***

 O aventura galanta - Ion Pribeagu -

Într-o searã, pe la zece,

N-a fost cald, dar nici prea rece,

Am avut o aventurã,

Nici cu Haike nici cu Surã,

O conitã delicioasã,

Nici urîtã, nici frumoasã,

Si-am intrat cu ea în vorbã,

Nici de Cosmos, nici de ciorbã.

Avea ochii ca doi astri,

Nici cãprui, dar nici albastri,

Gura dulce, zîmbitoare,

Nici prea micã, nici prea mare,

Sînii, douã rîndunele,

Nici prea mari, nici mititele,

Si vorbind cu ea în soaptã

Nici prostutã, nici desteaptã.

Ne-am plimbat vreo cinci minute,

Nici încet, dar nici prea iute,

Discutînd ca la Geneva,

Nici de-Adam si nici de Eva.

Si-am ajuns la ea acasã,

Nici prea’naltã, nici prea joasã,

Locuintã minunatã,

Nici murdarã, nici curatã.

Mi-a dat o cafea usoarã,

Nici prea dulce, nici amarã,

S-a început sã se dezbrace,

Nici încolo, nici încoace,

I-am sorbit formele toate,

Nici din fatã, nici din spate,

Pielea-i cu miros de nalbã,

Nici prea neagrã, nici prea albã.

Avea talia subtiricã,

Nici prea mare, nici prea micã,

Brate albe, voluptoase,

Nici subtiri, dar nici prea groase,

Niste-îmbrãtisãri divine,

Nici prea multe, nici putine,

S-o sofa cu dungi banale,

Nici prea tare, nici prea moale.

Cum o sãrutam prin beznã,

Nici pe nas si nici pe gleznã,

Bate cineva la use,

Nu-i nici unchi, dar nici mãtuse,

Ci bãrbat-su, Smil din piatã,

Nici cu cioc, nici cu mustatã,

Dar cu un baston de mire,

Nici prea gros, dar nici subtire.

Inimioara mea pustie,

Nu-i nici moartã, nu-i nici vie

Simt un fior care mã trece,

Nici prea cald, dar nici prea rece,

Si cînd mã rugam – Prea Sfinte,

N-am fost prost, dar nici cuminte,

Doamne, scoate-mã din ladã,

Nici în curte, nici în stradã,

Deodatã usa scapã,

Nici se sparge, nici se crapã,

Si stã Smil ca un sihastru,

Vãd nici verde, nici albastru.

- Ce cauti aici? – Mã întreabã,

Nici în pripã, nici în grabã,

I-am spus, fãrã sã-mi dau seama:

- Nici pe tata, nici pe mama!

Ci astept, în tot minutul,

Nici masina, nici serutul…

…Si au curs bastoane în mine,

Nici prea multe, nici putine!

Restul n-are importantã,

Nici spital, nici ambulantã,

Stiu c-am stat trei luni jumate,

Nici pe burtã, nici pe spate,

De atunci mi-e viata roz ã,

Nici în versuri, nici în prozã,

Si astept o aventurã,

Ori cu Haike ori cu Surã.

***

 Nu-mi da Doamne viată lungă

Să ajung o babă bleagă,

S-ascund bani prin câte-o pungă

Şi să-i caut luna-ntreagă!

Să mă-mpiedic prin odaie

Şi să bombănesc întruna,

Iar moşneagu' la bătaie

Să îl iau că nu-mi dă mâna!

Să-mi pierd dintii prin mâncare

Şi la molfăit viteza,

Iar păr s-am cât oul are,

Să-mi dea liber coafeza!

Să-ncurc zahărul cu sarea

Viii să-i aşez cu mortii,

Şi să fac cu lelea Floarea,

Spionaj în fata portii!

Să-ncui uşa la plecare

Ca tot omu' vorba 'ceia,

Iar când vin de la plimbare,

Să nu ştiu unde-am pus cheia!

