***

 

Am găsit într-un ziar mai puțin cunoscut un articol emoționant despre viața celei pe care NICOLAE IORGA a numit-o"PASARE MĂIASTRĂ"!!!

 MARIA TĂNASE, O DIVĂ ÎN FURTUNA VREMURILOR !👏⭐️❤️

"Publicul îl avea mereu la degetul mic,  spun martorii. Mulțimea era apa în care înota ca un pește, mulțimea pestriță de tineri și bătrâni, savanți și analfabeți, constituia un partener pe care îl fascina, un partener care a făcut din ea o" divinitate a muzicii " .

A făcut turnee artistice în ANGLIA, FRANȚA, TURCIA, BULGARIA, AUSTRIA, CEHOSLOVACIA. În 1939 a participat la expoziția de la NEW York. "Între oamenii mari care au venit să mă asculte la NEW YORK a fost și GEORGE ENESCU. Mi-a mulțumit frumos, iar eu i - am sărutat, sfioasă, mîna, așa cum i-o sărutasem lui NICOLAE IORGA la VĂLENI. I-aș fi sărutat-o și lui CONSTANTIN BRÂNCUȘI, oltean de-al meu,sculptor vestit în toată lumea. Numai că el mi-a luat-o înainte,  sarutînd-o dînsul pe-a mea.Venise, chiar în ajunul întoarcerii mele în țară,  să mă mai audă o dată. În timp ce-i cîntam" Lung e drumul GORJULUI ",BRÎNCUȘI și-a ascuns fața la perete, ca să nu văd lacrimile ce-l podidiseră ".

MARIA TĂNASE a iubit sfidînd canoanele vremii. Era femeia care nu-și refuza nimic. N-avea inhibiții. Era conștientă de magnetismul ei. Știa că e frumoasă. Se spunea că bărbații care ajungeau în preajma ei sfîrșeau prin a se îndrăgosti de ea. A trăit o poveste de dragoste cu sculptorul CONSTANTIN BRÂNCUȘI. S-au iubit cu patimă, în ciuda diferenței mari de vîrstă. Sculptorul dorea ca ea să lase în urmă bocetul și tînguitul melodiilor populare și să ajungă la esența acestuia, la bocetul antic. MARIA l-a părăsit.  S-A căsătorit la 37 de ani cu VICTOR PAPADOPOLO-SACHELARIE, un magistrat pe care-l cunoscuse cînd a ajutat-o cu semnarea unui angajament.

A stat în preajma ei, ca un sfătuitor devotat, prieten înțelept, îndrumător. Cu 13 ani mai în vârstă ca ea, după 10 ani de cînd se cunoșteau, a cerut-o în căsătorie, iar cîntăreața a decis să rămână toată viața alături de omul care o așteptase neclintit, trecînd peste toate capriciile ei. S-au căsătorit pe 27 dec.1950. Și-au dorit copii, dar nu au avut .

Pe patul de moarte, MARIA TĂNASE i-a scris acestuia:

Îți scriu acum scrisoarea cea mai adevărată pe care am crezut vreodată că am s-o pot scrie. Te rog să mă ierți de tot, dacă poți, de tot ce ți- am putut pricinui. Caută-mă,  caută mîngîierile mele. Ele n-au murit și niciodată să nu le socotești moarte. Caută-mi ochii.Ei nu te-au mințit niciodată! Caută-mi sufletul. Căci, dezlipit de carne, nu te va uita niciodată. Prinde- mi din aer vorbele, căci nimeni nu le va recunoaște. Culege-mi visele, pe care le-am trăit lîngă tine, și împarte-le oamenilor,  căci au fost curate și rare. Te voi aștepta,  oricît ți-ar plăcea ție să trăiești. Voi găsi atîtea flori pe-acolo că nu știu  dacă-mi va ajunge timpul, pînă vei veni, să ți le cos,  să fie cum am visat să-ți fie viața. Eu am să plec, și-ți mulțumesc pentru viața noastră. Iar vouă, cele 49 de frunze verzi din primăvară și galbene în toamnă pe care mi-am plimbat anii, vă las cîte o lacrimă de emoție:"Adio,frunză verde, frunză galbenă,  tu mă saltă, tu mă leagănă."

