***

 

Restaurarea operei „Las Meninas” de Velázquez a provocat o revoltă națională

"Portretul din secolul al XVII-lea „Las Meninas” (1656), sau „Domnișoarele de onoare”, este considerat în mod universal ca fiind capodopera lui Diego Velázquez și poate cea mai înaltă expresie existentă a artei clasice spaniole. Velázquez, pictorul de curte al regelui Filip al IV-lea, este considerat artistul principal al stilului baroc spaniol din secolele al XVII-lea și al XVIII-lea. El a finalizat pictura cu doar patru ani înainte de moartea sa.

„Puține picturi din istoria artei au generat atât de multe și variate interpretări ca aceasta, opera culminantă a lui Velázquez”, a scris istoricul de artă Jonathan Brown.

În 1984, un strat de lac de rășină aplicat pentru a sigila pictura după o restaurare anterioară s-a îngălbenit. Atunci când atât prim-ministrul Spaniei, cât și directorul Muzeului Prado l-au invitat pe John Brealey, conservator de artă de origine britanică, să curețe lucrarea, acest lucru a provocat o adevărată revoltă.

Atac cerebral

Brealey, care era șeful departamentului de conservare al Muzeului Metropolitan de Artă din New York, restaurase câteva dintre cele mai mari picturi din lume, de la Mantegna din colecția reginei Angliei până la piesa de altar a lui Rafael de la Metropolitan. A fost de acord să curețe „Las Meninas”, dar a refuzat să accepte un onorariu pentru munca sa. A petrecut săptămâni întregi lucrând la capodopera înaltă de 3,5 metri, într-o cameră a Muzeului Prado din Madrid care era izolată de restul clădirii.

Presa spaniolă l-a criticat pe Brealey cu fiecare ocazie, susținând că numai o persoană născută și crescută în Spania ar putea înțelege cu adevărat și i s-ar permite să manipuleze o astfel de piesă emblematică a culturii lor. Într-o zi, o mică revoltă a izbucnit în fața camerei în care lucra Brealey. Un profesor de arte plastice și studenții săi au cerut să vadă tabloul și să oprească curățarea acestuia, susținând că au văzut vopsea în tampoanele de bumbac folosite de Brealey. Temându-se de o mulțime furioasă, restauratorul s-a oprit pentru o zi și a fugit de la fața locului.

Într-un interviu acordat Museo del Prado, George Bissaca, conservator emerit la Metropolitan Museum, a descris consecințele psihologice, emoționale și chiar fizice suferite de Brealey pentru implicarea sa în proiect.

„Oamenii erau atât de indignați de faptul că un străin a fost invitat să lucreze la cea mai mare expresie a picturii spaniole… În presă, existau atacuri teribile la adresa lui, tot timpul”, a spus el. „A făcut oricum o treabă frumoasă… dar l-a costat foarte mult. Cred că nu și-a revenit niciodată din șocul provocat de toate acestea… Mulți oameni cred că atacul său cerebral a fost rezultatul acelui stres”. Brealey a murit din cauza „complicațiilor survenite după amputarea unui picior în urma unui atac cerebral”, conform necrologului său din The New York Times.

În ultima sa zi de lucru la „Las Meninas”, Brealey a surprins echipa de tineri restauratori de la Prado invitându-i să aplice ultimul strat de rășină. În cele din urmă, publicul a sărbătorit realizarea lui Brealey. Pictura a fost mutată din camera slab luminată în care fusese expusă anterior și a fost expusă într-o galerie specială la subsol.

Un articol în Times din 1984 aprecia primirea de către Brealey a Medaliei de aur pentru realizări în artele plastice, una dintre cele mai prestigioase distincții din Spania. Potrivit articolului, „Medalia i-a fost înmânată domnului Brealey miercuri de către regele Juan Carlos în cadrul unei ceremonii desfășurate la Prado, la care au participat numeroase personalități marcante ale artelor din Spania”. Brealey a glumit mai târziu spunând că medalia „ar fi trebuit acordată pentru vitejie sub foc”."

