$$$

 WHITNEY HOUSTON

Decesul artistei Whitney Houston s-a pronunțat la ora 15.55, sâmbătă 11 februarie 2012. A fost găsită fără respirațien baia camerei 434 a hotelului Beverly Hilton din Los Angeles. Cu o noapte înainte, Whitney fusese văzută la o petrecere, într-o stare avansată de ebrietate. Se pare că consumase și Xanax, care, în combinație cu alcoolul provoacă stări euforice.

Fata de aur a industriei muzicale.

Whitney Houston era numită, la apogeul carierei sale muzicale, în anii 1980-1990, fata de aur a industriei muzicale, cu zeci de milioane de albume vândute și cu o voce și un look perfecte. Spre sfârșitul vieții sale a devenit imaginea tristă a modului în care drogurile pot distruge un mare talent.

Vânzările de albume au scăzut, hiturile au încetat să apară, imaginea ei, odată perfectă, a fost afectată de un comportament sălbatic și apariții în public bizare. A mărturist public că a făcut abuz de cocaină, marijuana și diverse medicamente, iar vocea sa a avut mult de suferit, până în punctul în care a fost nevoită să ia lecții de canto din nou.

Diva americană a vândut peste 170 de milioane de albume și single-uri, printre care se numără și piesa „I Will Always Love You”, lansată în 1993, și care a devenit una dintre cele mai bine vândute melodii din toate timpurile. Lista ei de premii mai include printre altele, 2 Emy, 30 Billboard Music Awards și 22 American Music Awards.

Ultimele zile.

În după-amiaza zilei de 9 februarie au existat semne alarmante care dovedeau că lucrurile nu sunt în regulă cu Houston. Pregătită să-și arate abilitățile și măreția la Premiile Grammy ce urmau să aibă loc duminică, 12 februarie, Whitney a participat la repetiții.

Conform ziarului Los Angeles Times, producătorii și organizatorii Premiilor Grammy erau îngrijorați de faptul că atitudinea lui Houston va atrage publicitate negativă. În timpul șederii sale la hotelul Beverly Hilton, Whitney a fost văzută adesea neîngrijită, cu părul ciufulit și haine nepotrivite.

Chiar în ziua în care s-a cazat la hotelul Hilton împreună cu fiica ei, Bobbi Christina, Whitney părea ruptă din altă lume, având un comportament haotic și mirosind a transpirație și a alcool. Cântăreața a fost văzută agitată, mișcându-și mâinile fără încetare și plimbându-se fără țintă prin holul hotelelui.

Mai târziu în acea zi, cântăreața s-a schimbat ca prin minune, arătând absolut minunat la petrecerea de la Tru Hollywood. Ea a petrecut cel puțin trei ore la eveniment alături de prueteni vechi și a urcat pe scenă pentru a fredona câteva versuri din melodia „Jesus Loves Me”.

Cântăreața a fost văzută apoi strigând la un asistent de-al său și, ceve mai târziu, intrând într-o altercație cu finalista „X Factor”, Stacy Francis, din cauză că aceasta din urmă era angajată într-o conversație cu iubitul ei, Ray J.

Vineri 10 februarie. Whitney este contactată de un reprezentant al „X Factory” pentru a face parte din emisiune. Cariera artistei părea că se reîntoarce pe un făgaș normal.

Ultimele ore.

Sîmbătă 11 februarie. Amiaza. Whitney se află în camera 434 a hotelului Beverly Hilton. Se pregătește pentru a participa la petrecerea din ajunul festivităților Premiilor Grammy, organizate de Clive Davis, cel care a descoperit-o și a lansat-o în cariera muzicală. Comandă în cameră un hamburger, cartofi prăjiți și un sandviș cu carne de curcan din care gustă câte puțin. Cum procedă de obicei înaintea vreunei petreceri, se pare că vedeta consuma șampanie cu calmante.

Detectivul Mark Rosen de la poliția din Beverly Hills avea să declare ulterior că în după-amiaza zilei fatidice, Whitney s-a întâlnit cu câteva rude și prieteni apropiați. „Întregul anturaj îi era aproape. Avea alături de ea membrii ai familiei, prieteni, colegi”, a spus Rosen.

Whitney vorbește aproximativ o jumătate de oră la telefon cu mama sa, Cissy Houston, spunându-i că se simte bine și se pregătește pentru petrecerea Grammy, după care intră în baie. Stilista ei, persoana care îi aranja părul și două gărzi de corp s-ar fi aflat printre persoanele adflate în camera cântăreței în acele clipe. Aceștia devin îngrijorați pentru că Whitney stă prea mult în baie.

Bat la ușă și, neprimind nici un răspuns, o pun pe stilista cântăreței să verifice dacă Whitney este în regulă. Aceasta a început să țipe imediat ce a intrat în baie, iar una dintre gărzile de corp a fugit și a scos-o imediat pe cântăreață de sub apă. Se parecă Whitney at fi alunecat în apă, iar când a fost scoasă, trupul ei era foarte rece.

La sosirea echipajelor de salvare, trupul vedetei fusese deja scos din cadă, însă paramedicii nu au reușit să o readucă la viață prin metodele de resuscitare. În cameră au fost găsite mai multe recipiente cu medicamente, unele ilegale, altele pe baă de reșetă. În cadă plutea un flacon cu ulei de măsline folosit de cântăreață în tratamentul pielii. Același Mark Rosen a declarat la fața locului că „nu au fost găsite semne de intenții criminale”.

