marți, 30 aprilie 2024

***

 

#Explaination_in_detail

In this poem, written by William Wordsworth in 1802, the speaker criticises the modern industrialised society, and how it has changed people’s perceptions and led to a loss of humanity and people’s connection with nature.


The Romantic Era

Wordsworth was one of the best known English poets of the Romantic Era along with William Blake, John Keats, Percy Shelly, Lord Byron and Wordsworth’s good friend, Samuel Coleridge. The Romantic Era (or Romanticism) was at its peak approximately between 1800 and 1850. It was a phenomenon that spread from Germany throughout Europe and Britain and eventually to North America. Romanticism was in part a reaction to the age of enlightenment, and the scientific revolution which preceded that. For the Romantics, this so-called ‘age of reason’ seemed to invalidate other genuine and valuable cognitive abilities including intuition, imagination, and particularly, emotion – which the Romantics admired.


One of the outcomes of the advance in scientific knowledge during the Enlightenment was the development of industrial technologies, as well as a greater focus on materialism. The Romantics saw the steady increase of industrial production as being an act of violence against both people and nature. As more and more people flocked to the early industrial centres of England during the industrial revolution which started in the late 1700s, the English poets of the romantic era were horrified with the filth, noise and inhumanity of the workers’ conditions both inside and outside the factories they worked in. Industry was replacing nature; the artificial was replacing the natural.


Consequently, in the early 1800s, Wordsworth wrote several sonnets criticising what he perceived as “the decadent material cynicism of the time.” One of those poems, “The World Is Too Much with Us” reflects Wordsworth’s view that humanity must get in touch with nature to progress spiritually.


The World Is Too Much with Us

By William Wordsworth

The world is too much with us; late and soon,

Getting and spending, we lay waste our powers;—

Little we see in Nature that is ours;

We have given our hearts away, a sordid boon!


This Sea that bares her bosom to the moon;

The winds that will be howling at all hours,

And are up-gathered now like sleeping flowers;

For this, for everything, we are out of tune;


It moves us not. Great God! I’d rather be

A Pagan suckled in a creed outworn;

So might I, standing on this pleasant lea,


Have glimpses that would make me less forlorn;

Have sight of Proteus rising from the sea;

Or hear old Triton blow his wreathèd horn.


Meaning of the poem

The poem explores how modernity has eroded not just people’s connection to nature, but also people’s sense of individual identity and agency. The poem suggests that modern city life has lead to a sort of uniformity of experience and that people have lost the ability to live naturally.


The beginning the poem presents loss in the economic sense, and blames urban life for the change in people’s relationship with nature. Because the urban world has “too much” control over our lives, we are always “late and soon” or “Getting and spending.” This lifestyle comes at a price: it destroys our power to identify with nature, or to appreciate the world around us. By focusing their “powers” on material things, people lose awareness of their surroundings. By describing nature as something that can be owned or possessed, the poem implies that humans have lost the ability to think of their lives in anything but economic terms.


The poem next talks about spiritual loss. “We have given our hearts away,” it says. The price of material gain and industrial progress is the human heart itself, a symbol of life and emotion. In exchange, people receive a “boon”, but it is “sordid”, dirty and immoral. In exchange for industrial progress, people have reduced themselves to an almost less-than-human state. This reveals a sense of individual suffering and loss beneath sweeping societal change.


The final lines, which look out upon a limitless ocean horizon, might suggest the possibility of a fresh, more hopeful set of relationships between the individual, society, and nature. But if that’s the case, then it’s no more than that—a suggestion. Regardless of how the speaker goes on to change his or her perspective, the poem’s final tone is one of dejection.

***

 

#In_Detail_Explained

Written in 1915 in England, "The Road Not Taken" is one of Robert Frost's—and the world's—most well-known poems. Although commonly interpreted as a celebration of rugged individualism, the poem actually contains multiple different meanings. The speaker in the poem, faced with a choice between two roads, takes the road "less traveled," a decision which he or she supposes "made all the difference." However, Frost creates enough subtle ambiguity in the poem that it's unclear whether the speaker's judgment should be taken at face value, and therefore, whether the poem is about the speaker making a simple but impactful choice, or about how the speaker interprets a choice whose impact is unclear.


