***

 14 septembrie 1984: S-a stins din viață poetul român Paul Sterian.

Paul Sterian (1 mai 1904 – 14 septembrie 1984) a fost sociolog, jurnalist, consilier economic, diplomat, editor de ziare, poet, eseist, scriitor și funcționar public român.

BIOGRAFIE

ANII TIMPURII, EDUCAȚIE

Paul Sterian s-a născut într-o familie educată, în București, părinții săi au fost medicul Eraclie Sterian și soția sa Alexandrina (născută Gulimănescu). Paul Sterian a fost căsătorit prima dată cu artista plastică Margareta Sterian.

Din 1910 până în 1917, Sterian a urmat școala aplicată a societății pentru educația poporului român, urmată de Liceul Gheorghe Lazăr din 1918 până în 1921.

Din 1921 până în 1924 a studiat la Facultatea de Filosofie și Drept a Universitații București. A obținut o diplomă magna cum laude, cu o teză despre emoții și glandele endocrine, aplicând o teorie a lui Constantin Ion Parhon. Tot la București, a luat un doctorat în drept public, teza sa tratând dreptul de autor.

Din 1926 până în 1929, a studiat la Universitatea din Paris. A doua teză de doctorat a lui Sterian, în drept și economie, susținută la Paris, a avut de-a face cu România și Primul Război Mondial. La Paris, la recomandarea lui Mircea Vulcănescu, Ilarie Voronca și Benjamin Fondane, a lucrat la o firmă de asigurări.

SOCIOLOG ȘI FUNCȚIONAR PUBLIC

A fost apreciat de profesorul Dimitrie Gusti, efectuând teste psihotehnice în mediul rural în cadrul echipelor de cercetare ale sociologului și lucrând la filmul din 1929 despre satul Drăguș din județul Brașov. Din 1929 până în 1930, a fost funcționar public la Ministerul Muncii, apoi, din 1931 a condus biroul național de ajutor pentru studenți. În această calitate, a putut să se alăture unui institut afiliat Ligii Națiunilor în 1932.

DIPLOMAT, NEW YORK ȘI REDACTOR DE ZIAR

În 1931, a fost în New York City cu o bursă de la Rockefeller Foundation. În 1932, a fost redactor la ziarele Curentul și Cuvântul; în anul următor, a lucrat în calitate de consilier economic. A fost administrator la 1937 Paris Expo; în 1938, a devenit consilier economic al legației române la Washington, D.C. și șeful legației economice a României din New York City. După ce s-a întors acasă, Sterian a lucrat la ministerele Economiei Naționale (1940–1941), Finanțelor (1942) și Ministerul Afacerilor Externe (1944).

DUPĂ 1944

După lovitura de stat din 1944, a fost exclus din guvern, dar nu a fost acuzat de crime de război; din 1945 până în 1948, până la naționalizarea din România, a condus o fabrică de textile.

În 1948, la instaurarea regimului comunist, a devenit zilier, urmat apoi de un post de contabil, în 1950. În 1951, a început să verifice evidențele de credit la Tecuci. A lucrat succesiv ca contabil la București (1953), Balotești (1954), și la monopolul de stat al fructelor și legumelor, Aprozar (1956). Între anii 1957 și 1963, a fost șef de relații externe al sindicatului compozitorilor, deținând apoi o funcție similară la institutul de geriatrie din 1964 până în 1969.

RUGUL APRINS

La sfârșitul anilor 1950, a fost arestat și trimis la Închisoarea Aiud; este posibil ca acest lucru să se fi datorat nu muncii lui în timpul regimului Ion Antonescu, ci din cauza apartenenței sale la organizația culturală (sau grupul de rugăciune ortodox) Rugul Aprins. Sterian făcuse donații către Mănăstirea Antim și ținuse acolo conferințe în anii 1948-1949. A fost amnistiat la începutul anilor 1960.

PUBLICAREA OPEREI SALE

Opera sa literară interbelică a apărut în Contimporanul, Azi, Floarea de foc, Gândirea, Cuvântul, unu și Viața Românească.

VIAȚA PARTICULARĂ

În urma amnistierii de la începutul anilor 1960, fiind reabilitat, publică sporadic cronici, eseuri, comentarii, articole în Steaua, Viața românească, Luceafărul și altele. A fost prieten cu Mircea Vulcănescu încă din epoca primilor ani de facultate, dar și cu Mircea Eliade, Mihail Sebastian și Petru Comarnescu, căsătorit o vreme cu pictorița Margareta Sterian, ulterior cu actrița Sanda (Alexandrina) Dorobanțu, căreia îi dedică volumul de versuri Arta iubirii, ined it, aflat în arhiva SCȘ AdSumus.

***

 14 septembrie 407: S-a stins din viață Ioan Gură de Aur, scriitor creștin și patriarh de Constantinopol.

Ioan Gură de Aur, cunoscut și ca Ioan Hrisostom sau Ioan Crisostom (circa 347, Antiohia – 14 septembrie 407), a fost arhiepiscop de Constantinopol, una din cele mai importante figuri ale patrologiei creștine, considerat sfânt deopotrivă în Biserica Răsăriteană și în Biserica Apuseană, care îl venerează cu titlul de doctor al Bisericii.

VIAȚA

Ioan Gură de Aur s-a născut la Antiohia, în jurul anului 354, din părinții Secundus, mare dregător militar care a murit la scurt timp după nașterea sa, și Antusa, descendentă dintr-o bogată familie creștină. Rămasă văduvă la numai 20 ani, ea s-a dedicat educației fiului ei, renunțând la recăsătorire. Primele elemente ale educației creștine, Ioan le-a primit de la mama sa Antusa. Educația clasică a primit-o de la retorul Libaniu și de la filosoful Andragatiu, primind valorile retoricii ale clasicilor greci. Se pare că a studiat și dreptul, întrucât ar fi pledat câtva timp.

S-a călugărit în anul 368. A trăit într-o peșteră lângă Antiohia. A fost botezat târziu, probabil în jurul anului 372, de episcopul Meletie al Antiohiei. În scurtă vreme a fost făcut citeț. Sf. Ioan Gură de Aur a început să practice ascetismul acasă.

În 374, după moartea mamei sale, Antusia, Ioan a putut să dea curs dorinței sale arzătoare pentru asceză. El s-a retras în munții Antiohiei, unde a dus patru ani o viață severă sub conducerea unui ascet, iar după aceea, s-a retras doi ani într-o peșteră.

În 380 s-a înapoiat la Antiohia, iar în 381 Meletie l-a făcut diacon. Timp de 10 ani, înaintea diaconatului, el a fost preocupat de problema monahismului și a fecioriei, cărora le-a consacrat mici tratate. Tratatul său „Despre preoție”, scris în cei șase ani de diaconat, este o capodoperă a literaturii patristice în care Sfântul Ioan Chrysostom om scoate în evidență sublimitatea Tainei Preoției.

Sf. Ioan a fost preoțit de episcopul Flavian în 386 și a primit misiunea de predicator. Geniul și arta sa oratorică îi creează renumele. El predică nu numai în biserica mare și frumoasă, zidită de Constantin, sau în biserica cea veche, ci în toate bisericile din Antiohia și din împrejurimi.

În timpul celor 12 ani de preoție la Antiohia, Sf. Ioan i-a combătut pe eretici, îndeosebi pe anomei și pe iudeo-creștini și s-a străduit pentru formarea morală a credincioșilor săi.

