***

 15 august 1932: S-a stins din viață generalul român Traian Moșoiu.

Traian Moșoiu (2 iulie 1868 la Tohanul Nou – 15 august 1932, București) a fost un general român în Armata Română, în perioada 1918 - 1919, care a participat la eliberarea Transilvaniei. În perioada 2 martie 1920 - 12 martie 1920 a fost și ministru de Război.

STUDII

A absolvit clasele primare în localitatea natală. Părinții săi l-au înscris la Liceul Andrei Șaguna din Brașov.

Traian Moșoiu s-a perfecționat în cunoașterea limbilor germană, franceză și maghiară, absolvind liceul cu calificativul "foarte bine". Moșoiu a fost trimis de părinți la studii militare la Budapesta și Viena, la Academia Militară Tereziană din Wiener Neustadt. La data de 1 iunie 1889 Traian Moșoiu a finalizat cursurile Academiei Militare din Wiener Neustadt, pe care a absolvit-o cu gradul de sublocotenent în armata austro-ungară și a fost repartizat la un regiment din garnizoana Sibiu.

CARIERA MILITARĂ ȘI POLITICĂ

Moșoiu urmărea atent evenimentele legate de Vechiul Regat Român și Transilvania și, în 1891, trece Carpații și se înrolează în armata română. Un frate al său, profesorul Aurelian Moșoiu, a urmat aceeași cale și s-a stabilit la Ploiești. Traian Moșoiu era un ofițer cu o bună pregătire militară. El a publicat, în 1909-1910, două lucrări de teorie privind infanteria: „Spiritul ofensiv al infanteriei” și „Instructorii recruților de infanterie”. Participă la campania militară din Bulgaria în 1913, iar la 1 octombrie 1913 este numit comandant al Regimentului 30 Vânători de la Câmpulung, cu gradul de locotenent-colonel. Declarația de război a României contra Austro-Ungariei (14/27 august 1916) îl găsește în postul de comandant al Regimentului 2 Vâlcea, și comandant al grupului operativ Olt - Lotru.

A fost decorat cu Ordinul „Mihai Viteazul”, clasa III, pentru modul cum a condus diferitele unități pe care le-a comandat în Campania anului 1916.

„Pentru vitejia și destoinicia cu care a comandat Brigada 3 Infanterie în luptele de la Tălmaci din 13 și 16 septembrie și Divizia 20 în luptele din regiunea Văii Lotrului, între 17 septembrie și 5 octombrie 1916. Pentru contraatacul pe care l-a condus personal contra Muntelui Pietrosul, capturând material de război și prizonieri. În ziua de 8 octombrie a luat comanda Diviziei 23 pe care a condus-o cu energie în luptele din Munții Carpați, din stânga Oltului, zădărnicind forțările unui inamic superior în număr și armament”

Înalt Decret no. 16 din 2 ianuarie 1918.

În ianuarie 1917, Traian Moșoiu a fost avansat la gradul de general de brigadă și numit la comanda Diviziei 12 Infanterie. Marele Cartier General l-a numit pe Moșoiu Guvernator Militar al Transilvaniei la data de 12 martie 1919. La data de 12 aprilie 1919, Traian Moșoiu a fost numit la comanda "Grupului de Armate Nord", contribuind la eliberarea părții de vest a țării, inclusiv a orașelor Șimleul Silvaniei, Beiuș, Oradea (20 aprilie 1919), Salonta, Carei, Satu Mare. Continuând luptele până la Budapesta, a condus "Grupul de Manevră General Moșoiu". După ofensiva declanșată de armata roșie maghiară, în noaptea de 19/20 iulie 1919, grupul a reușit să stăvilească pătrunderea unităților maghiare peste Tisa, și să creeze condiții pentru trecerea la ofensivă a armatei române (24 iulie 1919). După pătrunderea în Budapesta (3 august 1919) a altor efective ale armatei române, generalul Moșoiu a fost numit comandant al Garnizoanei militare Budapesta și Guvernator Militar al teritoriilor ungare de la vest de Tisa. În decembrie 1919 a trecut în rezervă, la cerere, și s-a înscris în Partidul Liberal, fiind numit ministru de război în guvernul prezidat de Alexandru Vaida-Voevod. În anul 1921, Generalul Moșoiu a fost numit senator de drept, raliindu-se politicii liberale, caracterizată prin deviza "Prin noi înșine". Odată cu venirea la putere a guvernului prezidat de I.C.Brătianu (19 ianuarie 1922 - 30 martie 1926), la 24 ianuarie 1922, generalul Traian Moșoiu a fost desemnat titular la Ministerul Comunicațiilor și a condus comisia pentru organizarea încoronării regelui Ferdinand I la Alba Iulia, în Catedrala Reîntregirii (15 octombrie 1922). Generalul Traian Moșoiu s-a stins din viață la data de 15 august 1932, la București, și a fost înmormântat în cimitirul militar Bellu.

Generalul Traian Moșoiu a deținut, succesiv, portofoliul Ministerului Comunicațiilor (24 ianuarie 1922 - 29 octombrie 1923) și Ministerului Industriei și Comerțului (30 octombrie 1923 - 29 martie 1926) în guvernul Ion I. C. Brătianu (VI) (19 ianuarie 1922 - 29 martie 1926).

