***

 Lui Bogdan..

POEZIA ZILEI 

         UITARE 

Autor: Cornelia Calaidjoglu 

Prezentare: Gabriela Harasim 

,,În unele zile nu vei găsi nici măcar un cântec al sufletului tău. Chiar și așa, continuă să cânți"! 

Emory Austin 

          Tot ce măsoară într-un fel existența noastră pe pământ și îi dă o aură este iubirea, sentimentul cel mai nobil pe care îl trăim, cel care conturează desăvârșirea și ne conduce pe drumul paradisului pământean. 

          Vrem să vorbim cu Dumnezeu? Atunci, să trăim iubirea! Vrem să auzim simfonii îngerești? Să ascultăm cântecul sufletului nostru! Doamne, ne-ai dat atât de mult! Pe palme avem infinitul unde ne zăvorâm fericirea, frumusețea acestui univers armonios ne este pernă pentru suflet... dar noi suntem singurii care ținem în mână cheia ce deschide sufletul spre bucuriile vieții! 

          Și totuși iubirea, în cea mai măreață formă a ei, poate aduce suferințe, atunci totul își pierde firescul echilibru, iar când valurile de tristețe te îneacă, auzi doar cântecul prevestitor al durerilor și zbuciumul se transformă în poezie. Pas cu pas, sentimente impresionante și trăiri intense se aștern, asemeni valurilor peste nisipul mării, și rămân închise în cuvintele-versuri ce sunt martore ale unor neîmpliniri pe care viața le mai așterne în calea omului. 

          O foaie albă pe masă, o lumânare ce arde și un chip de femeie frumoasă și îngândurată, a cărei lacrimă strălucește în colțul ochiului, așterne un poem plin de emoție și profunzime, încercând să întindă vălul uitării peste acea tristețe a neîmplinirii cuibărită în suflet. 

          ,,Uitare", sugestiv titlu, căci mereu încercăm să ne refugiem în ea, pentru a ne micșora tristețea! Când atingi coarda unei harpe auzi sunetul ce te urcă spre cer, dar, când cineva, căruia i-ai pus pe palme sufletul tău, te rănește, cântecul lui se transformă în strigăt al durerii: ,,Degeaba-mi strigi cocorii să coboare/În mreaja ta de-albastru pământesc,/Căci eu sunt cununată cu o boare/Și-mi fac din vânt altar dumnezeiesc". 

          Știu că odată ce un suflet este rănit, în afara durerilor tale, nimic nu te mai alină, totul este încremenit și este parte a suferinței tale: ,,Nici bărcile să-noate nu mai știu/Nici zborul nu-l mai știu către izvoare/Eu am doi ochi cu cerul argintiu,/Prin care corbii tăi nu pot să zboare". 

          De multe ori ne gândim dacă neîmplinirile vieții ne definesc. Cu siguranță, nu! Dimpotrivă, ele ne întăresc, ne motivează, așa cum și autoarea, cu eleganță și rafinament poetic, subliniază în versurile ei: ,,Prin viscol mă dezleg și mă dezbrac/Nimic nu-mi pare-acum atât de greu/Mă frâng în vântul munților și tac/În lutul ce-l frământă Dumnezeu"! 

          Trădările în iubire atrag întotdeauna o stare de indiferență vizavi de cel care a rupt cercul iubirii: ,,Dar tu te-neci în versul tău naiv/În felul tău lipsit de orice fel", pentru că, atunci când privești dragostea ca pe ceva trecător, durerea ce o transmiți este ucigătoare. 

          Dar, pe cărările iubirii vor exista întotdeauna flori, pentru că Dumnezeu a dăruit omului posibilitatea de a găsi strălucire în tot ce atinge, lăsând acolo, în ele, parfumul sufletului nostru, iar aceste imagini copleșitor de frumoase, autoarea le aduce în vers, chiar sub o ușoară formă de reproș: ,,Zadarnic mă respiri prin trandafiri/Trezind rapsozii luncii fără vânt/Înșiri cuvinte goale și te miri/De ce ești doar o umbră pe pământ". 

          Iubirea nu alege oamenii după ceea ce sunt. Ea este căutătoare de suflete curate, cu sentimente frumoase, de scântei în priviri, de lumină pe calea spre inima celui iubit. Cu miezul plin de sinceritate, versurile poeziei ne arată că sufletul poetei a dorit doar iubire și nimic altceva: ,,Degeaba-mi bați cu geniul tău la geam,/Căci eu întind și norii peste munți". 

