$$$

 Odată, un băiețel a fost lăsat în urmă.

Tatăl său a fost trimis la închisoare pentru trafic de droguri - iar în cele din urmă, i-a abandonat complet pe el și pe mama sa. Mama lui, încă atât de tânără, a ales să urmărească fericirea în altă parte și și-a lăsat fiul de 3 ani în grija părinților ei în vârstă.

Bunicii trăiau în sărăcie, dar au luat copilul cu brațele deschise, oferindu-i din puținul pe care îl aveau care o puteau oferi. şi toată dragostea pe

S-a luptat la școală.

Notele lui erau slabe.

A fost diagnosticat cu dislexie.

Colegii au râs de el. Profesorii l-au concediat.

Dar sub toate piesele, băiatul a rămas bun. Lucra la ascuțit patine, tuns iarba - locuri de muncă mici pentru salarii mici. Suficient pentru un sandviş mare și delicios.

Şi pentru el, asta a fost fericire.

Ani mai târziu, cadrul său înalt şi privirile izbitoare au atras atenția cercetașilor publicitari.

A apărut în reclame mici - nimic major.

Dar acolo I-a văzut directorul Oliver Stone. I-a oferit tânărului rolul principal în Pluton, un film despre războiul din Vietnam.

„Nu pot", a răspuns băiatul devenit actor. "Sunt un pacifist. Sunt împotriva războiului. Împotriva violenței. "

El nu a câştigat niciodată o diplomă formală.

Nu a fost niciodată primul din clasă.

Dar el a devenit ceva mult mai măreț - un om cu o inimă vastă și generoasă.

Astăzi, îl cunoaştem drept Keanu Reeves -actor iubit, filantrop și protector liniştit atât al oamenilor, cât și al animalelor. Donează milioane, finanțează adăposturi pentru animale și ajută nenumărate vieți din culise.

Succesul nu se rezumă doar la inteligență. Este despre bunătate, integritate și empatie - inteligența inimii.

După cum spunea neurologul Richard Davidson:

"Bunătatea și corectitudinea sunt semne ale unei inteligențe înalte." Aceștia sunt oamenii cu adevărat de succes. "

Deci, poate adevărata întrebare nu este:

Ce am obținut?

Dar mai degrabă:

Ce fel de om am devenit?

Cine este cu adevărat fericit când intru în cameră?

Inima este mai înțeleaptă decât mintea.

Sursa rezumatului ..

...grup Pearls of Rumi

Autor....Sufia Jamillh

$$$

 Necunoscuta care se vindea

N-a vrut să-mi spună-n prima zi cine era,

Dar fiindcă ea aflase cine sunt -

Poetul poreclit "Fluieră-vânt" -

Şi fiindcă mă ruga stăruitor

Să-i fiu şi eu, din când în când, cumpărător,

Sinceritatea ei m-a-nduioşat

Şi-n cadrul preţului fixat -

Un preţ absurd,

Ridicul

Şi meschin,

Cu care-aş fi băut un kilogram de vin -

M-am îmbătat de gura ei

Şi-am adormit

Pe laurii idilelor lui Teocrit...

Dar vai!...

Necunoscuta se vindea

Nu numai mie, dar şi altora!...

Şi-azi un ciocoi,

Iar mâine un calic

O cumpărau la fel - mai pe nimic -

Căci ea - flămândă veşnic - se grăbea

Să-şi vândă gura dulce ca la tarapana!...

Eu singur doar nu m-am sfiit să-i spun

Că-s gata să-i ofer un preţ mai bun -

Dar cum îi luase mintea Dumnezeu,

Necunoscuta s-a spălat pe mâini cu preţul meu...

Şi-atunci -

De teamă să n-o bat,

Sau s-o ucid

Şi s-o ascund sub pat -

Deşi-o iubeam, am renunţat la ea

Şi n-am mai vrut să ştiu cine era!...

Dar într-o zi cu ploaie şi cu vânt,

Necunoscuta care se vindea,

S-a dat la fund

Şi-a dispărut...

Şi nimeni n-a mai întrebat de ea

De când intrase, parcă, în pământ,

Cu numele-i mereu necunoscut...

Şi totuşi, Eu

Am întâlnit-o iar,

Dar nu ca altădată, pe trotuar,

La cafenea,

Sau în tramvai...