Trupul neînsuflețit a fost transportat ulterior la morgă pentru a i se face autopsia. Zeci de ziariști împânziseră deja zona hotelului, după ce cumplita veste s-a răspândit ca un fulger. Camera 434 a fost redată în folosință doar după trei zile. 

Raportul final al medicilor legiști după efectuarea autopsiei, publicat ulterior, inica faptul că Whitney Houston „a decedat prin înec accidental fiind sub efectul cocainei pe care a ingerat-o”. Și alte droguri și medicamente au fost găsite în corpul cântăreței, dar acestea nu au contribuit la decesul acesteia, între ele fiind marijuana sau urme de Alprazolam (Xanax), Cyclobenzaprină (Flexiril) și Diphenhydramină (Benadryl).

Ultimul drum.

Duminică seara, ceremonia Grammy Music Awards i-a fost dedicată marii artiste. Cântăreața Jennifer Hudson i-a adus un omagiu emoționant pe scena de la Staples Center din Los Angeles. Singură pe scenă, avînd în spate fotografia divei dispărute, într-o liniște plină de respect, Jennifer Hudson și-a stăpâmit cu greu emoția și a cântat, acompaniată doar de pian, celebra piesă „I Will Always Love You”. Înainte fusese difuzat un clip în memoria cântăreței decedate.

Sâmbătă 18 februarie 2012, la sediul New Hope Baptist Church din Newark, New Jersey, orașul natal al cântăreței Whitney Houston, 1 500 de fani s-au reunit pentru a-i aduce un omagiu și a participa la serviciul religios de înmormântare. Scrisori și floi au fost depuse pe treptele bisericii, intrarea la ceremonie fiind pe bază de invitație. Alături de familia îndurerată, la funeralii au fost prezenți printre alții, Stevie Wonder, Alicia Keys, Kevin Costner, Dionne Warwick, Clive Davis, R. Kelly, Bobby Brown ș.a.

La finalul ceremoniei, care a durat aproape patru ore,, sicriul cu trupul neînsuflețit al cântăreței, uramat de membrii familiei Houston, a fost scos din biserică pe acordurile piesei „I Will Always Love You”. În această biserică din cărămizi roșii, Whitney Houston și-a început cariera, cântând gospel în cor, de la vârsta de 5 ani.

Whitney Houston a fost înmormântată lângă tatăl ei în cimitirul Fairview din Westfield, aflat la o distanță de circa 15 kilometri de biserica New Hope Baptist Church din Newark.

$$$

 TURNUL BABEL

Potrivit acestei legende, care se găseşte în Vechiul Testament(Geneza, 11), toţi pământenii, urmaşii lui Noe, după potop, vorbeau aceeaşi limbă şi foloseau aceleaşi cuvinte. Vrând să facă ceva deosebit, ei şi-au propus să construiască o cetate în mijlocul căreia să ridice un turn până la cer.

Dumnezeu, fiind mâniat de obrăznicia lor, „le-a încurcat limbile, ca să nu-şi mai înţeleagă vorbele unii altora”. De altfel, chiar numele Babel dat turnului înseamnă „încurcătură”. Nemaiînţelegându-se între ei, oamenii s-au răspândit pe întreaga suprafaţă a Pământului, fiecare vorbind o altă limbă. Astăzi, există aproximativ 7.000 de limbi diferite, pe întreaga planetă, unele – ca engleza sau chineza, vorbite de miliarde de oameni – dar şi altele, pe cale de dispariţie, cu un număr foarte mic de vorbitori.

Se pune întrebarea: a existat o limbă „mamă”, din care s-au desprins toate celelalte limbi, şi, dacă da, care a fost aceasta? Problema s-a dovedit atât de complexă şi a generat discuţii interminabile, alimentate şi de orgoliile naţionale, încât Societatea lingvistică din Paris a hotărât, pur şi simplu, că aceasta nu are rost să fie discutată, nefiind ştiinţifică!

Într-adevăr, în lipsa probelor materiale (fosilele oamenilor primitivi nu ne pot da informaţii privind limba pe care o vorbeau, iar primele dovezi scrise, tăbliţele de lut sumeriene, au apărut mai târziu, când deja se făcuse separarea limbilor), tot ce pot face cercetătorii lingvistici este să verifice dacă teoriile lor sunt în concordanţă cu cunoştinţele actuale în ceea ce priveşte evoluţia vocabularului care alcătuieşte structura de bază a unei limbi, pentru a se stabili în ce măsură acestea s-au influenţat reciproc.

Desigur, noi vorbim pentru a întreţine relaţii sociale indispensabile pentru supravieţuirea indivizilor unei specii ca a noastră, dar aceasta nu poate constitui o explicaţie pentru multiplicarea limbilor. Scopul limbajului nu este numai utilitar. Pentru aceasta, am avea nevoie de un număr redus de cuvinte – şi limbile actuale nu ar fi ajuns să fie atât de diferite.

Lingvistul francez J.L. Dessalles a ajuns la concluzia că „Noi vorbim pentru a demonstra capacităţile noastre informaţionale congenerilor noştri, pentru a le atrage atenţia asupra unor fapte neaşteptate. Aceasta ne permite să ne afişăm valoarea în faţa unui aliat potenţial, căci omul este o specie politică, a cărei supravieţuire este condiţionată de capacitatea sa de a înnoda coaliţii”.

