$$$

 Program S-a întâmplat în 26 iunie1877: Avea loc un schimb de focuri între artileria română şi cea otomană în zona Calafat-Vidin în vederea pregătirii trecerii Dunării de către trupele ruse; a căzut la datorie sergentul Constantin Popescu, considerat a fi prima jertfă românească în Războiul de Independenţă.

La 22 iunie 1877, trupele ruse, sub comanda marelui duce Nicolae, treceau Dunărea pe la Galaţi şi Brăila, apoi, la 27 iunie 1877, pe la Zimnicea, şi înaintează în Balcani. Pentru facilitarea mișcărilor trupelor ruse și împiedicarea manevrelor otomane, bateriile românilor de la Calafat, Corabia, Bechet au executat bombardamente intense a căilor de comunicație turcești. Rușii au beneficiat din plin de sprijinul artileriei române și, după un atac energic, au cucerit, pe 4 iulie, cetatea Nicopole.

Domnitorul Carol şi prim-ministrul Ion Brătianu au propus, de la început, o cooperare militară româno-rusă pe bază de cobeligeranţă la sud de Dunăre ceea ce asigura tacit recunoaşterea independenţei României. Dar, ţarul Alexandru, nevrând să îşi asume vreo obligaţie faţă de România, s-a împotrivit oricărei colaborări iar experţii săi apreciau că armata ţaristă îi putea înfrânge prin efort propriu pe otomani.

Sergentul Constantin Popescu făcea parte din Bateria de artilerie „Ştefan cel Mare”. Bateria „Ştefan cel Mare” a fost o baterie de coastă amplasată pe malul Dunării în timpul Războiului pentru Independenţă din anii 1877-1878. Marele Cartier General a decis transformarea localităţii Calafat, judeţul Dolj, într-un punct puternic fortificat, ca parte a „Operaţiei de acoperire a Dunării” în timpul Războiului pentru Independenţă. Începând cu anul 1876 au fost construite mai multe baterii pe malul Dunării care aveau rolul de a se opune forţelor turceşti de pe malul opus al fluviului. 

Aceste baterii vor deschide ostilităţile împotriva Imperiului otoman în momentul în care România va intra în Războiul pentru Independenţă. Construcţia de noi baterii a continuat până în anul 1877, în funcţie de nevoile armatei. Au fost construite în total pe malul Dunării un număr de zece baterii, puse sub comanda unică a maiorului Nicolae Dimitrescu-Maican, cu un efectiv total de trei sute douăzeci militari. Fiecare baterie a primit un nume sugestiv din istoria românilor. Numele celor zece baterii de artilerie construite la Calafat în timpul Războiului pentru Independenţă sunt: Carol, Elisabeta, Mircea, Ştefan cel Mare, Mihai Bravu, Renaşterea, Independenţa I, Independenţa II, Perseverenţa şi Basarabia.

Bateria „Ştefan cel Mare” a fost construită în lunile iunie-iulie 1877, împreună cu alte trei baterii: Mihai Bravu, Renaşterea, Independenţa I şi Independenţa II, ca urmare a creşterii necesităţilor armatei române de a se proteja de eventuale debarcări turceşti pe malul românesc al Dunării. Aceste baterii se adăugau celor trei baterii deja existente la începutul războiului (Carol, Elisabeta şi Mircea). Bateria „Ştefan cel Mare” era dotată cu patru tunuri calibru 121,3 mm din dotarea armatei teritoriale şi cu tunuri Krupp, calibru 78,5 mm. O parte a bateriei era deservită de militari din marina militară românească, iar altă parte chiar de pompieri.

În timpul duelului de artilerie cu forţele otomane din perioada 11/23-14/26 iunie 1877, în bateria „Ştefan cel Mare” a căzut la datorie sergentul Constantin Popescu. El este considerat a fi primul erou român care a murit în Războiul pentru Independenţă. Sergentul Constantin Popescu făcea parte din Bateria 1, comandată de locotenentul Elefterie Dănescu, care aparţinea de Regimentul 1 Artilerie. În memoria eroului s-a ridicat un monument în anul 1882, pe care scrie: „În amintirea primului oştean căzut în Războiul româno-ruso-turc. Serg. Popescu Constantin".

Surse:

Stroea, Adrian, col. conf. univ. dr., Băjenaru, Gheorghe, lt. col - Artileria română în date şi imagini, Editura Centrului Tehnic-Editorial al Armatei, Bucureşti, 2010

http://www.revista.forter.ro/17_bibvirt/pdf/001-165_de_ani_de_existenta_a_artileriei.pdf

https://www.scribd.com/document/238048355/Enciclopedia-Artileriei-Romane

http://centenarulromaniei.ro/razboiul-de-in dependenta/

$$$

 S-a întâmplat în 26 iunie1900: La această dată, a murit Nicolae Creţulescu (scris şi Kretzulescu), medic (unul dintre ctitorii învăţământului medical în ţara noastră) şi om politic liberal; ministru în mai multe rânduri şi prim-ministru (1862-1863, 1865-1866); a fost unul dintre fondatorii Societăţii Academice Române şi preşedinte al acesteia (1872-1873), precum şi preşedinte al Academiei Române (1895-1898). 

Nicolae Creţulescu (n. 1 martie 1812, Bucureşti - d. Leurdeni, judeţul Argeş), medic, diplomat, personalitate cu vastă experienţă politică, s-a remarcat ca un ilustru pionier în domeniul medicinei româneşti şi a avut o bogată activitate guvernamentală în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, când s-a consacrat drept unul dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai domnitorului. Pe lângă activitatea medicală şi politică, Creţulescu a practicat şi diplomaţia, iar ca semn de apreciere pentru întreaga sa contribuţie la dezvoltarea ştiinţei româneşti, a fost ales preşedinte al Academiei Române.

