sâmbătă, 14 septembrie 2024

***

 14 septembrie 1908: S-a născut Elie Dulcu, traducător și scriitor român.


Elie Dulcu (14 septembrie 1908, Aninoasa, Gorj – 3 martie 1994 Focșani) a fost un scriitor, editor și traducător român. Activitatea sa editorială a fost axată în special pe traducerea ṣi publicarea lucrărilor cu caracter esoteric.


BIOGRAFIE

Elie Dulcu s-a născut la 14 septembrie 1908 în comuna Aninoasa din județul Gorj. Încă din tinerețe a fost atras de filosofia, istoria și învățăturile străvechi indiene. După absolvirea Școlii Normale din Târgu-Jiu, Elie Dulcu urmează cursurile Universității din Cluj, facultatea de limba engleză. Autodidact prin excelență, își însușește franceza și italiana, iar mai târziu unele noțiuni de sanscrită. Atracția spre metafizică, inițierea în învățăturile esoterice, îl determină ca, împreună cu fratele său George, absolvent cu titlul de doctor în fizico-matematici al Universității din Torino și asistent la Universitatea din Cluj, să abandoneze activitățile cotidiene și să se dedice publicării în România a unor lucrări inițiatice esoterice și nu numai.


ACTIVITATEA EDITORIALĂ – EDITURA RAM – ANINOASA GORJ

Editura RAM Aninoasa - Gorj, condusă de cei doi frați Dulcu, a fost în perioada anilor `30-'40 un precursor în acest domeniu. În îngrijirea și în traducerea lor s-au publicat titluri ca (spicuim din cele 30 de titluri apărute pe parcursul a câțiva ani):


- Datoria vieții noastre, Vasile Pârvan

- George Dulcu – „Criterium de sinteză spirituală”

- Tao Te King, Lao Tse

- Puterea calmului, Yoritomo Tashi

- Filosofia esoterică a Indiei, J.C. Chatterji

- Lumina pe Cărare și Karma, Mabel Collins

- Conștiința atomului, Alice A. Bailey

- Psihanaliză și Psihosinteză, Dr. R. Assagioli

- Dublul eteric (cu 26 de diagrame), A.E. Powell

- Doctorul sufletului, YRAM

- Fedru, Platon

- Preceptele lui Confucius, G. Soulie de Morant

- Istoria vieții sale povestită de el insuși, Mahatma Gandhi

- Educație fizică hindusă, Jatindra Chakraborty

- Nicolae Olahus, primul umanist de origine românǎ, Ștefan Bezdechi

- De la Intelect la Intuiție, Alice A. Bailey

- Enigma vieții și a morții, M. Heindel

- Unde sunt morții, M. Heindel


Războiul cu urmările sale a întrerupt acest tezaur de apariții de o mare valoare spirituală, lucrări ca: Alice A. Bailey – „Sufletul și mecanismul său”, Henry Th. Hamblin – „Arta trăirii”, Henry Th. Hamblin – „Puterea gândirii”, W. Scott-Elliot – „Istoria Atlantidei”, rămânând nepublicate.


O bogată corespondență a fost purtată pe tema volumelor editate cu personalități ale vremii printre care Mircea Eliade, Henriette Yvonne Stahl, Anton Dumitriu, Jwala Prasad Singhal, Alice Bailey ș.a.


După încheierea războiului și închiderea editurii, destinul lui Elie Dulcu a urmat alte căi. Anul 1952 îl găsește la Târgu-Jiu ca profesor de muzică la Școala Normală. Aici, la puțin timp după ce se căsătorește cu profesoara Alice Dulcu, este ridicat în miez de noapte de acasă de organele Securității și primește, ca majoritatea elitei intelectuale române, o condamnare administrativă de 5 ani, executată în sinistrele închisori și colonii de muncă comuniste: Poarta Alba (Canal), Onești, Slănic (minele de sare). În ultima perioada a “pedepsei” a fost deportat în Bărăgan, dormind într-un bordei săpat în pământ într-un sat inexistent, trasat doar pe hârtiile organelor de represiune. Perioada de detenție i-a adus, în afara experienței căpătate în condiții extreme de viață, și o lungă suferință fizică care îl va însoți până în ultimele clipe ale vieții. După perioada de detenție și de domiciliu obligatoriu se stabilește la Focșani, locul de origine al soției, unde va locui până la sfîrșitul vieții. La Focșani, după relativa celebritate dobândită în perioada interbelică, ajunge să desfășoare munci ca magaziner și statistician la „fier vechi”, profesor de vioară la Școala de muzică, pensionându-se timpuriu, în 1968, în urma bolilor căpătate în locurile pe unde a fost reținut câțiva ani fără vreo vină. Ultima perioadă a vieții și-o consacră nu numai continuului studiu spritual, ci și desăvârșirii educației celor doi copii, iar ulterior, a celor doi nepoți. Sub îndrumarea sa, apar între 1992 și 1994 la Focșani, în Editura Neuron, câteva reeditări ale unor cărți publicate în RAM (Mabel Collins – „Lumina pe Cărare și Karma”) precum și traduceri ale sale precum H.P. Blavatski – „Vocea Tăcerii”, J. Krishnamurti – „La picioarele maestrului”, Alice A. Bailey – „Inițierea umană și solară”


Se stinge din viață pe 3 martie 1994 discret, așa cum a trăit o viață întreagă.