Pe măsură ce oamenii au colonizat planeta şi au constituit grupuri distincte, ei au avut nevoie de cuvinte noi, pentru a numi ceea ce descopereau, sau le-au preluat de la congenerii lor. În acest fel, lexicul a devenit mai bogat, dar din ce în ce mai diferit, de la o nişă ecologică la alta. Dacă, în ceea ce priveşte deosebirile de lexic, explicaţia găsită pare plauzibilă, aceasta nu explică diversitatea sintaxelor acestor limbi.

După ce americanul Noam Chomsky a elaborat teoria gramaticii universale, la sfârşitul anilor 1950, această problemă a fost mult discutată şi au fost scrise multe lucrări referitoare la ea. Astfel, Mark Baker susţine ipoteza că regulile sintactice erau divergente, în ceea ce priveşte aplicarea lor unui trunchi comun universal. De exemplu, noţiunile de subiect, verb şi complement există aproape în toate limbile, numai îmbinarea lor diferă de la o limbă la alta. Dar de ce se întâmplă aşa, nimeni nu ştie.

Există însă limbi care sunt evident înrudite între ele. La sfârşitul secolului al XVII-lea, administratorul colonial Sir William Jones a ţinut o conferinţă în faţa unei societăţi savante din Calcutta, India, în care a făcut cunoscute o serie de asemănări pe care le-a observat între sanscrită, cea mai veche limbă din India, şi limbile greacă şi latină.

Pe această bază, el a tras concluzia că aceste limbi, la care s-ar putea alătura şi limba gotică (germana veche), celtica şi persana, au în mod vădit o origine comună. 

Observaţiile sale nu aduceau ceva nou – şi alţii, înaintea lui, observaseră existenţa unui fond lexical comun şi a unei sintaxe asemănătoare – dar au avut un ecou considerabil şi au impulsionat cercetările în acest domeniu. La începutul secolului al XlX-lea, lingviştii au reuşit să demonstreze existenţa unei corespondenţe lexicale, gramaticale şi fonetice – între limbile antice şi moderne ale Europei occidentale şi ale unei părţi din Asia. Ei le-au clasat în aceeaşi mare familie, pe care au numit-o „indo-europeană”.

De atunci, au început dezbateri pasionate între arheologi şi lingvişti: oare aceste limbi sunt rezultatul schimburilor de populaţii care aveau o limbă „mamă”, vorbită de un singur popor? Şi, dacă este aşa, când a apărut această limbă – şi unde anume? 

Redescoperirea acestei limbi, al cărei lexic şi sintaxă sunt acum amestecate în toate celelalte limbi, presupune reîntoarcerea într-o epocă în care scrisul nu era inventat şi, prin urmare, această limbă, numită de lingvişti proto-indo-europeană, rămâne o enigmă.

Din punct de vedere arheologic, nu există nicio probă care să dovedească existenţa unui popor în care un grup de oameni, aparţinând acestuia, să fi fost vorbitor al acestei limbi.

Astăzi, rămân în discuţie două teze. Cea mai răspândită – consideră că indo-europeana a fost vorbită de un popor războinic, originar din stepele Rusiei de Sud şi ale Ucrainei, cu 5.000 de ani î.H. A doua ipoteză -presupune că limba indo-europeană a fost limba primilor agricultori care au trăit cu 7.000 de ani î.H. în Anatolia, un teritoriu care acum aparţine Turciei.

Ipoteza stepei este susţinută, din punct de vedere arheologic, de faptul că aceasta este zona unde a fost domesticit calul şi au fost construite primele care. Pe de altă parte, lingviştii au comparat textele antice (versurile lui Homer, povestirile vedice) şi au ajuns la concluzia că aceste societăţi aveau o componentă războinică.

Deplasarea acestor populaţii spre apus este dovedită de „gorgane”, movile de pământ în care erau înmormântaţi şefii militari. În ceea ce priveşte a doua ipoteză, nu există nicio dovadă că aceste popoare care au existat atunci vorbeau o limbă indo-europeană. Discuţia rămâne deschisă, în continuare…

$$$

 TOMIRIS

Românii nu-şi cunosc adevărata istorie, ocultată lor. Capul sus…suntem de NEAM NOBIL. Când massageţii, conduşi de legendara regină Tomiris, îl învingeau pe Cyrus( Cirus), Roma era un mic sătuc. În lumea ştiinţifică a fost un adevărat şoc când s-a descoperit că Sarmisegetusa Regia era de circa 4 ori mai mare decât Roma, capitala unui Imperiu colosal.

Lumea fascinantă a strămoşilor noştri a oferit Antichităţii două personalităţi emblematice, considerate drept model pentru orice posibilă istorie universală a moralei războinicilor: regina massageţilor şi Dromichete, regele dacilor din sudul Carpaţilor.

Despre regina Tomiris ştiu mai multe occidentalii decât românii de astăzi. Norocul nostru a fost cã Diodor din Sicilia a descris scena de la Helis, în care Dromichete l-a dojenit pe Lisimah printr-o parabolã demnã de regele Solomon. Este acolo cea mai frumoasã, cea mai paradoxalã maieuticã politicã din istoria universalã. Despre Dromichete, învãțau pânã si copiii din România, dar si acest rege pare sã fie uitat. Fãcãtorii de manuale numai vor sã ofere exemple morale copiilor noștri. Cu sigurantã, Tomiris ar fi rãmas necunoscutã pentru cultura europeanã, dacã nu ar fi reușit sã-l învingã pe Cirus cel Mare, regele perșilor, în anul 529 î.Hr. sau 530. Cirus se numea Kurus, Kiros sau Keyhusrev, în limba persanã veche - farsi. El a domnit în perioada 576 - 529 î.Hr. A pus bazele Imperiului Persan si a fondat dinastia Achaemenizilor. Ca un Baiazid al perșilor, el a cucerit Regatul Mezilor, Regatul Lydia si regatul Noului Babilon. A unit cele douã regate iraniene. Cirus voia sã cucereascã și Egiptul, dar Tomiris i-a scurtat destinul de cotropitor.