Fie ea populară sau cultă, muzica, această cale supremă spre oameni, a urcat-o cît mai aproape de înălțimi. Farmecul personal,  care nu se explică, i-a dat putere asupra celorlalți, prinți si cerșetori. Iar cu arta de a dărui, a deschis porți, inimi și minți, în palate și umile case de țară. Cunoașterea ei i-a dat putere și i-a deschis lumi. Crîmpeie din ele au intrat, datorită ei, în locurile unde se ajunge cel mai greu: la inima omului. Prințesa devreme adormită a pus cîntul popular mai presus de oricare alt gen.

În ziua aceea toridă de 22 iunie 1963, cînd se despărțea de lumea pe care o cîntase cu jale și șugubăț,Maria Tănase pătrundea într-un alt spațiu. Era un început. La sfârșitul unei vieți tumultuoase, Maria Tănase începea imediat să se transforme într-o legendă. Iar legenda nu este nicidecum tărîmul adevărurilor. Ea este în primul rând poveste, unde totul este adevărat și, desigur, nimic nu este adevărat. "

"Sunt voci care nu exprimă numai frumosul muzical, minunea veche şi cu toate astea mereu nouă a cântecului, ci ceva mai mult, exprimă sufletul unui loc şi al unui timp. Aşa a fost vocea MARIEI. Când cânta ea, […] parcă plângea un violoncel cu strunele de mătase” – Constantin Nottara 

https://shorturl.at/uIOZ0 

#istrocolor #istorie #romania #colorizare #colorized #fotografii #muzica #MariaTanase

Ziarul Metropolis.Ro,Istoria.Ro

,,,

 Povestea cireșelor🍒 🍒 🍒🍒

Demult, foarte demult, exista o țară minunată cu multe coline (dealuri), pe care locuitorii cultivau diferiți pomi fructiferi. Oamenii îngrijeau pomii cu multă dragoste și grijă. Primăvara pomii înfloreau, iar vara făceau fructe, răsplătind  dragostea acestora. Copiii erau fericiți când mâncau fructele delicioase!

În acest mic rai, trăia singură, Cireșoaia, o femeie rea și ciudată. 

Casa ei era așezată în vârful unei coline, avea ziduri de piatră înalte și nimeni nu putea să vadă nimic din curtea ei. 

Dar în fața casei creştea un pom înalt cu coroana mare, cu multe ramuri, care rodea fructe deosebite. 

Nimeni nu știa unde a găsit femeia sâmburii din care a crescut pomul pentru că ea păstra secretul.

Primăvara, pomul făcea niște flori cu petalele albe și gingașe (delicate, fragile). 

După ce acestea se scuturau, pe ramuri rămâneau nişte bobiţe mici şi verzi care atârnau perechi la capătul unor codiţe lungi şi subţiri. 

Apoi creşteau, până când primeau o culoare la fel ca sângele, miezul devenea cărnos şi zemos cu un gust dulce şi aromat de-ţi lăsa gura apă (făceau poftă). 

Oamenii le numeau cireşe, după numele femeii.

La începutul verii, în iunie, cireșele erau primele fructe coapte. 

Femeia vindea scump cireșele și câștiga mulți bani. Cu banii construia mereu mai înalt gardul de piatră pentru ca oamenii să nu vadă cireșul din curtea ei.

Lângă casa Cireșoaiei, era o căsuţă sărăcăciosă. Aici trăia o familie foarte săracă, cu mulți copii. 

Mama lor a murit și de copiii mici avea grijă sora lor mai mare. Tot satul ajuta pe ei și primeau mâncare destulă, dar copiii ar fi dorit să guste cireșele. 

Femeia cea rea nu le-a dat niciodată.

Într-o zi Cireaşoaia s-a îmbolnăvit. Nu avea pe nimeni care s-o îngrijească. 

Oamenii  treceau nepăsători pe lângă poarta ei, închisă cu șapte lacăte și se gândeau toți că femeia a primit pedeapsă pentru răutatea ei.

Sora cea mare cu suflet bun avea milă de femeie. 

În fiecare dimineaţă îi lăsa în fața porții apă și o bucățică de pâine.

