziu că Bronson era expert la călcatul hainelor.


Charles și-a schimbat numele de familie în "Bronson" în timpul "vânătorii de comunişti" a comisiei condusă de senatorul Joseph McCarthy, deoarece persoanele cu nume slav erau considerate suspecte.


Numele a fost inspirat de intrarea Bronson Gate de la sediul Studiourilor Paramount. 

Una din primele sale acreditări sub noul nume a fost filmul de groază "House of wax" (Muzeul figurilor de ceară) din 1953, alături de Vincent Price.


Bronson a fost căsătorit cu actrița britanică Jill Ireland din anul 1968 până la decesul acesteia la vârsta de 54 de ani în 1990 de cancer la piept.


Ea a fost a doua sa soție. 

S-au cunoscut în timp ce ea era încă soţia actorului britanic David McCallum. 

În acel moment, Bronson (care juca în filmul "Marea evadare" împreună cu McCallum) i-a spus lui McCallum: "Am să mă însor cu nevastă-ta" (I'm going to marry your wife). 

Doi ani mai târziu, Bronson s-a căsătorit într-adevăr cu Jill, și au trăit fericiți împreună până la decesul ei în 1990.


Sursa rezumatului Wikipedia.

Foto Pinterest.


Respect și admirație!!

duminică, 2 noiembrie 2025

$$$

 S-a întâmplat în 2 noiembrie…

- 998: Sfântul Odilon, abatele de Cluny a celebrat pentru prima oară o comemorare a tuturor răposaţilor ordinului său. Această zi a devenit mai apoi în Biserica Catolică data la care sunt comemoraţi toţi credincioşii răposaţi. 

- 1639: Cu sprijinul marelui vizir, Vasile Lupu obţine mazilirea lui Matei Basarab, intră în Ţara Românească şi se intitulează, în documentele emise, domn al Moldovei şi Ţării Româneşti.

- 1659: S-a încheiat domnia lui Gheorghe Ghica în Ţara Moldovei (3.03.1658 - 2.11.1659) 

- 1699: S-a născut Jean Baptiste Siméon Chardin, pictor francez. Jean (Baptiste) Siméon Chardin (n. Paris - d. 6 decembrie 1779, Paris), a fost un pictor francez, considerat ca unul din cei mai mari artişti ai secolului al XVIII-lea. Este în special cunoscut ca maestru al naturilor moarte, al scenelor de viaţă şi al portretelor, domenii în care talentul artistului s-a desfăşurat în toată splendoarea lui. Stilul lui Chardin este atât de personal, încât nu poate fi asociat unei anumite perioade strict delimitate. Artistul activează în Franţa în epoca rococo-ului, în acelaşi timp cu Watteau, Boucher şi Fragonard, opera lui însă se caracterizează prin simplitate şi realism subtil, care va iniţia un curent burghez în pictura franceză.

- 1721: Petru cel Mare s-a autoproclamat Împărat (Ţar) al Rusiei.

- 1739: S-a născut Carl Ditters von Dittersdorf, compozitor şi violonist austriac (m. 1799)

- 1755: S-a născut (la Viena) regina Maria Antoaneta, soţia regelui francez Ludovic al XVI-lea; fiică a împăratului Francisc I şi a împărătesei Maria Tereza; nepopulară în Franţa din cauza frivolităţii şi a respingerii oricăror iniţiative de reformă (m.16.X.1793, ghilotinată, în timpul Revoluţiei franceze, după doi ani de temniţă)

- 1765: Împărăteasa Maria Tereza a ridicat Transilvania la statutul de „mare principat", provincie nesupusă altui regat. 

- 1784: A izbucnit marea Răscoală Ţărănească din Transilvania, condusă de Horea, Cloşca şi Crişan 

- 1785: Prima barca de salvare, construită de Lionel Lukin, a fost brevetată la Londra.

- 1815: S-a născut George Boole, matematician britanic, creatorul logicii matematice moderne. George Boole (d. 8 decembrie 1864) a fost matematician, logician şi filosof britanic. A fost creatorul logicii matematice moderne, al algebrei booleene, care, mai târziu, va sta la baza informaticii şi a realizării computerului. Biblioteca instituţiei University College Cork îi poartă numele.Există şi un crater lunar care este numit Boole.