          Adierea zorilor dimineții, ce odată îmbrățișau această sfântă legătură de iubire, a dispărut, timpul transformându-i în ,,punți arzânde de sălcii plângătoare”, în care se pierde o iubire ce nu se mai întoarce. 

          Dacă întreaga natură ia parte la sărbătoarea iubirii, acum, ia parte și la durerea și tristețea ce îmbracă sufletul poetei, dă glas durerii ei, plămădind versuri de o frumusețe diafană: ,,Din mine luna și-a croit veșmânt,/Iar rana mea îi este ca și leac,/Mă face vin în vase de pământ,/Iar eu îi șterg tristețile și tac".          

          Naturalețea și simplitatea versului, spiritul liber al autoarei, măiestria creației, le-am simțit, le-am însoțit, cuvintele le-am desfrunzit și am încercat să le dau o vibrație în afara versurilor! 

          Admirație, Cornelia Calaidjoglu, pentru acest poem plin de emoție, de sensibilitate și pentru acea contopire aleasă a cuvintelor cu trăirile sufletului! 

          Dragi cititori, vă invit să lecturați un poem ce poartă amprenta unui poet talentat!

UITARE 

          Cornelia Calaidjoglu

Degeaba-mi strigi cocorii să coboare

În mreaja ta de-albastru pământesc,

Căci eu sunt cununată cu o boare 

Și-mi fac din vânt altar dumnezeiesc.

Nici bărcile să-noate nu mai știu, 

Nici zborul nu-l mai știu către izvoare.

Eu am doi ochi cu cerul argintiu, 

Prin care corbii tăi nu pot să zboare. 

Prin viscol mă dezleg și mă dezbrac.

Nimic nu-mi pare-acum atât de greu. 

Mă frâng în vântul munților și tac

În lutul ce-l frământă Dumnezeu.

Dar tu te-neci în versul tău naiv,

În felul tău lipsit de orice fel,

Legat abstract de zborul meu tardiv,

Ca spiritul în crucea de oțel.

Zadarnic mă respiri prin trandafiri,

Trezind rapsozii luncii fără vânt.

Înșiri cuvinte goale și te miri

De ce ești doar o umbră pe pământ. 

Degeaba-mi bați cu geniul tău la geam,

Căci eu întind și norii peste munți. 

Îți las în schimb, din tot ce nu mai am, 

Corola sfintei slove de la nunți. 

Îți las în locul zorilor un nor

Și punți arzând, de sãlcii plângătoare,

În focul lor, nestinsul meu amor

Și bărcile pierdute de pe mare. 

Din mine luna și-a croit veșmânt ,

Iar rana mea îi este ca de leac.

Mă face vin în vase de pământ, 

Iar eu îi șterg tristețile și tac.

***

 MINUTUL CU SĂNĂTATE !!!

MĂTASEA DE PORUMB.....

Bucurați-vă de un remediu cunoscut din străbuni pentru proprietățile sale excepționale sub formă de ceai, tinctură sau extract. 

Mătasea de porumb, căci despre ea este vorba, face minuni pentru sănătatea noastră cea de toate zilele, fiind mană cerească vindecătoare ce elimină toxinele, tratează cistita și reduce inflamațiile. 

Conține... 

- proteine, carbohidrați, alcaloizi, grăsimi bune și uleiuri esențiale, 

- clorofilă, acid fosforic, vitaminele C și K, minerale ( potasiu, magneziu ) și fibre. 

Conține deasemenea anumite substanțe chimice care pot acționa ca diuretic și pot modifica nivelul de zahăr din sânge. 

Consumul ceaiului din mătase de porumb de 3 ori în decursul a 24 de ore va crește cantitatea de urină eliminată fără efecte secundare adverse, ceea ce este de mare ajutor în bolile care favorizează retenția de apă din organism. Mai mult, mătasea de porumb poate fi folosită ca tratament naturist în afecțiunile tractului urinar, în tratamentul pietrelor la rinichi, reumatism, tratarea cistitei, inflamații ale prostatei.

 Pentru că are capacitatea de a scădea nivelul de potasiu din sânge, ceaiul din mătase de porumb trebuie consumat cu prudență, deoarece provoacă mâncărimi, alergii sau iritații ale pielii.