S-a născut într-o veche familie boierească, arborele ei genealogic mergând până la Safta Brâncoveanu, fiica voievodului martir Constantin Brâncoveanu. Străbunicul său, vornicul Iordache Creţulescu este ctitorul Bisericii Kretzulescu din Bucureşti (1722).Era al treilea fiu al logofătului Alexandru Creţulescu şi al Anei Câmpineanu. Ca atare, a primit o educaţie aleasă, având la dispoziţie profesori greci şi francezi în perioada adolescenţei, de la care lua meditaţii în casa părintească. În tot acest timp ocupă şi diverse dregătorii, fiind registrator la secţia civilă a Curţii de Apel şi comisar la Departamentul de Interne. Aflat la Paris, în 1834 îşi ia bacalaureatul, apoi studiază medicina la Universitatea din Nantes. În 1839 şi-a încununat studiile medicale cu doctoratul în medicină şi chirurgie cu tema „Questions sur les diverses branches des sciences médicales; quelles sont les circonstances générales qui ont le plus d’actions sur les appareils”. A. D. Xenopol aprecia că Nicolae Creţulescu a fost primul doctor în medicină de naţionalitate român, din Muntenia. 

Reîntors în ţară, practică medicina la Spitalul Colţea din Bucureşti, unde deschide o „şcoală de mică chirurgie”, iar din 1847 se transferă la Spitalul Pantelimon.Revoluţia de la 1848 îl prinde în centrul evenimentelor. Creţulescu face parte din comisia de redactare a Constituţiei Ţării Româneşti. În plus, i se încredinţează misiunea de a încheia o înţelegere cu Ungaria care să prevină pericolul invaziei ţariste, care ar fi urmat să înnăbuşe revoluţia.După eşecul mişcării revoluţionare, Creţulescu este exilat în străinătate. Pentru o perioadă practică medicina la un spital militar din Istanbul. După ce apele s-au calmat, revine în patrie în 1849 şi reia practica medicinei la Spitalul Colţea.

Din 1854, devine director al Departamentului de Interne, apoi ocupă funcţii importante în Justiţie, fiind membru al Curţii de Apel şi al Înaltei Curţi de Justiţie. Preocupat de dezvoltarea medicinei în Ţara Românească, Creţulescu sprijină înfiinţarea de către Carol Davila a Şcolii Naţionale de Medicină şi Farmacie din Bucureşti. În 1857, Creţulescu fondează Societatea Medicală Ştiinţifică şi pune bazele primelor consilii de igienă şi salubritate şi iniţiază primul recensământ al populaţiei din România. Nicolae Creţulescu este unul dintre oamenii politici cu o bogată activitate unionistă, iar în perioada domniei lui Cuza, ocupă înalte funcţii în administraţia statului, printre care de două ori preşedinte al Consiliului de miniştri (24 iunie 1862 - 11 octombrie 1863; 14 iunie 1865 - 11 februarie 1866).

După înlăturarea lui Cuza, este trimis în judecată la Înalta Curte, dar ulterior se retrag acuzaţiile. Creţulescu se reintegrează în viaţa politică, activând ca parlamentar, iar spre sfârşitul vieţii este ales preşedinte al Senatului (13 decembrie 1889 - 9 iunie 1890).Din 1873, Creţulescu debutează în activitatea diplomatică, fiind numit agent diplomatic la Berlin. Avansează până la gradul diplomatic de ministru plenipotenţiar, activând în mari capitale europene, precum Roma, Paris şi Petersburg. În timpul Războiului pentru Independenţă, Creţulescu a organizat un spital în incinta conacului său de la Leurdeni, pe care îl pune la dispoziţia armatei.

Drept recunoştinţă pentru contribuţia la dezvoltarea ştiinţei româneşti, pe 9 septembrie 1871, este ales membru titular al Societăţii Academice Române, forul cel mai înalt al culturii române, fiind în numeroase rânduri preşedinte al secţiei ştiinţifice. De asemenea, este ales de două ori preşedinte al Academiei Române, între 1872 - 1873 şi 1895 – 1898. Nicolae Creţulescu încetează din viaţă pe 26 iunie 1900, la vârsta de 88 de ani.

Surse:

Neagoe, Stelian, Oameni politici români, Editura Machiavelli, Bucureşti, 2007,

Nicolescu, Nicolae C., Şefii de stat şi de guvern ai României (1859 - 2003), Editura Meronia, Bucureşti, 2003

Parhon, Constantin Ioan, Viaţa şi activitatea doctorului N. Kretzulescu, Bucureşti, 1944

Gheorghe Constantin; Şerbu, Miliana Miniştrii de interne (1862 – 2007).Mică enciclopedie, Editura Ministerului Internelor şi Reformei Administrative

http://galeriaportretelor.ro/item/nicolae-kretzulescu-3/

https://www.historia.ro/sectiune/portret/articol/kretzulescu-o-familie-romaneasca-in-elita-europei

https://adevarul.ro/cultura/istorie/serial-boieri-mari-episodul-8-nicolae-kretzulescu-prim-ministrul-s-a-incapatanat-predea-medicina-1_58ba428d5ab6550cb8032 bf5/index.html

$$$

 S-a întâmplat în 26 iunie1927: În această zi, a murit Vasile Pârvan, istoric şi arheolog; specialist în preistorie şi istoria civilizaţiei greco-romane; rol deosebit în crearea noii şcoli româneşti de arheologie; membru titular al Academiei Române din 1913, vicepreşedinte al acestui for (1920-1923).