- 1816: A murit Gheorghe Şincai, istoric, filolog, traducător, poet, reprezentant al Şcolii Ardelene. Spirit iluminist, a adus o contribuţie fundamentală în acţiunea de răspîndire a culturii în mediul rural din Transilvania şi a elaborat alături de Samuil Micu prima gramatică tiparită a limbii române: „Elementa linguae daco-romanae sive valachicae" (Viena, 1780) (n.28.02.1754)

- 1854: A murit Anton Pann, poet, compozitor şi culegător de folclor (n.~1796, la Sliven/Bulgaria). Anton Pann (născut: Antonie Pantoleon-Petroveanu) (data naşterii incertă, între 1793-1797, Sliven, Imperiul Otoman, azi Bulgaria - d. Bucureşti) a fost un poet, compozitor de muzică religioasă, profesor de muzică religioasă, folclorist, literat, publicist, de origine aromân, presupus greşit ca fiind compozitor al muzicii imnului naţional al României.A fost supranumit de Mihai Eminescu „finul Pepelei, cel isteţ ca un proverb” în poemul Epigonii. Prin prescurtarea numelui de familie şi românizare va fi numit Anton Pann.

- 1864: Decret privind înfiinţarea Şcolii de Belle Arte din Bucureşti, înfiinţată din iniţiativa artiştilor Gheorghe Tattarascu şi Teodor Aman, a funcţionat în clădirea Monetăriei Statului până în 1912, când aceasta a fost demolată. 

- 1869, 2/14: S-a născut Iulia Hasdeu, poetă română de limbă franceză; fiica lui Bogdan Petriceicu Hasdeu; a publicat în timpul vieţii doar patru poezii; creaţia sa, scurtă, dar densă, scrisă în limba franceză, a fost publicată postum de tatăl său (m. 1888)A fost un copil supradotat; la opt ani neîmpliniţi Iulia a trecut examenele cumulate ale celor patru clase primare.La 11 ani, Iulia Hasdeu a absolvit Colegiul Naţional „Sfântul Sava”, iar în paralel a urmat cursurile Conservatorului de muzică din Bucureşti, a plecat la studii la Paris. A studiat la Sorbona, începând de la vârsta de 16 ani, uimindu-şi profesorii cu talentul său.La 29 septembrie 1888, Iulia Hasdeu a murit de tuberculoză, la vârsta de 19 ani, şi a fost înmormântată la Cimitirul Bellu. Tatăl Iuliei, foarte afectat de moartea ei, a construit, în memoria acesteia, un castel la Câmpina, cunoscut sub numele de Castelul Iulia Hasdeu.

- 1873: S-a născut Dimitrie Paciurea, sculptor român. Dimitrie Paciurea (n. Bucureşti - d. 14 iulie 1932, Bucureşti) a fost un sculptor român. Stilul său simbolic şi reprezentaţional contrastează puternic cu stilul simplificat până la esenţa pură al contemporanului şi conaţionalului său Constantin Brâncuşi.Născut în Bucureşti, a studiat aici între 1890 şi 1894, apoi la Paris (între 1896 şi 1900). Debutează în 1894 la Expoziţia artiştilor în viaţă, fiind apoi prezent la Saloanele Oficiale, la manifestările „Cercului artistic" şi ale „Tinerimii artistice". În 1919 se află printre membrii fondatori ai Societăţii „Arta română".Operele îi sunt prezentate în expoziţii personale în Bucureşti, în 1907, 1922 (împreună cu Cornel Medrea), 1930.A participat la expoziţii de artă românească deschise la München (1913), Bruxelles (1930) şi la Bienala de la Veneţia (1924).Începând din 1909 a fost profesor de sculptură la Şcoala Naţională de Arte Frumoase din Bucureşti.

