$$$

 MEMORIE CULTURALĂ - MILAN KUNDERA

Milan Kundera s-a născut pe 1 aprilie 1929 la Brno, Cehoslovacia · (Decedat, 11 iulie 2023 - 94 de ani) si este un romancier și un eseist francez de origine cehă. 

A trăit în Franța din 1975, fiind cetățean francez din 1981.

Când, în 1968, tancurile sovietice spulberau Primăvara de la Praga, dezghețul comunismului stalinist, Milan Kundera era deja un scriitor cunoscut întrucât publicase poezie, teatru, eseuri, iar primul său roman, “Gluma”, și nuvelele adunate în volumul Iubiri caraghioase fusesera tipărite în ultimul an în peste 150.000 de exemplare.

Kundera, împreună cu alți artiști și scriitori cehi, printre care și Václav Havel, a fost implicat în 1968 în mișcarea de emancipare politică cunoscută ca Primăvara de la Praga, o perioadă în care un regim democratic a fost în cele din urmă strivit de intervenția brutală a armatei sovietice și aliaților ei care au participat la invadarea Cehoslovaciei, dintre care au lipsit doar România și Albania.

În primul său roman, Gluma, parcă presimțind viitoarea invazie sovietică, Kundera scrisese o satiră la adresa totalitarismului din era comunistă. Din acest motiv i-a fost ridicat dreptul de semnatură și au urmat represaliile. Noile autorități cehe pro-sovietice l-au exclus de la Catedra de literatură universală pe care o ocupa la Academia de Film și i-au eliminat cărțile din toate bibliotecile Cehoslovaciei.

Cum ar fi putut Kundera să accepte un regim împietrit în stalinismul deceniului al șaselea al secolului 20, când el însuși fusese nu doar un participant activ la efervescența mișcării pragheze, dar mai și declarase – și ilustrase această declarație prin înseși cărțile sale – că tocmai stalinismul l-a învățat virtutea izbăvitoare a râsului? Totuși, existând o limită a rezistenței, în 1975, Kundera a fugit în Franța. Următorul roman, “Viața e în altă parte”, i-a apărut în 1979 în Franța, iar doi ani mai târziu autorul însuși se stabilea aici, devenind, în scurt timp un scriitor de faimă internațională, tradus în toate limbile importante ale lumii. “Viața e în altă parte” este un soi de struțo-camilă, fiind și un roman, și o colecție de povestiri și conținând și visele autorului.

In 2010 a fost suspectat că ar fi fost informator al poliției comuniste (StB) și ar fi denunțat un agent CIA în anii 50. Agentul CIA a fost capturat de organele securității cehe (VB) și Kundera a fost apreciat de comuniști. A fost suspectat deasemeni de colaborare cu NKVD (KGB), dar aceasta nu s-a putut verifica - neavând încă acces la arhivele KGB.

În 1984, a publicat “Insuportabila ușurătate a ființei”, pe care, în ciuda faptului că e cea mai cunoscută dintre cărțile sale, Kundera o consideră drept cea mai proastă. În 1988, regizorul american Philip Kaufman a ecranizat cartea, dar filmul său e mult diferit.

În 1990, Kundera a publicat “Nemurirea”. Romanul acesta are un subtext mai curând filosofic și nu unul politic, ca celelalte romane.

Citate Milan Kundera:

“Străbatem prezentul cu ochii legaţi; putem, mai mult sau mai puţin, să presimţim şi să ghicim ce ne aşteaptă în clipa următoare. Şi totuşi abia mai târziu, când ne dezlegăm ochii şi examinăm trecutul, ne dăm seama de ceea ce am trăit şi începem să-i desluşim tâlcul”.

“Viaţa omului poate da loc la interpretări multiple. După modul în care este prezentat, trecutul oricăruia dintre noi poate deveni la fel de bine biografia unui şef de stat foarte iubit, ca şi a unui criminal de rând”.