ROMÂNII, O ANTICHITATE ARHAICĂ

Însuflețit de o înaltă forță morală, Elie Dulcu a continuat să scrie. Românii, o antichitate arhaică își are rădăcinile în perioada de dinaintea războiului și a fost așternută pe hârtie în 1966. Trimisă la diverse reviste și foruri științifice (inclusiv Academia Română) ea a suferit mai multe revizii și actualizări, ultima dintre acestea datând din 1978. Noțiunile de sanscrită acumulate l-au făcut pe Elie Dulcu să aprofundeze cunoașterea în original a unor cărți de inițiere străvechi, autorul emițând o teorie originală la acea vreme asupra filonului de origine al limbii române. Astfel, limba română își are originea în limba părinților daci - limba dacă, ca și latina, având origini comune într-un filon indo-european. Așezand pe 3 coloane cuvinte din dicționar corespunzatoare limbii române, latine și sanscrite, Dulcu ne arată apropierea fondului nostru etimologic de limba sanscrită, mai mult decât de limba cotropitorilor romani. Teoria se pierde în negura timpurilor, în migrația lui Rama, plecat de pe meleagurile hiberboreene (prin Tărtăria, via Summer), pe meleagurile Indiei de astăzi. Prin migrația indo-europeana, limba latina, provenind din acest filon, s-a întors, după al doilea război dacic, pe meleagurile noastre. Extrase din ultima revizie au apărut în serial în revista „Știință și tehnică” numerele 10 și 11 din 1991.


După moartea sa, Editura Luana, prin colecția RAM, a încercat să continue prin efort propriu programul editorial transmis de Elie Dulcu, începând acest ciclu prin publicarea acestei cărți, revizuite și completate și continuând cu Adevărul Etern al lui J.P. Singhal și cu operele lui Alice A. Bailey – Reapariția lui Christos și Scrisori asupra meditației oculte.


Multe dintre traducerile sale au apărut dupa revoluție, fără a i se menționa măcar numele, în edituri de prestigiu. Acest lucru a fost posibil și datorită faptului că, urmare a modestiei dobândite după îndelungatul studiu spritual, foarte rar Elie Dulcu a fost de acord să-și publice numele ca traducǎtor, considerând ca fiind nemeritată alăturarea numelui său de cel al importantelor opere publicate. Puținele manuscrise scăpate în urma deselor percheziții efectuate de către securitate în anii ’50 sunt însă marturia muncii sale.


LUCRĂRI ȘI TRADUCERI

Lucrări originale

- Românii o antichitate arhaică – 1966, publicată postum in Editura Luana - 1998

- Din grădina fabulelor - 1972, în curs de apariție


Traduceri din lb. engleză

- J.P. Singhal – „Adevărul Etern”, publicată postum în Editura Luana in 1998

- J.P. Singhal - „Sinteza religiilor”

- H.P. Blavatski – „Vocea Tăcerii” – publicată în Editura Neuron 1992

- J. Krishnamurti – „La picioarele maestrului” - publicată în Editura Neuron 1992

- Lao Tse - „Tao Te King” – Editura RAM Aninoasa - Gorj

- J.C. Chatterji - „Filosofia esoterică a Indiei” - Editura RAM Aninoasa - Gorj

- Mabel Collins – „Lumina pe Cărare și Karma” – Editura Neuron 1992

- A.E. Powell – „Dublul eteric” - Editura RAM Aninoasa - Gorj

- YRAM – „Doctorul sufletului” - Editura RAM Aninoasa - Gorj

- Alice A. Bailey – „Conștiința atomului” - Editura RAM Aninoasa - Gorj

- Alice A. Bailey – „De la Intelect la Intuiție” - Editura RAM Aninoasa - Gorj

- Alice A. Bailey – „Scrisori asupra meditației oculte”

- Alice A. Bailey – „Sufletul și mecanismul său”

- Alice A. Bailey – „De la Bethleem la Calvar”

- Alice A. Bailey - "Lumina Sufletulu i"

- Atisha – „Karma”

- F.J. Alexander - "În orele de meditație"

***

 14 septembrie 1931: S-a născut Tudor Caranfil, critic de film, realizator de emisiuni TV cu subiecte cinefile și istoric de film român.


Tudor Caranfil (14 septembrie 1931, Galați – 23 martie 2019, București) a fost un critic de film, realizator de emisiuni TV cu subiecte cinefile și istoric de film român. A urmat Colegiul V.Alecsandri din Galați și ultimul an plus bacalaureatul la Liceul Mihai Viteazul din București. A terminat Facultatea de Filosofie în 1957, pentru ca ulterior să facă ziaristică la Informația Bucureștiului. Din anii '60 s-a dedicat criticii cinematografice. Începând cu 1962 inițiază „Seara prietenilor filmului”, prima formă a Cinematecii Române.


A fost invitat permanent al Festivalului de la Cannes, al Festivalului de la Berlin și a fost membru in juriul FIPRESCI. A participat la multe alte festivaluri cinematografice internaționale la Karlovy Vary, Los Angeles, Locarno, Cottbus, Rotterdam, San Francisco și la principalele festivaluri românești de film.


A obținut Premiul pentru critică cinematografică al Asociației Cineaștilor din România (ACIN) pe anul 1988 „pentru volumul În căutarea filmului pierdut” (ex aequo cu Olteea Vasilescu).


A fost tatăl regizorului de film Nae Caranfil.


VOLUME PUBLICATE

- Din luptele studentimii democrate, București, Editura tineretului, (1956)

- 7 capodopere ale filmului mut, (1966)

- F. W. Murnau, (1968)

- Contribuții la istoria cinematografiei în România - volum sub redacția lui Ion Cantacuzino, (1971)

- Romanul unui film: "Cetățeanul Kane", (1978, 2008)

- Vîrstele peliculei, vol. 1 (De la "Stropitorul stropit" la "Crucișătorul Potiomkin"), (1982)

- Vîrstele peliculei, vol. 2 (Apogeul filmului tăcut), (1984)

- În căutarea filmului pierdut sau trei "romane" cinematografice, (1988)

- Vîrstele peliculei, vol. 3 (O artă la răscruce), (1990)

- Vârstele peliculei, vol. 4 (Cinematograful sonor își caută specificul), (1998)

- Dicționar de filme românești, (2002)

- Dicționar universal de filme, (2002, 2003, 2008).

- Pe aripile vântului, (2003)

- Istoria cinematografiei în capodopere: De la "Cântărețul de jazz" la "Luminile orașului" (1927-1931), Editura Polirom, 2010

- Dicționar subiectiv al realizatorilor filmului românesc, Editura Polirom, 2013


EMISIUNI DE TELEVIZIUNE

- Traveling peste timp, (1971-1973)

- Vîrstele peliculei, (1973-?)