La moartea arhiepiscopului Nectarie al Constantinopolului, în 397, Sf. Ioan a fost numit arhiepiscop al Constantinopolului prin influența lui Eutropiu, ministru atotputernic pe lângă slabul împărat Arcadie.

Râvna sa de reformator, predicile sale cu fundament intelectual, luarea de poziție contra păcatelor și josniciilor, dragostea sa pentru săraci, pentru adevăr și pentru dreptate, i-au făcut mulți dușmani. Principala sa inamică a fost împărăteasa Aelia Eudoxia, care a pus la cale exilul său.

Legăturile Sf. Ioan Gură de Aur cu curtea imperială au fost reci. Dușmanii Sf. Ioan începuseră să murmure. Venirea fraților Lungi la Constantinopol, izgoniți din Egipt de patriarhul Teofil al Alexandriei ca origeniști, avea să provoace actul final al vieții sale. Sf. Ioan i-a primit pe frații Lungi, i-a găzduit, dar nu a intrat în relații prea apropiate cu ei și a refuzat să primească o plângere împotriva lui Teofil. Aceștia s-au adresat împăratului, care a dispus convocarea lui Teofil în fața episcopului de Constantinopol.

Teofil a luat măsuri, trimițând înainte pe sfântul Epifanie de Salamina, spre a-l descalifica pe Sf. Ioan ca origenist, dar bătrânul episcop de Salamina și-a dat seama, până la urmă, de cursa în care a fost atras și a plecat grăbit în țara lui. Teofil însă, venit cu cei 26 episcopi ai săi, a raliat 10 episcopi nemulțumiți de Ioan, pe împărăteasa Eudoxia, precum și trei văduve care se socoteau insultate de arhiepiscop. Sinodul, prezidat de Teofil, l-a convocat pe Ioan să se prezinte la Stejar, aproape de Calcedon, spre a se disculpa de calomnii și de lucruri ridicole. Ioan nu s-a prezentat și de aceea a fost destituit.

Patriarhul a fost rechemat din cauza răscoalei poporului care-și revendica pastorul și din cauza unui cutremur de pământ. Patriarhul a fost primit în triumf, dar împăcarea n-a durat decât două luni. Spre sfârșitul anului 403, Sf.Ioan critica aspru neorânduielile care s-au produs cu ocazia inaugurării unei statui a Eudoxiei aproape de Biserica unde slujea el. În Postul Paștelui din 404, Eudoxia, după sfatul lui Teofil, a convocat un sinod în care a Sf. Ioan a fost demis a doua oară pe motivul că nu a fost reintegrat de un sinod după prima demitere. Sf. Ioan a fost arestat în palat aproape de Paște și exilat după Rusalii, la 20 iunie 404.

După o oprire scurtă la Niceea, Ioan Gură de Aur a ajuns, după 77 de zile, la Cucuz sau Arabissos, în Armenia Mică.

Din cauza legăturilor sale frecvente cu prietenii de la Constantinopol și Antiohia, autoritățile au primit ordin să-l deporteze la Pityus, un mic oraș pe malul de est al Mării Negre. El a murit pe drum spre această localitate, la Comana, în Pont, în ziua de 14 septembrie 407 cu aceste cuvinte pe buze: „Slavă lui Dumnezeu pentru toate”.

Osemintele sale au fost aduse la biserica Sf Apostoli din Constantinopol în anul 438 de către împăratul Teodosie II.

ÎNVĂȚĂTURA

Pe parcursul activității sale pastorale, Sfântul Ioan Chrysostom a fost preocupat de teme cum ar fi: cunoașterea lui Dumnezeu, Sfintele Taine, Biserica, iubirea creștină. Referindu-se la cunoașterea lui Dumnezeu, Sfântul Ioan Hrisostom îi combate pe anomei, susținând că ființa lui Dumnezeu este incognoscibilă și incomprehensibilă.

Sfintele Taine pe care le dezbate Sfântul Ioan sunt: Sfântul Botez, Pocăința, Căsătoria, Sfânta Euharistie și Preoția.

În concepția Sfântului Ioan Chrysostom, Biserica este Trupul lui Hristos, credincioșii sunt mădularele acestui trup, iar Hristos este Capul Trupului: „ El i-a pus totul supt picioare, și L-a dat căpetenie peste toate lucrurile,Bisericii, care este trupul Lui, plinătatea Celui ce plinește totul în toți.” (Ef. 1, 22-23).

În dobândirea mântuirii, iubirea este esențială, ea fiind virtutea care îl face pe om asemenea lui Dumnezeu, Care este iubire. Iubirea față de Dumnezeu trebuie completată și cu iubire față de aproape, iubire ce se caracterizează prin milostenie. Sfântul Ioan susține că atunci când ajutăm un sărac, nu trebuie să-l judecăm pentru că este sărac, ci trebuie să fim conștienți că îl ajutăm de fapt pe Hristos, care la Judecata de Apoi ne va răsplăti: „34. Atunci Împăratul va zice celor de la dreapta Lui: "Veniți, binecuvântații Tatălui Meu de moșteniți Împărăția care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii. 35. Căci am fost flămând și Mi-ați dat de mâncat; Mi-a fost sete, și Mi-ați dat de băut să beau; am fost străin și M-ați primit.”(Mt. 25, 34-35).

ADVERSUS JUDAEOS

A adoptat o poziție împotriva creștinilor iudaizați cu opt predici în acest sens. Din acest motiv este criticat că în predicile sale (Omiliile) ar fi instigat la ură religioasă contra evreilor. Patrologii consideră aceste argumente nedrepte și anacronice, pe motiv că în Antichitate nu puteau exista antisemiți, termenul denotând un concept rasist modern, fără analog în Antichitate. Dar ei nu pot nega că Gură de Aur a făcut o teologie a înlocuirii de factură anti-iudaică și a folosit o retorică anti-iudaică.

Într-o serie de opt omilii, în timpul primilor doi ani ca preot în Antiohia (386-387), Sfântul Ioan Gură de Aur îi insultă și denigrează pe evrei, îi incită pe creștini să-i urască și disprețuiască pe evrei, cu scopul de a face religia acestora mai puțin atractivă pentru „creștinii iudaizanți” din parohia lui, care luau parte la sărbătorile evreiești și care urmau regulile religioase iudaice. Predicile sale sunt formulate convențional, folosind o formă retorică intransigentă cunoscută sub denumirea grecească de „psogos”, insultându-l și urâțindu-l pe adversar.

Un scop al acestor omilii era de a-i împiedica pe creștini să participe la obiceiurile evreiești, evitând astfel erodarea perceptibilă a numărului credincioșilor păstoriți de Sf. Ioan Gură de Aur. În omiliile sale, Chrysostomul îi critică pe „creștinii iudaizanți”, care participau la sărbătorile evreiești și respectau celelalte obiceiuri evreiești precum sabatul, recurgeau la circumciziunea fiilor lor și efectuau pelerinaje la locurile sfinte evreiești. În greaca medievală, aceste predici sunt denumite Kata Ioudaiōn (Κατά Ιουδαίων), titlu care se traduce în latină prin Adversus Judaeos, iar în limba română Contra evreilor. Traducerile mai recente, bazându-se pe faptul că Sf. Ioan Gură de Aur își adresează predicile membrilor propriei sale parohii, care continuau să urmeze obiceiurile evreiești, preferă un titlu mai puțin controversabil: Contra creștinilor iudaizanți.