Am regăsit-o-n ziua de-ntâi de mai,

Ascunsă de un sfert de veac într-un sertar,

În care sta de veghe cuminte,

Şi-aştepta

O zi să-mi mai aduc aminte şi de ea!...

Dar ce păcat

Că regăsirea ei m-a-ndurerat...

Şi-n loc s-o mai sărut -

Cum aş fi vrut -

Am început să plâng cu-adevărat!...

Necunoscuta care se vindea

De data asta, nu mai era Ea -

Era doar vechea ei forografie,

Pe care mi-o dăduse numai mie!...

Şi-acum,

Cred c-aţi ghicit cine era

Necunoscuta care se vindea...

Era chiar tinereţea mea!...

_________❤___________

Romanţa tinereţii - Ion Minulescu

$$$

 Poveste dramatică, ruptă din rai și scrisă cu sânge...

Un copil se naște în 1918, în adâncul Africii de Sud, într-un sat numit Mvezo, unde pământul e roșu ca focul şi durerea e zilnică. 

La naștere i se dă un nume simplu, african: Rolihlahla adică ..."cel care trage crenguța unui copac",... cel care tulbură liniștea.

Englezii îi spun Nelson, că așa făceau cu toți copiii africani: le schimbau numele, le furau identitatea.

Nelson Mandela e fiu de conducător tribal. Își pierde tatăl de mic. Ajunge la școală, apoi la facultate. E deștept, mândru, calm.

Dar vede lumea neagră în alb:

Albii trăiesc în palate, negrii în cocioabe.

Albii votează, negrii tac.

Albii conduc, negrii se supun.

Şi atunci a înțeles:

frica albilor era arma lor.

Dar speranța negrilor... urma să fie arma lui.

„Inamicul public nr. 1" - dar numai pentru cei care se temeau de dreptate...

Nelson Mandela devine o ameninţare reală pentru regimul de apartheid, acel sistem blestemat care transforma oamenii în sclavi pe baza culorii pielii.

A fost urmărit, arestat, judecat.

În 1964, în celebrul Proces Rivonia, Mandela a rostit cu o voce calmă, dar cuvinte care au tunat peste Africa:

„Am luptat împotriva dominației albe şi am luptat împotriva dominației negre.

Am prețuit idealul unei societăți libere și democratice...

Este un ideal pentru care sper să trăiesc și pe care sper să-l ating.

Dar, dacă va fi nevoie, este un ideal pentru care sunt pregătit să mor."

Şi l-au închis...

Pentru 27 de ani.

O viață de om.

Robben Island – iadul cu pereți de piatră şi suflet de foc

Mandela a fost dus pe o insulă-blestem, în largul oceanului: Robben Island.

Acolo a spart piatră cu ciocanul de dimineață până seara.

Fără lumină, fără cărți, fără ziare.

Într-o celulă minusculă, fără pat, fără masă.

Doar pereți, gânduri, și Dumnezeu.

Ani de tăcere.

Ani în care nu și-a văzut copiii crescând.

Ani în care i-a murit fiul şi n-a putut merge la înmormântare.

Ani în care putea să urască, dar a ales să ierte.

„Nimeni nu se naște urând pe altul.

Oamenii sunt învățați să urască.

Dacă pot fi învățați ura,pot fi învățați și iubirea."

Urmează...Eliberarea - care ridică un popor..

În 1990, după presiuni internaționale, proteste și valuri de speranță, Mandela este eliberat.

Avea 71 de ani.Slăbit,dar drept.

Cu părul alb, dar sufletul tânăr.

Milioane de oameni au plâns.

Unii au căzut în genunchi.

Un bătrân mergea spre libertate,dar în ochii lui mergea o națiune întreagă.

Preşedinte fără ură cum se iartă o lume întreagă...

În 1994, Nelson Mandela devine primul președinte de culoare al Africii de Sud.

Dar n-a făcut ceea ce toți se temeau.

N-a cerut răzbunare.

N-a condamnat.

N-a dat cu biciul.

A dat mâna.

I-a iertat pe cei care l-au închis.

A creat o Comisie a Adevărului și Reconcilerii, unde victimele și călăii au stat față în faţă.

Plângând.