Sursa: curatorial.ro

***

 

MARII  ÎNȚELEPȚI  AI  LUMII - 10  SFATURI MEMORABILE  DE  LA  MIHAI EMINESCU

Mihai Eminescu, considerat cel mai mare poet român, a lăsat în urma sa o moștenire literară de o valoare inestimabilă. Poeziile sale, pline de profunzime și emoție, explorează teme universale precum iubirea, natura, existența și destinul uman. Dar pe lângă talentul său literar, Eminescu a fost și un gânditor profund, ale cărui reflecții asupra vieții continuă să inspire și să educe generații întregi. În acest articol, vom explora zece dintre cele mai puternice sfaturi de viață oferite de Mihai Eminescu, fiecare însoțit de un citat reprezentativ și o reflecție asupra mesajului său profund.

1. Cunoașterea este cheia înțelepciunii

„Numai omul educat este liber.” – Mihai Eminescu

Comentariu: Eminescu subliniază importanța educației și cunoașterii în dobândirea libertății interioare și a înțelepciunii. Cunoașterea ne eliberează mintea și ne oferă puterea de a înțelege lumea în mod profund.

2. Respectă natura și găsește inspirație în ea

„Numai poetul, ca pasări ce zboară / Deasupra valurilor, trece peste nemărginirea timpului.” – Mihai Eminescu

Comentariu: Natura a fost o sursă inepuizabilă de inspirație pentru Eminescu. El ne îndeamnă să respectăm și să apreciem frumusețea naturală care ne înconjoară, găsind în ea inspirație și liniște sufletească.

3. Iubirea este esențială pentru existență

„Când iubirea vorbește, vocile tuturor zeilor par a fi adormite în armonia raiului.” – Mihai Eminescu

Comentariu: Iubirea este o forță fundamentală în viața noastră. Eminescu ne reamintește de puterea transformatoare a iubirii și de importanța de a o prețui și cultiva în relațiile noastre.

4. Căutarea adevărului este nobilă

„Adevărul este stăpânul nostru, nu noi stăpânii adevărului.” – Mihai Eminescu

Comentariu: Eminescu subliniază noblețea căutării adevărului și importanța de a ne lăsa ghidați de acesta. Adevărul ne luminează calea și ne ajută să trăim vieți autentice și integru.

5. Trăiește în prezent, dar nu uita trecutul

„Viitorul și trecutul / Sunt a filei două fețe, / Vede-n capăt începutul / Cine știe să le-nvețe.” – Mihai Eminescu

Comentariu: Eminescu ne încurajează să trăim în prezent, dar să nu uităm lecțiile și experiențele din trecut. Echilibrul între a fi conștienți de trecut și a trăi în prezent ne poate ghida către un viitor mai bun.

6. Găsește frumusețea în simplitate

„Cugetările-s ca aerul: toate-s deopotrivă, toate-s una; dar și în aer sunt atomi de aur.” – Mihai Eminescu

Comentariu: Frumusețea și valoarea pot fi găsite în lucrurile simple și aparent obișnuite. Eminescu ne încurajează să vedem minunile și valoarea în simplitatea vieții de zi cu zi.

7. Fii sincer cu tine însuți

„Căci din sufletul tău propriu / Te hrănești, precum un zeu.” – Mihai Eminescu

Comentariu: Sinceritatea față de noi înșine este esențială pentru o viață autentică și împlinită. Eminescu subliniază importanța de a ne cunoaște și a ne accepta pe noi înșine așa cum suntem.

8. Răbdarea este o virtute esențială

„Răbdarea este amară, dar roadele ei sunt dulci.” – Mihai Eminescu

Comentariu: Răbdarea ne ajută să trecem prin dificultăți și să așteptăm momentul potrivit pentru a acționa. Eminescu ne încurajează să cultivăm răbdarea, știind că rezultatele valoroase necesită timp și perseverență.