Potrivit unor erudiți patristici, în secolul al IV-lea, opunerea unui punct de vedere deosebit era exprimat într-un mod retoric, denumit „psogos” (insultă), ale căror convenții literare constituiau în defăimarea adversarului într-un mod înverșunat; astfel, acești erudiți consideră că a-l trata pe Sf. Ioan Gură de Aur drept „antisemit”, este echivalent cu a folosi o terminologie anacronică, într-un context istoric necuviincios, această opinie părând a juca pe diferența puțin relevantă dintre antisemitismul rasial (încarnat cel mai bine de „limpieza de sangre” spaniolă și „legile rasiale” naziste) și antisemitismul religios tradițional (pe care l-a promovat atât Gură-de-Aur cât și înaintașii și succesorii lui). Deosebirea este următoarea: anti-iudaismul este ură religioasă, în timp ce antisemitismul este rezultatul „rasismului științific” al secolului al XIX-lea; un anti-iudaist nu ar mai fi avut nimic contra unui evreu care se boteza (deci trecea de la iudaism la creștinism), în schimb pentru naziști nu conta deloc dacă un evreu era botezat sau nu.

Dar că preferăm să numim predicile lui Gură-de-Aur „anti-iudaism”, „ură religioasă contra evreilor” sau de-a dreptul „antisemitism” (religios, firește), fapt rămâne că ele au fost o sursă importantă de legitimare a antisemitismului de-a lungul secolelor care au urmat, și asta n-o poate nega și n-o neagă din fericire, nici un erudit, oricât de apologetic ar fi el, căci a explica un context istoric nu poate înseamna și a scuza incitarea la ură și insultă, astfel ca asta nu-l scuză pe Gură-de-Aur de anti-iudaismul lui extrem, cu atât mai mult cu cât astfel de încercări de a-l descărca pe Chrysostom de responsabilitatea istorică se face apelând la ideea că generațiile de antisemiți care s-au inspirat din scrierile lui pline de ură, n-au ținut cont de contextul istoric (fragila poziție a creștinismului în secolul al IV-lea) și de sensul dorit de autor (păstrarea fidelilor creștini tentați de riturile iudaismului), nu de alta, dar Gură-de-Aur însuși se face vinovat de o astfel de eroare, când din sensul original de lecție istorică pentru un popor nărăvit la idolatrie de sclavia egipteană, care rătăcește dar este iertat, el face din povestea Ieșirii (cap. 32) despre vițelul de aur, o explicație anacronică” a reticenței evreilor de a-l accepta pe Iisus ca Mesia, „într-un context istoric necuviincios”.

OPERA

De la nici un alt părinte bisericesc nu s-au păstrat atâtea opere, comentarii, predici și scrisori ca de la Ioan Gură de Aur. Între predici se găsesc și o serie de comentarii la Vechiul Testament și la Noul Testament sau predici tematice. Toate cele 238 de scrisori păstrate au fost scrise în exil.

- Divi Io. Chrysostomi Homilia, De Eo Quod Dixit Apostolus, Utinam Tolerassetis Paululum Quiddam Insipientiae Meae / Fabritio Capitone Interprete. - Basileae : Apud Andream Cratandrum, 1519. Ediție digitalizată a Bibliotecii Universitare din Düsseldorf

- Opera Sfântului Ioan Gură de Aur cuprinde 18 volume în Ediția Migne și, de asemenea, este răspândită în aproximativ 2000 de manuscrise.

PATRONAJE

- Biserica Zlataust

- Sf. Ioan Gură de Aur este protectorul persoanelor care suferă de epilepsie

- Sf. Ioan Gură de Aur este patron al celor care trebuie să se exprime în public (oratori, prezentatori, conferențiari etc.)

RELAȚII

- Stevan Stojanović Mokranjac, Serghei Rahmaninov, Piotr Ilici Ceaikovski, și Arvo Pärt (Litany) între alții, au pus pe muzică Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur.

- Ivan Rebroff își începea toate recitalurile pe care le dădea în biserici printr-un cântec a cappella extras din Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur.

- Elocvența sa, îndrăzneala sa în fața suveranilor și originalitatea numelui său au fost motive pentru care poetul Georges Brassens l-a evocat în cântecul „Mourir pour des idées”.

- În filmul Roșu și Negru, Julien Sorel (jucat de Gérard Philipe), seminarist, îl citează pe Sf. Ioan Gură de Aur.

- Un cartier din orașul Lévis (Québec, Canada) poartă numele de Sa int-Jean-Chrysostome. Acest cartier numără peste 21.000 de locuitori.

***

 14 septembrie 1993: S-a stins din viață Geo Bogza, poet, prozator și ziarist român.

Geo Bogza (6 februarie 1908, Blejoi, Prahova – 14 septembrie 1993, București) a fost un scriitor, jurnalist și poet român, teoretician al avangardei, asociat cu nașterea mișcării suprarealiste din România, fratele muzicianului Alexandru Bogza și al scriitorului Radu Tudoran (pseudonimul lui Nicolae Bogza).

BIOGRAFIE

Geo Bogza s-a născut la 6 februarie 1908, la Blejoi lângă Ploiești, ca fiu al lui Alexandru Bogza. Geo era fratele mai mic al lui Alexandru Bogza și fratele mai mare al lui Nicolae Bogza (cunoscut ulterior ca Radu Tudoran).

A fost poet, reporter, creator al reportajului literar românesc, teoretician al avangardei, autor al câtorva din textele ei definitorii (Urmuz, Exasperarea creatoare, Reabilitarea visului), poet de mare întindere, de la „ciorchinul de negi” al Jurnalului la recea și solemna puritate a lui Orion, ziarist de curajoasă și consecventă atitudine democratică, patriotică, umanistă (Anii împotrivirii (1953), Pagini contemporane, Paznic de far), reporter al unor lumi, țări, priveliști, meridiane devenite componente ale unui univers particular, specific scriitorului, prozator al opulenței tâmpe (Înmormântări) și al plictisului exasperant provincial (O sută șaptezeci și cinci de minute la Mizil), al destinului individual tragic, sub semnul dorinței de înavuțire (Cum a înnebunit regele petrolului), al absurdului (Moartea lui Iacob Onisia), cântăreț, de amplitudine whitmaniană, al neamului din Carpați (Cartea Oltului).

Autor al volumelor „Jurnal de sex” și „Poemul invectivă”, avangardistul Geo Bogza a fost închis de două ori pentru „pornografie“, fiind coleg de celulă la Văcărești cu celebrul criminal Berilă. Printre acuzatorii lui Bogza s-a numărat Nicolae Iorga.

DATE BIOGRAFICE SELECTIVE

- 1915-1919 – Urmează școala primară la Ploiești.

- 1921-1925 – Urmează Școala de Marină din Galați și Constanța.

- 1928 – Editează la Câmpina revista „Urmuz”. Colaborează la revistele „Unu” și „Bilete de papagal”.

- 1929 – Are loc debutul său editorial cu „Jurnal de sex” și „Poemul invectivă” (1933) din cauza cărora va suporta rigorile legii, chiar cu detenție, sub acuzația de „pornografie”.

- 1936-1937 – Călătorește în Spania și Franța, în calitate de ziarist.

- 1937 – Apare volumul de poezii „Ioana Maria”.

- 1940-1944 – Este clasat printre autorii „cosmopoliți” și „degenerați” de către regimul antonescian.

- 1945 – Poate din nou publica, se alătură noului regim, comunist.

- 1952 - 1969 deputat în Marea Adunare Națională

- 1955 – Devine membru al Academiei Române și membru în Consiliul Național pentru Apărarea Păcii.

- 1971 – Este decorat cu titlul de Erou al Muncii Socialiste.