Cel mai important capitol din biografia generalului Moșoiu este cel în care a fost considerat vârful de lance în campania de eliberare a Transilvaniei (perioada noiembrie 1918 - aprilie 1919), inițial, în funcția de comandant al Diviziei 7 Infanterie, apoi în fruntea Comandamentului Trupelor din Transilvania (11 decembrie 1918 - 12 aprilie 1919), apoi, al Grupurilor de Nord și de Manevră.

Întreaga viață și activitate a generalului Traian Moșoiu au fost marcate de numirea sa, de către rege, la comanda Comandamentului Trupelor din Transilvania, care începe să funcționeze efectiv din data de 11/24 decembrie 1918, la Sibiu.

FUNCȚII DEȚINUTE

- Comandant de companie în Regimentul 9 Romanați (1901 - 1904)

- Comandant de companie în Batalionul 9 vânători din Ploiești

- Comandant al Batalionului 1 Infanterie din Regimentul 30 Muscel

- Șef al Secției Mobilizare din Regimentul 30 Muscel

- Comandant al Regimentului 6 "Mihai Viteazul" din București

- Comandant al Batalionului 7 vânători din Galați

- Comandant al Regimentului 2 Infanterie Râmnicu Vâlcea

- Comandant al Brigăzii 3 Infanterie (1916)

- Comandant al Diviziei 23 Infanterie (1916)

- Comandant al Diviziei 12 Infanterie (1917)

- Comandant al Diviziei 7 Infanterie Roman (1918)

- Guvernator militar al Transilvaniei (1918)

- Comandant al Grupului de armate "Nord" (1919)

-Comandant al garnizoanei române din Budapesta (1919)

- Guvernator militar al teritoriilor ungare de la vest de râul Tisa (1919)

- Ministru de război în guvernul Alexandru Vaida-Voevod

- Senator

- Ministru al Comunicațiilor (1922-1923) în guvernul Ion I. C. Brătianu

- Ministru al Industriei și Comerțului (1923-1926) în guvernul Ion I. C. Brătianu (VI)

A trecut în rezervă, la cerere, în luna decembrie 1919.

IN MEMORIAM

Președintele Traian Băsescu a participat, duminică 12 august 2007, la ceremonia dezvelirii statuii generalului Traian Moșoiu, în Parcul Central din Bran, cu ocazia împlinirii a 75 de ani de la moartea acestuia.

DECORAȚII

- Ord inul „Mihai Viteazul”, clasa III, 2 ianuarie 1918.

***

 15 august 1992: S-a stins din viață Anda Călugăreanu, cântăreață și actriță româncă.

Anda Călugăreanu (Anca Miranda Călugăreanu; 24 octombrie 1946, București – 15 august 1992, București) a fost o actriță și interpretă de muzică ușoară și folk.

BIOGRAFIE

S-a născut la data de 24 octombrie 1946 la București,fiind fiica lui Traian și a Elenei Călugăreanu. După moartea tatălui său,în anul 1957,mama sa a luat hotărârea,ca ea și fiica ei să locuiască în Cartierul Ghencea la bunicii din partea mamei. Aici,Anda a făcut școala primară,gimnazială și mai apoi liceul. După moartea bunicilor,în anul 1965,și-a făcut debutul la Sala Palatului din București.

CARIERA ARTISTICĂ

Prima apariție mai importantă a fost cu formația Sincron, la Sala Palatului din București, în anul 1965. A colaborat ani de-a rândul la Cenaclul Flacăra. O perioadă destul de îndelungată a format, împreună cu actorii Dan Tufaru, cu care a și fost căsătorită, și Florian Pittiș, un trio muzical-cupletistic, care, în regia lui Alexandru Bocăneț, a fost unul dintre punctele de atracție ale spectacolelor de estradă ale Televiziunii. Rămân celebre cupletele sale alături de Toma Caragiu. A luat parte la numeroase festivaluri și turnee în țară și peste hotare.

Începând cu jumătatea anilor '70, Anda Călugăreanu și-a descoperit o nouă vocație - muzica folk, urmată de pasiunea pentru actorie. Continuă activitatea muzicală; se înscrie la cursurile I.A.T.C.. Apariția ei în muzicalul Mitică Popescu de Nicu Alifantis (1984) este revelatoare pentru înzestrarea artistică a protagonistei. În anul 1987 i se editează un LP la Electrecord pe muzica lui Nicu Alifantis și aranjamentul orchestral al lui Doru Căplescu.

Vocea Andei a devenit vocea personajului Oache din filmul Maria Mirabela (1981) și Maria Mirabela în Tranzistoria (1989), regizate de Ion Popescu-Gopo, iar mai târziu a moderat emisiunea matinală pentru copii "Club Anda" (1990-92), alături de păpușa Omidé.

A participat la Festivalul Cerbul de Aur, ediția a II-a (1969), unde a luat mențiune.