9. Găsește bucuria în cunoaștere și reflecție

„Ce e amorul? Un lung prilej pentru durere.” – Mihai Eminescu

Comentariu: Reflectarea asupra experiențelor noastre, chiar și a celor dureroase, ne poate aduce înțelepciune și înțelegere profundă. Eminescu ne îndeamnă să găsim bucurie și sens în procesul continuu de auto-reflecție și învățare.

10. Fii umil și recunoscător

„Nu spera și nu ai teamă, / Ce e val ca valul trece.” – Mihai Eminescu

Comentariu: Umilința și recunoștința sunt virtuți care ne ajută să navigăm prin viață cu mai multă ușurință și serenitate. Eminescu ne reamintește că toate lucrurile trec și că ar trebui să fim recunoscători pentru fiecare moment.

Mihai Eminescu ne oferă o comoară de înțelepciune prin versurile și reflecțiile sale. Aceste sfaturi sunt ghiduri valoroase care ne pot ajuta să navigăm prin complexitatea vieții cu mai multă claritate și sens. Urmând învățăturile sale, putem trăi o viață mai autentică, plină de iubire, cunoaștere și introspecție. De fiecare dată când ne confruntăm cu o provocare, să ne amintim de cuvintele lui Eminescu și să găsim în ele inspirația și curajul de a merge mai departe.

Sursa:

https://1923.ro/2024/07/marii-intelepti-ai-lumii-10-sfaturi-memorabile-de-la-albert-einstein/

***

 

Academia Franceză de Film intenționa să-i acorde lui Alain Delon premiul “Palme D'or" pentru întreaga carieră, nominalizându-l în acest sens! Dar, o petiție, pornită din SUA  cere Academiei la modul imperativ și agresiv să nu-i acorde premiul, afirmând că actorul ar fi fost de-a lungul întregii sale vieți "rasist, sexist și antiprogresist"!

Intervievat de Rai 3 în legătură cu acest subiect, Alain Delon declara:

“Eu nu prea mai am de stat mult pe-aici, am avut o viață lungă și extraordinar de frumoasă, într-o lume care măcar pretindea că e normală la cap!

Am avut femei frumoase, mâncare bună, prieteni de calitate  și slavă cât cuprinde … nu că mi-o doream neapărat, dar asta mi-a adus dragostea și prețuirea oamenilor, care nu poate fi cuantificată!

În consecință, transmit Academiei că poate să dea curs petiției,... acest trofeu mă interesează foarte puțin, spre deloc!!! Mă interesează însă, chiar mă îngrijorează enorm, încotro se rostogolește această lume scrântită, sărită de pe axul firescului și normalității! Aceasta țară (Franța), a generat și a cunoscut pe propria piele, ororile unui iacobinism - robespierian! … practic atunci,  francezii au încetat să mai fie o națiune măreață, pe placul lui Dumnezeu!

Chiar și amicul meu, Gerard Depardieu, a tulit-o în Rusia din două motive:

1) - să nu-i mai ia fiscul globalist din banii câștigați cu atâta trudă, cu eforturi anti-bahice considerabile … și sudoarea “nasului” său celebru (râde zgomotos)!

2) - nu mai putea cu “corecții progresiști”!

Ajunsese la un moment dat să se plângă că în toată echipa de filmare, nu mai are decât 2 francezi, și ăia fiind  pe la cabluri și lumini !

Cum naiba, - mă întreba – să faci filme despre ,,celți și galii antici" cu Hamid si Abdullah ?

M-aș fi dus și eu după el, sincer! … dar nu-mi priește clima, eu sunt mai sensibil la frig ca prietenul meu!

Deci, să ia premiul cine vrea,...  dar vă rog, cu cuvintele marelui Hasek:

“Oameni, fiți vigilenți, vi se trage preșul de sub picioare, vi se ia și ultimul drept la a fi natură umană îndumnezeită !!! ... doar nu am înnebunit chiar cu toții, ca să "luăm lumină" tocmai din SUA, țară a lui Antihrist, căzută ireversibil în hăul incorectitudinii politice și al relativismului moral!"  