Read the full text of “The Road Not Taken”

“The Road Not Taken” Summary

The speaker, walking through a forest whose leaves have turned yellow in autumn, comes to a fork in the road. The speaker, regretting that he or she is unable to travel by both roads (since he or she is, after all, just one person), stands at the fork in the road for a long time and tries to see where one of the paths leads. However, the speaker can't see very far because the forest is dense and the road is not straight.


The speaker takes the other path, judging it to be just as good a choice as the first, and supposing that it may even be the better option of the two, since it is grassy and looks less worn than the other path. Though, now that the speaker has actually walked on the second road, he or she thinks that in reality the two roads must have been more or less equally worn-in.


Reinforcing this statement, the speaker recalls that both roads were covered in leaves, which had not yet been turned black by foot traffic. The speaker exclaims that he or she is in fact just saving the first road, and will travel it at a later date, but then immediately contradicts him or herself with the acknowledgement that, in life, one road tends to lead onward to another, so it's therefore unlikely that he or she will ever actually get a chance to return to that first road.


The speaker imagines him or herself in the distant future, recounting, with a sigh, the story of making the choice of which road to take. Speaking as though looking back on his or her life from the future, the speaker states that he or she was faced with a choice between two roads and chose to take the road that was less traveled, and the consequences of that decision have made all the difference in his or her life.

***

 # Anglo-Saxon period 


*The Anglo Saxon Period*

- 410 CE to 1066 CE


*The Anglo Saxon Period in English Literature*

- Literature and history are closely connected to the Anglo-Saxon period.

- This period is crucial for understanding England before and after the arrival of the Germanic Saxons, Angles, and Jutes.

- Understanding the Anglo-Saxon literature requires knowledge of the Celts and the Romans.


*England before the Anglo Saxon Period*

- The Celtic and Gaelic tribes

- The Celts

- Arrival and Fall of the Roman Empire in England (43 CE- 410 CE)

- The Dark Age in England (410 CE - 1066 CE)


*The Anglo Saxon Period*

- 410 CE to 1066 CE

- The Anglo Saxons were a group of Germanic tribes that ruled England from 410 CE to 1066.

- The Anglo Saxons practiced paganism and worshipped multiple deities such as Norse, Woden, Thunor, etc.

- The Anglo Saxon society was a rich society where loyalty was the single most important virtue.

- Marriages used to be political and practical affairs.

- Women in Anglo Saxon period held an integral position and were considered the weavers of both cloth and the society.

- They enjoyed hereditary rights to property and even owned kingdoms.

- The Anglo Saxons were great poets and were extremely fond of riddles.

- However, we must note that they did not record or write any of their works.

- Most of the poetry was meant to be sung and was orally transmitted from generation to generation.

- Most works were written later by the Roman monks who came to convert England to Christianity in the 6th century.


*Christianization of Anglo Saxon England (597 CE approximately)*

- Christianization of the pagan Anglo Saxon society began during the 6th century.

- In 597 CE, Augustine was sent by Pope Gregory to lead the mission of Christianization in the south of England and became the first archbishop of Canterbury.

- On the other hand, the Celtic monks Christianized northern England and Scotland.

- Christianization of England during the Anglo Saxon period had the following consequences:

    - There had been no books before Christianity.

    - The Runic alphabets of the Germanic tribes gradually replaced the Roman alphabets.

    - Majority of the written literature was in Latin as it was the language of the Roman Church.

    - The Anglo Saxon England gained presence and visibility in the mainstream Western European culture due to Latin.


*Invasion by the Vikings and King Alfred (793 CE)*

- The Vikings raided and attacked England in the year 793 CE of the Anglo Saxon period.

- Interestingly, they only raided and attacked monasteries as they were guarded by unarmed monks and were vulnerable but rich targets.