A participat la Festivalul de muzică ușoară românească Mamaia - ediția a VII-a (1972), unde a câștigat Premiul de interpretare alături de Aurelian Andreescu, Doina Badea, Corina Chiriac, Mihai Constantinescu, Cornel Constantiniu, Dida Drăgan, George Enache, Stela Enache, Marina Voica, Petre Geambașu.

VIAȚA PERSONALĂ

Prima ei căsătorie a fost cu actorul Dan Tufaru, în perioada 1971-1979,cu care a avut o fiică, Alexandra-Ioana Tufaru (n. 1977). A doua căsătorie a fost cu Alexandru Medeleanu, în perioada 1981-1992. Starea sănătății sale s-a agravat în martie 1992 după ce s-a întors dintr-un turneu în Israel. Mama ei s-a născut în anul 1911 și a decedat în anul 1984, fiind fiica unor țărani din Slănic, județul Prahova, în timp ce tatăl său a murit în 1957 la vârsta de 55 ani, în urma unui accident feroviar. Bunicii din partea mamei au fost singurii care au susținut-o din toate punctele de vedere, în timp ce mama sa se recăsătorise și avea un copil. După deces, o stradă din București îi poartă numele.

REPERTORIU (selectiv)

- ,,Seara" (Versuri: Gheorghe Vâlcu, muzica: Radu Șerban)

- "N-am noroc" (Ion Cristinoiu)

- "Cheamă-mă" (Ion Cristinoiu),

- "Vino să dansăm" (Noru Demetriad)

- "Vreau să fiu frumoasă"

- "Pe strada toamnei" (Aurel Giroveanu)

- "Oare nu vezi"

- "M-ai învățat" (L. Ionescu)

- "Vecinii mei sunt muzicanți" (Șt. Kardoș)

- "Bătrânii"

- "E bine" (Al. Mandy)

- "Nu sunt rea" (Titel Popovici)

- "Știa bunica ce dansa" (Claude Romano)

- "Nu mă imita"

- "Ne-am certat"

- "Nu te supăra" (Radu Șerban)

- "Cu viața nu glumi" (Radu Șerban)

- "Băieți frumoși"

- "Duminica în București" (Gelu Solomonescu)

- "Tinerii"

- "O portocală" (Versuri: Ovidiu Dumitru, melodie: Marius Țeicu)

- "Nu mi-ar fi necaz" (A. Winkler)

- "Nu te-nțeleg" (Vasile V. Vasilache)

- "Mâna să-mi fie curată"

- "Micul prinț" (Nicu Alifantis)

- "Prin nopți tăcute"

- "Să ai un plop" (A. Călugăreanu)

- "Hai Rapid!" (preluare Dire Straits)

- "Cip, cirip" (preluare Middle of the Road)

- "Un tren alb" (preluare Gilbert Becaud)

- "Prietena mea" (preluare Beatles)

- "Mari vedete suntem" (preluare T. Rex)

- "Plec" (preluare Proclaimers)

FILMOGRAFIE

- Omul și camera - 1966

- Robinson Crusoe (vocea lui Friday) - 1974

- Un orfelin iubea o orfelina (scurtmetraj) - 1976

- Bietul Ioanide (1980)

- Stop cadru la masă (1980)

- Maria Mirabela (1981) - vocea lui Oache

- O zi la București (1987)

- Secretul lui Nemesis (1987)

- Uimitoarele aventuri ale muschetarilor (vocea lui D' Artagnan) - 1987

- Maria Mirabela în Tranzistoria (1989) - vocea lui Oache

CÂNTECE INTERPRETATE LA CENACLUL FLACĂRA

- Tăcut (Adrian Păunescu)

- Noi nu (Nicolae Labiș)

- Seara (Muzica: Gheorghe Vâlcu, Versuri: Rad u Șerban)

- Bocet ( Adrian Păunescu )

- De bine, de rău (Ion Nicolescu)

***

 15 august 2009: S-a stins din viață Florin Bogardo, compozitor și interpret român de muzică ușoară.

Florin Amedeo Bogardo (16 august 1942, București — 15 august 2009, București) a fost un compozitor și cântăreț român de muzică ușoară. A debutat în calitate de compozitor în anul 1963. Printre cele mai cunoscute compoziții ale sale se numără „Să nu uităm (să iubim trandafirii)” (compusă în 1968 și cunoscută în interpretarea proprie și în versiunea Mihaelei Mihai), „Tu ești primăvara mea” (1973), mai cunoscută în interpretarea lui Aurelian Andreescu) și „Ani de liceu” (1986, cântată de autor alături de Stela Enache). Începând din 1976, Bogardo a scris și muzică de film.

PRIMII ANI, STUDII

Tatăl lui Florin, Oronzo Bogardo, era de origine italiană și era înscris la baroul din Drăgășani ca avocat. Fratele tatălui, Alfredo Bogardo (Drăgășani, 1908 - Milano, 1969) a fost jurnalist sportiv și autor de romane, iar însuși tatăl lui Florin, Oronzo Bogardo, a publicat un roman în 1930.

La vârsta de cinci ani, Florin începe să studieze pianul cu profesoara Cici Manta. La vârsta de 17 ani, tânărul deja compune mici lucrări în genuri culte: fantezii și preludii pentru pian, lieduri, coruri, teme cu variațiuni ș.a.