Mărturisind.

Vindecând.

Ultimul drum - lacrimile unei lumi întregi

Mandela a murit în 2013.

Toată planeta a tăcut.

De la New York la Nairobi.. la Vatican Toți și-au plecat capul.

„A fost un munte. Și muntele s-a dus. Dar umbra lui va dăinui peste noi toți."

A stat în lanțuri, dar a eliberat o lume. A fost închis în piatră, dar a învățat oamenii să viseze.

A fost tată,prieten, judecător, și frate. A iubit un popor rănit și i-a şoptit că merită viaţă.

A mers 27 de ani pe întuneric - dar când a ieșit,a aprins tuturor luminile din suflet.

lar dacă azi cineva poate spune „Sunt liber" în Africa de Sud,e pentru că un bătrân cu palmele crăpate a spus „lert".

Respect și considerație 💜❤️🕯️🖤🤍

$$$

 ❤️DECLARAȚIA DE DRAGOSTE A LUI LIVIU REBREANU PENTRU FANNY RĂDULESCU...

      În 1912, LIVIU REBREANU a făcut una dintre cele mai frumoase declarații de dragoste din literatura română, și-a mărturisit iubirea pentru FANNY printr-o scrisoare extrem de emoționantă, publicată în volumul „MĂRTURISIRE ”.

„Pentru FANNY …

Mulți cred că se laudă zicând: „Iată inima mea! Vi-o dau… n-am nevoie de dânsa… Mie nu mi-e frică de chinurile geloziei, mie nu-mi pasă de tremurările înfrigurate ale iubirii! De un singur lucru mă feresc: să nu fiu banal! Aș vrea să sufăr, aș vrea să scrâșnesc din dinți, să-mi smulg părul și să adorm cu genele muiate în lacrimi! Astfel, cel puțin, aș ști că trăiesc, aș înțelege, poate, ce însemnează a iubi… Dar zilele trec, veșnic aceleași, searbede și plictisitoare, și viața mea se scurge întocmai ca viața unei gâze netrebnice… Eu nu pot avea o iubire; eu nu pot avea decât iubiri. Iubirile acestea însă răsar repede, pâlpâiesc o clipă și apoi pier, dispar pentru totdeauna, parc-ar fi fost niște visuri pe cari le uiți îndată ce te-ai deșteptat din somn…”

O, și eu credeam că nu pot iubi, și eu îmi închipuiam că vina nu este în mine, ci în ele, în femeile care nu merită să fie iubite!…

Astăzi însă știu și înțeleg că iubirea este făcută pentru cei umili, că cei mândri nu vor putea iubi niciodată… Cei mândri își închipuiesc că nu au trebuință de inimă; ei nu vreau decât să cucerească, mereu să biruiască; ei cred, în sfârșit, că și în iubire succesul e tot. Dorințele lor poate se vor împlini, poftele lor poate vor fi mulțumite, da… dar, vai, iubirea n-au s-o cunoască niciodată.

Căci iubirea cere supunere, o supunere oarbă, ca și credința. În iubire n-ai să fii convins niciodată, n-ai să aștepți probe niciodată. Tot ce nu e supunere și devotament nu e iubire.

Trebuie să trăiești mult, trebuie să suferi mult, trebuie să pricepi mult pentru ca inima ta să fie în stare a primi iubirea. Cei ambițioși, cei mândri, cei obraznici și nerecunoscători nu pot ști ce este iubirea și, așa, cei mai mulți dintre noi de-abia la vârsta de cincizeci de ani începem să înțelegem iubirea, atunci, deci, când e prea târziu…

Pe mine viața m-a frământat, m-a umilit; mie viața mi-a mulcomit glasul. Astfel am ajuns să nu mai spun că ele nu merită să fie iubite, ci să strig pretutindeni: știu să iubesc fiindcă am învățat a plânge, a suspina și a mă resemna!

Astăzi aș vrea și eu să nu iubesc, aș vrea să fiu iar mândru, ambițios, cuceritor… Dintr-asta se vede că sunt îndrăgostit!

Dacă aș ști cânta din syrinx, te-aș duce într-o poiană scăldată în lumină de lună, într-o poiană unde încă nu s-a încuibat mândria omenească, și ți-aș șopti la ureche cântecul celor iubiți. Atunci poate ai pricepe și tu că iubirea nu cunoaște ceea ce lumea numește „a fi iubit”.