- Istoria unei capodopere

- Dicționar cinematografic, (1980-1984)

- Telefilmoteca de aur , (1984-?)

- Amfiteatrul artelor

***

 14 septembrie 1936: S-a născut actrița româncă Ileana Stana-Ionescu.


Ileana Stana-Ionescu (14 septembrie 1936, Brad, județul Hunedoara - 30 iunie 2024) a fost o actriță româncă și om politic.


BIOGRAFIE

Ileana Stana-Ionescu s-a născut în anul 1936. După mama are origini italiene, tatăl a murit în al doilea război mondial, pe când ea avea șase ani. A trăit de la vârsta de cinci ani cu familia, în Drobeta Turnu Severin, unde a urmat școala primară și liceul.


După absolvirea liceului teoretic a plecat să lucreze la Reșița, unde locuia un frate de-al tatălui. Acolo frecventa spectacolele trupei de teatru.


A debutat ca actriță în anul 1955, la vârsta de 19 ani, la Teatrul de Stat din Reșița, cu rolul Agnes în Școala femeilor de Molière. În anul 1959 s-a transferat la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț.


Din anul 1965 a lucrat la Teatrul Național din București, precum și la televiziune. Din anul 2002 este societar de onoare al Teatrului Național din București.


A fost căsătorită cu actorul Andrei Ionescu.


ACTIVITATE POLITICĂ

Ileana Stana-Ionescu a fost aleasă deputat de București în legislatura 2000-2004, ca reprezentantă a minorității italienilor din România.


Ileana Stana-Ionescu a fost membru în grupul parlamentar de prietenie cu Republica Italiană și președinte al grupului parlamentar de prietenie cu Republica Panama.


ROLURI ÎN TEATRU

TEATRUL DE STAT, REȘIȚA (1955 - 1959)

- Zina - Familia lui Allan de Gusein Muhtarov, regia Eugen Vancea, 1959

- Natalia - Vassa Jeleznova de Maxim Gorki, regia Eugen Vancea, 1958

- Tereza - Rețeta fericirii de Aurel Baranga, regia Eugen Vancea, 1958

- Kathleen - Kathleen de Michael Sayers, regia Iosif Maria Biță, 1958

- Făt Frumos - Înșir`te mărgărite de Victor Eftimiu, regia Alexandru Miclescu, 1958

- Agripina - Ochiul babei de Ion Creangă, regia Iosif Maria Biță, 1957

- Mariana - Nota zero la purtare de Octavian Sava și Virgil Stoenescu, regia Iosif Maria Biță, 1957

- Anejca - Judecată sângeroasă de Iosif Kaxetan Tyl, regia Ion Deloreanu, 1956

- Agnes - Școala femeilor de J.B.P. Molière, regia Gheorghe Ionescu, 1955 - Debut


TEATRUL TINERETULUI PIATRA NEAMȚ (1961 - 1966)

- Ema, Anca - Fii cuminte, Cristofor! de Aurel Baranga, regia Cornel Todea, 1964

- Lady Torrance - Orfeu în infern de Tennessee Williams, regia Cornel Todea, 1964

- Cherry - Stația de autobuz de William Inge, regia Ion Cojar, 1964

- Concetta - Mizerie și noblețe de Eduardo Scarpeta, regia Cornel Todea, 1964

- Celia - Casa cu două intrări de Calderon de la Barca, regia Gheorghe Jora, 1963

- Lissette - Jocul dragostei și al întâmplării de Pierre de Marivaux, regia Lucian Giurchescu, 1962

- Prostituata - Generalul și nebunul de Angelo Vaghenstien, regia Cornel Todea, 1962

- Katea - Povestea unei iubiri de Konstantin Simonov, regia Cristian Munteanu, 1959

- Manți - Nu sunt Turnul Eiffel de Ecaterina Oproiu, regia Ion Cojar, 1965


TEATRUL NAȚIONAL, BUCUREȘTI

- Corul norilor - Comedia norilor după Aristofan, regia Dan Tudor, 2009

- Doamna Mase - Molto, gran' impressione de Romulus Vulpescu, regia Dan Tudor, 2009

- Amelia - Sâmbătă, duminică, luni de Eduardo De Filippo, regia Dinu Cernescu, 2007

- Stăvăroaia - Iolul și Ion Anapoda de G.M. Zamfirescu, regia Ion Cojar, 2006

- Ana Petrovna - Mașinăria Cehov de Matei Vișniec, regia Cristian Ioan, 2003

- Melissa Gardner - Scrisori de dragoste de Albert Ramsdell Gurney, regia Mircea Cornișteanu, 2001

- Phoebe - Cabotinul de John Osborne, regia Alice Barb, 1997

- Contessina - O batistă în Dunăre de D.R. Popescu, regia Ion Cojar, 1997

- Coana Safta - Anton Pann de Lucian Blaga, regia Dan Micu, 1995

- La Poncia - Casa Bernardei Alba de Federico Garcia Lorca, regia Felix Alexa, 1994

- Liubov Ranevskaia - Livada de vișini de A.P. Cehov, regia Andrei Șerban, 1992

- Hecuba - Troienele, Doica - „Medeea de Seneca în „Trilogia antică, regia Andrei Șerban, 1990

- Marina - Bădăranii de Carlo Goldoni, regia Victor Moldovan, 1988

- Chiriachița - Titanic vals de Tudor Mușatescu, regia Mihai Berechet, 1983

- Fraulein - Gaițele de Alexandru Kirițescu, regia Horea Popescu, 1977

- Eleonora - Trei frați gemeni venețieni de Aldo Matiuzzi Colalto, regia David Esrig, 1973

- Chiralina - Coana Chirița de Vasile Alecsandri, regia Horea Popescu, 1969

- Nastasia Filipovna - Idiotul de Fiodor Mihailovici Dostoievski, regia Alexandru Finți, 1969