Să surzesc ca toată baba

Când moşneagu nu-i dă pace,

Da' să-nvârt eu bine treaba,

Şi s-aud numa' ce-mi place!

Ia-mă Doamne cât sunt verde,

Nu o babă artăgoasă,

S-o ia fuga cin' mă vede

Şi s-adorm cu limba scoasă!

Mai bine plângând să zică

De-ar mai fi trăit oleacă,

Nu să tremure de frică,

Baba asta nu mai pleac ă...?

Licuta Pântia

ianuarie 31, 2020

***

 Şobolanii şi cotoii - Vasile Militaru

Nişte şobolani odată, nobili mari de la oraş,

Se-nfipseseră cu dinţii într-un gras şi dulce caş,

Din al cărui miez într-una,

Zi de lucru, sărbătoare,

Rodeau aprig, fără grijă, fie că pe cer sta luna,

Fie cerul fără stele, fie potopit de soare…

Peste neamul şorecimii, şobolanii cei isteţi

Erau, măre, „Logofeţi”:

Astfel, unul dintre dânşii, cu vreo patru dinţi de aur,

Avea-n grija lui tot caşul: al poporului tezaur!

Altul, diplomat de viţă şi de-o-nţelepciune rară

Era „Logofăt de cinste-al trebilor de dinafară”;

Altul, gospodar halal,

Era şi el „Logofătul trebilor din caşcaval”;

Unul arţăgos din fire, cu de la-Împărat firman,

Era „Marele Hatman”;

Altul, cu-ale sale gheare şi cu bietele-i măsele,

Trebuia, prin caş, să facă numai drumui şi şosele;

Un alt şobolan ce-n viaţa-i n-a ştiut să fie hoţ,

Destinat a fost să fie „Logofăt peste negoţ”;

În sfărşit, ale lor ranguri ca să nu le mai aştern,

Erau tot ce se cuprinde azi la noi într-un „Guvern”;

Însă ce deosebire, Dumnezeule din Cer,

De la ce-aveau şobolanii la al nostru „Minister”!…

Căci, pe când la noi „Guvernul”, în iubirea lui de Ţară,

Duce viaţa cea mai tristă, mai săracă, mai amară,

Şi munceşte zi şi noapte, în osârdii de nespus,

Dorind: Ţara să-şi ridice cât mai sus,

Şobolanii din poveste, graşi din frunte până-n coadă,

Jefuindu-şi şorecimea umilită şi neroadă,

Alta nu face pe lume, decât caşul să li-l roadă!…

Dar, de necrezut, şi, astfel, lucru de mirare foarte,

Şobolanii mâncau caşul cu duşmanii lor de moarte,

Adică, să ştiţi şi voi:

Cu nenumăraţi cotoi!…

Însă când trăiau mai bine, unşi pe bot ca şi pe coame,

Iar mărunta şorecime, se stingea-ndurând de foame,

Toţi cotoii, dintr-odată,

Ca nişte grozavi duşmani,

Au fost prins de beregată

Pe-nfrăţiţii şobolani,

Şi, strângându-le grumazul ne mai pomenit de crunt,

Dregătorii toţi murit-au, până la cel mai mărunt,

Şi-au rămas stăpâni cotoii pe tot caşul plin de unt!…

…

Fabula cu şobolanii, de cotoi traşi prin măsele,

Am făcut-o, s-o citească şobolanii ţării mele,

Şi, citind-o pe-ndelete, să nu-mi poarte mie ură,

Ci să tragă, fiecare, următoarea-nvăţătură:

Dregător al şorecimii, când mi te ridică valul,

Tu n-ai dreptul, şobolane, să-i mănânci tot „caşcavalul”,

Iar frăţia cotoiască, chiar când pare dulce foarte ,

Şorecimii nu-i vrea bine, ci-i doreşte numai moarte!