Studiază la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din București, secția de compoziție. Profesorii lui sunt: Victor Iușceanu și Dragoș Alexandrescu (teoria muzicii și solfegiu), Gheorghe Dumitrescu (armonie), Myriam Marbe (polifonie), Tudor Ciortea (forme muzicale), Ovidiu Varga și Octavian Lazăr Cosma (istoria muzicii), Emilia Comișel (folclor muzical) și Anatol Vieru (compoziție). În această perioadă, Bogardo scrie lucrări camerale, între care și un cvartet de coarde.

ACTIVITATE

Debutează ca autor de muzică ușoară în 1963, la Festivalul Național de Muzică Ușoară „Mamaia”: piesa „Cum e oare?”, pe un text de Madeleine Fortunescu, este interpretată în concurs de cântăreața Margareta Pâslaru și obține premiul special al Uniunii Scriitorilor. (Compoziția a fost înregistrată la casa de discuri Electrecord pe discul Melodii din Festivalul Mamaia 1963, număr de catalog EDC 411.) În 1967, Bogardo își începe activitatea de cântăreț, de aici înainte înregistrând multe dintre compozițiile sale în două variante: cea proprie și o alta, cu un solist vocal invitat (Mihaela Mihai, Aurelian Andreescu ș.a.). A continuat colaborarea cu Margareta Pâslaru compunând douǎ melodii pe textele interpretei ("Ca tine nu e nimeni" și "Nu-i nimic") sau încredințându-i alte creații ("Sǎ nu uitǎm sǎ iubim trandafirii" - Mamaia 1969, "Casa mea").

În 1967, este angajat ca regizor muzical la Radiodifuziunea Română. Un an mai târziu, devine membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România. Muzicieni precum Mondial și Coral au înregistrat la Radiodifuziune cu Florin Bogardo la pupitru, către sfârșitul anilor șaizeci (discul Romanță fără ecou al formației Mondial a fost înregistrat în secret la Radiodifuziune, într-o noapte). Din 1972, Bogardo încredințează aproape toate noile compoziții soției lui, Stela Enache; cei doi cântă uneori în duet.

Compozitorul semnează coloana sonoră a filmului Bunicul și doi delicvenți minori (1976), în regia Mariei Callas-Georgescu. Va mai scrie muzica a șase pelicule, toate regizate de Nicolae Corjos: Alo, aterizează străbunica (1981), Declarație de dragoste (1985), Liceenii (1986), Extemporal la dirigenție (1987) etc. Muzica filmului Liceenii este de departe cea mai cunoscută coloană sonoră creată de Bogardo: ea însumează piese instrumentale (în care predomină sintetizatorul), înlănțuite prin tehnica leitmotivului, și celebra compoziție „Ani de liceu” (pe versuri de Șașa Georgescu). „Ani de liceu” a devenit cu timpul un veritabil imn al liceenilor români; piesa a fost înregistrată în duet de Bogardo și Stela Enache (după o încercare nereușită a actorilor din film, tinerii Ștefan Bănică jr. și Oana Sârbu).

VIAȚA PERSONALĂ

Muzicianul a fost căsătorit cu interpreta Stela Enache. Cei doi au doi copii, un băiat și o fată. Conform mărturisirii soției sale, Bogardo era un om foarte discret și modest, căutând în permanență să se ferească de aparițiile în public. Era botezat în rit catolic.

Florin Bogardo a suferit de probleme cardiace timp de mai mulți ani. În august 2009 era internat la Institutul de Boli Infecțioase „Matei Balș” din București pentru investigații. În dimineața zilei de 14 august a suferit un atac cerebral, iar în dimineața următoare a murit.

Florin Bogardo este înmormântat la Cimitirul Bellu Catolic, cimitir unde-și are mormântul un alt mare romantic al muzicii ușoare românești, compozitorul Dan Iagnov.

DISCOGRAFIE PARȚIALĂ

Piesele lui Bogardo figurează pe numeroase apariții ale casei de discuri Electrecord, fie ele discuri de autor sau colective. Există două albume înregistrate în duet de Bogardo și Stela Enache, lansate în 1985 și 1988.

În anul 2008 Radio România a scos un Album de Colecție care cuprinde 4 CD-uri, intitulat „80 de ani de muzică în 80 de ani de radio - Cele mai frumoase melodii românești difuzate vreodată la radio". Dintre cele 80 de melodii, prima s-a clasat melodia lui Florin Bogardo „Tu ești primăvara mea” pe versurile Ioanei Diaconescu și în interpretarea lui Aurelian Andreescu. Florin Bogardo s-a clasat și cu o altă melodie, „Să nu uităm nicicând să iubim trandafirii”, versuri Florin Bogardo, interpretare Florin Bogardo, pe poziția 28. Albumul a fost editat de casa de discuri Roton.

FILMOGRAFIE

MUZICĂ DE FILM

- Bunicul și doi delincvenți minori (1976)

- Ora zero (1979)

- Bună seara, Irina! (1980)

- Alo, aterizează străbunica!... (1981)

- Pădurea nebună (1982)

- Raliul (1984)

- Declarație de dragoste (1985)

- Liceenii (1986)

- Extemporal la dirigenție (1988)

- Telefonul (1992)

PREMII

În calitate de compozitor, Bogardo a obținut medalii la numeroase concursuri de muzică ușoară.