Vasile Pârvan (n. 28 septembrie 1882, comuna Huruieşti, jud. Bacău - d. Bucureşti), istoric, arheolog, filosof al istoriei, membru al Academiei Române, face primele studii la Bereşti-Covurlui şi Bârlad, urmând, apoi, istoria şi arheologia la Universitatea din Bucureşti, având ca profesori pe Nicolae Iorga şi Dimitrie Onciul (1904). În perioada 1905 - 1908 se specializează la Jena, Berlin şi Breslau (unde obţine doctoratul în filosofie cu teza „Die Nationalität der Kaufleute im römischen Kaisereiche. Eine historisch-epigraphische Untersuchung”, 1909. Din 1913 devine profesor titular la catedra de istorie veche, epigrafie şi antichităţi greco-romane a Universităţii din Bucureşti. 

Este considerat părintele şcolii arheologice româneşti, iar lui i se datorează primul plan de efectuare a unor cercetări organizate la nivel naţional şi aplicarea acestuia, prin efectuarea de săpături, în mai multe situri arheologice din Dobrogea şi Muntenia. Coordonează şantierele de la Histria (descoperită de el în 1913), Callatis, Ulmetum, complexul dacic din Munţii Orăştiei sau din cadrul unor aşezări neolitice şi dacice din Câmpia Dunării.

Membru corespondent (1911), titular (1913), vicepreşedinte (1921 - 1922) şi secretar general (1923 - 1927) al Academiei Române.Este unul dintre fondatorii Institutului de studii sud-est europene (1913).Conduce, în calitate de director, Muzeul Naţional de Antichităţi (din 1910) şi Şcoala română din Roma (din 1921).Iniţiator al publicaţiilor „Ephemeris Dacoromana" (1923) şi „Diplomatarium italicum". Membru al mai multor prestigioase organisme ştiinţifice internaţionale: Comisiunea monumentelor istorice (din 1913), Institutului arheologic german (din 1913), „Pontifica Academia Romana di Archeologia", „Reale Società Romana di Storia Patria" (din 1924), Academia Lincei din Roma (1927).

Opera sa, valoroasă ca metodologie şi conţinut ştiinţific, cuprinde monumentala Getica (1926) – o protoistorie a Daciei în mileniul I, lucrare care prezintă istoria geto-dacilor sub aspectele politic, economic, cultural şi religios, folosind pentru prima dată izvoare arheologice şi numismatice din Dacia preromană –, M. Aurelius Verus Caesar si L. Aurelius Commodus. Studiu istoric (1909), Contribuţii epigrafice la istoria creştinismului daco-roman (1911), Cetatea Tropaeum (1912), Începuturile vieţii romane la gurile Dunării (1923), Dacia.Civilizaţiile străvechi din regiunile carpato-danubiene (1928).

Vasile Pârvan a avut un rol deosebit în crearea noii şcoli româneşti de arheologie. El a organizat Şcoala română din Roma, instituţie pentru perfecţionarea tinerilor arheologi şi istorici, şi a iniţiat şi condus apariţia anuarelor acesteia „Ephemeris Dacoromana" şi „Diplomatarium Italicum", precum şi prima serie a revistei „Dacia".

Pasionat în totalitate de munca de pe şantier, Vasile Pârvan ignoră apendicita de care suferea.Ajunge într-un final pe masa de operaţie, însă este mult prea târziu pentru a-i salva viaţa. A avut o moarte extrem de regretabilă şi regretată, firul vieţii sale fiind brusc întrerupt, la 26 iunie 1927, la doar 45 de ani, în plină putere creatoare.

Surse:

Ştefănescu, Ştefan (coord.), Enciclopedia istoriografiei româneşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1978

https://www.academia.edu/18021058/VASILE_PÂRVAN_OMUL_ŞI_SAVANTUL_1882_-_1927_

http://cimec.ro/Biblioteca-Digitala/Vasile-Parvan.html

https://paginiromanesti.ca/2015/07/09/vasile-parvan-fondatorul-arheologiei-romanesti/

https://www.icr.ro/pagini/v asile-parvan

***

 S-a întâmplat în 26 iunie1945: În această zi, a fost semnată, la San Francisco, Carta Naţiunilor Unite (care va intra în vigoare la 24 octombrie1945); Carta a fost semnată la încheierea Conferiţei organizate în vederea creării Organizaţiei Naţiunilor Unite (25.IV-26.VI.1945, San Francisco). Carta Organizației Națiunilor Unite este un tratat care înființează organizația internațională numită Organizația Națiunilor Unite. 

Carta a fost semnată la Conferința Națiunilor Unite privind Organizația Internațională de la San Francisco, California, Statele Unite ale Americii, pe 26 iunie 1945, de 50 din cele 51 de țări membre originale (Polonia, inițial, apoi alte state, care nu au fost reprezentate la conferință, au semnat-o mai târziu). Acesta a intrat în vigoare la data de 24 octombrie 1945, după ce a fost ratificat de către cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate: Republica China (mai târziu înlocuită cu Republica Populară Chineză), Franța, Uniunea Republicilor Socialiste Sovietice (mai târziu înlocuită de Federația Rusă), Regatul Unit, și Statele Unite și de majoritatea celorlalte state semnatare.

Ca o cartă, acesta este un tratat constitutiv, prin care toți membrii sunt parte. Mai mult, Carta declară că obligațiile Organizației Națiunilor Unite prevalează asupra tuturor celorlalte obligații din alte tratate.Cele mai multe țări din lume au ratificat Carta. O excepție notabilă este Sfântul Scaun, care a ales să rămână permanent în stare de observator și, prin urmare, nu este un semnatar al Cartei. Carta este constituită dintr-un preambul și o serie de articole grupate în capitole. 

