joi, 12 decembrie 2024

***

 ZIUA TRĂDĂRII


Adrian PĂUNESCU


Puține conștiințe mai sunt in țară treze,

Protipendada râde și micul vodă minte,

De silă, de rușine, strămoșii din morminte

Se scoală dintr-o dată și vor să emigreze.


Trădarea pune frâul pe nația săracă ,

Reînflorește frica în ochi și în ferestre,

Sporește sistematic importul de căpestre ,

Poporul reînvață înspăimântat să tacă.


Îmbracă -te în doliu, nefericită țară ,

Cernește-ți și năframa, cernește -ți și lumina,

Pierd capii tăi Ardealul și -ngroapă Bucovina 

Și tristei Basarabii îi dau motiv să moară.


Nu mai avem nici pâine, în preajma gurii mute,

Se vinde România la preț de sold, în lume,

Așa că uită-ți țara , istorie și nume ,

Deșteaptă -te , Românie, îmbracă -te și du-te !

***

 BĂTRÂNI ȘI COPII --


Adrian Păunescu 


Aceşti bătrâni, aceşti copii

Ar fi, dar parcă nu ar fi,

Sunt unii nord şi alţii sud

Şi lacrima nu și-o aud.


Ca-ntr-un complot diavolesc

Părinţii dintre ei lipsesc,

Îşi zic bunici, îşi zic nepoţi,

Străinătatea strigă-n toţi.


Aceşti copii, aceşti bătrâni,

Sunt zilierii tristei pâini,

Fiorul dintre ei s-a dus

Şi rudele cu ei nici nu-s.


Nişte copii în ţarc vulgar,

Nişte bătrâni în bestiar,

Furtună i-a adus aici,

Nu-şi sunt nepoţi, nu-şi sunt bunici.


Copiii n-au ce-şi aminti,

Bătrânii nu mai nasc copii,

Imaginile lor se cern

Spre paradis şi spre infern.


Şi pân' s-ajungă la sfârşit

Au de trăit şi de murit,

Ca vietăţile-n nisip

Ei nici nu-şi seamănă la chip.


Aşa au fost, aşa rămân,

Ce e copil, ce e bătrân,

Bătrânii-n iadul propriu zis,

Copiii-n veşnic paradis.


Purtându-şi umbrele în mâini,

Ce trişti copii, fără bătrâni,

Cu ochii pătimiţi de vii,

Ce trişti bătrâni fără copii.

***

 SCRISOARE INAINTE DE MOARTE


Arhimandrit JUSTIN PÂRVU


Popor român !


  – Îţi scriu pentru că sper ca măcar acum, să îţi aminteşti cine ai fost, cine eşti şi poate aşa vezi încotro te îndrepţi!


 Eşti singurul popor european care trăieşte încă acolo unde s-a născut.

Nu o spun eu, o spune istoria popoarelor. O fi mult, o fi puţin, nu ştiu – dar ştiu că eşti unic în Europa, această Europă care te loveşte, te jigneşte şi te umileşte.


De ce o laşi să facă asta, când tu eşti singurul popor născut, crescut şi educat în graniţele sale?


Eşti primul popor din lume care a folosit scrierea. Nu o spun eu, o spun tăbliţele de la Tărtăria şi o recunosc toţi cei care le-au studiat.

Acum 7000 de ani, când alţii nici nu existau ca popor, pe aceste meleaguri locuitorii scriau, pentru a ne lăsa nouă mândria de a fi prima civilizaţie care se semnează pe acest pământ.

    Scrierea sumeriană a apărut 1.000 de ani mai târziu şi totuşi mulţi se fac că nu văd şi nu recunosc adevărul.


Cât timp o să te laşi neglijat?


Ai fost singurul popor pe care nici o putere din lume nu l-a cucerit chiar dacă ai fost împărţit, despărţit şi asuprit de mai multe imperii.