- 1978 – Primește Marele Premiu al Uniunii Scriitorilor.

- 1993 – Pe 14 septembrie moare la Spitalul Elias din București, la un an după fratele său, scriitorul Radu Tudoran.

OPERA

POEME

- Poemul invectivă - (1933)

- Ioana Maria (17 poeme) - (1937)

- Cântec de revoltă, de dragoste și de moarte - (1947)

- Orion - (1976)

REPORTAJE

- Cartea Oltului - (1945)

- Țări de piatră, de foc, de pământ - (1939)

- Țara de piatră - (1946)

- Oameni și cărbuni în Valea Jiului -(1947)

- Veneam la vale -(1942)

ÎN ALTE LIMBI

- Hazai táj („Tablou geografic”), traducere în limba maghiară de György Jánosházy, Ifjúsági Könyvkiadó, București, 1954.

DECORAȚII

- titlul de Erou al Muncii Socialiste (4 mai 1971) „cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român, pentru merite deosebite în domeniul științei, artei și culturii”

- medalia de aur „Secera și ciocanul” (4 mai 1971) „cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român, pentru merite deose bite în domeniul științei, artei și culturii”

***

 14 septembrie 2008: S-a stins din viață Ștefan Iordache, actor român de teatru și film.

Ștefan Iordache (3 februarie 1941, Calafat, Județul Dolj – 14 septembrie 2008, Viena, Austria) a fost un actor român de teatru, radio, voce, film și televiziune.

A jucat în teatrul românesc vreme de 49 de ani, interpretând roluri ca Titus Andronicus, Hamlet, Richard al III-lea sau Barrymore. A avut de asemenea o îndelungată colaborare cu Teatrul Național Radiofonic și Teatrul Național de Televiziune și a jucat în numeroase filme.

BIOGRAFIE

Ștefan Iordache și-a petrecut copilăria la Calafat, la bunicii din partea mamei dar a venit cu părinții în capitală la o vârstă fragedă și și-a petrecut copilăria în continuare în cartierul Rahova din București, într-o familie de oameni simpli, care și-au dorit ca fiii lor să învețe carte. În școală a fost bun la matematică și științele exacte. Studiile teatrale nu au fost prima lui alegere. A dat la teatru abia după ce a picat, la 16 ani, examenul de admitere la Medicină. După acest eșec, întâmplarea a făcut să fie inclus în brigada artistică a unei cooperative. În anul următor, 1959, a dat la Teatru și a fost admis ultimul la IATC. A absolvit însă secția de Actorie a institutului printre primii și a avut o carieră artistică încununată de succes, până la sfârșitul vieții. Ultimul său rol a fost Prințul Potemkin, în piesa Ecaterina cea Mare, de George Bernard Shaw, pusă în scenă, în 2008 la Teatrul Național București.

Ștefan Iordache a fost și un foarte bun interpret de muzică ușoară. Este celebru cuplul Ștefan Iordache - Sanda Ladoși care au interpretat o serie de cântece înregistrate pe mai multe CD-uri.

Astfel în anul 1995 apare la Casa de Discuri Roton, CD-ul „... între noi mai e un pas” în care toate melodiile sunt compuse de Dan Iagnov. „... între noi mai e un pas” (compozitor Dan Iagnov, textieră Andreea Andrei, interpreți Ștefan Iordache-Sanda Ladoși), „Eu vreau să-ți spun că te ador” (compozitor Dan Iagnov, textier Eugen Rotaru, interpreți Ștefan Iordache-Sanda Ladoși), „În noi visează un copil” (compozitor Dan Iagnov, textieră Andreea Andrei, interpreți Ștefan Iordache-Sanda Ladoși), „Il est tard de partir” (compozitor Dan Iagnov, textieră Rodica Grigoriu, interpreți Ștefan Iordache-Sanda Ladoși). Pe același disc apare și duetul Ștefan Iordache - Elena Cârstea în cântecul „Cântec de Crăciun” (compozitor Dan Iagnov, textieră Andreea Andrei). Cântecele „Dar vei veni” (compozitor Dan Iagnov, textier Dan V. Dumitriu) și „De câte ori pe înserat (compozitor Dan Iagnov, textier Miron Radu Paraschivescu) Ștefan Iordache le cântă solo.

În anul 2006 apare la Casa de Discuri OVO MUSIC CD-ul „Best of Dan Iagnov” în care o serie de cântece sunt interpretate de Ștefan Iordache fie în cuplu fie solo: „Eu vreau să-ți spun că te ador (compozitor Dan Iagnov, textier Eugen Rotaru, interpreți Ștefan Iordache-Sanda Ladoși), „În noi visează un copil” (compozitor Dan Iagnov, textieră Andreea Andrei, interpreți Ștefan Iordache - Sanda Ladoși), „Cântec de Crăciun” (compozitor Dan Iagnov, textieră Andreea Andrei, interpreți Ștefan Iordache - Elena Cârstea), „Sunt doar un poet” (compozitor Dan Iagnov, textier Eugen Rotaru, interpret Ștefan Iordache), „Între noi mai e un pas” (compozitor Dan Iagnov, textieră Andreea Andrei, interpreți Ștefan Iordache - Sanda Ladoși).

În anul 2007 Ștefan Iordache înregistrează un disc de autor intitulat „Magazinul meu de vise” la Casa de Discuri Roton. Toate melodiile sunt compuse de Dan Iagnov pe versuri de Andreea Andrei: „Nu știam că te iubesc atât de mult”, „Mai mult decât oricând”, „Ah femeia!”, „Trecătorul”, „Viața noastră este un tangou”, „Ți-am dăruit o floare”, „Nu te întreb” și „Magazinul meu de vise”. Trei dintre cântece sunt în duet cu Monica Anghel: „Mai mult decât oricând”, „Viața noastră este un tangou” și „Nu te întreb”. Cântecul „Nu știam că te iubesc atât de mult” Ștefan Iordache i l-a dedicat soției sale Mihaela Tonitza.

În anul 2008 Jurnalul Național Vol. 67 scoate o ediție specială „Ștefan Iordache. Muzică de colecție”, cu un CD care conține poezii și melodii interpretate de Ștefan Iordache. Printre acestea sunt și cinci melodii compuse de Dan Iagnov, textieră Andreea Andrei și anume: „Nu știam că te iubesc atât de mult”, „Ah femeia!”, „Trecătorul”, „Ți-am dăruit o floare” și „Magazinul meu de vise”.

Dan Iagnov în colaborare cu Dan V. Dumitriu a compus pentru Ștefan Iordache și Angela Similea muzicalul „Adio femei” în regia lui Mihai Berechet, muzical care s-a jucat timp de 4 ani (1990 - 1994) cu săli pline. Printre cântecele de mare succes cântate în acest muzical de către cei doi interpreți, sunt: „Te-ncearcă viața uneori”, „Cât aș fi vrut”, „E viața mea”, „Timpul s-a oprit stingher”, „Dar vei veni”, „Dormi iubite dormi”, „Ploaia s-a oprit”, „Cum oare știi”, „O zi aș vrea”, „În zbor”, „Sunt umbra ta” toate sunt compuse de Dan Iagnov textier Dan V. Dumitriu.

În anul 1994 Ștefan Iordache participă, împreună cu Sanda Ladoși la Festivalul național de muzică ușoară de la Mamaia - secțiunea „Șlagăre” cu cântecul „Și între noi mai e un pas” compozitor Dan Iagnov, textieră Andreea Andrei, câștigând locul II.