Te iubesc pentru că mă iubești: acesta e un schimb, dar nu e iubire. Te iubesc pentru că te iubesc, și nimic mai mult; te iubesc numai pentru că te iubesc; aci începe iubirea. Îți mulțumesc din suflet că te iubesc: acesta e cântecul iubirei.

Omul îndrăgostit nu zice: te iubesc pentru că ești oacheșă; nici: te iubesc pentru că ești bună. Omul îndrăgostit zice: te iubesc cu toate că ești oacheșă, cu toate că ești bună, și te-aș iubi chiar dacă ai fi blondă sau dacă ai fi rea.

Poezia, zic unii, a falșificat iubirea. Poezia a făcut cântece, statui, versuri din sentimentul simplu și firesc ce a fost odinioară iubirea, a făcut nebuni din oamenii cari, și altmintrelea, erau cam porniți spre nebunie, a făcut gurmanzi din oamenii cari până atunci erau înfometați.

Eu însă zic că nu există poet, muzicant, pictor sau sculptor mai mare ca un îndrăgostit. Pentru ca artistul să înțeleagă poezia cea mare a suferinței trebuie mai întâi să fi fost îndrăgostit. Nu poeții au făcut iubirea, ci iubirea a făcut pe poeți! Iar eu, care citesc bucuros în stele și-mi fac o plăcere dintru a așterne pe hârtie slovă lângă slovă, pot să jur că în slovele noastre umile sunt scrise toate tainele de amor ale cerului înstelat.

Cel ce pricepe viața stelelor pricepe și iubirea omenească!

Iubirea nu cunoaște cuvintele credincios și necredincios.

Iubești pe altul, va să zică eu nu te iubesc: acesta nu e cântecul iubirii. Omul îndrăgostit nu zice niciodată: m-ai înșelat.

Iubirea nu-ți cere socoteală de sărutările ce ai dat sau nu ai dat altora. Iubirea nu-ți scormonește trecutul și nu-ți cercetează prezentul. Viitorul este nădejdea ei; viitorul este egoismul ei. Nădejdea cea deznădăjduită, mângâierea cea nemângâiată sunt balsamul ei, care e tot atât de dulce ca și suferința, ca și iubirea.

Iubești, suferi, trăiești: iată troița iubirei.

Sărutările îți alină setea, dar lacrimile îți trezesc în suflet doruri mari, istovitoare și dragi, pe cari nu ți le pot alina nici sărutările. Din ochi picură lacrimile, izvorul cel veșnic al iubirii; din iubire picură cântecul, poezia, frumosul, izvorul cel veșnic al lacrimilor.

O bobiță de lacrimă, ce tremură sfioasă pe geana iubitei, e o comoară mai mare și mai prețioasă decât sărutările și îmbrățișările tuturor femeilor din lume…

O, vanitas, vanitatum vanitas! zice profetul.

Toate suferințele sunt deșarte! îți șoptește un glas dinlăuntru.

Sărutări, lacrimi, iubire: toate sunt deșertăciuni mari, nimicuri pline de durere…

Și totuși, pentru aceste nimicuri deșarte, pentru aceste deșertăciuni nepătrunse aș fi în stare acum să-mi dau tot ce am mai scump pe lume, aș fi în stare să-mi dau chiar viața…

Nu știu dacă e bine ceea ce fac sau e rău, dar simt că, dintre toate deșertăciunile lumești, am ales pe cea mai frumoasă, care e cea mai frumoasă fiindcă e cea mai deșartă din toate.”

sursa:prof.Ion Ionescu Bucovu

$$$

 ✍️ Nuami Dinescu 

     Zilele trecute vorbeam cu cineva despre tine...Fac des asta, poate pentru că tu m-ai simțit și m-ai iubit într-un fel anume, pentru că tu m-ai priceput dinainte de a ne împrieteni din ce și cit vedeai la televizor.

Nici nu știu cum și cind a început prietenia noastră, știu doar că 

m-am trezit cu tine în viata mea, cu telefoanele tale, cu discuțiile noastre atât de personale în care incercam să înțelegem, să primim cu putere si cu incredere în noi tot ce trăiam, tot ce vedeam și speram să putem schimba ceva. 