Nici unul nu a putut să te cucerească cât ai fost unit, nici romanii care au stăpânit doar o parte din vechea Dacie, cealaltă fiind stăpânită de Dacii liberi, nici turcii care nu au reuşit niciodată să îţi transforme teritoriul în paşalâc.

Toate marile înfrângeri s-au bazat pe trădare.

NIMENI NU A REUŞIT SĂ TE SUPUNĂ CÂT AI FOST UNIT.


De ce te laşi dezbinat?


Ai fost scut creştinătăţii, când întreaga Europă tremura de teama islamului.

Sângele tău a salvat Europa iar românul Iancu de Hunedoara a salvat Viena şi întreaga Europa de furia semilunii.

Acum, tu popor de salvatori ai creştinismului, eşti tratat ca un paria.


Când îţi vei revendica drepturile?


Din tine au apărut: Eminescu, Enescu, Brâncuşi, Gogu Constantinescu, Vuia, Vlaicu, Coandă, Petrache Poenaru, Nicolae Teclu, Spiru Haret, Herman Oberth, Conrad Haas. Dar ce păcat, cei mai mulţi şi-au pus minţile sclipitoare în slujba altor ţări pentru că acasă nu i-a ascultat nimeni.


De ce ai lăsat să se întâmple asta?


Astăzi, popor român pentru tine se rescrie istoria.

Cum vrei să se facă asta? 

Cum vrei să te vadă cei ce îţi vor urma?


Astăzi, ca şi pe vremea fanarioţilor, domnitorul şi divăniţii nu au nici o legătură cu tine. Sunt străini de interesele şi dorinţele tale, tot ce doresc este să stea cât mai mult în funcţie şi să câştige cât mai mult.


Tu taci !!!


Astăzi, ca şi pe vremea cuceririi romane, bogăţiile tării, aceleaşi mine de aur, argint sare, mierea acestui pământ, sunt exploatate de alţii cu braţele tale şi se duc pentru a umple vistieriile străinilor de neam.


Tu taci !!!


Astăzi, ca şi pe vremea asupririi austro – ungare, drepturile românilor sunt călcate în picioare, iar cei puţini fac legea pentru cei mulţi.


Tu taci !!!


Astăzi, ca şi în vremuri de restrişte, românii pleacă din ţară, să muncească, sau să îşi vândă inteligenţa, pentru că ţara lor nu are nevoie de ei.

Câţi dintre ei sunt viitorii Brâncuşi, Coandă, Conrad Haas, te-ai gândit la asta ?

Conducătorii acestei ţări au nevoie de slujbaşi proşti, lipsiţi de educaţie, lipsiţi de caracter, lipsiţi de voinţă, lipsiţi de coloană vertebrală, ca să îi poată îndoi şi face figurine de plastilină din ei.


Tu taci !!!


Astăzi, ca şi pe vremea bolşevismului, la mare preţ sunt trădătorii, linguşitorii, vânzătorii de neam şi conştiinţă, traseiştii politici, gata să calce pe cadavre pentru a parveni şi a îşi păstra privilegiile.


Tu taci !!!


Astăzi, parlamentul şi guvernul ţării, divăniţii de azi, arendează pământurile şi întreprinderile “nerentabile” la indicaţiile unor străini de neam cărora le cântă osanale, unor arendaşi străini, spunând că asta se numeşte privatizare. Pentru aceste arende, ei primesc peşcheşul, iar ţara rămâne pe butuci.


Tu taci !!!


Astăzi, urmele civilizaţiei străbunilor voştri sunt şterse, pentru ca fiii tăi să nu mai ştie niciodată cum au apărut ei pe acest pământ, cine le sunt strămoşii şi care le sunt meritele. Vechile situri arheologice sunt distruse, se construiesc şosele experimentale peste ele, Sarmisegetuza, Grădiştea, Munţii Buzăului, sunt vândute sub pretextul impulsionării turismului, unor privaţi care, habar nu au că în pământul pe care îl calcă zace istoria ta încă nedescoperită.


Tu taci !!!


