$$$

 Povestea Cenușăresei are o vechime de peste 2.000 de ani, iar prima ei versiune nu vine din Europa, ci din Egiptul antic. Cu mult înainte de poveștile scrise de Charles Perrault sau frații Grimm, geograful grec Strabon a consemnat în lucrarea sa Geographica (secolul I î Hr.) o legendă surprinzător de asemănătoare: povestea lui Ródope, o tânără sclavă grecoaică aflată în Egipt.

Numele ei însemna „obraji roz”, iar ceilalți o batjocoreau pentru înfățișarea ei diferită — păr blond, ochi verzi și piele deschisă la culoare. Singura ei alinare erau animalele din gospodărie, care îi țineau companie. Într-o zi, stăpânul, impresionat de grația ei în timp ce dansa, i-a dăruit o pereche de sandale roșii și aurii. Dar cadoul i-a adus mai degrabă invidie decât fericire.

Când faraonul a organizat o mare petrecere la Memfis, servitoarele au împiedicat-o să participe. Ródope, tristă, a coborât la râu, unde un șoim — simbol al zeului Horus — i-a furat una dintre sandale și a dus-o direct la faraon. Considerând incidentul un semn divin, conducătorul Egiptului a pornit în căutarea misterioasei posesoare.

După ce a străbătut ținutul Nilului, a găsit-o pe Ródope. Niciuna dintre celelalte femei nu a reușit să poarte sandaua, dar tânăra a scos perechea cealaltă și s-a potrivit perfect. Faraonul a recunoscut-o ca fiind aleasa zeilor și a făcut-o regină, spunând că frumusețea ei reflectă însăși natura Egiptului: ochii verzi ca apele Nilului, părul auriu ca papirusul și pielea roz ca floarea de lotus.

Astfel, cu secole înainte de Cenușăreasa europeană, o sclavă numită Ródope a devenit regină — prima versiune cunoscută a legendei care avea să cucerească întreaga lume.

$$$

 În anul 1869, s-a născut un copil român care avea să schimbe pentru totdeauna lumea medicinei: Nicolae Paulescu. De mic, a fost atras de tainele naturii și de miracolul vieții. Nu visa la bogăție sau faimă, ci la înțelegerea omului în profunzimea lui. Cu o minte sclipitoare și o inimă plină de credință, acest copil avea să devină unul dintre cei mai mari savanți ai secolului.

🧠 Curiozitatea care aprinde mintea

Încă din anii copilăriei, Paulescu se remarca prin dorința nestăvilită de a învăța. Cărțile erau lumea lui, iar știința — chemarea sa. A urmat școala la București, apoi a plecat la Paris pentru a-și continua studiile în medicină. Acolo, printre laboratoare și manuscrise, și-a descoperit adevărata misiune: aceea de a învinge una dintre cele mai grele boli ale omenirii — diabetul.

⚗️ Descoperirea care a adus viață

Revenit în România, Nicolae Paulescu și-a dedicat fiecare zi cercetării. În laboratorul său modest, printre sticluțe, aparate improvizate și foi pline de formule, el a reușit imposibilul. A izolat o substanță activă din pancreas, pe care a numit-o pancreină. Aceasta putea regla nivelul zahărului din sânge — era începutul unei revoluții medicale. Publicarea rezultatelor sale, în anul 1921, a marcat momentul istoric al descoperirii insulinei.

📜 Lupta pentru recunoaștere

Deși Paulescu a fost primul care a demonstrat științific existența acestei substanțe, alți cercetători au fost cei care au primit Premiul Nobel pentru insulină. Istoria a fost nedreaptă, dar adevărul nu a putut fi ascuns. În timp, lumea științifică a recunoscut meritele savantului român și contribuția sa esențială la salvarea a milioane de vieți.

🩺 Un profesor, un credincios, un patriot

Dincolo de descoperirea medicală, Nicolae Paulescu a fost un om al valorilor. Profesor la Facultatea de Medicină din București, îi învăța pe studenți nu doar anatomie și fiziologie, ci și etica și responsabilitatea față de oameni. Era convins că medicina nu este doar o știință, ci o misiune divină — o formă de iubire față de semeni.

