Chemarea străbunilor: Jack London, copilul fără tată
John Griffith London s-a născut pe 12 ianuarie 1876 în San Francisco, California, mama lui, Flora Wellman, fiind fiica constructorului canalului Pennsylvania, Marshall Wellman, și a primei lui soții, Eleanor Garrett Jones. Flora s-a mutat pe coasta Pacificului când tatăl ei s-a recăsătorit și a început să lucreze în San Francisco ca profesoară de muzică, dar a cochetat și cu spiritismul, pretinzând că poate comunica cu spiritul unui șef al nativilor americani Sauk.
Biograful Clarice Stasz crede că tatăl micuțului Jack a fost astrologul William Chaney cu care Flora Wellman a rămas însărcinată, dar nu se știe dacă cei doi s-au căsătorit legal. Conform relatărilor Florei, așa cum sunt înregistrate în publicația San Francisco Chronicle din 4 iunie 1875, Chaney i-a cerut să facă avort și, când ea a refuzat, i-a spus că nu-și asumă niciun fel de responsabilitate pentru creșterea copilului. Disperată, femeia s-a împușcat, dar rana nu a fost gravă. După ce a născut, Flora a dat bebelușul pentru a fi îngrijit unei oarecare Virginia (Jennie) Prentiss, o femeie afro-americană, vecină cu ea și fostă sclavă eliberată. Prentiss a fost o figură maternă importantă de-a lungul vieții lui Jack London și mai târziu scriitorul se va referi la ea drept sursa sa principală de dragoste și afecțiune în copilărie.
La sfârșitul anului 1876, Flora Wellman s-a căsătorit cu un anume John London, un veteran al Războiului civil, și a adus bebelușul, pe John, cunoscut mai târziu sub numele de Jack, să locuiască cu ei. Familia s-a mutat în zona golfului din San Francisco și apoi s-a stabilit în Oakland, unde copilul a fost înscris la școala publică. Familia Prentiss s-a mutat cu ei și Jennie a rămas în continuare bona permanentă a micului Jack.
În 1897, pe când avea 21 de ani și era student la Universitatea din California, Jack a citit în ziarele de arhivă despre încercarea de sinucidere a mamei sale și a aflat care este numele tatălui său biologic. I-a scris lui William Chaney, care trăia în Chicago, dar acesta i-a răspuns că nu poate fi el tatăl pentru că este impotent și a susținut că Flora a avut relații cu mulți bărbați și ar fi recunoscut chiar ea că a inventat povestea cu avortul.
William Chaney și-a încheiat scrisoarea spunând că îi este milă decât el, dar nu are cum să-l sprijine. Jack London a fost devastat de scrisoarea tatălui său și în lunile următoare a renunțat la școală.
În 1889, Jack a început să lucreze între 12 și 18 ore pe zi la Hickmott’s Cannery. Căutând o ieșire din situația financiată proastă în care se afla, a împrumutat bani de la Virginia Prentiss, femeia care îl îngrijise cu multă tandrețe în timpul copilăriei, a cumpărat un velier de mici dimensiuni de la un pescar de stridii numit French Frank și a devenit el însuși „pirat de stridii”, activitate ilegală, însă, în America secolului al XIX-lea, apoi s-a angajat la California Fish Patrol.
În 1893, tânărul s-a îmbarcat pe goeleta Sophie Sutherland, care se îndrepta spre coasta Japoniei. Când s-a întors, America se afla într-o situație economică și mai proastă, iar Jack părea că nu are nicio șansă de a scăpa de sărăcie. După slujbe istovitoare la o fabrică de iută și la o centrală electrică, London s-a alăturat „Armatei Coxey”, o mișcare de protest a șomerilor din Statele Unite condusă de omul de afaceri Jacob Coxey din Ohio și astfel tânărul a început o viață de hoinar. În 1894, a fost chiar încarcerat timp de 30 de zile în penitenciarul din Buffalo, New York, pentru vagabondaj.
