joi, 4 iulie 2024

***

 Astazi, 1 iulie -  Ziua Națională a Canadei, țara de adopție a copiilor mei...


 Iată o mulțime de lucruri pe care poate nu le știați despre Canada:

1. Canada este a doua țară ca mărime din lume, imediat după Rusia.


2. Locuitorii din Churchill, Canada, își lasă mașinile deblocate pentru a oferi o scăpare pentru pietonii care ar putea întâlni urșii polari.


3. Canada are mai multe lacuri decât restul lacurilor din lume la un loc.


4. Prostituția este legală în Canada. Cumpărarea serviciilor unei prostituate nu este.


5. La fiecare Crăciun, un milion de scrisori sunt adresate lui Moș Crăciun la propriul său cod poștal: „H0H 0H0, Polul Nord, Canada”.


6. Canada nu are arme de distrugere în masă din 1984 și a semnat tratatele care interzic posesia acestora.


7. Canada are a treia cea mai mare rezervă de petrol din lume după Arabia Saudită și Venezuela.


8. Cea mai mică temperatură înregistrată de Canada a fost -81,4 grade Fahrenheit (-63 C) în 1947.


9. Canada consumă cele mai multe gogoși și are cele mai multe magazine care vând acest produs, pe cap de locuitor, dintre toate țările din lume.


10. Canada și Danemarca se luptă pe o insulă nelocuită (Hans Island) lăsând reciproc sticle de alcool și schimbându-și drapelul, din anii 1930.


11. Când zborurile au fost deturnate în perioada 9/11, Canada a găzduit, a hrănit și a adăpostit peste 33.000 de pasageri.


12. Unul dintre cele treisprezece articole ale primei constituției din 1781 a confederației S.U.A. afirmă că, dacă Canada dorește să fie admisă în S.U.A., va fi automat acceptată.


13. Pizza hawaiană a fost inventată în Canada și este cea mai populară pizza din… Australia.


14. Oamenii din Canada pot să comande un portret al Reginei Elisabeta a II-a și să-l aibă livrat gratuit la domiciliu.


15. Numele alternative propuse pentru Canada în 1867 au fost: Borealia, Cabotia, Transatlantica, Victorialand și Superior. O șansă că oamenii au fost înțelepți și au ales Canada.


16. Canada are o rezervă strategică de sirop de arțar pentru a asigura aprovizionarea globală în caz de urgență.


17. Canada a primit oficial propriul drapel național pe 15 februarie 1965 – aproape la 100 de ani după ce a devenit țară (în 1867).


18. Canada găzduiește cea mai veche fabrică de bere din America de Nord, Molson, care a fost înființată în 1786.


19. „O Canada” nu a devenit imnul național oficial al Canadei decât din 1980, la 100 de ani după ce a fost cântat prima dată, pe 24 iunie 1880 la Quebec.


20. Canadienii au inventat: mănușa de baseball, jocul de baschet, IMAX, Trivial Pursuit, scaunul cu rotile electric, snowmobilul, telefonul, Wonderbra, pacemaker-ul, fermoarul, limbajul de programare JAVA, sintetizatorul, bateriile alcaline și multe altele.


21. Cea mai mare maree din lume are loc în Golful Fundy din New Brunswick


22. Alert, Nunavut este cea mai nordică așezare din lume


23. 11 este numărul corect de vârfuri de pe frunza de arțar a steagului canadian

24. Primul loc din lume unde s-a dezvoltat numărul de urgență 911 a fost Winnipeg.


25. Canada se întinde pe șase fusuri orare.


26. Canada a construit primul punct de aterizare pentru farfurii zburătoare din lume. Acesta a fost inaugurat pe 3 iunie 1967 în orașul St. Paul din Alberta. În lipsă de extratereștri, acesta e azi o atracție turistică.


27. Majoritatea provinciilor canadiene (nu Quebec și Yukon) au o „Lege a scuzelor” (The Apology Act). Adoptată în 2009, legea spune că a-ți cere scuze este doar o formă de a-ți exprima simpatia sau regretul și nu o admitere a vinovăției.


28. În 2007, Royal Canadian Mint a produs prima monedă din lume de 1 milion de dolari. Moneda din aur pur cântărea 100 kg și a fost inițial concepută ca o piesă de colecție unică. După ce au venit mai mulți cumpărători au apărut la orizont, Monetăria a decis să pună la dispoziție o cantitate foarte limitată de vânzare. Până în prezent, cinci dintre aceste monede de aur au fost achiziționate de investitori din Canada și din străinătate.