🌟 Moștenirea care luminează lumea

Astăzi, numele lui Nicolae Paulescu este rostit cu respect în întreaga lume. Insulina, descoperirea sa, a transformat o boală fatală într-una tratabilă. Prin munca, credința și modestia sa, savantul român a demonstrat că adevărata măreție nu stă în glorie, ci în binele făcut pentru ceilalți.

Nicolae Paulescu rămâne simbolul inteligenței, al curajului și al inimii care bate pentru știință și pentru oameni.

Sursa: Știați că?

$$$

 SFÂRŞITUL TRAGIC AL LUI MIHAIL SEBASTIAN, UN SCRIITOR PROEMINENT, UCIS LA DOAR 37 DE ANI 

"MIHAIL SEBASTIAN, al cărui nume real a fost IOSIF HECHTER, s-a născut în data de 18 octombrie 1907, în BRĂILA, pe atunci în REGATUL ROMÂNIEI şi a fost scriitor şi filosof, de origine evreiască. A scris romane, dramaturgie şi critică literară.

A urmat studiile universitare de drept și filosofie la BUCUREȘTI. A lucrat ca secretar la o casă de avocatură și mai apoi ca avocat. Intrarea în literatură i-a făcut-o filosoful NAE IONESCU, cel care a fost președintele comisiei sale de bacalaureat. De fapt, MIHAIL SEBASTIAN avea să devină unul dintre cei mai importanţi discipoli ai filosofului.

Prin intermediul lui NAE IONESCU, MIHAIL SEBASTIAN a ajuns să-l cunoască pe MIRCEA ELIADE, de care îl va lega o lungă prietenie.

MIHAIL SEBASTIAN a publicat romanul „ORAȘUL CU SALCÂMI ” în anul 1935, iar în anul 1940 a apărut romanul de dragoste „ACCIDENTUL ”. Manuscrisul inițial al romanului „ACCIDENTUL ”, cuprinzând cinci capitole, i-a fost furat lui SEBASTIAN în FRANȚA, fără a mai fi găsit vreodată. Scriitorul a fost nevoit să-l refacă de la zero.

Începând cu anul 1940, scriitorul a cunoscut prigoana antisemită. I s-a interzis să mai publice ca ziarist, i s-a restras licența de avocat. Din cauza faptului că era evreu, piesele sale au fost interzise. Piesa „JOCUL DE-A VACANŢA ”, scrisă pentru actriţa LENY CALER, i-a fost interzisă, iar pentru a putea pune în scenă „STEAUA FĂRĂ NUME ”, MIHAIL SEBASTAIN s-a folosit de pseudonimul VICTOR MINCU.

Scriitorul s-a ales cu titularura de „evreul improbabil” fiind condamnat de antisemiți pentru originea sa dar și renegat de evrei care l-au considerat trădător și apropiat al Partidului Comunist în anul 1944. Una dintre cele mai controversate relații ale lui SEBASTIAN a fost cea cu LUCREȚIU PĂTRĂȘCANU, ministru al Justiției în primii ani ai comunismului. În romanul „DUPĂ DOUĂ MII DE ANI ”, MIHAIL SEBASTIAN s-a confesat în legătură cu ce înseamnă să fii evreu.

MIHAIL SEBASTIAN a scris ”JOCUL DE-A VACANȚA ” pentru una dintre frumusețile BUCUREȘTIULUI interbelic, actrița LENY CALER, de care a fost foarte îndrăgostit. Frumoasa actriță avusese o relație furtunoasă și cu scriitorul CAMIL PETRESCU.

Pe MIHAIL SEBASTIAN, LENY l-a cunoscut când era deja căsătorită cu SCARLAT FRODA. Ea l-a apreciat ca scriitor, însă nu și ca bărbat. El, în schimb, a sfârșit îndrăgostit nebunește de ea. LENY a vrut să-l cunoască, după ce i-a citit scrierile. Tânărul stângaci MIHAIL SEBASTIAN s-a îndrăgostit imediat de cea care era deja o celebritate a vremii.