 Fiind extrem de diuretic, combinația cu medicamente cu același efect, duce la deshidratarea organismului și pierderea de minerale și săruri esențiale.

 Mătasea de porumb este indicată în... 

- afecțiuni precum obezitatea, 

- guta, 

- litiază  renală, 

- unele boli de inimă , 

- ficat, 

- simptone ale menopauzei și chiar cancer. 

Pentru a avea calități terapeutice, mătasea de porumb se culege când are o culoare gălbuie - verde ( nu roșiatică sau brună ), iar stiuleții sunt încă verzi, nematurizați ( în faza de lapte ). 

Se pune la uscat la loc umbros, lipsit de umiditate și bine aerisit.

Când își pierde elasticitatea și devine rigidă și foarte ușoară, se pune în pungi de hârtie sau săculeți de pânză.

***

 🌺.....................................

Răsăreau sub mâna mamei, macii roșii ca-n ponoare,

Romanițele sfioase, flori albastre de cicoare,

De-mi părea că dinspre scoarță vin miresme de câmpie

Și-n curând o să răsune triluri dulci de ciocârlie...

Mă-ntrebam de unde știe, maica mea, să nască flori

Și s-așeze peste ele boabele de rouă-n zori...

Parc-aș fi uitat vreodată că măicuța mea sărmană

A stat cu genunchii-n țărnă...și-anflorit ogoare-n palmă...

Dumnezeu cel milostiv truda ei o priveghea,

Îi ștergea fruntea de gânduri, trupul i-l învrednicea...

Și în ochi ca mura  coaptă aprindea acea lumină

Pe care o au doar sfinții, în privirea lor divină...

De când mama îngerește...eu îi răscolesc prin zestre...

Fiecare țol sau scoarță despre ea îmi povestește...

Între gene-nlăcrimate o cuprind atât de strâns...

Și mă rog s-o văd aievea...cu furca-n brâu...cu gândul dus... 

Autor: Liliana Burac

***

 GENII ROMÂNEȘTI............... CIPRIAN PORUMBESCU!

Pe numele de la naştere Ciprian Golembiovski, a văzut lumina vieţii la 14 octombrie 1853, la Şipotele Sucevei, în Bucovina, într-o casă modestă de ţară, fiind fiul preotului Iraclie Golembiovski şi al Emiliei Clodniţchi, de origine poloneză, având o soră mai mare, Mărioara.

Familia sa a fost foarte săracă, astfel că Ciprian Porumbescu nu a avut parte de o formare muzicală continuă şi completă, în schimb tatăl său i-a insuflat credinţa şi patriotismul „cu asupra de măsură”.

Fire timidă şi retrasă, dar îndrăgostit de muzică, Porumbescu îl întâlneşte, la vârsta de şapte ani, pe muzicologul Carol Miculi, profesor la Conservatorul din Lemberg şi discipol al lui Chopin, care şi-a petrecut câteva veri la Şipotele Sucevei, pentru a culege cântece populare, găzduit fiind chiar în casa familiei Golembiovski.

A început studiul muzicii la Suceava şi Cernăuţi.

În anul 1871 participă la Putna la marcarea a 400 de ani de la târnosirea mănăstirii, unde se alătură unei asistenţe din care făceau parte Mihai Eminescu, A.D. Xenopol, Ioan Slavici, sau Nicolae Teclu. Din relatările vremii, se pare că după festivităţile oficiale, pe pajiştea din faţa mănăstirii s-a încins o horă în care au intrat toţi cei prezenţi, orchestra fiind condusă de Grigore Vindireu, căruia Ciprian i-ar fi luat locul, iar la final, după ce a cântat, s-ar fi aruncat la pieptul lui Iraclie strigând: „Tată, am cântat Daciei întregi !”

Până în anul 1873 a studiat la gimnaziul superior de la Suceava, însă, din cauza sărăciei, stătea cu chirie în încăperi mici şi pline de igrasie, mâncarea nu era nici ea îndestulătoare şi probabil că aici tuberculoza i s-a strecurat în trup, el fiind foarte preocupat de muzică şi nu de persoana sa.

În martie 1873, Ciprian a trecut cu bine examenul de maturitate, iar în perioada 1873 – 1877 a studiat teologia ortodoxă la Cernăuţi, perioadă în care, în 1876, moare mama sa, Emilia.