TEATRUL DE STAT BRAȘOV

- Melissa Gardner - Scrisori de dragoste de Albert Ramsdell Gurney, regia Mircea Cornișteanu


TEATRUL LUCIA STURDZA BULANDRA

- Dacia - Titanic vals de Tudor Mușatescu, regia Toma Caragiu


TEATRUL DE REVISTĂ CONSTANTIN TĂNASE

- Berta - Boeing, Boeing de Marc Camoletti

- Soția - Micul infern de Mircea Ștefănescu

- Somnoiu - Funcționarul de la domenii de Petre Locusteanu


TELEVIZIUNE (selectiv)

- Patima roșie de Mihail Sorbul (Tofana)

- Doctor fără voie de Molière

- Gaițele de Alexandru Kirițescu (Zoita)

- Titanic vals de Tudor Mușatescu (Dacia)

- Doctor în filosofie de Bronislav Nușici (Dna Draga)

- Nu-ți plătesc de Eduardo de Fillippo (Mama)

- Când vine barza de Andre Roussin (Olimpe Jaquet)

- Invitație la castel de Jean Anouilh (Constesa Funella)

- ...escu de Tudor Mușatescu (Miza)

- Inelul de briliant după Liviu Rebreanu


FILMOGRAFIE

- Merii sălbatici (1964)

- Un film cu o fată fermecătoare (1967)

- Drum în penumbră (1972)

- Păcală (1974)

- Un august în flăcări (1974) - serial TV

- Zidul (1975)

- Gloria nu cântă (1976)

- Serenadă pentru etajul XII (1976)

- Tufă de Veneția (1977)

- Eu, tu, și... Ovidiu (1978)

- Al patrulea stol (1979)

- Singur printre prieteni (1980)

- Dumbrava minunată (1980)

- Șantaj (1981) - maiorul Minerva Tutovan

- Alo, aterizează străbunica!... (1981)

- Grăbește-te încet (1982)

- Pe malul stîng al Dunării albastre (1983)

- Secretul lui Bachus (1984)

- Cucoana Chirița (1987)

- Cuibul de viespi (1987) - Fraulein

- Secretul lui Nemesis (1987)

- Zîmbet de Soare (1988)

- Chirița în Iași (1988)

- ...escu (1990)

- Campioana (1991)

- Harababura (1991)

- Bloodlust: Subspecies III (1994)

- Meurtres par procuration (1995) - Directoarea

- Aici nu mai locuiește nimeni (film TV, 1995)

- Sexy Harem Ada Kaleh (2001)

- Căsătorie imposibilă (2004) - serial TV

- Milionari de weekend (2004) - soția lui Saizman

- O soacră de coșmar (2006) - serial TV

- Păcală se întoarce (2006) - soția deputatului

- Fetele marinarului (2009)- serial TV - Marta

- Iubire elenă (2012)

- Las Fierbinti (2012) - serial TV - mama primarului


PREMII ȘI DISTINCȚII

- Clacheta de aur U.A.R.F. pentru merite deosebite în dezvoltarea artei și culturii cinematografice, 2001

- Premiul de Excelență al Galei UNITER, Trofeul „Dionysos" pentru „O batistă în Dunăre" de D.R. Popescu, regia Ion Cojar, 1998

- Premiul ACIN România pentru rolul secundar în filmul „Aici nu mai locuiește nimeni", regia Malvina Urșianu, 1996

- Premiul de interpretare feminină pentru rolul Coana Safta - „Anton Pann", de Lucian Blaga la Festivalul Lucian Blaga, 1995

- Premiul special al juriului pentru întreaga activitate artistică, 1985

- Premiul Teatrului Național pentru activitatea artistică, 1976

- Festivalul Național de teatru pentru rolul Chiralina - „Coana Chirița" de Tudor Mușatescu, regia Horea Popescu, 1969

- Concursul republican pentru rolul Prostituata - „Generalul și nebunul" de Angelo Vagenstein, regia Cornel Todea, 1963

- Ordinul național Serviciul Credincios în grad de Cavaler (30 mai 2002), alături de alți actori, „pentru prestigioasa cariera artistică și talentul deosebit prin care au dat viață personajelor interpretate în filme, dar și pe scenă, cu prilejul celebrării unui veac de film românesc”

***

 14 septembrie 1938: S-a născut pictorul român Horia Bernea.


Horia Bernea (14 septembrie 1938, București – 4 decembrie 2000, Paris) a fost un pictor român, fiul sociologului și etnologului Ernest Bernea. Horia Bernea a deținut între anii 1990-2000 funcția de director general al Muzeului Țăranului Român.


DATE BIOGRAFICE

Horia Bernea s-a născut la data de 14 septembrie 1938 în București, fiind fiul cunoscutului sociolog și etnolog Ernest Bernea (1905-1990) și al soției sale, Maria Patrichi. Între anii 1957 și 1959 Horia Bernea a urmat cursurile Facultății de Matematică și Fizică a Universității București, între anii 1959 și 1965 – Școala Tehnică de Arhitectură și între anii 1962-1965 Institutul Pedagogic (secția Desen).


A debutat public ca pictor în anul 1965 la Cenaclul Tineretului al Uniunii Artiștilor Plastici.


A fost membru al grupului de la Poiana Mărului, membru al grupului "Prolog", a lucrat în taberele de creație de la Văratec și Tescani, apoi la Paris și în sudul Franței, în Provence.


A avut numeroase expoziții personale sau de grup la Richard Demarco Gallery (1970-1971), College Gallery al Universității din Birmingham, Sigi Krauss Gallery în Covent Garden (1971), Compass Gallery din Glasgow (1971), Richard Demarco Gallery (1976), Generative Art Gallery, Londra (1976) etc.