Nu am uitat serile noastre la film, serile cind veneai la mine și te așezai lingă câinele meu șchiop care mă aștepta cuminte în fata porții, in timp ce eu ii plimbam pe ceilalți, prima data te-am găsit așezată pe trotuar linga Fifi, cu ochii în lacrimi, impresionată de felul în care trăgea el de viață.

Și mama te-a iubit mult, Cristina! După ce ai plecat de la noi, mama cu ochii ei mari, verzi, s-a uitat la mine și a zis"ce mai fata e Cristina! Ce fata bună!"❤️

Pina o să închid ochii, o să mărturisesc că, din toată lumea din media care mă cunoștea, ție ți-a pasat cel mai mult de mine. De căutările mele, de visele mele, de tot ce voiam să fac, și, de la un moment încolo, erau visele noastre, proiectele noastre, eu mai comentam, tu erai mai iertatoare, îmi povesteai că putem lucra cu x, eu ți-am zis că nu, nu vreau cu x, ai înțeles, ai cautat alte soluții... în ultima vreme cautai joburi pentru noi amindoua, eram la pachet.❤️

Numai asta de-aș fi trăit cu tine și tot mi-ar fi fost de ajuns. 😇

Ai fost o bucurie imensa pentru mine și pentru viata mea, Cristina. Și am fost mândră să stau linga tine la proteste, la o cafea în mall înaintea unui film sau în masina ta, după ultimul nostru interviu la canal 33 cind am vorbit foarte mult și îmi spuneai că mirosul de afumat era de la mezelurile pregătite pentru câinii de pe centura orașului, că acolo te duceai.

Nu vreau să socotesc citi ani au trecut de cind cenușa ta a fost împrăștiata în vântul lumii, mă gindesc la tine asa cum erai, frumoasă și bună, asa cum îmi ești în inimă, cu toate poveștile și neîmplinirile noastre, cu zâmbetul tău, cu bunătatea ta, cu neputința ta de a întoarce capul în fața durerii și a nedreptății.

O să mă gindesc și azi ca ai plecat undeva, departe, mă ajuta să mă gindesc că undeva, poate, exista o alta lume, unde, în sfârșit Cristina e împăcată și liniștită. 

Nu știu cum să fac altfel, am citiva iubiți ai inimii mele pe care ii cred bine în alte dimensiuni. Am nevoie de asta să pot vorbi cu voi ca și cind m-ați auzi, pierderea e parcă mai ușor de dus.💔

Azi ar fi fost ziua ta. 

De fapt, este ziua ta, undeva e scrisa data nașterii tale și asa va rămâne în memoria timpului. Și a oamenilor. 

Pentru cei prin viata cărora ai trecut, rămâi reper de bunătate, prietenie, loialitate, delicatețe și un profesionist cum nu mai știu altul.

Să te odihnești în pace, Cristina, indiferent în ce lumi ești. 