În 1874 s-a înfiinţat, la Cernăuţi, societatea studenţească „Arboroasa”, după numele vechi al Bucovinei. Ciprian i-a compus imnul, a condus corul societăţii culturale, iar în ultimul an de seminar a fost ales preşedintele ei. Însă „Arboroasa” nu a fost niciodată privită cu ochi buni de stăpânirea austriacă din cauza activităţilor considerate mult prea intens patriotice.

În desele vacanţe pe care le petrecea la Stupca, o cunoaşte pe Berta Gorgon, o fată înaltă şi subţire, fiică a pastorului evanghelic din Ilişeşti, de care s-a îndrăgostit iremediabil. La scurtă vreme, pentru ca iubirea lor să nu „degenereze”, şi fiindcă familiile celor doi erau de confesiuni diferite, Berta avea să fie trimisă în străinătate, rămânând marea iubire, neîmplinită, a compozitorului.

Ciprian scria despre aceasta: „Numai ea singură îmi poate da curajul şi puterea de a răbda mai departe şi a duce munca începută la bun sfârşit”, iar ea răspundea: „Cât de rău îmi pare că nu pot sta faţă în faţă cu acela căruia toată viaţa mea aş dori să-i fiu cu inima deschisă…”

În anul 1878, Porumbescu este şi el arestat, alături de alţi tineri, în Procesul „Arboroasa”, fiind închis timp de trei luni la Cernăuţi. 

Se afla la Stupca, i-au dat voie să-şi ia cu el vioara şi o gramatică a limbii franceze şi a fost urcat într-o căruţă şi dus până la Cernăuţi, un drum în care apa rece i-a pătruns prin haine.

Însă temniţa în care şi-a petrecut Crăciunul anului 1878 s-a transformat pentru el în drum sigur spre mormânt, fiindcă pereţii reci şi mâncarea proastă l-au îmbolnăvit grav de tuberculoză.

a luat lecţii particulare de teoria muzicii, cu compozitorul bucovinean Eusebius Mandyczewski, dirijează corul Societăţii Studenţeşti „România Jună”, iar în anul 1880, scoate o colecţie de douăzeci de piese corale şi cântece, intitulată „Colecţiune de cântece sociale pentru studenţii români”, pe care se află creaţii precum „Cântecul gintei latine”, „Cântecul tricolorului”, sau „Imnul unirii – Pe-al nostru steag”. Era prima lucrare de acest gen din literatura română.

În anul 1881, familia sa îşi schimbă numele în Porumbescu, după ce acesta a fost folosit, o perioadă, drept pseudonim.

Între anii 1881 şi 1883, Porumbescu este profesor de muzică la Gimnaziul Românesc din Braşov şi dirijor al corului de la Biserica Sf. Nicolae din Şcheii Braşovului.

La 11 martie 1882, are loc, în sala festivă a Gimnaziul Românesc din Braşov (astăzi Colegiul Naţional „Andrei Şaguna”), premiera operetei în două acte „Crai nou” – prima operetă românească, pe muzica lui Ciprian Porumbescu şi versurile lui Vasile Alecsandri. Spectacolul cunoaşte un succes fulminant, astfel încât sunt programate alte două reprezentaţii, pe 12 şi 23 martie, în acelaşi an, la Braşov şi o alta la Oraviţa. După aceste spectacole, Ciprian Porumbescu îi trimite o scrisoare tatălui său prin care îşi exprima satisfacţia cu privire la dorinţa sa cea mare ce a fost împlinită:

„Şi astăzi, astăzi am ajuns să-mi văd dorinţa împlinită, mi-am văzut visul cu ochii, am avut aplauzele frenetice pentru opul meu, am auzit chemând sute de voci, pline de entuziasm, numele meu, m-am văzut ridicat, lăudat, măgulit, laureat. Ce să mai zic, ce să mai aştept de la viaţa mea, de la viitorul meu?”.

La 8 noiembrie 1882, este organizat, la Braşov, un concert în beneficiul lui Ciprian Porumbescu, pentru a fi colectate fonduri pentru tratamentul său în Italia, iar la 25 noiembrie, acesta pleacă în staţiunea Nervi din peninsulă.

Starea sa de sănătate nu se ameliorează şi, în plus, dorul de plaiurile natale îl măcina. Într-una din scrisorile trimise din Italia, Porumbescu nota: „O! Italie, Italie! Frumoasă şi dulce mai eşti! Ah, dar ce folos? Nu plăteşte toată frumuseţea şi dulceaţa ei o ceapă friptă, dacă colea peste gard nu mă pot sui la Stupca!…”.