29. Superman a fost co-creat de canadianul Joe Shuster și americanul Jerry Siegel.


30. Capitala Canadei, Ottawa, este a doua capitală cea mai friguroasă din lume, după Moscova.


31. Trans-Canada Highway este cea mai lungă autostradă din Canada: 7.821 de km. Această lungime o plasează pe locul patru al celor mai lungi autostrăzi din lume, după Pan-American Highway, SUA, (30.000 km), National Route 1, Australia (14.500 km) și Trans-Siberian Highway, Rusia (11.000 de km).


32. Cel mai înalt munte din Canada este Muntele Logan, Yukon, care măsoară 5.959 metri.


33. Canada a găzduit Jocurile Olimpice de trei ori; 1976 la Montreal, 1988 la Calgary și 2010 la Vancouver.


34. Compania Hudson’s Bay sau „The Bay” este cea mai veche companie din America de Nord și una dintre cele mai vechi din lume. Compania a fost încorporată în 1670.


35. 27 de canadieni au obținut premiul Nobel. Ultimul este Jim Peebles, pentru fizică, în 2019.

***

 

Gina Lollobrigida, fermecătoarea divă a cinematografiei italiene


 „Sunt tenace, încăpăţânată, entuziastă, impulsivă, sunt, în fine, o femeie. O femeie care a ştiut să câştige succesul şi a cărei viaţă poate fi redusă la trei cuvinte: muncă, dragoste şi fantezie” – Gina Lollobrigida

 Considerată unul dintre sex-simbolurile cinematografiei mondiale a anilor ’50 – ’60, ea s-a aflat mai mereu în umbra Sophiei Loren, deşi mulţi afirmă că a fost mult mai frumoasă decât aceasta. Deloc modestă, Gina spunea, fără ocolişuri: „Loren joacă țărănci. Eu joc doamne”. Lollobrigida a reprezentat, în film, seducătoarea prin excelență, jucând alături de parteneri de seamă ai cinematografiei mondiale, precum Humphrey Bogart, Burt Lancaster, Tony Curtis, Frank Sinatra, Yul Brynner, Rock Hudson, Sean Connery, ori Telly Savalas. După abandonarea carierei în film, Gina s-a dedicat altor pasiuni ale sale, precum foto-jurnalismul şi sculptura, iar în ultimi ani a avut serioase probleme – reale sau închipuite – , privind administrarea averii sale importante, mulţi dintre cei aflaţi în jurul ei, inclusiv unicul ei fiu, având interese nu tocmai legale în acest sens.

Luigina „Gina” Lollobrigida s-a născut la 4 iulie 1927, la Subiaco, în regiunea Lazio, un pitoresc sat de munte din centrul Italiei. Ea a fost una din cele patru fete ale tâmplarului și fabricantului de mobilă Giovanni Lollobrigida, alături de Guiliana, Maria şi Fernanda.

Pleacă la Roma pentru a lua lecţii de canto, dar frecventează şi studiourile Cinecitta unde are diverse îndeletniciri, printre care şi aceea de figurantă, sub pseudonimul Diana Loris. Debutul ei în această ipostază are loc în anul 1946, în filmul lui Riccardo Freda, „Aquila Nera”/”Vulturul negru”.

A studiat  pictura şi sculptura, la Academia de Arte Frumoase din capitala Italiei.

În anul 1947 a participat la concursul „Miss Italia”, obţinând locul al treilea, după alte doua frumuseţi ale cinematografiei italiene, Lucia Bosé şi Gianna Maria Canale.

Imediat dupa acest moment a primit, în acelaşi an, nu mai puţin de şapte roluri mai mici în diferite producţii cinematografice, care aveau să o aducă în atenţia criticii mondiale de film, mai ales prin frumuseţea sa răpitoare.

În anii de după război, în care Europa se reconstruia din temelii, iar Italia dădea semne că renunță la neorealism în favoarea strălucirii cinametografiei hollywoodiene, Lollobrigida a devenit un sex-simbol veritabil, fiind poreclită „La Lollo”, dar a preferat să rămână seducătoarea Italiei, după ce a refuzat contracte tentante, pe termen lung, la Hollywood.

În anul 1949, Gina se căsătoreşte cu doctorul şi producătorul de origine iugoslavă Milko Skofic, care avea să-i dăruiască un fiu, pe Milko Skofic Jr.