- During this time, all the monasteries and libraries housing rich Anglo Saxon literature got destroyed.

- All the damage incurred during the raids and attacks of the Vikings began to get restored during the reign of King Alfred from 848 CE to 899 CE.

- During this time of the Anglo Saxon period, monasteries were revived and English learning was encouraged.

- All the four volumes of Old English verses belong to this period.

- These four volumes are:

    - The Junius Manuscript

    - The Beowulf Manuscript

    - The Vercelli Book

    - The Exeter Book


*Anglo Saxon Period in English Literature or Old English literature*

- Features and Complete list of Works

- Characteristics of Anglo Saxon poetry and prose

- Anglo Saxon Heroic poetry

- Anglo Saxon Religious or Christian Poetry

- Lyrical Elegies in Old English literature

- Anglo Saxon Writers and their Works

***

 

The Merchant of Venice

 by William Shakespeare 


Background :


 William Shakespeare wrote this play between 1596 and 1599. Though this play is a comic work but is famous for its dramatic scenes. The Merchant of Venice summary revolves around a merchant of Venice, Antonio. Antonio is the protagonist of this play. He took a loan from a Jewish moneylender, Shylock, in order to help his friend. But Antonio is unable to pay back the loan.


Shylock demands a pound of flesh from his body in the absence of the repayment. Portia, a rich heiress, disguises as a lawyer and saves Antonio from Shylock. The plot of the Merchant of Venice summary is based on friendship, loyalty, wit, kindness, and humanity.


Main Plot:


 The story starts with Bassanio’s desire to marry Portia, a wealthy heiress of Belmont. In order to become a suitor to her, he is in need of 3000 ducats. He seeks Antonio’s help who is a merchant of Venice and also his friend. But, Antonio says that he is short of cash as his ships and merchandise are expected. However, he assures Bassanio that he can become surety for his loan.


Having been assured by Antonio’s guarantee, Bassanio takes a loan from Shylock, a Jewish moneylender. He names Antonio as the guarantor for the loan. Shylock is already upset with Antonio as Antonio lends money without interest and also holds prejudice towards Jews. However, he agrees to give a loan to Bassanio without interest but puts a condition stating that if Antonio is unable to pay the loan on the specified due date, he will take a pound of Antonio’s flesh.


Antonio signs the contract on seeing that the loan carries no interest, although Bassanio is not in favor of such a contract. However, Bassanio along with Gratiano, his friend leaves for Belmont to marry Portia. The author describes Gratiano as a young, over-talkative, tactless, and frivolous man.


In Belmont, Portia is meeting many suitors. But she is unable to get the right match. As per her father’s will, whoever picks up the right casket shall win Portia’s hand. The suitors get three caskets, namely gold, silver, and lead to choosing from. The Prince of Morocco, the first suitor chooses a gold casket while the Prince of Aragon, the second suitor, chooses the silver casket. But both of them are rejected as they choose the wrong casket. After this, it is Bassanio’s turn to choose a casket. Nerissa, Portia’s maid hints Bassanio by singing a song as Portia had met him before and wanted him to win. He thus picks up the lead casket. He hence wins Portia’s hand. Bassanio marries Portia and Gratiano marries Nerissa.


Meanwhile, Shylock’s daughter, Jessica ran away with Lorenzo, a Christian, and also got converted. Not only this, but she also stole a large amount of his wealth along with a turquoise ring that was a gift from his wife to him. Thus, Shylock became firm about avenging the Christians.


Antonio’s ships were lost at sea and thus he was unable to repay the loan amount. Hence, Shylock dragged him to the court. On receiving this news, Bassanio and Gratiano leave for Venice carrying the money to repay the loan from Portia.


In the court of Duke of Venice, Bassanio offers twice the amount of loan to Shylock. But he refuses the offer and insists that he needs a pound of flesh of Antonio. The Duke refers the case to Balthazar, a young lawyer. But in fact, that was Portia in disguise. Nerissa also disguises as a man and accompanies Portia as a law clerk. Portia requests Shylock to be kind and merciful but he insists on getting the pound of flesh.