Izvoare de importanţă deosebită, ce nu pot fi trecute cu vederea, ne vorbesc despre personalitatea şi faptele legendarei regine a massageţilor (massageţi/messageţi -. Geţii cei mari), care a intrat şi în mitologia unor naţiuni din Orientul Apropiat şi Mijlociu. Artiştii Renaşterii au imortalizat-o, iar Muzeul Luvru găzduieşte un frumos portret al reginei Tomiris. Paulus Peter Rubens şi Mattia Preti au pictat, fiecare, câte un tablou cu Tomiris.

Muraev a scris baletul „Tomiris”, Voltaire, Shakespeare, Eminescu au prezentat în operele lor faima, destinul şi valoarea umană a reginei massageţilor. „Câţiva istorici, cercetând „rolul femeii ca forţă a istoriei”, au aşezat-o într-o glorioasă galerie, alături de Artemisia (Nota A), Boadicea (Nota B), Zenobia (Nota C) sau Ioana d’Arc”.

A fost una dintre cele mai puternice personalităţi ale Antichităţii. Regina Tomiris este revendicată, în diferite forme, de istoria străveche din Armenia, Georgia, Azerbaidjan, Turcia, Ucraina şi chiar Rusia. Atât în aceste ţări, cât şi în ţări nordice sau occidentale, restaurante, firme vestimentare, societăţi comerciale de profiluri diferite etc. îi poartă numele.

Biografii tracului Alexandru Macedon notează că tânărul rege macedonean era un mare iubitor de literatură şi istorie. Nu se despărţea de „Istoriile” lui Herodot, „părintele istoriei” - ionian născut în Halicarnas, bun cunoscător al traco-geţilor din jurul Mării Negre, pe care l-a vizitat de mai multe ori. Plutarh notează că Alexandru Macedon a vizitat Pasargata - mausoleul închinat lui Cyrus cel Mare. El se considera urmaşul şi continuatorul glorios al reginei Tomiris.

Iar cărţile noastre de istorie, istoricii şi cercetătorii noştri păstrează o tăcere de neînţeles asupra acestei personalităţi care l-a zdrobit pe trufaşul Cyrus cel Mare, dându-i pedeapsa capitală. De reţinut următoarele. Herodot consemnează în opera sa: „Caucazul formează bariera parţilor (neam scitic) dinspre apusul Mării Caspice, iar pe urmă spre vest şi înspre răsăritul soarelui vine o câmpie de o întindere imensă (Asia Centrală, până în apropiere de China) care se pierde în depărtare: această câmpie mare o ocupau massageţii, contra cărora avea Cyrus poftea să pornească cu armate”.

Istoricul Burchard Bentjes este autorul vastei lucrări „Civilizaţia veche a Iranului”, în care are numai cuvinte de laudă la adresa messageţilor „aşezaţi pe fluviul Sîr Daria şi mai la est, principalul duşman al lui Cyrus”. Istoricul grec Hekataios, trăitor la curtea regelui Cyrus, scria: „Ei cinstesc ca zeu numai Soarele şi animalul închinat lui, calul. Sunt războinici de temut, pedeştri şi călare, sunt echipaţi cu platoşe, iar armele lor sunt spade, securi de luptă din aramă. Harnaşamentele cailor sunt împodobite cu aur…”

La început, Cyrus a vrut să se căsătorească cu regina Tomiris. În „Istorii”, Herodot scria că aceasta l-a refuzat pe cel mai puternic om al lumii de atunci: „Refuz să mă mărit cu tine şi jur pe Soare, domnul suprem al messageţilor, că te voi sătura de sânge”.

Prima bătălie s-a dat între o parte a armatei massageţilor, conduşi de Spargapises, fiul lui Tomiris, şi armata lui Cyrus, pe fluviul Sîr Daria, în Asia Centrală. Regele persan a ieşit învingător şi l-a capturat pe Spargapises. Regina i-a cerut să-i elibereze fiul şi să nu treacă fluviul. Spargapises nu a vrut să fie batjocorit în robie şi s-a sinucis, iar Cyrus şi-a trecut întreaga armată peste fluviu.

Perşii au fost învinşi, regina Tomiris a cerut să fie căutat cadavrul regelui, i-a tăiat capul şi l-a aruncat într-un cazan plin cu sângele năvălitorilor, pentru „a se răzbuna”.

Această scenă trebuie privită din perspectiva moralei războinicilor timpului, care-şi apărau neamul şi pământurile. Altfel nu vom înţelege nimic. Tomiris a impresionat Antichitatea prin lecţia ei aspră pe care i-a dat-o lui Cyrus. Era sancţiunea dată unui rege învins în numele dreptului massageţilor la viaţă şi existenţă liberă. Atunci, războinicii se conduceau după legile moralei nescrise ale păcii şi războiului.