***

 ,, Am trăit 62 de ani. Acum știu că ce e greu este să pleci. Pentru că plec nu plec fără să-ți spun și să-ți mulțumesc. ”

- Alain Delon, Palme d’Honneur la 83 de ani, la cea de-a 72-a ediție a Festivalului de la Cannes, 19 mai 2019

  🙏🤔Într-un interviu din 2018, cu Valérie Trierweiler intitulat „Moi, Delon: l'interview de sa vie”, actorul  spunea că nu va avea niciun regret dacă moare. 

   „Viaţa nu-mi mai oferă mare lucru. Am știut totul, am văzut totul. Dar mai presus de toate, urăsc această epocă, o vomit”

   Actorul, producătorul, scenaristul şi regizorul Alain Delon a strălucit pe marile ecrane în pelicule care au făcut istorie. ”Rocco şi fraţii săi” - ”În plin soare”,— ”Eclipsa”-,, Ghepardul”, ”Laleaua neagră”, - ori Samuraiul”, ” sunt doar câteva dintre filmele pentru care Alain Delon este considerat cel mai important actor francez al secolului XX.

   Ultimul lungmetraj cu Alain Delon a fost lansat în 2008 - "Asterix la Jocurile Olimpice" de Frédéric Forestier şi Thomas Langmann, în rolul lui Iulius Cezar.

   În teatru, actorul a apărut ultima dată pe afişul spectacolului "Une Journée ordinaire", de Eric Assous (2011 şi 2013).

    S-a născut la 8 noiembrie 1935 la Sceaux - Hauts-de-Seine - Franța și a plecat în Veșnicie astăzi 18 august 2024 la 89 de ani în casa sa din Douchy, înconjurat de cei trei copii ai săi. 

  Actorul a suferit un accident vascular cerebral în 2019, avea cancer al sistemului limfatic și fusese plasat sub protecție judiciară din ianuarie, cu numirea unui reprezentant desemnat de tribunal „pentru îngrijirea sa medicală”.

  Dumnezeu să-l odihnească  în pace!

***

 Emil Cioran zicea, mai în glumă – mai în serios: “…ca să treci de la limba română la limba franceză e ca și cum ai trece de la o rugăciune la un contract.” De ce e limba română așa o limbă unică? Nu că vrem noi, românii obișnuiți, ci c-o admiră de la înălțimea propriilor studii chiar lingviștii și istoricii străini, cărora nu le putem reproșa subiectivitatea.

Așadar, să auzim 11 motive, care saltă limba de baștină a lui Brâncuși pe podiumul “pietrelor” rare ale omenirii.

‼️1. Română este singura, din grupul de limbi romanice, care a supraviețuit în părțile acestea ale Europei. Rămâne un mister: cum de s-a întâmplat așa, în condițiile în care pe-aici au trecut valuri peste valuri de barbari, cu ale lor limbi slavice (din estul Eurasiei) sau uralice (din nordul Eurasiei).

Altfel spus, popoare cuceritoare cu graiuri “bolovănoase”, puternice, care-au îngenuncheat limba latină pe oriunde au trecut. Mai puțin la noi.

‼️2. Româna-i veche de 1700 de ani. Și că-i veche n-ar fi cine știe ce motiv de lauri, dar e veche în acel fel în care, de-am călători în timp în Țara Românească acum 600 de ani, nu ne-ar fi chiar atât de deosebit de greu să înțelegem ce le spunea unul ca Mircea cel Bătrân ostașilor săi.

Poate vă pare de la sine înțeles, dar adevărul e că foarte puține limbi din lume și-au păstrat “trunchiul” întreg. Limba lui Shakespeare sau cea a lui Napoleon nu se pot lăuda cu așa o stare de conservare.

3. Dintre limbile latine, doar româna are articolul hotărât “enclitic”, adică atașat la sfârșitul substantivului. Spunem “fata”, “băiatul”, “tabloul”, și nu “la fille”, “le garçon”, “le tableau”, cum ar fi în franceză.

Chestia asta ne conferă o melodicitate intrinsecă-n grai, plus o concizie-n exprimare. Practic, ne e de-ajuns un singur cuvânt, ca să ne facem înțeleși atunci, când ne referim la un obiect sau la o ființă anume. Ei, majoritatea popoarelor au nevoie de două cuvinte pentru asta.