În anul 1995 Ștefan Iordache participă, din nou, împreună cu Sanda Ladoși, la Festivalul de Muzică Ușoară „Mamaia” - secțiunea „Șlagăre” cu cântecul „Eu vreau să-ți spun că te ador”, compozitor Dan Iagnov, textier Eugen Rotaru, câștigând locul III.

Ștefan Iordache a apărut în o serie de videoclipuri realizate la TVR 1 și ANTENA 1.

TVR 1

„Cântec de Crăciun”. Regia: Luminița Dumitrescu. Muzica: Dan Iagnov, Interpreți: Ștefan Iordache - Elena Cârstea

„Între noi mai e un pas”. Regia: Luminița Dumitrescu. Muzica: Dan Iagnov, Interpreți: Ștefan Iordache - Sanda Ladoși

„Eu vreau să-ți spun că te ador”. Regia: Luminița Dumitrescu. Muzica: Dan Iagnov, Interpreți: Ștefan Iordache - Sanda Ladoși

„Nu mă iubi”. Regia: Luminița Dumitrescu. Muzica: Dan Iagnov, Interpreți: Ștefan Iordache - Sanda Ladoși

„În noi visează un copil”. Regia: Sergiu Ionescu, Eugen Dumitru, Ovidiu Dumitru. Muzica: Dan Iagnov, Interpreți: Ștefan Iordache - Sanda Ladoși

„Sunt doar un poet”. Regia: Eugen Dumitru, Ovidiu Dumitru. Muzica: Dan Iagnov, Interpret: Ștefan Iordache

ANTENA 1

„Singur printre oameni”. Regia: Șerban Marinescu. Muzica: Dan Iagnov, Interpreți: Ștefan Iordache - Petruța Mihai

A fost căsătorit timp de 40 de ani cu nepoata pictorului Nicolae Tonitza, Mihaela Tonitza-Iordache[4], teatrolog și profesor universitar. Nu a avut copii.

Ștefan Iordache s-a stins din viață la 14 septembrie 2008 într-un spital din Viena. Actorul suferea de leucemie[5]. A fost înmormântat cu onoruri militare în comuna Gruiu.

FILMOGRAFIE

1964 – Străinul

1965 – Gaudeamus igitur

1966 – Calea Victoriei sau cheia visurilor

1967 – Dacii - dublaj de voce

1967 – Un film cu o fată fermecătoare

1972 – Adio dragă Nela

1973 – Proprietarii

1977 – Războiul Independenței

1978 – Ediție specială

1978 – Doctorul Poenaru

1978 – Avaria

1980 – Bietul Ioanide

1980 – Bună seara, Irina!

1981 – Pruncul, petrolul și ardelenii

1981 – Întoarce-te și mai privește o dată

1981 – De ce trag clopotele, Mitică?

1982 – Înghițitorul de săbii

1982 – Concurs

1984 – Glissando

1985 – Ciuleandra

1986 – O clipă de răgaz

1986 – Noi, cei din linia întâi

1988 – Prințul negru - film de televiziune

1989 – Noiembrie, ultimul bal

1989 – Cei care plătesc cu viața

1990 – Drumeț în calea lupilor

1991 – Vinovatul

1992 – Hotel de lux

1993 – Cel mai iubit dintre pămînteni

1994 – Începutul adevărului (Oglinda)

1996 – Eu sunt Adam

1997 – Omul zilei

2004 – Faraonul

2007 – Ticăloșii

2007 – Agentul VIP

PREMII ȘI DISTINCȚII

Premiul ACIN, în anul 1978, pentru rolul său din filmul Ediție specială, regizat de Mircea Daneliuc.

Premiul ACIN, în anul 1984, pentru rolul său din filmul Glissando, regizat de Mircea Daneliuc.

Premiul ACIN, în anul 1989, pentru rolul său din filmul Noiembrie, ultimul bal, regizat de Dan Pița.

Premiul UNITER pentru cel mai bun actor, în anul 2001, pentru rolul titular din Barrymore, în regia lui Gelu Colceag.

Premiul de Excelență în cinematografia românească la Festivalul Internațional de Film Transilvania, 2006

DECORAȚII

Ordinul național „Serviciul Credincios” în grad de Ofițer (1 decembrie 2000) „pentru realiz ări artistice remarcabile și pentru promovarea culturii, de Ziua Națională a României”

***

 14 septembrie 2011: S-a stins din viață pictorul român Teodor Moraru.

Teodor Moraru (24 martie 1938, Îndărăpnici (azi Republica Moldova) – 14 septembrie 2011, București, România) a fost un pictor român contemporan, considerat de critici ca fiind unul dintre cei mai importanți pictori români ai ultimei jumătăți a secolului XX.

VIAȚA ȘI CARIERA

Teodor Moraru s-a născut în Îndărăptnici (azi redenumit Nucăreni), din Regatul României (azi Republica Moldova) . Tatăl său, Ion Moraru a fost notar, iar mama sa, Elisabeta născută Goncearenko, a fost învățătoare. În 1944, când Moraru avea șase ani, familia se refugieză în Transilvania, stabilindu-se în comuna Fundata, județul Brașov. La scurt timp, în 1949, familia se mută în Poian Mărului unde Moraru urmează studiile școlii primare. Aici îl cunoaște pe Horia Bernea, cu care leagă o prietenie îndelungată. În această perioadă părinții divorțează. În urma divorțului, mama lui se mută în Luciu în județul Buzău, iar tatăl lui acceptă un post de notar în satul Moieciu de Jos din județul Brașov, înscriindu-l pe tânărul Moraru la o școală profesională din Brașov. Din motive financiare Moraru este nevoit să-și urmeze studiile liceale la seral. După terminarea stagiului militar, în 1960 se înscrie la cursurile Școlii Tehnice de Arhitectură (STACO) unde este din nou coleg cu Horia Bernea. Absolvă STACO în 1963, primele picturi datând din această perioadă.

În 1968 absolvă Institutul Pedagogic și își susține licența la Academia de Artă din București. În același an Moraru se alătură grupului de la Poiană Mărului. Fondat de către Horia Bernea, din grup au mai făcut parte Letiția Bucur, Șerban Epure, Mircea Milcovici, Teodor Rusu și Ion Dumitriu.

În 1971 Moraru susține prima sa expoziție personală la galeria “Simeza” din București, urmată de altele expoziții personale în 1974, 1977 și 1980. În 1983 câștigă o rezidență artistică la Cité internationale des Arts în Paris. De-a lungul anilor, lurcrăile sale au fost expuse în importante galerii și muzee din Paris, Copenhagen, Vienna, Praga, Berlin, Lisbona, Darmstadt, Tokyo, Hanoi etc.

În 1991 își începe activitatea pedagogică la facultatea “Luceafărul” din București, unde a predat până în 2005. În 2003 câțiva din foștii săi studenți formează grupul “Colonia 21”.

Pe parcursul carierei Moraru a fost distins cu numeroase premii, printre care Marele Premiu UAP în 2003 și Ordinul Meritul Cultural în Grad de Mare Ofițer în 2004.

În 2011, Moraru a fost internat la spitalul Municipal din București, în urma unui atac cerebral minor. Câteva săptămâni mai târziu, pe 14 septembrie, s-a stins din viață în urma unor complicații survenite pe parcursul tratamentului.

BURSA TEODOR MORARU

În memoria pictorului Teodor Moraru, în anul 2014 a fost inițiată bursa pentru pictură Teodor Moraru. Aceasta urmărește susținerea tinerilor artiști aflați la începutul carierei.