Momentul este foarte asemãnãtor cu pilda oferitã de Dromichete invadatorului Lisimah peste douã sute de ani. La o distantã atât de mare în timp, cei doi regi par sã se conducã dupã aceleasi legi morale nescrise ale pãcii și rãzboiului. În aceastã mentalitate, rezidã practic etica lumii moderne, care prevede dreptul la viatã liberã pentru fiecare popor. Dar cine vrea pace pentru natiunea lui, trebuie sã se pregãteascã intens de rãzboi, spune un vechi principiu din stiinta conducerii statelor. (Pe acest principiu al descurajãrii s-a bazat și blocarea cursei înarmãrii nucleare de astãzi). Prin urmare, nu doar scena dramaticã, în care frumoasa reginã a aruncat capul lui Cyrus în cazanul cu sânge, avea sã-i impresioneze pe artistii din epoca iluminismului si apoi a romantismului. Ei au retinut semnificatia moralã a pedepsirii cotropitorului în numele dreptului sacru al popoarelor la libertate - idee foarte dragã tuturor celor care au teoretizat noţiunea de „naţiune” în secolul al XIX-lea.

Iordanes povesteste cã la anul 527 î.Hr., Tomiris a pus bazele orasului Tomis. Herodot scrie cã, dupã victorie, Tomiris, Tamiris sau Timirise - dupã alte izvoare - a venit cu corãbiile pline de pradã în Dobrogea de astãzi si a pus bazele cetãții. Descrierea massagetilor este foarte expresivã: luptãtori pe jos sau pe cai, arcași neîntrecuți, dar și curajoși mânuitori de lance. Purtau armuri împodobite cu aur. Erau monogami, dar vãduvele de rãzboi erau ținute în colectivitate. Aveau o religie monoteistã. Ei se închinau la Soarele Neînvins, asemenea tuturor dacilor. Sacrificau cai pe altarele Soarelui. În cartea „De origine actibusque Getarum” (Despre originea si faptele getilor), Iordanes, get, adicã dac de origine, îl reconfirmã pe Herodot. El precizeazã însã cã este vorba despre același neam. Fiind conducãtoarea unui asemenea popor, fãcând apoi dovada unor fapte fãrã precedent, Tomiris continuã sã-i fascineze și astãzi pe cei care se apropie de istoria veche. Unii cred cã Tomiris stãpânea regatul amazoanelor, dar, dupã cum spun scrierile vechi, regina a urmat la tron dupã moartea regelui. Eminescu o imagineazã pe Tomiris în epopeea „Gemenii”, încã prea puțin cercetatã. Kazahii de astãzi au convingerea cã istoria lor a început cu… Tomiris. Massageții erau numiti Saka. Unii istorici turci cred și astãzi cã massagetii erau de neam turcic, fiind iranizați odatã cu migrația lor spre rãsãrit! Autohtonii din Tadjikistan și cei din Turkmenistan se revendicã tot de la massageți. Uzbecii cred la fel. Cambize a cucerit Egiptul cu ajutorul massageților, celebri în epocã datoritã cailor lor fãrã egal. Turkmenii susțin cã rasa de cai Akhal-Teke provine de la massageți. Cai pe care i-au folosit mai târziu Darius si Alexandru Macedon. Unii istorici considerã cã massageții au fost asimilați de iranieni si de chinezi. Oricât de diverse ar fi opiniile, toți cercetãtorii au cãzut însã de acord pe o singurã idee: massageții erau de origine europeanã. Tomiris era asemuitã cu Talestris, regina amazoanelor de mai târziu. Paulus Peter Rubens și-a intitulat tabloul „Tomiris, regina sciților” (sau getilor cei mari, neam tracic). Mattia Preti a pictat și el un tablou cu Tomiris. Iordanes o considerã pur si simplu „Getarum regina” (sau a scitilor, deci…)

De-a lungul veacurilor, până în zilele noastre, originea massageţilor a iscat numeroase controverse. Realitatea este că massageţii sunt urmaşii tracilor care au migrat spre răsărit din regiunea carpato-danubiano-balcano-pontică, încă din neolitic.

Doi cercetători de renume, desfăşurându-şi activitatea în mod independent, au ajuns la aceeaşi concluzie privind originea comună a popoarelor ce sălăjuiesc din Antichitate pe întinsul spaţiu cuprins între Dunăre şi China. Este vorba de istoricul german Heinrich Iulius/Henry Jules Klaproth şi cercetătorul francez Saint-Martin.

Elevi fiind, am fost învăţaţi să credem că migraţiile s-au produs numai din Asia spre Europa. Nu am fost pregătiţi să acceptăm că fenomenul s-a produs şi invers, în timpuri istorice străvechi. Locuitorii ancestrali din spaţiul carpatin au migrat în toată Europa şi spre răsărit, până în China. Asemenaa tuturor dacilor, massageţii se închinau la Soarele Neînvins şi sacrificau cai pe altarele Soarelui. Kazahii din zilele noastre sunt convinşi că istoria lor începe cu…Tomiris. Autohtonii din Tadjikistan, Turkmenistan şi Uzbekistan se revendică din massageţi. Massageţii au ajuns până în Asiria. În perioada 669-626 î.Hr. s-au aliat cu regele Assurbanipal contra Mezilor.

Nenumărate dovezi indică faptul că amazoanele făceau parte din acelaşi neam al massageţilor. Ele formau un ordin al luptătoarelor din aceeaşi etnie. Mitul amazoanelor este reţinut de greci în epoca în care massageţii se deplasau spre Anatolia. Morminte ale amazoanelor au fost descoperite la frontiera dintre Kazahstan şi Rusia.

Geograful antic Strabon (60î.Hr.-26 d.Hr.) ne spune că neamurile geto-dacice vorbeau aceeaşi limbă, de la Carpaţi până în Centrul Asiei.