As there was no way out, the court grants permission to Shylock. But as Antonio prepares himself for the knife, Portia says that as per the contract, Shylock can take out only flesh. Thus, if even one single drop of bloodsheds, his property shall be forfeited. She also adds to this by saying that he shall take out exactly one pound of flesh.


Shylock is thus left with no other choice than to accept Bassanio’s offer of money. But Portia argues that there is no need to pay him any amount of money as he has already refused it. She also says that as he is a Jew and wanted to take the life of a Venetian citizen, his property shall be confiscated. Half of the property goes to the State while half of it goes to Antonio. Also, his life is now on the mercy of the Duke.


However, the Duke pardons his life and also his property. Portia states that the Duke can not waive Antonio’s share anyways. Antonio says that he does not mind using Shylock’s half share until Shylock’s death after which he shall give the principal to Jessica and Lorenzo. He also asks Shylock to convert to Christianity. Shylock had to accept all these conditions after the threatening by the Duke to revoke his forgiveness.


Bassanio is unable to recognize Portia. He wishes to give her some presents. Portia asks him to give his wedding ring and Antonio’s gloves. After much persuasion by Antonio, he gives his ring to her. She later teases him about this incidence. In the end, Antonio learns from Portia that his ships have returned safely.

***

 

Pentru mine Iisus este cel mai mare învățător al tuturor timpurilor!

Eu nu cred în Iisus doar pentru că aşa am fost educat de părinţi. Sunt un intelectual trecut prin şcoli, care a căutat să-şi explice lumea. Dar dintre toate marile spirite care au trăit pe Terra (Buda, Confucius, Pitagora etc.) Iisus are cea mai perfectă acoperire ştiinţifică. Pentru că absolut toate cuvintele Lui sunt perfect superpozabile pe științele actuale. Știți ce aduce Iisus în plus față de Buddha? Nu numai Iubirea,  ci si Iertarea. Este extraordinar!

Ce înseamnă Iertarea? 

Din punct de vedere spiritual, înseamnă pace şi armonie.

Din punct de vedere ștințific, știți ce înseamnă Iertare? 

Înseamnă pur și simplu modificări la nivelul ADN ului, adică al fundamentului nostru genetic. Înseamnă ștergerea programului patologic (modelul patologic de boală). Prin Iertare, la nivelul ADN ului, modelul negativ este pur și simplu șters și se instalează în corp o bună chimie și un echilibru energetic. E fantastic, e pur și simplu ca resetarea unui computer. Asta nu se poate șterge decât prin Iertare.

Mai simplu spus: vrei să îți vindeci o boală gravă? Împacă-te cu toți cei care te urăsc! Este exact mesajul Mântuitorului dat celor care veneau și cereau vindecare.

Iisus ar fi putut zice „eu te-am vindecat”, dar a ales să spună „credinţa ta te-a vindecat”. Când crezi, îţi mobilizezi toate mecanismele de vindecare. Dar a şti că Dumnezeu există nu e totul. Doar religia îţi dă trăirea emoţiei transformatoare, acea deschidere a sufletului prin care trăieşti cu adevărat relaţia cu Dumnezeu. Nu doar mersul la biserică e important, ci şi puterea rugăciunii pe care o poţi face oriunde.

Iată, dupa 2.000 de ani, explicat acest fantastic îndemn al lui Iisus, Iertarea prin genetică. 

Realizați că ceea ce spun eu este un adevăr, că Iisus este cel mai mare Învățător al tuturor timpurilor?

Eu discut despre Iisus nu din punct de vedere teologic, pentru că nu este nici competența și nici datoria mea, eu discut despre Iisus din punct de vedere al omului de știință, de cunoaștere ștințifică. Faptul că astăzi putem explica toate cuvintele lui Iisus prin termenii științelor moderne, mie mi se pare extraordinar de important.

Dupa 400 de ani de dispute între știință și religie, noua știință vine să confirme religia, existența Divinității...


Prof. Dumitru Constantin Dulcan

***

 

Emma de Jane Austen.