DISTINCȚII

Ordinul național „Pentru Merit” în grad de Cavaler (1 decembrie 2000) „pentru realizări artistice remarcabile și pentru pro movarea culturii, de Ziua Națională a României”

***

 15 august 2007: S-a stins din viață Alexandru Dan Condeescu, critic literar român.

Dan Alexandru Condeescu (15 februarie 1950, București – 15 august 2007, București) a fost un antologator de ediții, critic, istoric și stilist literar român, eseist, director al Muzeului Literaturii Române, unul dintre cei mai apropiați, profunzi și exhaustivi critici literari ai lui Nichita Stănescu.

BIOGRAFIE PROFESIONALĂ

ÎNAINTE DE 1989

A absolvit colegiul Sfântul Sava din București în 1969, respectiv ulterior, în 1974, Facultatea de limbă și literatură română, secția română-franceză, la Universitatea din București.

Debutul literar al lui Alexandru Condeescu s-a produs în anul 1972 în reviste studențesti și de specialitate cu articole de critică, istorie și stilistică literară, așa cum sunt revistele "Amfiteatru", "Limbă și literatură", respectiv la "Luceafărul", din 1977, unde a fost titularul rubricii "Debut" până în anul 1987. Alexandru Condeescu a publicat numeroase articole, studii, prefețe in revistele literare ale vremii, fiind în același timp, până în 1989, redactor al revistei "România pitorească".

DUPĂ 1989 – MUZEUL LITERATURII ROMÂNE

La data de 17 octombrie 1990 a fost numit, prin ordinul ministrului culturii de atunci, Andrei Pleșu, în funcția de director al Muzeului Literaturii Române, funcție care a păstrat-o timp de 17 ani, până în 2007, data decesului său prematur, similar cu cel al marelui poet pe care l-a antologat și studiat critic intensiv și extensiv.

Din februarie 1992 a fost redactorul-șef al revistei editate de Muzeul Literaturii Romane, "Manuscriptum".

Printre altele, în calitate de director al Muzeului Literaturii Române, Alexandru Condeescu a înființat Editura Muzeului Literaturii Române, a coordonat o serie de expoziții și colecții inedite și a organizat o largă varietate de activități cu scriitori, artiști, regizori și actori, colocvii, spectacole, lecturi publice, poeme-teatru, cluburi de lectură, dezbateri și discuții, cenacluri și expoziții literare de anvergură. In 14 ianuarie 2004 aprobă desfășurarea ședințelor Cenaclului 'Euridice' condus de prof. Marin Mincu , în 'Rotonda 13' și pentru crearea unui spațiu literar deschis, invită din data de 12 mai 2007 -în același spațiu- Cenaclul de Seară , condus de poetul Ion Gabriel Pușcă.

ANTOLOGATOR, CRITIC, EDITOR AL OPEREI LUI NICHITA STĂNESCU

În 1999, Alexandru Condeescu și-a susținut teza de doctorat cu lucrarea Nichita Stănescu. Geometria haosului (viața și opera). A editat opera poetului Nichita Stănescu, cu care a colaborat strâns în anii 1978 - 1983 (anul decesului marelui poet român). Ca antologator de ediții, Condeescu, a debutat cu antologia selectivă în două volume, Ordinea cuvintelor, publicată în 1985, care a fost temeinic pregătită împreună cu poetul începând cu anii 1981 - 1982 și până la moartea acestuia.

OPERA, LUCRĂRI, ANTOLOGII

- 1985 – Ordinea cuvintelor, antologie selectivă în două volume a poeziilor publicate de Nichita Stănescu între debutul literar și deces, seria Mari scriitori români, Editura Cartea Românească, București

- 1999 – Nichita Stănescu. Geometria haosului (viața și opera), lucrare de doctorat

Planeta Moft, eseu dedicat lui Ion Luca Caragiale

PREMII ȘI DISTINCȚII

- 1977 – Premiul pentru critică al revistei "Luceafarul"

- 1988 – Premiul pentru eseu al Consiliului Ziariștilor din România

- 1998 – Premiul pentru debut în volum al Asociației Scriitorilor din București

- 1998 – Premiul special al revistei Tomis și Premiul Mihai Eminescu pentru critică literară al orașului Drobeta Turnu Severin

- 2004 – Premiul pentru critică și istorie literară "Nichita Stănescu", Ploiești

- 2004 – Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru secțiunea Antologii, Dicționare, Ediții critice s-a acordat lui Alexandru Condeescu și Nichita Stănescu, pentru Opera Magna, Editura MLR

DECORAȚII

- Ordinul național „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler (1 decembrie 2000) „pentru realizări artistice remarcabile și pentru promovarea cultur ii, de Ziua Națională a României".

***

 15 august 2017: S-a stins din viață Viorel Cosma, muzicolog, lexicograf și critic muzical român.

Viorel Cosma (30 martie 1923, Timișoara – 15 august 2017, București) a fost un muzicolog, lexicograf și critic muzical român.