„În entuziasmul și în graba tinereții mele, n-aveam dorință mai vie decât să cunosc, cât mai curînd, autorul al cărui scris mă fermeca, mă tulbura chiar. Și, într-o bună zi, mi-a fost prezentat. Am fost surprinsă și – de ce să nu mărturisesc – chiar puțin dezamăgită când l-am văzut. Nu-mi venea să cred că tânărul din fața mea, timid, stângaci, cu o înfățișare insignifiantă, este autorul, talentatul autor al articolelor din ziare, al nuvelelor care mă încântaseră.”, scria LENY după întâlnirea cu scriitorul.

MIHAIL SEBASTIAN a murit pe 29 mai 1945, la doar 37 de ani. În acea zi, nimic nu prevestea că scriitorul nu va mai apuca să vadă apusul. A fost lovit de un camion în timp ce se afla pe Bulevardul REGINA MARIA din BUCUREŞTI, în apropierea unei staţii de tramvai. A decedat la puțin timp după impact. Moartea lui MIHAIL SEBASTIAN este considerată suspectă.

În ziua morții, scriitorul s-a trezit, s-a îmbrăcat, după care și-a luat servieta neagră și a plecat spre teatru pentru a-i cere lui SICĂ ALEXANDRESCU o invitație la teatru pentru părinții lui.

Aceea a fost dimineața în care a aflat că piesa “STEAUA FĂRĂ NUME ” va fi jucată pe marile scene ale lumii. La ora 5, acesta ar fi trebuit să semneze contractul, numai că nu a mai apucat să facă acest lucru. După ce a plecat de la teatru, a luat masa cu părinții, în casa din ANTIM. A plecat apoi spre Universitate, unde urma să țină un curs despre BALZAC. A fost lovit de un camion pe Bulevardul Regina Maria, în timp ce traversa pe la stația de tramvai de la biserica Sf. NICOLAE, fiind aruncat pe trotuar."

Sursa: Stele căzătoare

$$$

 La data de 19 octombrie a anului 202 î.Hr. a avut loc bătălia de la Zama, dintre armatele romane conduse de Scipio Africanul și cele cartagineze conduse de Hannibal Barcas. Victoria romanilor în această bătălie a marcat sfârșitul celui de-al Doilea Război Punic, sfârșitul Cartaginei ca mare putere militară, dar și începutul expansiunii Romei în Marea Mediterană. Conducătorii din această bătălie, Hannibal şi Scipio Africanul erau doi dintre cei mari conducători militari ai acelei perioade. Astfel, Hannibal, general şi om politic cartaginez, era unul dintre cei mai străluciţi strategi militari, el fiind acela care în cel de-al Doilea Război Punic (218-202 î.Hr.), a condus una dintre cele mai vestite campanii din istorie, în cursul căreia a traversat Pirineii și Alpii şi a pătruns în Peninsula Italică, unde a învins armata romană în câteva bătălii, cum ar fi cele de la Trebbia, de la Canae și din Câmpia Padului. La rândul său, Scipio Africanul era unul dintre cei mai destoinici generali romani și de aceea a primit de la Senatul roman misiunea de a-l înfrânge pe Hannibal și de a pune capăt războiului, prin invadarea directă a Cartaginei, țara de origine a lui Hanibal. Astfel, în toamna anului 202 î.Hr. Scipio a debarcat în Africa, iar cele două armate s-au întâlnit față în față în dreptul localități Zama, la 130 de kilometri de Cartagina. Armata lui Hannibal era compusă din aproape 45.000 de infanteriști, 4.000 de călăreți si 80 de elefanți de război, în timp ce Scipio Africanul avea 34.000 de infanteriști și 6.000 de călăreți. La începutul luptei, Hannibal a declanșat atacul printr-o șarjă a elefanților, cu scopul de a rupe coeziunea dintre liniile trupelor romane. Însă Scipio a ordonat cavaleriei sale să arunce în aer făclii aprinse pentru a speria animalele, tactică care i-a și reușit, deoarece o parte din elefanți s-au speriat și s-au întors spre aripa stângă cartagineza pe care a dezorganizat-o complet. Profitând de această ocazie, cavaleria lui Scipio a atacat aripa dreaptă a infanteriei cartagineze, aripă ce a început să se retragă, pe când restul de elefanți au fost atrași în locuri înguste unde nu se puteau mișca și au fost anihilați. Planul lui Scipio pentru a neutraliza amenințarea elefanților a funcționat perfect și i-a permis acestuia să atace susținut centrul armatei cartagineze cu cavaleria, pe când infanteria romană a încercuit și anihilat extremele armatei cartagineze, care având multe pierderi, într-un final a capitulat. Astfel, Hannibal a cunoscut o mare înfrângere, înfrângere care a pus capăt carierei sale militare, după această luptă el fugind din Cartagina pentru a nu fi capturat de către romani, în final sinucigându-se prin otrăvire în orașul Libyssa, din Asia Mică în anul 183 î.Hr.