În anul 1952 joacă rolul remarcabil Adeline La Franchise, în producţia „Fanfan la Tulipe”, şi tot în acelaşi an apare în „Enrico 

Primeşte apoi câteva roluri importante la Hollywood, în comedii şi filme de acţiune, rămase memorabile, dintre partenerii de platou fiind de menţionat Rock Hudson, Sylvia Sydney sau Humphrey Bogart. Poate cea mai celebră din aceste realizări cinematografice, este „Beat the Devil”, în regia lui John Huston, film realizat în anul 1953.

A fost alintată deseori cu apelativul „Mona Lisa secolului XX”, tocmai fiindcă era unică, prin apariţie şi interpretare. Nu a avut nici fragilitatea romantică întâlnită la Audrey Hepburn, nici ermetismul Gretei Garbo, cât despre comparaţia cu Marilyn Monroe, Humphrey Bogart sintetiza cel mai bine realitatea: „când vine vorba de sex-appeal, o face pe Marilyn Monroe să arate ca Shirley Temple”.

Tot în anii ’50, celebrul fotograf Philippe Halsman declara: „Are cea mai frumoasă siluetă dintre toate actrițele pe care le-am cunoscut !”, iar Gian Luigi Rondi, decanul criticilor de film italieni, spunea despre ea: „Este o actriță completă, care poate fi realmente descrisă ca fiind și talentată și frumoasă, o combinație rareori regăsită în cinema”.

În anul 1954 a apărut în pelicula „Pâine, Dragoste și Visuri”, prestaţia sa aducându-i premiul Nastro d’Argento, echivalentul italian al Oscarurilor, iar în anul 1955 primeşte calificativul de „La donna più bella del mondo”, după rolul remarcabil jucat de ea în filmul cu același nume, care i-a adus și primul premiu David di Donatello pentru cea mai bună actriță.

O altă prezenţă remarcată de critică şi de public este aceea din filmul lui Luigi Zampa, „La Romana”, din anul 1955.

În anul 1956 i se atribuie rolul Lola în producţia „Trapez”, în acelaşi an ea întruchipând şi personajul Esmeralda în „Cocoşatul de la Notre Dame”.

În 1959, apare în „Solomon și regina din Sheba”, în rolul Sheba, apoi, în 1964, apare în „Woman of Straw”/”Femeia de paie”, întruchipând-o pe Maria Marcello.

Sunt doar câteva din cele mai importante apariţii din cele peste 80 de producţii cinematografice în care a jucat.

Începând cu anii ’70, se retrage, treptat, din cinema, însă a continuat să-şi trăiască viaţa din plin. Cu filmul din 1972 al lui J. Skolimowski, „King, Queen, Knave”/”Rege, Damă, Valet”, cariera ei de actriţă pentru marele ecran, în perioada de glorie, se încheie.

După ce divorţează, în anul 1971, de doctorul Skofic, Lollobrigida are mai multe relaţii, care au făcut deliciul presei italiene, însă s-a remarcat, repede, ca fotojurnalist, una dintre realizări fiind un interviu în exclusivitate cu liderul cubanez Fidel Castro, un dialog care a apărut ulterior în documentarul „Ritratto di Fidel”/”Portretul lui Fidel”, produs și finanțat de Gina Lollobrigida. Nu puţini au fost aceia care au „şuşotit” referitor la o presupusă idilă a actriţei cu celebrul dictator latino-american.

În anul 1973, Gina Lollobrigida își publica albumul fotografic „Italia Mia”, iar în 1985, a fost nominalizată ca ofiţer al Ordinului Artelor şi Literelor de către Jack Lang, ministrul francez al culturii de la acea vreme, datorită realizărilor sale artistice în sculptură şi fotografie.

În anul 1986 a condus juriul Festivalului Internaţional de Film de la Berlin, iar ultima sa apariţie cinematografică a fost în filmul „XXI”, în anul 1991, avându-l ca partener de platou pe Gérard Depardieu.

În anul 1992 a fost decorată cu „Légion d’honneur”, de către François Mitterrand, preşedintele Franţei, iar în anul 1994 îi apărea un alt album fotografic – „Wonder of Innocence”.

În anul 1999, ea a candidat, fără succes, pentru un loc în Parlamentul European, cu o platformă – program bazată pe acţiuni umanitare, şi tot în acel an, la 16 octombrie, a fos nominalizată ca Ambasador al Bunăvoinţei, sub auscpiciile Organizației pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite (FAO).

În anul 2000, Lollobrigida mărturisea într-un interviu: „La școală, am studiat pictura și sculptura, dar întâmplător am devenit actriță… Am avut mulți amanți și încă trăiesc povești romantice. Am fost și sunt foarte răsfățată. Toată viața, am avut mult prea mulți admiratori.”