„Bursa Teodor Moraru este o inițiativă binevenită în sprijinul și pentru încurajarea artiștilor tineri, aflați la început de drum. A lucra, în calitate de câștigător al bursei, sub semnul cultural al unui univers de creație atât de profund și valoros precum cel reprezentat de opera lui Teodor Moraru, este, sunt convins, accentuat stimulativ. (...) (Adrian Guță)”.

PREMII ȘI DISTINCȚII (selecție)

- 1980 – Premiul pentru pictură - Revista “Arta”

- 1991 – Premiul Special – Uniunea Artiștilor Plastici din România

- 1993 – Premiul “Ion Andeescu” - Academia Româna

- 1995 – Premiul Expoziției Municipale - Uniunea Artiștilor Plastici din România

- 2001 – Premiul I pentru pictură la Expoziția Municipală ”Milenium2001”

- 2001 – Premiul de Excelență la Bienala de Artă “Lascar Vorel”, Piatra Neamț

- 2002 – Premiul pentru pictură – Muzeul de Artă Bacău

- 2003 – Premiul Juriului – Uniunea Artiștilor Plastici din România

- 2004 – Premiul Ministerului Culturii din Republica Moldova

- 2004 – Decorat cu Meritul Cultural în Grad de Mare Ofițer

- 2004 – Marele premiu al Uniunii Artiștilor Plastici din România

- 2005 – Premiul Colegiului de Ar te Plastice “Alexandru Plamădeală”

***

 14 septembrie 2015: S-a stins din viață Corneliu Vadim Tudor, om politic, scriitor și jurnalist român.

Corneliu Vadim Tudor (28 noiembrie 1949, București – 14 septembrie 2015, București) a fost un politician, publicist și scriitor român, care a deținut funcțiile de senator și europarlamentar.

A fondat Partidul România Mare (PRM). În anul 2000, s-a plasat pe locul 2 în primul tur al alegerilor prezidențiale. A fost învins în al doilea tur de Ion Iliescu.

A fost discipolul scriitorului Eugen Barbu.

BIOGRAFIE

COPILĂRIE ȘI STUDII

Corneliu Vadim Tudor s-a născut în București, în Rahova și a fost fiul lui Ilie, croitor, și al Eugeniei, fiind ultimul dintre cei cinci copii ai familiei. În 1967 a absolivit Colegiul Național „Sfântul Sava” din București și, în 1971 a obținut licența la Facultatea de Filosofie a Universității din București, cu o teză despre sociologia religiei. În 1975 a satisfăcut serviciul militar și a absolvit școala de ofițeri în rezervă, cu gradul de sublocotenent. Din 1972 a lucrat neîntrerupt în presă. Între 1978-1979, cu o bursă Herder - care fusese acordată magistrului său, scriitorul Eugen Barbu - a făcut studii de istorie la Viena.

ACTIVITATE POLITICĂ

PREȘEDINTE AL PARTIDULUI ROMÂNIA MARE

Corneliu Vadim Tudor este fondatorul Partidului România Mare, care a intrat la alegerile din 1992 în Parlamentul României, și al publicațiilor afiliate, România Mare și Tricolorul.

A fost senator de București în Parlamentul României în perioada 1992-2008, ales cu o majoritate de voturi. În legislatura 2004-2008, Corneliu Vadim Tudor a inițiat 33 de propuneri legislative și 9 moțiuni.

A fost inițiatorul și finanțatorul programului umanitar săptămânal, „Cina Creștină”, dedicat oamenilor săraci și în vârstă. A oferit sprijin financiar unui mare număr de biserici, școli, muzee, situri arheologice, și a oferit premii și donații unui important număr de copii și studenți. A fost un bine cunoscut iubitor și protector al animalelor.

La 15 iunie 2013, a avut loc o ședință extraordinară, ilegală, a Consiliului Național, la care au participat reprezentanții din 24 de organizații județene ale PRM. Atunci s-a decis revocarea lui Vadim Tudor și a conducerii PRM, cu 116 voturi "pentru" și 9 "împotrivă". Astfel, la 15 iunie 2013, Corneliu Vadim Tudor a fost revocat din funcția de președinte al PRM.

La 27 iulie 2013, Corneliu Vadim Tudor, fondatorul partidului și cel care afirma despre el însuși: „Singurul președinte al PRM sunt eu”, a fost exclus din PRM.

Magistrații Tribunalului București au decis însă ca europarlamentarul Corneliu Vadim Tudor să fie repus în funcția de președinte al Partidului România Mare după ce fusese exclus din partid și înlocuit cu Gheorghe Funar, la așa zisul Consiliu Național, constatând ilegalitatea lui.

Candidat la președinția României

A candidat la alegerile prezidențiale din 1996, clasându-se pe locul 5 din 16 candidați. La alegerile prezidențiale din 2000 a ajuns în turul doi, unde a obținut 33,17% din voturi. În 2004, a candidat la președinția României și a obținut 12,57% din voturi. La alegerile prezidențiale din 6 noiembrie 2009, lista PRM pe care a candidat a obținut votul a numai 540.380 români, adică 5,56% dintre votanți.

În 2014, Corneliu Vadim Tudor și-a depus candidatura pentru alegerile prezidențiale din 2 noiembrie.

Conform rezultatelor finale ale alegerilor din noiembrie 2014, Vadim Tudor a obținut în primul tur de scrutin (organizat în ziua de duminică, 2 noiembrie 2014) un număr de 349.416 voturi din numărul total de 9.723.232, situându-se pe locul 7 din 14 și cumulând circa 3,68% din toate voturile exprimate și validate.

Membru în Parlamentul European

La 7 iunie 2009 a fost ales în Parlamentul European pe lista Partidului România Mare. În nouă luni până în martie 2010 a participat la 15 din 37 de ședințe în plen - prezență de 40,54 %. Prin aceasta a contribuit la plasarea României pe ultimul loc între națiunile reprezentate în Parlamentul European, România având o prezență de 84,46 %.

DECESUL

Vadim Tudor a murit la 14 septembrie 2015, în Centrul Clinic de Urgență de Boli Cardiovasculare al Armatei, unde a fost transportat după ce i se făcuse rău. Starea lui s-a agravat după internare: se pare că a suferit un infarct miocardic și decesul a fost înregistrat la ora 18:30, potrivit agenției Mediafax.

PUBLICIST

A înființat revistele România Mare, în care a continuat politica revistei scriitorului Eugen Barbu, Săptămîna (culturală a capitalei), considerată de mulți critici literari o oficină a Securității, prin care, în anii '70-'80, erau puse în circulație informații provenite din arhivele acestei instituții și erau utilizate pentru șantaj politic și pentru contracararea postului Radio Europa Liberă în cadrul proiectului zis Melița și eterul.

A publicat 14 volume de poezie și proză, unul din ele, intitulat „Saturnalii”, fiind interzis și retras de pe piață în anul 1984, scriitorul fiind interzis de două ori de regimul comunist.

Este autorul a patru scenarii pentru teatru radiofonic și a debutat pe scena spectacolelor de teatru la Teatrul Tănase, în 5 decembrie 1989, cu comedia „Toată lumea se pricepe la fotbal”.

Actualmente, micul său trust de presă publică revistele săptămânale, România Mare și Politica și ziarul Tricolorul.

Vadim Tudor a fost dat în judecată de mai multe ori pentru insultă și calomnie, după publicarea pamfletelor apărute fie sub semnătura sa, fie sub pseudonimul Alcibiade, în revistele România Mare și Politica.