$$$

 BAZA MILITARĂ SECRETĂ „DULCE”

“Baza militară secretă Dulce este considerată a fi cea mai adâncă bază subterană din lume (aproximativ 4 kilometri sub suprafaţa pământului) şi este, de asemenea, una dintre cele mai complexe.

Ea este structurată pe şapte niveluri, de la cel al securităţii şi comunicaţiilor, până la cel al experimentelor genetice şi al depozitelor criogenice.

Schneider a fost mai apoi în mod sistematic urmărit şi ameninţat de felurite agenţii şi servicii secrete guvernamentale, fiind în cele din urmă „sinucis” în anul 1996. Detalii interesante despre viaţa şi moartea sa pot fi citite în excelentul articol scris de Tim Swartz (http://www.ufodigest.com/mystery.html).

De fapt, construcţia bazei subterane umane de la Dulce pare să fi început cu mult mai devreme de anul 1979.

Conform celor scrise de John Rhodes (http://www.reptoids.com/Vault/ArticleClassics/dulceTEChistory.htm), la începutul anilor ’60 a fost detonată o bombă atomică în subteran, aproximativ la 40 de kilometri de oraşul Dulce, ceea ce corespunde cu localizarea actuală a bazei extraterestre în acea zonă.

Pe atunci, exploziile nucleare în felurite medii (terestru, subteran, acvatic, aerian) constituiau un fel de „sport naţional”, astfel încât nimeni nu s-a grăbit să acuze sau să investigheze situaţia.

Deşi detonarea a fost prezentată ca fiind un „experiment” realizat în cadrul proiectului Plowshare, se pare că în realitate ea a avut scopul de a crea spaţiul necesar pentru construcţia unui tunel de legătură şi transport cu o bază militară secretă din zonă.

În dorinţa lor nebunească de a nega orice ar putea fi în legătură cu fiinţele extraterestre pe planeta noastră şi mai ales implicarea lor în anumite contracte cu guvernul american, membrii aşa-numitului „Guvern Ocult” recurg la felurite persoane publice oficiale, care sub masca unei anumite „competențe” trag concluzii şi diseminează prin mass-media informaţii menite să abată atenţia de la faptele concrete sau, mai rău, să o înşele în totalitate.

De pildă, referitor la baza subterană Dulce, profesorul de ştiinţe politice Michael Balkun a afirmat că numeroasele baze subterane militare care au fost construite în anii Războiului Rece, necesare pentru a adăposti rachetele balistice cu focoase atomice, au condus gradat la „folclorul” despre baza extraterestră de la Dulce. Totuşi, în anul 1999 asociaţia franceză Cometa a publicat un raport independent, în care se arată faptul că guvernul american a cenzurat în mod evident informaţiile despre OZN-uri şi fiinţele extraterestre, care ar fi trebuit oferite în mod public.