4. “Se scrie cum se aude.” Se scrie cum se aude, dar vine la pachet cu sute de particularități de pronunție pe care noi, români fiind, le punem în aplicare ușor, natural, fără să le pritocim.

N-avem nevoie de manualul de fonetică la capul patului, pentru ca organul din cavitatea bucală să se miște într-un fel când rostim “ceapă”, și în alt fel când rostim “ea”. Chiar dacă grupul de vocale e același. Pentru vorbitorii de arabă, de pildă, regula asta se învață cu creionul sub limbă – sunt dintre cei cărora le vine greu.

5. Lingviștii spun că, cel mai și cel mai bine, româna s-ar asemăna cu dalmata, din care istoria păstrează doar câteva sute de cuvinte și propoziții. Problema cu dalmata e că nu mai circulă. Sunt 0 vorbitori de dalmată pe Terra în acest moment, și probabil c-așa vor rămâne până la finalul veacurilor.

Dalmata a fost declarată limbă moartă pe 10 iunie 1898. Este data decesului ultimului ei vorbitor, croatul Tuone Udaina, care o stăpânea parțial. Înainte să moară, Udaina a mărturisit, că limba îi e familiară încă din mica copilărie, că și-i amintește “ca prin vis” pe părinții lui conversând, uneori, în această limbă.

6. Româna e limba cu al treilea cel mai lung cuvânt din Europa. “PNEUMONOULTRAMICROSCOPICSILICOVOLCANICONIOZĂ”, 44 de litere. Definește o boală de plămâni care se face prin inhalarea prafului de siliciu vulcanic. Interesant e, că boala nu prea se face, deci nici cuvântul nu se folosește.

7. Limba română e intrată în patrimoniul UNESCO, aidoma Barierei de Corali din Australia, Marelui Zid Chinezesc ori Statuii Libertății. Româna a intrat în patrimoniul imaterial al lumii prin două cuvinte. E vorba de “dor” și “doină”, două cuvinte intraductibile, concluzionează UNESCO.

“Dor” și “doină” se comportă mai degrabă ca niște diamante roz, decât ca niște alăturări de sunete – exprimă emoții, într-atât de specifice culturii noastre, încât traducerea lor în alte “glasuri” ar fi o contrafacere. Nu mai e nevoie să precizăm, că tot ele trec drept cele mai bogate în sens substantive din română.

8. Alt aspect unic în lume: româna “dirijează” cuvintele latine după regulile balcanice. Vocabularul e, vorba vine, “italienesc”, dar rânduielile gramaticale sunt de tip slav. Apar și coabitări între cele două registre, latin și slav.

Concret, cazurile dativ și genitiv au aceeași formă (ca-n latină), timpul viitor și perfect se formează după o regulă hibrid între latină și slavă, dar infinitivul se evită (ca-n limbile slave).

9. Nicio altă limbă nu folosește atâtea zicători și expresii. Româna e printre puținele limbi în care “câinii latră și ursul merge”. E limba cu cele mai absurde imagini proverbiale, dar și limba în care proverbele, deși tot un fel de metafore, sunt considerate limbaj accesibil, limbaj “pe înțelesul tuturor”.

Proverbele astea, spun specialiștii, exprimă cea mai intimă preocupare a poporului român – sensul să fie bogat, dar fraza să fie scurtă. Să spui mult în foarte puține cuvinte (la asta se referea și Alecsandri în celebra “românul s-a născut poet”). Cu titlu de curiozitate, cele mai numeroase zicători autohtone au ca subiect înțelepciunea – aproximativ 25% din totalul frazelor-proverb.

10. La fel de luxuriantă se dovedește româna și-n ceea ce privește numărul de cuvinte. Președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, ne dă de înțeles că româna-i între primele 8 limbi ale lumii. Ultima ediție a “Marelui Dicționar al Limbii Române” adună 170.000 de cuvinte. Asta-n condițiile în care autorii au lăsat de-o parte diminutivele, și alea vreo 30.000.