“Există în viaţă momente când trebuie să adopţi o tactică defensivă. Când trebuie să baţi în retragere. Când trebuie să părăseşti nişte poziţii mai puţin importante pentru a salva altele mai vitale şi, în sfârşit, dacă nu se poate altfel, să păstrezi una singură, ultima şi cea mai vitală, pentru că, într-un fel, trebuie să te opreşti pe o anumită linie dacă nu vrei să reîncepi viaţa de la zero, cu mâinile goale şi cu sentimentul de a fi un ratat”.

“Gelozia, de bună seamă, nu-i o însuşire prea plăcută, dar atunci când nu-i practicată cu exagerare (şi mai e şi îmbinată cu modestia), are în ea, în afara aspectului neplăcut, şi ceva înduioşător”.

“Dorinţele copilăreşti înfruntă toate momelile şi capcanele spiritului matur şi adeseori îi supravieţuiesc până la adânci bătrâneţi”.

“Până şi în joc se ascunde pentru om o anumită privaţiune de libertate; până şi jocul constituie, pentru cel care-l practică, o capcană”

$$$

 MEMORIE CULTURALĂ - SERGIU CELIBIDACHE

S-a născut în data de 11 iulie 1912, la Roman, în județul Neamț. 

Pe când avea câteva luni, familia acestuia s-a mutat la IAȘI și de fapt, tatăl lui SERGIU, grec la origine, a fost multă vreme prefect al județului.

Pe când avea 4 ani, SERGIU CELIBIDACHE a început să studieze pianul, însă înstărita sa familie considera această preocupare cel mult o metodă de petrecere a timpului liber. Părinții lui SERGIU CELIBIDACHE își doreau cu orice preț ca fiul lor să devină inginer și mai mult de nevoie, acesta s-a înscris la UNIVERSITATEA POLITEHNICĂ din BUCUREȘTI. A renunțat după numai un an, dar din acel moment, părinții nu i-au mai trimis nici măcar un leu. Nu a fost o problemă pentru tânărul CELIBIDACHE, care și-a asigurat traiul predând lecții de pian.

Cu un an înainte de izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, s-a înscris la Academia de Muzică din BERLIN. În paralel, a făcut și cursuri de psihologie și metafizică, și una peste alta, a fost apreciat de toți profesorii săi. Așa se face că imediat după terminarea Războiului, lui CELIBIDACHE i se dă pe mână Filmarnonică din BERLIN.

Avea doar 33 de ani când a devenit dirijorul acestei prestigioase orchestre, pe care a și condus-o până în 1952. CELIBIDACHE a trebuit să renunțe după ce vechiul dirijor a fost achitat în procesul în care era acuzat că ar fi colaborat cu autoritățile naziste. Tot răul a fost spre bine, pentru din acel moment, lui CELIBIDACHE i s-a cerut să dirijeze orchestre din ITALIA, ANGLIA, ARGENTINA, MEXIC sau CANADA.#

În 1978, la mai bine de 40 de ani de când plecase din ROMÂNIA, CELIBIDACHE a acceptat să dirijeze Filarmonica “GEORGE ENESCU ” din BUCUREȘTI. 

Într-o înregistrare, care din motive evidente, a fost difuzată abia după Revoluție, se aude cum CELIBIDACHE le spune membrilor orchestrei: ”În ţara asta nu se poate face nimic. Am lăsat (…) o listă cu instrumentele necesare orchestrei. Nu sunt nici instrumentele, nici lista nu se mai găseşte… Dar se vrea, mă rog, să facă orchestra Filarmonicii din BUCUREŞTI turnee în străinătate cu CELIBIDACHE! (…) Voi merge (…) în aceste turnee când veţi avea aceeaşi diurnă ca mine. Nu cu şapte dolari pe zi, fierbător, ibric, salam de SIBIU, caşcaval, ouă fierte de acasă. Eu nu pot sta la un hotel de cinci stele, iar voi, la unul de două sau chiar de una. Nu pentru că sunt eu CELIBIDACHE, (…) ci pentru că sunt român, ca şi voi“.

Sergiu Celibidache s-a mai întors în România abia după 1990, și până la momentul morții sale, a ocupat funcția de director al Filarmonicii din MUNCHEN.

Pe finalul vieții, s-a retras în FRANȚA, în mica localitate NEUVILLE sur ESSONE, unde a și fost înmormântat.