După câteva zile femeia a început să lase la poartă câte un pumn de cireşe pentru fată și frații ei. Aceștia au fost foarte bucuroși și împărţeau egal boabele şi le mâncau încet, ca să nu se termine repede.

Într-o seară, când fata se întorcea de la lucru, a găsit-o pe Cireşoaia în poarta casei. Femeia i-a dat un coş mare, plin cu cireşe și i-a spus să aleagă pe cele cu codiţele unite perechi şi să pună cercei la urechile fraţilor ei. 

Apoi, a învățat-o pe fată cum să crească un pom cireș.

Fata a luat coşul, i-a mulţumit bătrânei și a plecat acasă. 

A făcut cum a învățat-o Cireșoaia. A pus în pământ sâmburii din cireșele-cercei și a udat în fiecare zi cu apă din fântână. 

După câteva săptămâni din sâmburii puși în pământ a ieșit o plantă mică, care a crescut și a devenit un cireş mare, frumos şi plin de fructe.

 Toți frații au mâncat pe săturate și au pus cercei din cireșe. 

În fiecare dimineață, sora cea mare pleca de acasă cu câte un coş plin cu cireşe și dădea tuturor copiilor din sat și îi învăța cum să crească pomi-cireș. 

În scurt timp, colinele s-au umplut cu pomi-cireș şi copii au pus cireşe cercei la urechi.🍒🍒🍒🍒

Țara a primit numele de Țara Cireșelor. Vestea s-a răspândit dincolo de țară. 

Au venit acolo oameni din toată lumea și plecau cu câte un coş cu cireşe, pe care îl primeau fără bani, împreună cu secretul înmulțirii minunatului pom.

 Cireşul a devenit faimos şi s-a răspândit în lumea largă. Luna iunie, în care se coc cireşele, a fost numită Cireșar.🍒🍒🍒🍒

Cu timpul oamenii au uitat povestea cireşului, dar a rămas până acum bucuria copiilor, care şi acum îşi pun  cercei de cireșe la urechi…!

🍒🍒🍒🍒

***

 

.

   Știați că …30 de cuvinte japoneze sunt de origine portugheză?

    Portughezii au ajuns în Japonia în secolul al XVI-lea și cu ei au luat și limba portugheză, adăugând cuvinte noi limbii japoneze.

Japonia și Portugalia au o legătură istorică care datează din secolul al XVI-lea? Portughezii au fost primii europeni care au ajuns în Japonia și au stabilit comerțul regulat între cele două țări. În plus, misionarii iezuiți portughezi au încercat să-i convertească pe japonezi la creștinism, dar au înfruntat rezistență și persecuție.

În acest proces de schimb cultural, multe cuvinte portugheze au fost încorporate în vocabularul japonez, în principal legate de produsele și obiceiurile introduse de portughezi în Japonia.

Unul dintre cele mai cunoscute cuvinte este Arigato, ceea ce înseamnă mulțumesc în japoneză. Mulți cred că acest cuvânt provine din expresia portugheză mulțumesc, dar de fapt provine dintr-un cuvânt antic japonez care înseamnă dificultate sau recunoștință.

1. Arukoru

Înseamnă alcool în japoneză și provine din alcoolul portughez. Băuturile alcoolice precum vinul și băuturile spirtoase au fost știri pe care portughezii le-au adus în Japonia.

2. Bateren

Înseamnă preot în japoneză și vine de la preot portughez. Japonezii i-au numit pe iezuiții portughezi așa, pentru că nu au putut pronunța ultimul r. Cuvântul a fost folosit și pentru a se referi la creștini în general.

3. Fiind om

Înseamnă berlindă în japoneză și vine din berlinda portugheză. Aceste buline colorate din sticlă folosite ca jucării de către copii au fost unul dintre obiectele pe care portughezii le-au dus în Japonia.

4. Birou

Catifeaua înseamnă japoneză și provine din catifea portugheză. Țesăturile de catifea pe care portughezii le-au adus în Japonia erau considerate luxoase și elegante.

5. Biidoro

Înseamnă sticlă în japoneză și provine din sticlă portugheză. Obiectele de sticlă precum paharele, sticlele și oglinzile erau rare și valoroase în Japonia în momentul în care portughezii le duceau acolo.