- 1880: S-a născut istoricul american Theodor Riker; s-a aplecat asupra istoriei moderne a României: bun cunoscător al perioadei de dinaintea unirii Principatelor Române, precum şi al domniei lui Alexandru Ioan Cuza; membru corespondent străin al Academiei Române (1933) (m. 1952) 

- 1881: A apărut primul număr al revistei „Contemporanul”, una dintre cele mai vechi reviste ale spiritualitatii românesti

- 1892: S-a născut Paul Abraham, compozitor ungar (m. 1960)  

- 1894: Încoronarea ultimului ţar rus (1894–1917), Nikolai al II–lea Romanov (1868–1918). A sfârşit tragic, fiind executat, împreună cu familia sa, la 17 iulie 1918 

- 1900: A avut loc, la Teatrul Naţional Bucureşti, premiera operei „Petru Rareş” de Eduard Caudella, după o nuvela de N.Gane.Acţiunea se petrece în Moldova anului 1529. 

- 1901: In Piaţa Unirii din Iaşi a avut loc Tricentenarul morţii lui Mihai Viteazul, eveniment la care au participat delegaţii din toate provinciile româneşti. 

- 1906: S-a născut Luchino Visconti, regizor italian de film, reprezentant al neorealismului în cinematografie („Rocco şi fraţii săi”, „Nopţi albe”) (d.17.03.1976) 

- 1908: S-a născut Dimitrie Berea, pictor român (d. 1975) 

-1911: S-a născut Odysseas Elytis, poet grec(„Orientări”, „Maria Nefeli”, „Soarele întâiul”). Odysseas Elytis (pseudonimul literar al lui Odysséas Alepoudhélis) (n.Heraklion, Creta - d. 18 martie 1996, Atena) este un scriitor, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1979.

- 1912: Se înfiinţează Comisia de atletism, alergări pe jos şi concursuri, parte din Federaţia Română a Societăţilor Sportive. Acea comisie este de fapt precursoarea Federaţiei Române de Atletism, a 19-a federaţie pe lista mondială 

- 1912: S-a născut lingvistul Gheorghe Ivănescu; specialist în istoria limbii române şi în lingvistica generală; membru corespondent al Academiei Române din 1965 (m. 1987)

 - 1913: S-a născut Burt Lancaster, actor american. A primit Premiul Oscar în 1960.Numele său întreg este Burton Stephen „Burt" Lancaster. S-a născut pe 2 noiembrie 1913 şi a decedat pe 20 octombrie 1994.Este binecunoscut publicului pentru fizicul său atletic şi zâmbetul cuceritor care l-au transformat într-un adevărat Don Juan al marelui ecran.I se spunea „Domnul muşchi şi dinţi", într-un sens ironic, pentru frumuseţea corporală şi a zâmbetului. Pe parcursul carierei sale însă a acceptat roluri care au contrazis imaginea sa de băiat frumos. În anii '50 şi-a abandonat imaginea sa de cuceritor şi a fost privit drept cel mai bun actor al generaţiei sale.

- 1916: S-a născut prozatorul Laurenţiu Fulga (pseudonimul lui Laurenţiu Ionescu) (m. 1984)

- 1917: S-a născut actriţa americano-canadiană Ann Rutherford (m. 2012) 

- 1920: S-a înfiinţat Societatea Compozitorilor Români; primul preşedinte - compozitorul George Enescu; în 1949 aceasta s-a transformat în Uniunea Compozitorilor din România. 

- 1928: S-a născut Liviu Ionescu, compozitor şi dirijor (m. 2000)

-1929:S-a născut Richard Taylor, fizician american de origine canadiană. Richard Edward Taylor (n. Medicine Hat, Alberta, Canada) este un fizician american de origine canadiană, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1990, împreună cu Henry Way Kendall şi Jerome Friedman, pentru cercetările de pionierat privind împrăştierea inelastică în profunzime a electronilor pe protoni şi neutroni legaţi, cercetări esenţiale pentru dezvoltarea modelului quarkurilor din fizica particulelor.

- 1930: Cel mai mare avion din lume, DO-X, a decolat din Germania spre Amsterdam într-un zbor de probă.

- 1932: S-a născut Melvin Schwartz, fizician american. Melvin Schwartz (n. New York, SUA — 28 august 2006, Twin Falls, Idaho, SUA) a fost un fizician evreu-american, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică, în 1988, împreună cu Leon Max Lederman şi Jack Steinberger, pentru metoda razei de neutrini şi demonstrarea structurii de dublet a leptonilor prin descoperirea neutrinului miuonic.