În februarie 1883, Ciprian se întoarce la Stupca, lângă Suceava, iar la 6 iunie 1883, la doar 30 de ani, trece la cele veşnice, în braţele surorii sale şi sub privirile îndurerate ale tatălui său.

Printre cele mai populare lucrări ale sale, sunt „Balada pentru vioară si orchestră” op. 29, celebrul cântec patriotic „Pe-al nostru steag e scris Unire”, muzică ce dă astăzi imnul naţional al Albaniei – „Hymni i Flamurit”, melodia fostului imn al României, „Trei culori”, valsurile „Zâna Dunării” şi „Camelii”, „Serenadă”, „La malurile Prutului”, „Altarul Mănăstirii Putna”, „Inimă de român”, „Odă ostaşilor r omâni” şi altele.

Sursa : Wichipedia.ro.

***

 S-a întâmplat în 26 iulie1964: S-a născut actriţa americană de film Sandra Bullock. Sandra Annette Bullock s-a născut la 26 iulie 1964, în Arlington, Virginia, S.U.A. Mama ei, Helga D. Meyer, a fost o cântăreață de operă și profesoară de canto iar tatăl, John W. Bullock, antrenor în Alabama, SUA. Sandra Bullock a locuit în orașul german Fürth până la vârsta de 12 ani, unde a cântat într-un cor al Norimberg Staatstheater. A studiat balet și canto de mică, interpretând roluri în piese de teatru care se ţineau în sala de operă în care performa și mama ei. A absolvit Washington-Lee High School în anul 1982, apoi s-a înscris la Universitatea East Carolina din Greenville (Carolina de Nord), dar a renunțat la facultate în ultimul an, în primăvara lui 1986, pentru a-și începe cariera de actriță.S-a mutat apoi în New York, unde a lucrat o perioadă ca barman-ospătar pentru a-şi asigura mijloacele de trai, a luat lecții de teatru de la Sanford Meisner, a participat la mai multe show-uri de televiziune, iar în anul 1987 obține primul său rol în filmul „Hangmen”. A apărut apoi în câteva roluri, în seriale de televiziune şi în filme studenteşti, apoi obţine un rol în piesa de teatru „No Time Flat la Broadway”, prestaţia sa imăresionându-l pe regizorul Alan J. Levi, care îi oferă un rol în filmul TV „Bionic Showdown: The Six Million Dollar Man and the Bionic Woman”. În perioada următoare se află în distribuţia producţiei independente „Who Shot Patakango ?”, precum şi în rolul principal Tess McGill, în sitcom-ul „Working Girl”. Joacă apoi roluri în „Love Potion No. 9” (1992), unde se îndrăgosteşte de colegul ei Tate Donovan, cu care ulterior s-a logodit, în thriller-ul horror „The Vanishing” (1993), alături de Kiefer Sutherland şi Jeff Bridges şi în „Fire on the Amazon”, peliculă în care a interpretat şi scene „fierbinţi”. Tot în 1993, joacă în „Demolition Man”, alături de Sylvester Stallone şi Wesley Snipes, o interpretare considerată de critici drept remarcabilă, apoi i s-a oferit rolul din „Speed”, în anul 1994, unde a interpretat alături de de Keanu Reeves şi Dennis Hopper. Cea din urmă producţie, extrem de apreciată de critici şi de public, a obţinut trei nominalizări la Oscar şi două premii, alte trei nominalizări, dintre care două câştigate, la BAFTA Award şi nouă nominalizări la MTV Movie Awards câştigând cinci dintre acestea, Sandra Bullock obţinând premiile pentru Cea mai bună interpretare feminină şi premiul pentru Cea mai atrăgătoare actriţă. A înlocuit-o apoi pe Demi Moore (care a refuzat rolul) în „While You Were Sleeping”, peliculă în care „reţeta financiară” a Sandrei a fost de 17 milioane de dolari, sumă cu care a intrat în rândul actriţelor din aşa-numita „clasă A”. Mai mult, rolul îi aduce Sandrei şi nominalizarea la un premiu Golden Globe pentru Cea mai bună actriţă dintr-o comedie sau musical, şi o consacră definitiv pe scena de la Hollywood. În anul 1996, îşi înfiinţează propria casă de producţie – „Fortis Films”, pe care o lasă în administrarea sorei sale, producătoarea Gesine Bullock-Prado, şi tot în acel an se află în distribuţia filmului „A Time To Kill”, alături de Matthew McConaughey – cel alături de care avea să trăiască o altă aventură romantică în viaţa particulară -, Kevin Spacey, Samuel L. Jackson, Kiefer Sutherland, Donald Sutherland şi Oliver Platt, dar şi în „In Love and War”, de Richard Attenborough.În anul 1997, joacă în „Speed 2: Cruise Control”, partea a doua a filmului care a consacrat-o – „Speed”, în care joacă tot rolul lui Annie Porter, dar fără Keanu Reeves, care a fost înlocuit de Jason Patric. Filmul a fost considerat de către criticii de film – spre deosebire de prima parte, un eşec răsunător. A declarat public că i -a părut rău că a jucat în acest film