În anul 2003, Gina își inaugura o expoziție de sculptură.

În anul 2006, actriţa italiană s-a logodit cu un antreprenor spaniol, Javier Rigau Rafols, şi a anunţat că se va căsători cu acesta, deşi, la vremea aceea, vedeta avea 79 de ani, iar logodnicul ei 44 de ani. Această relaţie a artistei este semnificativă pentru modul în care oameni apropiaţi ei au încercat, de-a lungul anilor, să profite de ea. Relaţia celor doi era mult mai veche, prima dată ei întâlnindu-se la Monte Carlo, în anul 1985, ea având atunci 57 de ani, iar el… 23. La început totul a fost doar atracţie fizică, iar dragostea a venit mai târziu, însă momentul din 2006 a prilejuit presei spaniole publicarea mai multor articole în care îl acuza pe viitorul mire că este în realitate homosexual şi un vânător de zestre. Amănuntele picante au înfuriat-o pe actriţă, aceasta rupând logodna. În 2013, Gina Lollobrigida a descoperit cu stupoare că era, de fapt, căsătorită cu Javier Rigau Rafols, din 2010, momentul petrecându-se la Barcelona, în absenţa ei, pe baza unei procuri semnate de mână. La aflarea acestei veşti, ea a declarat: „M-a făcut să semnez câteva documente în limba spaniolă, spunând că erau pentru un proces împotriva avocatului său. Astăzi, sunt sigură că a făcut acest lucru pentru a-mi moşteni averea“. Ea a solicitat deschiderea unei anchete oficiale. În mai 2015, actriţa s-a prezentat la un tribunal italian şi a cerut instanţei să îl condamne la închisoare pe fostul ei iubit, pe care l-a acuzat că a obţinut prin înşelătorie semnătura ei pe un act de căsătorie, cu scopul de a-i fura averea. Antreprenorul spaniol, care a negat acuzaţia de înşelătorie, risca o pedeapsă de şase ani de închisoare dacă va fi găsit vinovat.

În martie 2017, însă, Gina Lollobrigida a pierdut procesul pe care l-a intentat spaniolului Javier Rigau Rafols. Tribunalul din Roma i-a dat dreptate, însă, lui Rigau – cel care, în paranteză fie pus, a fost reprezentat de avocatul Michele Gentiloni, nimeni altul decât fratele premierului italian Paolo Gentiloni -, ajungând la concluzia că sunt cununaţi legal, absolvindu-l de acuzaţiile de înscenare şi de fals.

Deşi Gina Lollobrigida a afirmat, în repetate rânduri, că nu a avut niciodată relații intime cu Javier Rigau și nu a fost de acord să se mărite cu el, spaniolul a reuşit astfel să convingă judecătorul că actriţa italiană a semnat actele de căsătorie de bunăvoie, în 2010.

În 2012, la împlinirea a 85 de ani, Luigina Lollobrigida continua să-și trăiască pasiunile – sculptura și fotografia: „Arta înseamnă frumusețe. Am avut norocul să mă nasc cu multe talente. Fac ceea ce simt. Nu urmez moda; mai degrabă încerc să exprim emoțiile pe care le-am simțit în viața mea”, spunea ea.

În anul 2013, ea şi-a vândut, la licitaţie, mare parte din colecţia de bijuterii, din sumele colectate ea donând circa 5 milioane de dolari cercetărilor în domeniul terapiilor cu celule stem.

În aprilie 2014, Milko Skofic Jr., unicul ei fiu, a deschis un proces, cerând unei instanţe judecătoreşti din Roma să o decadă pe mama sa din drepturile administrative ale averii de 51 de milioane de dolari. Conform susţinerilor acestuia, Lollobrigida, pe atunci în vârstă de 87 de ani, era incapabilă, din punct de vedere mental, să îşi mai administreze afacerile, însă în 9 iulie, în acelaşi an, actriţa i-a dat o lecţie usturătoare de viaţă fiului ei, instanţa respingând cererea, ea reuşind, apoi, să-l dezmoştenească. La acel moment, reprezentantul actriţei, Paolo Cumin, declara: “Gina arată extraordinar pentru o femeie de 87 de ani. Nu are nevoie ca afacerile ei să fie administrate de altcineva pentru că ea însăşi este în putere, e lucidă, coerentă şi independentă în gândire. Ca mamă însă este rănită profund de gestul copilului ei. Ea se gândeşte serios să îl dezmoştenească pe Milko”.

În ianuarie 2017, actriţa a fost internată într-un spital din Trigoria, fiind diagnosticată cu pneumonie.