Preambulul este, după cum urmează: „Noi, popoarele Națiunilor Unite, hotărâte să izbăvim generațiile viitoare de flagelul războiului care, de două ori în cursul unei vieți de om, a provocat omenirii suferințe de nespus,să ne reafirmăm credința în drepturile fundamentale ale omului, în demnitatea și valoarea persoanei umane, în egalitatea în drepturi a bărbaților și a femeilor, precum și a națiunilor mari și mici, să creăm condițiile necesare menținerii justiției și respectării obligațiilor decurgând din tratate și alte izvoare ale dreptului internațional, să promovăm progresul social și condiții mai bune de trai într-o mai mare libertate, și în aceste scopuri să practicăm toleranța și să trăim în pace unul cu celălalt, ca buni vecini, să ne unim forțele pentru menținerea păcii și securității internaționale, să acceptăm principii și să instituim metode care să garanteze că forța armată nu va fi folosită decât în interesul comun, să folosim instituțiile internaționale pentru promovarea progresului economic și social al tuturor popoarelor, am hotărât să ne unim eforturile pentru înfăptuirea acestor obiective. Drept urmare, guvernele noastre, prin reprezentanții lor, reuniți în orașul San Francisco și având depline puteri, recunoscute ca valabile și date în forma cuvenită, au adoptat prezenta Cartă a Națiunilor Unite și înființează prin aceasta o organizație internațională care se va numi Națiunile Unite.” În următoarele capitole, sunt trasate liniile generale de organizare și activitate a acestui important forum.

Surse:

https://www.mae.ro/node/1587

http://www.anr.gov.ro/docs/legislatie/internationala/Carta_Organizatiei_Natiunilor_Unite_ONU_.pdf

http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumen t/19362

&&&

 S-a întâmplat în 26 iunie…

- Ziua Drapelului Naţional; ziua de 26 iunie a fost proclamată Ziua Drapelului Naţional prin Legea nr.96 din 20 mai 1998; Ziua Drapelului Naţional a fost instituită pentru a marca ziua de 26 iunie 1848, când Guvernul revoluţionar a decretat ca Tricolorul - roşu, galben şi albastru - să reprezinte steagul naţional al tuturor românilor; cele trei culori împărţite în mod egal reprezintă principiul egalităţii, orientarea culorilor în sus semnifică verticalitatea, cifra trei este numărul perfect, pe lângă ţara noastră mai existând alte trei ţări europene tradiţionale cu steagul tripartit în mod egal şi vertical: Franţa, Italia şi Belgia

- Ziua Internaţională de luptă împotriva abuzului şi traficului ilicit de droguri, hotărâtă de Adunarea Generală a ONU prin Rezoluţia 42/112 din 1987 

- Ziua Internaţională a Naţiunilor Unite în sprijinul victimelor torturii; proclamată de Adunarea Generală a ONU prin Rezoluţia 52/149 din 1997 (Convenţia împotriva torturii şi a altor tratamente sau pedepse crude, inumane sau degradante, semnată în 1984, a intrat în vigoare la 26.VI.1987 

- 363: Moartea împăratului roman Flavius Claudius Iulianus într-o luptă împotriva Imperiului sasanizilor, duce în aceeaşi zi la stabilirea succesorului său.

- 1241: A fost fondat oraşul Hanovra (Germania) 

- 1492: Prima ascensiune a Muntelui Aiguille. Mont Aiguille (2,085 m) este un munte situat pe Platoul Vercors  din Prealpii Francezi, localizat la 58 km sud de Grenoble, in comuna Chichilianne, departamentul Isère, Franta. Prima ascensiune a Muntelui Aiguille, de catre Antoine de Ville, este considerata actul de nastere al alpinismului.

- 1541: A fost ucis conchistadorul spaniol Francisco Pizarro; participant la expediţia din Columbia; împreună cu Vasco Nunez de Balboa, a descoperit Oceanul Pacific (1513); i-a înfrânt pe incaşi (1532-1533) şi l-a suprimat pe împăratul Atahualpa, instituind dominaţia spaniolă în Peru şi într-o parte a Boliviei; a întemeiat oraşul Lima (1535) (n. 1471 sau 1475)

- 1599: Un nou tratat între Ţara Românească şi Transilvania; Mihai Viteazul a acceptat suzeranitatea lui Andrei Bathory, iar acesta a recunoscut domnia ereditară în familia lui Mihai Viteazul 

- 1721: Prima vaccinare în Statele Unite.Doctorul Zabdiel Boylston administrează pentru prima oară un vaccin pentru a limita extinderea unei epidemii de variolă izbucnită în Boston.

- 1730: S-a născut Charles Messier, astronom. Charles Messier (n. Badonviller, Lorena - d. 12 aprilie 1817, Paris) a fost un astronom francez.Messier a fost un eminent vânător de comete, el reuşind să descopere nu mai puţin de 20 de comete. 13 dintre ele îi poartă numele, Messier fiind recunoscut ca primul descoperitor al lor.În prezent însă Messier este mai mult cunoscut prin Catalogul Messier, un catalog care cuprinde 110 corpuri cereşti: galaxii, roiuri stelare şi nebuloase. Pentru multe dintre aceste obiecte Messier a fost primul care le-a observat.Un crater de pe lună şi asteroidul 7359 Messier îi poartă numele.

- 1797: Brevet pentru versiunea actuală a plugului, una dintre cele mai importante invenţii omeneşti.În 1797, Charles Newbold, fierar din Burlington, New Jersey, a realizat versiunea de plug din fontă care avea avantajul de a întoarce pământul arat şi de a-l fragmenta. Acest tip de plug este utilizat  şi astăzi.