BIOGRAFIE

Muzicologul, profesorul, lexicograful și criticul muzical Viorel Cosma s-a născut la 30 martie 1923 în Timișoara. Studiile muzicale (vioară) le-a început în copilărie la Conservatorul Municipal din Timișoara (1929–1931), continuându-le și amplificându-le la Universitatea Națională de Muzică din București (1945–1950) cu Mihail Jora, Leon Klepper, Marțian Negrea, Constantin Silvestri, George Georgescu, Ion Dumitrescu, Dimitrie Cuclin, Zeno Vancea etc.

A fost profesor la Conservatorul Alberto della Pergola din București (1945–1947), la Liceele de Muzică „Dinu Lipatti” și „George Enescu” din București (1951–1964), la Universitatea Națională de Muzică și Universitatea Hyperion din București (1951–1999). De asemenea, a desfășurat o intensă activitate de critică muzicală în presa din România și din străinătate, publicând peste 5.000 de eseuri, studii, articole, recenzii etc. A participat la numeroase Simpozioane și Conferințe de muzicologie în Europa și SUA, susținând comunicări științifice, conferințe, referate.

Viorel Cosma este coautor al libretului operetei Lăsați-mă să cânt de Gherase Dendrino (1954), reprezentată în România, Germania, URSS Austria, Belgia, Olanda, Bulgaria, Cehoslovacia etc.

Ca muzicolog a publicat peste 100 de volume (în limbile română, engleză, germană, rusă, bulgară, japoneză) cu caracter istoriografic, monografic, lexicografic, epistografic, precum și ediții de critică muzicală, muzicologie-comparată, antologii, ghiduri. Cele 14 volume dedicate lui George Enescu (în română, engleză, rusă, japoneză, bulgară), precum și lexicoanele Compozitori și muzicologi români (1965), Muzicieni români (1970), Muzicieni din România, vol. 1–10 (1989–2012) și Interpreți din România (1996) i-au adus o consacrare internațională. În 2005 a inițiat pentru tipar monumentala lucrare Enciclopedia muzicii din România (15 volume) din care au apărut primele două volume (A–B). Este membru a numeroase organisme, asociații și fundații profesionale din țară și de peste hotare (Georg Friedrich Händel Gesellschaft din Halle / Saale, The International Musicological Society din Basel, Gesellschaft für Musikforschung din Kassel, Société Française de Musicologie din Paris, Société Fryderyk Chopin din Varșovia etc.).

Viorel Cosma a pus bazele lexicografiei muzicale moderne în România, realizând – prin cele 9 lexicoane (1965–2006) – cea mai amplă exegeză lexicografică națională din lume. Investigația istorică se întinde pe o perioadă de cinci secole (1500–2000), muzicologul descoperind sute de nume de creatori români care au activat în țară și peste hotare. Ca profesor de muzicologie a ridicat prima generație profesionistă de muzicologi și critici muzicali români din secolul XX, deținând prima catedră de profil din cadrul Universității Naționale de Muzică din București. A adus contribuții esențiale la legăturile culturilor muzicale europene cu România, descoperind peste 100 de lucrări străine, inspirate din folclorul românesc (consemnate în Dicționarul interferențelor muzicale, în cicluri de concerte-experimentale sub genericul Vocația universală a folclorului românesc, în comunicări științifice susținute în România, Europa și SUA). În mod special, s-a ocupat de personalitatea lui George Enescu și legăturile sale de prietenie cu Franța și SUA, conferențiind la Universitatea Sorbone, Académie des Beaux Artes din Paris și Boston University. A redactat articole lexicografice la Grove’s Dictionary of Music and Musicians, Die Musik in Geschichte und Gegenwart, Dictionnaire des interprètes de Alain Pâris și la marile enciclopedii din lume (Sohlman Musiklexikon, Das Große Lexikon der Musik, Science de la Musique ș.a.).

PREMII ȘI DISTINCȚII

Doctor în Muzicologie al Universității Naționale de Muzică din București (1998) și Doctor Honoris Causa al Institutului de Arte din Chișinău, Viorel Cosma a fost distins cu Premiul Academiei Române (1974), premiul internațional al criticii muzicale Artisjus din Budapesta (1984), premiile Uniunii Compozitorilor (de 10 ori, obținând în 1999 premiul de excelență și în 2004 Marele Premiu)

A fost distins cu Ordinele „Coroana României”, „Steaua României” și Meritul Cultural în grad de Mare Ofițer (2006).

Este membru corespondent al Pontificia Accademia Tiberina din Roma, Italia, din 24 ianuarie 2004, instituție fondată în 1813 și Cetățean de onoare al municipiului Timișoara.