Emma, de Jane Austen, este un roman despre orgoliul tineresc și pericolele romantismului interpretat greșit. Romanul a fost publicat pentru prima dată în decembrie 1815.


Rezumat:


Deși convinsă că ea însăși nu se va căsători niciodată, Emma Woodhouse, o locuitoare precoce de douăzeci de ani a satului Highbury, se imaginează că este talentată în mod natural în a invocarea meciurilor de dragoste. După succesul auto-declarat la matchmaking între guvernanta ei și dl Weston, văduv al satului, Emma își asumă responsabilitatea de a găsi o pereche potrivită pentru noua ei prietenă, Harriet Smith. Deși părinții lui Harriet este necunoscută, Emma este convinsă că Harriet merită să fie soția unui domn și pune ochii pe domnul Elton, vicarul satului. Între timp, Emma o convinge pe Harriet să respingă propunerea lui Robert Martin, un fermier bine făcut pentru care Harriet are în mod clar sentimente.


Harriet devine îndrăgostită de dl Elton sub încurajarea Emmei, dar planurile Emmei se duc prost când Elton arată clar că afecțiunea lui este pentru Emma, nu pentru Harriet. Emma își dă seama că obsesia ei de a face un meci pentru Harriet a orbit-o la adevărata natură a situației. Domnul Knightley, cumnatul Emmei și prietenul prețuit, urmărește cu un ochi critic eforturile de matrire ale Emmei. El crede că domnul Martin este un tânăr vrednic cu care Harriet ar fi norocoasă să se mărite. El și Emma se ceartă din cauza amestecului Emmei și, ca de obicei, dl Knightley se dovedește a fi mai înțelept dintre cei doi. Elton, respins de Emma și jignit de insinuările ei că Harriet este egala lui, pleacă în orașul Bath și se căsătorește cu o fată acolo aproape imediat.


Emma este lăsată să o consoleze pe Harriet și să se întrebe despre caracterul unui nou vizitator așteptat în Highbury - fiul domnului Weston, Frank Churchill. Frank urmează să-și viziteze tatăl în Highbury după ce a fost crescut de mătușa și unchiul său la Londra, care l-au luat ca moștenitor. Emma nu știe nimic despre Frank, care a fost mult timp descurajat să-și viziteze tatăl de bolile și plângerile mătușii sale. Dl Knightley este imediat suspicios în legătură cu tânărul, mai ales după ce Frank se grăbește înapoi la Londra doar ca să se tundă. Emma, însă, îl găsește pe Frank încântător și observă că farmecele sale sunt îndreptate în principal spre ea. Deși plănuiește să descurajeze aceste farmece, se găsește flatată și angajată într-un flirt cu tânărul. Emma o salută pe Jane Fairfax, o altă adăugare la setul Highbury, cu mai puțin entuziasm. Jane este frumoasă și realizată, dar Emma nu o place din cauza rezervei sale și, naratorul insinuă, pentru că este geloasă pe Jane.

Suspiciune, intrigă și neînțelegeri apar. Dl Knightley o apără pe Jane, spunând că merită compasiune pentru că, spre deosebire de Emma, ea nu are nicio avere independentă și trebuie să plece în curând de acasă pentru a lucra ca guvernantă. Doamna Weston bănuiește că căldura apărării domnului Knightley vine din sentimente romantice, implicație că Emma rezistă. Toată lumea presupune că Frank și Emma formează un atașament, deși Emma îl respinge în curând pe Frank ca un potențial pretendent și îl imaginează ca pe un meci pentru Harriet. La balul satului, Knightley câștigă aprobarea Emmei oferindu-se să danseze cu Harriet, care tocmai a fost umilită de domnul Elton și noua sa soție. A doua zi, Frank o salvează pe Harriet de cerșetorii țigani. Când Harriet îi spune Emmei că s-a îndrăgostit de un bărbat deasupra postului ei social, Emma crede că se referă la Frank. Knightley începe să suspecteze că Frank și Jane au o înțelegere secretă și încearcă să o avertizeze pe Emma. Emma râde de sugestia lui Knightley și pierde aprobarea lui Knightley atunci când flirtează cu Frank și o insultă pe dra Bates, o fată bătrână bună și mătușa lui Jane, la picnic. Când Knightley o mustră pe Emma, ea plânge.