6. Botan

Înseamnă buton în japoneză și provine de la buton în portugheză. Hainele cu nasturi pe care portughezii le-au adus în Japonia erau diferite de hainele tradiționale japoneze care purtau șireturi sau eșarfe.

7. Bouro

Înseamnă tort în japoneză și provine din „tort” portughez. Prajiturile facute cu faina, oua si zahar au fost dulci si gustoase pentru japonezi, care nu stiau acest tip de mancare inainte ca portughezii sa o aduca acolo.

8. Buranko

Japoneza înseamnă echilibru și vine din echilibrul portughez. Aceasta jucarie simpla formata dintr-o tabla suspendată cu corzi a fost o încântare pentru copiii japonezi, care nu aveau nimic asemanator inainte ca portughezii sa o duca acolo.

Nouă. Furasuko

Înseamnă borcan în japoneză și provine din borcan portughez. Borcanele de sticlă sau metal pe care portughezii le-au adus în Japonia au fost folosite pentru depozitarea lichidelor sau a prafului.

Zece. Iesu

Înseamnă Iisus în japoneză și vine de la Iisus portughez. Iezuiții portughezi au predicat japonezilor despre Iisus Hristos, dar nu toți i-au acceptat mesajul.

11. Igirisu

Înseamnă engleză în japoneză și vine din portugheză engleză. Japonezii au învățat de la portughezi numele englezilor, care erau rivalii lor comerciali în Asia.

12 ani. Karameru

Înseamnă caramel în japoneză și provine din caramel portughez. Dulciurile făcute cu zahăr topit și aromat au fost apreciate de japonezi, care nu aveau nimic asemănător înainte ca portughezii să le introducă în țară.

13. Karuta

Înseamnă literă în japoneză și vine din portugheză. Cărțile de joc folosite pentru diverse jocuri de noroc sau jocuri distractive au fost unul dintre elementele pe care portughezii le-au adus în Japonia.

14. Kirisuto

Înseamnă Hristos în japoneză și vine de la Hristos portughez. Japonezii au învățat de la portughezi despre credința creștină și figura lui Iisus Hristos, care se numea Kirisuto.

15 ani. Koppu

Înseamnă „cupo” în japoneză și vine din „copo” în portugheză. Paharele de sticlă sau metal folosite pentru băut lichide au fost unul dintre obiectele pe care portughezii le-au dus în Japonia.

16 ani. Marumero

Înseamnă marmelo în japoneză și provine din marmelo portugheză. Fructele galbene și acrișoare folosite pentru a face dulciuri și gemuri erau o noutate pe care portughezii o aduc în Japonia.

17 ani. Tigaie

Înseamnă pâine în japoneză și provine din pâine portugheză. Pâinea făcută cu făină de grâu a fost o schimbare în dieta japonezilor, care consumau în mare parte orez ca bază pentru dieta lor.

18 ani. Pandoro

Japoneză înseamnă „Pandoro” și vine din portugheză „Pandoro”. Prăjitura înaltă și moale tipică regiunii Verona din Italia, consumată la petrecerile de Crăciun a fost una dintre dulciurile pe care portughezii le-au adus în Japonia.

19. Sabato

Înseamnă sâmbătă în japoneză și vine de la „sâmbătă” în portugheză. Japonezii au învățat de la portughezi conceptul unei săptămâni de șapte zile, bazată pe calendarul creștin, și numele zilelor săptămânii.

20 de ani. Shabon

Înseamnă săpun în japoneză și provine din săpun portughez. Săpunul făcut cu grăsime animală și cenușă vegetală a fost un produs de igienă pe care portughezii l-au dus în

21. Tutun

Înseamnă tutun în japoneză și provine din tutun portughez. Tutunul originar din America a fost o plantă pe care portughezii au adus-o în Japonia, unde era fumat în țevi sau rulat pe hârtie.

22. Tempura

Înseamnă tempura în japoneză și provine din tempora portugheză. Tehnica prăjirii mâncărurilor pane în ulei încins a fost o metodă de gătire pe care portughezii o aduceau în Japonia, unde era folosită în zilele postului catolic numit tempora.