Raportul a fost intitulat: OZN-urile şi apărarea împotriva lor: La ce trebuie să ne aşteptăm?; el reprezintă o sinteză a unui studiu guvernamental detaliat asupra subiectului, realizat de Institutul de Studii Superioare pentru Apărarea Naţională din Franţa.

Dulce nu este singurul loc în care există baze subterane secrete, însă este cel mai de notorietate în timpurile recente, la fel cum prăbuşirea OZN-ului la Roswell, în 1947, a devenit exemplul de referinţă pentru dovada existenţei OZN-urilor și a ființelor extraterestre, deşi au mai existat zeci sau chiar sute de alte prăbuşiri sau epave în alte zone ale lumii, atât înainte cât şi după „momentul Roswell”.

 

Cele mai „înţesate” zone cu baze militare secrete subterane sunt considerate a fi SUA, Australia, Antarctica şi America de Sud. Dintre acestea, subvenţiile cele mai generoase de la „bugetele negre” le-au avut, desigur, bazele americane care după unele afirmaţii ar fi în număr de 130 numai pe teritoriul Americii.

Începând cu anii ’90, ritmul construcţiilor de baze militare subterane secrete a devenit de două astfel de baze pe an, pornindu-se de la realitatea ce exista atunci la nivelul întregului glob, adică aproximativ 1477 de baze ce erau deja construite. Aceasta înseamnă că în prezent numărul lor a depăşit 1500.”

SURSE:

http://www.edituradaksha.ro/articles/view/baze-militare-secrete-in-subteran-si-in-oceane-o-dovada-a-intentiilor-oculte-pe-care-le-are-cabala-mondiala-din-umbra-4-a312

https://www.dir.org.ro/baza-militara-secreta-dulce-din-new-mexico-sua-este-considerata-a-fi-cea-mai-adanca-baza-subterana-din-lume-aproximativ-4-kilometri-sub-suprafata-pamantului-

$$$

 CALAMITY JANE, EROINA VESTULUI SĂLBATIC

Eroina Vestului Sălbatic, Martha Jane Cannary, mai bine cunoscută sub pseudonimul Calamity Jane s-a născut la 1 mai 18502, 1852 sau 1856, în funcție de sursă, în apropiere de Princeton, Missouri.

După ce a obţinut o mare notorietate în timpul vieții sale prin participarea sa la cucerirea Vestului și a rolul său în timpul războaielor indiene, în care a pretins că a fost iscoadă pentru armata Statelor Unite cu generalul George Custer, Jane a devenit personajul principal într-un spectacol bazat pe propria ei legendă, intitulat Wild West Show.

Acest spectacol a avut darul de a crește legenda vie a lui Calamity Jane. Dar a murit săracă, oarbă, alcoolică, dar încă faimoasă în 1903 la Terry, în Dakota de Sud. Sura cea mai credibilă privind viaţa ei o reprezintă scrisorile pe care Calamity Jane le-a scris fiicei sale.

A avut trei surori și doi frați, ea fiind cea mai mare. Părinții lor îi lăsa adesea să se descurce singuri, iar Calamity Jane a învățat de timpuriu să aibă grijă de ei. Copil, îi plăcea să se joace afară și să călărească, ajungând ca în scurt timp să dreseze caii.

În 1865, familia ei a plecat spre Montana, prin Oregon. Jane avea treisprezece ani. În timpul călătoriei, care a durat cinci luni, ea a participat la vânătoare cot la cot cu bărbații.

Din păcate, pe parcursul acestei călătorii, mama lui Charlotte Canare a murit. În același an, familia a emigrat din nou, de data aceasta stabilindu-se în Salt Lake City, Utah, unde tatăl său a murit în 1868.

Apoi a început viața aventuroasă care o va face faimoasă. S-a alăturat, doi ani mai târziu, generalului George Custer Scout în calitate de ghid (cercetaș). Calamity Jane a participat astfel la campaniile împotriva indienilor din Arizona şi a început să poarte haine bărbătești. S-a remarcat în multe misiuni periculoase, participând la mai multe campanii și a devenit foarte pricepută în fotografiere.