Lollobrigida a câştigat în carieră de şase ori premiul David di Donatello, două premii Nastro d’Argento (în 1954 şi 1963) şi şase premii Bambi Awards, a fost nominalizată de trei ori pentru premiile Golden Globe, o dată pentru BAFTA şi a câştigat în 1961 premiul World Film Favourite – Female.

Sursa date: Rador

***

 Într-o dimineaţă, Ion îşi găseşte cocoşul mort în curte.

Supărat nevoie mare că nu mai are cocoş să îi calce găinile şi că acestea nu vor mai face ouă, Ion se duce la târg, să cumpere altul.

Ajuns acolo, după îndelungi căutari, găseşte un animal frumos, arătos, musculos, gălăgios.

Ion întreabă:

- Cocoşul ăsta, e sănătos?

Proprietarul îi răspunde:

- Este.

- Face mofturi la mâncare?

- Niciodată.

- Şi cât costă?

- 500 de lei!

- Vai de mine! Dar ce face de banii ăştia?

- Păi, ce face orice cocos. Cântă dimineaţa, bate cocoşii vecinilor, mănâncă răsadurile.

- Dar de călcat găinile, le calcă?

- Calcă tot ce prinde: găini, raţe, găşte, curci, căţei, purcei şi ce mai ai matale prin curte pe acolo.

- Hmmm... şi le calcă bine?

- Le calcă foarte bine.

A doua zi, iese Ion în curte dis-de-dimineaţă si vede că toate animalele mergeau crăcănate: găini, raţe, găşte, curci, căţei, purcei, oi, vaci, până şi calul zâmbea mai altfel. Călcase cocoşul tot ce prinsese.

Cât despre cocoş, acesta zăcea lat, în mijlocul curţii, cu picioarele în sus, părea mort.

Un vultur îi dădea târcoale în aer.

Supărat că o să rămână fără minunăţia de cocoş, Ion dă fuga în casă, pune mâna pe arma de vânătoare, iese repede afară şi ocheşte vulturul.

Cocoşul, de jos, îi zice cu un glas scăzut.Uşurel, nu-l speria, lasă-l să se aşeze.

***

 

Un moment superb de poezie.

       Noapte bună!


A frumuseţii tale forme    - Mihai Eminescu -


A frumuseţii tale forme ca un sculptor când le pipăi

Toată viaţa mea trecută, toată fiinţa mea o clipă-i,

Am uitat de toate, toate, şi nimic nu-mi vine-n minte;

Decât sufletu-mi s-amestec cu suflarea ta fierbinte;

Gura ta ca focul arde, arde roşia ta faţă,

Răsuflarea ta e-n stare chiar la morţi să dea viaţă,

Mâna ta, dulcea ta mână, ce o simţi atât de mult,

Inima-ţi, a cărei tremur, a cărei bătăi ascult;

Tu întreagă, când, răpită de al tău adânc amor,

Te-alipeşti de pieptu-mi, scumpă, ca copii de mama lor,

Cu-acea mândră, agăţată şi sălbatecă strânsoare

Când ca iedera tu tremuri ce stejaru-l înconjoară…

Tu nu vezi? Nu-ţi aflu nume, un cuvânt în lumea-ntreagă

Să-ţi pot spune înc-o dată, suflet! cât îmi eşti de dragă,

Cât de dragă-mi eşti… Nu întreba ce îmi mai bate

O! viaţa mea trecută parc-a fost o ciuntitură!

Şi ce dulce dezlegare azi mi-a dat frumoasa-ţi gură,

Când te mlădii, când te bucuri şi când râzi ca visul clar

Urmăresc orice mişcare cu un ochi adânc, avar,

Gândul meu să se-ncreţească pe-ncreţirea hainei tale,

Să rămâie-n a mea minte-adânc săpate, ca-n tipar

Şi să împle cu icoane cartea vieţii-mi de amar.

Mult am mai gândit odată şi nimic nu mai gândesc,

Nu gândesc decât la tine, decât că eu te iubesc

Şi nici asta chiar, nici asta nu pot zice că e gând,

Este însăşi a mea viaţă azvârlită pe pământ.

Căci iubirea mea şi viaţa-mi nu sunt lucruri osebite,

Ci ca sângele cu pieptul astfel ele-s înfrăţite:

Fără sânge nu-i viaţă, făr- de-amorul tău nu-s eu ­

Şi o clipă fără tine chiar de mine îmi e greu,

Nu mă vreau pe mine însumi, nu vreau lume ­ toate-s pleavă,

De nu eşti, lumina lunei s-a-nnegrit şi e bolnavă,

Eşti al vieţi-mi, al vederii, al auzului meu nerv,

Şi venin e a ta lipsă, să m-omor de ea mă serv;

De-mi urăsc suflarea-n mine, de doresc ca tot să piară,

De doresc să mor un secol atunci fug de tine-o oară.