În perioada 1998-1999 a realizat la Roma împreună cu teologul, antropologul și diplomatul Teodor Baconsky (pe atunci ambasador al României pe lîngă Sf. Scaun), o mărturie ilustrată despre "Roma bizantină": Roma caput mundi. Un ghid subiectiv al Cetății Eterne (sprijinit pe dialoguri, note, fotografii, acuarele și desene) – adevărată "nouă punere în scenă" a miracolului roman.


Pictorul Horia Bernea a fost membru al Comisiei Monumentelor Istorice și al Grupului de Reflecție pentru Înnoirea Bisericii.


În anul 1997, Muzeul Național de Artă al României – Departamentul de Artă Contemporană a editat un album de picturi ale lui Horia Bernea. În textul "Avantajele spirituale ale unui artist din Est" publicat în același album, Horia Bernea și-a făcut o adevărată profesiune de credință:


 Există un pericol în care suntem sincroni cu Occidentul: pierderea identității, uitarea rădăcinilor noastre profunde… În fața unei lumi amenințate de descompunere, forțate să renege reperele fundamentale ale existenței sale, artistul, omul de cultură în genere, trebuie să participe la sensul sacrificiului ce a mântuit lumea. El trebuie «să salveze».  — Horia Bernea


MUZEUL ȚĂRANULUI ROMÂN

la data de 5 februarie 1990, noul guvern al României democratice a decretat reînființarea vechiului Muzeu de Artă Populară (practic desființat în anul 1977 prin unirea sa cu Muzeul Satului), în sediul său originar, uzurpat din 1953 de muzee ale partidului comunist cu diferite denumiri.


În anul 1990, Andrei Pleșu, ministrul Culturii de atunci, l-a numit pe pictorul Horia Bernea în funcția de director general al Muzeului Țăranului Român, funcție pe care a deținut-o până la moartea sa. În prealabil, el a fost consultat asupra denumirii muzeului, oprindu-se asupra celei de Muzeu al Țăranului Român.


După o serie de expoziții temporare, abia în primăvara anului 1993, Muzeul a fost deschis cu o primă parte a expunerii permanente, pusă sub semnul generos al Crucii. A urmat deschiderea sălilor cu icoane în anul 1994, iar în anul 1996 inaugurarea etajului Muzeului, sub titlul semnificativ "Triumf".


Directoratul a reprezentat o mare împlinire a activității de maturitate a lui Horia Bernea. El a ctitorit cel mai important așezământ de cultură tradițională din România, organizat după toate exigențele muzeisticii contemporane. În anul 1994, omului de cultură Horia Bernea i s-a decernat, de către Fundația Culturală Română, Premiul pentru contribuția adusă la recuperarea tradițiilor spirituale ale civilizației țărănești, la care se adaugă Marele Premiu "George Apostu".


În anul 1996 muzeul a fost răsplătit cu înalta distincție "European Museum of the Year", premiul pentru cel mai bun muzeu european al anului pentru prima dată acordat unui muzeu aparținând unei țări din estul Europei.


Muzeul Țăranului Român s-a dezvoltat în condiții materiale precare, dar cu toate acestea, în anii de după deschidere, colecțiile muzeului au continuat să se îmbogățească prin achiziționarea a noi piese valoroase sau prin obținerea de donații. La inițiativa lui Horia Bernea, au fost achiziționate 6 biserici de lemn, dintre care 2 au fost aduse la București (cea din Mintia, expusă în interior, și cea din Bejani, în curtea muzeului – ambele din județul Hunedoara), iar alte 4 sînt păstrate și îngrijite in situ (la Lunca Moților – jud. Hunedoara; la Groșii Noi, Julița și Troaș – jud. Arad).


Horia Bernea a decedat în seara zilei de 4 decembrie 2000, la Paris, după ce suferise o dificilă intervenție chirurgicală pe cord deschis. Corpul său a fost adus în țară și înmormântat la Biserica Mavrogheni, în apropiere de Muzeul Țăranului Român. La înmormântarea sa au participat numeroși ierarhi ai B.O.R., în frunte cu Părintele Patriarh Teoctist și cu Arhiepiscopul Bartolomeu Anania (care a ținut atunci o memorabilă cuvântare), precum și renumiți oameni de cultură printre care Andrei Pleșu și Horia-Roman Patapievici.


PREMII

- Premiul pentru Pictură al U.A.P. (1970)

- Premiul "Stahly" la Bienala Tineretului de la Paris (1971)

- Premiul "Ion Andreescu" al Academiei Române (1978)

- Marele Premiu al U.A.P. (1983)

- Premiul al Fundației Culturale Române

- Premiul Grupului pentru Dialog Social (2000)

- Ordinul Național "Pentru Merit" în grad de Mare Cruce acordat de către Președinția României (2000)


APRECIERI CRITICE

 Horia Bernea a adus un suflu proaspăt în muzeografia contemporană prin faptul că a construit muzeul ca pe o pictură. Dar nu ca pe o pictură oarecare, ci, așa cum a mărturisit-o în repetate rînduri, ca pe o icoană a Țăranului Român. — Costion Nicolescu


 Horia Bernea deținea puterea de a-și stiliza – iradiant - habitatul. El nu locuia undeva, ci transforma orice loc într-o extensie coerentă a propriei ființe. Așa îmi explic senzația de forță pe care o transmitea oricăruia dintre interlocutorii săi. În vreme ce omul "normal" apare ca o piesă subalternă într-un ansamblu preconceput sau impersonal, Horia Bernea funcționa ca epicentru al unui univers obiectual organizat d upă chipul și asemănarea sa.  — Teodor Baconschi

***

 14 septembrie 1946: S-a născut interpreta româncă de muzică ușoară Dida Drăgan.


Didina Alexandra Drăgan (14 septembrie 1946, Jugureni, Dâmbovița), cunoscută ca Dida Drăgan, este o solistă vocală și autoare de versuri din România, supranumită „vocea de flacără” a muzicii românești, despre care Grigore Vieru spunea că „exigențele ei față de versuri, nu numai față de muzică, denotă o in­teligență și un rafinament care nu admit diletantismul și compromi­sul”. Prin prisma textelor melodiilor și poeziilor sale, Nichita Stănescu o numea „Doamna Oscar”. Stilurile muzicale abordate de către Dida Drăgan sunt rock, pop, folk și jazz. A câștigat, de-a lugul timpului, 22 de medalii de aur la concursurile europene și mondiale de compoziție și interpretare.