- 1810: A murit inventatorul francez Joseph Montgolfier; împreună cu fratele său Étienne (1745-1799), a lansat, la 4.VI.1783, primul balon cu aer cald; cei doi fraţi au fost primii care s-au ridicat în atmosferă într-un balon cu diametrul de 35 de metri, confecţionat din hârtie, care s-a înălţat până la aproximativ 1.000 de metri şi a zburat doi kilometri (n. 1740)

- 1819: Este patentată bicicleta în Statele Unite de către William K. Clarkson Jr.Strămoşul bicicletei a fost creat de către baronul german Karl Drais, care a inventat şi şi-a patentat maşinăria în anul 1817. Aşadar, în acel an a avut loc prima plimbare cu bicicleta din oraşul său natal, Mannheim, până în suburbia Rheinau.Baronul german Karl Drais von Sauerbronn a inventat „ Laufmaschine” sau „ maşina de alergat”.Acest strămoş al bicicletei era construit în totalitate din lemn şi nu avea pedale. Utilizatorul trebuia să se împingă cu picioarele în pamânt pentru a deplasa maşinăria înainte.Aceasta inventie a fost prezentata la Paris in 6 aprilie, 1818.  

- 1824: S-a născut Lord Kelvin (William Thomson), scoţianul care a inventat Scala Kelvin de măsurare a temperaturii (m. 1907)

- 1836, 26/27: A murit Claude Joseph Rouget de L'Isle, ofiţer, compozitor şi scriitor francez; a compus (1792) „Cântec de război pentru armata Rinului", devenit, sub numele de „La Marseillaise", imnul naţional al Franţei (n. 1760)

- 1841: S-a născut arhitectul francez, Paul Wallot, care îşi datorează faima proiectării giganticei clădiri a Reichstag-ului din Berlin (m. 1912)

- 1848: Guvernul revoluţionar de la Bucureşti a decretat eliberarea robilor ţigani aparţinând boierilor 

- 1866: S-a născut  Lord Carnarvon. Lord George Edward Stanhope Molyneux Herbert (n. Berkshire– Cairo, 5 aprilie 1923), a fost al cincilea conte de Carnarvon; împătimit colecţionar de antichităţi egiptene şi, totodată, egiptolog britanic. Posibilităţile materiale l-au ajutat îndeajuns pentru susţinerea financiară a expediţiei de săpături arheologice, a căror conducere a încredinţat-o conaţionalului egiptolog, Howard Carter, operaţiune care a dus la descoperirea mormântului lui Tutankhamon în Valea Regilor, din Egipt.A intrat în istorie cu numele simplu de Lordul Carnarvon.

- 1869: S-a născut scriitorul danez Martin Andersen-Nexö, supranumit Gorki al Nordului.Martin Andersen Nexø (d. 1 iunie 1954) a fost prozator danez, supranumit Gorki al Nordului.Romanele sale realiste, străbătute de optimism şi de idealuri umanitare, evocă situaţia claselor defavorizate.

- 1875: A murit Arthur Schott, filolog şi folclorist german; împreună cu fratele său Albert (1809-1847), a cules din Banat texte de folclor românesc şi a publicat, în 1845, o culegere de basme, poveşti şi snoave româneşti, intitulată „Poveşti valahe" (n. 1814)

- 1877: Schimb de focuri între artileria română şi cea otomană în zona Calafat-Vidin; a căzut la datorie sergentul Nicolae Popescu, prima jertfă românească în Războiul de Independenţă 

- 1886: Chimistul Henri Moissan a descoperit fluorul, fiind distins pentru aceasta cu Premiul Nobel, în 1906.Ferdinand Frederick Henri Moissan (n. 28 septembrie 1852, Paris; d. 20 februarie 1907, Paris) a fost un chimist francez.A descoperit fluorul la data de 26 iunie 1886.Pentru această descoperire a fost laureat cu Premiul Nobel pentru Chimie în anul 1906.

- 1892: S-a născut scriitoarea Pearl Buck.Pearl Sydenstricker Buck (n. Hillsboro, Virginia de Vest - d. 6 martie 1973, Danby, Vermont) a fost o scriitoare americană, laureată a Premiului Nobel pentru Literatură în 1938.

- 1894, 26.VI / 9.VII: S-a născut Piotr Kapiţa, fizician rus, creatorul bombei atomice ruse; Premiul Nobel pentru Fizică pe 1978, împreună cu americanii Arno Penzias şi Robert Wilson..Piotr Leonidovici Kapiţa (n. 26 iunie/9 iulie 1894, Kronstadt, Imperiul Rus - d. 8 aprilie 1984, Moscova, RSFS Rusă, URSS) a fost un fizician rus de origine basarabeană, cercetător al atomului, distins cu Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1978 împreună cu Arno Allan Penzias şi Robert Woodrow Wilson.

- 1898: S-a născut constructorul german de avioane Willy Messerschmitt. Wilhelm Emil Messerschmitt (n. Frankfurt pe Main – d. 15 septembrie 1978, München) cunoscut ca „Willi" sau „Willy", a fost un inginer german, care a proiectat şi produs avioane.Cel mai cunoscut model de avion proiectat de el a fost Messerschmitt Bf 109, produs în colaborare cu Walther Rethel. Modelul a fost cel mai important avion de vânătoare al Luftwaffe în al Doilea Război Mondial, când au fost produse peste 35 000 de unităţi. Primul avion produs a fost numit Me Bf 209, şi a deţinut recordul mondial de viteză pentru mult timp.Alt model, care a fost un real succes s-a numit Messerschmitt Me 262 Schwalbe (Rândunica), primul avion de vânătoare cu reacţie.