Ah! ce e în tine, care-i taina mândri-ţi tinereţi,

Cum de ai în al tău suflet ca o sută de vieţi,

Cum de tu să fii aceea ce-al meu cap în mână-l porţi?

De-aş muri înviu sub ochii-ţi dintr-o sută de morţi,

Sărutarea gurii tale e ca fagurul de miere,

Cu cât gura mea se-nfruptă cu atât mai mult o cere,

Trăiesc leneş ca o plantă şi acum mintea mea parcă

De veninoasa beţie a gândirii se înţarcă.


Se pare că acesta e portretul adevărat al poetului, la 21 de ani. Era de o frumusețe tulburătoare, atrăgea imediat atenția doamnelor!

miercuri, 3 iulie 2024

***

 

2 iulie: Moartea marelui voievod Ștefan cel Mare

La data de 2 iulie a anului 1504, a încetat din viaţă domnitorul Moldovei, Ştefan cel Mare, unul dintre cei mai mari domnitori ai neamului românesc. Fiu al lui Bogdan al II-lea şi nepot al lui Alexandru cel Bun, din familia domnească a Muşatinilor, Ștefan cel Mare a domnit timp de 47 de ani, între anii 1457 și 1504, având o domnie neegalată vreodată în istoria Moldovei. El a devenit domn al Moldovei după ce l-a înfrânt la Doljești în Ținutul Neamțului, pe Petru Aron, ucigaşul tatălui său, Ștefan fiind uns ca domn în primăvara anului 1457, pe locul ce se numea ,,Câmpia Direptății’’, de lângă Suceava, de către mitropolitul Teoctist al Moldovei. Domnia lui Stefan cel Mare a fost marcată de numeroase lupte pentru apărarea țării, cele mai multe fiind cu turcii, cei care în acea perioadă deveniseră o ameninţare pentru Europa şi pentru întreaga creştinătate. Cea mai importantă victorie asupra turcilor, Ştefan a obţinut-o la Podul Înalt, lângă Vaslui, în data 10 ianuarie 1475, cu o armată de trei ori mai mică decât a invadatorilor, după această mare izbândă însușii Papa Sixtus al IV-lea numindu-l pe Ștefan cel Mare „Athleta Christi” adică ,,luptător al lui Hristos’’. Conform documentelor istorice Ştefan cel Mare a purtat 36 de bătălii cu turcii, din care a câştigat 34, obținând de asemenea victorii răsunătoare și împotriva unor alți mari conducători de oști precum regele Ungariei, Matei Corvin, pe care l-a învins în Bătălia de la Baia din anul 1467 sau regele Ioan I al Poloniei, pe care l-a învins la Codrii Cosminului în anul 1497. Singurele înfrângeri suferite de Stefan cel Mare au fost cele de la Chilia din anul 1462 şi Războieni din anul 1476 când otomanii conduşi de sultanul Mehmed al-II-lea și-au luat revanșa după înfrângerea suferită la Vaslui în 1475. Există legende conform cărora după fiecare bătălie voievodul Stefan Cel Mare ar fi înălţat câte o biserică întru pomenirea celor căzuţi în lupte şi ca mulţumire pentru acele biruinţe. Astfel, se știe că Ştefan cel Mare a zidit peste 40 de biserici şi mănăstiri nu numai în Moldova, ci şi în Muntenia şi Transilvania, mărturisind prin aceasta unitatea de credinţă şi neam. De asemenea şi la muntele Athos, unde pericolul otoman ameninţa tot atât de mult Ortodoxia, Ștefan a înălţat, mai multe biserici şi mănăstiri, între care la loc de cinste stă mănăstirea Zografu, căreia voievodul îi donează o icoană cu Sfântul Gheorghe și steagul de luptă al Moldovei, cusut cu aur și argint. Se spune că moartea lui Ștefan cel Mare ar fi survenit din cauza unei răni suferite la un picior în anul 1462, pe când Ştefan cel Mare a asediat cetatea Chilia, iar ca urmare a acelei răni, marele voievod moldovean a continuat să sufere timp de patru decenii, deoarece rana nu i s-a mai închis niciodată, chiar dacă a fost îngrijit de numeroși medici. Astfel, chiar și în vara anului 1504, în anul morții lui Stefan, el a fost îngrijit de unul dintre cei mai vestiți doctori ai vremii, anume medicul veneţian Matteo Muriano, cel care a luat hotărârea ca rana domnitorului să fie arsă cu fierul înroşit. Însă nici această operaţie nu l-a ajutat pe Ştefan cel Mare, ba din contră starea sa s-a agravat și mai mult, organismul său nu a mai rezistat şi pe 2 iulie 1504, marele voievod a murit, fiind înmormântat la Mânăstirea Putna, una dintre multele sale ctitorii. Astfel, omagiat de străini, lăudat chiar și de dușmani săi, prețuit atât de mult de poporul său, Ștefan cel Mare a intrat în conștiința românilor și a altor popoare ca un strălucit domnitor și unul dintre cei mai mari apărători ai creștinătății.