CONTROVERSE

Poezia pamflet „În apărarea lui Eminescu”, scrisă la începutul anilor 1980, ca răspuns la un articol al rabinului Moses Rosen, care denunța revenirea antisemitismului în cultura română și făcea referire la unele poezii antisemite ale lui Mihai Eminescu. A trezit reacții în presa internațională prin publicațiile Washington Post și Paris Match. Adunate protestelor intelectualilor români, ele au dus la retragerea volumului antisemit Saturnalii.

În ultimii ani, Corneliu Vadim Tudor a exclus mai mulți membri care doreau schimbarea doctrinei PRM, printre care: Corneliu Ciontu, Lia Olguța Vasilescu, Daniela Buruiană, Codrin Ștefănescu, Anghel Stanciu, Dorel Onaca, Dan Claudiu Tănăsescu (revenit în PRM în 2009). Cea mai răsunătoare plecare a fost a lui Corneliu Ciontu, considerat unul dintre cei mai de încredere oameni ai liderului PRM. I-a fost atât de apropiat încât, în martie 2005, Vadim Tudor s-a retras de la șefia partidului și i-a predat-o lui Ciontu. Șefia acestuia a durat însă mai puțin de trei luni. În iunie 2005, Vadim Tudor a revenit la conducere, iar Ciontu a fost forțat să părăsească atât președinția, cât și partidul. Odată cu el au plecat vicepreședintele Anghel Stanciu și zece parlamentari. După plecarea lui Ciontu, Vadim spunea despre acesta, în comunicatul de presă prin care declara că l-a dat afară din partid, că este: „electrician pensionar și analfabet”, „care nu știe nicio limbă străină”, ”fost activist PCR la sectorul 5”, „personaj mediocru pe care l-am instalat, provizoriu, în locul meu pentru că nu găsisem altul mai prost printre cei care îmi duceau servieta”.

În 2011, a fost acuzat de fals în declarații și evaziune fiscală, conform ziarului Cotidianul și web situl Puterea.ro.

DECLARAȚII RASISTE

De-a lungul timpului, discursul său împotriva romilor a mers până foarte departe. Ziarul său, „România Mare”, a cerut la un moment dat exterminarea acestora, alături de „jidani și unguri”.

După crima săvârșită de Romulus Mailat în Italia, a declarat: „În ce privește scandalul asasinării soției unui amiral italian de către un țigan originar din județul Sibiu declar în mod răspicat: italienii au perfectă dreptate, așa ceva reprezintă o barbarie fără margini și ne face țăndări imaginea în lumea întreagă. Rog, totuși, să nu se utilizeze cuvântul „român”, fiindcă nemernicul nu e român, ci țigan!”.

AMENDĂ

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării l-a amendat pe Vadim Tudor cu 3000 de lei pentru că a numit-o „prostituată” în repetate rânduri pe fosta candidată la parlamentare Anca Cârcu. Pe 30 aprilie 2014, Tribunalul București a decis, ca acesta să-i plătească daune de 1.000 de lei și să publice sentința în două publicații: Tricolorul și România Mare.

PUBLICAȚII

Vadim Tudor a publicat 38 de cărți, din care volume de poezie și publicistică, unele editate și în franceză, engleză și arabă, și a scris piese de teatru. A scris, împreună cu Sergiu Nicolaescu, scenariul filmului Triunghiul morții (1999), regizat de Nicolaescu.

- 1977: Poezii, Editura Eminescu

- 1977: Epistole vieneze, Ed. Eminescu

- 1979: Poeme de dragoste, ură și speranță, Ed. Eminescu

- 1981: Idealuri, Ed. Eminescu

- 1983: Saturnalii, Ed. Albatros

- 1983: Istorie și civilizație- Ed. Eminescu

- 1983: Mîndria de a fi români- Ed. sport-turism

- 1986: Miracole, Ed. Albatros,

- 1986: Carte românească de învățătură, Ed. Fundației România Mare

- 1990, 1991 și 1992: Jurnal de vacanță,

- 1996: Poems, Ed. Fundației România Mare & Editura Aggi, Torino

- 1998: Piesele de teatru radiofonic:

•Colindul puiului de cerb, 1968,

•Secerișul de iarnă, 1976

•Domnul Tudor din Vladimiri, 1977

•Adevărul la puterea I-a, 1977

•Toată lumea știe fotbal (premieră în decembrie 1989 la teatrul Constantin Tănase)

- 2000: Pamflete cu sifon albastru

- 2004: 101 Poezii, Bijuterii

- 2007: Cartea de Aur

- 2008: Cîntece de dragoste

- 2010: Europa Creștină 

- 2010: Artificii 

- 2011:  Cele mai frumoase aforisme

- 2015: Elegii pentru suflete nobile

- 2015: Pamflete explozive

***

 14 septembrie 1946: S-a născut interpreta româncă de muzică ușoară Dida Drăgan.

Didina Alexandra Drăgan (14 septembrie 1946, Jugureni, Dâmbovița), cunoscută ca Dida Drăgan, este o solistă vocală și autoare de versuri din România, supranumită „vocea de flacără” a muzicii românești, despre care Grigore Vieru spunea că „exigențele ei față de versuri, nu numai față de muzică, denotă o in­teligență și un rafinament care nu admit diletantismul și compromi­sul”. Prin prisma textelor melodiilor și poeziilor sale, Nichita Stănescu o numea „Doamna Oscar”. Stilurile muzicale abordate de către Dida Drăgan sunt rock, pop, folk și jazz. A câștigat, de-a lugul timpului, 22 de medalii de aur la concursurile europene și mondiale de compoziție și interpretare.

BIOGRAFIE

A absolvit Școala Populară de Artă din București, la clasa profesoarei Florica Orăscu. Aici a fost colegă cu Aura Urziceanu, Angela Similea, Mirabela Dauer, Ioan Luchian Mihalea și Mihai Constantinescu.

Își face debutul la Concursul de interpretare București '71 obținând premiul I, cu piesa „Vechiul pian” de Vasile V. Vasilache.

APARIȚII MUZICALE

- În anul 1972, obține locul I la Festivalul Național de Muzică Ușoară de la Mamaia, la secțiunea Interpretare.

- În anul 1974, la Dresda obține premiul pentru cel mai bun solist al festivalului și premiul al III-lea pentru interpretarea piesei „Ca-n poveste” de Petre Magdin.

- În 1975 participă la Concursul Internațional „Cupa Europei” de la Knokke, Belgia și obține premiul special "Cupa Intercontinentală".

- Câștigă 15 ediții ale emisiunii „Schlager Studio” din Germania, editează discuri la Amiga Records și este solicitată să cânte în Berlinul de Vest.

- Face turnee în Cehoslovacia, Polonia, Bulgaria, URSS, Belgia, Danemarca, Japonia.

- La Tokio este finalistă la Festivalul Internațional al Cântecului de la Tokio cu piesa „Sămânța nemuririi” de Radu Șerban.

- Participă la Festivalul de Muzică Ușoară Mamaia'85 cu piesa "Leagănul meu" (Muzica: Horia Moculescu) care obține Trofeul Mamaia la secțiunea "Creație".

- Are colaborări cu formațiile Mondial, Romanticii, Roata, Sfinx, Monolit și Roșu și Negru.

- Colaborează cu compozitori ca Liviu Tudan, Petre Magdin, Anton Șuteu cu care a și lansat în 1986 un album de autor.

- Scrie unele din textele cântecelor; colaborează de asemenea cu poeta Daniela Crăsnaru.