Nu o sa te uit niciodată. ❤️

$$$

 “Eu am un obicei, când mă duc la o filmare, umblu îmbrăcat numai cu costumul per­so­najului pe care-l joc, toată perioada cât durea­ză filmările, în restaurant, pe stradă, peste tot. Când am făcut filmul „IACOB ”, am discutat mult cu regizo­rul DANELIUC despre metodele şi felul în care un actor poate construi un personaj. IACOB ăsta era un om amărât, cu barbă, cu cioareci din lână şi cu ciorapi, peste pantaloni, ridicaţi până la ge­nunchi. Aşa cum v-am spus, am umblat îmbră­cat numai în costu­mul ace­la, cât timp am fil­mat. Mer­geam în ali­men­tara de-acolo, din satul în care fil­mam, şi totdeauna mă serveau ultimul. Când mer­geam la coadă, toţi mă împin­geau, mă dădeau la o parte, şi eu rămâneam mereu la urmă, până erau ser­viţi toţi ceilalţi. De ziua lui DANELIUC, am intrat în alimentara eu, el, ope­ratorul şi secretara de pla­tou, ca să facem nişte cumpărături. Ţin minte că nu mai era ni­meni în ali­mentară în acel mo­ment. Eu am vrut să cum­­păr o sticlă cu suc de roşii, și am venit la ca­si­e­riţă cu sucul de roşii, să-l plătesc. Dar ea m-a întrebat de ce nu stau la coadă. Dar nu-i nimeni, i-am zis. Ba da, pe dum­nea­lor nu-i vezi? „Da’ dumnealor n-au cumpărat încă” (ale­geau o şam­pa­nie) i-am zis eu şi ea m-a repezit iar: „Stai acolo!, la locul tău!”. „Lăsaţi-l că-i de la ţară”, a zis DA­NE­LIUC ­ râzând, a plătit şi-a ieşit. Abia apoi mi-a luat şi mie vânzătoarea banii şi mi-a aruncat res­tul pe masă. Mi-am tras aşa, cu mâna, banii, ca un om amărât (după cum îmi era rolul) şi m-am în­dreptat spre ieşire, dar i-am zis „Sărut mâna, doam­nă, vedeţi că domnii aceia de mai înainte au plecat şi n-au salutat”… În momentul acela, o fată din ma­ga­zin a venit la casieriţă şi i-a spus: „Vai, doamnă, dar ştiţi că ăla pe care l-aţi ocărât este actorul DOREL VIŞAN ”. „Nu se poate”, a zis femeia, „părea un ţără­noi”. O săptămână a umblat după mine, ca să-şi cea­ră scuze. Şi i-am spus: „Nu-ţi dai seama, femeie, ce bine mi-ai făcut, ce bucurie mare am, că m-ai con­fun­dat cu personajul pe care-l interpretez. Înseamnă că am prins personajul perfect, dacă dumneata m-ai confundat”. Ăsta-i marele atu al unui actor bun, să se confunde cu personajele pe care le joacă.”

- Dorel Vișan

Formula As

$$$

 O frumoasă poveste de iubire...

  Charles Bronson și Jill Ireland au fost un cuplu puternic care a întruchipat duritatea și farmecul epocii lor. 

  Bronson, cunoscut pentru prezența sa intensă pe ecran iar Ireland, celebrată pentru eleganța și frumusețea sa, nu au fost doar parteneri de viață, ci și colaboratori frecvenți în filme. 

BPovestea lor de dragoste a început în 1962, când s-au cunoscut pe platoul de filmare al peliculei „The Great Escape”. 

 La acea vreme, Ireland era căsătorită cu actorul David McCallum, dar Bronson i-ar fi spus lui McCallum: „Mă voi căsători cu soția ta”.

   În 1968, predicția sa îndrăzneață s-a adeverit și cei doi s-au căsătorit.

  Uniunea lor a dat naștere unui parteneriat dinamic, Ireland apărând în mai multe filme ale lui Bronson, printre care „Cold Sweat” (1970) și „The Mechanic” (1972). 

  Pe ecran, cei doi au interpretat personaje care treceau prin drame cu mize mari,iar în afara ecranului, relația lor era plină de respect și admirație reciprocă. 

  Bronson, adesea a fost catalogat drept tipul dur, îi atribuia lui Ireland meritul de ai fi atenuat asperitățile...

   Irlanda, la rândul ei, și-a echilibrat cariera de actriță cu cea de mamă și parteneră devotată.

  În noiembrie 1970, cuplul a fost fotografiat în timp ce se plimba prin Saint-Germain-des-Prés din Paris, emanând un stil fără efort. 

Les Deux Magots, cafeneaua legendară pe care tocmai o vizitaseră, a fost un centru pentru intelectuali și artiști precum Jean-Paul Sartre și Simone de Beauvoir. 

Atitudinea dură a lui Bronson contrasta perfect cu ținuta sofisticată de iarnă a lui Ireland, creând o imagine atemporală de putere și romantism.

Relația lor a durat mai mult de două decenii, până la moartea tragică a lui Ireland, în 1990, din cauza cancerului la sân. 

Bronson, devastat de această pierdere,nu s-a recăsătorit niciodată. Împreună, au lăsat un exemplu de dragoste, artă și o estetică comună care rămâne iconică. 

Povestea lor continuă să captiveze publicul ca o dovadă a pasiunii și stilului de durată.

Sursa internet.

Respect și admirație oamenilor care ne dau exemple demne de urmat.. ...💜❤️