Lectia de istorie

De la prieteni

 Mă gândesc sa deschid o crâşmă cocheta, intimă, cu băuturi de calitate, căreia să-i pun numele "Depresie".

"- Am intrat în Depresie de două ori săptămâna asta, m-am îmbătat bine şi am ieşit din ea..." ar zice unii...

"- Am fost în Depresie...mi-a plăcut!" ar zice alţii..

"-  Niciodata nu m-am simţit mai bine ca atunci când am fost în Depresie" va fi opinia unora...

"- Vreau sa fiu în Depresie în seara asta!"...va zice una...

" - Şi eu vreau să fiu in Depresie în seara asta!" va zice unul. Iar apoi cei doi se vor căsători, vor deveni clienţi fideli şi apoi toate zilele vieţii lor le vor petrece în Depresie...

" - Am fost la şcoală, dar ne întoarcem în Depresie" vor anunţa  pe grupul de whattap al clasei unii elevi, (majori, bineînţeles)...

"- După sesiune, intrăm în Depresie" vor susţine studenţii.

"-Sunt în Depresie!" va afirma barbatul acela părăsit de soţie...

"-Şi eu sunt în Depresie!" va zice tipa părăsită de soţ. Numai că ei nu, nu se vor căsători. Ei vor face doar dragoste câteva seri la rând, ca să-i uite pe foştii şi asta numai după ce vor ieşi din Depresie (pt că e ilegal să o facă acolo. Ma rog, am zis "ilegal", nu "interzis"!);

"- Doamne, ce nebunii am făcut când am fost în Depresie!" îşi vor aminti alţii la senectute, cu zâmbetul pe buze...

"-Timpul petrecut în Depresie a fost cel mai frumos!" vor confirma alţii de vârste apropiate...

"- Vrei să intrăm împreună în Depresie?" îşi vor zice proaspeţii îndrăgostiţi pe care părinţii nu-i lasă să fie împreună şi care nu, nu vor avea sfârşitul lui Romeo şi Julieta. Pentru că în Depresie vor fi în siguranţă, ascunşi de ochii celor care nu-i înţeleg. În Depresie vor putea fi ei înşişi (numai să achite nota, să se comporte decent cu angajaţii şi ceilalţi clienţi. Petru că da, în Depresie vor fi mulţi angajaţi şi mulţi clienţi).

"- Sunt în Depresie!" îi va spune fiica, tatălui îngrijorat...

"-Sunt în Depresie!" îi va spune fiul, mamei îngrijorate...moment în care şi acel tată şi acea mamă vor intra imediat în Depresie, ca să vadă despre ce este vorba. Numai că acolo se vor cunoaşte mai bine, se vor împrieteni, se vor descoperi şi vor povesti cum nu au mai facut-o niciodată, în jurul unei sticle de coniac de Barza Albă. Iar când vor ieşi din Depresie, toţi vor fi bine, fericiţi, bucuroşi ca au fost acolo. "Doamne, ce bine că am fost în Depresie!" vor zice aceştia după ce vor părăsi localul...

Iar poveştile despre crâşma mea se vor răspândi peste tot. Pentru că trăim într-o societate globală unde informaţia se răspândeşte cu viteza luminii.  Şi în curând tot oraşul va fi în Depresie, apoi toată ţara va fi în Depresie, apoi toată Europa va fi în Depresie, iar la urmă tot Mapamondul va fi  în Depresie. 