23. Capitan

Înseamnă căpitan în japoneză și vine de la „căpitanul” portughez. Japonezii au folosit acest termen pentru a se referi la liderii navelor portugheze care sosesc în Japonia.

24. Kasutera

Înseamnă castela în japoneză și provine din castela portugheză. Este un tip de cozonac pufos pe care portughezii l-au adus in Japonia, unde este foarte popular.

25. Kompeito

Înseamnă "confecție" în japoneză și provine din "confecție". Sunt mici bomboane de zahăr cristalizat pe care portughezii le-au adus în Japonia, unde sunt folosite ca suveniruri sau cadouri.

26. Konpeito

Înseamnă "confecție" în japoneză și provine din "confecție". Este o variație a cuvântului kompetito, care înseamnă și bomboane.

27. Care este suma?

Înseamnă Crăciunul în japoneză și vine din portugheză. Japonezii au învățat de la portughezi despre sărbătoarea creștină a nașterii lui Iisus Hristos, care a fost numită Kurisumasu.

28. Lampu

Înseamnă „lampă” în japoneză și provine din „lampada” portugheză. Lămpile cu ulei sau lumânări pe care portughezii le-au adus în Japonia erau surse de iluminat artificial.

29. Pentru tine

Înseamnă „lapte” în japoneză și provine din „lapte” în portugheză. Laptele de vacă sau capră adus de portughezi în Japonia era un aliment necunoscut japonezilor, care nu aveau obiceiul să consume lapte de animale.

30. Oranda

Înseamnă Olanda în japoneză și vine din Olanda Portugheză. Japonezii au învățat de la portughezi numele olandezilor, care erau concurenții lor comerciali în Asia.

***

 

"DACĂ AȘ PUTEA SĂ TRĂIESC DIN NOU....

Aș fi rămas în pat când eram bolnav în loc să cred că lumea se va prăbuși dacă nu aș merge la muncă în ziua aceea.

Aș fi aprins lumânarea aceea roz sculptată în formă de floare, și nu aș fi pus-o deoparte...

Aș fi spus mai puțin și aș fi ascultat mai mult.

Aș fi invitat prietenii la cină chiar dacă covorul meu ar fi fost pătat sau canapeaua nu era la modă.

Aș fi mâncat popcorn în camera „bună” și eram mult mai puțin îngrijorată de murdărie dacă cineva voia să aprindă șemineul.

Aș fi ascultat mai atent poveștile spuse de tatăl meu despre tinerețe.

Aș fi împărtășit mai multe responsabilități soțului meu și nu aș fi insistat niciodată ca geamurile mașinii să fie închise într-o zi de vară, deoarece părul meu era bine pieptănat.

Ar fi râs și ar fi plâns mai puțin în fața televizorului și mai mult în timp ce aș fi observat viața.

M-aș fi așezat pe iarbă chiar dacă hainele mi s-ar fi pătat.

Nu aș fi cumpărat niciodată ceva doar pentru a fi practic, pentru a masca murdăria sau pentru a garanta că va dura o viață.

În loc să-mi doresc ca cele nouă luni de sarcină să se termine în curând, aș fi prețuit fiecare moment și aș fi înțeles că minunea care crește în mine era singura mea șansă în viață de a-l ajuta pe Dumnezeu să facă un miracol.

Când copiii mei mă sărutau cu putere, nu aș spune niciodată: ′ ′ Mai târziu. Acum du-te să te speli pe mâini pentru cină.

Ar fi mai mult ” te iubesc”. Mai mult ”iartă-mă".

Cu toate acestea, mai mult decât orice, dacă aș mai avea o șansă, aș profita de fiecare minut, aș fi atent, aș trăi intens.

Nu vă mai faceți griji cu privire la lucruri nesemnificative. Nu acordați importanță cine nu vă place, cine are mai mult sau cine ce face.

În schimb, apreciază și prețuiește relațiile pe care le ai cu cei care te iubesc.

Viața merită trăită din plin!!!