- 1900: A murit Nicolae Kretzulescu, medic (unul dintre ctitorii învăţământului medical în ţara noastră) şi om politic liberal; ministru în mai multe rânduri şi prim-ministru (1862-1863, 1865-1866); a fost unul dintre fondatorii Societăţii Academice Române şi preşedinte al acesteia (1872-1873), precum şi preşedinte al Academiei Române (1895-1898) (n. 1812)

- 1903: S-a născut zoologul Vasile Gh. Radu; de numele său se leagă promovarea cercetărilor faunistice şi de ecologie terestră; membru corespondent al Academiei Române din 1948 (m. 1982) 

- 1904: S-a născut Petre Pandrea, sociolog, eseist, memorialist şi traducător (m. 1968)

- 1906: În localitatea franceză Le Mans, 32 maşini concurează pentru prima dată la primul Grand Prix din lume.Traseul avea 1250 kilometri. 32 de maşini au luat startul dintre care au terminat cursa 11.Câştigătorul a fost ungurul Ferenc Szisz, care a condus o maşină Renault.

- 1906: S-a născut Marian Scott, pictorita canadiana (m. 1993)

-1910: S-a născut chimistul american Roy J. Plunkett; în aprilie 1938, în timpul unor experienţe cu un gaz din familia freonului, a descoperit, accidental, teflonul (m. 1994)

- 1916: S-a născut baritonul italian Giuseppe Taddei (m. 2010)

- 1921: S-a născut compozitorul Temistocle Popa

- 1927: A murit Vasile Pârvan, istoric şi arheolog; specialist în preistorie şi istoria civilizaţiei greco-romane; rol deosebit în crearea noii şcoli româneşti de arheologie; membru titular al Academiei Române din 1913, vicepreşedinte al acestui for (1920-1923) (n. 1882) 

-1928: S-a născut inventatorul japonez Yoshiro NakaMats. Inventatorul  deţine peste 3.000 de brevete de invenţie. După acesta, într-un clasament mondial al numărului de brevete, urmează Thomas Alva Edison cu 1093 de brevete.Principalele descoperiri sunt discheta, CD-ul, biscuiţii „Yummi Nutri Brain" etc.  

- 1936: Primul zbor de încercare al unui elicopter funcţional

-1936: A murit Constantin Stere, jurist, scriitor şi om politic ţărănist; ideolog al poporanismului. Constantin G. Stere sau Constantin Sterea (n. 1 iunie 1865, Ciripcău, judeţul Soroca, Basarabia - d. Bucov, judeţul Prahova) a fost un om politic, jurist, savant şi scriitor român. În tinereţe, pentru participarea la mişcarea revoluţionară narodnicistă, este condamnat de autorităţile ţariste la ani grei de închisoare şi surghiun în Siberia (1886-1892). La întoarcere se stabileşte la Iaşi unde-şi face studiile la Facultatea de drept. În 1897 susţine teza de licenţă, în 1901 începe cariera de pedagog de la profesor suplinitor iar în 1913 a fost ales rector. În 1916 îşi dă demisia şi pleacă la Bucureşti. Timp de 40 ani a desfăşurat activitate publicistică remarcabilă fiind fondatorul şi conducătorul revistei „Viaţa românească", apărută la 1 martie 1906.A fost al doilea preşedinte al Sfatului Ţării (2 aprilie - 25 noiembrie 1918), jucând un rol important în Unirea Basarabiei cu România. În 2010 a fost ales membru post-mortem al Academiei Române.

- 1937: S-a născut Robert C. Richardson, fizician. Robert Coleman Richardson (n. Washington, DC, SUA) este un fizician american, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1996 împreună cu David Lee şi Douglas Osheroff pentru descoperirea superfluidităţii izotopului heliu-3.  

- 1942: A murit episcopul ceh Metodiu Zavoral (Jan Nepomicky); ca abate al mănăstirii Strahov din Praga, a organizat, în anii Primului Război Mondial, un spital pentru răniţi în care au fost îngrijiţi şi soldaţi români; de la scriitorul Horia Petra-Petrescu, aflat printre răniţi, a învăţat limba română, reuşind ulterior să traducă din cehă în română câteva lucrări literare; membru de onoare străin al Academiei Române din 1919 (n. 1862) 

- 1943: A murit medicul austriac Karl Landsteiner; stabilit în SUA, a descoperit, în 1900, grupele sangvine, punând bazele ştiinţifice ale tratamentului prin transfuzii; Premiul Nobel pentru Medicină în anul 1930 (n. 1868). La 14 iunie, ziua sa de naştere, se marchează „Ziua mondială a donatorului de sânge"; în România, această zi se marchează din 2004

- 1945: A fost semnată, la San Francisco, Carta Naţiunilor Unite (va intra în vigoare la 24.X.1945); Carta a fost semnată la încheierea Conferiţei organizate în vederea creării Organizaţiei Naţiunilor Unite (25.IV-26.VI.1945, San Francisco)

- 1947: A murit compozitorul Petre Elinescu (n. 1869) 

- 1954: A murit Mihail D. David, geograf şi geolog; profesor la Facultatea de Ştiinţe din Iaşi, el a organizat Secţia de Geografie a Universităţii, al cărei rector a fost între anii 1941 şi 1944; membru corespondent al Academiei Române din 1935 (n. 1886)

- 1956: S-a născut Chris Isaak, solist vocal american, instrumentist, compozitor (inclusiv muzică de film), actor şi gazdă a unor show-uri tv.

