Marele Goethe avea propriul său plan de supraviețuire. Un plan născut din voința arzătoare de a trăi.
Voința de a trăi poate vindeca omul și-i poate prelungi zilele până la adânci bătrâneți. Marele Goethe s-a născut aproape mort – învinețit, fără glas. Mama lui s-a chinuit trei zile să-l aducă pe lume, și el însuși credea că de vină era luna plină. L-au readus la viață cu greu, prin frecții și îngrijiri.
Sănătatea lui a fost slabă dintotdeauna. A fost răpus de tuberculoză, iar la doar 21 de ani a avut prima hemoragie pulmonară. Tânărul bolnăvicios părea lipsit de orice șansă – nu avea, probabil, niciun organ sănătos. Cu toate acestea, nu a fost străin de excesele tinereții: bea vin, se duela, s-a îndrăgostit nefericit, fără a-i fi împărtășite sentimentele. A fost atât de zdrobit, încât s-a gândit la sinucidere.
Și totuși, în acel moment de cumpănă, când moartea părea aproape, Goethe a simțit o dorință arzătoare de a trăi. Să mori tânăr – cât de înfricoșător! Viața era prea frumoasă. Dar sănătatea nu-l ajuta… Ce putea să facă?
A făcut ceva care nu doar că i-a redat sănătatea, dar l-a condus la o viață lungă și împlinită. A trăit peste optzeci de ani – ani plini de creație, de bucurii, de faimă și de împlinire.
Ce a făcut?
– În primul rând, a renunțat la excese. A devenit cumpătat cu alcoolul, aproape că nu mai bea vin.
– A urmat o dietă proprie, un regim disciplinat. Respecta cu strictețe rutina zilnică, se culca la timp, fără abateri.
– Simțind că oboseala îl doboară, a plecat în călătorie – a petrecut doi ani în Italia. Nu toți își pot permite, desigur, dar esența e clară: schimbă decorul, caută impresii noi, folosește orice prilej pentru a călători.
– A muncit neîntrerupt, și nu oricum – ci creativ. A scris, a publicat, și-a vândut lucrările. Nu și-a oferit munca gratuit. Aceasta i-a adus motivație și inspirație.
– A evitat certurile și intrigile, deși trăia într-o epocă marcată de ele. A fost curajos și demn, dar nu polemiza fără rost. Vorbea cu respect despre alți oameni talentați, nu era invidios și nici perfid.
– A iubit și a fost iubit. Cu pasiune, sinceritate, cu admirație. Și era iubit tocmai pentru că știa să iubească.
– Și-a învins fricile. Făcea intenționat ceea ce îl speria. Nu suporta sunetul tobelor – se forța să-l asculte. Avea amețeli – urca pe turnuri înalte ca să le înfrunte.
A făcut tot ce i-a stat în putere ca să trăiască. Și a reușit: a devenit un om puternic și sănătos, sfidând diagnosticele sumbre ale medicilor.
Iubea nespus violetele. A plantat cu ele întregul Weimar, orașul său natal – și înfloresc acolo și astăzi. Ca o amintire despre un om măreț. Și ca un simbol că viața poate fi înfrântă doar dacă omul renunță.
Iubirea și munca – acestea dau forța de a trăi mult, spunea Freud. Și micile bucurii – precum florile. Și pasiunile – Goethe a învățat să picteze și a strâns o colecție impresionantă de minerale.
Și-a dorit cu tot sufletul să fie sănătos și să trăiască. Dar dorința nu e de ajuns – e nevoie de un plan de acțiune, de neabătut. Și de voință. Pe lângă cărțile sale geniale, Goethe a lăsat lumii un mod genial de a trăi.
Pentru a trăi mult, spunea el, îți trebuie curaj. Și un plan de supraviețuire de la care să nu te abați niciodată.
©️ A. V. Kirianova