Sursa: Bianka Luz

***

 

🔹FIICA GENERALULUI

Fata din fotografie este Anne De Gaulle; a treia fiică a lui Yvonne Vendroux și a generalului De Gaulle. S-a născut în ziua de Anul Nou în 1928. Trăsăturile ei, după cum puteți aprecia, sunt caracteristice a ceea ce numim acum sindromul Down, iar în cazul Annei era sever, atât de mult încât abia putea merge cu greu.

Atunci a avea un copil cu handicap era ceva ascuns, multi i-au trimis direct la institute de nebuni unde au trait si au murit, altii i-au tinut ascunsi acasa, fara atentie, fara iubire, doar inchisi si uneori legati Ca animalele.

Dar De Gaulles nu a văzut-o pe Anne ca pe o rușine, dar s-au simțit binecuvântați cu ea. Fotografia pe care o distribuim a fost făcută pe o plajă din Bretania în 1933. Anne stă în poala tatălui ei, iar el, îmbrăcat cu o pălărie Homburg și un costum din trei piese, își ține ușor mâinile în timp ce fetița de cinci ani se uită intens la noi. ochii lui. Este o imagine a iubirii necondiționate.

Această iubire necondiționată a făcut-o centrul familiei De Gaulle. Charles a spus că a fost „bucuria” lui și că „l-a ajutat să vadă dincolo de greșelile oamenilor. "

Charles și Yvonne au creat un mediu familial echitabil în care cei trei copii s-au simțit iubiți și acceptați. Au insistat ca Anne să călătorească mereu cu ei. Generalul i-a cântat cântece și i-a citit povești, arătând o afecțiune și tandrețe pe care nu le-a arătat prea multor membri ai familiei sale. Regula principală a familiei a fost că nu ar trebui să o facă pe Anne să se simtă mai puțin sau diferită decât oricine altcineva.

Generalul era devotat fiicei sale, și așa i-a spus capelanului militar care l-a tratat pe De Gaulle, cu care a putut să-l convoce și să fie confident: „Pentru mine, Anne a fost un mare test, dar și o binecuvântare. M-a ajutat foarte mult sa trec peste toate obstacolele si toate onorurile. Datorită Annei am mers mai departe, am reușit să mă autodepășesc".

Pentru ultimul său biograf, Jonathan Fenby, „Anne simboliza pentru De Gaulle o afecțiune necondiționată și, deși obligațiile păreau să-l țină înapoi, tatăl ei era mereu aproape. "

În februarie 1948, Anne a murit de pneumonie, s-a predat în brațele tatălui ei. „Acum e ca celelalte”, i-a spus Charles soției sale.

Sufletul ei a fost eliberat, dar pierderea fetei noastre, fata noastră fără speranță, ne-a adus o durere imensă. "

Un alt biograf al fostului președinte Jean Lacouture îl înregistrează spunând odată: „Fără Anne, poate că nu aș fi putut face niciodată ceea ce am făcut. Ea mi-a dat inimă și inspirație." În acest sens, omul zilei de 18 iunie și iubita lui petite Anne ne învață ceva ce suntem tentați să uităm: că toți putem găsi putere în slăbiciune și că nimic nu este mai puternic decât iubirea dătătoare de sine.

În 1962, la 14 ani de la moartea Annei, Charles De Gaulle a fost victima unei tentative de asasinat. El a declarat ulterior că glonțul care ar fi putut fi fatal a fost oprit de cadrul fotografiei Annei, pe care o purta mereu cu el.

Când a murit în 1970, generalul a fost înmormântat în cimitir alături de iubita sa fiică. Mama lor li s-a alăturat în 1979.

Am citit în jur că singurul cuvânt pe care Anne l-a putut rosti clar în scurta ei viață a fost „tată”.

Liderul Fortis. "

Traducere Google din portugheză...

***

 

Ordinul național „Steaua României” este cel mai vechi ordin național; a fost creat în 1864 de Cuza Vodă și a fost acordat în acea perioadă într-un număr redus.

După proclamarea independenței (1877), Carol I înființează acest ordin prin legea votată în 10 mai 1877. A fost abrogat în 1948 și reînființat în decembrie 1998. Au fost stabilite 5 grade pentru acest ordin: cavaleri, ofițeri, comandanți (comandori), mari ofițeri, mari cruci. Ordinul Steaua României este cea mai înaltă distincție oferită de statul român.