Darius, urmaşul lui Cyrus, a pătruns cu oştile în ţinutul massageţilor, însă nu a reuşit să înfrângă „triburile conduse de Tomiris”, după cum specifică cronicile. Tot în cronici stă scris că Darius a fost oprit din războaiele de cotropire dincoace de Dunăre, „unde numai podul construit de perşi (peste Dunăre) îl salvă pe rege şi armata lui să nu împărtăşească soarta lui Cyrus, fugărit de oştile geţilor”.

La fel, nici Alexandru cel Mare nu reuşi să cucerească pe massageţi. Faramane, unul dintre prinţii din Hortezum (vechi stat iranian construit în sec. VIII-VI î.e.n., pe cursul inferior al fluviului Amu-Daria) a vrut să încheie o alianţă cu acest mare comandant. Arian, istoricul expediţiilor lui Alexandru, relatează că Faramane venise cu 1.500 de călăreţi şi i-a propus lui Alexandru, în schimbul alianţei contra sciţilor din Ucraina, că îi va aduce şi pe Colehi şi amazoane. Istoricul Burchard Bentjes scrie că, în urma acestei alianţe, „sciţii din Ucraina şi de mai departe au fost alungaţi”, iar Faramane a înfiinţat statul Amu Daria.

Se pare că pe monumentul circular de la Adamclisi este consemnată această luptă, deoarece pe monument apar şi amazoanele. Iar mulţi istorici au căzut de acord că acest monument este mult mai vechi decât pătrunderea lui Traian în Dacia.

Prof. dr. în istorie Augustin Deac subliniază similitudinea dintre scrierea din „Codex Rohonczy” şi scrierea alană, alanii fiind urmaşii massageţilor. Odinioară, Prutul era considerat fluviul alanilor şi se pare că oraşul Iaşi a fost întemeiat de ei. Satul Iaşca de la gurile Nistrului, la fel.

S-au autointitulat yas, alanii fiind semnalaţi şi de chinezi, în 1260 e.n., sub numele de anzai, şi de greci care i-au numit asauoi. Alanii au migrat până în nordul Franţei în Spania şi nordul Africii. Osetinii de azi sunt urmaşii lor.

$¢$

 🦔Ariciul este una dintre cele mai simpatice și totuși misterioase creaturi care trăiesc lângă noi. Îl întâlnim adesea în grădini, parcuri sau la marginea pădurilor, mai ales în nopțile liniștite de vară. Deși pare fragil și neajutorat, ariciul are o armă extraordinară cu care reușește să facă față prădătorilor și situațiilor periculoase.

🛡️ Scutul natural al ariciului

Atunci când se simte amenințat, ariciul recurge la gestul său celebru: se face ghem. Își strânge picioarele, capul și burta, zone sensibile și lipsite de protecție, și ridică mii de țepi ascuțiți. Această poziție îl transformă într-o bilă spinoasă, aproape imposibil de atins. Este o strategie simplă, dar extrem de eficientă.

📍 Peste 5.000 de țepi protectori

Corpul unui arici adult este acoperit de peste 5.000 de țepi, care nu sunt altceva decât peri modificați, tari și ascuțiți, plini de keratină. Spre deosebire de ariciul de mare sau de porcupine (porcupin), țepii ariciului nu se desprind și nu pot fi aruncați. Totuși, ridicați în sus și bine înfipți, aceștia formează o adevărată armură vie.

🌙 Un maestru al supraviețuirii

Pe lângă apărarea cu țepi, ariciul este un animal nocturn, ceea ce îl ajută să evite mulți prădători. Își petrece nopțile căutând hrană – insecte, viermi, melci sau fructe – și are un rol important în menținerea echilibrului ecosistemului. Din acest motiv, este considerat un „ajutor” valoros pentru grădinari, deoarece consumă dăunători.

🏡 Întâlnirea cu omul

Deși este un animal sălbatic, ariciul nu este agresiv față de oameni. Dacă îl deranjăm, reacția lui va fi aceeași: se face ghem și așteaptă ca pericolul să treacă. Din păcate, multe exemplare cad victime traficului rutier sau pierd habitatele naturale din cauza urbanizării. Cu toate acestea, oamenii au început să le aprecieze prezența și chiar să le protejeze.

🌟 Simbolul curajului mic și isteț

Ariciul ne arată că nu mărimea sau forța brută aduc supraviețuirea, ci inteligența și adaptarea. Cu trupul său mic și armat cu mii de țepi, el demonstrează că și cele mai mici creaturi au strategii uimitoare. Astfel, ariciul rămâne un simbol al naturii: delicat și drăgălaș la prima vedere, dar capabil să-și apere viața cu o determinare impresionantă.

$$$

 🦋 Fluturele monarh

Fluturele monarh este una dintre cele mai uimitoare creaturi ale naturii, renumit pentru spectaculoasa sa călătorie de migrație. Deși are un corp fragil și aripi delicate, această mică insectă reușește să parcurgă distanțe uriașe, demonstrând o rezistență și o orientare incredibilă.

🌍 O călătorie de mii de kilometri

În fiecare toamnă, milioane de fluturi monarh pornesc din regiunile nordice ale Americii de Nord și zboară spre sud, până în Mexic. Drumul lor se întinde pe mai mult de 4.000 de kilometri, ceea ce o face una dintre cele mai lungi migrații cunoscute la insecte. Este uimitor faptul că aceste ființe fragile traversează munți, câmpii și zone cu climă schimbătoare, ghidându-se după soare și câmpul magnetic al Pământului.