- 1937: Pe cele cinci turnuri al Kremlinului se aprind stele din rubin. 

- 1941: Postul Radio Iaşi a emis pentru prima oară la această dată, sub numele de Radio Moldova

- 1942: S-a născut Stefanie Powers, actriţă americană

- 1946: S-a născut dirijorul italian Giuseppe Sinopoli (m. 2001)

- 1946: A murit compozitorul Francisc Hubic (n. 1883)

- 1947:Ziaristul Howard Hughes face zborul de probă a celui mai mare hidroavion din lume, „Hercules", proprietatea şi realizarea lui. A fost unicul zbor al acestui gigantic hidroavion. 

- 1950: A murit George Bernard Shaw, dramaturg şi critic literar irlandez („Pygmalion”, „Sfânta Ioana”, „Candida”) ; Premiul Nobel pentru Literatură pe 1925. George Bernard Shaw (n. 26 iulie 1856, Dublin - d. Ayot Saint Lawrence) a fost un scriitor irlandez, laureat al premiului Nobel pentru literatură în 1925, considerat de unii critici ca unul din cei mai importanţi dramaturgi delimbă engleză de la William Shakespeare. Shaw s-a făcut cunoscut atât ca autor de piese de teatru, cât şi în calitate de critic de artă şi publicist politic. În opoziţie cu dramaturgia superficială a epocii, Bernard Shaw l-a luat ca model pe Ibsen, în care vedea pe unul dintre cei mai mari maeştri ai artei realiste. Dar spre deosebire deIbsen, al cărui teatru avea mai mult un caracter tragic, Shaw era înclinat spre umor şi satiră, creând situaţii care uimesc la început prin caracterul lor neobişnuit. Oricât de paradoxale ar fi însă, ele conţin, în fond, conflicte din viaţa reală, redate de autor cu multă fineţe. Shaw smulge măştile, dezvăluind contradicţiile flagrante ale vieţii. În majoritatea pieselor lui, problema este pusă şi rezolvată nu prin acţiune, ci prin replicile spirituale ale personajelor, care vorbesc deschis despre diferite aspecte din viaţa societăţii. Procedeul preferat al scriitorului este paradoxul. Sub masca unui bufon, el caută astfel să expună publicului adevăruri amare, îmbrăcându-le în forma unor paradoxuri pline de haz.

 - 1955: S-a născut actorul Răzvan Ionescu

- 1955: Cercetătorii americani Carlton-Schwerdt şi Schaffer obţin în formă cristalină virusul care provoacă poliomielita. 

-1956:URSS: Armata roşie (sovietică) reprimă sângeros protestul budapestanilor început în octombrie. Imre Nagy este arestat.

- 1960: A murit Dimitri Mitropoulos, dirijor, pianist şi compozitor american de origine greacă (n. 1896) 

- 1964: S-a născut chitaristul Valter Popa, membru al formaţiei „Iris"

-1966: A murit Peter Debye, fizician şi chimist olandez stabilit în SUA; contribuţii în fizica cristalelor; Premiul Nobel pentru Chimie pe 1936 (n. 1884)  

- 1967: Preşedintele american Lyndon B. Johnson ţine o reuniune secretă cu cei mai de seamă lideri naţionali (Bărbaţii Înţelepţi) cărora le cere sfatul în privinţa atitudinii de adoptat faţă de refuzul tinerilor de a se mai înrola, protestând astfel împotriva războiului din Vietnam. Cei prezenţi au ajuns la concluzia că opinia publică trebuie să primească rapoarte optimiste despre desfăşurarea războiului. 

- 1975: A murit Pier Paolo Pasolini, regizor, scenarist, scriitor, ziarist, teoretician şi critic de film italian (n. 1922)

- 1983: Martin Luther King Day: În Grădina Trandafirilor de la Casa Albă, preşedintele Ronald Reagan semnează legea care instituie o sărbătoare federală, care să fie celebrată an de an în a treia luni din ianuarie pentru comemorarea lui Martin Luther King 

- 1988: Prima propagare de worm pe Internet. 