Istoric

În 1863, reluând discuţiile pentru înfiinţarea unei distincţii româneşti, domnitorul Alexandru Ioan Cuza contactează Casa Kretly, renumită casă de bijuterii, prin intermediul reprezentantului României la Paris. Aceasta va prezenta domnitorului un model de distincţie ce va fi aprobat de domnitor şi comandat în 1000 de bucăţi. Iniţial, Ordinul avea 5 grade: Cavaler, Ofiţer, Comandor, Mare Ofiţer şi Mare Cruce.

Denumirea originală, propusă de domnitor era „Ordinul Unirii” iar cele două cifre încrustate, „5” şi „24”, simbolizau dubla alegere a domnitorului. Deasemenea pe decoraţie era încrustată şi deviza: „Genere et cordres fratres” (Fraţi prin origini şi simţiri). Însă cum cadrul legal nu permitea instituirea ordinului, Domnitorul Alexandru Ioan Cuza s-a limitat la a oferi decoraţia doar câtorva prieteni apropiaţi, majoritatea însemnelor rămânând în pivniţele palatului.

Pe fundalul izbucnirii conflictului cu Imperiul Otoman, discuţiile pentru înfinţarea unui ordin naţional se redeschid. Sub guvernarea lui Ion C. Brătianu se decide instituirea legală a distincţiei în forma ei de bază operându-se modificări doar la cifra domnească (schimbată acum cu cea a lui Carol I) şi la dictonul ce nu mai corespundea momentului istoric, noua deviză fiind: „In fide salus” (În credinţă e salvarea). A fost aprobată şi noua denumire a ordinului care, la propunerea lui Mihail Kogălniceanu, a devenit „Steaua României”.

Grade actuale

    Colan

    Mare Cruce

    Mare Ofiţer

    Comandor

    Ofiţer

    Cavaler

Cea mai recentă formă a Ordinului Steaua României este cea din 1999 care, spre deosebire de varianta din 1998, se oferă tuturor cetăţenilor români şi străini.

Cavalerii Ordinului national Steaua României sunt asimilati gradelor militare şi beneficiaza de onoruri militare, astfel:

    gradul de Cavaler al ordinului este asimilat gradului de capitan;

    gradul de Ofiter al ordinului este asimilat gradului de colonel;

    gradul de Mare ofiter al ordinului este asimilat gradului de general de divizie, general de divizie aeriana sau viceamiral;

    gradul de Mare cruce al ordinului este asimilat gradului de general de corp de armata, general comandor de aviatie sau viceamiral comandor;

    gradul de Colan al ordinului este asimilat gradului de general de armata, general inspector de aviatie sau amiral.

https://ro.wikipedia.org/wiki/Ordinul_na%C8%9Bional_%E2%80%9ESteaua_Rom%C3%A2niei%E2%80%9D

***

 

.

    „Picanterii” despre Lucian Blaga

"Trăind mai mulţi ani în acelaşi imobil cu Lucian Blaga, Mircea Pintea a avut ocazia să afle şi detalii mai „picante” despre filosof: îi plăcea cafeaua, iubea pescuitul, natura şi excursiile pe munte. „Îi plăcea mult cafeaua, toată noaptea bea cafea. La vremea aceea, cafeaua era o raritate şi nu oricine şi-o permitea ca acum”, afirmă Mircea Pintea. Mai spune despre Blaga că era taciturn şi avea câţiva prieteni intelectuali cu care se întâlnea şi se vizitau reciproc, D.D. Roşca şi profesorul Liviu Rusu fiind doi dintre prietenii lui.

Îi plăcea să se plimbe şi obişnuia să vină acasă pe jos de la Biblioteca Centrală Universitară, unde a lucrat ca şi bibliotecar în ultimii ani de viaţă, iar locurile preferate pentru excursii erau Munţii Apuseni. „Mă chema în excursii, dar eu eram în lumea mea atunci. El mergea cu prietenii în Munţii Apuseni, dar el fiind de vârstă înaintată nu am mers cu dânsul. Dar fraier am fost! Nu mi-am dat seama atunci ce importantă a fost convieţuirea cu el”, povesteşte Pintea.