⏳ Un drum între generații

Ceea ce face și mai impresionantă această migrație este că fluturii care ajung în Mexic nu sunt aceiași care au pornit din nord. Pe drum, mai multe generații se succed: unele depun ouă și mor, iar descendenții lor continuă călătoria. Astfel, finalul drumului este atins de urmași care nu au mai parcurs niciodată acel traseu, dar totuși reușesc să găsească exact aceleași locuri de iernare ca și strămoșii lor.

🌲 Locurile de iernare

La capătul drumului, pădurile de pin și brad din centrul Mexicului devin un sanctuar spectaculos. Acolo, milioane de monarhi se adună pe trunchiurile și ramurile copacilor, transformând pădurea într-o mare portocalie și neagră. Aceste colonii creează un peisaj unic, în care greutatea fluturilor este atât de mare încât uneori crengile se apleacă sub povara lor.

💡 O lecție a naturii

Fenomenul migrației monarhului rămâne un mister parțial chiar și pentru oamenii de știință. Cum reușesc aceste insecte fragile să găsească drumul spre aceleași locuri, generație după generație? Ce mecanisme interioare le ghidează? Răspunsurile nu sunt încă pe deplin descifrate, dar spectacolul oferit de aceste zboruri rămâne o dovadă extraordinară a complexității și frumuseții naturii.

$¢$

 " In urma unui răspuns dat pe grup referitor la cancer am fost rugata de mai muite persoane sa scriu lista cu alimente alcaline si acide. M-am gândit ca imi va fi greu sa ii caut pe toți cei care m-au întrebat așa ca voi posta lista aici și sper ca nu e nici o problema sa fac asta aici pe grup. Mulțumesc

După cum am menționat pH-ul sângelui pe o scala de la 0-14 trebuie sa rămână la 7,35. Celule cancerigene se dezvolta la un pH de 5,5- deci e clar ca la 5.5 ne aflam deja in zona acida. Dieta noastre trebuie sa fie aprox. 80% alcalina și 20% acida pt a menține pH-ul in balanța și a nu da voie celuleor canceroase sa se dezvolte.

PRODUSE ALCALINE

———————————

Foarte alcaline

- lămâia, usturoiul , brocoli, frunzele de culoare verde închis , kale , grapefruit, lime

Moderat alcaline:

-merele, papaya, struguri , ardeiul , salata verde, fasolea verde , hrișca, asparagus, perele, kiwi, migdalele, nucile braziliene , ceaiurile de plante, dovleacul , uleiul din in și de măsline, mei și quinoa, linte

Cu conținut mai scăzut in alcalinitate

- cireșele , căpșunile, roșiile , banana, vinetele, portocalele, mazărea, morcovi, cartofii in coaja , laptele de soia , laptele de capra , branza tofu, ridichea, maslinele, faiana spelta.

PRODUSELE ACIDE

Scăzute in aciditate

-mierea procesata, cacao, margarina și untul, uleiul, ouăle, cartofii fara coaja.

Aciditate moderată

- pestele, cafeina, orezul, nucile de caju, pistacios, celelalte legume care nu le gasim la alcaline , popcorn, sucul de roșii, oțetul, branza, vinul, țigările, nucile, carnea de pui, miel, pâinea din faina alba, pastele făinoase,

Aciditate ridicată

- berea și lichiorul , zaharul rafinat, sucurile, înghețata, laptele, indulcitorii artificiali, carnea roșie și fructele de mare.

Alegeți d-voastră cei 20% care sunt necesare sa ii consumați zilnic din produsele acide.

Eu aleg nucile și pistacios, legumele, cartoful fata coaja și câteodată orezul. Dar in cantitate redusă.

Sper sa va fie de folos!

P.S- o doza de cola coboară pH-ul la 2,5

Ufffff. Arde. 🤗"

Cioroiu Vasilica via Ella Ihtus

Cum să-ți transformi corpul fizic, să ai grijă de el și să îl cureți energetic descoperi în cartea „Puterea de transformare a corpului fizic” 

$$$

 1. Funcții medicale esențiale ale pancreasului

• Exocrin: produce enzime digestive (amilază, lipază, tripsină) pentru descompunerea carbohidraților, grăsimilor și proteinelor.

• Endocrin: produce hormoni precum insulina (reduce glicemia) și glucagonul (crește glicemia), menținând echilibrul zahărului în sânge.

⸻

🌙 2. Conflicte emoționale și psihosomatice (Noua Medicină Germană, Gabor Maté, Total Biology)

*** Principalele conflicte asociate:

• Conflict de rezistență și luptă cu dulcele vieții.

„Viața nu mai are gust / e prea amară / am pierdut dulceața vieții.”

Ex: divorț, trădare, pierderea unei persoane dragi, faliment.

• Conflict familial profund.

Pancreasul este legat de conflicte în familie, „copii”, „mamă”, „tată”.

*** Ex: Copil care vede conflictul părinților, mamă care se sacrifică fără să primească apreciere.

*** În diabet, conflictul include și frustrare teribilă combinată cu neputință și frică de viitor.

• Diabet zaharat tip 1 (autoimun):

• Conflict de profundă lipsă de iubire / de apartenență.

• Dorința de a fi „perfect” pentru a primi dragoste.

• Program inconștient: „Trebuie să fiu altfel ca să fiu iubit.”