Elemente din tezaurul ţării, sunt trimise “la expoziţie” în afara ţării şi uită să se mai întoarcă, iar cei ce le-au scos, nu dau nici un răspuns, se fac că au uitat de ele.


Tu taci !!!


Arhivele tării sunt cedate printr-o lege a arhivelor, străină de interesele naţionale, celor ce vor să scoată din mintea românilor ideea şi dovezile de unitate naţională.


Tu taci !!!


Slujbaşii ţării, căftăniţii, vând la preţ de piatră seacă şi fier vechi, bunurile realizate de tine, sub oblăduirea şefilor lor, împart banii, apoi sunt “judecaţi” de ochii lumii şi primesc pedepse cu suspendare, adică “mulţumesc, la revedere, te mai chemăm noi când avem nevoie de serviciile tale”.


Tu taci !!!


Oştirea ţării este batjocorită, decimată, dezarmată, pusă în slujba altora, copiii tăi mor pe pământuri străine, iar Hatmanul Suprem vine în faţa ta şi spune că suntem într-o mare încurcătură, vom fi nevoiţi să împrumutăm avioane străine pentru a ne asigura siguranţa aeriană, de parcă asta s-a întâmplat peste noapte şi nu este urmarea politici sale dezastruoase, de parcă nimic din ceea ce se întâmpla românului azi nu i se datorează lui.


Tu taci !!!


Dispar din instituţii ale statului arhive cu invenţii şi inovaţii de interes strategic privind cercetarea nucleară. Cei puşi să le păzească nu păţesc nimic, iar cei ce trebuie să investigheze, spun că nu e nimic deosebit.


Tu taci !!!


Şi se fură voturile, iar comisia care trebuia să investigheze pe cei care au fost prinşi cu vot dublu, nu dă nici un răspuns, deşi există dovezi că ai fost furat şi voinţa ta răsturnată.


Tu taci !!!


În divan, se fură la 2-3 mâini, unii chiulesc, alţii se fac că lucrează, iar alţii mânuiesc legile după bunul plac, în văzul tuturor şi nu li se întâmplă nimic.


Tu taci !!!


Sistemul educaţional se reduce la bani, bani la înscriere, bani la examene, bani la absenţe, bani la promovare, bani la angajare, bani la reexaminare. Copiii tăi nu mai ştiu nici cum îi cheamă dacă nu se uită pe internet sau nu primesc un SMS.


Tu taci !!!


Dacă te îmbolnăveşti, nu ai unde să te duci, s-au închis spitalele, s-au scumpit medicamentele, trebuie să mergi dacă eşti operat cu faşele şi anestezicul de acasă, altfel mori neoperat sau deschis şi neînchis. Intri în spital pentru o unghie lovită şi ieşi cu 10 boli pe care nu le aveai la intrare.


Tu taci !!!


Un copil de 15 ani, român sportiv, este bătut de colegii de echipă maghiari, pentru că e român, chiar de Ziua Naţională a României. Nu se întâmplă nimic. Ceva mai târziu, Hocheiştii Naţionalei României (de naţionalitate maghiară) la un meci cu selecţionata Ungariei, tac când se intonează Imnul României, dar cântă cu foc imnul Ungariei şi pe cel al Ţinutului Secuiesc, imn care nu avea ce căuta la o manifestare oficială.


Toţi tac !!!


Tu taci !!!


Guvernanţii nu fac altceva decât să te jupoaie, îţi bagă mâna în buzunar şi îţi iau banii, pentru că eşti prea bogat în viziunea lor, sau nu meriţi ce ai câştigat, iar ţara nu are bani. Se împrumută lăsându-te dator pe sute de ani, fără să le pese ce vor face şi de unde vor plăti datoriile cei ce le vor urma.


Tu taci !!!


Duşmanii tăi, cei ce vor să te vadă dispărut pentru a îţi lua locul, îţi impun ce să mănânci, ce să bei, ce medicamente să iei, fac experimente cu tine, te folosesc drept cobai cu avizul şi ajutorul trădătorilor din fruntea ţării, care le aplică legile într-un Codex Alimentarius care te duce la pieire.