- 1989: Jaguar este cumpărată de societatea Ford.

- 1991: Bartolomeu I devine Patriarh al Constantinopolului

- 1992: A murit Hal Roach, producător american de film, realizatorul celebrului cuplu „Stan şi Bran” (Stan Laurel şi Oliver Hardy) (n.1892)

- 1993: Camera Reprezentanţilor a SUA a votat în unanimitate pentru a acorda României clauza naţiunii celei mai favorizate (la 12.10.1993). Senatul american aproba şi el clauza (22.10.1993). La 2.11.1993, preşedintele SUA, Bill Clinton, a semnat textul Rezoluţiei comune a Camerei Reprezentanţilor şi a Senatului SUA privind ratificarea Acordului comercial între SUA şi România pe baza clauzei naţiunii celei mai favorizate 

- 1995: Adunarea Generală a ONU a adoptat, cu o largă majoritate de voturi, Rezoluţia privind asigurarea respectării egalităţii limbilor oficiale la Naţiunile Unite şi combaterea supremaţiei limbii engleze; Rezoluţia, care prevede respectarea multilingvismului la ONU, precizează că engleza, araba, chineza, spaniola, franceza şi rusa sunt atât limbi oficiale, cât şi limbi de lucru ale Adunării Generale şi ale Consiliului de Securitate ale ONU, iar franceza şi engleza sunt limbi de lucru ale Secretariatului Organizaţiei 

- 1998: A murit istoricul Ştefan Pascu; bogată şi variată activitate în domeniul istoriei medievale şi moderne a României; membru al Academiei Române (n. 1914)

- 2000: Primul echipaj de trei astronomi (doi ruşi şi un american) ajunge la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale.

- 2004: A murit, asasinat, Theo van Gogh, cineast şi scriitor olandez, realizatorul mai multor pelicule controversate (documentarul „0605") (n. 1957) 

- 2005: A murit Lena (Elena) Constante, artistă plastică (artă decorativă şi ilustraţie de carte) şi scriitoare (memorialistică de detenţie); arestată în 1948 sub acuzaţia falsă de complot, în „lotul Pătrăşcanu" (împreună cu Lucreţiu şi Elena Pătrăşcanu, cu soţul său, folcloristul Harry Brauner, cu filosoful Bellu Zilber ş.a.) (n. 1909) 

- 2007: A murit coregraful rus Igor Moiseev, fondatorul companiei de balet care îi poartă numele (n. 1906)

- 2009: A murit actorul spaniol José López Vázquez, considerat un simbol al cinematografiei iberice (n. 1922)

$$$

 2 noiembrie 1639 - Domnul Munteniei, Matei Basarab, a fost mazilit de sultan in urma intrigilor domnului moldovean Vasile Lupu, sprijinit si de marele vizir otoman.

Vasile Lupu a uneltit împotriva lui Matei Basarab încă de la începutul domniei acestuia. În 1639, Lupu a obținut de la sultan un act de domnie în Muntenia pentru fiul său mai mare Ioan si a intrat pentru a doua oară în Muntenia cu ajutor tătăresc, dar nu s-a ales decât cu titlul de „Domn al Moldovei și Țării Românești”, deoarece a fost înfrânt decisiv la Ojogeni. Avem de la Vasile Lupu și un document emis la 1 noiembrie 1639 care are ca sigiliu stema unită a Moldovei și Țării Românești, care ulterior, a devenit stema oficială a Principatelor Române Unite la 24 ianuarie 1859. Oastea lui Vasile Lupu a intrat în Muntenia în 1637, arzand și jefuind până la Ramnic. Matei Basarab, ajutat și de oștile voievodului transilvanean Gheorghe Racoczi, aflate sub comanda lui Ioan Kemeny, l-a învins la Teleajen și l-a scos din țară.

$$$

 DIN ÎNȚELEPCIUNEA UNUI MONAH !!! AȚI MĂNCAT?...............NU E PĂCAT !!! Un Crăciun îmbelșugat, mese pline de bunătăți, preparate cu multă...