Mai avea şi un „obicei elveţian”: menajera o plătea cu ora. „Avea o femeie care îi făcea curăţenie şi punea ceasul să meargă şi o plătea cu ora. Mie îmi venea să râd atunci când se uita câte ore a lucrat şi o plătea aşa, la oră”, dezvăluie Mircea Pintea.

Mircea Eliade l-a propus pentru Nobel

Mircea Pintea regretă faptul că marele filosof român nu a avut susţinerea necesară în timpul comunismului astfel încât să fie recunoscut la adevărata lui valoare. Blaga a fost propus, în 1956, de Rosa del Conte (o filologă italiană, unul dintre cei mai importanţi eminescologi străini) şi de criticul Basil Munteanu pentru a primi premiul Nobel pentru literatură. Ideea a pornit de la Mircea Eliade, care îl aprecia foarte mult pe Lucian Blaga. Autorităţile comuniste nu au sprijinit în niciun fel acest demers pentru că era considerat un filosof idealist.

Clujeanul care l-a cunoscut pe Lucian Blaga îşi aminteşte despre corespondenţa cu Mircea Eliade. „Am văzut în biblioteca lui Blaga şi a soţiei scrisori de la Mircea Eliade, care era tânăr atunci. Cât a trăit aici, Eliade îi scria lui Blaga, printre altele: «Maestre, te apreciez!»”, menţionează Mircea Pintea.

În 1961, Mircea Eliade a fost cel care, la moartea lui Lucian Blaga, a scris un necrolog emoţionant, intitulat „Tăcerile lui Lucian Blaga”. Sursa: monitorulcj.ro

"Polivalență intelectuală: Lucian Blaga a fost un intelectual polivalent, cu contribuții semnificative în poezie, filosofie, dramaturgie și eseistică. A excelat în multiple domenii ale culturii și artei.

Studii la Viena: Blaga a studiat filosofia la Universitatea din Viena, unde a fost influențat de gândirea filosofică europeană și de opera filosofului german Martin Heidegger.

Carieră diplomatică: În ciuda dedicării sale față de literatură și filosofie, Blaga a avut o carieră diplomatică de succes. A servit ca diplomat român în mai multe țări, inclusiv Germania, Turcia și Elveția.

Conflict cu regimul comunist: Lucian Blaga s-a confruntat cu persecuția regimului comunist din România din cauza opiniilor sale politice și a opoziției la regimul comunist. Opera sa a fost interzisă și cenzurată în această perioadă.

Colecționar de artă: Lucian Blaga a fost și un pasionat colecționar de artă. A adunat o impresionantă colecție de artă europeană și orientală, care a fost ulterior donată și expusă la Muzeul Memorial Lucian Blaga din Lancrăm.

Monument în memoria sa: În orașul natal Lancrăm, a fost construit un monument în memoria lui Lucian Blaga, unde se găsește și casa în care s-a născut poetul. Acest loc reprezintă un punct important de atracție pentru admiratorii operei sale.

Poezia „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”: Această poezie a devenit un adevărat manifest al atitudinii poetice a lui Blaga și a aprecierii sale față de frumusețea naturii și a vieții. Versurile sale au devenit celebre și sunt recitate și studiate în continuare în școli și universități.

Lucian Blaga rămâne una dintre cele mai remarcabile și influente personalități din istoria culturii și literaturii române. Prin opera sa vastă și complexă, el a adus contribuții semnificative în domenii precum poezia, filosofia și teatrul, marcând cu profunzime gândirea și imaginația colectivă a națiunii române. 

Cu o abordare profundă a temelor legate de natură, divin, timp și destin, Blaga a lăsat în urmă o moștenire literară și filosofică de neegalat. În ciuda persecuției politice pe care a suferit-o în perioada comunistă, opera sa a continuat să inspire și să influențeze generații de artiști, filosofi și cititori, iar astăzi rămâne un punct de referință esențial în patrimoniul cultural românesc și european."

Sursa text: lumeacartii.ro

Foto: Poetul Lucian Blaga şi fiica sa Dorli Blaga/Foto: Iulian Boldea – Facebook