BIOGRAFIE

A absolvit Școala Populară de Artă din București, la clasa profesoarei Florica Orăscu. Aici a fost colegă cu Aura Urziceanu, Angela Similea, Mirabela Dauer, Ioan Luchian Mihalea și Mihai Constantinescu.


Își face debutul la Concursul de interpretare București '71 obținând premiul I, cu piesa „Vechiul pian” de Vasile V. Vasilache.


APARIȚII MUZICALE

- În anul 1972, obține locul I la Festivalul Național de Muzică Ușoară de la Mamaia, la secțiunea Interpretare.

- În anul 1974, la Dresda obține premiul pentru cel mai bun solist al festivalului și premiul al III-lea pentru interpretarea piesei „Ca-n poveste” de Petre Magdin.

- În 1975 participă la Concursul Internațional „Cupa Europei” de la Knokke, Belgia și obține premiul special "Cupa Intercontinentală".

- Câștigă 15 ediții ale emisiunii „Schlager Studio” din Germania, editează discuri la Amiga Records și este solicitată să cânte în Berlinul de Vest.

- Face turnee în Cehoslovacia, Polonia, Bulgaria, URSS, Belgia, Danemarca, Japonia.

- La Tokio este finalistă la Festivalul Internațional al Cântecului de la Tokio cu piesa „Sămânța nemuririi” de Radu Șerban.

- Participă la Festivalul de Muzică Ușoară Mamaia'85 cu piesa "Leagănul meu" (Muzica: Horia Moculescu) care obține Trofeul Mamaia la secțiunea "Creație".

- Are colaborări cu formațiile Mondial, Romanticii, Roata, Sfinx, Monolit și Roșu și Negru.

- Colaborează cu compozitori ca Liviu Tudan, Petre Magdin, Anton Șuteu cu care a și lansat în 1986 un album de autor.

- Scrie unele din textele cântecelor; colaborează de asemenea cu poeta Daniela Crăsnaru.

- În 2003 primește în cadrul Festivalului Național de Muzică Ușoară de la Mamaia, Diploma de Excelență pentru întreaga activitate din partea Consiliului Județean Constanța.

- Este supranumită „Vocea de flacără a rock-ului românesc”.

- În 1990 începe cariera politică în cadrul PNL, alături de Dinu Patriciu.

- Din iunie 2007 este membru în Consiliul de Administrație al TVR.


PIESE DIN REPERTORIU

•Piese de Petre Magdin:

- „Anilor” - 1972

- „Voi, anotimpuri”

- „Un fir de iarbă”

- „Zvon de lumină”

- „Necuprins și cuprins” - 1983

- "Pleacă iar cocorii" - 1987

- ”Pasărea”

- „Secol drag”

- "Soare și flori"

- „Porți de vis”

- "Trepte de lumină"

- "Pentru voi" - 1986

- "Urare"

- "De ce taci?" - 2003

- "Mâinile tale"

- "Meine Erinnerung" - 1974


•Piese de Anton Șuteu

- „Deschideți poarta soarelui” - 1986

- "Voi, oameni de mâine" - 1986

- "Drumul iubirii" - 1986

- "Să ocrotim copacii înfloriți" - 1986

- "Să nu lovim nicicând un porumbel" - 1986

- "Da, recunosc" - 1986

- "Lumea suntem noi" - 1986


•Piese de Liviu Tudan:

- "Dac-ai să vii" - 1997

- "Doare, Doamne, lumea" - 2003

- „O lacrimă de stea” - 1996

- "O oră, o clipă" - 1997

- „Poveste fără final” - 1997

- „Iubirea din inima mea” - 2003

- "Crez de femeie"

- "Cu îngeri a nins"

- "Nici chip, nici nume"

- "Poveste fără final"


•Piese de Adrian Ordean:

- "Cer și pământ" - 1998

- "Nu pleca" - 1993

- „N-am să te-ntorc din drum” - 1997

- „Mi-e dor de ochii tăi” - 1993

- „Mi-e teamă de lumea ta” - 1991

- "Nu vreau să te iert" - 2007

- "Pentru dragostea ta” - 2008

- "Te-aș astepta" - 2006

- "Zilele ce trec prin mine" - 1991

- "Drumul meu"

- "Vreau să primesc"

- "Viața ca o scenă"

- "Știu că vei pleca"

- "Ai să mă pierzi"

- "Soarele mi-e stăpân"

- ”Mi-e dor de tine” - 2016

- ”Ai promis” - 2014

- ”De câte ori mai vrei să-ți spun” - 2012

- ”Acolo-n noapte” - 2012

- ”Spune-mi unde am greșit” - 2014

- ”Unde ești” - 2015


•Piese de Florin Ochescu:

- "Iertare" - 1981

- "Voi"

- "Legământ"

- "Aur pe stradă"

- "Ochii Ploii" - 1981

- "Sunt tot eu" - 1981

- "Cine crede în minuni?" - 1980


•Alți compozitori

- „Reaprindeți candela” (Ion Aldea Teodorovici) - 1990

- "Viața unui vis" (Sorin Chifiriuc) - 1988

- "Ușor și greu" (Sorin Chifiriuc)

- "Seara unui vis" (Dani Constantin) - 1986

- "Până-n cea din urmă zi" (Edmond Deda)

- "Arde și doare" (Dragoș Docan) - 1994

- „Stau pe o margine de lună” (Adrian Enescu) - 1989

- "Corabie plutitoare, Pământul" (Cornel Fugaru) - 1987

- „Atunci” (Mișu Iancu)

- "N-am știut" (Mișu Iancu)