Tu taci !!!


Parlamentarii îşi votează legi speciale, se protejează împotriva judecăţii pentru hoţiile şi prostiile pe care le fac, se acoperă cu legi făcute numai pentru ei, şi fură acoperindu-se unul pe altul.


Tu taci !!!


Preşedintele ţării îşi exprimă oficial acordul de modificare a Constituţiei ţării, la cererea unor străini, care îşi urmăresc propriile interese, fără a consulta măcar parlamentul, dar să te mai consulte pe tine…


Tu taci !!!


Un român plecat de acasă, descoperă peste hotare că ţara lui are de recuperat o sumă mare de bani de la alt stat. 

Ce fac parlamentarii români? 

Refuză să investigheze cazul, pentru că nu vor să îi supere pe cei ce îi ţin pe jilţuri, fără să le pese de interesul naţiunii, trădând jurământul făcut la investire.


Tu taci !!!


ASTA SE ÎNTÂMPLĂ ASTĂZI, POPOR ROMÂN, ŞI TU TACI !!!


Dacă ar fi ca tot ceea ce se întâmplă să se răsfrângă numai asupra ta, românul de azi, nu ţi-aş scrie un cuvânt. 

Te-aş lăsa să lâncezeşti, să dormi până se aşterne praful peste tine şi mătura istoriei te va scoate afară din mintea celor ce vor urma, ca pe o întâmplare neplăcută.

Dar tu popor român de azi, eşti legat de cel de ieri şi de cel de mâine şi odată cu tine piere nu numai trecutul, dar şi viitorul acestui neam.


Cât o să mai taci ?


Trezeşte-te, popor român, trezeşte-te român adormit şi nu lăsa să se şteargă dintr-o trăsătură de condei, tot ce ti-au lăsat părinţii, nu îţi lăsa copiii pe drumuri, sclavi ai celor ce nici nu existau pe când tu ştiai să scrii.”


Părintele Arhimandrit Justin Parvu


,Publicat de Ion Coja

***

 Amintiri din Teatrul Romanesc


Leopoldina Bălănuță    𝓡𝓮𝓶𝓮𝓶𝓫𝓮𝓻


    A fost o actriță română de film, radio, televiziune, scenă și voce. 

A absolvit în 1957 Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică (IATC) din București, la clasa Mariettei Sadova și a lui Marcel Anghelescu. A debutat la București, în regia lui Ion Cojar.

    A fost distribuită și în filme, mai ales în roluri cu încărcătură dramatică, a avut și o colaborare de succes cu televiziunea.

    A fost una din cele mai importante actrițe care a practicat spectacolul de poezie și care s-a preocupat intens de acest lucru. 

A terminat studiile de arta actorului odată cu deschiderea sălii Casandra, acest studio al celui mai tânăr actor, unde au debutat cei mai mulți interpreți ai țării, toți cei care au studiat la prima școală de teatru și film.

    Rolurile sale au fost nenumărate și în toate a venit cu vocea ei caldă, melodioasă, cu adâncul ei cult pentru adevăr, fiecare replică constituindu-se într-o pledoarie pentru justiție și demnitatea omului. A fost și o remarcabilă recitatoare. În concepția ei, actorul este glasul dramaturgului, dar și al poetului. Mai ales al poetului care nu-l obligă să devină personaj, nu-l supune la metamorfoze, ci îl lasă să fie el însuși, cu sensibilitatea și sentimentele sale, punând în lumină sensurile ascunse ale creației poetice. Bălănuță a iubit poezia bună și a dat numeroase recitaluri.

    A fost distinsă cu Ordinul Meritul Cultural clasa a IV-a (1967) „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”.


Născută la10 decembrie 1934 Hăulișca

Decedată la14 octombrie 1998 (63 de ani) București

***

 Amintiri din Teatrul Romanesc


Szabi 'sɔbi Cseh    𝓡𝓮𝓶𝓮𝓶𝓫𝓮𝓻


    A fost un cascador și actor român.