Pe 20 decembrie 2000, s-a petrecut un accident din care Sandra Bullock și încă un pasager au supraviețuit: prăbușirea unui avion privat închiriat. Astfel, în timpul aterizării pe timp de noapte pe aeroportul Jackson Hole, avionul a izbit un dâmb de zăpadă, iar în urma accidentului trenul de aterizare s-a desprins, aripa dreaptă a fost distrusă parțial iar aripa stângă s-a rupt.A mai jucat alături de Hugh Grant în „Two Weeks Notice” (2002) şi în „Crash” (2004), o prestaţie pentru care a primit critici măgulitoare. La 16 iulie 2005, Sandra Bullock se mărită cu Jesse James, un star de televiziune, dar după ce a căştigat împreună cu soţul ei custodia fiului acestuia cu cea de-a doua soţie, o vedetă porno, după ce la 18 aprilie 2008, Sandra şi soţul său scăpaseră teferi dintr-un teribil accident de circulaţie în Massachusetts, Sandra a pus capăt căsătoriei, în anul 2010, după ce a aflat că partenerul ei de viaţă o înşelase cu nenumărate starlete de factură îndoielnică. Cei doi demaraseră şi o procedură de adopţie, pe care Sandra Bullock a continuat-o ulterior ca mamă singură, adoptându-l, în cele din urmă, pe Louis Bardo Bullock (născut în ianuarie 2010). În anul 2006, Sandra a interpretat un rol în drama romantică „The Lake House”, alături de Keanu Reeves şi în „Infamous”, alături de Harper Lee.În 2007, Sandra Bullok era creditată cu o avere de circa 58 milioane dolari, fiind plasată pe locul 14 în topul starurilor feminine din show-biz. În anul 2009, ea a jucat în comedia romantică „The Proposal”, un film cu încasări de peste 320 milioane de dolari, şi tot în acel an, pentru rolul ei din drama „The Blind Side”, a câştigat un Golden Globe, un Academy Award (Oscar) şi un premiu Screen Actors Guild. În 2013, Bullock a jucat în comedia „The Heat”, alături de Melissa McCarthy şi în producţia SF „Gravity”, alături de George Clooney, film pentru care actriţa a fost nominalizată la Academy Award, Golden Globe Award, BAFTA Award, Screen Actors Guild Award, and Critics’ Choice Movie Award pentru cea mai bună actriţă. De asemenea, pelicula a primit nu mai puţin de şapte premii Oscar. Se estimează că Sandra s-a îmbogăţit, doar în anii 2013-2014, cu circa 51 de milioane de dolari pentru rolul principal din „The Heat” şi cu alte 70 de milioane de dolari pentru succesul cu „Gravity”. Pe parcursul prodigioasei sale cariere, revistele de tip „glamour” s-au luptat să o aibă pe copertă, ea apărând în mai toate publicaţiile de profil cunoscute: People, Elle, Empire. Aceastea s-au întrecut în suprelative la adresa ei, numind-o „una dintre cele mai frumoase femei din lume”. În tinereţe, Sandra a fost logodită cu actorul Tate Donovan, relaţie care a durat patru ani, dar a avut şi alţi parteneri de scurtă durată, ca jucătorul de fotbal Troy Aikman, muzicianul Bob Schneider şi actorii Matthew McConaughey şi Ryan Gosling. Sandra Bullock este şi femeie de afaceri, având propria casă de producţie – Fortis Films, condusă acum de tatăl său. A fost producător executiv al emisiunii The George Lopez Show (pe postul amerian ABC – 2002 – 2007) şi este proprietara restaurantului Bess Bistro, din Austin, Texas. De asemenea, este proprietara unei firme din Austin care se ocupă cu produse de patiserie, mai deţine o florărie şi o firmă care organizează evenimente. Sandra a realizat numeroase acte de caritate, fiind susţinătoare consecventă a asociaţiei American Red Cross, pentru care a şi donat mai multe milioane de dolari: după atacurile teroriste din 11 septembrie 2001, în urma tsunami-ului din Oceanul Indian din 2004 sau după cutremurul din Japonia din 2011, Sandra a donat, pentru fiecare catastrofă, câte 1 milion de dolari. Acum,  actrița are un al doilea copil adoptat, o fetiţă pe nume Laila. Sandra Bullock a fost declarată cea mai frumoasă femeie din lume conform revistei People, în clasamentul întocmit pe anul 2015, iar dacă majoritatea femeilor s-ar simți onorate de acest titlu, Bullock l-a catalogat, cu modestie, drept „ridicol”.Actrița a întrecut alte 192 de „frumuseți răpitoare” conform copertei numărului special al revistei People care a apărut la 4 mai, în acel an, printre acestea aflându-se Ariana Grande, Shay Mitchell, Gabrielle Union, Taraji P. Henson sau Gigi Hadid.*