După multe experiențe incerte, s-a întors la Oakland, a contribuit cu o serie de articole la revista The Aegis și mergea frecvent la Heinold’s First and Last Chance Saloon, un bar din portul din Oakland. La 17 ani, i-a mărturisit proprietarului localului, John Heinold, dorința de a relua studiile universitatare și de a deveni scriitor. Heinold a fost cel care i-a împrumutat bani pentru a se înscrie la facultate și, după o vară de studii intensive și examene complicate, a fost admis la Universitatea Berkeley în 1896. După doar un an, circumstanțele financiare l-au obligat să renunțe la studii, așa că nu a absolvit niciodată facultatea. În această perioadă, Jack a continuat să petreacă mult timp în barul lui Heinold, unde pălăvrăgea cu tot felul de marinari și aventurieri care îi vor influența scrierile de mai târziu.
Pe 12 iulie 1897, Jack London și soțul surorii sale, căpitanul Shepard, au plecat pentru a se alătura goanei după aur în Klondike. Timpul petrecut în clima aspră din Klondike i-a provocat însă mari probleme de sănătate. La fel ca ceilalți bărbați, era prost hrănit, s-a îmbolnăvit de scorbut, gingiile i s-au umflat, ducând la pierderea celor patru dinți din față și avea dureri constante la nivelul mușchilor picioarelor. Părintele William Judge, supranumit „Sfântul lui Dawson”, care avea o fundație de întrajutorare ce asigura adăpost, hrană și orice medicament disponibil pentru bieții doritori de îmbogățire bolnavi, a intervenit și pentru ajutorul tânărului aventurier și, după ce s-a pus pe picioare, scriitorul s-a întors pentru a se reface în Oackland.
Curând însă a părăsit orașul pentru a deveni activist în mișcarea socialistă, fiind convins că singura lui șansă de a scăpa de „capcana” muncii era să obțină o educație potrivită și „să-și vândă creierul”. Vedea literatura ca pe o afacere, biletul său de ieșire din sărăcie și spera la un mijloc de a-i învinge pe cei bogați cu propriile lor arme.
London și-a început cariera de scriitor imediat cum noile tehnologii de tipărire au permis producția de reviste cu costuri mai mici, iar acest lucru a avut ca rezultat un boom al revistelor populare care vizau un public larg și o piață puternică pentru literatură și în 1900, a câștigat 2.500 de dolari din scris, aproximativ 77.000 de dolari astăzi. Printre lucrările pe care le-a vândut revistelor se număra o nuvelă cunoscută sub numele de „Diable”, iar Jack a primit 141,25 dolari pentru această poveste care se referea la un canadian crud care își lovea câinele, acesra se răzbună și îl ucide pe bărbat. La începutul anului 1903, tânărul scriitor a vândut romanul Chemarea străbunilor (The Call of the Wild) către The Saturday Evening Post pentru suma de 750 de dolari, iar cartea l-a propulsat rapid spre succes.
Jack s-a căsătorit cu Elizabeth Mae (sau May) „Bessie” Maddern pe 7 aprilie 1900, în aceeași zi în care a fost publicată colecția de povestiri Fiul lupului (Son of the Wolf). Bess făcea parte din cercul său de prieteni de câțiva ani și fusese logodnica lui Fred Jacobs, un prieten din liceu al lui Jack, care murise în 1897.
Prima lor fiică, Joan, s-a născut pe 15 ianuarie 1901, iar a doua, Bessie „Becky”, pe 20 octombrie 1902, ambele în Piedmont, California. Jack era foarte mândru de copiii săi, dar căsătoria sa a devenit curând tensionată. Până în 1903 cuplul era aproape de a se separa pentru că erau „extrem de incompatibili”, deși scriitorul era foarte amabil și blând cu soția sa, după cum povesteau prietenii care îi vizitau, dar el avea să mărturisească: „Bessie ne-ar vinde pe mine și pe copii pentru afurisita ei de puritate. Este ingrozitor. De fiecare dată când mă întorc după ce am fost plecat de acasă pentru o noapte, nu mă lasă să stau în aceeași cameră cu ea”. De fapt, lui Bessie îi era teamă că Jack merge la prostituate și ar putea aduce acasă o boală venerică.
Pe 24 iulie 1903, London i-a spus lui Bessie că pleacă și s-a mutat, iar pe tot parcursul anului 1904, cei doi și-au negociat condițiile divorțului care a fost încheiat oficial pe 11 noiembrie 1904.