- În 2003 primește în cadrul Festivalului Național de Muzică Ușoară de la Mamaia, Diploma de Excelență pentru întreaga activitate din partea Consiliului Județean Constanța.

- Este supranumită „Vocea de flacără a rock-ului românesc”.

- În 1990 începe cariera politică în cadrul PNL, alături de Dinu Patriciu.

- Din iunie 2007 este membru în Consiliul de Administrație al TVR.

PIESE DIN REPERTORIU

•Piese de Petre Magdin:

- „Anilor” - 1972

- „Voi, anotimpuri”

- „Un fir de iarbă”

- „Zvon de lumină”

- „Necuprins și cuprins” - 1983

- "Pleacă iar cocorii" - 1987

- ”Pasărea”

- „Secol drag”

- "Soare și flori"

- „Porți de vis”

- "Trepte de lumină"

- "Pentru voi" - 1986

- "Urare"

- "De ce taci?" - 2003

- "Mâinile tale"

- "Meine Erinnerung" - 1974

•Piese de Anton Șuteu

- „Deschideți poarta soarelui” - 1986

- "Voi, oameni de mâine" - 1986

- "Drumul iubirii" - 1986

- "Să ocrotim copacii înfloriți" - 1986

- "Să nu lovim nicicând un porumbel" - 1986

- "Da, recunosc" - 1986

- "Lumea suntem noi" - 1986

•Piese de Liviu Tudan:

- "Dac-ai să vii" - 1997

- "Doare, Doamne, lumea" - 2003

- „O lacrimă de stea” - 1996

- "O oră, o clipă" - 1997

- „Poveste fără final” - 1997

- „Iubirea din inima mea” - 2003

- "Crez de femeie"

- "Cu îngeri a nins"

- "Nici chip, nici nume"

- "Poveste fără final"

•Piese de Adrian Ordean:

- "Cer și pământ" - 1998

- "Nu pleca" - 1993

- „N-am să te-ntorc din drum” - 1997

- „Mi-e dor de ochii tăi” - 1993

- „Mi-e teamă de lumea ta” - 1991

- "Nu vreau să te iert" - 2007

- "Pentru dragostea ta” - 2008

- "Te-aș astepta" - 2006

- "Zilele ce trec prin mine" - 1991

- "Drumul meu"

- "Vreau să primesc"

- "Viața ca o scenă"

- "Știu că vei pleca"

- "Ai să mă pierzi"

- "Soarele mi-e stăpân"

- ”Mi-e dor de tine” - 2016

- ”Ai promis” - 2014

- ”De câte ori mai vrei să-ți spun” - 2012

- ”Acolo-n noapte” - 2012

- ”Spune-mi unde am greșit” - 2014

- ”Unde ești” - 2015

•Piese de Florin Ochescu:

- "Iertare" - 1981

- "Voi"

- "Legământ"

- "Aur pe stradă"

- "Ochii Ploii" - 1981

- "Sunt tot eu" - 1981

- "Cine crede în minuni?" - 1980

•Alți compozitori

- „Reaprindeți candela” (Ion Aldea Teodorovici) - 1990

- "Viața unui vis" (Sorin Chifiriuc) - 1988

- "Ușor și greu" (Sorin Chifiriuc)

- "Seara unui vis" (Dani Constantin) - 1986

- "Până-n cea din urmă zi" (Edmond Deda)

- "Arde și doare" (Dragoș Docan) - 1994

- „Stau pe o margine de lună” (Adrian Enescu) - 1989

- "Corabie plutitoare, Pământul" (Cornel Fugaru) - 1987

- „Atunci” (Mișu Iancu)

- "N-am știut" (Mișu Iancu)

- „Leagănul meu” (Horia Moculescu) - 1985

- „Să mă iubești!” (Mihai Pocorschi) - 1990

- "Apără-ne, Doamne!" (Constantin Rusnac) - 1991

- "Rug" (Vasile Șirli) - 1981

- "Iubesc primăvara" (Dan Ștefănică)

- "Greu se mai fac oamenii oameni" (Alex. Mandy)

- "Planete" (Marius Țeicu)

- "Soarele zărilor" (Marius Țeicu)

- "Visata mea iubire" (Marius Țeicu)

- ”Măcar o zi” (Ovidiu Komornyik)

- "Das Macht Die Liebe" (Manitz) - 1974

- "Meine Sonne" (Andreas Falk) - 1974

- "Wann Wirst Du Verstehen" (Andreas Falk) - 1974

- "Sag Nicht Vorbei" (Andreas Falk) - 1974

•Preluări din repertoriul internațional

- "Rămîi" (Czesław Niemen - Dziwny jest ten świat)

- "Nu te mint" (Free - All Right now) - 1973

- "Întrebare" (John Lennon - Sunday) - 1975

- "Dacă pleci acum" (Ray Charles - Where we'll go again) - 1975

- "Clipele" (Fogerty - Proud Mary) - 1975

- "Ca-ntr-un vis" (Heart / Pamala Stanley - If looks could kill ) - 1987

- "Cu tine" (Smokie - Oh Carol) - 1978

- "Iubirea noastră" (Frank Sinatra - My Way) - 1977

- "Născută sunt să cânt" (Spandau Ballet - Through the Barricades) - 1987

- "O clipă cât o viață" (Tina Turner - Be Tender with Me, Baby) - 1991

- "Rug aprins" (Heart - Who Will You Run To) - 1988

- "Singurătate" (Heart - Alone) - 1987

- "Te caut iar" (Heart - What About Love) - 1986

- "Unde ai plecat?" (Whitesnake - Here I Go Again) - 1988

- "Vreau să-ți spun" - 1988

- ”Ochii tăi” - (Rainbow - Eyes of the rainbow) - 1980

•Duete cu tenorul Michael Kleitman

- "La Preghiera" - 2008

- "Gira con Me" - 2006

•Alte piese

- ”Marea” - În duet cu Aurelian Andreescu

- ”Norul” - ( Muzica: Sorin Chifiriuc ) - 2018

- ”Cine n-are dor pe vale” - 2009 (?)

- ”Noi doi”

- ”Ceasul” - 1985

ALBUME

- 1984 – Dida Drăgan

- 1987 – Deschideți poarta soarelui

- 1997 – O lacrimă de stea

- 2001 – Pentru buni și pentru răi

- 2002 – Mi-e dor de ochii tăi

SINGLE

- 1971 - Dida Drăgan – Visata mea iubire ; N-am știut / Greu se mai fac oamenii oameni (Electrecord)

- 1974 - Dida Drăgan – Meine Sonne / Wann Wirst Du Verstehen (Amiga Records)

- 1974 - Dida Drăgan – Meine Erinnerung / Das Macht Die Liebe (Amiga Records)

- 1975 - Romanticii (cu Dida Drăgan) - Dacă pleci acum / Clipele / Nu te mint / întrebare (Electrecord)

- 1975 - Dida Drăgan - Glas de păduri / Trepte de lumină (Electrecord)

- 1978 - Dida Drăgan - Sunt tot eu / Ochii ploii (Electrecord)

PREMII ȘI DISTINCȚII

Președintele României Ion Iliescu i-a conferit la 10 decembrie 2004 Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler, Categoria B - "Muzică", „pentru contribuțiile deosebite în activitatea artistică și culturală din țara noast ră, pentru promovarea civilizației și istoriei românești”. Pe 21 august 2014 Didei Drăgan i-a fost conferit titlul onorific de Artist al Poporului în Republica Moldova.