• Diabet tip 2:

• Conflict de respingere și dezgust față de o situație ce „miroase urât”, imposibil de procesat.

• Asociat cu amărăciunea și incapacitatea de a accepta cursul vieții.

⸻

*** 3. Mesaje subtile și spirituale

• Pancreasul este considerat „organul dulceaței vieții”. Problemele indică:

• Nevoia de a reintegra bucuria simplă, copilărească.

• Refuzul de a accepta realitatea prezentă și dorința de a controla totul.

• Dezechilibre în modul de a „digera” emoțiile și experiențele.

*** În tradiții spirituale:

• Legat de chakra plexului solar (Manipura): voință, putere personală, digestie energetică.

• Blocajul în această zonă indică lipsa stimei de sine, lipsa recunoașterii propriei valori și imposibilitatea de a manifesta abundența.

Vindecare emoțională și spirituală

*** Întrebări pentru introspecție:

• Unde am pierdut gustul vieții?

• Ce situație refuz să accept și mă consumă interior?

• De cine mă simt trădat sau abandonat?

• Îmi permit să primesc plăcerea și bucuria vieții?

*** Afirmații pentru pancreas:

• „Viața mea este plină de dulceață și bucurie.”

• „Îmi dau voie să primesc și să mă bucur de viață.”

• „Mă eliberez de amărăciune și resentimente.”

*** Practici recomandate:

• Respirație în plexul solar (conștientizând emoțiile acumulate).

• Masaj ușor abdominal, cu mișcări circulare în sensul acelor de ceas.

• Meditație pe culoarea galben auriu, aducând lumină în zona pancreasului.

• Exprimarea creativității – pictură, cântat, dans – pentru a reactiva bucuria vieții.

Funcția Splină-Pancreas în MTC

• Splina este responsabilă de:

• Transformarea și transportul hranei (Qi-ul nutritiv) în tot corpul.

• Guvernarea digestiei și a metabolismului fluidelor.

• Susținerea sângelui în vase (prevenirea hemoragiilor).

• Sprijinirea puterii de concentrare și gândire (Yi).

Dezechilibre și simptome asociate pancreasului (prin Splină)

*** Deficiența de Splină/Pancreas:

• Digestie lentă, balonare, diaree, slăbiciune generală.

• Lipsă de energie după masă.

• Pofte de dulciuri (corpul cere zahăr ca sursă rapidă de Qi).

• Tendință la umiditate în corp (retenție de apă, mucus excesiv).

🔥 Exces de Umiditate- căldură în Splină/Pancreas:

• Sete intensă, gură uscată cu gust dulceag.

• Poate duce la diabet în interpretarea MTC (Xiao Ke = „consumare și sete”).

• Urină frecventă și abundentă, poftă continuă de mâncare și pierdere în greutate.

*** Blocajul Qi-ului Splinei/Pancreasului:

• Lipsă de bucurie, melancolie, incapacitate de a „digera” emoțiile.

• Probleme digestive agravate de stres și gânduri obsesive. Legătura emoțională în MTC

*** Emoția asociată: GRIJA excesivă, ruminația mentală, supragândirea.

Când te gândești excesiv la probleme fără soluție, Splina-Pancreasul slăbește energetic.

*** Mesaj: „Hrănește-te cu încredere, nu cu griji.”Principii de vindecare în Medicina Chineză

✅ Alimentație:

• Evită alimentele crude în exces și băuturile reci (slăbesc Splina).

• Consumă mâncare caldă, gătită, mai ales supe și terciuri de orez (congee).

• Dulcele natural (dovleac, morcov, cartof dulce, curmale roșii)

✅ Acupunctură și masaj Tuina:

• Punctele ST36 (Zusanli) și SP6 (Sanyinjiao) sunt frecvent folosite pentru întărirea Splinei și reglarea pancreasului. Restructurare prin MTC – întrebări pentru introspecție

• Ce gânduri „digeri” constant care nu te hrănesc?

• Cum te hrănești în relațiile tale? Primești și oferi echilibru?

• Ce poți face azi ca să te hrănești sufletește fără vină? Conflictele care blochează creația (pancreas)

• Neîncrederea în sine („Nu sunt suficient de bun(ă) pentru a crea ce vreau”).

• Lipsa bucuriei („Nu mai are rost nimic”).

• Respingerea vieții așa cum este („Nu accept această realitate, nu o pot crea altfel”).

• Neputința („Orice fac, nu reușesc”). Activarea puterii creatoare prin pancreas

• Hrănește-te cu emoții curate – transformă resentimentele în compasiune.

• Respiră conștient în plexul solar, vizualizând o lumină galben-aurie ce se extinde.

• Creează fără a judeca: desenează, scrie, cântă, gătește – pancreasul iubește actele creative simple și calde.

• Afirmație:

„Îmi dau voie să creez. Dulceața vieții curge prin mine și mă hrănește.”

Preluat de la

Janetta Toanca

🩷💛💙😘

Există un secret prin care corpul nostru fizic poate să fie transformat, indiferent de vârsta pe care o ai, un secret care nu ți-a fost spus de către cei din jur pentru că nici ei nu știau. Tot ce au învățat de la părinții lor era că avem un corp fizic care crește, devine matur la un moment dat, apoi îmbătrânește și moare. Și dacă nu e așa? Dacă poți avea corpul fizic așa cum îți propui tu, așa cum îți dorești, chiar dacă acum ai 15 ani sau 80 de ani? Găsești răspunsul în cartea bestseller „Puterea de transformare a corpului fizic”