- „Leagănul meu” (Horia Moculescu) - 1985

- „Să mă iubești!” (Mihai Pocorschi) - 1990

- "Apără-ne, Doamne!" (Constantin Rusnac) - 1991

- "Rug" (Vasile Șirli) - 1981

- "Iubesc primăvara" (Dan Ștefănică)

- "Greu se mai fac oamenii oameni" (Alex. Mandy)

- "Planete" (Marius Țeicu)

- "Soarele zărilor" (Marius Țeicu)

- "Visata mea iubire" (Marius Țeicu)

- ”Măcar o zi” (Ovidiu Komornyik)

- "Das Macht Die Liebe" (Manitz) - 1974

- "Meine Sonne" (Andreas Falk) - 1974

- "Wann Wirst Du Verstehen" (Andreas Falk) - 1974

- "Sag Nicht Vorbei" (Andreas Falk) - 1974


•Preluări din repertoriul internațional

- "Rămîi" (Czesław Niemen - Dziwny jest ten świat)

- "Nu te mint" (Free - All Right now) - 1973

- "Întrebare" (John Lennon - Sunday) - 1975

- "Dacă pleci acum" (Ray Charles - Where we'll go again) - 1975

- "Clipele" (Fogerty - Proud Mary) - 1975

- "Ca-ntr-un vis" (Heart / Pamala Stanley - If looks could kill ) - 1987

- "Cu tine" (Smokie - Oh Carol) - 1978

- "Iubirea noastră" (Frank Sinatra - My Way) - 1977

- "Născută sunt să cânt" (Spandau Ballet - Through the Barricades) - 1987

- "O clipă cât o viață" (Tina Turner - Be Tender with Me, Baby) - 1991

- "Rug aprins" (Heart - Who Will You Run To) - 1988

- "Singurătate" (Heart - Alone) - 1987

- "Te caut iar" (Heart - What About Love) - 1986

- "Unde ai plecat?" (Whitesnake - Here I Go Again) - 1988

- "Vreau să-ți spun" - 1988

- ”Ochii tăi” - (Rainbow - Eyes of the rainbow) - 1980


•Duete cu tenorul Michael Kleitman

- "La Preghiera" - 2008

- "Gira con Me" - 2006


•Alte piese

- ”Marea” - În duet cu Aurelian Andreescu

- ”Norul” - ( Muzica: Sorin Chifiriuc ) - 2018

- ”Cine n-are dor pe vale” - 2009 (?)

- ”Noi doi”

- ”Ceasul” - 1985


ALBUME

- 1984 – Dida Drăgan

- 1987 – Deschideți poarta soarelui

- 1997 – O lacrimă de stea

- 2001 – Pentru buni și pentru răi

- 2002 – Mi-e dor de ochii tăi


SINGLE

- 1971 - Dida Drăgan – Visata mea iubire ; N-am știut / Greu se mai fac oamenii oameni (Electrecord)

- 1974 - Dida Drăgan – Meine Sonne / Wann Wirst Du Verstehen (Amiga Records)

- 1974 - Dida Drăgan – Meine Erinnerung / Das Macht Die Liebe (Amiga Records)

- 1975 - Romanticii (cu Dida Drăgan) - Dacă pleci acum / Clipele / Nu te mint / întrebare (Electrecord)

- 1975 - Dida Drăgan - Glas de păduri / Trepte de lumină (Electrecord)

- 1978 - Dida Drăgan - Sunt tot eu / Ochii ploii (Electrecord)


PREMII ȘI DISTINCȚII

Președintele României Ion Iliescu i-a conferit la 10 decembrie 2004 Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler, Categoria B - "Muzică", „pentru contribuțiile deosebite în activitatea artistică și culturală din țara noastră, pentru promovarea civilizației și istoriei românești”. Pe 21 august 2014 Didei Drăgan i-a fost conferit titlul onorific de Artist al Poporului în Republica Moldova.

***

 14 septembrie 1975: S-a născut Corneliu Porumboiu, regizor, scenarist și producător român de film.


Corneliu Porumboiu (14 septembrie 1975, Vaslui) este un regizor, scenarist și producător român contemporan.


VIAȚA ȘI EDUCAȚIA

Corneliu Porumboiu s-a născut în Vaslui. Este fiul fostului arbitru de fotbal Adrian Porumboiu, în prezent om de afaceri.


Între anii 1994 și 1998 a urmat cursurile Facultății de Management în cadrul ASE București.


În anul 1999 începe cursurile de regie de film la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografie București pe care o termină în anul 2003. Cu scurtmetrajul de licență Călătorie la oraș, obține premiul II la secțiunea Cinefondation în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Cannes.


CARIERA

După terminarea facultății, în 2004, realizează primul mediu-metraj Visul lui Liviu. Tot în 2004 înființează împreună cu Marcela Ursu casa de producție 42 KM FILM.


În 2005 scrie și regizează primul său lungmetraj A fost sau n-a fost? selectat în Quinzaine des Realisateurs unde obține premiul Camera d'Or. Filmul a primit peste 20 de premii în festivaluri din întreaga lume și a fost distribuit în peste 30 de teritorii.


În 2009 lansează Polițist, adjectiv, al doilea film scris și regizat de Corneliu Porumboiu. Filmul a câștigat Premiul Juriului la Festivalul Internațional de Film de la Cannes în secțiunea Un Certain Regard.


În 2013, al treilea lungmetraj Când se lasă seara peste București sau Metabolism, semnat Corneliu Porumboiu, are premiera la Festivalul de Film de la Locarno.


În 2014 regizează un documentar sportiv – Al doilea joc care a fost prezentat în Berlinale Forum.


În 2015, următorul său film de ficțiune, Comoara, este premiat cu Un Certain Talent în secțiunea Un Certain Regard a Festivalului Internațional de Film de la Cannes.


În 2018 realizează un al doilea documentar-Fotbal Infinit-care a avut premiera la secțiunea Berlinale Forum.


În 2019 finalizează al cincilea film de ficțiune – La Gomera care a avut premiera mondială în Competiția Oficială a ediției 72 a Festivalului Internațional de Film de la Cannes.