Potrivit lui memoriile sale, în timpul în care juca rolul de iscoadă şi-a câștigat porecla Calamity Jane. Generalul George Crook i-a ordonat să plece cu un detașament din Wyoming, într-o misiune dificilă. Plecat timp de mai multe zile, grupul de soldați a suferit mai multe încăierări cu indienii în timpul cărora șase soldați au fost uciși și mulți alții răniți grav. După ce a reveni la fort, aflat la numai câțiva kilometri, soldaţii au căzut într-o ambuscadă. Căpitanul s-a accidentat. Privind în urmă la un moment dat, Martha și-a dat seama că ofițerul va cădea de pe cal. A galopat spre el și l-a apucat înainte de a cădea. L-a urcat apoi pe calul său în fața ei și l-a dus înapoi la fort, salvându-i viața. După ce s-a vindecat, căpitanul i-a spus glumind: „Vă botez Calamity Jane, eroina din câmpii. „. Acest pseudonim a însoţit-o pe tot parcursul vieţii sale!

În timpul campaniilor sale, a fost prima femeie albă care a intra la Black Hills, pe atunci stăpânit de către Sioux, care sunt munții sacrii. În 1875, a făcut parte din expediția geologică condusă de profesorul Walter Jenney.

Dar mare sa bravură a reprezentat-o momentul în care s-a alăturat generalului Custer în bătălia faimoasă de la Little Big Horn. În timpul călătoriei sale, a fost nevoită să înoate peste râul Platte, după care s-a înbolnăvit. S-a întors acasă la Fort Fetterman, unde a rămas paisprezece zile. Apoi, după ce a revenit la datorie, a pornit spre Fort Laramie.

Acolo, l-a întâlnit pe Wild Bill Hickok şi amândoi s-au dus până la Deadwood. Apoi, ea a asigurat legătura, în calitate de curier, între Custer, aflat în continuare la Black Hills și Deadwood.

Într-o zi din luna august 1876 prietenul lui Wild Bill Hickok a fost ucis de un glonț în spatele capului într-un „salon” din Deadwood. Deși s-a pretins că ea ar fi avut o aventură cu acesta din urmă, s-ar părea că ei erau de fapt prieteni foarte buni, nimic mai mult, iar tatăl copilului ei (Janey) era un locotenent cu care a avut o aventură cu ceva timp în urmă.

Cuprinsă de furie, Calamity Jane a plecat în căutarea criminalului, un om pe nume Jack McCall, pe care l-ar fi prins pentru a-l preda justiţiei. Dar acesta a scăpat. Puţin mai târziu a fost prins din nou, judecat apoi spânzurat.

Calamity Jane a plecat din Deadwood în 1877 cu cel de al șaptelea regiment de cavalerie. În anul următor, ea efectuat câteva explorări. Apoi, a făcut navete între diferitele forturi și orașe, păzind câteva turme de vaci. De fapt, şi-a schimbat foarte des meseriile. A fost bucătăreasă pentru muncitorii de la căile ferate sau pentru cowboy-ii care frecventau saloane, asistentă medicală în timpul unei epidemii de variola în Deadwood în 1878, croitoreasă în bordelurile conduse de prietena ei Dora DuFran și a călătorit, din Wyoming în Oregon, sau în California, ca supraveghetor pentru turmele de vaci. În 1882, a refuzat însă să participe la un show popular din Buffalo Bill, Buffalo Bill Wild West.

Camaity Jane s-a căsătorit cu o brută, William Steers cu care a avut un băieţel, Little Calamity care a decedat însă repede. În 1885, în El Paso l-a cunoscut pe Clinton Burke, un texan cu care în cele din urmă s-a căsătorit, doi ani mai târziu şi căruia i-a născut o unei fiică, Jessie.

Familia a plecat apoi în Colorado, unde a deschis un hotel. După care au călătorit din oraș în oraș pentru a reveni la Deadwood, la șaptesprezece ani după plecarea lui Martha. Vechii prietenii au fost foarte încântaţi să o vadă din nou pe Calamity Jane; unii doresc să-i scrie aventurile și alţii i-au cerut să-şi joace rolul. Între timp soțul ei a părăsit-o.