Să dea Dumnezeu sa am atâtea  mese şi scaune!

marți, 2 iulie 2024

@@@

 Despre iubire - Khalil Gibran


Când iubirea copleşitoare vă face semn, urmaţi-i îndemnul,

Chiar dacă drumurile ei sunt aparent grele şi prăpăstioase,

Şi când vraja paradisiacă vă cuprinde cu aripile ei angelice,

supuneţi-vă misterului ei,

Chiar dacă sabia ascunsă-n penaju-i v-ar putea răni,

Iar când iubirea transfiguratoare vă vorbeşte şi o

simţiţi profundă şi divină, daţi-i crezare,

Chiar dacă vocea ei ar putea să vă sfărâme visurile himerice,

asemenea vântului din miază-noapte care vă pustieşte grădinile.


Fiindcă, precum iubirea vă încunună,

adeseori tot ea trebuie să vă şi crucifice.

Precum vă face să creşteţi mult mai repede şi îmbătaţi de fericire,

Tot ea trebuie să vă şi reteze uscăciunile

şi să vă distrugă cât mai repede răutăţile şi egoismul.


Precum ea vă ridică îmbătaţi de bucurie,

până la înălţimea voastră ideală,

alintându-vă cu o dumnezeiască gingăşie

ramurile cele mai fragile care freamătă

în lumina soarelui infinit al iubirii,

Tot la fel ea va răzbate ca o miraculoasă

forţă purificatoare până în adâncul rădăcinilor voastre,

zdruncinând încleştarea lor cu pământul.


Asemeni snopilor de grâu, ea vă seceră, niciodată întâmplător.

Vă treieră pentru a vă decoji.

Vă vântură spre a vă curăţa de pleavă.

Vă macină până la înălbirea făinii voastre.

Vă frământă până ajungeţi foarte supuşi, divini şi puri.

Ca apoi să vă hărăzească focului său

şi să puteţi deveni pâinea cea sfântă

a nemuririi la ospăţul divin.


Toate aceste şi multe altele vi le va da cu prisosinţă iubirea,

pentru ca, astfel, să vă puteţi cunoaşte pe deplin tainele inimii

şi să deveniţi o parte din inima Vieţii Eterne

din care izvorăşte nesfârşită IUBIREA.


Dar dacă, stăpâniţi de îndoială, egoism, meschinărie,

suspiciune sau de teamă,

veţi căuta doar tihna şi plăcerea dragostei

care permanent vi se dăruie fără ca voi să iubiţi,

Atunci e mai bine să vă acoperiţi, fiind înfrânţi,

goliciunea şi să ieşiţi din treierişul iubirii,

Spre a vă întoarce, rămânând închistaţi şi singuri,

în lumea fără de anotimpuri,

unde veţi râde dar nu cu întreaga voastră bucurie,

unde veţi plânge

dar nu în toate lacrimile voastre pe care vi le-ar fi putut

smulge extazul iubirii.


Iubirea nu se dăruie decât pe sine şi nu ia energia sa atotputernică,

divină şi misterioasă decât de la sine.

Iubirea nu stăpâneşte şi nu vrea să fie stăpânită

de cel sau cea căruia i se dăruie;

Fiindcă iubirii adevarate îi este de-ajuns iubirea infinită,

sublimă şi transfiguratoare.


Când iubiţi nu trebuie să spuneţi "Creatorul e in inima mea",

ci mai degrabă "eu sunt acum topit de iubire în inima Creatorului",

Şi să nu credeţi că puteţi croi singuri drumul iubirii,

fiindcă iubirea, dacă cu adevărat o meritaţi,

vă va arăta cu siguranţă drumul ea însăşi.

Iubirea nu are nici o altă dorinţă

decât aceea de a se împlini prin totală iubire.

Dar dacă iubeşti şi trebuie să ai dorinţe,

fie ca ele acestea să fie:


Să te topeşti de iubire în tot şi

să devii izvor de iubire divină ce susurul în noapte-şi cântă;

Să cunoşti adesea durerea prea marii duioşii;

Să fii rănit şi îmbătat de înţelegerea iubirii;

Să sângerezi de bunăvoie şi bucurându-te;

Să te trezeşti în zori, cu inima mereu înaripată şi să înalţi,

plin de recunoştinţă, mulţumire pentru încă o zi de iubire;

Să te odihneşti, copleşit de beatitudine,

la ceasul amiezii şi să cugeţi la extazul iubirii;

Să te întorci împăcat şi debordând de fericire acasă la ora amurgului,

Şi apoi, să dormi înălţând în inimă o rugă pentru fiinţa iubită,

iar pe buze să ai un cântec de laudă.

Personalitatea MEA, personalitatea Ziaja

 Cred că de la vârste fragede am fost un copil "cu personalitate". O fi fost zodia? O fi fost temperamentul, un temperament mai ap...