   Sursa internet

***

 FIUL LUI ION CREANGĂ,

CONSTANTIN CREANGĂ (1860-1918),

 Unicul fiu al lui Ion Creangă, a urmat şcoala de ofiţeri din Iaşi.

Părăsit de mamă şi crescut doar de tată, începând cu vârsta de şase ani, băiatul lui Creangă a fost înscris la şcoala militară într-un moment de mare cumpănă din viaţa scriitorului. Ion Creangă tocmai fusese dat afară din rândul clerului şi din învăţământ. Ca să supravieţuiască fusese nevoit să-şi deschidă un debit de tutun în centrul Iaşilor, debit ajuns să fie administrat, câţiva ani mai târziu, de fratele lui, Zahei.

Şcoala militară avea avantajul că era gratuită şi promitea pentru micul Constantin o carieră profesională respectabilă, lipsită de grija zilei de mâine, în rândurile Armatei Române. Mult timp mai târziu, băiatul avea să povestească felul deloc democratic în care tatăl său hotărâse să-l înscrie aici: "Militar am fost pentru că aşa a voit tata. (…) Era el cum era cu alţii, dar cu de-ai lui, de-ai casei şi de-alde mine mai ales, pleosc una peste gură! Şi n-aveai cui te plânge, grevele nefiind încă inventate pe-atunci. Şi-apoi, la drept vorbind, şi mie îmi sfârâia inima după tesac şi epoleţi".

Zgomotul armelor a continuat să-l seducă pe Constantin şi dincolo de vârsta copilăriei, după ce se familiarizase bine cu educaţia militară. În timpul Războiului de Independenţă – când tatăl său scria basmul "Harap Alb" şi suferea una dintre primele crize de epilepsie – Constantin a mers să lupte pe frontul româno-ruso-turc, fără să spună nimic acasă, deşi era minor şi nu putea hotărî înrolarea pentru el însuşi. Aflând, într-un târziu, de iniţiativa fiului său, speriat, Creangă a apelat la unul dintre prietenii săi de la Junimea, Petre Carp, care, intervenind pe lângă primul ministru Ion Brătianu, a reuşit să-i demobilizeze băiatul.

Constantin Creangă a absolvit şcoala de ofiţeri în 1879, cu gradul de sublocotenent. Între 1883 şi 1885, graţie sprijinului acordat de tată, a ajuns să înveţe la Viena şi la Bruxelles, la Şcoala Superioară de Geniu şi la Şcoala de Stat-Major. Pe vremea când încă era elev la Bucureşti, Ioan Slavici îi urmărea îndeaproape situaţia şcolară şi primea aceste rânduri de la Ion Creangă: "Nu ştiu dacă Creangă al meu învaţă sau se lasă pe-o ureche".

Pradă viselor întreaga tinereţe, Constantin avusese planuri de înscriere la Facultatea de Arhitectură din Viena, voia să breveteze dispozitive mecanice, se îndrăgostea până peste cap, se detaşa cu uşurinţă de femeile pe care le iubea şi avea, drept singură constantă a vieţii sale labirintice, lipsa acută de bani.

Obişnuind să se plângă de avariţia tatălui, în decembrie 1878, Constantin l-a determinat pe Eminescu să-i scrie aceste rânduri lui Creangă: "Nu ştiu dacă ai cauze deosebite de nemulţămire împotriva lui fiu-tău, dar oricare ar fi acelea te rog să le treci cu vederea şi să-i trimiţi din când în când parale pentru trebuinţele lui estraordinare". E unica scrisoare care s-a păstrat dintre cele trimise de Mihai Eminescu lui Ion Creangă şi ea vorbeşte despre tensiunea financiară dintre tată şi fiu.

Deşi adolescenţa lui Constantin a fost marcată de cereri disperate de bani, în momentul morţii tatălui, fiul a dat dovadă de o generozitate pe care purtarea lui de până atunci nu o anticipase. A donat toate economiile găsite în casa povestitorului, 30.000 de lei, unui comitet editorial care s-a ocupat de publicarea primei ediţii a operelor complete ale lui Ion Creangă – ale lui Ioan Creangă, mai precis - carte apărută în 1892.