Apoi, ea a participat la mai multe spectacole centrate pe mitul Vestului american, în vogă în acea epocă. La 20 ianuarie 1896, s-a angajat la circ, în Chicago și Minneapolis, unde a avut posibilitatea de a-şi publica autobiografia. În 1901, a fost internată într-o casa săracilor unde un jurnalist din New York a venit să-i propună să participe la Expoziţia Pan Americană, dar alcoolică și instabilă emoţional, a fostrepede alungată.

Calamity Jane a murit la 1 august anul 1903 de pneumonie. Doi dintre prietenii săi i-au transportat corpul Terry, unde membrii Societăţii de Pioneri din Blachk Hills au organizat funeraliile într-un mod grandios. Îmbrăcată în alb, pusă într-un sicriu căptușit, corpul său a fost expus în camera din spate a unui salon, pentru ca toți locuitorii din Deadwood să poată veni pentru un ultim rămas bun.

Este îngropată în cimitirul din Deadwood, de lângă Wild Bill Hickok, potrivit voinței sale.

$$$

 CELE MAI VALOROASE DIAMANTE DIN LUME

Sunt cateva expresii englezesti care spun ca „diamantele sunt pentru totdeauna” si „diamantele sunt cele mai bune prietene ale fetelor”. Ambele expresii fac referire la cea mai valoroasa piatra pretioasa de pe Pamant, dar si la un soi de fascinatie indescriptibila pe care diamantele le exercita asupra oamenilor.  

Diamant vine din greaca si inseamna „de neinvins” sau „indestructibil” pentru ca, intr-adevar, din cauza duritatii sale maxime nu poate fi slefuit de nimic altceva, cu exceptia pulberii de diamant.

Revista Magazin.ro. spune ca, probabil prima personalitate istorica „vrajita” de calitatile acestei „pietre” a fost Alexandru Macedon care in 327 i.Hr. a adus din India primele diamante in Europa.

Georges Marciano, fondatorul Casei Guess, a cheltuit in urma cu cativa ani ceva mai mult de 16 milioane de dolari pentru un singur diamant pus in vanzare la o licitatie Sotheby’s din Geneva. Si acesta nu este recordul mondial! Diamantul cantarea putin peste 84 carate (aproape 17 grame), avea culoarea de gradul D, adica cel mai fin alb, o claritate impecabila, iar taietura, slefuirea si simetria au toate gradul „excelent”.

Dar daca acest diamant este probabil al doilea cel mai scump (valoros) din lume, mai sunt o serie de diamante selecte care ar ridica bine pretul daca ar fi scoase la vanzare. Sa vedem cam pe unde s-ar plasa diamantul lui Georges Marciano in clasamentul celor mai valoroase 10 diamante din lume.

Fancy Vivid Blue. Este un diamant albastru de 6,04 carate, fara nici un cusur, care a fost vandut la o licitatie Sotheby’s din Hong Kong cu aproape 8 milioane dolari, adica 1,3 milioane dolari per carat. Si acesta este un adevarat record mondial.

Taylor-Burton. Toata lumea stie ca acest diamant poarta numele actorului Richard Burton, care l-a cumparat, si al actritei Elisabeth Taylor, cea careia i-a fost daruit. De fapt, diamantul a fost cumparat de bijutierul Cartier la o licitatie din 1969. Numai ca, la a doua zi de la achizitionare, Burton i-a platit acestuia o suma mare de bani pentru a intra in posesia diamantului si a i-l oferi sotiei sale. In 1979, diamantul a fost vandut unui client anonim din Arabia Saudita pentru aproape 3 milioane de dolari, desi ar fi valorat mult mai mult in zilele noastre.