- 1963: Exprimând sprijinul SUA pentru locuitorii Berlinului, preşedintele Kennedy vizitează oraşul la doi ani după construirea Zidului Berlinului. Adresându-se unei mulţimi uriaşe, el spune: Astăzi, într-o lume a libertăţii, cea mai mare mândrie este să spun: Ich bin ein Berliner (Eu sunt un berlinez)

- 1967: Karol Wojtyła, viitorul papă Ioan Paul al II-lea, este învestit cu titlul de cardinal

- 1974: Prima utilizare comercială a codurilor de bare într-un supermarket american din Troy, în Ohio 

 -1977: „Regele rock and roll-ului", Elvis Presley (1935-1977), a susţinut, la Indianapolis, ultimul său concert, murind două luni mai târziu 

- 1979: Boxerul Muhammad Ali se retrage din viaţa sportivă. 

- 1981: A fost adoptată, la Nairobi (Kenya), „Carta africană a drepturilor omului şi popoarelor", care a intrat în vigoare la data de 21 octombrie1986. Carta prevede crearea unei „Comisii africane a drepturilor omului şi popoarelor", care să funcţioneze în cadrul Organizaţiei Unităţii Africane

- 1982: A murit inginerul electromecanic Gheorghe Cartianu-Popescu; a luat parte la lucrările de realizare a primelor studiouri de radiodifuziune din Bucureşti şi a staţiei de emisie de la Bod (1933-1934); a construit şi experimentat primele instalaţii de emisie din România (de concepţie proprie) cu modulaţie de frecvenţă; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (n. 1907) 

- 1986: A fost inaugurat noul edificiu al Palatului Copiilor din Bucureşti

- 1987: A murit compozitorul olandez Henk Badings (n. 1907) 

- 1992: A murit arhitectul Grigore Ionescu; important istoric de arhitectură, lui datorându-i-se structurarea învăţământului de istoria arhitecturii româneşti şi constituirea catedrei de specialitate; membru titular al Academiei Române din 1992 (n. 1904) 

- 1994: A murit Idel Ianchelevici (la Leova, azi R. Moldova), sculptor şi desenator franco-belgian de origine română (stabilit, în 1931, în Belgia şi apoi în Franţa, în 1950); membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1992 (n. 1909)

- 1995: A murit soprana Lucia Bercescu (n. 1911)

- 1997: A murit (în Germania) mezzo-soprana Zenaida Pally (n. 1919, la Soroca, astăzi în R. Moldova) 

- 2000: A murit Corneliu Mănescu, fost ministru de externe al României în perioada 1961-1972; fost preşedinte al Adunării Generale a ONU (1967-1968); în martie 1989 a fost unul dintre semnatarii documentului anti-Ceauşescu cunoscut sub numele de „Scrisoarea celor şase" (n. 1916)

- 2002: A murit Ion Petreuş, interpret al cântecului popular maramureşean. Ion Petreuş (n. 25 august 1945, Glod, Maramureş) a urmat studiile Şcolii generale din Glod, Maramureş şi a Şcolii Populare de Artă din Baia Mare. Încă de mic copil, a învăţat să cânte la fluier, apoi din vioară şi din „ zongoră", cum e numită în partea locului chitara obişnuită. În adolescenţă, a început să cânte, împreună cu fratele său Ştefan, la căminul cultural, câştigând şi câteva concursuri de amatori.

- 2009: Veneţiana Giorgia Boscolo devine prima femeie gondolier, meserie exclusiv masculină de peste 900 ani.

- 2012: A murit scenarista, regizoarea şi producătoarea americană Norah Ephron, care a semnat comedii romantice precum „Nopţi alb e în Seattle" şi „Când Harry a cunoscut-o pe Sally" (n. 1941)

$$$

 26 iunie - Ziua Drapelului Naţional al României. Simbol naţional, drapelul care i-a însufleţit pe români în momente grele de luptă, dar şi de bucurie, este sărbătorit în fiecare an în 26 iunie. Data a fost aleasă în amintirea zilei când, în timpul Revoluţiei de la 1848, tricolorul roşu-galben-albastru a fost adoptat ca simbol al naţiunii române.

Drapelul României poate fi arborat oricând, fără constrângeri, de persoane fizice la domiciliul sau reşedinţa lor, sau de persoane juridice la sediile acestora. De Ziua Drapelului Naţional, adoptată prin legea nr.96 din 20 mai 1998, autorităţile publice şi celelalte instituţii ale statului sunt obligate să organizeze programe şi manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau ştiinţific, consacrate istoriei româneţşti şi ceremonii militare specifice în cadrul unităţilor Ministerului Apărării Naţionale şi ale Ministerului Afacerilor Interne. Cu prilejul acestei zile, în Capitală şi în toate municipiile reşedinţă de judeţ, sunt organizate ceremonii publice de înălţare a Drapelului Naţional.

Albastrul semnifică seninul cerului, al cugetului şi gândirii neamului românesc, credinţa şi puterea cu care suntem legaţi de pământul patriei.Galbenul exprimă grandoarea ţării, prestigiul şi virtutea. Roşul semnifică sângele înaintaşilor noştri vărsat pe pământul românesc de-a lungul veacurilor. El îndeamnă ca dragostea faţă de neam şi de ţară să fie la fel de aprinsă ca focul roşului din steag.