S-a născut într-o familie de secui. După absolvirea studiilor secundare la Liceul Andrei Șaguna și la liceul Unirea din Brașov, a urmat cursurile Institutului de Educație Fizică și Sport din București, pe care le-a finalizat în anul 1966.

    Încă din timpul facultății a lucrat ca zburător la trapez la Circul de Stat din București în trupa Ganea. Aflat în anul trei de facultate, a colaborat în calitate de cascador în filmul “Dacii”, regizat de Sergiu Nicolaescu.

    În anii 1967-1980, fiind primul metodist (maistru de lupte) angajat pe un astfel de post în România, în cadrul Studioului Cinematografic "București" și apoi în Centrala RomaniaFilm – Centrul de Producție Cinematografică, a colaborat la toate filmele românești ce conțineau secvențe de acțiune-lupte și a executat multiple cascade dificile și spectaculoase, unele fiind unicate pe plan mondial.

    În 1975 a devenit coordonator al școlii de cascadori din Germania, unde a colaborat cu Peter Fogel, regizor de acțiune și cascador la 11 filme produse de studiourile DEFA din Berlinul de Est și Tele München (până în anul 1986).

    Din 1974 a colaborat la realizarea a 38 de filme artistice străine ca regizor al secvențelor de acțiune sau cascador. A realizat peste 70 de spectacole cu specific de cascadorie–divertisment în țară și străinătate.

    La 8 ianuarie 1990 Szabi Cseh a înființat prima Asociație a Cascadorilor Profesioniști din România.

    Este autorul a numeroase invenții care au dus la dezvoltarea tehnicii și metodologiilor din domeniul cascadoriei, nu doar în România, ci la nivel internațional. Exemple:


trambulina elastică, utilizată prima oară în redarea efectului de zbor al personajului în urma unei explozii (1967)

trăgătoarea, folosită pentru prima oară în lume, în căderile cu calul, făcându-le mai spectaculoase și mai sigure atât pentru cascador, cât și pentru cal (1970)

țarcul pentru aglomerarea cailor în filmarea secvențelor de luptă călare, covorul mișcător pentru căderile simultane ale cailor (1970)

bătuta, dispozitiv de aruncare a oamenilor, cailor etc. din poziții statice (1972)

utilizarea cablurilor, pentru prima oară în România, în redarea cât mai spectaculoasă a efectelor de împușcături, explozii, lovituri (1974)

    

Născut la11 decembrie 1942 Miercurea Ciuc

Decedat la 1 august 2014 (71 de ani) București

***

 

SCRISOARE TATEI  DINCOLO 


         Adrian PĂUNESCU 


Mă iartă, tată, pentru tot ce este,

să tac aș vrea și să mă sting aș vrea,

că nu ți-am dat, de luni și luni, o veste

și cea pe care-acum ți-o dau, e rea.


E prima oară când, rănit la frunte,

spre amintirea ta mă-ntorc înfrânt 

și n-are cine să mă mai înfrunte,

acum, când eu te caut în mormânt.


Matale ce mai faci, iubite tată,

a câta iarbă ai ajuns să fii?

Pe-aici e mult mai rău ca altădată,

nici iarba nu mai crește pe câmpii.


Eu nu am alt popor, să-l schimb pe-acesta,

nu pot să-l dau, la nu știu ce bairam,

cum ne schimbăm cămașa, haina, vesta,

eu altul n-am și nici nu vreau să am.


La revedere, umbră supărată,

și-aștept momentul întemeietor,

când voi veni lângă matale, tată,

sub tălpile aceluiași popor.

luni, 9 decembrie 2024

***

 Simeon Stâlpnicul, omul care a trăit cocoțat pe un stâlp timp de 37 de ani

Ai auzit până acum de Simeon Stâlpnicul? Cu toți cunoaștem povești despre yoghini indieni care pot sta într-o singură poziție timp de zile, săptămâni sau ani (de exemplu, acest om).