Jubileul de Aur. La cele 545,7 carate, acesta este cel mai mare diamant prelucrat din lume. Gradat cu calificativul de culoare „galben-maroniu”, diamantul a fost prezentat Regelui Thailandei in 1997 la comemorarea celei de-a 50-a aniversare a incoronarii sale. Cum Thailanda traversa o perioada de dificultati economice si pentru a evita acuzatiile de grandomanie si extravaganta, guvernul s-a referit la aceasta piatra cu apelativul „topazul de aur”.

Steaua Anotimpului. In mai 1995, diamantul de 100,1 carate, de forma unei pere, s-a vandut in Elvetia. Fara nici un cusur, gradat in privinta culorii cu D, adica alb perfect, piatra a fost cumparata de seicul Ahmed Fitaihi pentru suma de 16,5 milioane dolari, ceea ce reprezinta cel mai scump diamant din lume.

Koh-I-Nor. Are 105,6 carate (21,6 grame) si este plasat pe Crucea Malteza de pe coroana facuta pentru Regina Mama Elisabeth a Marii Britanii. Intr-o vreme Koh-I-Nor (Muntele Luminii in limba persana) a fost considerat cel mai mare diamant din lume. A fost adus din Golconda, India si, in ciuda rezistentei conducatorilor locali, in 1877 a devenit parte a Bijuteriilor Coroanei Britanice si asta datorita faptului ca prim-ministrul de atunci, Benjamin Disraeli, a proclamat-o pe Regina Victoria drept „Imparateasa Indiei”.

Cullinan II. Mica Stea a Africii (Cullinan I fiind Marea Stea a Africii) este un diamant de 317,4 carate, al treilea cel mai mare diamant polizat din lume si cea mai valoroasa piatra pretioasa din Bijuteriile Coroanei Britanice. El a fost taiat din diamantul Cullinan, cel mai mare diamant brut gasit vreodata (3.106,75 carate, adica 621,35 g) , descoperit in Africa de Sud in 1905.

The Centenary. Diamantul Centenarului se numeste asa deoarece in martie 1988, De Beers, companie faimoasa care domina piata mondiala a diamantelor, a marcat sarbatorirea centenarului crearii sale prin anuntarea descoperirii unui diamant brut, perfect alb, de 599 de carate. Trei ani impliniti au fost necesari pentru terminarea procesului de taiere si slefuire a pietrei. Rezultatul final a fost un diamant de 273 de carate care a avut un record mondial de fatete: 247!

The Hope. Calatorul francez Jean Baptiste Tavernier a cumparat un diamant de culoare albastru metalic din India, in secolul al XVII-lea, si apoi l-a vandut Regelui Ludovic al XVI-lea. In timpul Revolutiei franceze din 1789, diamantul a disparut timp de douazeci de ani, pentru ca la un moment dat sa fie cumparat de bancherul englez Henry Thomas Hope, de unde i-a ramas si numele, care inseamna Speranta. Piatra a trecut ulterior prin mai multe maini pana in 1949, cand a fost cumparat de bijutierul Harry Winston care a facut un gest caritabil, daruind diamantul Institutului Smithsonian din Londra. Cu o greutate de 45 de carate, Hope este cel mai mare diamant de culoare albastru inchis din lume.

Steaua Mileniului. In anul 2000, grupul De Beers, impreuna cu Steinmetze Group au expus diamantul The Millennium Star in Domul Mileniului din Londra. Dupa cateva luni, acest diamant de 203,4 carate, fara niciun cusur si de culoarea D a fost tinta unui jaf indraznet. Politia i-a prins pe faptasi; norocul a fost ca diamantul era asigurat pentru suma de 100 milioane de lire sterline si aceasta evaluare pare subestimata!

Cullinan I. Cunoscut si sub numele de Marea Stea a Africii, diamantul a fost descoperit in 1905 in Africa de Sud. Este cel mai mare diamant prelucrat care a fost taiat din legendarul Diamant Cullinan. Cantareste 530,2 carate si este expus in Turnul Londrei fiind montat la capatul sceptrului regal apartinand Bijuteriilor Coroanei. Cat despre valoarea sa, ea este imposibil de evaluat.