AMBROISE PARE
Născut în 1510 (data exactă nu este cunoscută), Ambroise Paré a fost un adevărat om al Renașterii. Va rămâne în istorie ca unul dintre cei mai mari chirurgi ai timpului său, lucrând timp de mulți ani în armata franceză în vreme de război, dar și îngrijind cei mai săraci pacienți din Paris.
Experiența lui Paré pe câmpul de luptă și pe străzile capitalei și setea sa constantă de cunoaștere au fost cruciale pentru progresele medicale care îi sunt atribuite.
Chirurgul și profesorul de la Universitatea Yale Sherwin Nuland a scris în lucrarea „Doctors: The Biography of Medicine” că Paré s-a distins prin „umanitatea sa într-o epocă a cruzimii”.
Într-adevăr, chirurgul a pus bazele a ceea ce ar trebui să fie practica chirurgiei prin aceste cuvinte: „Chirurgia are cinci sarcini: să îndepărteze ceea ce este de prisos, să refacă ceea ce a fost dislocat, să despartă ceea ce a fost unit, să unească ceea ce a fost separat și să modifice ceea ce natura a deformat”. (Ambroise Pare)
Tânărul ucenic Ambroise Paré
Originea umilă nu i-a permis lui Ambroise Paré să dobândească o educație academică formală. Un preot l-a învățat să citească, dar Ambroise nu a învățat niciodată greaca sau latina.
Cea mai obișnuită destinație pentru cei mai săraci dintre săraci era să se înroleze în armată sau în cler, dar Ambroise și-a început cariera profesională ca ucenic frizer-chirurg.
Acești profesioniști erau, de asemenea, cunoscuți sub numele de „chirurgi în halate scurte”, pentru a-i deosebi de așa-numiții „doctori în halate lungi”, al căror titlu le permitea să practice medicina.
Profesia de frizer-chirurg era o se bucura de un prestigiu foarte scăzut și era exercitată de persoane care rădeau bărbile și tăiau părul, „luau sânge”, opreau hemoragii, vindecau răni și scoteau dinți.
La vârsta de 17 ani, Ambroise a fost admis ca frizer-chirurg la Hôtel Dieu din Paris, un important spital fondat în secolul al VII-lea, unde a lucrat între 1533 și 1536.
Condițiile de igienă ale instituției lăsau mult de dorit (la fel ca toate spitalele din acea vreme): pacienții erau înghesuiți fără discriminare de sex, iar operațiile se efectuau chiar și pe coridoare, fără cele mai elementare măsuri de igienă.
Resursele de care dispuneau medicii erau foarte puține, iar gravitatea rănilor provocate de armele de război era de așa natură, încât chirurgii erau nevoiți să opereze fără anestezie și, așa cum era de așteptat, nu puteau preveni infecțiile care rezultau din acestea.
Genial în momente critice
Paré a învățat chirurgia pe propriul risc, îngrijind răniții care soseau de pe front. În cele din urmă, în timpul șederii sale la Hôtel Dieu, chirurgii-bărbieri au fost în sfârșit integrați în sistemul de învățământ al Universității din Paris, ceea ce le-a permis să participe la cursuri de anatomie și chirurgie la Facultatea de Medicină.
Ca urmare, Paré a fost eligibil pentru a susține examenul de frizer-chirurg, fiind astfel recunoscut de universitate. După absolvirea facultății, Paré a fost recrutat pentru a servi ca chirurg militar pentru trupele franceze în timpul campaniei din Italia.
În timpul anilor de serviciu în armată, nu a refuzat niciodată să trateze vreun rănit, indiferent de ce parte se afla.
Viața în armată i-a oferit lui Paré o experiență enormă în tratarea rănilor prin împușcare. La acea vreme, din cauza razei scurte de acțiune, armele de foc se descărcau de la o distanță foarte mică față de țintă.
Prin urmare, se credea că rănile, fiind impregnate cu praf de pușcă, otrăveau sângele. Pentru a le trata, în mod normal se folosea uleiul de soc pentru a calma durerea, dar în timpul bătăliei de la Vilaine uleiul s-a terminat și Paré a trebuit să improvizeze un remediu: a pregătit un unguent din gălbenuș de ou, ulei de trandafir și terebentină, care a acționat ca înlocuitor cu mare succes.
Dar Paré a conceput și tratamente mult mai revoluționare. În bătălia de la Dauvilliers, medicul a efectuat pentru prima dată o ligatură complicată a arterelor în cioturile membrelor amputate, folosind forceps și copci.
Deși această tehnică era cunoscută (dar puțin aplicată din cauza dificultății pe care o implica), amputările erau de obicei urmate de cauterizări cu fierul încins, ceea ce era foarte traumatizant pentru persoana rănită, dar și ineficient.
Medic de cameră
În 1545, Paré a publicat un tratat despre cum să trateze rănile provocate de armele de foc, „Metodă de tratare a rănilor provocate de archebuze și alte arme de foc și a celor făcute cu praf de pușcă”, considerat una dintre pietrele de hotar ale chirurgiei.
În 1553, a publicat a doua ediție a aceleiași lucrări, iar în 1561, „Anatomie universelle du corps humain”, precum și alte eseuri despre tratarea rănilor și a altor boli.
Un exemplu al priceperii sale medicale a avut loc în timpul cuceririi orașului Calais în 1559. Paré l-a asistat pe ducele de Guise, care suferise o rană gravă.
Medicii nobilului nu au vrut ca Paré să îl trateze, deoarece nu acceptau ca un chirurg „neacademic” să poată face ceva ce ei nu puteau face. În cele din urmă, Paré a reușit să îi salveze viața.
Paré a jucat, de asemenea, un rol foarte important în domeniul obstetricii, susținând că era posibil să întoarcă copilul înainte de naștere, atunci când fătul era adus pe lume cu susul în jos.
De asemenea, a îmbunătățit tehnica de extragere a proiectilelor, a folosit tuburi pentru drenarea abceselor, a creat truse adecvate pentru hernii și chiar a dezvoltat proteze pentru pacienții cu membre amputate.
Pare avea să atingă în cele din urmă succesul social, devenind medic de cameră și consilier regal în Franța. Medicul a lucrat pentru patru monarhi: Henric al II-lea, Francisc al II-lea, Carol al IX-lea și Henric al III-lea.
Se spune că ar fi fost alături de medicul și anatomistul André Vesalius în momentul morții regelui Henric al II-lea, căruia nu i-a putut salva viața după ce o lance i-a străpuns ochiul în timpul unui turnir cavaleresc (și nici pe cea a fiului și succesorului său, Francisc al II-lea, care a murit la vârsta de 16 ani).
Dar Paré a fost interesat și de alte discipline în afara medicinei. Una dintre pasiunile sale mai puțin cunoscute a fost fascinația pentru fenomenele naturii.
Unul dintre cele mai ciudate studii ale sale a fost lucrarea „Monștri”, publicată în 1575, în care descrie cu lux de amănunte diverse creaturi ciudate, înfiorătoare pe care le văzuse sau despre care auzise (acest lucru a stârnit mânia Facultății de Medicină, deoarece era considerat o ofensă adusă bunelor moravuri).
Ambroise Paré a trăit o viață lungă și fructuoasă, murind din cauze naturale în 1590, la vârsta de 80 de ani, la Paris, probabil știind că revoluționase chirurgia pentru tordeauna.