S-a stins din viață în 14 august 1996, la vârsta de 84 de ani.”

“Eu mă simt natural român, mai român decât atunci când am plecat, pentru că tot ce am făcut a fost pornind de la o oarecare bogăţie şi complexitate pentru care IAŞUL are o mare vină sau un mare merit.

Eu mă înclin în faţa IAŞULUI, în faţa dărniciei atotştiutoare a oraşului ăsta care şi-a călăuzit copiii şi înzestrat aşa încât nu a fost un moment de îndoială în mine în privinţa drumului pe care trebuia să merg. Asta se datoreşte Iaşului. Dacă azi mi-a rămas o mare doză de poezie, pe care de multe ori reuşesc să o materializez şi în muzică, asta se datoreşte în întregime Iaşului. Toată copilăria, toată adolescenţa am petrecut-o lângă personalităţi enorme ca: MIHAIL SADOVEANU, fraţii TEODOREANU, MIHAI CODREANU, DEMOSTENE BOTEZ, OCTAV BOTEZ, profesorul meu. Deci din punct de vedere al înzestrării, IAŞUL mi-a dat ceva care la început m-a ajutat să devin om, şi, după aceea, într-adevăr, să pot ieşi cu uşurinţă din labirintul îndoielilor. Şi când a fost vorba să iau hotărâri mari, le-am luat ca ieşean, adică cu înţelepciune moldovenească. Deci am fost cât se poate de marcat din copilărie şi adolescenţă, de IAŞUL care, a fost oxigenul tuturor.”

Sursa:

https://www.librariilealexandria.ro/

$$$

 MEMORIE CULTURALA - GEORGE GERSHWIN

La inceputul anilor 1890, familiile Morris Gershowitz si Rose Bruskin (viitorii parinti ai lui George Gershwin) au parasit Rusia pentru a se stabili la New York. Datorita acestui fapt George s-a nascut pe 26 septembriie 1898 in Brooklyn, New York - d. 11 iulie 1937, Los Angeles.

Din cei patru copii cat numara familia, George a fost cel care a adoptat numele Gershwin cand a ajuns adult, americanizare ce a fost luata exemplu de restul familiei. 

In 1910 Gershwin-ii au cumparat primul lor pian, iar in 1912 George incepe sa studieze pianul cu Charles Hambitzer, acesta din urma va deveni mentorul sau pana la moartea sa din 1918. Hambitzer l-a invatat pe George tehnicile pianului traditional, i-a prezentat operele marilor compozitori europeni si l-a incurajat sa asiste la cat mai multe concerte. George, la randul lui a fost un elev silitor si entuziast, iar Hambitzer spunea despre el : « Am un elev care–si va lasa amprenta in muzica [...] Baiatul este un geniu, fara nici o indoiala » In acelasi timp, George urma si cursuri de teorie si armonie cu Edward Kilenyi, un profesor reputat si vechi elev al compozitorului Pietro Mascagni. 

Anul 1916 este anul cand primul sau cantec (When you want 'em, you can't get 'em, when you've got 'em, you don't want 'em) a fost publicat de Harry von Tilzer Company, iar in 1917 va publica prima sa piesa pentru pian, Rialto Ripples. Incepand din 1918 debuteaza parteneriatul solid ce va exista (pana la moartea lui George), dintre fratii Gershwin, Ira si George. In 12 februarie 1924 a fost prezentata Rhapsody in Blue, pe scena lui Aeolian Hall, cu George insusi interpretand solo-urile de pian. Opera necunoscuta a avut un succes fulminant, primind aceleasi aprecieri si din partea publicului si din partea criticilor. 

Anul 1925 a venit cu multe noutati, musical-ul Tell Me More se juca pe Broadway si la Londra, Gershwin a prezentat Concertul in Fa pe scena de la Carnegie Hall, si de asemeni a avut loc premiera primei sale operete Song of the Flame. In 1934 a pornit intr-un lung turneu pentru a celebra a 10 aniversare a a compozitiei sale Rhapsody in Blue. In anul 1935 a debutat la Boston si la New York opera sa Porgy and Bess. George a petrecut ultimii sai 2 ani din viata sustinand concerte si scriind muzica de film. A murit subit din cauza unei tumori cerebrale pe 11 iulie 1937 la Hollywood. A fost inmormantat in cimitirul Westchester Hills, din New York.