Unii călugări și yoghini budiști au reușit să-și încetinească bătăile inimii până la punctul în care acestea au devenit nedetectabile.

Cele mai multe povești despre meditație, disciplină și rugăciune implică religii orientale, precum hinduismul și diferite ramuri ale budismului.

Însă acum 1.700 de ani, câțiva credincioși creștini au dus la capăt un act de disciplină atât de extrem, încât actele extreme ale fachirilor pălesc prin comparație.

Ce au făcut? Au stat în vârful unor stâlpi. Timp de ani de zile. De fapt, timp de zeci de ani. Primul și cel mai celebru dintre ei a stat în vârful unui stâlp timp de 37 de ani!

Acest bărbat și alții ca el sunt cunoscuți în istorie drept „stâlpnici”, un termen care vine din cuvântul grecesc „stylos”, care înseamnă „stâlp”. „Stâlpnic” înseamnă „cel care trăiește pe stâlp”.

În secolul IV, creștinismul era o religie relativ nouă și fusese acceptat de Imperiul Roman cu numai un secol înainte. În Est, practicile ascetice extreme s-au răspândit printre unii credincioși.

Unele elemente de ascetism trebuie să fi fost prezente deja în religiile și credințele oamenilor din Orientul Mijlociu la acea vreme, căci acest tip de practici nu s-a dezvoltat niciodată în Vest.

Unii pelerini din Imperiul Roman de Răsărit au călătorit în Europa de Vest cu intenția de a introduce aceste practici, însă ele nu au prins niciodată.

Aceste practici ascetice luau multe forme. Unii posteau până la moarte. Alții deveneau eremiți, pentru a evita dorințele și păcatele lumii pământești.

Mulți alții (și aici se includ și europenii occidentali) se „purificau” de păcate biciuindu-se până la sânge.

Stâlpnicii au dus totul la un alt nivel. Primul și cel mai celebru dintre ei a fost Simeon Stâlpnicul, un sirian despre care se crede că s-a născut în jurul anului 390 și a murit pe 2 septembrie 459. Simeon a trăit lângă orașul Alep.

Într-o vreme în care creștinismul tocmai fusese acceptat în Imperiul Roman de Răsărit, exista un mare zel pentru noua religie și pentru practicile sale. Se pare că Simeon a fost afectat de aceasta, și când a ajuns la vârsta de 13 ani era deja foarte credincios.

La 16 ani a intrat într-o mănăstire, unde sacrificiile și renunțarea erau practici zilnice. Dintre toți călugării, Simeon era cel care ducea totul la extrem și tovarășii săi i-au cerut să plece.

Apoi, Simeon și-a ridicat o colibă mică, unde a locuit pentru mai mult de un an și jumătate. Se pare că a petrecut tot postul din acel an fără să bea sau să mănânce câtuși de puțin.

Când a ieșit din locuința sa, oamenii susțineau că trecuse prin un miracol și era privit cu o oarecare reverență. Ulterior, Simeon Stâlpnicul a practicat un nou tip de asceză – stătea în picioare cât de mult putea. După o vreme, a găsit o cale nouă spre sfințenie – avea să trăiască într-un loc îngust și să nu plece de acolo niciodată.

Simeon Stâlpnicul țintea, bineînțeles, să ajungă în rai

A ales un spațiu lat de 20 de metri, pe panta unui munte din apropiere (cunoscut acum ca „Muntele Simeon”). Din nefericire pentru Simeon, mulțimile de pelerini îl vizitau mereu și îi tulburau suferința.

Calea lui Simeon era, ca să fim sinceri, una egoistă. Îl căuta pe Dumnezeu și voia să se purifice de dorințe și gânduri pământene, însă nu avea un mesaj pentru ceilalți și nici nu le cerea să trăiască asemeni lui.

Simeon credea cu sinceritate că astfel își câștiga un loc în rai. Timpul petrecut pe Pământ era limitat, în vreme ce timpul petrecut în rai era nelimitat. Pentru el, asta însemna totul. Ce metodă să alegi? Asta îl privea pe fiecare.