CĂRȚI TIPĂRITE

- Lăsați-mă să cânt, operetă de Gherase Dendrino, partitură pentru voce și pian - 1954

- Brav ostaș la datorie, colecție de cântece de Constantin Costoli - 1957;

- Ciprian Porumbescu (1853 - 1883) - 1957

- George Fotino - 1958

- Maiorul I. Ivanovici - 1958

- Figuri de lăutari - 1960

- Cununa Sânzienelor, operetă în două acte, libretul de I.U. Soricu și Viorel Cosma, muzica de Ion Borgovan - 1962

- Cântăreața Elena Teodorini - 1962

- Compozitori și muzicologi români: mic lexicon - 1965

- Un maestru al muzicii corale - Ion Vidu - 1965

- Nicolae Filimon - Critic muzical și folclorist - 1966

- Teodor Burada - Viața în imagini - 1966

- Teatrul muzical din Galați 1956-1966 - 1966

- Constantin Ghiban. Cânta la Stupea o vioară. Roman, îngrijire de ediție și prefață - 1961

- Filarmonica "George Enescu" din Bucuresti: 1868-1968 - 1968

- Mărturii ale istoriei locale în muzeele din județul Ilfov - 1969

- Muzicieni români - lexicon - 1970

- Corul Madrigal al Conservatorului - 1971

- Istoria învățământului din România - Compendiu, sub redacția acad. prof. dr. docent Constantin C. Giurescu - 1971

- Istoria muzicii universale. Antichitatea (I) - 1972

- Ion St. Paulian. În lumina izvoarelor documentare - 1973

- Zece romanțe - Voce și pian - 1974

- George Enescu. Scrisori - 1974 (vol. I); 1981 (vol. II)

- Bartok Bila levelei (Corespondența lui Bela Bartok), Budapesta, Zenemukiado Vallalat, 1955; idem în Bartok Bela levelei, ediție îngrijită de Demeny Janos, Budapesta, Zenemukiado, 1976, idem în Scrisori, ediție îngrijită și adnotată de Ferenc Laszlo, traducerea textelor de Gemma Zinveliu - 1976 (vol. I), 1977 (vol. II)

- Două milenii de muzică pe pământul României - 1977; idem în limba germană, 1980

- Dicționar cronologic al științei și tehnicii universale, coordonator: acad. Ștefan Bălan - 1979

- De la „Cântecul Zaverei” la Imnurile unității naționale: contributii la istoria cîntecului patriotic : (1821-1918) - 1978

- Stranitski Istorii Românskoi Muziki (Pagini din istoria muzicii românești) - coordonator Rufina Leites, Moscova; capitolele: Barbu Lăutarul, Nicolae Picu, Christache Ciolac, Grigoraș Dinicu - 1979

- România muzicală - 1981

- Pascal Bentoiu.În "The New Grove Dictionary of Music and Musicians", Londra, Macmillan - 1980

- Enescu azi: premise la redimensionarea personalității și operei - 1981

- Romanian Musical Acouslics. Brief historical overvieio Achivements, îngrijire de ediție și studiul Original romanian contributions to musical acoustics and organology - 1981

- A concise history of romanian music - 1982

- Dimitrie Cuclin. Corespondență. O istorie polemică a muzicii, pe marginea corespondenței Doru Popovici - Dimitrie Cuclin - 1983

- Interferenzen in der Musik: Studien und Aufsätze - 1984

- Florile copilăriei: versuri pentru toți copiii - 1984

- Anotimp de lumină: [poezii] - 1984

- Exegeze muzicologice (I) - 1984

- București – monografie], coordonatori: Nicolae Croitoru și Dumitru Târcob - 1985

- Dintre toate iubirile: versuri - 1986

- 40 de ani în fotoliul de orchestră - eseuri, studii, cronici muzicale (1946-1976) - 1986

- Nicolae Bretan. 16 Lieduri pe versuri de Mihai Eminescu - 1986 (ediție în limbile română și engleză)

- Dirijorul George Georgescu: mărturii în contemporaneitate : texte și documente - 1987

- Muzicieni din România - Lexicon vol. I (A-C) - 1989

- Eminescu. Un veac de nemurire, album alcătuit de Victor Crăciun, capitolul Eminescu și muzica, vol. II - 1991

- L'Athénée Roumain. Un symbole de la culture roumaine (ed. trilingvă) - 1991

- George Enescu: cronica unei vieți zbuciumate - 1991

- Dinu Lipatti: cronica unei vieți tragice - 1992

- Lăutarii de ieri și de azi ed. II - 1996

- Dirijori, cântareti, instrumentiști, regizori - 1996

- Interpreți din România: lexicon bio-bibliografic, vol. I (A-F) - 1996

- Marte și Euterpe: muzica și armata : eseuri, studii, cronici muzicale : (1946-1996) - 1996

- Martin Opitz: Zlatna sau Cumpăna Dorului, traducere de Mihai Gavril, postuma Viorel Cosma - 1997

- Un surprinzător concert al tinerelor talente lirice - 1997

- Panoramic România - album, coordonator editorial Dumitru Ioncică, capitolul Muzică, București - 1998 (ediția I); 1999 (ediția II); ediție trilingvă (română, franceză și engleză)

Enciclopedia marilor personalități din istoria, știința și cultura românească de-a lungul timpului, coordonator Ion Văduva-Poenaru (9 schițe monografice) - 1998