George Gershwin este creator al jazzului simfonic si al muzicii clasice americane, a cucerit lumea cu muzica filmelor : "Rapsodia albastră", "Un american la Paris", "Mutră nostimă". Muzica compusa de el face tranzitia dintre clasic si modern. Influentele populare americane fiind vizibile mai ales la Porgy and Bess, unde intalnim trimiteri la gospel-ul atat de prezent in viata populatiei afroamericane. A compus muzica pentru Frank Sinatra, Louis Amstrong , Ella Fitzgerarld.

https://youtu.be/GI2MAuZi12k?si=DTdlBwV7Uf5NCSBl

$$$

 COPILUL MEU SĂ NU MĂ CAUŢI 

Magda Isanos 

Copilul meu, să nu mă cauţi. Toate

îţi vor vorbi de mine cu dreptate.

După ce n-am să mai fiu,

să nu spui: "Pentru mama-i târziu".

Să ştii că am sa râd in flori

şi c-am să-nconjur de multe ori

cu nourii şi cu ploaia ogrăzile

unde mi-am petrecut amiezile.

Dacă suferi, să mă chemi serile,

şi-am să vin lângă inima ta,

de-ar trebui să străbat zările

şi marea cu aripa mea.

Să nu te temi de faţa mea schimbată.

Să nu spui: "Mama n-a fost aşa niciodată!"

Ai să-mi cunoşti glasul poveştilor

în arborii din faţa fereştrilor.

Din multe semne-ai să-nţelegi că-s eu,

când am să vin lângă patul tău

şi-am să fac aerul răcoros,

scoborând toate stelele jos.

Ai să cunoşti că-i mama, după pace,

şi după felul-n care totul tace –

durerea şi grija de mâine –

după mirosul de gutui şi pâine.

Ai să mă ştii şi-ai să zâmbeşti dormind.

Eu, când am să văd soarele răsărind,

de teamă să nu mă fac rouă şi să nu mor,

am să-mi iau îngerii şi-am să zbor.

$$$

 

$$$

 O CARTE PE ZI - “VIAȚA CA UN RAU” DE SHELLEY READ 

Shelley Read, scriitoarea acestui roman, trăiește în Colorado, la fel ca înaintașii ei de cinci generații încoace. Locuiește în munții Elk din partea de vest a statului și se simte cel mai bine în vârf de munte. 

Aproape trei decenii a fost conferențiar la Western Colorado University, unde a predat arta narativă, literatură, studii de mediu și gândire critică; a fondat programul de studii de Protecția mediului și Sustenabilitate și un program de sprijin pentru studenții la prima generație și în situație de risc. Shelley are diplomă de licență în artă narativă și studii literare de la University of Denver și a absolvit programul postuniversitar de scriere creativă de la Temple University. Contribuie cu regularitate la Crested Butte Magazine și Gunnison Valley Journal și este membru în consiliul de administrație al “Vita Institute for the Arts”.

Cartea “Viața ca un rau”, este o poveste tragică și plină de speranță despre iubire și pierdere, familie și supraviețuire.

Personajul principal - Victoria Nash - are doar șaptesprezece ani și se ocupă de livada de piersici a familiei sale, aflată la marginea unui orășel din Colorado. Wilson Moon este un hoinar cu un trecut misterios, hotărât să-și trăiască viața după regulile lui. Victoria (Torie) îl întâlnește întâmplător pe Wil la un colț de stradă, o întâlnire care le va schimba profund viețile.

Când lovește tragedia, fata părăsește singurul cămin pe care l-a cunoscut vreodată și fuge în munți, unde se luptă să supraviețuiască în sălbăticie fără nici o idee clară despre ceea ce îi va aduce viitorul. 

Pe măsură ce anotimpurile se schimbă, Torie conștientizează, de asemenea, schimbările din ea însăși, găsind în peisajul de o frumusețe sălbatică sensul și puterea de a merge mai departe și de a reconstrui tot ce a pierdut.