Nora lui Ion Creangă era aromâncă. Când tatăl lui încă mai trăia, în 1884, uitând cu desăvârşire pasiunea pentru celelalte femei, Constantin s-a îndrăgostit de domnişoara Olga Pătru, o fată cu zece ani mai tânără decât el. Aceasta era fiica unor macedo-români care imigraseră din Salonic, trăiau în Brăila şi ajunseseră să atingă prosperitatea datorită comerţului cu mărfuri coloniale care le soseau cu vaporaşul pe Dunăre. Căsătoria dintre cei doi s-a încheiat în 1886, când mireasa avea 16 ani, iar doi ani mai târziu, în 1888, a venit pe lume primul nepot al lui Ion Creangă, Laetitia - născută în Italia, la Torino, şi botezată după o prinţesă a Casei de Savoia. 

A fost singurul nepot pe care Creangă, murind în 1889, a apucat să-l vadă şi să-l ţină în braţe. Laetitiei i-au urmat Horia (n. 1892), Silvia (n. 1894) şi Ion (n. 1898), alintat de familie Ionel.

      Sursa internet

***

 

MR. Bean ( Rowan Atkinson)

Rowan Atkinson s-a născut într-o familie din clasa mijlocie și a suferit teribil în copilărie din cauza bâlbâielii sale.

De asemenea, a fost tachinat și intimidat la școală din cauza aspectului său. Bătăușii lui credeau că arată ca un extraterestru.

Curând a fost catalogat drept ciudat și a devenit un copil foarte timid și retras, care nu avea mulți prieteni, așa că s-a cufundat în știință.

Unul dintre profesorii săi a spus că nu era nimic remarcabil la el. Nu se aștepta ca el să fie un om de știință strălucit, dar le-a dovedit tuturor că se înșală.

Admis la Universitatea Oxford în timpul zilelor sale, a început să se îndrăgostească de actorie, dar nu a putut să joace din cauza tulburării sale de vorbire.

Și-a obținut masteratul în inginerie electrică înainte de a apărea în filme sau emisiuni TV. După ce și-a obținut diploma, a decis să își urmeze visul și să devină actor, așa că s-a înscris într-o trupă de comedie, dar din nou, bâlbâiala i-a stat în cale.

Multe emisiuni TV l-au refuzat, iar el a fost devastat, dar în ciuda numeroaselor refuzuri. Nu a încetat niciodată să creadă în el însuși.

Avea o mare pasiune pentru a-i face pe oameni să râdă și știa că este foarte bun la asta. A început să se concentreze din ce în ce mai mult asupra scheciurilor sale de comedie originale și curând și-a dat seama că poate vorbi fluent atunci când interpretează un personaj.

El a găsit o modalitate de a-și depăși bâlbâiala și a folosit-o și ca sursă de inspirație pentru actorie.

În timp ce studia pentru profesorul său, Rowan Atkinson a co-creat personajul bizar, suprarealist și acum vorbăreț cunoscut drept Mr. Bean.

De succes în alte spectacole, Mr. Bean l-a făcut celebru în întreaga lume și, în ciuda tuturor obstacolelor cu care s-a confruntat din cauza aspectului său și a tulburării de vorbire, a demonstrat că, chiar și fără un corp eroic sau o față de Hollywood, poți deveni unul dintre cei mai iubiți și respectați actori din lume.

Povestea de succes motivațională a lui Rowan Atkinson. Este atât de inspirată pentru că ne învață că, pentru a reuși în viață, cele mai importante lucruri sunt pasiunea, munca grea, dedicarea și să nu renunțăm niciodată, pentru că nu contează care sunt sentimentele și slăbiciunile noastre.

Morala poveștii:

Nimeni nu se naște perfect. Nu vă fie teamă. Oamenii pot realiza lucruri uimitoare în fiecare zi, în ciuda slăbiciunilor și eșecurilor lor. Așa că du-te și fă tot ce poți mai bine cu singura viață pe care o ai!...