11. La cât de veche e pe teritoriul european, româna ar trebui să aibă dialecte in interior, teritorial – adică limba locuitorilor din Banat, de pildă, să fie mult-diferită de cea a locuitorilor din Maramureș (vezi triada spaniolă-bască-catalană din Spania).

Și totuși, nu-i cazul limbii române, în “curtea” căreia există graiuri și regionalisme, însă nu dialecte. Filologi ca Alexandru Philippide și Alf Lombard susțin că, iarăși, din punctul ăsta de vedere, româna e un fenomen fără prec edent în lume…

Share on Facebook

***

 Astăzi a murit Alain Delon…

Decesul a fost anunţat de cei trei copii ai săi:

“Alain Fabien, Anouchka, Anthony şi (câinele său) Loubo sunt profund întristaţi să anunţe decesul tatălui lor. 

Astăzi a  murit Alain Delon, legendarul star al cinematografiei franceze și mondiale. 

Nici n-avea de ce să mai stea, pentru el nu mai era nimic de văzut. De altfel, abia aștepta să plece de aici, a și declarat asta…

Odată cu el s-a îngropat un timp din care și eu am apucat să fac parte - am să vorbesc mai jos despre asta, simt s-o fac acum, nu vă țin mult.  

În vremea lui, bărbații aveau cuvânt de onoare și nu se sfiau să complimenteze femeile.

Ei, bărbații ăia, erau învățați de mici că femeilor le place să audă uneori chiar mai des și chiar mai mult decât să vadă. Iar ele, acele femei, știau să răspundă cu un zâmbet, cu o privire sau să pună la punct pe oricine se dădea zmeu fără să fie. Iar noi, copiii de-atunci, citeam pe rupte cărți de aventuri, știam să scuipăm printre dinți iar jignirile se rezolvau simplu, într-o pauză, în spatele școlii.

Da, pe-atunci era foarte diferit. Mai ales oamenii care erau altfel, priveau viața în ochi, n-o trișau și nu căutau să o înțeleagă. 

Alain Delon, considerat unul dintre cei mai frumoși actori ai tuturor timpurilor, mărturisea că nu a fost niciodată bărbatul unei singure femei. De-a lungul vieții, a avut mai multe relații, unele dintre ele chiar au devenit celebre. Printre marile iubiri ale starului se numără Romy Schneider, Christa Päffgen și Nathalie Delon. 

Acesta s-a stins din viaţă în linişte în casa sa din Douchy, înconjurat de cei trei copii ai săi şi de familia sa. (...) Familia sa vă roagă să îi respectaţi viaţa privată în această perioadă de doliu extrem de dureroasă”.

Actorul din ‘Plein soleil’ şi din ‘Samourai’ merge să se întâlnească cu (Fecioara) Maria printre stelele care îi erau atât de dragi inimii sale.”, au mai precizat cei trei copii.

Actorul şi regizorul Alain Delon, pe numele său întreg Alain Fabien Maurice Marcel Delon, s-a născut la Sceaux, Hauts-de-Seine, în apropiere de Paris, la 8 noiembrie 1935.

Un personaj la fel de mult ca un artist, Alain Delon şi-a trăit arta cu o intensitate de neegalat. Nu a învățat niciodată actoria și nu a luat niciodată lecții, dar a ajuns unul dintre cele mai mari simboluri ale cinematografiei mondiale.

“Viaţa nu-mi mai oferă mare lucru. 

Am cunoscut totul, am văzut totul. 

Urăsc epoca asta. Îmi vine să vomit. Există fiinţe pe care le urăsc. Totul este greşit, totul este fals, totul este falsificat. Nu mai există respect, nu mai există cuvântul dat. Doar banii mai contează. Toată ziua auzim vorbindu-se doar despre crime. Ştiu că voi părăsi această lume fără regrete“ - a declarat el într-un interviu nuanțat de amărăciune, acordat publicației Paris Match, la începutul lui 2018.