Ca să scape de mulțimile care îi cereau sfatul și ca să fie mai aproape de sfințenie, Simeon a venit cu o idee nouă. Un stâlp. Primul stâlp a avut înălțimea de 2.7 metri și era prevăzut cu o platformă mică de aproximativ un metru pătrat.

Pe marginile platformei se aflau stâlpi mai mici, cum sunt cei care susțin balustrada scărilor. Aceștia îl ajutau să nu cadă din greșeală.

De la început, Simeon s-a hotărât să-și petreacă restul vieții pe stâlp. Mănăstirea locală i-a trimis niște băieți care îi aduceau pâine și lapte și câteodată folosea un scripete ca să tragă sus mâncarea lăsată pentru el.

După o vreme, călugării au devenit îngrijorați că purtarea lui Simeon era o formă de mândrie și nu de smerenie, așa că l-au testat. Ei credeau că dacă îi ordonau să coboare și el asculta, acesta ar fi fost un semn că se afla pe cărarea smereniei.

Dacă decidea cu încăpățânare să rămână, era vorba de mândrie. Ordinul a fost dat, el a început să coboare și călugării au fost mulțumiți. I-au spus să rămână pe stâlpul lui.

Cum se desfășura, de fapt, viața lui Simeon Stâlpnicul?

2.7 metri nu ajung pentru a te ridica deasupra lucrurilor lumești așa că, din când în când, Simeon se urca pe stâlpi mai înalți. Acest lucru s-a întâmplat în primii șapte ani ai ascezei sale.

Însă prea mulți voiau să îi audă vorbele de înțelepciune sau încercau să-l facă să coboare așa că, în cele din urmă, Simeon s-a suit pe un stâlp cu înălțimea de aproximativ 15 metri.

Astfel, se nasc unele întrebări. Cum dormea? Cum mânca? Cum bea? Ce haine avea? Și, bineînțeles, unde își făcea nevoile fiziologice?

Dormea pe stâlp, fie stând în picioare, fie încovrigat. Mânca și bea puțin, în funcție de bunăvoința localnicilor și a mănăstirii locale. Unii spun că stătea dezbrăcat atunci când hainele i se destrămau.

Alții spun că i se dădeau haine. Unele relatări spun că se ușura peste marginea stâlpului și că porțiunile de jos ale stâlpului erau acoperite de excremente. Alte relatări spun că folosea o găleată.

Însă ceea ce știm cu certitudine este că a rămas pe stâlp timp de 37 de ani. Când a murit, corpul său, care era foarte ușor, a fost devorat de infecții și paraziți și se pare că trupul său se aflase într-o astfel de stare încă dinaintea morții lui.

A îndurat totul ca făcând parte din suferința pe care trebuia s-o îndure „ca să ajungă în rai”. Dar Simeon cel Bătrân nu a fost singurul stâlpnic. Alții i-au urmat exemplul și adoptat chiar și numele lui.

Cel de-al doilea stâlpnic (după celebritate) este… Simeon cel Tânăr, care a trăit pe teritoriul de azi al Turciei.

Dar au mai fost mulți alții. Viața dusă pe stâlpi ca practică religioasă creștină pare să fi încetat până la sfârșitul secolului VI. Însă, de-a lungul epocilor, au existat unii care au practicat acest tip de devoțiune.

Cel mai notabil este un călugăr pe nume Maxine Qavtaradze în Georgia. El trăiește pe un stâlp muntos de 20 de ani, coboară o dată sau de două ori pe săptămână pentru a-i povățui pe tinerii care îi caută sfatul și trăiește într-o colibă foarte mică, în vârful stâlpului natural.

S-a făcut și un film – „Stâlpn icul” – care relatează experiența sa.

***

 POVESTEA MAGILOR Există o poveste tare veche, care spune că, de fapt, au fost patru magi care doreau să se închine Mântuitorului, la naşter...