Scriitorul a acceptat apoi propunerea unui ziar din San Francisco de a relata despre războiul ruso-japonez la începutul anului 1904, ajungând la Yokohama pe 25 ianuarie 1904. A fost arestat de autoritățile japoneze la Shimonoseki, dar eliberat datorită intervenției ambasadorului american Lloyd Griscom. După ce a călătorit în Coreea, a fost din nou arestat de autoritățile japoneze pentru că s-a apropiat prea mult de granița cu Manciuria fără permisiune oficială și a fost trimis înapoi la Seul. Eliberat din nou, scriitorului i s-a permis să călătorească cu armata imperială japoneză până la graniță și să observe bătălia de la Yalu.
London i-a cerut lui William Randolph Hearst, proprietarul ziarului din San Francisco, să-i permită transferul alături de Armata Imperială Rusă, deoarece considera că restricțiile de mișcare ar fi mai puțin severe. Dar, înainte ca acest lucru să poată fi aranjat, el a fost arestat pentru a treia oară în patru luni, de data aceasta pentru agresarea asistenților săi japonezi pe care i-a acuzat că i-au furat furajele calului. Eliberat prin intervenția personală a președintelui Theodore Roosevelt, London a părăsit frontul în iunie 1904.
După ce a divorțat de Bessie, în 1905 Jack London s-a căsătorit cu Charmian Kittredge, care era cu cinci ani mai mare decât el și pe care o cunoștea încă din 1900, înainte de prima lui căsătorie, dar cei doi s-au îndrăgostit ani mai târziu
Biograful Russ Kingman a numit-o pe Charmian „sufletul pereche al lui Jack, mereu alături de el, o potrivire perfectă”. Cei doi au făcut multe călătorii împreună, inclusiv o croazieră în 1907 pe iahtul Snark în Hawaii și Australia. Cuplul și-a dorit să aibă copii, însă un bebeluș a murit la naștere, iar o altă sarcină s-a încheiat cu un avort spontan.
În 1905, London a cumpărat o fermă în Glen Ellen, California, pe versantul estic al Muntelui Sonoma. Scriitorul avea să scrie: „Pe lângă soția mea, ferma este pentru mine cel mai drag lucru din lume”, dar ferma a fost un eșec economic și se pare că scriitorul mai mult s-a jucat de-a marele fermier în loc să se ocupe de afacere, prietenii considerând că a fost doar un hobby temporar al unui om devenit bogat.
Scriitorul a cheltuit 80.000 de dolari (2.280.000 de dolari la valoarea actuală) pentru a construi un conac de piatră de 1.400 m2, numit Wolf House pe proprietate, dar în momentul în care locuința se apropia de finalizare, cu două săptămâni înainte ca familia să se mute, a fost distrusă de incendiu.
În această perioadă Jack London a devenit un adversar declarat al circurilor cu animale după ce a asistat la scene de o cruzime extremă în timpul antrenamentelor, iar romanele sale ulterioare au inclus o prefață în care ruga publicul să se informeze mai mult despre aceste practici. În 1918, Societatea din Massachusetts pentru prevenirea cruzimii față de animale și Societatea americană de educație umană s-au alăturat scriitorului pentru a crea Jack London Club, asociație care a încercat să informeze publicul despre cruzimea față de animalele de circ și să-i încurajeze să protesteze împotriva acestor instituții.
London a murit la doar 40 de ani, pe 22 noiembrie 1916, într-o verandă a cabanei de la ferma sa. Scriitorul a fost un om robust, dar suferise de multe boli grave, inclusiv scorbutul din Klondike și diverse infecții și boli tropicale contractate în timpul călătoriilor sale. La momentul morții, suferea de dizenterie, alcoolism în stadiu avansat și uremie, avea dureri extreme și lua morfină.
Înmormântarea lui Jack London a avut loc pe 26 noiembrie 1916, iar la eveniment au participat doar prietenii apropiați, rudele și lucrătorii de pe proprietatea sa. În conformitate cu dorințele lui, a fost incinerat și apoi cenușa a fost înhumată sub o stâncă care se afla lângă Wolf House. După moartea soției sale, Charmian, în 1955, și ea a fost incinerată și apoi îngropată în același loc. Mormântul este marcat de un bolovan acoperit de mușchi de pădure. Mai târziu clădirile și întreaga proprietate au fost conservate și au primit numele Jack London State Historic Park.