-Web

***

 La multi ani Horatiu Malaele!

Horatiu Mălăele s-a născut pe 31 iulie şi nu pe 1 august, aşa cum este înregistrat în certificatul de naştere. „M-am născut, într-adevăr, pe 31 iulie, după cum mi-a spus mama, undeva pe la orele 10 seara. Dar cum se făceau actele atunci, am fost trecut pe data de întâi”, mărturiseşte actorul  

 „Pentru că numele meu adevărat este Mălăele Valentin Horaţiu şi am aflat acum, târziu, că Sfântul Valentin ortodox este pe 30 iulie, am, aşadar, o sărbătoare şi pe 30 iulie. M-am născut pe 31 şi sunt trecut pe 1. Sunt trei sărbători succesive care uneori dau mari dureri de cap”, mai spune Horaţiu Mălăele.

"Când m-am născut, nu erau semne de vreo reușită a mea în viață. Aveam un strabism foarte pronunțat, eram dislexic și abia citeam, toți cei din jur râdeau de mine: profesori și copii, eram numit "prostu' clasei", mi se lipeau bilete cu apelativul ăsta în pauze pe spate, mi se spunea mereu că desenez urât și atunci nu prea am mai desenat. Eram în suferință. Înțelesesem că sunt prost, urât, și că nu sunt bun de nimic.

Apoi, în clasa a V-a, a venit un profesor care mi-a văzut un desen ascuns, și a vorbit puțin cu mine. La urmă, m-a privit direct în ochi și mi-a spus clar:

"Tu ești un geniu."

Iar eu am început  să fiu.”

În memoriam

 

În Memoriam

Nicu Constantin

Azi 31 iulie, se împlinesc 85 de ani de la naşterea lui Nicu Constantin, unul dintre cei mai apreciaţi actori de comedie români. El a evoluat timp de 40 de ani pe scena Teatrului de Revistă „Constantin Tănase”, timp în care a susţinut peste 9000 de reprezentaţii, dar a fost nelipsit şi de pe micile ecrane, unde a încântat cu scenetele sale umoristice savuroase.

Nicu Constantin s-a născut la 31 iulie 1939, la Carmen Sylva (actualmente Eforie Sud), județul Constanța

Nicu a urmat şcoala primară la Constanţa, însă, pentru a-şi ajuta numeroasa familie, a practicat, încă din copilărie, meserii precum cărător de bagaje în gară, ajutor la bostănăria turcului Cadri, sacagiu, vânzător de răcoritoare pe plajă, vânzător de lapte, vânzător de creveți, sau vânzător de ziare.

În anul 1959, debuta în televiziune, împreună cu Margareta Pâslaru și Marina Voica, într-o emisiune dedicată mișcării artistice de amatori, cu un cuplet.

În anul 1960 a fost angajat la Teatrul de revistă ”Constantin Tănase” – ocupând unul din cele două locuri din 250 de candidaţi – , pe care nu l-a mai părăsit până în anul 2000, când a ieșit la pensie.

În anul 2005, în cadrul Galei UNITER, a primit premiul special pentru teatru de revistă, iar în 2006, a fost recompensat cu premiul UNITER pentru întreaga activitate.

Din prima căsătorie – din anul 1967 – , cu Florenţa, fiică de preot, Nicu Constantin are un fiu, regizorul Răzvan Constantin, iar Măndița Constantin, cea de-a doua soție, alături de care s-a cununat civil în 1986, una dintre cele mai cunoscute voci ale Teatrului de operetă, i-a fost alături până în ultima clipă marelui actor.

Nicu Constantin a murit la 15 septembrie 2009, la vârsta de 70 de ani, în urma unui stop cardiorespirator, după ce a fost internat timp de peste patru luni la Spitalul Clinic Militar de Urgenţă din Capitală, pentru suferinţe pulmonare severe. El a fost înmormântat în localitatea natală, Eforie Sud.