Cele trei culori ale tricolorului s-au regăsit pe steaguri sau stindarde încă din vremea lui Ştefan cel Mare şi Mihai Viteazul. Un astfel de steag, care avea şi un însemn grafic care îi reprezenta pe arhanghelii Mihail şi Gavril, a aparţinut lui Tudor Vladimirescu, conducătorul Revoluţiei de la 1821. Steagul a fost ascuns în timpul revoluţiei pentru a nu fi capturat, iar după ce revolta a fost înabuşită, căpitanii lui Tudor Vladimirescu au hotărât arderea lui, şi totuşi, după 60 de ani drapelul a fost găsit, recondiţionat şi depus, în urma unei ceremonii speciale, la Casa Armatei din Bucureşti. Istoria Drapelului Naţional începe însă în 1834, când Alexandru Ghica Vodă domnitorul Ţării Româneşti, a obţinut de la otomani învoirea „de a pune steag românesc corăbiilor negustoreşti şi oştirii". Steagul pentru corăbii avea două culori: galben şi roşu, iar cel al armatei trei: roşu, galben şi albastru şi un vultur la mijloc. În timpul Revoluţiei de la 1848, Tricolorul a fost adoptat ca simbol al naţiunii, iar după abdicarea domnitorului Gheorghe Bibescu şi instaurarea Guvernului provizoriu de la Bucureşti, a fost promulgat decretul de instituire a Drapelului Naţional.Tricolorul devenea astfel steagul naţional al tuturor românilor. Culorilor li se atribuia pentru prima dată o semnificaţie, roşul semnifică frăţia, galbenul exprimă bogăţia ogoarelor, albastrul semnifică libertatea. Culorile erau împărţite egal pentru a reprezinta principiul egalităţii, iar orientarea în sus semnifica verticalitatea.

Drapelul Principatelor Unite Române, între 1859 şi 1866, a fost tricolorul românesc, roşu-galben-albastru, având benzile dispuse orizontal. În articolul „Steagul şi stema României. Perioada convenţională”, apărut în „Albina” (anul IV, 1900/1901), Petre Vasiliu-Năsturel afirma despre drapel că „de la 1859 până la 1866 el nu a reprezentat decât ceea ce reprezenta la 1848: libertate, dreptate, frăţie”.Drapelul a dobândit o recunoaştere şi pe plan extern. Astfel, relatând călătoria din mai-iunie 1864 a principelui Cuza la Constantinopol, doctorul Carol Davila preciza: „Steagul românesc a fost ridicat la catargul cel mare, caiacurile Padişahului ne aşteptau, garda sub arme, marele vizir la uşă... Principele, liniştit, demn, concis în cuvintele lui, a petrecut 20 de minute cu Sultanul, pe urmă acest mare Padişah a venit să ne treacă în revistă... Din nou, marele vizir a condus pe Principe până la poarta principală şi ne-am întors la Palatul Europei, tot cu steagul român fâlfâind la catart...”.

În 1866, a fost adoptată Constituţia care prevedea, la articolul 124, următoarele: „colorile Principatelor-Unite urmează a fi Albastru, Galben şi Roşu”.Ordinea şi dispoziţia culorilor au fost stabilite de către Adunarea Deputaţilor în şedinţa din 26 martie 1867. Astfel, potrivit propunerii lui Nicolae Golescu, ele au fost aşezate întocmai ca la 1848, vertical în ordinea următoare: albastru la hampă, galben la mijloc, iar roşul la margine, flotând. Stema ţării era aşezată doar pe drapelele armatei şi cele princiare, în centru, cele civile rămânând fără stemă.

Odată cu instaurarea Republicii Populare Române, au fost interzise toate însemnele regatului, incluzând stemele şi steagurile tricolore care le purtau. Pe 8 ianuarie 1948 a fost emis Decretul nr.3 privind fixarea atribuţiunilor Prezidiului Republicii Populare Române. Acesta prevedea, la articolul 8, forma drapelului ţării: „culorile Republicii Populare Române sunt: albastru, galben şi roşu, aşezate vertical, şi având în centrul câmpului galben Stema Republicii”. În răstimpul dintre 1948 şi 1989, stema României — şi prin urmare şi steagul — a mai fost schimbată de trei ori: la 13 aprilie 1948, 27 septembrie 1952 şi 21 august 1965. Prin Decretul nr. 972 din 5 noiembrie 1968 privind însemnele Republicii Socialiste România erau stabilite pentru prima dată detaliile drapelului României.

Din 17 decembrie 1989, în timpul evenimentelor de la Timişoara, stema Republicii Socialiste România a fost îndepărtată de pe drapele, fiind privită ca însemn al regimului dictatorial al lui Nicolae Ceauşescu. Acest lucru s-a realizat de cele mai multe ori prin tăierea sau ruperea zonei centrale a fâşiei galbene, de unde şi sintagma „drapel cu gaură”.Decretul-Lege nr. 2 din 27 decembrie 1989 privind constituirea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Frontului Salvării Naţionale şi a consiliilor teritoriale ale Frontului Salvării Naţionale prevedea la articolul 1, între altele, faptul că „drapelul ţării este tricolorul tradiţional al României, având culorile aşezate vertical, în următoarea ordine, pornind de la lance: albastru, galben, roşu.”

Surse:

http://www.cdep.ro

https://www.constitutiaromaniei.ro

https://www.agerpres.ro/documentare/2018/06/26/ziua-drapelului-natio nal--133960

&&&

Am spus odată, într-un turneu, un banc în germană. A rîs și neamțul de origine cehă, dar cel mai mult au rîs colegii cunoscători de limbă germană cînd le-am zis-o și lor, în germană.

Trei lilieci stăteau atîrnați în grajd. Deodată zise unul:

- Vedeți cireada aia de vaci? Acuma ies și voi suge sîngele tuturor.

Se întoarce după un timp, tot mînjit pe față cu sînge:

- N-am iertat una...

Al doilea liliac se pregătește și el.

- Vedeți turma aia de oi? Voi ieși și le voi suge sîngele la toate.

Vine după un timp, mînjit cu sînge pe față:

- Nici eu n-am iertat niciuna...

Al treilea liliac iese în liniște. Se întoarce după o vreme cu buzele mănjite de sînge:

- Vedeți turnul acela de biserică? Eu nu l-am văzut...

( Cunoșteam doar Fledermaus, Blut, fliegen... în germană. Restul... onomatopee., fluturat de m îini.. 🙂 )