Vine vestea că mătușa lui Frank a murit, iar acest eveniment deschide calea unei revelații neașteptate care rezolvă încet misterele. Frank și Jane au fost logodiți în secret; atenția lui față de Emma a fost un ecran pentru a-și ascunde adevărata preferință. Cu moartea mătușii sale și aprobarea unchiului său, Frank se poate căsători acum cu Jane, femeia pe care o iubește. Emma se teme că Harriet va fi zdrobită, dar descoperă curând că Knightley, nu Frank, este obiectul afecțiunii lui Harriet. Harriet crede că Knightley își împărtășește sentimentele. Emma se găsește supărată de revelația lui Harriet, iar suferința ei o forțează să realizeze că este îndrăgostită de Knightley. Emma se așteaptă ca Knightley să-i spună că o iubește pe Harriet, dar, spre încântarea ei, Knightley își declară dragostea pentru Emma. Harriet este în curând mângâiată de o a doua propunere din partea lui Robert Martin, pe care o acceptă. Romanul se încheie cu căsătoria dintre Harriet și domnul Martin și cea a Emmei și a domnului Knightley, rezolvând întrebarea cine pe cine iubește până la urmă. 

***

 

- "Am citit o grămadă de cărți, însă în mare,  pe majoritate le-am uitat. Atunci, care e rostul cititului," fu intrebarea pe care un elev i-o adresă Maestrului său.

Maestrul nu-i oferi niciun răspuns.

După câteva zile, în timp ce se aflau în apropierea unui râu, Maestrul îi spuse tânărului învățăcel că îi e sete. Apoi îi arătă o strecuratoare veche și murdară, ce odihnea pe pământ și îi ceru să îi aducă puțină apă să bea.

- "Maestre, ce îmi cereți e lipsit de logică", protestă tânărul.

Maestrul însă nu-i oferi nicio explicație, văzându-și netulburat de meditația lui.

Înțelegând că nu avea sens să-și contrazică  Maestrul, tânărul ucenic lua strecuratoarea și  începu să execute absurda operațiune.

Și așa, tot scufunda strecuratoarea în apă și tot o umplea și de fiecare dată apa se scurgea prin orificiile strecuratorii.

Zeci de ori, sute de ori, a tot încercat, dar n-a fost chip ca apa să rămână în strecuratoare.

Într-un târziu, epuizat, se așeză lângă Maestru:

- "Mi-e peste putință să aduc apă cu strecuratoarea.

Iartă-mă, Maestre, mi-e imposibil; nu am reușit să trec această probă, am ratat, îmi pare rău!"

- "Nu, răspunse zâmbind Maestrul, nu ai ratat. Privește strecurătoarea: acum strălucește, e curată, zici că e nouă.

Apa care s-a scurs prin orificii a curățat-o."

"Vezi tu?" continuă Maestrul, "înainte de a citi o carte ești precum era strecurătoarea la început, iar cartea, precum apa din râu.

Nu are atât de mare importanță dacă nu poți  păstra totul în memoria ta; importantă este apa pe care cărțile o lasă să curgă în tine; pentru că, fara urmă de îndoială, cărțile, cu ideile lor, cu emoțiile lor, cu sentimentele lor, cu cunoașterea lor, cu adevarul pe care îl găsești în paginile lor...curăță mintea ta și spiritul tău și te fac sa devii alt om: unul mai bun, renovat.

Acesta este rostul cititului.

Aceasta este arta lecturii.

______

Maribel PA, "Rostul cititului"

Traducere, Ioana Suta

Personalitatea MEA, personalitatea Ziaja

 Cred că de la vârste fragede am fost un copil "cu personalitate". O fi fost zodia? O fi fost temperamentul, un temperament mai ap...