VIAȚA PERSONALĂ

Porumboiu este căsătorit cu artista vizuală de origine franceză Arantxa Etcheverria și au împreună doi copii. Arantxa a colaborat cu soțul ei la ultimele lui lungmetraje Comoara și La Gomera ca director artistic.


PREMII

      2004: Premiul II la secțiunea Cinefondation la Festivalul de la Cannes cu scurt-metrajul Călătorie la oraș·    

      2006: Premiul Caméra d'Or și trofeul "Transilvania" la TIFF 2006 pentru filmul A fost sau n-a fost?.

      2007: Premiul Gopo pentru cea mai bună regie în cadrul galei Premiilor Gopo pentru filmul A fost sau n-a fost?.

      2009: La Festivalul de la Cannes, filmul lui Corneliu Porumboiu, Polițist, adjectiv (2009), a fost distins cu Premiul FIPRESCI și cu Premiul Juriului, pentru secțiunea Un Certain Regard.

      2014: Câștigător în secțiunea Cel mai bun lungmetraj românesc în cadrul TIFF și nominalizări pentru Cea mai bună regie, Cel mai bun lungmetraj, Cel mai bun documentar în cadrul premiilor Gopo cu filmul Al doilea joc.

      2015: Câștigător în secțiunea Cel mai bun lungmetraj românesc în cadrul TIFF, A Certain Talent pentru secțiunea Un Certain Regard la Cannes, premiul FIPRESCI pentru Cel mai bun film și premiul pentru Cel mai bun scenariu în cadrul Cairo International Film Festival cu filmul Comoara.

      2018: Câștigă premiul pentru Cel mai bun documentar în cadrul Festivalului de Film din Ierusalim, cu filmul Fotbal Infinit.

      2019: Câștigă premiul pentru Cel mai bun scenariu în cadrul festivalului de la Sevilia cu filmul La Gomera.


FILMOGRAFIE

REGIZOR

- Pe aripile vinului (2002)

- Călătorie la oraș (2003)

- Visul lui Liviu (2004)

- A fost sau n-a fost? (2006)

- Polițist, adjectiv (2009)

- Când se lasă seara peste București sau Metabolism (2013)

- Al doilea joc (2014)

- Comoara (2015)

- Fotbal infinit (2018)

- La Gomera (2019)


SCENARIST

- Pe aripile vinului (2002)

- Călătorie la oraș (2003)

- Visul lui Liviu (2004)

- A fost sau n-a fost? (2006)

- Polițist, adjectiv (2009)

- Când se lasă seara peste București sau Metabolism (2013)

- La limita de jos a cerului (2013)

- Al doilea joc (2014)

- Comoara (2015)

- Fotbal infinit (2018)

- La Gomera (2019)


P RODUCĂTOR

- A fost sau n-a fost? (2006)

- Polițist, adjectiv (2009)

***

 14 septembrie 1607: S-a stins din viață domnitorul Moldovei Simion Movilă.


Simion Movilă (? – 14 septembrie 1607) a fost domnitor al Țării Românești (octombrie 1600 - 3 iulie 1601; august 1601 - august 1602), și al Moldovei (10 iulie 1606 - 24 septembrie 1607).


DOMNIE

Este frate cu Ieremia Movilă al Moldovei și a fost pus pe tronul Țării Românești de generalul polonez Zamoiski, după ce l-a învins pe Mihai Viteazul la Teleajen în octombrie 1600. Armata de sprijin, 4 000 de polonezi și de moldoveni, pradă țara cumplit, mai ales după respingerea unui nou atac al lui Mihai la 21 noiembrie 1600. În scurta lui domnie, Simion strică toate actele făcute de predecesorul său, din dorința de răzbunare și setea de bani. În curând el îi nemulțumește pe cei mai de frunte boieri, care după Teleajen l-au părăsit pe Mihai, pe Buzești, și care, trecând cu oastea peste râul Olt, îl alungă pe Simion din țară, și îl pun pe tron pe Radu Șerban Basarab. Detronarea lui Simion a fost determinată și de uciderea lui Mihai în Transilvania, și pentru că nemții ajunseseră stăpâni acolo și astfel amenințau ocârmuirea Munteniei ca vasală a turcilor și a polonezilor. Noul domn sprijinit de boieri era chiar protejatul împăratului german și se ciocnise de mai multe ori cu oștile lui Simion, ajutat fiind și de oștile lui Basta (1602). Cu toate eforturile pe care le-au făcut Simion și boierii partizani lui, refugiați în Moldova, nu reușește să ia tronul.


În cele din urmă, când fratele său Ieremia Movilă moare, el îi ia locul pe tronul Moldovei în iulie 1606. Făcând daruri bogate, Simion reușește să fie recunoscut și de sultan. Cât timp a fost domnitor în Moldova, a avut relații de dușmănie cu polonezii, care, încercând zadarnic să-l detroneze prin intermediul turcilor, reușesc să-l otrăvească în 1607. A fost înmormântat la Mănăstirea Sucevița.


După el, Moldova ajunge teatrul luptelor civile dintre fiii săi și ai fratelui său Ieremia.


FAMILIE

A fost fiul lui Ioan Movilă (d. 1580) și a Mariei Movilă (d. 1614), fiica lui Petru Rareș. A fost frate cu Ieremia Movilă, Toader Movilă (frate vitreg) și Gheorghe Movilă.


Simion a fost căsătorit cu Marghita (pe numele ei polonez Melania Zolkiewska; d. 1622), din neam de boieri moldoveni (neamul Hâra), care era la fel de ambițioasă ca și cumnata ei Elisabeta, soția lui Ieremia. Au avut patru copii: Petru Movilă (1596-1646), Moise Movilă (1596-1661), Gavril Movilă (d. 1635) și  Mihai Movila.

Personalitatea MEA, personalitatea Ziaja

 Cred că de la vârste fragede am fost un copil "cu personalitate". O fi fost zodia? O fi fost temperamentul, un temperament mai ap...