(de Nicolae Uszka i).

***

 S-a întâmplat în 28 iulie 1854: S-a născut Victor Babeş, medic şi bacteriolog; unul dintre fondatorii microbiologiei moderne; autor al primului tratat de bacteriologie din lume (în colaborare cu Victor Cornil, Paris 1885); membru al Academiei Române, vicepreşedinte al acestui for (1899-1900; 1918-1919).

Unele surse menţionează ca zi de naştere 4 iulie.Victor Babeş (n. Viena, Austria – d. 19 octombrie 1926, Bucureşti) a fost medic, bacteriolog, profesor, membru al Academiei Române, părintele şcolii medicale româneşti moderne.

Este fiul lui Vincenţiu Babeş şi al Sophiei Goldschneider.

A mai avut o soră, Alma, şi un frate, Aurel.

A fost căsătorit cu Iosefina Thorma, având cu aceasta un fiu, Mircea.

A început să studieze Arta Dramatică, la Budapesta. Moartea surorii sale, Alma, provocată de tuberculoză, la o vârstă tânără, l-a determinat să abandoneze studiile începute şi să se înscrie la Medicină.

A urmat cursurile Facultăţii de Medicină din Budapesta şi Viena.

A luat doctoratul în medicină la Viena în anul 1878. 

În 1881 a primit o bursă şi a plecat la Paris şi la Berlin, unde a lucrat cu cei mai importanţi profesori ai vremii: Cornil, Pasteur, Virchow, Koch şi alţii. 

A continuat să studieze alături de mari profesori de la Munchen, Heidelberg şi Strassbourg până în 1886.

În 1885, este numit profesor de histopatologie la Facultatea de Medicină din Budapesta. 

În acelaşi an a publicat la Paris, împreună cu savantul André-Victor Cornil primul tratat complet de bacteriologie din lume.

În 1887 se mută la Bucureşti, ca profesor la catedra de bacteriologie. 

A ocupat această funcţie până în anul 1926. Tot în anul 1887, s-a înfiinţat, prin Legea nr. 1197, Institutul de Bacteriologie şi Patologie, condus de Victor Babeş şi care avea în viitor să îi poarte numele (Institutul „Victor Babeş”).

Din 1889, a fost ales membru corespondent al Academiei Române, iar din 1893 a devenit membru titular.

În anul 1900, a înfiinţat Societatea Anatomică, la Bucureşti, care se ocupa cu studiile anatomo-clinice. 

În 1913, a preparat un vaccin antiholeric pentru a combate epidemia de holeră care izbucnise în rândurile Armatei Române, care se afla în campania din cel de-al Doilea Război Balcanic în Bulgaria. Între 1916-1918, a continuat prepararea de produse biologice, rămânând în zona ocupată de Puterile Centrale.

În 1919 este numit profesor la Universitatea din Cluj, nou înfiinţată în acel an.

A introdus vaccinarea antirabică în România, la numai trei ani de la iniţierea acesteia de către Louis Pasteur.

Este considerat al doilea rabiolog din lume, după L. Pasteur şi părintele seroterapiei, precursor la imunologiei moderne.

Un alt preparat care a salvat foarte multe vieţi a fost serul antidifteric.