Actorul avea 88 de ani!  

Pios omagiu!🙏

***

 Alain Fabien Maurice Marcel Delon s-a născut  ls  8 noiembrie 1935 , Sceaux, Seine, Franța și a decedat la. 18 august 2024 , Douchy-Montcorbon, Centre-Val de Loire, Franța.

,,NU EXISTA NIMIC MAI STUPID DECAT TINERETEA FALSA."

“M-am împăcat cu figura mea după ce a fost lansat filmul – La Piscine. Aveam 33 de ani. Atunci mi-am dat seama că am vârsta lui Hristos, sufletul unui samurai și fața unui aventurier amoros – ăsta e darul și blestemul meu.”

 Fără studii în actorie, legendarul francez a devenit simbolul unei generații, una dintre cele mai importante figuri din istoria cinematografului francez și visul tuturor femeilor din lume.

Delon a trăit întotdeauna așa cum a vrut, fără să-și ascundă viciile – iubea banii, alcoolul, armele și, desigur, femeile. El a fost mereu înconjurat de femei focoase, înflăcărate și talentate. Dacă una dispărea din viața agitată a lui, alta îi lua imediat locul.

Deși este considerat un etalon al frumuseții masculine, Delon a fost întotdeauna foarte negativ în ceea ce privește chirurgia plastică și rămâne negativ până în ziua de azi. 

“Nu există nimic mai stupid decât tinerețea falsă. Urăsc falsitatea. Și chiar dacă vei reuși să te minți pe sine, pe restul nu vei face decât să-i amuzi.”

O poziție demnă de admirat, deoarece, cu vârsta, actorul a avut de pierdut. În tinerețe a fost nevoie de mult timp și efort până regizorii au început să-i ia în serios talentul de actor dramatic. Unii regizori considerau că Delon este prea frumos pentru marile ecrane. Cineaștilor le era teamă că spectatorii pur și simplu nu-l vor percepe ca pe un om real și filmul își va pierde încărcătura dramatică.

“Am avut nevoie de un deceniu ca să le demonstrez tuturor că sunt actor și nu doar un băiat cu chipul frumos. A fost o bătălie grea, dar am ieșit învingător și sunt mândru de mine”, dezvăluie Alain.

Delon era un magnet pentru femei, bârfe și neplăceri. Însuși actorul spunea că cel mai bine se pricepe la jucat roluri, la făcut copii și la intrat în buclucuri.

“Povestea vieții mele este atât de incredibilă, încât nici un jurnalist nu ar putea să o descrie”, spunea despre sine cel mai modest actor european.

Odată a fost la un pas să ajungă la închisoare. El a fost acuzat de participare la orgii și a ajuns pe banca de acuzați ca potențial complice la uciderea gărzii sale de corp. De altfel, actorul nu se făcea vinovat de nimic grav, dar a scăpat de probleme serioase grație președintelui Charles de Gaulle, care a rostit în sala de judecată că Franța are un singur Alain Delon și trebuie să avem grijă de el.

Actorul se apropie încet, dar sigur de 86 de ani. Din cauza stării de sănătate, el nu a mai apărut pe marile ecrane din 2008, când l-a interpretat pe Iulius Cezar în filmul de comedie Asterix la jocurile olimpice. Iulius Cezar a apărut în ipostaza unui narcis înfumurat, misogin, cu o atitudine indiferentă față de propriul fiu și o admirație patologică față de propriu corp. Cu alte cuvinte, pe lângă talent, charismă și frumusețe, Alain Delon are și un simț inedit al autoironiei.

“Și atunci banii stăteau în capul mesei. Dar mai erau niște lucruri în afară de bani. Niște valori. Astăzi nu mai există astfel de lucruri. M-am săturat de această modernitate și, când va veni vremea, voi părăsi această lume fără regret…”

ALAIN DELON

14 sept embrie 2021.....