Combinând personaje de neuitat și un decor natural care-ți taie respirația, “Viața ca un râu” este o poveste zguduitoare despre supraviețuire și o dramă pasionantă despre maturizare, adevăr, soartă și cele mai profunde mistere ale iubirii.

“Shelley Read a scris un roman splendid despre o tânără strivită de împrejurări care trebuie să găsească o cale de a ierta înainte de a putea iubi... Viața ca un râu este un debut literar uimitor plasat în inima visului american.“ Adriana Trigiani

“Debutul superb al lui Shelley Read, Viața ca un râu, tratează o gamă impresionantă de teme: tandrețea și curiozitatea primei iubiri, durerea veșnică a pierderii, brutalitatea rasismului, capacitatea uriașă de rezistență a naturii chiar și în fața distrugerilor provocate de om și miracolul precar al dragostei de mamă. Plină de înțelepciune și empatie, această mărturie zguduitoare a vieții autentice merită să fie savurată, prețuită, împărtășită.“

Meg Waite Clayton

În Viața ca un râu, Shelley Read oferă povestea cutremurătoare și în același timp reconfortantă a unei fete care devine femeie într-o lume a bărbaților. Tânăra Victoria Nash este la fel de dură și de viguroasă ca munții din Colorado în care își găsește refugiu și la fel de delicată ca piersicile care constituie moștenirea familiei sale.“ Tiffany Quay Tyson

“Vocea lirică a lui Shelley Read este o forță a naturii, iar atunci când i-o împrumută unei femei care duce o viață de trudă și de luptă în Coloradoul rural, rezultatul este tragic, dătător de speranță și absolut de neuitat.“ Bonnie Garmus

“Read, de loc din Colorado, la fel ca înaintașii ei până la a cincea generație, schițează personajele și decorurile respectând caracteristicile epocii, cu imagini copleșitoare și metafore perfect alese.“ Booklist

“Această poveste ambițioasă și empatică despre capacitatea unei femei de a-și reface viața se desfășoară pe fundalul uluitor al naturii, cu arborii, munții și lumina ei.“ The Independent

“Read descrie cu finețe atracția crescândă dintre Torie și Wil, pe fundalul prejudecăților pline de ostilitate la adresa nativilor americani. Iubirea lor este «mica întorsătură a sorții» care va modifica pentru totdeauna traiectoria vieții lui Torie. Cu o precizie delicată, Read evocă atât asprimea naturii din Colorado, cât și peisajul din inimile tulburate ale personajelor ei. Un debut promițător.“ Kirkus Reviews

Lectură plăcută!📖

$¢$

 11 Iulie – Ziua în care ecourile istoriei se împletesc cu tăcerile grele ✨🌿

🕯️ 11 iulie 1995 – Srebrenica.

Ziua în care Europa a amuțit. Peste 8.000 de bărbați și băieți bosniaci au fost uciși în ceea ce a devenit cel mai grav genocid pe continent după cel de-al Doilea Război Mondial. O lecție de cruzime, dar și de rușinoasă indiferență internațională.

Astăzi, 11 iulie e Ziua Internațională de Comemorare a Genocidului de la #SrebrenicaGenocide. Nu uităm.

📜 Tot pe 11 iulie, în 1897, se năștea Enid Blyton, scriitoare britanică ce a adus milioane de copii în aventuri cu detectivi, mistere și prietenii de neclintit. Cărțile ei nu s-au citit — s-au devorat, cu lanterna sub pătură.

🎶 În 1934, se năștea Giorgio #armani, omul care a reinventat eleganța în modă. Fără stridență, fără exces — doar linii curate, discreție, putere tăcută. Un fel de poezie care se îmbracă.

🏛️ Iar în 1921 lua ființă Republica Populară Mongolă, prima țară comunistă din afara URSS. Un pas mic în geopolitică, un salt mare în umbrele istoriei secolului XX.

💬 #11iulie nu e o zi oarecare. E o zi a contrastelor: moarte și memorie, copilărie și traumă, costum și sânge.

O zi în care istoria nu are un singur ton, ci un cor de voci — și uneori, un minut de reculegere.

#beyourself #summervibes