A desfăşurat activitate amplă în cercetarea pelagrei, tuberculozei, febrei tifoide şi a leprei.

A descoperit peste 40 noi specii microbiene, care au fost denumite după numele său, Babesiide.

A publicat peste 1.000 lucrări ştiinţifice şi 25 monografii în domeniul microbiologiei şi anatomiei patologice.

A fost membru corespondent al Academiei de Medicină franceze.

A fost decorat cu cea mai înaltă distincţie civilă franceză, Legiunea de Onoare. 

A murit la 19 octombrie 1926, la Bucureşti. 

Mormântul lui Victor Babeş se găseşte la Institutul „Cantacuzino” (inchis pentru interesele bigpharma) din Bucureşti, lăsat in paragină.

Nicolae Uszkai

Surse:

//www.unitischimbam.ro/victor-babes/

www.historia.ro/sectiune/general/articol/victor-babes-si-nobelul-ratat-al-romaniei

http://www.medicalstudent. ro/personalitati/victor-babes.html

***

 Vasile Militaru este autorul real al celebrei poezii "A venit aseară mama", dedicată prietenului său George Enescu în 1930 şi atribuită mult timp (70 de ani) lui George Coşbuc. George Enescu a pus-o pe note în scurt timp fiind o capodoperă a genului.

"Sătulul și flămândul", un poem de Vasile Militaru!

 

Vasile Militaru a fost condamnat de comunişti, la vârsta de 74 de ani, la 32 de ani de închisoare. A murit în 1959, la scurt timp după aflarea sentinţei, în închisoarea Ocnele Mari, după ce a fost torturat crunt la Piteşti.

Sătulul si flămândul

Născut în zodie ferice, ca toţi acei de-un neam cu sine,

Un porc bogat, al cărui pântec era de-a pururea sătul

Şi care n-avusese parte, în viaţa lui, decât de bine,

Având moşii, din care-adesea porumbu-i putrezea-n pătul;

Într-un cuvânt, un porc nabab,

A fost întâmpinat odată, la poartă, de-un biet câine slab,

Flămând, abia c-un pic de viaţă,

Şi care nu vedea lumina decât aşa, ca printr-o ceaţă…

– Ah, fie-ţi milă de-un biet câine,

Prea fericitule boier…

Dă-mi firimiturile-ţi de pâine,

Nu ma lăsa sub sfântul cer,

De foame istovit să pier…

Dar porcul, care după masă gusta dulceaţa unei poame,

Din cale-afară de mirat,

Pe bietul câine l-a-ntrebat:

– De foame-ai zis? Ce-i aia foame?

Nemaiputând să stea-n picioare şi istovit, căzând pe brânci,

Flamândul stins, porni să-i spună: Când nu mai ai ce să mănânci,

Simţi o sfârşeală fără margini, slăbeşti, de te doboară vântul…

Vezi verde-galben, se-nvârteşte cu tine, parcă, tot pământul…

Cu vremea, mintea nu mai poate, din tot, nimica să-nţeleagă,

Apoi te stingi, precum se stinge o lumânare arsă-ntreagă…

Şi bietul câine-şi dete duhul… Dar porcul, nebăgând de seamă,

Răspunse rar, cu gura plină de-a poamei prea gustoasă zeamă:

– Pai, ştii că e o fericire să-ţi fie foame, dragă câine?

Şi tu-ndrazneşti să mai ceri pâine?!

Auzi, mă rog: să vezi anume

Cum se-nvârteşte-ntreaga lume;

Cum vin, privirea să-ţi dezmierde, culori de roşu-galben-verde;

Să mi te simţi, într-un cuvânt,

Uşor ca fulgul dus de vânt

Şi, totuşi, să te plângi de soartă şi să cerşeşti ca un ţigan?

Păi, iartă-mă, dulău bălan:

Ori eşti ingrat, ori şarlatan!

Şi porcul, scuturând agale brumatul ţigaretei scrum,

Nici că s-a mai uitat la câine şi, mândru, şi-a văzut de drum…

Flămânzilor, când vreţi să cereţi de la sătui niţică pâine,

Cum a cerut sărmanul câine,

Acelui ce gustă din poame –

Să cereţi numai de la omul care a-ndurat cândva de foame,

Căci, altfel, nu e vorbă goală proverbul care-mi vine-n gând

Şi care spune  că: "Sătulul nu crede bietului flămând".

    Sursa internet