- Sergiu Celibidache - Concertul de adio - 1998

- Dirijorul Eizio Massini - 1998

- George Enescu. Un suflet românesc în universalitate - 1998

- Muzicieni din România - Lexicon vol. II - 1999

- Portrete sentimentale - Petre Ștefănescu-Goangă - 1999

- George Enescu: a tragic life in pictures - 2000

- Muzicieni din România - Lexicon vol. III - 2000

- Eminescu în universul muzicii - 2000

- Eseuri, exegeze și documente enesciene - 2001

- Muzicieni din România - Lexicon vol. IV - 2001

- Muzicieni din România - Lexicon vol. V - 2002

- George Enescu - un portret lexicografic - 2003

- George Enescu în memoria timpului - evocări, amintiri, însemnări memorialistice - 2003

- Muzicieni din România - Lexicon vol. VI - 2003

- Un ospătar la curtea regelui Melos: APOSTOL APOSTOLIDE - 2003

- Oedipe de George Enescu. Dosarul premierelor 1936-2003 - 2004

- Muzicieni din România - Lexicon vol. VII - 2004

- Muzicieni din România - Lexicon vol. VIII - 2005

- George Enescu - Concertul de adio - 2005

- George Enescu - un muzician român singular - An Oustanding Romanian Musician - 2005

- Enciclopedia muzicii românești de la origini până în zilele noastre - 2005 

- Muzicieni din România - Lexicon vol. IX - 2006

- Istoria muzicilor militare - 2006

- 60 de ani în loja Operei: cronici muzicale de operă, operetă, musical, balet - Vol. 1-2, 2007-2008

- București, citadela seculară a lăutarilor români: (1550-1950) : cârciumi, birturi, bodegi și restaurante, racherii și berării, parcuri și grădini cu muzica, dinastii de lăutari - 2009

- Dirijorul Marin Constantin - Portret eseistic - 2011

- 100 portrete sentimentale - vol. 1 - 2011

De la Cantemir și Enescu până la Lipatti și Ursuleasa - Copiii-minune ai muzicii românești (1673-2013) - 2013

- 125 - Ateneul Român în oglinda istoriei... - 2015

- George Enescu. Muzicianul de geniu în imagini - George Enescu. The musical genius in pictures - Le musicien de génie en images, selecția, introducerea și legendele fotografiilor de Viorel Cosma - 201 5

- Florilegiu enescian - 2016

- Enciclopedia muzicii românești - Vol 1:(A-B) ; vol. 2 (B) - 15 vol.(2005 -)

***

 15 august 2017: S-a stins din viață Mircea Plângău, regizor român.

Mircea Plângău (1955 – 15 august 2017) a fost un regizor român.

FILMOGRAFIE

REGIZOR

- Secretul lui Bachus (1984) - asistent de regie

- Ciuleandra (1985) - asistent de regie

- Noi, cei din linia întâi (1986) - asistent de regie

- François Villon – Poetul vagabond (1987) - asistent de regie

- Zîmbet de Soare (1988) - regizor secund

- Mircea (1989) - regizor secund

- Tusea și junghiul (1992) - regizor secund

- Liceenii în alertă (1993) - regizor

- Timpul liber (1993) - regizor secund

- Stare de fapt (1995) - regizor secund

- Femeia în roșu (1997) - regizor secund

- Triunghiul morții (1999) - regizor secund

ACTOR

- Ace astă lehamite (1994)

***

 STRADA LIPSCANI DIN BUCUREȘTI

Strada Lipscani este una dintre cele mai însemnate locații ale Bucureștiului, plină de amintirile bune de altădată.

Strada Lipscani poartă aceasta denumire de la Lipsca, care aduce aminte locuitorilor Bucureștiului de comerțul ce avea să se desfașoare pe trotoarele sale.

Strada Lipscani a devenit astăzi un puternic loc de promenadă atât pentru locuitorii țării, cât și pentru turiștii străini ajunși în București.

Strada Lipscani a fost construită încă din cele mai vechi timpuri. In anii 1400 și până în decembrie 1989, strada Lipscani era una dintre cele mai populate din întreaga Capitală, mai ales pentru dezvoltarea comercială ce avea să aiba loc în această zonă.

Breslele de pantofari, blănari, băcani, căldărari își făcuseră în aceste locuri diferite magazine unde își vindeau mărfurile de cea mai bună calitate cumpărătorilor de pe întreg teritoriul țării.

Cu timpul, pe strada Lipscani s-au adunat comercianți din diferite țări ale lumii, constienți de potențialul acesteia. Asa se face că pe străzile Bucureștiului de altadată întâlneam o mulțime de albanezi, bulgari, austrieci, evrei.

În apropiere de Strada Lipscani mai puteți vizita următoarele obiective turistice:

Palatul CEC, Teatrul de Comedie, Valea Regilor, Teatrul Odeon, Muzeul Național de Istorie a României, Muzeul Gheorghe Tăttărescu, Hanul Gabroveni, Caru cu Bere.

Adresa Strada Lipscani din București:

Localitate: București

Strada: Strada Lipscani

GPS: 44°25′54.59″N 26°6′5.93″E

Strada Lipscani se afla situată în Centrul Vechi al Capitalei, intersectându-se cu Calea Victoriei.

Cel mai rapid mijloc de transport pentru a ajunge aici este metroul și v eți coborî la stația Unirii.